Nouriel Roubini, economistul care a prezis criza: „Toate bulele vor exploda în 2016, mai rău ca în 2008”

Ţinând cont de evoluţia acţiunilor în 2014, Roubini a declarat recent că SUA se situează în mijlocul unei bule investiţionale. Anul viitor ar putea aduce unele câştiguri pe diverse pieţe financiare, dar bula, mai mare decât cea de dinaintea recesiunii din 2008, ar putea exploda în 2016.

În luna februarie a anului trecut, profesorul universitar Nouriel Roubini a spus că pieţele americane se confruntă cu „mama bulelor de active”. Din cauza creşterii lente şi a inflaţiei reduse din statele lumii, există o lichiditate care poate duce la inflaţia activelor, a spus Roubini. „Cred că această efervescenţă de pe pieţele financiare va continua, de la acţiuni la credite şi ipoteci şi în câţiva ani, cel mai probabil, inflaţia va degenera într-o bulă care se va sparge. Cred că multe pieţe sunt deja suprasolicitate. Consecinţele se vor resimţi în 2016”.

Sfatul lui Roubini pentru investitori este să nu injecteze prea mulţi bani în acţiunile americane ale unor companii din domeniul biotehnologiei, tehnologiei şi social media, chiar dacă vor creşte. Pieţele emergente care importă mult petrol vor beneficia de preţurile mici şi sunt mai atractive pentru investiţiile sigure, consideră economistul.

http://www.gandul.info/

http://lupuldacicblogg.wordpress.com/

John Perkins, asasin economic: România nu trebuie să permită să fie exploatată

John Perkins este un fost mercenar economic. El a scris o carte în care îşi povesteşte experienţele personale despre această ocupaţie de escroc profesionist. Într-un interviu pentru emisiunea „Pașasport diplomatic”, John Perkins povestește cât de simplu este să corupi un guvern şi să îl faci să îţi execute ordinele.

Munca dumneavoastră a fost cea de asasin economic. Cum aţi fost recrutat pentru acest post?

Eram încă la facultate şi un bun prieten al socrului meu era foarte sus-pus în Agenţia Naţională de Securitate a SUA şi m-a ajutat să fiu chemat la teste printre care detectorul de minciuni, teste de personalitate, şi au ajuns la concluzia că aş fi un bun asasin economic. Apoi am lucrat ca voluntar timp de 3 ani, credeam că va fi bine să merg în alte ţări, să trăiesc în pădurile amazoniene, să învăţ tehnici de supravieţuire, alte limbi, şi după ce am terminat munca de voluntar, m-au contactat din nou şi m-au recrutat.

Ce vârstă aveaţi la momentul acela?

Să vedem, cred că aveam în jur de 25 de ani, aproape 26.

Şi toate acestea păreau ceva romantic, ca în filmele cu James Bond.

Nu numai asta, dar tatăl meu era învăţător într-o şcoală primară. Nu câştiga mult ca învăţător, dar aveam printre colegii de clasă băieţi din familii foarte bogate, din New York, Argentina, România, Paris, şi întotdeauna povesteau lucruri romantice despre unde trăiau înainte, cât de mulţi bani aveau, maşini… şi eram foarte invidios. Şi îmi doream dintotdeauna să călătoresc şi eu mult. Deci da, când am fost recrutat, mă simţeam ca James Bond, era un vis devenit realitate pentru un băiar de la ţară din SUA.

Ce s-a întâmplat după aceasta, când aţi început să vă simţiţi dezamăgit de ce se întâmpla?

Când am început, credeam că tot ce fac era bine, pentru că am învăţat la facultatea economică în SUA ce spunea Banca Mondială, şi anume că dacă vrei să ajuţi o ţară să se dezvolte, trebuie să investeşti sume mari de la Banca Mondială şi alte organizaţii în proiecte de infrastructură, să angajezi companii americane să construiască centrale electrice, autostrăzi şi parcuri industriale. Şi la început credeam că fac un lucru bun, dar cu timpul mi-am dat seama că prin asta ajutam doar pe cei foarte bogaţi şi companiile noastre. Majoritatea oamenilor sufereau, nu trăiau deloc mai bine, de fapt, pământurile lor erau invadate cu proiecte hidroelectrice, cu foraje de petrol, cu munţi distruşi pentru exploatarea petrolului. Cum se întâmplă azi în România, unde sunt distruşi munţii pentru aur. Deci cu timpul am văzut cât de destructiv era ceea ce făceam noi şi îmi măcina sufletul şi inima. Dar la început, până să văd toate acestea, trăiam foarte bine, călătoream cu avionul la clasa I în locurile minunate la care visam înainte, era greu să renunţ. Mă convingeam că nu e aşa. Mulţi refuzau să vadă ce se întâmplă. Şi da, a durat un timp, apoi ceva s-a întâmplat când eram în Insulele Virgine, unde am avut un moment de luciditate şi am înţeles că nu mai pot continua, mă rodea prea tare şi am plecat.

Concret, cum se derula această activitate, ce vi s-a cerut şi ce aţi obţinut?

Practic, treaba mea era să identific ţări cu resurse de care au nevoie companiile americane, multinaţionalele de astăzi, resurse ca petrol, gaze, aur, de genul acesta, şi să facilitez credite uriaşe acestor ţări de la Banca Mondială sau alte organizaţii. Iar eu mergeam la preşedintele acestei ţări sau la ministrul de finanţe sau cineva într-o funcţie înaltă în stat şi îi spuneam practic: “ştiţi, dacă cereţi acest credit, ţara dvs nu va putea plăti niciodată aceste credite”, şi ei ştiau asta, şi în cele din urmă deveneau sclavii politicii noastre, a companiilor noastre. Dar în realitate spuneam: “dacă semnaţi acordul, dvs şi prietenii dvs veţi primi foarte mulţi bani. Fratele dvs poate să obţină licenţa utilajelor John Deere şi un contract foarte avantajos de la investitorii noştri în construcţii. Sora dvs. poate obţine licenţa Coca Cola şi vom cumpăra multă Coca Cola la preţuri foarte mari. La fel, vă vom da multă electricitate pentru fabricile dvs. şi aşa mai departe. Deci prietenii dvs vor face foarte mulţi bani.

Dar Microsoft?

Nu am informaţii despre acest caz. Ceea ce ştiu sigur e că trebuia să convingem preşedinţii să semneze aceste acorduri de credite pentru companii ca Bechtel, cunoscută în România, Bechtel era unul din cei mai mari beneficiari. Apoi, Brown and Root, Harris Engineering şi alte companii de genul acesta. Şi se îmbogăţeau foarte mult de pe urma acestor proiecte. Preşedintele şi prietenii lui la fel deveneau foarte bogaţi de pe urma proiectelor. Şi le reaminteam că dacă nu făceau ceea ce vroiam noi, atunci li se va întâmpla ceva similar cu Mossadeq în Iran, Allende în Chile, Jacobo Arbenz în Guatemala, Lumumba în Congo şi aşa mai departe, preşedinţi care nu au intrat în joc şi au fost asasinaţi sau demişi prin lovituri de stat orchestrate de CIA. Aceşti şefi de stat erau în situaţii foarte dificile. Ori luau banii şi se îmbogăţeau, ori îşi pierdeau slujba şi posibil chiar viaţa.

Acestea sunt acuzaţii foarte dure. De ce v-am crede? Până la urma nicio administraţie SUA nu ar recunoaşte că au făcut aşa ceva.

De fapt, Statele Unite au recunoscut că am făcut ce am făcut, că l-au eliminat pe Mossadeq în Iran, că a făcut-o un agent CIA, Kermit Roosevelt, el a fost numit, a făcut-o. Am recunoscut că i-am făcut-o lui Allende. Henry Kissinger, fostul secretar de stat a vorbit deschis despre asta, despre aceste lucruri. Ne-am recunoscut rolul în cazul lui Ngo Dinh Diem din Vietnam, al lui Lumumba în Congo, deci am recunoscut multe din aceste asasinate sau lovituri de stat. Statele Unite le-au recunoscut pentru că în timp ele au ieşit la iveală, sunt dosare care au fost desecretizate, după 25 sau 50 de ani, în funcţie de caz, deci noi am recunoscut multe din aceste cazuri. Sunt dovezi, aceste lucruri se întâmplă. Ştim cazuri de companii care vin în diverse ţări şi încasează venituri enorme. O experienţă recentă a fost aici cu Bechtel.

Dar acest proiect nu a fost finalizat până la urmă.

Vom vedea ce se va întâmpla. Există o istorie lungă a exploatării de către corporaţii. Cred că mulţi îşi dau seama că aceste lucruri se întâmplă, este multă corupţie în lume iar eu am fost parte a acestui sistem.

Recent România şi-a reînnoit acordul cu FMI. Aceasta înseamnă că România, guvernul României a acceptat să fie exploatată de această organizaţie, respectiv SUA?

Cred că România trebuie să fie foarte atentă să nu permită să fie exploatată. Am văzut ţări ca Islanda de exemplu, exploatată de sistemul bancar, apoi Ecuador, Argentina, Brazilia, iar aceste ţări în cele din urmă au refuzat să plătească o parte din aceste datorii pe motiv că au fost exploatate. Şi chiar a fost în avantajul lor acest pas. Deci cred că România trebuie să fie foarte atentă. Nu cred că este absolut sigur, când semnezi un contract cu FMI sau cu Banca Mondială, că vei fi exploatat, dar există o mare posibilitate pentru aceasta, iar românii trebuie să fie foarte conştienţi cum sunt aceşti bani folosiţi şi câtă datorie îşi asumă ţara. Nu doar să spere că liderii lor fac ceea ce trebuie, dar trebuie să fie foarte atenţi. Eu cred că folosirea acestor bani pentru a construi un sistem de educaţie, o infrastructură, poate fi benefică unei ţări. Dar trebuie să controlezi datoria. E ca în cazul unei persoane: o datorie mică, să cumperi o casă, o mică investiţie, merită. Dar sunt cazuri când băncile sau alţii conving persoanele să facă o datorie mai mare decât pot plăti, şi încep problemele. Acelaşi lucru se poate întâmpla cu ţările.

Dar aceste credite pot fi atrăgătoate pentru că au o dobândă mai mică decât cele de pe piaţă. E posibil ca FMI să spună ok, vă dăm un credit cu o dobândă mică, în schimb vă cerem să faceţi asta, asta şi asta?

Absolut, există condiţii. Iar FMI deseori face asta. Dobânda poate părea mică la început. Istoria arată că de fapt, ţările nu-şi pot plăti datoriile ci încearcă să plătească dobânda, şi scot bani din sistemul de educaţie, din sănătate, din multe servicii sociale, iar populaţia suferă încercând să plătească creditul. In cele din urmă nu pot să plătească datoria. După care FMI se întoarce şi spune: dacă nu poţi să-ţi plăteşti datoria, trebuie să o refinanţăm şi să îţi privatizezi sistemul de electricitate, cele de apă şi canalizare, sau altele. Cred că România a avut experienţe cu privatizarea. Apoi, FMI poate să spună: trebuie să vă schimbaţi radical sistemul juridic, cel politic, guvernul SUA poate interveni şi să spună: trebuie să trimiteţi trupe în Afganistan, să sprijiniţi trupele noastre de acolo. Sunt tot felul de lucruri care se pot întâmpla dacă datoriile nu sunt plătite. De aceea spun că este foarte important ca cetăţenii să fie foarte atenţi ca guvernul să nu contracteze datorii pe care nu poate să le plătească.

A exista vreo ţară în care acest sistem pe care l-aţi prezentat, nu a funcţionat, şi a dat greş?

Da, mai ales în ultima vreme, multe ţări au refuzat să plătească datoriile. Cel mai recent caz, pe care îl consider foarte important, este cel al Islandei. Islanda avea datorii mari şi a declarat că ele au fost contractate ilegal de anumiţi politicieni şi bancheri, iar Islanda a votat printr-un referendum, o majoritate uriaşă, de 90% a votat să nu plătească datoriile. Eu însumi am fost în Islanda, încurajându-i să nu plătească datoriile. Ba chiar au adus în faţa justiţiei bancherii şi pe cei care au semnat contractul, au fost acuzaţi de activităţi criminale, sau chiar neglijente. Ecuador a făcut ceva similar, când preşedintele Rafael Correa, care a terminat facultatea economică din Illinois, SUA, înţelege sistemul. El a spus că anterior, un dictator a semnat contractul iar poporul nu a fost de acord cu el şi nu îl vor plăti. Au refuzat să plătească şi acum îl renegociază la o paritate cam de 30 de cenţi pe dolar. Îl renegociază cu o dobândă mult mai mică.

Sunt şi alte mari puteri pe pieţe lumii, precum China şi Rusia, care folosesc aceleaşi metode ca şi Statele Unite. S-a întâmplat vreodată ca metodele folosite de SUA, FMI sau Banca Mondială să se fi lovit de Rusia sau China în anumite ţări şi s-a produs un conflict deschis, sau mai puţin deschis?

Da, vedem asta şi acum. Există o bancă înfiinţată de ţările BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud). Este în competiţie directă cu Banca Mondială. In plus, unele ţări din America de Sud au format o coaliţie, Banca Sual condusă de Venezuela, spunând că nu vor să împrumute bani de la Banca Mondială sau FMI, ci au creat propriile fonduri. Deci există acum reacţii destul de multe şi cred că Banca Mondială şi FMI sunt în competiţie cu alte organizaţii. Personal, cred că acest lucru este foarte sănătos.După prăbuşirea Uniunii Sovietice a rămas doar SUA şi cred că în anumite domenii SUA a făcut greşeli serioase, a exploatat ţări. Nu sunt sigur că Statele Unite ca stat, ci mai ales bănci private, companii private. Există un nou imperiu mondial, nu neapărat America, imperiul corporaţiilor, al băncilor. Multe dintre acestea nici măcar nu plătesc impozite în Statele Unite.Nu e o conspiraţie, liderii acestor corporaţii nu se întâlnesc să comită fapte ilegale, dar toţi sunt ghidaţi de un singur ţel, să maximalizeze profitul, indiferent de costul social sau ecologic. Ceea ce este un ţel foarte periculos, şi unul relativ nou.

Încă mai există multe discuţii şi mult mister referitor la ce s-a întâmplat în 1989. Cum de regimul Ceauşescu, care părea atât de stabil şi de ferm, s-a părbuşit atât de brusc. Aveţi informaţii despre ce s-a întâmplat de fapt?

Nu am fost implicat personal, deci nu am informaţii din interior. Dar ce ni s-a spus în SUA e că aici a fost o revoluţie. In România, oamenii mi-au spus că a fost o lovitură de stat pentru a răsturna puterea, pentru mai multe motive politice. Ceauşescu se opunea FMI-ului, a plătit toate datoriile şi era privit ca socialistic, nu unul care lua partea Rusiei, nu genul acesta de comunist, cu un socialist independent, care nu mai vroia datorii, dimpotrivă, putea ajuta alte state să scape de datoriile lor. Cred că este foarte posibil, ca în spatele cortinei să se fi derulat ceva mult mai serios, mult mai secret. În mod clar, şi-a făcut mulţi duşmani. Şi-a făcut duşmani FMI-ul, Banca Mondială, şi poate şi SUA. Dar nu am informaţii interne, nu ştiu ce s-a întâmplat, dar cred că e ceva care merită studiat de români, în orice mod posibil, studiaţi şi mai mult această chestiune.

În cartea dvs. faceţi o afirmaţie foarte îndrăzneaţă, şi anume că “nu e de mirare că teroriştii ne atacă”. Este aceasta o modalitate de a spune că ISIL sunt luptători ai libertăţii şi luptă să respingă “imperialismul american”, iar statele occidentale sunt rele şi doar încearcă să sece ţările sărace de resurse?

Nu, în mod clar nu cred că societăţile occidentale sunt rele, sunt un american loial ţării mele. Cred că am făcut lucruri minunate în lume. Societatea occidentală nu e doar SUA, sunt toate statele vestice şi am obţinut rezultate uriaşe în ştiinţă, medicină, tehnologie, arte, muzică, am trimis oameni pe Lună, am atins lucruri minunate. Dar am creat şi o economie a morţii în acest proces, una bazată pe distrugerea pământului, a resurselor pe care se bazează însăşi economia. La fel, această economie e bazată în mare măsură pe război sau pe intimidare. Şi e timpul să trecem la o economie a vieţii. Să curăţăm poluarea. Să plătim companiile care acum produc bombe şi mitraliere, să producă echipamente care curăţă râurile, oceanele, lacurile, aerul, solul. Să plătim companiile să facă asta, să încurajăm tinerii absolvenţi să se ocupe de asta, să găsim metode prin care oamenii înfometaţi pot să-şi procure alimente, noi tehnologii de transport, energie, comunicaţii. În ce priveşte ISIS şi ISIL, este o organizaţie brutală şi nu sunt deloc în favoarea lor. Sunt foarte, foarte brutali. Noi, cei din vest trebuie să vedem că ei sunt sprijiniţi de atât de mulţi oameni pentru că sunt disperaţi. Există oameni brutali, dictatori, fanatici. Bin Laden era un fanatic, era bogat, provenea dintr-o familie foarte bogată dar era fanatic. Dar avea o masă mare de susţinători, oameni săraci, pentru că erau disperaţi.va lor le dă putere.A lupta împotriva lor în general nu îi va opri, sau poate doar pe termen scurt. Dar ceea ce trebuie să facem ca să oprim aceste acte de teroare e să facem o lume mai bună. O lume în care oamenii nu li se vor alătura, nu îi vor asculta pe fanatici, pe Bin Ladeni, pe liderii ISIS, pentru că nu au nevoie. Oamenii disperaţi îi ascultă. Oamenii înfometaţi, cei a căror pământ a fost distrus, care se tem că alte ţări, ca Israel le-au luat pământurile. Trebuie să înţelegem că acestea sunt rădăcinile terorismului.

Toate acestea sună foarte frumos şi visăm la toate acestea în copilărie. Dar sunt realizabile? Vedeţi semne bune?

Nu aş vorbi cu dvs. dacă nu aş crede că toate acestea sunt realizabile. Nu aş veni în România, în Marea Britanie, în China, în Turcia. Călătoresc tot timpul şi vorbesc despre lucrurile acestea pentru că cred cu adevărat că suntem pe pragul de a crea o lume nouă. Cred că a început o revoluţie a conştiinţei, poate cea mai mare revoluţie din istorie. Oamenii chiar se trezesc. Trăim pe o navă spaţială foarte fragilă numită Pământ şi nu există nave de salvare care să ne ducă de aici. Trebuie să avem grijă de planeta aceasta. Iar dvs în România sunteţi chiar în centrul ei. Dacă vă uitaţi la lanţurile muntoase ale lumii, formează o cruce: din Asia în Europa, munţii trec din est spre vest, iar din Americi, de la nord la sud. Iar dvs sunteţi chiar la mijloc şi cred că România are o istorie de miracole. Aveţi sfinţi care au făcut minuni, aveţi preoţi care au făcut minuni, aveţi localnici care chiar recent au făcut minuni oprind exploatarea de aur la Roşia Montană. Cred că puteţi fi lideri în lume. Acum câteva zile Chile a promulgat o lege care interzice minele de aur şi au spus că s-au inspirat din România. Deci am multe multe speranţe că putem crea o lume mai bună, prin noua conştiinţă. Putem urma o cale mai bună ca cea din trecut şi cred că România poate fi un lider în acest proces. De asta sunt aici.

Sursa: Digi24.ro

http://gandeste.org/

MOISE GURAN: Economia a fost subminată şi a pierdut 2,5 mld. euro. Făptașul: Guvernul României

Rectificarea bugetară este momentul în care se închide cercul unei crime de natură economică. 

Mobilul este, de acum, devoalat, probele grăitoare, ar mai fi de dovedit intenţia directă.

Nu vorbesc în metafore aici, nu sunt mare amator de poezie, ci folosesc această rubrică pentru a cere public o anchetă penală în legătură cu faptele miniştrilor care, potrivit legii, răspund solidar pentru actele instituţiei cu masă verde, unde se strâng săptămânal, şi care se numeşte Guvernul României.

Nu vă lăsaţi atenţia deturnată cu ştiri de genul guvernul taie de la Sănătate şi de la Educaţie şi dă la primari şi la SRI. Desigur, se poate dezbate şi asta, dar sumele pentru primari vin din altă parte… vin de la autostrăzi, mai exact de la cofinanţarea pentru autostrăzi. Nu contest nici dreptul primarilor de a primi 900 de milioane de euro de la Buget înainte de campanie electorală, nu mă interesează, acum, nici dacă banii se vor duce pe şpăguţe locale şi nici nu vreau să ştiu, acum, dacă aceste plăţi au fost deja promise pentru racolările permise de ordonanţa traseismului. Toate astea sunt detalii.

Adevăratul preţ plătit îl reprezintă cele 20 000 de slujbe pierdute (evaluarea aparţine celor de la Ziarul Financiar) prin oprirea lucrărilor de infrastructură finanţate din fonduri europene. E vorba nu doar de cele 3,9 miliarde de lei tăiate (din care la primari ajung 2,4 miliarde), ci de alte 8 miliarde de lei (deci cam 1,5 – 2 miliarde de euro) care ar fi fost cofinanţate cu cele 3,9 miliarde de lei.

Bănuiala mea este că acestea nu s-au mai făcut, tocmai pentru a lăsa Guvernului Ponta jumătate de miliard de euro– puşculiţă de manevră înainte de alegeri (ar fi fost peste 1 miliard dacă economia n-ar fi scăzut, dar a scăzut tocmai din această cauză). Umblă zvonul că ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, va demisiona, dar subliniez faptul că această demisie ar fi o altă manevră de distragere a atenţiei.

Recapitulăm: avem victimele – 20 000 de oameni care şi-au pierdut slujbele (numai în construcţii) prin nerealizarea unor lucrări de 2,5 miliarde de euro, avem motivul – deturnarea finală a 500 de milioane de euro de la cofinanţarea europeană a unor lucrări de infrastructură spre administraţiile locale, avem făptaşul – Guvernul României.

Ne mai trebuie nişte procurori care să lege aceste circumstanţe cu martori şi acte, într-o anchetă care să dovedească faptul că n-a fost prostie, ci premeditare. Şi-or fi dezincriminat ei prin Noul Cod subminarea economiei naţionale care, după caz, avea pedepse de 20 sau 25 de ani de puşcărie, dar parcă nici şapte ani pe abuzul în serviciu nu sunt chiar de neglijat.

DNA-ul se aude? 

Moise Guran 

sursa: biziday.ro
http://danielroxin.blogspot.ro/

Retorica de pe Wall Street se schimbă şi un adevăr trist iese la iveală

Analiştii şi bancherii de pe Wall Street încep să vorbească tranşant despre o iminentă cădere a preţurilor, iar o parte dintre aceştia nu se feresc să dea o dimensiune concretă a prăbuşirii: minus 20%. 

Schimbarea retoricii este o consecinţă directă a mai multor tendinţe vizibile cu ochiul liber în ultimele şapte zile. În primul rând, preţul instrumentelor prin care investitorii se protejează împotriva căderii preţurilor în următoarele trei luni a crescut, atingând cel mai ridicat nivel din ultimul an şi jumătate. Evident, goana după aceste instrumente de protecţie împotriva riscului este strâns legată de faptul că, în octombrie, Federal Reserve va pune capăt programului său de Quantitive Easing (relaxare cantitativă), cifrat la câteva trilioane de dolari. Şi, cum o ştire proastă nu vine niciodată singură, investitorii se tem şi de ziua de 17 septembrie – atunci are loc următoarea şedinţă Fed – când ar putea afla că dobânda de referinţă e mai mare de 0,25%.

”Toată lumea ştie cât de lungă a fost această creştere (a preţului acţiunilor n.n.) şi cu fiecare zi care trece ne apropiem de o corecţie de 20%”, declară pentru Bloomberg  JC O’Hara, analist al FBN Securities Inc. Apropo de lungimea intervalului în care lucrurile s-au petrecut iraţional, cei Bespoke Investment Group LLC au făcut o observaţie ce ţine de domeniul numerologiei: piaţa a continuat să crească accelerat timp de 2.009 zile începând din martie 2009. Totodată, aceasta este a patra cea mai lungă perioadă de creştere din 1928 până în zilele noastre. 

O problemă de când, nu de dacă

Şi, în aceeaşi logică, ”oamenii încep să realizeze că pe o perioadă lungă, multe lucruri trebuie să se întămple pentru ca volatilitatea să rămână la niveluri atât de joase ca acum ”, susţine şi Bill Merz, un strateg din cadrul U.S. Bank Wealth Management, citat de Bloomberg,

Francheţea celor spuse mai sus vine să înlăture ceaţa discursului oficial. Într-o intervenţie de luna trecută trecută, Janet Yellen, preşedinta Fed, spunea că este necesară mai multă flexibilitate în stabilirea datei când dobânda de referinţă va fi modificată. Dacă obiectivele privind rata şomajului şi stabilitatea preţurilor vor fi atinse, o creştere a ratei dobânzii ar putea veni mai repede decât se aşteaptă lumea acum, iar creşterile viitoare vor fi mai accelerate, a anunţat Janet Yellen.  De fapt, pe zi ce trece, adevărata întrebare devine când (nu dacă)  va avea loc prăbuşirea. Iată varianta de răspuns pe care o propunem: atunci când vom vedea că dolarul costă 1,2 euro, iar dobânda obligaţiunilor americane pe zece ani va ajunge la 3,5-4% e bine să ne uităm deasupra capului pentru că acela va fi începutul cutremurului bursier.

Cronica unie schimbări anunţate

Schimbarea de discurs era previzibilă încă din vară când un sondaj realizat de Bloomberg scotea la iveală faptul că trei din cinci specialişti în finanţe spuneau că piaţa se apropie de un nou bubble. Conform cercetării, 47% dintre cei chestionaţi erau de părere că piaţa se apropie de niveluri nesustenabile, în vreme ce 14% nu se fereau să pronunţe cuvântul bubble. Argumentele pe care erau bazate opiniile din iulie sunt valabile şi azi: companiile din biotehnologie sunt evaluate la peste 500 de ori profitul iar acţiunile care compun Standard & Poor’s 500 Index sunt mai scumpe cu 30% faţă de vârful din 2007. Un bubble gata să explodeze  caracterizează atât acţiunile supraevaluate, cât şi obligaţiunile speculative pe care companiile le-au vândut cu uşurinţă până acum. Un indice al Bank of America Merrill Lynch arată că obligaţiunile ”junk”, lipsite de valoare, au continuat să crească cu 5,3% în 2014, după o ascensiune a acestora cu 7,4% anul trecut.  Adevărul e că până şi companiile cele mai neperformante puteau să se împrumute cu uşurinţă prin emsiuni de obligaţiuni. Capacitatea acestora de a trage bani noi e acum discutabilă, deşi companiile mari continuă să vândă datorie cu succes.

Nu e greu să vezi norii

Poate că o metodă bună de trezire la realitate este o foarte scurtă analiză a graficului care măsoară încrederea investitorilor, realizat de Forexfactory.com. De luna aceasta, indicele încrederii a reintrat pe valori negative, lucru care nu se mai întâmplase de 12 luni. Îngrijorarea investitorilor nu a fost împărtăşită nici ieri, nici azi de Federal Rerseve ai cărei oficiali susţin că doar companiile mici de biotehnologie şi firmele de social media sunt supravevaluate, restul activelor situându-se la preţuri realiste. Optimismul Fed caracterizează şi discursul analiştilor de la Morgan Stanley care propovăduiesc un paradis investiţional veşnic.   Un broker cu o experienţă de peste 40 de ani a răspuns acestui tip de optimism cu o butadă: ”nu trebuie să fii meteorolog ca să vezi norii.” Şi, în egală măsură, nu trebuie să fii analist al pieţei de capital ca să vezi că preţul acţiunilor e în nori.

Autor: Nucu Pistae

Sursa: Adevarul

http://gandeste.org/

Economia globală se schimbă din cauza climei

© Colaj: Vocea Rusiei

Pe fundalul anomaliilor naturale din America de Nord şi alte zone de pe planetă, presa internaţională a reluat subiectul legat de urmările schimbărilor climatice cu care se confruntă civilizaţia umană.

Experţii sunt destul de îngrijoraţi: schimbările climatice depăşesc cadrul ştiinţei, devin o problemă de cea mai mare importanţă naţională.

Problema nu mai constă în faptul dacă are loc o încălzire sau răcire globală şi nu mai contează gradul de vinovăţie a omenirii. Discuţiile sunt concrete, de la teorie s-a trecut la practică, de la strategie, la alegerea tactică. S-a constatat că influenţa climatului asupra economiei nu este univocă. Expertul Konstantin Simonov consideră că din orice se pot trage foloase.

„În ceea ce priveşte influenţa anomaliilor asupra economiei, ea nu este univocă. Bineînţeles că au loc momente negative. Cataclismele naturale paralizează activitatea economică, însă există întotdeauna şi momente pozitive. De exemplu, atunci când este frig, Europa consumă mai multă energie. Cresc preţurile la gazele naturale. Cine câştigă? Producătorul şi vânzătorul, adică şi Rusia”.

Experţii sunt de părere că afacerile trebuie să ţină cont de schimbările climatice ca factori în lupta competitivă, deoarece aceste procese vor provoca o nouă împărţire a pieţelor şi vor fi implicate toate domeniile fără excepţie: agricultura, asigurările, transportul, construcţiile, turismul, afacerile imobiliare, căutarea de resurse de energie, producţia de alimente, ocrotirea sănătăţii, extracţia de minereuri şi chiar şi finanţele. Iată opinia economistului Aleksandr Abramov.

„În primul rând, vor avea de câştigat domeniile legate de exploatarea de resurse alternative de energie. Potenţial, cel mai mult vor avea de suferit extracţia de cărbune şi petrol. Extracţia de gaze, dimpotrivă, se va putea situa pe o poziţie privilegiată. Vor suferi producţiile considerate poluante, de exemplu combinatele mari metalurgice netehnologice, adică întreprinderile care emit o mare cantitate de dioxid de carbon în atmosferă şi care nu pot trece la tehnologii noi”.

Schimbările globale climatice afectează deja economia mondială. Dacă tendinţa negativă se va menţine, ne putem aştepta la şocuri mult mai semnificative pe viitor. De altfel, unii experţi consideră că o asemenea instabilitate stimulează progresul tehnico-ştiinţific.

Sursa: http://romanian.ruvr.ru/

Puneţi-vă centura! Urmează un 2014 cu multe hopuri

2014 se preconizează a fi un an volatil, luând în considerare situaţia pieţelor financiare şi cursul valutar instabile, semn că băncile centrale încearcă să dezveţe investitorii de “bani ieftini”

Experţii financiari de la Forumul Economic Mondial de la Davos au fost optimişti, dar în acelaşi timp prudenţi cu privire la perspectivele de creştere economică în 2014, însă începutul post-criză de la finalul sprijinului financiar va fi unul plin de hopuri.

Reprezentanţii companiei Dow, lider în furnizarea de produse chimice de specialitate şi soluţii pentru sectoare precum electronica, energie etc., declară că au avut cea mai proastă săptămână din 2011 şi până în prezent. De asemenea valutele de pe pieţele emergente au fost lovite puternic, luând în considerare faptul că investitorii au fugit cât au putut de tare de activele riscante.

Investitorii au fost tulburaţi de semnele de slăbiciune din marele sector de producţie al Chinei şi de un posibil default aflat încă în umbra sistemului bancar.

Însă aşteptările ca Rezerva Federală să continue să retragă stimulările monetare au făcut ca lucrurile să meargă în continuare.

Paza bună trece primejdia rea

“Aud prea mult optimism pentru ceea ce urmează - vom fi într-o lume de o volatilitate mult mai mare”, a declarat directorul companiei BlackRock, Laurence Fink.

Investitorii au fost încurajaţi în ultimii ani de către politica “consistentă” a băncilor centrale din întreaga lume, a adăugat el. Dar următorul impuls de creştere ar depinde de Guvernele din China, Japonia, SUA şi de reuşita Europei de a îndeplini cu succes reformele economice promise.

Pentru mulţi investitori este un disconfort faptul că multe Guverne reuşesc cu greu să-şi ducă la bun sfârşit reformele economice de austeritate.

“Pe mine mă deranjează cel mai mult faptul că o mare parte din Guvernele ţărilor abia reuşesc să-şi târască picioarele lor”, a declarat Fink.

Politica monetară în SUA şi Marea Britanie deja începe să se schimbe, ca răspuns la o creştere mai puternică şi a şomajului în scădere.

Rezerva Federală a început să reducă achiziţiile de obligaţiuni de stat, iar unii analişti prezic că va majora ratele dobânzilor cel mai devreme în al patrulea trimestru.

Guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, a declarat că “nu este nevoie imediată” de o creştere a costurilor de împrumut şi că atunci când va fi vorba, procesul se va implementa treptat.

Însă revenirea la niveluri normale de volatilitate a pieţei ar putea fi imposibilă, venind după o perioadă prelungită de calm, a adăugat el.

Fondul Monetar Internaţional şi-a îmbunătăţit săptămâna trecută previziunile sale de creştere economică mondială. Acesta a avertizat că perspectivele ar putea depinde de impactul retragerii sprijinului băncii centrale.

“Acest lucru reprezintă clar un nou risc la orizont şi trebuie urmărit”, a declarat directorul general al FMI, Christine Lagarde, potrivit CNN Money.

Fluxul de bani care revin în SUA şi alte economii dezvoltate nu ar afecta cu nimic pieţele emergente, a adăugat aceasta.

Investitorii s-ar diferenţia prin stabilitatea politică, angajamentul de a reforma şi prin semnele de slăbiciune financiară.

“Riscul este acolo, dar pieţele emergente bine gestionate ar putea fi capabile să facă faţă acestuia”, a spus Montek Ahluwalia, vicepreşedinte al comisiei de planificare din India.

Fink a spus că prea multă atenţie a fost acordată acţiunilor Fed şi altor bănci centrale şi nu suficient de multă reformelor necesare pentru a răspunde la schimbările tehnologice masive care distrug locurile de muncă.

SUA intră în vizor

Pendulul de creştere la nivel mondial se îndepărtează de pieţele emergente şi chiar de mult-bârfita Europă, apropiindu-se de SUA. Dacă mai demult erau susţinute puternic de investiţiile de capital, în prezent acestea au încetinit substanţial. De asemenea, ani de expansiune continuă au lăsat unele pieţe emergente cu fundamentele economice tulburi - ţările respective importând acum mai mult decât exportă.

Pe scurt, după ani de distorsiune din cauza crizei, lumea se reechilibrează. Pentru pieţele emergente, anul 2014 va fi unul cu siguranţă plin de hopuri.

Steen Jakobsen, economist-şef la Saxo Bank, spune că economiile emergente din Asia au nevoie să facă investiţiile durabile o prioritate - cum ar fi investiţiile în infrastructură - şi să accepte o creştere mai mică.

Europa de Nord ar trebui să consume mai mult, iar Europa de Sud ar trebui să consume mai puţin.

“Toată lumea trece printr-un punct de tranziţie”, spune el.

Investitorii sunt conştienţi de criză. Pieţele emergente vin după un an teribil privind perfomanţele, lucru care iese în evidenţă pe un fundal de creştere a preţurilor activelor şi creşterii peste tot a apetitului pentru risc.

Salman Ahmed, strateg global la Lombard Odier Asset Management din Londra, spune că investitorii au nevoie de o abordare nuanţată. Pe termen scurt,”nu va exista o clasă de active care se va mişca la nivel mondial. Vor fi specifice fiecărei ţări”, spune el.
Ţări precum Mexic, în cazul în care economia va fi echilibrată, au potenţial, Turcia, de exemplu, nu are, a mai zis Ahmed.

Pe termen lung, pieţele emergente sunt atractive. “Nicăieri în pieţele emergente nu veţi găsi rapoartele datoriei din PIB pe care le au ţările din Europa, iar multe dintre ele şi-au reformat politicile lor economice. Aceste ţări sunt departe de problemele pe care le aveau în 2003 sau la sfârşitul anilor ‘90″, a adăugat el.

Pentru străini, monedele în declin îi fac să ia foarte greu decizii privind investiţiile, chiar dacă subperformanţa recentă a făcut ca stocurile de pe pieţele emergente să fie evaluate favorabil faţă de colegii lor americani sau europeni. În ultimul an, lira turcească a scăzut cu 22% faţă de dolar.

“Problema este că veţi pierde mai mult la cursul valutar decât veţi obţine din investiţii”, a încheiat dl Jakobsen.

Autor: Diana Mateescu

Sursa: Curierul National

http://gandeste.org/

Cum va arăta drumul spre distrugere?

Este normal ca la o economie globală al cărei produs intern brut se ridică la aproximativ 60 de trilioane dolari să avem tranzacţii în pieţele financiare tot de 60 trilioane dolari într-o singură săptămână?! Marc Faber, investitor cu experienţă în pieţele internaţionale, spune că nu şi că într-un final acest balon financiar va trebui să se ajusteze fie printr-o dezlănţuire inflaţionistă, fie printr-un colaps al sistemului. Piaţa derivatelor nu va putea continua să existe în următorii 5.000 de ani; se va sfârşi într-o zi ori prin război, ori prin colaps financiar, şi acest sfârşit va fi foarte dureros.

“În general, dacă ne uităm la lume, comparativ cu anii ‘50-’60 sau chiar şi cu anii ‘70, este clar că pieţele financiare - oficial şi mai puţin oficial - au crescut disproporţionat cu economia reală”, a declarat Faber într-un interviu pentru Prospect Group, postat pe portalul YouTube şi preluat de publicaţia online Zero Hedge.

Dezintegrarea sistemului financiar nu va putea fi împiedicată de băncile centrale şi de către autorităţile statale în condiţiile în care acesta este deja mult prea complex pentru a fi măcar desluşit de nişte oameni de formaţie academică ce nu ştiu cum funcţionează economia reală. Politicile neconvenţionale inflaţioniste, în măsura în care nu fac decât să creeze baloane speculative succesive, doar agravează starea unor pieţe mai dezechilibrate decât oricând.
Faber, autor al newsletter-ului “Gloom Boom&Doom Report”, crede că după excese urmează întoarceri către parametrii de normalitate; la un moment dat orice inflaţie conduce la deflaţie în orice sector, chiar dacă este vorba de imobiliare, acţiuni tehnologice americane sau acţiuni japoneze. “Cred că într-o zi banii de hârtie şi activele financiare vor fi distruse”, a declarat investitorul elveţian rezident în Thailanda într-un interviu pentru Sprott Money, portal specializat pe informaţiile privind plasamentele în aur.

Baloane speculative în serie

Politicile dobânzilor mici şi ale lichidităţii abundente care au început în anii ‘90 au creat distorsiuni majore în pieţe şi dezechilibre în economie. Randamentele mici la depozitele bancare îi silesc pe cei care dispun de bani să caute alternative de plasamente: în bonduri corporative, în acţiunile din pieţele emergente, pe aur, pe diferite mărfuri sau în real estate. Nu toţi cumpără însă în acelaşi timp şi în aceleaşi proporţii, nuanţează Faber.

Astfel, dobânzile mici creează alternativ baloane de săpun cum a fost pe piaţa NASDAQ, apoi în imobiliare, pe mărfuri în 2008. Toate aceste bule speculative ulterior intră în colaps inducând şocuri în economia reală.

Persistenţă în nebunia tipăririi de bani

Deşi crizele succesive au fost marcate tocmai de politica monetară excesiv relaxată, răspunsul bancherilor centrali a fost tot dobânzi zero şi încă şi mai multe injecţii de lichiditate. “Aceşti oameni nebuni nu îşi dau seama că sunt nebuni. Ei cred că fac o treabă grozavă”, a declarat Faber, adăugând că sunt oficiali care cred că fără politicile de relaxare cantitativă acum am fi fost în cea mai gravă depresiune economică din istorie.

Cum criza este departe de a fi trecut, probabil că nu se vor opri din tipărirea de bani, ci dimpotrivă, vor mări cantităţile întrucât, cum impactul politicilor de relaxare se diminuează, doar pentru a menţine acelaşi efect trebuie injectată încă şi mai multă lichiditate. După plecarea actualului şef al Rezervei Federale Americane, Ben Bernanke, vor veni bancheri centrali încă şi mai decişi în această direcţie, consideră Faber.

Bancherii centrali, mai proşti decât mecanicii auto

Reprezentanţii Fed habar nu au ce se întâmplă. Sunt oameni de formaţie academică şi 95% dintre ei nu au avut o slujbă normală în viaţa lor; au fost la universitate sau au lucrat pentru instituţii financiare şi nu ştiu cum se mişcă economia reală. Spre exemplu, ei au mizat că programele de relaxare cantitativă vor duce dobânzile în jos. Începând cu iulie 2012, randamentele titlurilor de stat americane cu scadenţa la 10 ani au urcat la 2,5%, de la 1,4%, aproape o dublare a dobânzilor, care contrazice toate teoriile lor. Sunt surprinşi şi acum nu ştiu ce să facă; dacă să reducă achiziţiile de active financiare sau dacă, dimpotrivă, este cazul să majoreze cantităţile.

Declaraţiile oficialilor Rezervei Federale, “complet confuze şi foarte vagi”, ne spun că aceştia nu au o gândire foarte limpede şi sunt influenţaţi de ultimele date statistice. Aşa se face că bancherii nu sunt în măsură să remedieze nimic, chiar dacă deocamdată nu avem semnale clare că se va precipita un nou val de criză.
Un mecanic auto îţi poate spune că maşina are defecţiuni; îl poţi ignora, iar automobilul mai poate merge un an, doi ani, sau chiar şi trei ani: până la urmă, ai un accident şi îţi spui că ar fi trebuit să duci maşina la reparat. În această parabolă, Faber vede însă o problemă încă şi mai mare: “În vreme ce un mecanic auto nu este cu totul prost ca un bancher central şi ştie să repare maşina, acum nimeni nu ştie cum să repare un sistem financiar complex precum cel pe care îl avem”.

Tensiunile sociale, o consecinţă a tipăririi de bani

Dezechilibrele din sistemul financiar sunt în măsură să provoace un colaps al acestora, însă un alt pericol vine din zona socială. Faber spune că politicile inflaţioniste promovate de bancherii centrali accentuează inegalităţile sociale şi creează un climat nefavorabil.

Dolarii tipăriţi de Fed nu stimulează neapărat economia americană sau nu creează inflaţie pe teritoriul SUA; banii pot merge să stimuleze economia Chinei sau a Vietnamului, de exemplu, şi să creeze inflaţie în acele ţări. Aşa se face că avem inflaţie majoră în Asia, unde preţurile terenurilor au crescut de cinci ori în ultimii ani în unele zone. Pentru oamenii care au în proprietate pământuri poate fi bine, dar pentru tinerii care absolvă o universitate, este potrivnic întrucât nu îşi pot construi o casă. “Aceasta creează un climat social nefavorabil”, afirmă Marc Faber. El nuanţează că nu merge într-atât de departe încât să spună că Bernanke este responsabil pentru tulburările sociale din Libia, Tunisia, Egipt şi Turcia, dar foarte clar acestea s-au produs pe fondul unei creşteri a inegalităţii.
Tipărirea de bani nu a stimulat economia, ci a antrenat creşterea preţurilor activelor favorizându-i pe cei care deţineau proprietăţi anterior. Aşa se face că cei bogaţi devin mai bogaţi. “Nu mă plâng de asta, deoarece beneficiez şi eu. Doar spun că nu construieşti o creştere economică sustenabilă şi permanentă cu astfel de politici”, a declarat Faber pentru Sprott Money.

Colaps financiar, război, revoluţie…

El crede că bancherii centrali şi celelalte categorii aflate la putere nu vor face nimic pentru a preveni un colaps sistemic. Ei nu vor ceda rolul. Nici aristocraţiile din Europa nu s-au retras de bunăvoie. Spre exemplu, aristocraţia rusă nu a cedat puterea în secolul al XIX-lea, ci a fost măcelărită. Războiul sau revoluţia i se par lui Faber deznodământul cel mai probabil al crizei sistemice. “Nu cred, ci sunt convins că totul se va sfârşi foarte rău”, a mai spus acesta.

Marc Faber este speriat de intervenţionismul bancherilor centrali: “Aceşti oameni nebuni nu îşi dau seama că sunt nebuni. Ei cred că fac o treabă grozavă”

autor: Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro

http://gandeste.org

Scădeţi taxele, nu dobânzile!

M-am întâlnit de curând cu un cunoscut care m-a întrebat: “Tu, ca ziarist economic, cum îţi explici că nu mai găsesc la hipermarket mărfuri la fel de multe şi de bune ca acum doi-trei ani şi că produsele mai slabe calitativ şi mai puţine pe care le văd pe raft costă la fel ca acelea de calitate pe care le cumpăram prin 2010?”. M-am uitat o clipă la el şi i-am răspuns: “Ştii ce spunea Mugur Isărescu anul trecut? Că avem un sistem fiscal care îţi dă o singură şansă: evaziunea fiscală”. Interlocutorul m-a privit nedumerit şi atunci a trebuit să-i explic pe îndelete. Ca urmare a majorării taxelor, oamenii îşi “trag” banii din cardurile de credit ori din cele de salarii şi pleacă să cumpere cu cash-ul produse din economia subterană unde discounturile sunt mai mari ca la hipermarket. Văzând însă că le scad vânzările - în paralel cu majorarea numerarului în circulaţie - companiile internaţionale, cum ar fi marile lanţuri de magazine, procedează la micşorarea cantităţii de lichiditate puse la dispoziţia entităţilor autohtone. Îngustare în lichiditate, ce-i afectează inclusiv pe procesatorii autohtoni care, nu de mult, protestau împotriva taxei la raft, şi aşa se explică şi de ce a scăzut - cantitativ şi ca diversitate - oferta de produse din magazine.

Şi ar mai fi un lucru de adăugat. Atragerea unei părţi din ce în ce mai mari a activităţii în economia subterană explică de ce cresc preţurile în economia la vedere. Faptul că retailerii vând mai puţin şi colectează cantităţi din ce în ce mai mici de carne-lapte-ouă îi condiţionează să mărească preţurile, în încercarea de a-şi conserva cât mai mult din marjele de profit. La rândul lor, societăţile-mamă din străinătate ale firmelor de distribuţie româneşti le reduc liniile de finanţare în paralel cu virarea consumului “la negru”.

Aşadar, retailerii colectează şi vând mai puţin şi sunt nevoiţi să scumpească mărfurile. Acestea, fără taxe majorate, stăteau bine în preţ. Dar povara fiscală a devenit mai grea şi se simte la doi-trei ani distanţă, iar mărfurile, ca să se cumpere, pleacă exact în zona unde nu sunt taxate.

Pentru ca lucrurile să revină la normal ar fi nevoie să se micşoreze taxele, nu dobânzile. Dacă însă vor continua să scadă bonificaţiile de la depozitele bancare, şi nu impozitele, se va observa că din ce în ce mai multe companii îşi cer insolvenţa şi proprietarii lor îşi iau banii şi-i pun deoparte. Cu cât dobânzile vor fi mai scăzute, cu atât îşi vor trage oamenii de afaceri mai mulţi bani din firmă. Nicidecum nu va “decola” economia pe seama creditului şi a ecartului “câştigat” din subremunerarea economisirilor populaţiei.

Autor: Ionut Balan
sursa: jurnalul.ro

http://gandeste.org

Ascensiunea BRIC (Brazilia, Rusia, India, China) nu mai poate fi oprită

După cum este cunoscut, conform ultimului raport semestrial al experţilor Fondului Monetar Internaţional în 2017 China va deveni noul lider economic mondial, iar în acelaşi an statele din grupul BRIC (Brazilia, Rusia, India şi China) vor devansa cu 2,6% cele mai dezvoltate state ale Occidentului (SUA, Japonia, Germania, Regatul Unit şi Franţa) în ceea ce priveşte valoarea produsului intern brut (PIB) calculată în dolari internaţionali.


*Produsul Intern Brut calculat în dolari internaționali implică un etalon monetar cu aceeași putere de cumpărare în toate statele lumii. In documentele FMI acest indicator este notat prin GDP (PPP). Sursa datelor : International Monetary Fund, World Economic Outlook Database. April 2013.

Dar cum poate fi explicată această schimbare la faţă a economiei globale ? Ce anume a determinat fenomenalul sprint economic din ultimul deceniu al Chinei, al Indiei, al Rusiei şi al Braziliei ? Şi de ce SUA, Japonia, Germania, Regatul Unit şi Franţa s-au dovedit incapabile să facă cât de cât faţă acestui sprint ?

În opinia mea, această surclasare economică a celor mai dezvoltate state occidentale de către statele din grupul BRIC reprezintă o mutaţie economică, socială şi politică fără precedent în istoria ultimilor cinci secole. Evident, este foarte greu de identificat factorii cauzali ai acestei mutaţii. Totuşi, analizând modalităţilor de alocare a PIB în economiile din eşantionul anterior se poate observa relativ uşor că există o mare diferenţă între politicile de creştere economică operaţionalizate mai ales în ultimul deceniu de către cele două grupuri de macro-state, ca să spun aşa, aflate într-o necruţătoare competiţie pentru resurse şi pentru putere. 

Astfel, pentru SUA, Japonia, Germania, Regatul Unit şi Franţa, state care formează un conglomerat relativ omogen pe care il voi denumi G5, stimularea prin printarea de bancnote a consumului curent a reprezentat cea mai importantă componentă strategică a politicii de intensificare a creşterii economice din ultimul deceniu. Dimpotrivă, politicile de creştere economică operaţionalizate în ultimul deceniu de statele din grupul BRIC au avut drept numitor comun alocarea preferenţială a PIB pentru investiţii şi nu pentru consum. Statele din G5 au pariat, deci, în dificilul proces de selectare a celei mai adecvate politici de creştere economică, pe cartea consumului, iar statele din grupul BRIC au pariat pe cartea investiţiilor. Această dihotomie strategică – consum versusinvestiţii – este reflectată deosebit de clar în studiul de caz prezentat în continuare.


*EN – exporturi nete ( exporturi – importuri de bunuri și servicii). Sursa datelor : International Monetary Fund, World Economic Outlook Database, April 2013

Să analizăm acum beneficiile şi costurile celor două politici de creştere economică în scopul evaluării eficacităţii şi a eficienţei acestora pe termen lung. Din datele prezentate anterior rezultă că stimularea consumului prin injecţii monetare a determinat o diminuare a raportului dintre investiţii şi consum în statele din G5. 

Astfel, din datele prezentate în matricea anterioară rezultă că în anul 2003 valoarea raportului dintre investiţii şi consum în statele din G5 era de 23 de cenţi per dolar, iar în 2012 valoarea acestui cost s-a redus la 20 de cenţi per dolar. În cazul statelor din grupul BRIC, valoarea aceluiaşi indicator de eficienţă macroeconomică era de 46 de cenţi per dolar în 2003 şi de 60 de cenţi per dolar în 2012. 

La prima vedere, deci, politica stimulării consumului prin injecţii monetare practicată în statele din G5 pare a fi a fi cu mult mai eficace şi mai eficientă comparativ cu politica stimulării creşterii economice prin amplificarea investiţiilor în economia reală, politică aplicată cu consecvenţă în ultimul deceniu mai ales în China , în India şi în Rusia. 

Însă,dacă luăm în considerare şi efectele colaterale ale politicii de stimulare a consumului prin tipărire de monedă (şomajul la cote extreme, recesiunea persistentă, diminuarea pe termen lung a competitivităţii şi mai ales indatorarea excesivă a sectorului public şi privat al economiei), atunci ineficacitatea şi periculozitatea acestei politici de creştere economică devin evidente. Datele prezentate în continuare reflectă deosebit de clar consecinţele dezastruoase al politicii de stimulare a creşterii economice prin tipărire de monedă.în scopul masificării consumului.


*DPB – datoria sectorului public; PPR – datoria sectorului privat. Surse de date: 1. International Monetary Fund, World Economic Outlook Database, April 2013; 2,The World Bank, Indicators; 3 Eurostat, Macroeconomic Imbalance Procedure (MIP).

Într-adevăr, din datele precedente rezultă că politica de tipărire de monedă în scopul intensificării creşteri economice, o politică practicată cu o încăpăţânare ciudată în SUA; în Japonia şi în Regatul Unit, reprezintă o opţiune strategică catastrofală. 

De ce ? Pentru că masa monetară excesivă pusă în circulaţie prin intermediul bancilor se acumulează în sectorul financiar al economiei unde rentabilitatea pe termen scurt a plasamentelor este extrem de ridicată in contextul excesului de monedă. 

Drept urmare, banii ieftini nu sunt utilizaţi de către investitori pentru finanţarea creşterii stocului de capital din economia reală, ci sunt investiţi la nesfârşit mai ales in sectorul financiar al economiei. În aceste condiţii, investiţiile din economia reală a statelor din G5 au fost finanţate în ultimul deceniu mai ales din resursele proprii ale companiilor (profit şi amortizare), resurse cu totul şi cu totul insuficiente pentru asigurarea pe termen lung a unui nivel ridicat de competivitate. 

Această combinaţie de efecte perverse reprezintă cauza evidentă a îndatorării excesive a sectorului public şi privat al economiei, respectiv al subfinanţării sectorului privat al economiei, în cazul tuturor statelor din G5. În acest context, o creştere moderată a consumului şi asigurarea pe termen lung a unui nivel ridicat al investiţiilor din economia reală reprezintă o strategie de creştere economică cu mult mai fezabilă decât cea bazată pe stimularea consumului prin credite ieftine. 

Este adevărat că un nivel ridicat al investiţiilor din economia reală implică pe termen scurt un cost mai ridicat al outputurilor procesului de creştere economică. Dar un asemenea proces de creştere economică este cu mult mai fezabil din punct de vedere financiar comparativ cu unul în care sectorul financiar al economiei este suprasaturat cu lichidităţi, iar sectorul real al economiei nu dispune de resurse financiare suficiente. 

Cu alte cuvinte, atunci când investiţiile în economia reală reprezintă factorul determinant al creşterii economice, fiabilitatea procesului de creştere este cu mult mai mare comparativ cu situaţia în care investiţiile financiare reprezintă pricipala motivaţie a investitorilor. Din acest motiv, ascensiunea neaşteptată din ultimul deceniu a Braziliei, a Rusiei, a Indiei şi mai ales a Chinei nu mai poate fi oprită. O ierarhie economică în care dominaţia Occidentului părea veşnică este gata să se prăbuşească datorită acestei fulminante ascensiuni. Sic transit gloria mundi !

autor: Dr. Ing. Nicolae Ţăran 

Sursa: http://roaim.net.tf