adaptare după un articol de David Wilcock
Ca sa puteti intelege complexul proces financiar ce se desfasoara in prezent pentru pregatirea Resetarii Financiare Globale si eliberarea omenirii din sclavia banilor, voi publica un serial de cinci articole despre acest subiect descris de binecunoscutul David Wilcock.
- partea intai -
În iunie 2009, doi cetățeni japonezi au fost reținuți în timp ce intenționau să traverseze frontiera Italiei spre Elveția, cu obligațiuni americane în valoare de 134 de miliarde de dolari. Acest fapt constituie începutul unor evenimente uluitoare, înconjurate încă de foarte mult mister, în care cifrele amețitoare aflate în discuție nu reprezintă partea cea mai senzațională.
Într-un interviu incendiar acordat lui David Wilcock, Benjamin Fulford (jurnalist binecunoscut pe plan mondial pentru dezvăluirile despre ceea ce am putea numi o contra-insurgență împotriva clicii criminale a aşa-zişilor „iluminaţi”), a făcut cunoscute informații cu totul extraordinare despre existența unui proces de despăgubire pentru o sumă astronomică, de mii de miliarde de dolari, împotriva unor organizaţii şi persoane fizice faimoase şi influente pe scena geopolitică actuală, cum ar fi Organizaţia Naţiunilor Unite sau premierul italian Silvio Berlusconi.
David Wilcock a făcut la rândul său unele cercetări personale, convingându-se astfel din plin de autenticitatea acestui proces uluitor care ar putea reprezenta sfârşitul tiraniei financiare a elitei „iluminate”.
Vă oferim în continuare unele extrase semnificative din amplul articol scris de David Wilcock pe această temă, articol ce prezintă pe larg nenumărate dedesubturi mai puţin cunoscute şi dovezi incontestabile referitoare la această acţiune juridică fără precedent.
Se poate ca acesta să fie cel mai binefăcător eveniment din întreaga istorie a umanităţii
La data de 28 noiembrie 2011, surse media anunţau că că ne-am putea afla la doar zece zile distanţă de o prăbuşire totală a monedei euro şi, în mod evident, aceasta ar fi însemnat, de asemenea, şi colapsul iremediabil al majorităţii economiilor mondiale.
Între timp, a fost aplicată o faimoasă strategie de „salvare”, astfel încât să se mai amâne această prăbuşire iminentă, însă măsurile adoptate nu au readus deloc liniştea în rândul populației, mai ales pentru că cei care aţâţă conflictele din Orientul Mijlociu nu-şi încetează deloc maşinaţiunile criminale, sporind astfel motivele de îngrijorare ale oamenilor.
Ei bine, aceasta este perspectiva din care este prezentată situaţia actuală de către mass media, însă trebuie să ştiţi că din fericire această perspectivă este în realitate complet lispsită de temei!
În termeni clasici orwellieni – conform cărora „războiul înseamnă pace, libertatea înseamnă sclavie, ignoranţa înseamnă forţă” – acest întreg tam tam creat de mass-media cu privire la o aşa-zisă „prăbuşire financiară globală” ar putea să fie, în realitate, cel mai binefăcător eveniment din istoria recentă a umanităţii.
Un scandal financiar foarte misterios, de proporţii uriașe, dar care este ținut ascuns
Vă vom dezvălui în continuare ceva care până acum câtva timp ar fi părut doar o poveste de adormit copiii, un minunat basm spus la gura sobei pentru a linişti sufletul. În mass-media corporatistă nu s-a spus şi nu s-a scris încă nici măcar o vorbuliţă cu privire la ceea ce urmează să vă dezvăluim.
Originea bizară a acestei întregi poveşti s-a infiltrat totuşi, la un moment dat, pentru scurt timp – întocmai ca o licărire, pentru ca apoi să se dizolve complet în cea mai adâncă şi totală tăcere – în emisiunea lui Glenn Beck de la FOX TV, în anul 2009. (Puteți viziona aici, în limba engleză, înregistrarea respectivului fragment din emisiune, care merită să fie urmărit cu atenţie deoarece arată chiar miezul acestui întreg mister.)
Glenn Beck afirmă în respectiva emisiune că cei de la FOX TV au contactat Trezoreria americană pentru a afla mai multe informaţii legate de acest caz, însă drept răspuns au primit o scrisoare oficială menită să pună capăt întrebărilor, care ar putea fi rezumată prin cuvintele: „nu putem face niciun fel de comentariu” cu privire la cele 134 de miliarde de dolari în obligaţiuni americane ce au fost confiscate la graniţa cu Italia, căci ar fi vorba, zice-se, despre nişte „probe într-o investigaţie ce se află încă în desfăşurare”.
Beck prezintă apoi o listă a ţărilor care deţin cele mai multe obligaţiuni americane, cât şi valoarea acestora: pe primul loc se află China, cu 763,5 miliarde, urmată de Japonia, cu 685, 9 miliarde, Marea Britanie, cu 152, 8 miliarde, Rusia, cu 137,0 miliarde şi Brazilia, cu 126, 0 miliarde.
Potrivit cifrelor oficiale, disponibile în mod public, cele 134,5 miliarde de dolari în obligaţiuni americane nu ar fi putut aparţine decât Rusiei, Marii Britanii, Japoniei sau Chinei, niciunei alte ţări. În plus, suma de bani este atât de mare, încât, dacă ea ar aparţine, să spunem Rusiei, atunci acestora nu le-ar rămâne decât 2,5 miliarde în obligaţiuni americane!
Prezent la acea emisiune, Joe Wiesenthal, redactorul revistei online Business Insider a afirmat că întreaga operaţiune – fie că avem de-a face cu un guvern care face dumping (vânzarea unor produse sub prețul de producție, adesea cu scopul de a elimina eventuali concurenţi), fie de o operaţiune de contrafacere a obligațiunilor – este una de proporţii gigantice, care „nu are precedent până acum, nici în ceea ce priveşte amploarea, nici în ceea ce priveşte atenţia la detalii”.
Potrivit spuselor lui Weisenthal, pentru a contraface astfel de obligaţiuni „ar fi nevoie de o tehnologie pe care nu ne putem aştepta să o deţină altcineva înafară de un guvern”.
Weisenthal crede, de asemenea, că anul 1934, inscripţionat ca dată de eliberare a obligaţiunilor respective, poate sugera că ar putea fi vorba de nişte obligaţiuni contrafăcute în urma unui proces amănunţit ce a fost în prealabil gândit în mod meticulos.
Realitatea acestui proces poate fi oricând verificată
În afară de alte câteva reacții cât de cât semnificative înregistrate la scurt timp după acest incident uluitor, subiectul s-a stins. Singurele referiri ulterioare au fost furnizate săptămânal şi sub forma unor cantităţi impresionante de informaţii din interior, de către Benjamin Fulford, fostul redactor şef al ediţiei pentru Asia Pacific al revistei Forbes.
Procesul aflat în epicentrul investigaţiei realizate în jurul acestui caz a devenit acum o realitate ce poate fi oricând verificată, validând tot ceea ce Fulford a scris cu privire la acest caz straniu încă de la început.
Atunci când așteptata zi de 15 noiembrie 2011 – în care Fulford anunțase că va fi înaintată o plângere penală – a venit şi apoi a trecut, fără să se petreacă nimic semnificativ, credibilitatea jurnalistului părea să fie serios ameninţată, după ani de zile în care scrisese foarte mult pe marginea acestui subiect.
Însă la doar câteva zile distanță, pe 23 noiembrie 2011, orice îndoială cu privire la credibilitatea lui Fulford a fost înlăturată. La acea dată a fost într-adevăr deschisă o acţiune juridică la Tribunalul Districtual al Districtului de Sud din New York, plângerea penală numărând 111 pagini. Acest dosar se află în arhivele publice şi existența lui poate fi verificată de oricine doreşte să se convingă.
Eu însămi am descoperit sute de pagini de informaţii detaliate, martori oculari ce pot fi intervievaţi şi chiar documente oficiale ce pot fi analizate şi studiate aşa cum se cuvine.
Dacă suma exorbitantă de bani pentru care sunt daţi în judecată inculpaţii nu a reuşit să vă surprindă, atunci cu siguranţă lista inculpaţilor vă va atrage atenţia: Republica Italiană, Poliția financiară italiană, primul ministru italian Silvio Berlusconi, Forumul Economic Internaţional, Ban Ki-Moon (preşedintele ONU) şi însăşi ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite).
Mass-media a preluat acest subiect începând cu 5 decembrie 2011
Dan McCue este primul jurnalist care a abordat acest subiect la Courthouse News Service, un serviciu media naţional pentru avocaţi şi jurnalişti.
McCue nu pare întru totul convins de importanța și veridicitatea subiectului, articolul său intitulându-se „O bizară cerere de despăgubire în valoare de o mie de miliarde”. Totuşi, având în vedere că este vorba despre un caz real, el a fost cu siguranţă îndeajuns de interesat pentru a începe să scrie despre aceasta.
Iată unele extrase din articolul lui McCue:
„Un expatriat american în Bulgaria susţine că ONU, Forumul Economic Internaţional, Oficiul Internaţional pentru Controlul Tezaurului (OICT) şi guvernul italian au conspirat împreună cu mulţi alţi indivizi pentru a fura instrumente financiare în valoare de peste 1,1 mii de miliarde de dolari care erau iniţial destinaţi unor scopuri umanitare.
Plângerea de 111 pagini include instituţii şi entităţi binecunoscute în rândul promotorilor de teorii conspiraţioniste, printre care se numără aşa-zișii Iluminaţi de la Vatican, Francmasoneria, Comisia Aurului pentru Mileniul trei, Trilaterală, Tripartită şi Banca Rezervei Federale.
Reclamantul Neil Keenan afirmă că în 2009 i-au fost încredinţate unele instrumente financiare – care includeau bancnote ale Băncii Rezervei Federale în valoare de 124 miliarde de dolari, două obligaţiuni guvernamentale japoneze cu o valoare nominală combinată de 19 miliarde de dolari şi o obligaţiune americană Kennedy cu o valoare nominală de un miliard – de către ceea ce se numeşte Familia Dragonului, o societate secretă formată din mai multe familii asiatice bogate.
«Familia Dragonului nu se arată aproape deloc în public, evitând să fie cunoscută, dar avem unele informaţii care ne permit să credem cu convingere că această societate acţionează în scopuri benefice, pentru binele şi evoluţia planetei şi că ea a colaborat la un moment dat cu grupurile de conducere a organizaţiilor financiare internaţionale, în special cu Banca Rezervei Federale.», susţine Keenan.
«În cursul existenţei sale din ultimul secol, societatea Dragonului a adunat o mare bogăţie după ce a cedat Băncii Rezervei Federale şi guvernului Statelor Unite anumite cantităţi de aur şi argint prin intermediul anumitor conturi pe care le deţinea în Elveţia, în schimbul cărora a primit o cantitate considerabilă de bani, obligaţiuni şi titluri de acţiuni, întocmai precum cele la care ne-am referit mai sus, toate fiind emise de către Banca Rezervei Federale.»
Keenan afirmă că dacă luăm în considerare dobânda aferentă, aceste instrumente financiare sunt acum în valoare de peste o mie de miliarde de dolari. Mai mult decât atât, el susţine că societatea Dragonului l-a desemnat pe el să se ocupe de un anumit proiect care avea ca ţel întocmirea unor fonduri private de investiţii (FPI). Fondurile astfel strânse urmau apoi să fie destinate anumitor ţeluri umanitare specifice.
În plângerea sa cu totul neobişnuită, Keenan susţine că în urmă cu foarte mulţi ani, guvernul american a primit o cantitate enormă de «bani» – este vorba, în realitate, de cantităţi enorme de aur şi alte metale preţioase – de la societatea Dragonului şi că aceştia au fost apoi depozitaţi în Banca Rezervei Federale ca o garanţie pentru ceea ce apoi «a devenit şi continuă să fie şi astăzi moneda globală numărul unu» – dolarul.
Plângerea formulată de Keenan descrie o istorie complicată cu foarte mulţi actori, printre care apar atât foarte multe personaje cunoscute internaţional, cât şi altele mai puţin cunoscute sau necunoscute, iar ideea de bază a acestei istorii este faptul că acesta (Keenan) ar fi primit miliarde de dolari de la familia Dragonului în scopul de a-i administra.
(Aceste instrumente financiare au fost apoi furate, iar doi agenţi japonezi au vrut să treacă cu ele graniţa dintre Italia şi Elveţia. )
Keenan suţine că de-a lungul desfăşurării conspiraţiei mai mulţi oficiali de vârf i-au oferit în mod repetat o mită de 100 de milioane de dolari pentru ca el să «predea» respectivele instrumente financiare fără a anunţa familia Dragonului de furtul lor şi pentru a le permite ca acestea să fie convertite într-un aşa numit «Program de Suveranitate» al ONU, care să se afle astfel în întregime sub auspiciile, protecţia şi sub umbrela imunităţii de jurisdicție de care se bucurau inculpaţii.
Printre inculpaţi se numără secretarul general al ONU Ban Ki-Moon, fostul prim ministru italian Silvio Berlusconi, Giancarlo Bruno, care este şeful pe probleme bancare al Forumului Economic Internaţional, ambasadorul Italiei la ONU Cesare Maria Ragaflini, Ray C. Dam, preşedintele Oficiului Internaţional pentru Controlul Tezaurului (OICT) şi David A. Sale, şeful adjunct al consiliului pentru guvern al OICT.
Keenan cere returnarea instrumentelor financiare, daune punitive şi acoperirea cheltuielilor de judecată pentru mai multe capete de acuzare ce includ fraudă, violare de contract şi încălcarea legii internaţionale.
El este reprezentat de William H. Mulligan Jr., împreună cu firma de avocatură Bleakley, Platt&Schmidt din White Plains, New York.”
Probabil veţi spune că este o glumă şi totuşi este perfect adevărat
Cei de la Courthouse News Service nu au avut curajul necesar pentru a cita unul dintre cele mai interesante şi în acelaşi timp relevante paragrafe din plângerea înaintată de Keenan, însă eu voi îndrăzni. Chiar acest fragment este cel care mi-a permis să îmi formez o imagine de ansamblu coerentă în ceea ce priveşte acest caz:
„Avem motive întemeiate să credem că aceste obligaţiuni (deţinute de către familia Dragonului) valorează undeva la milioane de miliarde de dolari americani, din care doar o mică parte au fost implicaţi în operaţiunea ce a condus la acţiunea juridică.
Fiecare dintre aceste instrumente financiare, așa cum sunt IFFD (Instrumente Financiare ale Familiei Dragonului) implicate în această acțiune, a fost şi este înregistrat în Sistemul Rezervei Federale, aşa încât pot fi uşor şi oricând verificate prin intermediul procesului specific de verificare şi examinare a Băncii Rezervei Federale.”
Milioane de miliarde?! Este o glumă!? Când am citit aceste cuvinte, am ştiut imediat că era necesar să aflu mai mult, deoarece aveam deja destule informaţii pentru a putea fi convins că acesta nu era un fals proces penal sau o simplă scamatorie. Tocmai de aceea, am aranjat imediat un interviu cu Fulford pentru a lămuri întreaga situaţie.
Ideea principală aici este că, de fapt, familia Dragonului a intenţionat ca aceste instrumente financiare să fie furate! Ele reprezintă doar o mică parte din totalul de capital pe care îl deţin şi care este înregistrat în mod clandestin la Banca Rezervei Federale şi Banca pentru Acorduri Internaţionale.
În acest inteviu Fulford a oferit o introducere a evenimentelor petrecute, iar pe măsură ce a trecut timpul, am reușit să aflu mult mai multe informații.
Adevărul îmbucurător este că aceasta a fost în realitate o complexă operaţiune sub acoperire menită să ne aducă în punctul în care ne aflăm astăzi – acela în care o alianţă internaţională de 117 ţări are acum o modalitate perfect legală de a pune capăt tiraniei financiare a Vechii Ordini Mondiale.
Un volum impresionant de informaţii
L-am contactat pe Neil Keenan şi am păstrat de atunci neîntrerupt legătura. Am procedat apoi la fel cu Keith Scott, care apare şi el menţionat în plângere. Scott a devenit expert în modul în care este structurată, funcţionează şi operează această gigantică reţea secretă de comerţ între băncile centrale, fiind totodată la curent cu sumele exorbitante pe care acestea le vehiculează şi care sunt mereu ţinute sub cel mai strict secret.
Keenan nu a lucrat niciodată pentru vreo agenţie guvernamentală sau clandestină. El este un om de afaceri care la un moment dat a avut ocazia să îi cunoască pe cei din societatea Dragonului – care conduceau, de fapt, China înainte de venirea comunismului – şi să devină un apropiat al lor.
Personal am analizat cu atenţie peste 300 de fotografii şi zeci de alte documente pe care mi le-a trimis Keenan în legătură cu acest caz, inclusiv strict secreta Carte a codurilor, cunoscută sub numele de Maklumat Book, Sfântul Graal al lumii financiare. [Această carte permite decriptarea informațiilor stocate în sistemul de protecție al Rezervei Federale. Ea conține cifrurile secrete și date cu privire la deciziile juridice, tratate și alte aranjamente. Conform anumitor surse, ea ar oferi informații referitoare la toate conturile și subconturile care conțin aur și alte bunuri, precum și informații referitoare la instrumentele financiare emise în schimbul aurului. n.n.]
Una dintre ocaziile ce mi-au permis, personal, să mă conving de autenticitatea aspectelor prezentate mai sus, a apărut atunci când i-am trimis lui Keenan un e-mail în care îi ofeream descrierea cutiilor în care fuseseră depozitate obligaţiunile – informaţie pe care o primisem de la una dintre sursele mele din interior care activează la unul dintre nivelurile cele mai de vârf. O astfel de informație nu apăruse niciodată pe internet. În mai puţin de 15 minute Keenan mi-a trimis zeci de fotografii în care se vedea foarte clar că descrierea pe care o oferisem se potrivea perfect cu aspectul respectivelor cutii. Am fost uluit. Nu exista nicio posibilitate prin care el să fi putut falsifica acele fotografii în mai puţin de 15 minute.
Acest proces uluitor este cea mai mare problemă, perfect reală, pe care puterile ce stăpânesc din umbră această planetă au avut-o vreodată. Aceasta înseamnă, însă, o veste foarte bună pentru oricine altcineva.
Urmeaza a doua parte a acestui articol
Drum drept spre Lumina !
Sursa: http://burebista2012.blogspot.ro/
Analiştii şi bancherii de pe Wall Street încep să vorbească tranşant despre o iminentă cădere a preţurilor, iar o parte dintre aceştia nu se feresc să dea o dimensiune concretă a prăbuşirii: minus 20%. 
