marți, 6 august 2013

SaLuSa, 30.07.2013

Channeler: MADAD

 

Lucrurile se precipită: în realitatea voastră se produce, fără îndoială, o accelerare în transformarea ființelor umane, în sensul creșterii conștiinței lor, așa cum este prevăzut în Planul Divin al acestei perioade.

 
SaLuSa
Suntem aici pentru a vă reaminti despre aceasta și despre alteschimbări care se produc, în vederea creșterii capacități voastre de a vă conecta la Sinelui vostru Superior. Odată realizată această reuniune, această contopire, vă veți aminti cum să vă adaptați mai bine și cum să folosiți toate oportunitățile care vi se oferă. Veți înțelege atunci imensitatea posibilităților care v-au stat mereu la dispoziție și veți afla cât de puțin le-ați folosit de-a lungul multelor voastre vieți anterioare.
 
Când vă veți contopi cu Sinele vostru Superior, veți fi pe deplin conectați la Sursa infinită a cunoașterii.
 
Acest proces de ascensionare nu se va opri aici ci va continua până când fiecare dintre voi va reveni la SURSĂ. Ce se va întâmpla după aceea?  Evoluția nu se va opri, de fapt, ea nu va avea sfârșit, dar veți urca noi și noi trepte care vă vor aduce încă și mai multă cunoaștere, și mai multe abilități, o mult mai înaltă conștiință. Voi ați fost creați pentru a fi ființe multidimensionalre, cu infinite posibilități de exprimare și cu o putere colosală. Acum, ascensionați în tandem cu Mama Pământ, a cărei evoluție va continua.de a semenea mereu și mereu.
 
În tărâmurile superioaretimpul nu mai este important, de fapt, timpul este doar o noțiune de utilitate particulară, și caracteristică dimensiunilor inferioare. Liniaritatea nu mai caracterizează înaltele dimensiuni, unde se întâlnesc înaltele vibrații. Dar el a fost important pentru voi, ca parametru al dimensiunilor joase în care v-ați ales să vă desfășurați experiențele care v-au ajutat să progresați. Fără acest popas, destul de lung, de altfel, nu ar fi fost posibilă evoluția voastră ca ființă universală, căci creșterea trebuia să fie continuă, fără posibilitatea de a se sări peste etape. Desigur, cât de lungi sunt aceste etape, ce trasee se străbat în anumite perioade, reprezintă o altă poveste. Acum, ca de altfel întotdeauna, important este modul cum veți ști să folosiți oportunitățile oferite de fiecare etapă, ce alegeri faceți, cât de accelerată doriți să vă fie evoluția. Dar nu există concurență, nu există mai bine sau mai rău, căci fiecare suflet își alege propriul său program, propriile experiențe, în așa fel încât, să ajungă ca în toate domeniile să devină un mestru. Toate lecțiile pe care le învățați v-au fodt și vă sunt necesare, chiar dacă, la nivelul corpului fizic, emoțional și mental, nu toate lecțiile oferă plăcere și satisfacție.
 
Când ceva neplăcut vi se întâmplă, vă întrebați:” Doamne, cu ce am greșit de trebuie să trec prin asta?”. N-ați greșit cu nimic; ați trecut doar prin condiționalitățile experienței pe care v-ați ales-o pentru că era necesară, chiar indispensabilă, evoluției voastre.
 
Pentru unii dintre voi, zilele acestei perioade extraordinare pot fi stresante, incomode, dezagreabile. Este consecința marilor cantități de Lumină care vin pe planetă, care vă pătrund și care scot la iveală totul, cu precădere ceea ce este vechi, fetid și necesar a fi înlăturat. De fapt vechile energii, lucrurile și toate materializările care au la bază aceste energii, suferă un amplu și profund proces de este  transmutare, de remodelare și schimbare structurală pentru a corespunde noilor vibrații, noului spectru luminos, noilor densități.                                        
 
Chiar și cele mai vechi probleme, dintre care unele au fost abandonate, apar acum în viața voastră, ies la lumină, își revendică recunoașterea și cer să fie eliberate. Ele vă solicităatenția. Dragilor, acceptați ca aceste probleme să iasă la suprafață, recunoateți-le, iubițil-le, după care, eliberați-le.  Ele vor avea existențe în veșnicie și, ca părinți care le-ați dat viață, trebuie să le acordați libertatea și dezlegarea de voi. Ele au nevoie să fie lăsate libere pentru a-și putea manifesta independența.
 
Așa cum am spus mai înainteeste nevoie ca voi să le tratați cu înțelegere și cu dragoste deoarece nu numai că voi le-ați creat, dar le-ați făcut promisiuni de eliberare, motiv pentru care le-ați cărat mereu cu voi, în inconștientul vostru, și le-ați adus în această viață. Negându-le existența și refuzându-le paternitatea și eliberarea, voi nu faceți decât să vă blocați propria evoluție și, din egoism, să le întârziați și lor propria identitate.
 

 
Ce ar trebui să faceți? Gășiți-vă timp în fiecare zi, interiorizați-vă, încercați să vă amintiți evenimente, întâmplări, în care ați trăit sau ați săvârșit fapte de care acum nu prea sunteți mândri. Luați fiecare eveniment, curățați-l de colbul depus pe el, aduceți-l în fața voastră și recunoașteți cu sinceritate că vă aparține, apoi, cu dragoste, eliberați-l. Despărțiți-vă de fiecare astfel de eveniment cu bucurie și iubire. Este vital ca pe parcursul acestei ”reevaluări” să vă păstrați calmul și hotărârea de a vă despărți de acel eveniment, lăsând universului posibilitatea de a înțelege că toate legăturile dintre voi s-au rupt, toate condiționările s-au șters și nu mai există nicio obligație reciprocă. În viitor, evitați să vă mai amintiți de acel eveniment. Dacă se întâmplă ca un anume eveniment să refuze să vă părăsească și încă vă ”bântuie” amintirile, refaceți procedeul până când simțiți că ”ați fost lăsat în pace”.
 

 
Vedem că mulți dintre voi și-au schimbat deja obiceiurile în ceea ce privește petrecerea timpului liber. Tot mai mulți vor trece prin această fază. Este o consecință a transformărilor interioare din ființa fiecăruia dintre voi.
 
Cu prioritate, se observă asemenea schimbări ”de macaz” la acele ființe care s-au înscris cu toată convingerea pe calea ascensionării spre dimensiunile superioare. Tot mai mulți începeți să vă eliberați de iluzie și să vă apropiați de o mai înaltă înțelegere. Asta vă va scoate, nici voi nu veți ști de ce, din localuri unde se consumă alcool, droguri și...”dragoste”. Tot mai mulți veți refuza să faceți jocul politicienilor și afaceriștilor corupți, tot mai mulți vă veți despărți de ”mogulii” care v-au manipulat, pentru a le apăra interesele în schimbul unor plăți ”compensatorii”.  Vă veți aminti că cinstea și corectitudine nu sunt de vânzare și veți avea un sentiment de jenă față de voi înșivă și față de cei cărora le-ați pricinuit necazuri. Vă veți aminti că dispuneți de Liberul vostru Arbitru și că este o mare eroare să vă dați libertatea de a gândi liber pentru câțiva arginți, care vă pot aduce oarecari satisfacții materiale aici pe Pământ, în lumea materială, dar că, la despărțirea de această viață, sufletul vostru va lua cu el numai energiile care au rezultat din faptele voastre bune.  Alegerea vă aparține și v-a aparținut totdeauna.
 

 
Cunoașteți că Mama Gaia a ales să-i "aștepte" pentru toți copiii ei dispuși să se trezească și să se schimbe. În plus, cu Dispensă Divină, ea a intrat în dimensiunea de tranziție cu toți copiii ei, treziți sau adormiți, pentru a le facilita ocazia ca în perioada care a urmat (n.m., după 21 dec. 2012 până pe 21 sept.2013) să-și ridice frecvența de vibrație pentru a li se acorda rezidență stabilă, nu provizorie, în dimensiunea IV.
 
Mulți s-au trezit, mulți s-au aliniat, dar, din nefericire pentru ei, mulți nu numai că nu au făcut nimic pentru evoluția lor dar nici măcar nu cred în acest proces al ascensionării.
 

 
Dragilor, suntem aici pentru a vă ajuta să atingeți acea stare de conștiință necesară continuării evoluției voastre. Acum, când lucrurile au început să se miște mult mai repede,noi suntem prezenți și vă ajutăm prin ajustarea vitezei de desfășurare a muncii pe care o prestăm în folosul vostru, astfel ca în timpul rămas până la trecerea în 5D, să puteți atinge nivelurile necesare de vibrație, care să vă alinieze la această dimensiune superioară.
 
Sunt SaLuSa de pe Sirius și mă declar fericită pentru că mulți dintre voi primiți cu plăcere și încredere mesajele noastre.
 
Știți foarte bine că nu sunteți singuri, în acest amplu proces evolutiv și în curând veți simțice înseamnă să faci parte, și la modul conștient, din unicitatea acestui Univers.
 
Rămâneți în pace și încercați să simțiți imensa noastră iubire și încurajare pe care vi le adresăm.
 

 
SURSA: http://spirittrainchronicles.com
 
(C.M.)

“Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă” - Munţii noştri – O. Goga

Din 2005, Romania nu mai scoate nici un gram de aur din minele sale. Motivul oficial: zacamintele sunt epuizate. Totusi, opt firme straine au primit licente de exploatare in zonele epuizate, care s-au dovedit a fi foarte bogate: contin aur in valoare de 54 de miliarde de euro. Explicatia: Au avut hartile geologice ale statului roman, ne-a spus dr. ing. Florea Neagu 

Zacamintele de aur din Romania, majoritatea situate in patrulaterul aurului – adica perimetrul Baia de Cris, Sacaramb, Zlatna si Baia de Aries, din Muntii Apuseni – dar si in Maramures, sunt exploatate, cu eficienta, de foarte mult timp. 

Pe timpul lui Ceausescu se scoteau intre 14 si 20 de tone de aur pe an. Dar, dupa 1990, extractia a 
scazut dramatic,iar in 2005, minele au fost sigilate. Oficial s-a spus ca sunt epuizate, a afirmat dr. ing. Florea Neagu, fost director al Institutului de Proiectari Miniere, omul care a proiectat si realizat mine de aur in patrulaterul aurului. 

Un eveniment interesant s-a petrecut in anul 2000, cand Banca Nationala a refuzat sa mai cumpere aur de la minele romanesti pe motiv ca nu poate avea o rezerva mai mare de metal pretios decat 15% din tot ce inseamna rezerva valutara. Cum aceste mine nu aveau voie sa vanda metalul extras decat Bancii Nationale, au dat, cum era de asteptat, faliment. Daca vechile firme romanesti care se ocupau de metalul pretios au disparut, in locul lor au venit, in mod ciudat, opt companii straine care au cerut in concesiune parcele pentru prospectiunea si exploatarea zacamintelor de aur, tocmai de unde acestea se terminasera.

250 de tone, doar la Rosia Montana

Potrivit declaratiilor facute pentru DailyBusiness. ro de reprezentantii firmei Gabriel Resources, la Rosia Montana s-a gasit un zacamant de aur in valoare de 11 miliarde de dolari, adica de aproximativ 250 de tone de metal pretios. De asemenea, firma Carpatian Gold a gasit la mina Barza, in Muntii Zarandului, inchisa pentru ca nu mai era rentabila, un zacamant de aur in valoare de 12 miliarde de dolari! Recent, Stefan Marincea, presedintele Institutului Geologic Roman, a declarat ca in tara noastra mai sunt zacaminte in valoare de cel putin 54 de miliarde de dolari. Interesant este si faptul ca toate firmele straine au mers lapunct ochit – punct lovit, adica au obtinut licente de prospectiuni si exploatare exact pe zonele cele mai bogate … Cum?

Inca este mult aur in subteran 

Firmele straine nu au descoperit nimic, datele apartin scolii de geologie din Romania. Am fost directorul Institutului de Proiectari Miniere si am realizat mine de aur in Apuseni. Scoteam si productii de 40 de kilograme de aur pe tona de minereu, ceea ce este foarte mult. Pot sa spun ca inca este mult aur in subteran, dar nu stiu de ce nu le exploateaza direct statul. Pe vremea mea, informatiile aveau caracter secret, dar acum le are toata lumea. Firmele straine au gasit metale pretioase in Romania consultand hartile geologice realizate pe vremea lui Ceausescu. 
Acum,statul, prin reprezentantii sai, a stiut perfect ce da in concesie, ne-a spus dr. ing. Neagu.

Prima harta a bogatiilor romanesti dateaza din 1925
In 1925, in Romania s-a realizat o baza solida de date privind toate zacamintele nationale. Scoala romaneasca de prospectiuni geologice a crescut constant. 

Zacamintele din tara au fost cercetate permanent de mai multe organisme de specialisti si inregistrate pe profile, adica sectiuni desenate ale ariilor prospectate geologic. In 1968, toate aceste date au fost inregistrate si intr-un calculator adus de la americani si 
instalat intr-unul din sediile Intreprinderii de Prospectiuni si Foraje Geofizica, in strada Biserica Amzei din Bucuresti. In 1971, cei de la prospectiuni au mai cumparat un calculator, Texas Instruments, pentru stocarea datelor. A fost instalat in alt sediu, in strada Coralilor din Capitala, unde se gaseau si profile geologice realizate in toata tara. Pe baza acestor informatii, Ceausescu facuse un plan de extractie pana in anul 2050. Dupa 1990, in imobilul din Coralilor s-au lucrat primele numere ale ziarului Adevarul. 

Ulterior, imobilul a fost cumparat de omul de afaceri Ovidiu Tender,
 care desfasoara activitati in domeniul prospectiunilor geologice etc. In fine, in 1992 a izbucnit un scandal in sediul din Coralilor: disparusera toate profilele geologice. Una dintre persoanele care au lucrat in institut ne-a spus ca pretul vanzarii documentatiei secrete a fost de 10.000 de dolari… 

Privatizarea rezervelor este tinuta la secret
Am cerut Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM) detalii despre licentele primite de firmele straine pentru exploatarea aurului pe teritoriul Romaniei. Raspuns: 

Informatiile solicitate nu se incadreaza in categoria informatiilor de interes public. (…) Sunt documentatii care fac parte din categoria informatiilor clasificate. 

Iata ce scrie in Constitutia Romaniei, art. 136: Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul 
aerian, apele cu potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica fac obiectul exclusiv al proprietatii publice. Iata ce spune Legea 544/2001: Accesul liber si neingradit al persoanei la orice informatii de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relatiilor dintre persoane si autoritatile publice, in conformitate cu Constitutia Romaniei.

Datorie externa, 92,1 miliarde

In decembrie 1989, Romania nu mai avea nici o datorie externa. De atunci, lucrurile s-au schimbat. Conform datelor Bancii Nationale, publicate cu patru luni in urma, tara noastra a acumulat, in ultimii 20 de ani, o datorie externa de 92,1 miliarde de euro.

Record pentru pretul aurului
Aurul a inregistrat un maxim istoric de 1.505,4 dolari pe uncie
(n.r.-unitate de masura egala cu 35 de grame) miercuri, fiind tranzactionat la 1.502,96 dolari,
 fata de 1.493,9 cu cat fusese vandut marti. Economistii apreciaza ca pretul aurului a crescut cu 5% in aprilie, iar trendul ar putea continua,
metalele pretioase fiind considerate un plasament ferit de riscuri. 

Dezvaluiri Libertatea
Secretele zacamintelor de aur, vandute pe 10.000 de dolari
22 Aprilie 2011 
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/dezvaluiri-libertatea-secretele-zacamintelor-de-aur-vandute-pe-10-000-de-dolari-332016.html 

============================ 

Profesorul Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie Bucuresti, unul dintre cei mai cunoscuti geologi romani specializati pe zacaminte de aur


Un studiu recent asupra exploatarii zacamintelor
 de aur din Romania arata ca suntem in elita mondiala a metalelor pretioase. “Ocupam locul cinci in lume la extractie, in decursul istoriei”, ne-a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie Bucuresti, autorul cercetarii. Cu toate acestea, Romania mai are 6.000 de tone de aur in zacaminte. Cat inseamna asta? Daca ne raportam la cursul BNR de vinerea trecuta, cand un gram de aur a fost 180 de lei, valoarea totala a zacamintelor este de aproximativ 250 de miliarde de euro! Si aceasta in conditiile in care poporul roman se lupta cu saracia si cu nesiguranta locurilor de munca. 

Mineritul aurului pe teritoriul Romaniei este o traditie multimilenara. Cele mai vechi podoabe de aur gasite la noi au fost descoperite la Moigrad, judetul Salaj si apartin epocii pietrei, adica au o vechime de 6.000 de ani. Inca de atunci, stramosii nostri cunosteau metalurgia aurului.

Suntem pe locul cinci in lume 


“Din stravechime pana acum, din Carpatii Romaniei s-au extras 2.070 de tone de aur, 
lucru care ne plaseaza pe locul cinci in lume, dupa Africa de Sud, Canada, Statele Unite si Australia. Dupa cum se vede in grafice, cea mai mare parte a fost folosita de altcineva decat poporul roman. Vestea buna este insa ca mai avem, in sediment, de trei ori cat s-a exploatat pana acum, adica vreo 6.000 de tone. Ramane de vazut cum vor fi folosite. Deocamdata, pe noi, pe specialisti, nu ne intreaba nimeni nimic”, ne-a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu, unul dintre cei mai cunoscuti geologi romani specializati pe zacaminte de aur.

Tara noastra primeste prea putin pentru zacamintele pe care le concesioneaza conform Legii minelor, modificata in 2009, Romania primeste din partea companiilor care exploateaza bunurile
subterane o redeventa de doar 4% din tot ce se extrage . Adica, daca se castiga 100 de milioane de euro din extractia aurului, statul incaseaza 4 milioane, iar restul merge la firma care exploateaza mina. 

“Eu cred ca aceste redevente sunt in defavoarea tarii noastre, care primeste prea putin pentru zacamintele pe care le concesioneaza. Sigur ca investitorul trebuie sa castige, dar o afacere trebuie sa fie reciproc avantajoasa, adica trebuie sa castige si Romania, sau Romania in primul rand, pentru ca este proprietarul”, ne-a spus prof. Gheorghe Popescu.
De mentionat este faptul ca in Africa de Sud redeventa pentru aur este de 20%. 

Avem 6.000 de tone de aur, adica 250 de miliarde de euro! 
Sorin Golea 14 Noiembrie 2011, 

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/Avem-6-000-de-tone-de-aur-adica-250-de-miliarde-de-euro-364785.html 

“Cand dai, la inceput dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce esti.”

Read more: http://www.rbnpress.info/wp/muntii-nostri-aur-poarta-noi-cersim-din-poarta-n-poarta/#ixzz2auGEIkSq

Şeful statului a mai menţionat la postul naţional de televiziune că în România vor mai fi deschise încă două exploatări de aur, cu regii româneşti. 

„Avem două zăcăminte: unul de 50 de tone şi altul de 54 de tone de aur", a menţionat Băsescu, fără a da alte detalii.

În România, conform datelor Agenţiei Naţionale pentru resurse Minerale (ANRM) cinci companii au licenţe valabile de explorare şi exploatare a minereurilor aurifere. Dintre acestea doar două companii au licenţă de exploatare: Roşia Montană Gold Corporation SA (judeţul Alba) şi deva Gold SA Certejul de Sus (în judeţul Hunedoara).
La Certej, lângă Deva, compania europeană Goldfields, acţionar majoritar al companiei miniere române Deva Gold SA, a anunţat existenţa unor zăcăminte de 65 tone aur şi 375 tone argint. În schimb, la Roşia Montană, Gold Corporation estimează că există 365 milioane tone de resurse, însă din acestea se pot exploata 215 milioane tone. Prin extragere şi prelucrare se obţine un randament de extracţie de 80%, ceea ce înseamnă că producţia de aur realizată poate fi de 8,63 milioane uncii (o uncie de aur are 31,1034 grame).
Prin exploatare se pierde circa 20% din aurul extras. Rezervele de argint de la Roşia Montană sunt estimate ca fiind de aproape 950 tone.
Cât aur avem
Preşedintele Băsescu a subliniat că susţine proiectul Roşia Montană nu din motivaţii sentimentale.
„Acum susţin proiectul mai mult ca oricând, nu din motive sentimentale, ci din motive pragmatice. Vedeţi ce se întâmplă cu toate monedele - au probleme de stabilitate şi probleme de depreciere.Eu vreau să văd începută exploatarea”, a precizat Băsescu
Referindu-se la rezerva de aur a României, Traian Băsescu a declarat că România are o rezervă de 103 tone de aur, pe care trebuie să o ridice la 200 de tone.
„Avem nevoie de acest aur pentru rezerva Băncii Naţionale. România are acum 103 tone de aur în rezervă şi cred că din exploatare în teritoriul naţional ar trebui să ne ridicăm rezerva la cel puţin 200 de tone în următorii ani. Vedeţi ce volatile şi nesigure sunt monedele. Ca şef de stat parcă aş vrea să îmi pun ţara în siguranţă. De aceea exploatarea trebuie să înceapă. Cred că România trebuie să mărească rezerva de aur pentru viitor”, a spus Băsescu.
La întrebarea adresată de România liberă reprezentanţilor ANRM privind o estimare a resurselor de care dispune România din eventuala exploatare a minereurilor auro-argentifere, răspunsul a fost: „E o problemă, e complicat. Secret de stat”. După care, printr-o adresă semnată de preşedintele Agenţiei s-a menţionat că rezervele de aur ale României „nu sunt informaţii publice”.

Redevenţa la exploatare pentru concesiunile auro-argentifere este de 4% din producţia minieră, comparativ cu Africa de Sud unde redevenţa pentru aur este de 20%.

sursa

Minciunile odioase ale istoricului Lucian Boia despre România și români

Câteva afirmaţii făcute de Lucian Boia în cartea „De ce este România altfel“ nu corespund realităţii. Volumul încearcă să argumenteze că: a) românii sunt o rasă inferioară, b) România e un stat artificial, care n-ar trebui să existe, c) locuitorii acestor meleaguri suferă de un retard istoric, cultural, educaţional şi de orice altă natură, imposibil de surmontat. 

În cele ce urmează, am redat cu bold câteva dintre argumentele şi concluziile inexacte / exagerate / inventate de care Boia s-a folosit în construcţia sa, apoi datele ştiinţifice care-l contrazic. 

1. România e neguvernabilă încă de la începutul începuturilor, romanii, prin Traian, au făcut o greşeală când au cucerit Dacia, eroarea fiind repede reparată, în secolul următor, de Aurelian, care s-a retras pe linia Dunării.
 


Cucerirea Daciei a însemnat salvarea Imperiului Roman intrat în criză economică. De la cronicarii romani au rămas mărturii care spun că, după căderea Sarmizegetusei, o bogăţie nemaivăzută s-a revărsat asupra Romei. Conform arheologului britanic Julius Bennett, numai comoara lui Decebal luată de romani s-a ridicat la 226.800 kilograme de aur şi 453.600 kilograme de argint.

Se estimează că Dacia a contribuit apoi, anual, cu 700 de milioane de denari (monedă de argint care cântărea 3,1 grame) la economia romană. Echivalată cu valoarea banilor din 2011, suma pompată în venele imperiului de Dacia se cifra la peste 2,5 miliarde de dolari anual, istoricii remarcând că eroarea despre care vorbeşte Lucian Boia a dus la revitalizarea economiei în Europa romană şi la apariţia a numeroase noi oraşe pe parcursul întregului imperiu.

2. Limba română este cel mai puţin latină dintre toate limbile romanice.

În 1949, lingvistul italo-american Mario Pei, pornind de la părerea larg răspândită că limba română este cea mai apropiată de latină ca structură dintre toate urmaşele acesteia, a făcut un studiu bazat pe fonologie, inflexiune, sintaxă, vocabular şi intonaţie şi a ajuns la următoarea ierarhizare (cu cât este procentul mai mare, cu atât limba respectivă e mai îndepărtată de latină): 1. sardiniana – 8%, 2. italiana – 12%, 3. spaniola – 20%, 4. româna – 23,5%, 5. occitana – 25%, 6. portugheza – 31% şi 7. franceza – 44%. Aşadar, româna nu e nici „cea mai latină“, nici „cel mai puţin latină“, această poziţie revenind, de departe, francezei (lucru uşor sesizabil, de altfel, pentru oricine).

 3. Ţările române sunt ultimele apărute în Europa, în secolul al XIV-lea, întârziere care explică faptul că suntem la coada continentului din toate punctele de vedere. 

Conform convenţiei generale, Voievodatul Moldavia s-a fondat la 1334 şi avea capitala la Baia. Cât priveşte Ţara Românească, Diploma cavalerilor ioaniţi menţiona, la 1247, că pe acel teritoriu erau patru voievodate: ale lui Ioan, Farcaş, Seneslau şi Litovoi., Sunt, într-adevăr, printre ultimele formaţiuni statale apărute în Europa, dar, din punct de vedere strict statistic, nu ultimele. La începutul secolului al XIV-lea, cavalerii ordinului teuton luptau déjà, de multe decenii, împotriva triburilor baltice păgâne. Samogiţia a fost ultimul teritoriu creştinat din Europa, în secolul al XV-lea. Aşadar, acest argument nu este, istoric, valabil.

În plus, chiar dacă ar fi, nu explică nimic. În această logică, SUA, Canada şi Australia ar trebui să fie acum printre cele mai înapoiate state din lume, deoarece au fost colonizate şi au devenit independente de curând. În aceeaşi categorie ar trebui să intre Chile şi Uruguay, din America Latină. Şi invers, revenind pe Bătrânul Continent, ar trebui ca Grecia şi Italia să fie cele mai dezvoltate ţări din lume (la bătaie cu Iran, Egipt, India, Irak şi China), deoarece acolo s-au dezvoltat primele civilizaţii din istorie.

4. Universitatea din Bucureşti s-a înfiinţat cu 500 de ani în urma celei de la Praga, de exemplu, de aceea nu putem concura cu restul Europei ca nivel de educaţie şi instruire. 

Massachusetts Institute of Technology, din Statele Unite, lider mondial în clasamentul universităţilor conform criteriului Quacquarelli Symonds (http://www.topuniversities.com/university-rankings/world-university-rankings), a fost deschisă publicului în 1865, un an după Universitatea Bucureşti şi, de asemenea, 500 după cea din Praga. Cinci dintre primele instituţii de învăţământ din lume sunt americane şi au fost fondate, toate, cu sute de ani după cea cehă. Pe de altă parte, KAIST (Korea Advanced Institute of Science & Technology), înfiinţată în 1971 (acum doar 42 de ani!), ocupă locul 63 în lume, iar Universitatea din Bologna, cea mai veche din lume (anul 1088), e abia pe locul 194. Universitatea Carol, cu care ne compară Boia şi care a fost înfiinţată în 1348, ocupă locul 286 în lume. După cum se poate observa din rândurile de mai sus, dar şi din site-ul al cărui link l-am dat, nu există nicio legătură între vechimea instituţiilor de învăţământ şi performanţele actuale ale acestora, aşa cum susţine Boia.

Argumentul folosit în carte e irelevant chiar dacă lărgim cadrul discuţiei la nivelul întregii societăţi. Coreenii, japonezii, israelienii au printre cele mai performante sisteme de învăţământ din lume, deşi au luat startul cu aproape un mileniu în urma Italiei, Franţei şi Spaniei.

5. Tot ceea ce este cât de cât bun în România, tot progresul (atât cât este), îl datorăm străinilor. Carol I a fost cel mai mare conducător al ţării, edificiile arhitectonice de calitate au fost ridicate de francezi.

Lucian Boia
Concluzia lui Boia: românii n-au fost şi nu sunt capabili de nimic, iar fără minorităţile evreiască şi germană, lucrurile ar fi stat şi mai rău. Importul de cultură s-a produs în toate civilizaţiile continentale. Hughenoţii persecutaţi în Franţa au modernizat Berlinul la începutul secolului al XVIII-lea, Renaşterea franceză a venit din Italia, italienii – la rândul lor – şi-au început revirimentul când au intrat în contact cu arabii şi bizantinii. Şi tot aşa. Fiecare a început de undeva. Aşa curge istoria. Fenomenul se numeşte aculturaţie. Şi, dacă românii au învăţat în secolul al XIX-lea de la profesorii, arhitecţii, guvernantele şi meseriaşii francezi, englezi şi nemţi, au fost apoi capabili să dea înapoi lumii genii precum Brâncuşi, Cioran, Eliade, Ionesco, Palade.

Cât îl priveşte pe neamţul Carol I – cel despre care autorul „a auzit“ (argument bizar în condeiul unui istoric care se respectă) că ar fi fost declarat cel mai mare român, dar organizatorii sondajului ar fi măsluit rezultatele –, prezenţa lui pe tronul României a fost cu adevărat providenţială, dar nu demonstrează, de asemenea, nimic. Cu foarte mici pauze, spaniolii au, de 500 de ani, regi străini (dinastia de Habsburg şi, apoi, de Bourbon, din aceasta din urmă făcând parte, de altfel, şi actualul suveran, Juan Carlos), statele ruseşti au fost înfiinţate de vikingi, iar ţarul Petru cel Mare se revendica având strămoşi germani. De 400 de ani, suedezii sunt conduşi de familii domnitoare cu origini germane şi franceze, momentul de maximă glorie fiind atins la 1700, sub conducerea regilor proveniţi din Bavaria. Aşadar, concluzia conform căreia românii le sunt inferiori celorlalte naţiuni pentru că au reuşit independenţa şi intrarea în modernitate sub un rege neamţ este bizară.

6. Românii, spre deosebire de celelalte ţări din regiune, s-au lăsat convertiţi la comunism fără să se opună. Au cooperat şi s-au adaptat obedienţi la regimul sovietic, în loc să-l înfrunte, ceea ce arată duplicitatea şi laşitatea acestui popor.

Este, poate, cel mai dureros neadevăr, cu atât mai mult cu cât Lucian Boia a trăit perioada comunistă de la un cap la altul. Istoricul răsuceşte la 180 de grade istoria, ştergând cu buretele numărul enorm de martiri ucişi de comunişti, epurările şi aruncarea în temniţe a sute de mii de oameni, uită alte sute de mii care au fost nevoiţi să fugă din ţară, decapitarea unei întregi naţiuni prin exterminarea, alungarea sau „reeducarea“ celor care au condus-o.

Nu e vorba doar de intelectualitate, de politicieni şi de preoţime, ci şi de oamenii simpli. Au existat revolte înăbuşite cu tunul (Nicolae Ceauşescu a participat activ la masacre!) ale ţăranilor care se opuneau colectivizării. Comunismul s-a făcut în România şi cu concursul nemijlocit al minorităţilor (numeroşi evrei şi maghiari la vârf) şi al drojdiei societăţii (infractorii, golanii oraşelor şi pleava satelor cooptate în Partid, Miliţie şi Securitate).

Specialiştii în domeniu au tras concluzia că România (ca şi URSS) a fost victima unui experiment social făcut pe un întreg popor. Niciuna dintre ţările ocupate de ruşi în 1944-1945, cu excepţia germanilor, n-a suportat o campanie atât de violentă de distrugere a tuturor reperelor şi simbolurilor precum românii. Un alt eveniment major uitat: nicăieri în Europa de Est nu mai e o altă ţară unde să fi existat rezistenţă armată împotriva regimului comunist încă aproape 20 de ani după încheierea războiului, aşa cum s-a întâmplat în România!

Teza din cartea lui Lucian Boia despre adeziunea poporului român la comunism nu e nimic altceva decât versiunea propagandei oficiale comuniste de până în 1989.

7. În anii 1970-80, poporul român se adaptase perfect la noua realitate comunistă, nu mai existau proteste chiar dacă Securitatea se „înmuiase“. 

După epurările de o violenţă extremă, cu sute de mii de victime, de până la mijlocul anilor ’60 (opoziţia fiind, practic, exterminată în România), riposta a devenit, evident, mai slabă şi dezorganizată. Partizanii din munţi fuseseră ucişi, liderii politici muriseră în puşcării, regele – alungat, intelectualitatea emigrase sau fusese „reeducată“ la Canal. Cu toate acestea, răbufnirile au continuat. Minerii din Valea Jiului în 1977 şi muncitorii din Braşov în 1987 au înfruntat un regim care – s-a dovedit şi în 1989 – era decis să înăbuşe în sânge orice opoziţie.

Cât priveşte pasivitatea Securităţii, Lucian Boia ar trebui să le spună acest lucru urmaşilor inginerului Gheorghe Ursu, ucis în bătaie în arest, sau prietenilor istoricului Vlad Georgescu, iradiat la München şi mort de cancer galopant – ca să ne rezumăm la doar două exemple din perioada târzie a comunismului. Despre metodele prin care poliţia politică îi lichida pe opozanţii regimului din interior şi din exterior se poate citi pe larg în cartea „Orizonturi roşii“, a lui Mihai Pacepa, fost comandant al Securităţii fugit în SUA în 1978.

8. Protestatarii de la ultimul miting al lui Ceauşescu nu ştiau nici ei prea bine ce vroiau.

Atât a înţeles Lucian Boia din ceea ce s-a întâmplat atunci, în decembrie 1989, în Bucureşti. Că oamenii care şi-au învins frica şi au murit la Intercontinental şi pe Magheru nu ştiau ce-i cu ei acolo.

9. Înfinalul broşurii, ca un corolar, se afirmă, argumentându-se cu „ştiri“ luate de la posturile TV, că „până şi Bulgaria“ este mai avansată decât România.

Statul vecin e dat de Lucian Boia drept exemplu de progres. Actualul preşedinte al Bulgariei a fost bodyguard, asigura paza interlopilor înainte de a fi propulsat în funcţia actuală. Atât.

Legende urbane, complexe, stereotipuri, prejudecăţi. Cu mare succes la public, mediatizat intens, eseul „De ce este România altfel“ se abate sever de la principiile pe care chiar Lucian Boia le-a enunţat în alte cărţi ale sale. Istoricul a valorificat, în cele 120 de pagini, principalele legende urbane, complexele, stereotipurile şi prejudecăţile pe care românii le au despre ei înşişi, alimentându-le cu pseudoargumente. Opera sa de până acum demonstrează, fără putinţă de tăgadă, că Lucian Boia ştia adevărul când a scris acest eseu!!!

un articol de Matei Udrea

NOTA MEA: Presa maghiară jubilează deja pentru că opiniile acestui individ (Lucian Boia) sunt mană cerească pentru revizionismul maghiar. Iată o reacție maghiară la maculatura lui Boia:http://tortenelemportal.hu/2013/02/lucian-boia-lupescu-radu/#comment-6769  Folosiți butonul "translate" pentru a înțelege cât de cât ce spun ungurii despre carte. Iată deci că ce face Boia are consecințe externe. Și ele nu sunt în folosul României!!!

Sursa: http://adevarul.ro/cultura/istorie/de-nu-romania-altfel-adevarurile-lucian-boia-1_511512654b62ed5875ec1522/index.html