"LUNA DE FOC" SE INCHEIE IN CURAND. CE ESTE PE CALE SA INCEAPA IN SEPTEMBRIE?

Dragii mei,

M-am hotarat sa scriu acest material in urma a doua vise pe care le-am avut in ultimele doua nopti. In ambele urma sa vina razboiul. In primul vis eu plecam sa ma pun la adapost, in al doilea vedeam deja scenele de lupta.

Am stat mult si am meditat ce anume au vrut ingerii sa imi transmita cu aceste vise si o concluzie a fost evidenta: urmeaza o schimbare, caci asta insemna razboiul. 

In timpul meditatiei de astazi, ingerii mi-au spus sa va transmit si voua acest mesaj, caci visele mele nu imi erau doar mie adresate, ci erau pentru noi toti.

Ei au vrut sa ne transmita ca in curand vor veni peste noi o serie de evenimente care ne vor face sa ne simtim ca si cum participam la un razboi. Este vorba despre schimbari atat in plan personal, cat si in plan general.

Fiecare din noi trebuie sa se astepte la evenimente menite sa il faca sa realizeze ce anume mai are de schimbat in sine si mai ales sa inteleaga, care este calea pentru a se redescoperi pe sine, pentru a-l descoperi pe Dumnezeu in interiorul lui. 

Poate aceste cuvinte va suna ciudat sau invechit, dar din pacate sau din fericire este singura cale pe care o avem de urmat si care ne va ajuta din septembrie incolo, pe parcursul catorva ani, cand vom intelege cu adevarat ceea ce Iisus Hristos a incercat sa ne invete si anume ca ADEVARUL, IERTAREA SI IUBIREA sunt singurele unelte si mecanisme care ajuta OMUL sa scape din Visul urat in care traieste si sa devina stapanul propriei Realitati, transformandu-si viata in Rai.

ADEVARUL propovaduit de Iisus Histos nu se refera doar la a nu minti, ci se refera la a fi sincer cu tine insuti si a recunoaste ca in mintea ta s-au instalat niste probleme, niste "valori" ale lumii in care traim si care nu au nici o legatura cu noi si cu eul nostru interior, ca aceste "valori" ne-au creat niste programe mentale care ne fac rau si ne indeparteaza de la calea pe care noi o avem de urmat aici pe Pamant.

Acest ADEVAR ne va conduce la concluzia ca noi trebuie sa renuntam la orice sentiment de neiertare, ura si vinovatie si sa invatam ca doar IUBIREA este cea care trebuie sa ne calauzeasca viata .

 

Exact aceste motive m-au facut sa inteleg de ce dragii mei Ingerasi m-au sfatuit sa sustin sambata CONFERINTA "IUBIREA - ARMA UNIVERSALA SAU SECRETUL FERICIRII".

Mai multe detalii despre conferinta gasiti aici:

http://sfatuitoarea.blogspot.ro/2014/08/conferinta-bucuresti-30-august-2014.html

Pe plan general, dupa aceasta luna vor urma o serie de evenimente care vor schimba lumea asa cum o stim noi, care se vor intinde pe parcursul a mai multi ani. Poate unii dintre dvs. vor sa continue sa nege ceea ce este evident si sa adopte in continuare tactica strutului, dar oricat de mult si-ar ingropa capul in pamant, schimbarea paradigmei tot va veni. 

 

Sunt sanse extrem de mari ca razboiul din Ucraina sa se extinda si sa cuprinda statele din jur, iar rolul nostru de stat - granita NATO ne va propulsa in interiorul conflictului foarte repede.

De asemenea, in utima perioada, sunt tot mai mari eforturile celor care doresc autonomia unor regiuni, prin separarea lor de tarile -mama. Vezi referendumul din septembrie de separare a Scotiei de Marea Britanie, care, daca va reusi in demersul ei, va crea un precedent, care poate aprinde fitilul independentei tuturor regiunilor, care doresc autonomia: Tara Bascilor si Catalonia in Spania, Flandra in Belgia, regiunile nordice in Italia si nu in ultimul rand Harghita, Covasna si Mures in Romania. 

Nu vreau sa sperii pe nimeni, dar este deosebit de important sa intelegem ca schimbarea lumii asa cum o stim a inceput deja. Cum se va petrece ea, cat de dure si rele vor fi evenimentele pe care le presupune aceasta schimbare, raman in sarcina noastra, caci Dumnezeu ne-a incredintat un secret care incepe sa fie dezvaluit si demonstrat stiintific in zilele noastre : NOI, PRIN PUTEREA MINTII NOASTRE, DESCOPERIND IUBIREA DIN INTERIORUL NOSTRU, PUTEM SCHIMBA LUMEA, INFLUENTAND IN BINE PE CEI DIN JURUL NOSTRU, RIDICANDU-LE VIBRATIILE SI AJUTANDU-I PE FIECARE DIN EI SA ISI DESCOPERE DUMNEZEUL INTERIOR, VINDECANDU-SI CORPUL EMMOTIONAL. 

 Noul film de la HeartMath ne ofera o perspectiva clara si profunda asupra rolului vital al inimii in Viata de zi cu zi si cum energia personala ne influenteaza relatiile cu ceialalti si deasemenea afecteaza constiinta globala.
Ni se arata prin animatii deosebit de frumoase si clare partea nevazuta, neconstientizata (de majoritatea oamenilor) a interactiunilor umane - cum interactionam energetic cu unii cu altii - indiferent ca o percepem sau nu - energia noastra exista si influenteaza tot ceea ce ne inconjoara.

Tu cum interactionezi cu oamenii zi de zi ?

https://www.youtube.com/watch?v=PjYCF6Vlph8

Cele 7 ADEVARURI FUNDAMENTALE despre viata si boli

Pe drumul nostru, incercam sa descoperim esenta vietii. Iata care sunt cele 7 adevaruri fundamentale, exprimate de altfel, pe intreg parcursul existentei Omenirii, mai ales de catre textele sacre.

Aceste adevaruri fundaentale au fost extrase in urma lecturii cartii Terapia prin Flori, Editura Herald, 2011. Dr. Edward Bach a fost un renumit fizician, bacteorolog si scriitor spiritual. El a dezvoltat mai multe tehnici de terapie alternative, cea mai cunoscuta dintre acestea fiind terapia prin flori.

Dr. Bach pleaca de la premiza ca toate bolile care afecteaza organismul uman au ca origine dezechilibre sufletesti si /sau spirituale. Aceste dezechilibre din plan subtil-energetic provin, dupa el, de la felul eronat al omului modern de a vedea si intelege lucrurile si evenimentele care-l inconjoara, ceea ce aduce cu sine tot felul de stari si comportamente negative: culpabilitate, autodistrugere, invalidare, absenta perspectivelor, neincredere in viitor.

Cele 7 DEVARURI FUNDAMENTALE despre viata si boli

1. Primul adevar fundamental despre viata si boli

Omul are un Suflet care este Sinele sau adevarat - este o Fiinta Divina, Puternica, un Fiu al Creatorului tuturor lucrurilor, iar corpul, desi templul pamantesc al acestui Suflet, nu este decat reflexia cea mai slaba a divinului; Sufletul nostru, Divinitatea noastra care se afla in noi si in jurul nostru, ne ordoneaza vietile asa cum vrea El si in masura in care ii ingaduim, ne indruma, ne protejeaza si ne incurajeaza intotdeauna, atent si bine-facator in a ne conduce in vederea binelui nostru suprem; ca El, Sinele nostru, fiind o scanteie din Cel Atotputernic, este invincibil si nemuritor.

2. Al doilea adevar fundamental despre viata si boli

Al doilea adevar fundamental este acela ca noi, asa cum ne cunoastem pe lume, suntem personalitati puse aici cu scopul de a dobandi toata cunoasterea si experienta ce pot fi obtinute prin existenta pamanteana, de a ne dezvolta insusiri care ne lipsesc si de a sterge tot ceea ce este rau in noi, avansand astfel catre perfectiunea naturilor noastre.

3. Al treilea adevar fundamental despre viata si boli

Trebuie sa intelegem ca scurta noastra existenta, scurta trecere pe acest pamant, pe care o cunoastem drept viata, nu este decat un moment in cursul evolutiei noastre, este ceea ce reprezinta o zi de scoala pentru o viata. Sufletele noastre, care in realitate sunt noi insine, sunt nemuritoare, iar corpurile noastre de care suntem constienti sunt trecatoare, doar ca niste instrumente pe care le folosim ca sa executam o lucrare.

Foto: Shutterstock.com; Unitate, Fiinta divina

4. Al patrulea mare principiu despre viata si boli

Atat timp cat Sufletele si personalitatile noastre sunt in armonie, totul este fericire si pace, fericire si sanatate. Conflictul se naste atunci cand personalitatile noastre ratacesc de la calea stabilita de Suflet, fie din cauza dorintelor noastre lumesti, fie din cauza influentei altora. Acest conflict este cauza principal a bolii si nefericirii.

5. Al cincilea mare principiu despre viata si boli

Este intelegerea Unitatii tuturor lucrurilor, a faptului ca Dragostea este Creatorul tuturor lucrurilor si ca toate cele de care suntem constienti, in toate formele lor infinite sunt o manifestarea a Iubirii, fie ca este vorba dspre o planeta sau o pietricica, o stea ori o pictaura de roua, om sau cea mai joasa forma de viata.

Vedem astfel ca sunt posibile doua mari erori fundamentale: disocierea dintre Sufletele si personalitatile noastre si cruzimea sau rautatea fata de altii, caci acesta este un pacat impotriva Unitatii. Oricare dintre acestea creeaza conflictul, care duce la boala. Intelegerea locului in care facem o greseala (pe care adesea nu il sesizam) si un efort cinstit de a corecta defectul ne va conduce la o viata plina de bucurie, pace si sanatate.

Sursa: www.garbo.ro

Neale Donald Walsch - Invatati-i pe copii adevarul divin

“ Invatati-i pe copiii vostri ca nu au nevoie de nimic din afara lor pentru a fi fericiti – nici o persoana, nici un loc sau lucru – si ca adevarata fericire se gaseste inauntrul lor.

Invatati-i ca ei le sunt de ajuns lor insisi.

Invatati-i pe copiii vostri ca esecul este o fictiune, ca fiecare incercare este un succes si ca fiecare efort este ceea ce duce la victorie – esecul nefiind cu nimic mai putin onorabil decat succesul.

Invatati-i pe copiii vostri ca sunt profund conectati la tot ce inseamna Viata , ca sunt Una cu toti oamenii si ca nu sunt niciodata separati de Dumnezeu.

Invatati-i pe copiii vostri  ca ei traiesc intr-o lume a abundentei magnifice, ca este destul pentru toata lumea si ca primesc cel mai mult atunci cand dau cel mai mult – nu atunci cand aduna cel mai mult.

Invatati-i pe copiii vostri ca nu li se cere sa fie sau sa faca nimic pentru a fi alesi sa traiasca o viata plina de demnitate si impliniri, ca nu trebuie sa intre in competitie cu nimeni pentru nimic si ca binecuvantarile lui Dumnezeu sunt revarsate asupra tuturor.

Invatati-i pe copiii vostri ca nu vor fi judecati niciodata , ca nu trebuie sa-si faca griji ca s-ar putea sa nu inteleaga totul cum trebuie si ca nu trebuie sa schimbe nimic sau “sa devina mai buni” pentru a fi vazuti ca perfecti si frumosi  de catre ochii lui Dumnezeu.

Invatati-i pe copiii vostri ca pedepsele si consecintele nu sunt unul si acelasi lucru, ca moartea nu exista si ca Dumnezeu nu va condamna niciodata pe nimeni.

Invatati-i pe copiii vostri ca nu exista conditii cand e vorba de iubire, ca nu trebuie sa-si faca griji ca ar putea pierde vreodata dragostea voastra sau a lui Dumnezeu si ca propria lor dragoste, oferita in mod neconditionat, este cel mai mare dar pe care-l pot da ei lumii intregi.

Invatati-i pe copiii vostri ca a fi speciali nu inseamna a fi mai buni, ca a pretinde ca sunt superiori altora nu inseamna a se vedea ca Cine Sunt Ei cu Adevarat, si ca e o mare mangaiere in a recunoaste ca “drumul meu nu este cel mai bun; este doar un drum diferit”.

Invatati-i pe copiii vostri ca nu exista nimic ce ei nu pot face, ca Iluzia Ignorantei poate fi eradicata de pe Pamant si ca oricine nu are in realitate nevoie de nimic altceva decat sa fie redat lui insusi, amintindu-i-se Cine Este El cu Adevarat.

Invatati-i aceste lucruri si ii veti fi invatat ceva maret.

Invatati-i aceste lucruri – nu cu cuvinte, ci cu fapte. Nu cu discutii – ci cu demonstratii.
Ceea ce le faceti voi copiilor vostri ii va emula si ei vor deveni asa cum sunteti voi.

Si mergeti acum si invatati-i aceste lucruri nu numai pe copiii vostri, ci pe toti oamenii si pe toate natiunile. Asta deoarece toti oamenii sunt copiii vostri si toate natiunile sunt casa voastra.

Este momentul sa impartasiti impreuna cu lumea intreaga aceasta viziune glorioasa. Este viziunea tuturor mintilor care au cercetat vreodata cu adevarat, a tuturor inimilor care au iubit vreodata cu adevarat, a sufletelor care au simtit vreodata cu adevarat Unimea in viata.”

fragment din cartea “Comuniune cu Dumnezeu – un dialog neobisnuit” , de Neale Donald Walsch

Sursa: http://www.humanitysteam.ro/

Dacii au cucerit Imperiul Roman! Galerius – Imparatul Daciei Mari!

 (fragment din Revansa Daciei, de Cornel Barsan)

Motto: “Acest Galerius, care ar merita mult de la cunostiinta noastra româneasca, este un nume perfect necunoscut pentru elevii nostri si chiar si pentru multi profesori de istorie” Ion Coja (Transilvania-invincibile argumentum)

“Pastorul”  Galerius

Pentru a intelege mai bine cine era acela care purta o porecla atat de rustica “Armentarius” (paznic de vite), sa-l lasam pe Lucius Caecilius Firmanus Lactantius, profesor de retorica al lui Diocletian, sa-l caracterizeze pe scurt: “Celalalt, Maximianus (Galerius), pe care Diocletian si-l alesese ca ginere, era mai rau nu numai decat acestia doi (Diocletian si Maximianus) pe care i-au cunoscut vremurile noastre, car chiar decat toti cati au fost vreodata. Aceasta fiara avea o salbaticie si o cruzime innascuta, cu totul straina de sangele roman, iar aceasta nu e de mirare, deoarece mama sa, originara din regiunile de dincolo de Dunare, cu prilejul invaziei carpilor (anul 245), trecuse fluviul si se refugiase in noua Dacie”. Ciudate informatii facute despre un imparat roman! Dar, pentru a-l cunoaste mai bine pe acest imparat roman de origine DACA, ne vom folosi de scrierile lui Iosif Constantin Dragan si a cuplului de autori Ion Barnea/Octavian Iliescu.

Galerius Valerius Maximianus s-a nascut in anul 250 (dupa unii autori 245), in satul Romulianum din Dacia Ripensis, nu departe de orasul Sardica (azi Sofia). Tatal sau era trac iar mama daca, refugiata din anumite motive, din nordul Dunarii in sud. Nu s-a pastrat decat numele acestei femei, Romula, numele tatalui ramanand necunoscut. Copil fiind, asemenea tuturor copiilor de la tara, chiar si din zilele de azi, Galerius se ocupa de pastorit. Datorita acestei ocupatii din tinerete, viitorul imparat va fi poreclit “Pastorul” (Armentarius). Inrolat de tanar in armata romana, sub imparatii Aurelian (270-275) si Probus (276-282), Galerius reuseste, prin curajul si vitejia lui, intr-un timp foarte scurt, sa urce treptele ierarhiei militare romane. Proclamat imparat la 17 noiembrie 284, C. Valerius  Diocles, cunoscut sub numele de Diocletian, observa calitatile militare ale lui Galerius, numindu-l sef al garzii personale. Constient de imposibilitatea carmuirii unui vast imperiu de catre un singur om, Diocletian instituie, in anul 286, sistemul tetrarhiei. In ce consta acest sistem? Conducerea imperiului se impartea intre doi Augusti secondati de doi Cezari. Aceasta conducere in patru fusese experimentata si mai inainte de imparatii romani, dand uneori rezultate bune. Diocletian, fiind unul din Augusti, numeste pe Maximianus Herculius ca fiind celalalt. Ca Cezari sint alesi Constantin Chiorus si Galerius. Drumul dacului spre culme abia acum incepe. Pentru a se lega intr-o familie, Chiorus a luat de sotie pe fiica lui Herculius, iar Galerius divorteaza de prima sotie, luand in casatorie pe fiica lui Diocletian, Valeria (293)

Galerius – Imparatul Daciei Mari!

Constient de capacitatea sa, Galerius suporta tot mai greu pozitia lui de subordonare fata de Diocletian. Contradictiile iscate intre cei doi il obliga pe Diocletian sa abdice, dupa 20 de ani de domnie, in data de 1 mai 305, la Nicomedia. Iar abdicarea unui August implica si abdicarea celuilalt – numeric si avantajati strategic, persanii inving trupele romane, obligandu-l pe Galerisu sa se retraga. Galerius isi intareste armata cu noi forte proaspete recrutate, legiuni cu Limitanei Daciae, probabil mercenari daci si porneste din nou impotriva persanilor. Fiind diplomat, reuseste sa atraga de partea luipe regele Armeniei, Tiridate al II-lea. Confruntarea dintre armatele persane si legiunile romane, intarite de cavaleria armeana, are loc la Erzerum. Trupele persane sint nimicite, intreaga familie a lui Narses fiind luata prizoniera. Captura de razboi este impresionanta, intregul tezaur persan trece in mainile romanilor, creaind o adevarat legenda, ca termen de comparatie, a valorii capturii. Victorios, Galerius trece in Mesopotamia, asediind si cucerind una dupa alta cetatile persane, impunand lui Narses conditiile de pace romana. In urma tratatului incheiat la Nisibis, Imperiul Roman anexeaza teritoriile de dincolo de Tigru, transformandu-le in provincii romane. Cert este faptul ca, dupa aceasta victorie asupra persanilor, Galerius incepe sa exercite o puternica presiune aspra lui Maximian. Astfel, la aceasta data, Cezarii Galerius si Constantinus devin Augusti, urmandu-si sa-si aleaga secunzii: Constantinus pe Severus iar Galerius pe Maximinus Daia.

Cronicile afirma ca acesta din urma era un nepot de al lui Galerius. Afirmatia unor autori ca Daia era fiul fiicei lui Galerius, Maximilia este grevata de imposibilitatea cronologica. In anul 305, cand Galerius avea in jur de 55-60 de ani, nu putea sa aiba un nepot de fiica nici de minim 20 de ani. Varsta si la care pare absurd a-l alege pe secundant. Mai sigur este faptul ca acesta a fost un nepot de frate sau sora al Imparatului, ceea ce modifica in profunzime unele aspecte legate de refugiul mamei lui Galerius in Imperiu.

….

De ce Galerius ajuns Cezar, apoi August, se inconjoara de trupe dace si sfatuitori daci? De ce o informatie legata de luptele din 295 si 297, duse impotriva carpilor de catre Galerius sint retractate ulterior de cronicari, punand aceste fapte pe seama altor tetrarhi? Parerea noastra generala este ca Galerius nu putea lupta impotriva propriului popor, asa cum o afirma unii, el nu a aparat statul roman, ci a avut un alt ideal. Care era acest ideal, ne-o spune chiar Lectantius, cel mai inversunat dusmnan al lui> „Odinioara, cand a primit titlulde imparat, el a declarat ca ESTE DUSMAN NUMELUI DE ROMAN SI CA VREA SA SCHIMBE TITULATURA IMPERIULUI ROMAN CU ACEEA DE IMPERIU DACIC”.

Toata ascensiune lui pana la ultima treapta din Imperiu e pare ca a fost dirijata din centrul Daciei, fiecare pas i-a fost ajutat de fratii de dincolo, care i-au trimis colaboratori apropiati si osteni daci, necesari garzilor lui, singurii in care putea avea incredere. Dacii au jucat o carte mare, incercand si reusind pentru un moment, sa preia destinele Imperiului, atat prin Galerius, cat si prin urmasiilui: Maximian Daia, Licinus si Maxentiu, sotul Maximilliei, fiica lui Galerius.

Dar sa urmarim in continuare, firul evenimentelor din momentul preluarii puterii de noua tetrarhie din anul 305. imperiul este impartit la fel ca si in timpul vechii organizari: Constantinus si Severus preiau Galia, Italia, Spania si o parte din Africa de Nord, iar Galerius cu Maximinus Daia, Balcanii, Asia Mica, Orientul Mijlociu si Egiptul. Imperiul Apusean este rascolit de luptele pretendentilor la domnie, in urma mortii lui Constantinus. Fiul acestuia, Constantin, viitorul Constantin cel Mare, este proclamat imparat. In acelasi timp Maxentiu, fiul lui Maximian Herculius si ginerele lui Galerius este ales imparat la Roma. Trupele lui Severus, Cezar al tetrarhiei,  pornesc impotriva lui Maxentiu, dar sint infrante, insusi Severus fiind ucis la Ravenna. Trimis de Diocletian, Maximianus Herculius porneste si el impotriva fiului sau dar este nevoit sa fuga si moare ucis. Din acest moment, puterea occidentala se imparte intre Constantin si Maxentiu. Acesta din urma, mai mult ca sigur, fiind sprijinit si ajutat de Galerius.

In timp ce in aceasta parte a Imperiului au loc lupte pentru putere, in zona rasariteana, Galerius guverneaza in pace si liniste peste supusii lui. Singurele tulburari care se produc sint legate de persecutiile sistematice duse impotriva crestinilor de catre Galerius, precum odinioara o faceau Diocletian si alti imparati romani. Dar, spre cinstea lui, se cuvine a fi amintit faptul ca nu Constantin cel Mare a dat primul edict de toleranta fata de crestini, asa cum se afirma, ci Galerius, in anul 311, la 30 aprilie. Peste cateva zile Imparatul dac moare batran si ros de boli, la Nicomedia. Trupul lui a afost dus si inhumat, de credinciosii lui soldati la Serdica.

fragment din Revansa Daciei, de Cornel Barsan, editura Obiectiv

Sursa: http://inforor.com/

Enigme ale Petrilei, incomplet studiate…

Grohotele de piatră

Aceste grohote, în număr de trei, au o distanţă între ele de aproximativ 1,5-2 km. Prima dintre ele este situată chiar la poalele Muntelui Parâng, în satul Jieţ, în locul numit Laz, alta pe aşa zisul „Iazul Davidonilor”, între satul Popi şi Jieţ, şi alta în partea de nord-est a dealului Maleia. Ultimele două au fost concasate în anul 1990, fiind folosite la prefabricatele din beton necesare la betonarea galeriilor miniere din Valea Jiului, în construcţii sau şosele, fundaţii pentru case. Au mai rămas mărturie bolovanii mari ce nu au putut fi concasaţi. În partea stângă a Jieţului, pe o terasă (în locul grohotelor din satul Popi), conform tradiţiei populare, ar fi fost şi un puternic castru roman, care avea sub comandă castrele din Comărnicel şi Vârful lui Pătru, asigurând trecerea prin această regiune şi paza în zona de sud a Daciei lui Decebal. Incompleta studiere a acestor grohote alcătuite din bolovani rotunzi, proveniţi parcă din cursurile unor râuri, nu ne permite să tragem o concluzie clară privind originea şi rolul lor. Aşa după cum am amintit, se presupune că ar fi rămăşiţele unor cetăţi dacice. Alţi autori sau, mai bine spus, naratori populari susţin că ar fi rezultatul săpării gropilor din Băni, o altă enigmă locală neelucidată.

Gropile din Băni – o altă enigmă locală incomplet elucidată

Mergând spre sud, din satul Popi, din marginea grădinilor satului şi până aproape de satul de sub pădurea de fag, Moliviş, sunt răspândite circular cu o adâncime de 1,5 până la 2 m şi cu un diametru de 2–3 m o mulţime de gropi, fără a respecta o anumită sistematizare. Sunt poate mii de asemenea gropi. Bunica îmi spunea că auzise de la bunicii ei  că acestea ar fi fost făcute de către turci în scurtul timp cât au stat pe aceste locuri, căutând după cărbune pentru fierari, în ultima lor invazie din 1788.

Bazându-se pe povestirile bunicilor şi străbunicilor săi, dr. Ionel Preda susţine că acest lucru este puţin probabil, din mai multe motive:

- Turcii nu ar fi putut să staţioneze prea mult pe aceste terenuri pentru a desfăşura o asemenea activitate, căci ar fi fost repede respinşi de către armata austriacă;

- Dacă ar fi staţionat o perioadă mai lungă, ar fi lăsat urme semnificative în folclorul local, care în cei aproximativ 200 de ani trecuţi s-ar fi păstrat. Invazia tătară din anul 1241, deşi mult mai veche, a lăsat în sânul băştinaşilor urme lexicale. Să amintim doar expresia: „Lua-te-ar Han-Tătar!” (în sensul de „Lua-te-ar dracu’!”), deşi acesta era căpetenia tătarilor.

Puţinele scrieri referitoare la aceste gropi susţin că au fost făcute pe vremea daco-romanilor pentru exploatarea zăcămintelor locale, în special a nugeţilor de aur. Aceste informaţii au pătruns şi în folclorul local.

Privind de la înălţime Băniul, se observă mai multe locuri ale unor iazuri pe unde au fost cursuri de apă pentru spălarea nisipului aurifer.

Steampurile găsite, care ajutau la acest lucru şi de care mă voi ocupa în alt capitol, întregesc această presupunere.

Aceste urme de iazuri au o direcţie firească pe cursul fostelor ape de la sud la nord-vest şi nord-est.

Apa ar fi putut proveni din pârâul Negri, Voislava, Jieţ fie ca ape dirijate, fie prin cursuri naturale. Poate cu mii de ani în urmă, nivelul Jieţului alimentat din pădurile milenare a fost mult mai mare, poate a avut alt curs.

Prin lucrări de artă, baraje, jilipuri, apa s-ar fi putut dirija după nevoie. După cum se ştie, romanii au fost experţi în aducţiunile de apă;

- Urmele a două dintre aceste iazuri coboară înspre Maleia din Băni, una în dreptul fostei mori a lui Făinaru şi una mai sus, cam în dreptul Hanului haiducilor. Aceste ape s-ar fi vărsat în apa Maleia;

- Spre râul Jieţ se vărsau alte două iazuri, o urmă fiind în apropierea casei lui Moruş din apropierea satului Jieţ şi alta la moara, piua şi văioaga lui Gălăţan Ion din Androneşti;

- Un al treilea loc îl întâlnim puţin mai sus de casa familiei Botoaşcă din satul Popi. Poate că dacă s-ar fi făcut măcar nişte foraje în aceste gropi s-ar fi elucidat unele din întrebările ce plutesc în aer. S-ar fi găsit ceva urme de aur sau poate că nu, cine ştie? Dar se putea primi un răspuns chiar şi aproximativ.

Galeriile subterane din satul Popi – altă enigmă

Privind în faţă un grup de trei case din satul Popi, aflăm, din povestirile localnicilor, că la casa din mijloc cu un gang frumos închis în lemn şi sticlă se ascunde un nou mister. Din relatările lui Popa Ionel Botoaşcă, la această casă, la locul unde este intrarea în pivniţă, cu mulţi ani în urmă s-a petrecut ceva ciudat, iar acest ceva i-a fost dezvăluit de însuşi proprietarul casei, H.N., în vârstă de 80 de ani. Stătea cu el la vaci pe dealul Maleii şi discutau de lucruri şi fapte pe care, la anii pe care Popa Ionel îi avea, nu apucase să le vadă şi să le ştie. Pe terenul din faţa pivniţei, pe o suprafaţă de 20-24 mp omul avea un staul în care închidea oile iarna. Staulul, după cum afirma bătrânul, îl moştenise de la înaintaşi, fiind pavat cu piatră pusă în cant pentru a nu se face noroi. După ani şi ani, pavajul începuse să se dete­rioreze şi omul nostru, ca un bun gospodar, a început să-l repare. Ca să înlocuiască piatra unde aceasta prezenta defecţiuni a căutat să cureţe bine locul până la terenul sănătos, adică într-o vatră solidă. Săpând, se trezeşte deodată că pământul se prăbuşeşte, lăsând să se vadă o groapă mare. Nu era nimic interesant până acum, dar uitându-se bine, distinge acolo jos, la o adâncime de 2 m, profilul unei vechi galerii, nu se ştia de unde vine şi nici unde se duce şi nici dacă va ieşi afară sau nu. N-a vrut să se afle acest secret. Ba dimpotrivă, omul s-a apucat şi a umplut repede lucrarea cu bolovani şi pământ pentru a-şi desăvârşi lucrarea începută. N-a scos niciun cuvânt către nimeni atunci şi mulţi ani după aceea, de teamă să nu se găsească cineva care să scormonească pământul şi să-i strice casa, ce cu trudă mare o ridicase în locul uneia dărăpănate, situată în aceeaşi vatră. Faptul s-a petrecut probabil între anii 1900-1910. Galeria, aşa după cum povestea bătrânul, era făcută după toate legile mineritului, cu stâlpi şi grinzi groase din lemn de esenţă tare, probabil frasin. Prin galerie curgea un pârâiaş care nu se ştia unde duce, dacă iese undeva la suprafaţă sau rămâne doar în subteran. Nimeni nu-şi amintea ca în timpurile recente aici să se fi exploatat ceva din subteran. Nici din povestirile bunicilor şi străbunicilor nu reieşea acest lucru. Şi totuşi, cineva căutase în măruntaiele pământului, în mod organizat. Cine, când şi ce căutase este greu de precizat, dar oricum acest lucru nu s-a întâmplat în ultimele secole. Nimic din jurul locului nu indică acest lucru.

Cu ocazia demolării unei case vechi, mai jos cu vreo 100–200 m, în partea stângă a pârâului Popi, s-a depistat acelaşi lucru. Aceeaşi galerie, sau poate una asemănătoare, a ieşit la iveală. În lungul pârâului, până în ultimul timp (şi poate şi azi), în vreo două sau trei locuri, s-au putut vedea puse transversal trunchiuri groase de lemn rotund (ø 70–80 cm). Ceea ce te face să crezi că pe aici a fost cândva un jilip pe care s-au transportat lemne, sau poate au avut alt rost.

Comoara din satul Popi şi legătura cu antichitatea

În anul 1962, în cătunul Popi, în partea nord-vestică, a fost descoperit un tezaur de monede romane imperiale, în locul numit „Grohote”, la adâncimea de 50–60 cm, în timpul lucrărilor efectuate pentru extracţia pietrişului din albia pârâului Popi (probabil continuator pe vremuri a pârâului Dealul Negri). Aici a fost găsit un vas de lut în care erau depozitate monede. După descoperire, aşa cum relatează Gh. Lazin, o parte din monede au fost înstrăinate, fiind apoi recuperate, aproape în totalitate. Din conţinutul tezaurului 73 de piese au ajuns în colecţiile Muzeului Deva. Se apreciază că numărul pieselor s-ar fi ridicat la aproximativ 100 de exemplare. Anii din care provin aceste monede romane se încadrează între 193 şi 249 e.n., fiind vorba de denari şi antoniniani.

În anul 1869, în Pasul Vâlcan a fost descoperit un tezaur ale cărui piese monetare se eşalonează pe o perioadă mare de timp din prima jumătate a secolului I î.e.n. şi până în a doua jumătate a secolului IV e.n. (363), în perioada invaziei hunilor.

Dacă monedele ar fi fost emise de pe vremea lui Traian sau înainte de el, s-ar putea spune că au rămas întâmplător în acest loc în urma trupelor romane ce au trecut pe aici spre Sarmizegetusa, ori ele datează din sec. II şi III ale erei noastre. Este cea mai puternică dovadă că aici (chiar şi în satul Popi) în acei ani, după cucerirea Daciei de către romani şi apoi retragerea lor, viaţa pulsa din plin. Se făcea comerţ organizat cu acele monede. Viaţa şi activitatea pe toate planurile a continuat nestingherită şi după ce s-au retras trupele romane. În aceste locuri a fost o comunitatea bine închegată care, pe lângă faptul că schimba mărfuri cu negustorii ce poposeau pe aici, mai schimbau şi unele informaţii şi noutăţi. Nici vorbă de a fi vorba de nişte sălbatici. Ei îi ocoleau doar pe cei răi, fiind obişnuiţi să-şi ducă viaţa în tihnă.

Cetate la Petrila. Cine mai ştie acest lucru?

Este vorba nu de o cetate, ci chiar de două cetăţi, probabil construite în perioada Evului Mediu, folosite inclusiv la ultima invazie turcească din anul 1788. Bătrânii satelor şi acum amintesc de ele. Cetăţile au fost aşezate pe două piscuri ale Coastelor Petrilei, vis-a-vis de Pod Fabrică. Erau cunoscute de bătrânii satelor drept Cetatea Bună şi Cetatea Rea. Adică, una era dărâmată, iar cealaltă, cea Bună, era într-o stare mai cumsecade. Între cele două piscuri, separate de o vale, curge pârâul Cetăţii, care se uneşte cu pârâul Androneştilor, inabordabil din cauza stâncilor pentru a ajunge la cetăţi. Circulă chiar şi superstiţia că cei care au încercat să facă acest lucru au sfârşit rău.

Căile de acces dinspre Petrila spre cetăţi sunt dificile, fiind vorba de pereţi stâncoşi, fiind, aşadar, uşor de apărat. Accesul se putea face pe cărări tainice dinspre nord, dar probabil la vremea respectivă şi acestea erau blocate de ziduri din piatră sau din lemn. Oricum, invadatorii nu pe aici dădeau atacurile în Petrila. Cetatea avea ziduri de apărare, platouri de luptă. Deşi în apropiere sunt doar stânci calcaroase, zidurile erau construite din lespezi de piatră provenite dintr-o stâncă stratificată.

Deşi situată în vârf de pisc şi de stânci, cetatea avea apă adusă de la distanţă, dinspre partea de nord, prin şanţuri săpate în pământ. De la înălţimea locului unde era situată Cetatea se putea vedea o bună parte din panorama Văii Jiului, nu mai vorbim de zona Petrilei, care putea fi privită „ca în palmă”.

Când se primeau semnale luminoase (foc) sau acustice (clopotele bisericilor mai recent) din zona Pasului Vâlcan (perfect vizibil de aici), localnicii se retrăgeau în cetate, după ce îşi luau cu ei lucrurile cele mai de preţ, familia şi chiar animalele. Îşi îngropau prin grădini ce nu puteau lua cu ei, aşteptând să treacă pericolul. De la cetatea din Petrila se putea comunica prin semnale luminoase cu satul Popi, cu Cimpa şi chiar cu zona Grohotelor din Lazul Jieţului, aşa că prin filiera Pasul Vâlcan erau alarmaţi rapid toţi locuitorii din satele Petrilei.

Legendele locale spun că localnicii s-au refugiat şi s-au apărat în faţa primejdiilor şi după Cheile Tăii şi ale Jieţului.

În spatele Cheilor Tăii s-au retras localnicii şi în perioada ultimei invazii turceşti din 1788. După Cheile Tăii, spre Lunca Florii şi împrejurimi, localnicii aveau şi colibe unde îşi puteau ascunde şi animalele. De sus, de pe stâncile ce mărginesc aceste chei, prăbuşeau răgălii, bolovani şi chiar bucăţi mai mari de stâncă blocând accesul.

Dr. Preda, din povestirile bunicilor şi a străbunicilor, a reţinut că în timpul acestei ultime invazii turceşti au fost prăbuşite multe bucăţi de stâncă în Cheile Tăii. O bucată mare dintr-o stâncă a zăcut în apa Tăii până târziu, în secolul XX, fiind dinamitată când s-a construit calea ferată pentru transportarea lemnului exploatat de la Valea Popii şi Auşelu. Această cale ferată trecea prin Taia, Cheile Tăii, Valea Tăii, până la Valea Popii unde avea şi o bifurcaţie spre cabana forestieră Auşelu, iar pe Valea Popii mergea până aproape de Ştevia. Calea ferată a fost construită de o firmă care construise şi Fabrica de Ţiglă şi Cărămidă din cartierul Traian Vuia din Petrila, cartier care pe vremuri purta chiar numele de Fabrică.

Poate că dacă s-ar fi făcut studii mai aprofundate de către specialişti în zona cetăţii din Coastele Petrilei, despre care puţină lume mai ştie, la ora actuală am avea date mult mai multe privind data construcţiei, scopul etc.

Dumitru GĂLĂŢAN-JIEŢ 

(Din volumul „Petrila dincolo de legende şi povestiri”)

Sursa: http://www.zvj.ro/articole-22220-Enigme+ale+Petrilei++incomplet+studiate.html

http://adevaruldespredaci.ro/