TEXTUL PROFEŢIILOR LUI SUNDAR SINGH
Să nu vă surprindă acest fel de adresare deoarece fac aceasta pentru a nu vă lăsa să fiţi înşelaţi de această înscenare satanică atât de abil pusă la punct. Eu ştiu că România are o mare misiune Dumnezeiască de redresare spirituală ce o va face să se înfăţişeze ca un veritabil model demn de urmat întregii umanităţi. Este necesar să fac această mărturisire-profeţie în faţa popoarelor întregii lumi, creştine sau de alte religii, fiindcă toate semnele marchează schimbările spirituale uluitoare ce vor avea loc în curând. Spusele mele nu trebuie să vă determine să mă consideraţi un fanatic simpatizant al românilor, ce îşi imaginează himerice plăsmuiri, căci cea care mi-a inspirat, fără putinţă de tăgadă, aceste profeţii este Preasfânta Născătoare a lui Iisus, şi reamintesc din nou că, din câte simt, locul de cinste în ocrotitea României îl ocupă Maica Domnului şi apoi marile puteri cereşti, la toate acestea mai adăugându-se şi majoritatea sfinţilor din cer.
În curând aproape toate popoarele neamului omenesc vor deschide ochii, contribuind la îndeplinirea realităţii orânduite de DUMNEZEU şi se vor supune voinţei divine mult mai bine decât altă dată, deoarece atunci vor lua sfârşit într-o mare măsură manifestările îndărătniciei omeneşti care au făcut cu putinţă atâtea acţiuni de rea interpretare a voinţei divine. Perpetuarea răului se va stăvili, revelaţiile divine ajungând să acopere pământul şi făcând ca tot ceea ce este plăcut înaintea lui DUMNEZEU să iasă la lumină, pentru a-i ajuta pe oameni să atingă înţelepciunea şi să se desăvârşească.
Acum, când fac cunoscute aceste profeţii, dacă aş fi român de origine, probabil aş putea fi învinuit de părtinire naţională, iar dacă aş fi european din comunitatea latină, ar fi fără îndoială unele motive să fiu judecat într- un fel omenesc, cu patimă omenească; însă deoarece sunt un indian iluminat prin intermediul lui Iisus Cristos şi ferm stabilit în credinţa creştină pot vorbi cu toată uşurinţa, încredinţându-vă că acum nu fac altceva decât să exprim voia lui DUMNEZEU. În anii ce vor veni şi lunile ce vor veni, în ţara trăirii voastre (România), scoarţa pământului va lua foc, clima va suferi unele schimbări, cutremure simţitoare vor distruge multe dintre clădirile existente, uragane şi vânturi puternice, terestre şi maritime, vor nimici îndrăzneala oamenilor bazaţi numai pe aşa zisa putere a ştiinţei. Ingeniozitatea omenească pusă în slujba răului va face cunoscute lumii cele mai groaznice crime şi pământul va cunoaşte cele mai cumplite boli ce vor apare pentru a fi nimicită existenţa oamenilor răi sau perverşi. În acele timpuri de mari schimbări, în alte locuri de pe pământ un sfert din omenire va dispare fulgerător, iar după aceasta, la a doua încercare, din cei rămaşi în viaţă şi îngroziţi se vor suprima aproape încă un sfert, restul se vor orienta trup şi suflet către DUMNEZEU, de la cel aflat la sânul mamei până la cel mai îndârjit tiran ce păşeşte pe scoarţa pământului.Însă vă atrag atenţia să nu socotiţi după calendarul intereselor vostre meschine schimbările spirituale la nivelul lumii pământene, căci iată, după cum am văzut eu, aceste transformări vor veni peste voi şi vă vor lua prin surprindere chiar dacă veţi rămâne neclintiţi în încăpăţânarea voastră şi nu veţi ajunge să credeţi în DUMNEZEU.
Mulţi oameni ce alcătuiesc popoarele Asiei se vor orienta către religia creştină aproape fulgerător, iar o mulţime de triburi sălbatice se vor creştiniza şi datorită marii răspândiri a Bibliei, ea generalizându-se apoi la toate popoarele indiferent de limbă, de la Polul Nord şi până la Polul Sud. Veţi şti că acele vremuri sunt aproape atunci când Anglia îşi va pierde puterea, iar Franţa va fi asimilată de popoarele din jur. Treptat puterile statale vor dispare, ca în locul acestora să apară o nouă putere denumită Federaţia Statelor Pământene cu un singur preşedinte, o singură monedă, un singur consiliu de conducere şi o singură armată, aeropurtată, folosită doar pentru apărare sau pază internă, soldaţii săi având menirea de a păstra ordinea în acele zone.
În acea perioadă Rusia va deveni una dintre cele mai creştine ţări de pe suprafaţa pământului, Bosforul şi Dardanelele se vor scufunda, dispărând complet de pe suprafaţa globului, de asemenea o mulţime de insule vor dispare, fiind nimicite de cutremure, scoarţa pământului fiind zdruncinată de o mulţime de urgii ce se vor abate asupra oamenilor. Bisericile purtătoare de har divin se vor uni într-una singură, supranumită Biserica creştină dreptcredicioasă, apostolică şi misionară care va pregăti aproape întreaga lume pentru transformările spirituale ce vor avea loc la nivelul întregii planete. Tot atunci va apare şi antichristul, prin antichrist înţelegându-i pe toţi aceia care, mai mult sau mai puţin conştient, luptă împotriva spiritualităţii veritabile, urmărind să triumfe forţele obscure ale întunericului şi minciunii, ce menţin fiinţa umană într-o stare de inconştienţă şi sclavie letargică, şi multe lupte de idei se vor da, fără nici un fel de armă, pentru nimicirea adevăratei credinţe în DUMNEZEU. Toate acestea şi multe altele, deşi poate acum (în jurul anilor 1900,n.r) necrezute de unii oameni, mai târziu, totuşi se vor întâmpla din voia lui DUMNEZEU. Vor face excepţie de la pedeapsa focului nimicitor şi a măcelului ce se va desfăşura pe aproape întreg globul pământesc România şi locurile supranumite sfinte din Palestina. Netrecută prin sabie va rămâne de asemenea cetatea Vaticanului, dar puterea sa de influenţă, atât de pregnant urmărită, se va reduce la zero. România va trece prin mai multe faze de transformări fundamentale, devenind în cele din urmă, graţie spiritualizării ei exemplare, un veritabil focar spiritual, ce va putea fi comparat cu miticul “NOU CANAAN”, iar Bucureştiul se va transforma într-un centru esenţial al acestui focar. Această capitală a polului spiritual al planetei va fi aproape în întregime reconstruită, rămânând în cele din urmă o aranjare de construcţii, în formă inelară, având 7km în diametru şi va fi considerat de toate popoarele un veritabil “NOU IERUSALIM” pământesc. Chiar dacă spusele mele vă uimesc, trebuie să vă mărturisesc tuturor că aceasta se va întâmpla întrutotul în acele vremi viitoare,deoarece toate acestea reprezintă voinţa atotputernică a lui DUMNEZEU şi nu a oamenilor. Toate popoarele de pe întreg pământul vor participa la diferite activităţi comune având drepturi egale în acest nou centru spiritual, considerat drept manifestarea NOULUI IERUSLIM biblic, egalitatea în drepturi a tuturor ţărilor şi popoarelor fiind pe buna dreptate o condiţie esenţiala în faţa Bunului DUMNEZEU. România va trece în viitor prin mari frământări lăuntrice şi prin anumite schimbări externe ce o vor impune exemplar ca prestigiu în conjunctura internaţională şi prin mila providenţei va ieşi aproape neafectată din situaţia conflictelor războinice mondiale, declarându-se, datorită spiritualizării extraordinare, ţară neutră, ce îşi va asuma rolul de nucleu ireproşabil al înţelepciunii şi iubirii divine. În cele din urmă toţi duşmanii României vor îngenunchea la hotarele acestei ţări şi plini de umilinţă vor recunoaşte misiunea ei spirituală ce se va manifesta prin intermediul teribilei puteri a lui DUMNEZEU. Atunci veţi vedea cu toţii, căci va fi un semn ceresc, fiindcă în timpul războaielor viitoare focul şi distrugerile o vor înconjura, dar ea va rămâne neatinsă, întocmai ca o paradisiacă oază verde, în mijlocul înspăimântătorului deşert nimicitor produs de iscusinţa omului pusă în slujba răului, de care se vor folosi inteligenţele satanice în ultima încleştare la care deocamdată oamenii nici nu se aşteaptă.
În urma bulversantelor schimbări planetare şi a unui război fulgerător cumplit, în cele din urmă nu vor mai rămâne nici învinşi, nici învigători.
Vor rămâne trei categorii:
-morţii
-cei răniţi şi mutilaţi de pe urma războiului
-supravieţuitorii în întregime neatinşi.
Şi atunci numărul celor ucişi si afectaţi de pe urma războiului va fi atât de mare încât nimeni nu va mai vorbi nici de pierderea şi nici de câştigarea războiului, căci urmările acestuia vor fi atât de mari încât vor îngrozi pe toţi locuitorii rămaşi în viaţă. Crime, lepra, holera şi multe alte boli înspăimântătoare, printre care câteva complet noi, necunoscute înainte, vor bântui scoarţa pământului, afectându-i mai ales pe cei răi, fiare sălbatice se vor năpusti asupra oraşelor şi satelor, atacând oamenii. Multe schimbări se vor produce pe pământ şi toate aceste urgii de proporţii, cel mai adesea neaşteptate de oameni, se vor întâmpla în anumite situaţii fulgerător. Din scrumul, suferinţele şi încercările tuturor acestor schimbări şi dezastre, martorii neafectaţi şi supravieţuitorii vor căuta cu multă fervoare calea de apropiere de Bunul DUMNEZEU, pe care l-au neglijat mai mult sau mai puţin atâta amar de vreme. Cu toţii se vor covinge atunci că nu există religia adevărului, realizând că doar cunoaşterea ADEVĂRULUI îl eliberează pe om, făcându-l să se reintegreze în Absolutul Divin pentru a deveni UNA cu Dumnezeirea. Abia atunci omul va realiza că se află îmbrăţişat de DUMNEZEU şi că DUMNEZEU este viu, etern, atotputernic şi atotştiutor în fiecare om în parte, sub forma spiritului divin. Toate câte vă spun se vor întâmpla şi mulţi dintre voi se vor convinge în acele vremuri de începutul durerilor şi încercărilor şi tot ceea ce v-am prezis va fi constatat de voi mai târziu, chiar dacă lumea se va încăpăţâna în a nu le crede. Tot atunci va veni vremea apariţiei acelor oameni puri, înzestraţi cu extraordinare haruri divine de care s-a vorbit în urmă cu aproape 2000 de ani. Cei cu adevărat evoluaţi spiritual care în acele ultime vremuri vor trece cu succes prin feluritele şi grelele încercări, vor reprezenta o treime demnă de iluminarea lui DUMNEZEU, curată, înţeleaptă şi sfântă. În timpurile ce vor veni, România va ajunge şi va rămâne o paradisiacă grădină a binecuvântării divine, a dragostei, a fericirii, a purităţii şi înţelepciunii, în care modul de viaţa va fi precumpănitor spiritual, elevat şi pur, susţinut de o trăire sublimă în post şi meditaţie, în duh şi adevăr, asemănătoare cu aceea a primilor creştini.
Fericită ţară şi fericit popor sunt minoritarii aleşi care trăiesc prin poporul român, căci mulţi dintre ei se vor bucura de imensa milă a lui DUMNEZEU pentru poporul român.
Ca indian, eu intuiesc că Bunul DUMNEZEU a vrut să aleagă, dintre toate popoarele, poporul cel mai umilit, cel mai crunt încercat de vitregia celor puternici. Adesea exploatat, ameninţat, invadat, terorizat, vândut şi cumpărat, care la aproape fiecare război a fost piaţa de tocmeală dintre cei ce se războiau. Amalgamul înfăţişării deosebite a acestui popor cuprinde virtuţile cele mai alese ale fiecărui neam care s-au asimilat în sufletul lui plin de dragoste şi omenie; acesta este un popor primitor, înfăţişând o nuanţă elevată, plăcută, pentru ca să fie pildă de contopire universală cu calităţile divine, cu o dreaptă raţiune şi o admirabilă credinţă. Poporul român este de asemenea cel mai indicat popor din lume, graţie compasiunii sale alese şi a iubirii sale altruiste spre a oferi ospitalitate materială şi spirituală tuturor popoarelor de pe faţa pământului.
Al VII-lea Sinod Ecumenic se va ţine în România, iar misiunea principală pentru răspândirea în Asia a creştinismului cu adevărat spiritual, este destinată poporului rus, dar ca putere de influenţare a popoarelor în vremurile din urmă, el nu va mai avea nici un amestec. Puterea cu care vor mai fi biciuite restul popoarelor, acolo unde este necesară pedeapsa, se va face prin poporul chinez-rasa galbenă-ân colaborare cu poporul japonez, care, de asemenea, va fi biciul pedepsei Dumnezeieşti.
După terminarea teribilului conflict armat ce vă stă în faţă, toate armele vor fi aruncate sau abandonate, fiindcă un nou gen de război, “al sufletului”, va începe. Acesta va fi războiul fară arme fizice, pentru desăvârşirea spirituală, pentru credinţa adevărată în DUMNEZEU, care aparent va fi fără arme, dar fiind totuşi mai periculos şi mai dificil de o sută de ori decât cel cu arme. În viitor, puterea papală va dispare treptat şi va lua naştere o nouă conducere sinodală a cărei reşedinţă va fi întâi la Roma, provizoriu şi apoi la Bucureşti în “NOUL IERUSALIM”, pentru totdeauna. În acele vremuri viitoare, vor fi de 1000 de ori mai fericiţi cei care vor urmări desăvârşirea spirituală, trăind cu o încredere deplină în DUMNEZEU, fiindcă vremurile vor fi foarte zbuciumate şi groaznice şi le vor putea suporta cu uşurinţă numai cei mângâiaţi, inspiraţi şi hrăniţi de Duhul Sfânt. Cele ce vă spun eu că vor veni, luaţi aminte că sunt durerea a doua şi raiul al doilea, căci prin prima durere aţi trecut fără să vă văitaţi. În acele timpuri, scaunul judecăţii de apoi va fi simţit şi văzut de tot neamul omenesc deasupra României, iar în marele oraş sfânt Bucureşti, simbolic numit “NOUL IERUSALIM”, care într-o oarecare măsură va fi opera aproape a întregului neam omenesc, dar conceput după un plan inspirat de puterea Dumnezeiască, se va construi cel mai monumental lăcaş spiritual de comuniune cu Dumnezeirea, denumit CENTRUL DIVIN SUPREM, ce va avea reprezentanţi foarte evoluaţi spirituali din toate neamurile, aceştia formând Fraternitatea Veghetorilor Iluminaţi, care se vor alege dintre cei înţelepţi. Şi va fi compus (CENTRUL DIVIN SUPREM) din 101 centre mai mici, armonios orânduite, în care se vor afla reprezentanţi de frunte, deosebit de evolaţi şi care vor transmite atât practic, cât şi teoretic Dumnezeiescul şi Eternul Adevăr imensei majorităţi a popoarelor pământului. Acestă operă arhitecturală va fi capodopera sublimei colaborări a tuturor stilurilor pământene ingenios armonizate într-o măreaţă lucrare cum alta nu a mai fost. Înţelepţii slujitori ai acestor lăcaşuri spirituale din “NOUL IERUSALIM” vor fi perfecţi spiritual şi foarte armonioşi fizic, cu trupuri de o îngerească armonie şi proporţionalitate, fiind cu toţii dintre cei 114 mii de înţelepţi, iluminaţi neprihăniţi şi neântinaţi, expresia completei desăvârşiri spirituale şi a unei înalte împliniri Dumnezeieşti pe acest pământ. Iluminaţii veghetori cu trup îngeresc şi plini de puritate, vor fi în număr de 400. Ceilalţi, care vor conduce centrele inelare, deasemenea cu o spiritualitate deosebită şi trup îngeresc, vor fi 101 la număr.
În acest unic loc de pe întreg pământul vor putea fi văzuţi mari iluminaţi şi înţelepţi care în anumite momente se vor materializa, putând fi văzuţi comunicând prin viu grai cu oamenii de pe pământ dornici să afle tainele Dumenezeieşti ale spiritului. Toţi cei care vor pătrunde în acest centru divin vor realiza cu o surprinzătoare uşurinţă că sunt copiii divini ai lui DUMNEZEU. Fericiţi vor fi atunci toţi care vor străbate pământul României, respirându-i aerul, căci toată ţara va fi invadată de pelerini dornici să descopere Dumnezeirea şi toate locurile sacre din această ţară vor deveni focare transfiguratoare de iluminare şi descoperire a adevărului divin.
Acest CENTRU DIVIN SUPREM va putea cuprinde cu uşurinţă două milioane de suflete. Această lucrare va fi executată în 10 ani, fiindcă, deşi acest Centru Divin va fi terminat în 5 ani, reamenajarea integrală a oraşului din jurul acestuia va mai dura încă 5 ani după aceea.
În jurul oraşului se vor afla grădini cu pământ fertil de cea mai bună calitate în care, pe lângă diferitele legume, vor creşte şi vor da rod din belşug pomi sădiţi, pentru ca nimic să nu lipsească traiului locuitorilor săi. Recoltele atunci vor fi îmbelşugate.
O mulţime de şosele mecanice şi trotuare mişcătoare vor uşura mult circulaţia, iar anumite mecanisme special inventate vor uşura viaţa locuitorilor şi vizitarea acestor locuri. O mulţime de noi maşini aeriene vor fi puse în slujba acestui oraş model şi tot ceea ce este mai nou în tehnică, pentru a uşura viaţa, se va afla aici. Acest oraş va avea patru şosele, iar accesul în el se va realiza prin patru porţi monumentale. În România se va construi un canal care va uni Marea Neagră cu Dunărea, care va funcţiona normal, precum şi un alt canal care va uni Dunărea cu marele oraş reconstruit al Bucureştiului, permiţând astfel ca vapoarele, chiar foarte mari, să ajungă până în acest oraş minunat. Toate aceste lucrări se vor realiza datorită planului divin, în viitor, într-un anumit interval de timp. Agricultura, viticultura, pomicultura şi apicultura vor fi ocupaţii de onoare, căci în această ţară aleasă se va sista sacrificarea vitelor şi se vor consuma mai ales cereale, legume şi fructe, lapte şi brânză, ouă şi numai vin curat. Apicultura va fi cea mai aleasă ocupaţie, fiindcă această ţară aleasă va aprecia mult mierea şi produsele stupului, folosind pentru jertfa divină numai ceară curată şi untdelemn de cea mai bună calitate.
Tutunul, cafeaua şi alte otrăvuri atât de dăunătoare sănătăţii omului vor înceta să mai fie dorite de oameni, iar înrăiţii şi vicioşii vor părăsi ei singuri această ţară. Vrăjitorii, fumătorii, beţivii, desfrânaţii, criminalii, precum şi trântorii (leneşii), nu cu forţa, ci de bunăvoie, vor renunţa la aceste îndeletniciri satanice şi aceste vicii se vor reduce încetul cu încetul, dispărând aproape în totalitate în cele din urmă. Orice locuitor al acestei ţări, aleasă de DUMNEZEU să fie exemplu, îşi va câştiga pâinea cea de toate zilele muncind în mod onorabil în funcţie de posibilităţi şi menirea sa prin naştere.
Vremurile de exploatare, teroare, înşelăciune şi asuprire vor asfinţi în această ţară. Fiecare locuitor al acestui popor ales se va bucura din plin de binecuvântarea şi harurile divine, mulţi dintre aceştia fiind înzestraţi cu înţelepciune şi felurite puteri de a face minuni. Toate darurile se vor revărsa peste această ţară aleasă, care va avea nobila misiune de redresare spirituală a întregului glob pământesc.
Toate căile de legătură prin aer, apă şi pe pământ fiindu-i din plin favorabile, România va ajunge una dintre cele mai prospere şi îmbelsugate ţări, trăind în pace cu toţi vecinii săi. Basarabia va fi realipită României pentru totdeauna, căci poporul rus va cinsti această ţară aleasă şi va renunţa la această provincie care va da naştere la multe neânţelegeri. Într-un viitor mult mai îndepărtat însă, toate teritoriile învecinate României se vor alipi formând împreună Federaţia Statelor Europene, lucru la care oamenii ajunseseră să se gândească demult.
Tot ceea ce v-am amintit până aici este necesar să se împlinească, pentru că sunt adevărate şi tot ceea ce vă spun vă va convinge când toate acestea se vor întâmpla. În vremurile viitoare, poporul rus, plin de dragoste, va veni în ajutorul lucrării pe care România o va avea de îndeplinit în lume. Înainte de acestea însă va fi foamete prin multe locuri, pâinea va lipsi, vor fi mari cutremure de pământ care vor face o mulţime de victime şi în multe locuri de pe glob oamenii vor dispare sub dărâmături, care vor aminti cu mare greutate urmele unor oraşe ce vor dispare de pe suprafaţa pământului. Războaiele, panica şi neânţelegerile de tot felul vor face ca marile puteri, cum ar fi Rusia, să se prăbuşească, spre bucuria ţărilor mici care o alcătuiesc. Ateii vor începe să cerceteze scrierile sfinte şi se vor preocupa să înţeleagă ştiinţa spiritului, căutând să descopere tot ceea ce este ascuns în om. Graţie acestor cercetări, o nouă cotitură se va produce în viaţa unor pământeni. În multe locuri de pe pământ va lipsi hrana. Pentru ca toate aceste urgii să treacă cât mai repede sau să nu fie atât de cumplite, DUMNEZEU mă inspiră să vă dau un singur sfat: popoare, oameni, uniţi-vă întru desăvârşire , împăcaţi-vă cât mai bine, iertaţi-vă şi cheltuiţi cât mai mult din energiile rămase pentru a atinge eliberarea în DUMNEZEU şi fericirea veşnică. Faceţi totul acum şi aici, în această viaţă şi nu amânaţi desăvârşirea spirituală pentru o reâncarnare. Făcând tot ceea ce vă stă în putinţă şi acţionând cu stăruinţă, fiecare dintre voi se poate mântui. Pentru a grăbi zidirea Noului Ierusalim construiţi-vă pe voi din dragoste şi curăţenie şi din Duh Sfânt, vieţuind în fapte bune pentru ca în acest fel să daţi prilej ca spiritul din voi să se arate în inima voastră din care să dea afară neadevărul, egoismul şi patima distrugerii care, atunci când cresc peste măsură, duc la nimicirea omului. În viitor, la această zidire spirituală va fi mult de lucru.
Lăcaşul închinării sublime ce se va oferi drept pildă întregii lumi se va realiza prin eforturile însumate ale celor aleşi şi puri. Oamenii simpli şi drepţi în inima lor, plini de dragoste pentru DUMNEZEU vor fi mult mai grabnic spiritualizaţi, dacă ei vor trăi intens sufleteşte, consacrând celor materiale o mai mică atenţie. Todeauna cei săraci în dorinţe vor fi bogaţi în mulţumiri. Preafericiţi vor fi cei care vor trăi în duhul Dumnezeiesc. Mai ales aceştia vor vedea că simplitatea şi puritatea vieţii nu înseamnă sărăcie interioară, ci este din contră, o nebănuită comoară spirituală.
Cei simpli şi buni deţin o superioritate sufletească nebănuită. Multe sunt enigmele sufletului omenesc şi acestea sunt foarte greu de descifrat pentru acela care nu recurge la cunoaşterea de sine. Fiinţa umană nu-şi poate descoperi Creatorul şi nu-i poate înţelege câtuşi de puţin opera, decât dacă se descoperă pe sine în străfundurile tainice ale fiinţei sale. Pentru a ajunge la divina desăvârşire, fiecare om trebuie să urmărească să se cunoască cât mai bine pe sine. Toate acumulările materiale dispar odată cu moartea fizică a omului, în timp ce însuşirile spirituale şi experienţele omului se adună în spirit pentru veşnicie.
Credinţa de nezdruncinat în SUPREMUL DIVIN este secretul existenţei nemuritoare în spirit. Credinţa face ca puterea lăuntrică a fiinţei să devină nemărginită, ajutând-o să se desăvârşească prin unirea cu DUMNEZEU în eternitate. Prin credinţa binefăcătoare, fermă, omul poate atinge fericirea divină.
IISUS spune: “De veţi avea credinţă numai cât un grăunte de muştar, toate le veţi înplini, şi veţi zice muntelui acesta să se arunce în mare, muntele se va arunca”. În aceste cuvinte ni se descoperă taina puterii credinţei.
Adevărul este că în timpurile care vor veni, pe tot globul, puţini vor fi oamenii care vor avea credinţă, iar aceia care nu vor avea credinţă vor fi dinainte morţi, deşi vor continua să trăiască trupeşte, fiindcă ei vor înceta să mai aibă legătură conştientă cu DUMNEZEU. Cel ferm în credinţa sa, chiar şi când există trupeşte, constată că toate minunile îi sunt cu putinţă şi astfel ajunge să se dezlege de materie şi de legile ei, devenind atotputernic prin trăirea sa spirituală care îl va revela chiar şi pe DUMNEZEU.
Prin puterea credinţei binefăcătoare apar darurile lui DUMNEZEU în om. Prin puterea credinţei omul se simte convins de ce trebuie să facă binele şi ajunge să dorească cu ardoare, acţionând astfel cât mai des, asemenea Creatorului său.
Graţie credinţei sale neobosite, infinitele puteri cereşti îi vin întodeauna în ajutor şi de la acest punct viaţa lăuntrică a omului începe să fie din ce în ce mai fericită. Prin intermediul poporului român ales, Bunul DUMNEZEU va vorbi oamenilor de pe tot pământul trimiţându-i pe cei aleşi din mijlocul acestui popor în ajutorul celorlalte fiinţe omeneşti, pentru a le ajuta să se ridice la o viaţă superioară şi la desăvârşirea Dumnezeiască. Pentru TATĂL CERESC orice suflet omenesc este foarte scump, deoarece în centrul acestuia sub forma SPIRITULUI, se află o “scânteie” din DUMNEZEU.
Dacă omul va ajunge să creadă cu tărie că toate puterile şi ajutorul îi vin de la DUMNEZEU, atunci el supune întreaga sa fiinţă Divinului. Abia atunci viaţa spirituală a omului scoate la iveală izvoare nesecate de dăruire şi dragoste şi o mulţime de însuşiri alese cum ar fi supunerea, umililinţa, evlavia, sârguinţa, bunul simţ, recunoştinţa, respectul, nădejdea. Toate acestea şi multe altele înfloresc prin credinţă. Căci altfel, cum vei iubi ceea ce nu există şi cum te vei supune, dacă nu ai ferma convingere a existenţei acelei Puteri Divine căreia i te supui, sau faţă de care vrei să-ţi arăţi recunoştinţa? Mulţi spun că nu au credinţă, dar într-un asemenea caz, de fapt, ei mărturisesc credinţa lor negativă, distructivă.
În asemenea cazuri existenţa credinţei contrare este dovedită chiar prin negaţie. Gradul de credinţă al fiecărui om creşte sau scade prin manifestarea acesteia în diferite împrejurări.
Toate cele ce v-am spus aici sunt pe deplin adevărate şi în timpurile care vor veni ţara cea aleasă de BUNUL DUMNEZEU va fi focarul redresării spirituale de pe faţa pământului.
Minunile fără număr ce se vor face în această ţară şi tainele ce se vor descoperi în vremurile ce vor veni în acele locuri, vor face ca popoarele lumii să cerceteze pline de dăruire misterele Dumnezeieşti.
În România, DUMNEZEU va face cu putinţă apariţia unor mari miracole pentru cei aleşi să-l descopere, iar necredincioşii să se întoarcă la credinţă cât mai repede.
În acest popor ales al românilor DUMNEZEU a pus o inimă caldă şi iubitoare,firea oamenilor fiind deschisă să descopere cu uşurinţă calea către desăvârşire, aproape toţi fiind capabili să lumineze celelalte popoare prin darurile divine pe care le deţin.
În acele timpuri viitoare, poporul român, propovăduitor al înţelepciunii divine,va fi o gazdă primitoare plină de dragoste ce se va manifesta fără pic de viclenie şi pe întregul său teritoriu va fi un belşug uimitor, pentru ca toţi pelerinii ce vor veni să poată fi îndestulaţi.
Sediul Crucii Roşii Internaţionale se va stabili la Bucureşti, în NOUL IERUSALIM, deoarece descoperirile acestui popor pe linie de medicină şi sănătate vor fi extraordinare, situând, de asemenea, această ţară pe primul loc în lume. Tot în România vor lua fiinţă instituţii filantropice şi administrative absolut noi, cum nu au fost niciodată pe acest pământ, de inspiraţie divină, care vor urmări trezirea puterilor ascunse din om şi amplificarea înzestrărilor spirituale divine.
Poporul evreu va fi aproape singurul care se va opune cu îndârjire influenţei binefăcătoare crescânde a poporului român cunoscător al Tainelor Dumnezeieşti, dar în finalul acestei lupte de idei se va convinge chiar el că adevărul susţinut de poporul român este una cu DUMNEZEU şi apoi nu va mai lupta împotriva divinităţii.
Purtătorii de duh sfânt şi marii iluminaţi din anumite puncte ale globului pământesc vor mărturisi la rândul lor realitatea adevărului propovăduit de poporul român, reconfirmându-l cu toată puterea.
Înainte de a ajunge aici însă, această ţară aleasă va trece prin mari frământări care vor pune lumea la grea încercare. Acest popor ales va trece înainte de a ajunge aici prin trei mari încercări. Sfârşitul acestor încercări va fi marcat de un dezastru planetar produs de cutremure, care va îngrozi aproape întreaga lume. De asemenea, tot atunci cei foarte bogaţi îşi vor pierde averile. În acele timpuri viitoare, pe pământul ales al României, NOUL IERUSALIM se va zidi, deci, în două feluri: spiritual şi material. În acele timpuri viitoare, mai marii popoarelor lumii pământene se vor uni pentru a realiza o înţelegere globală de ajutor mutual şi vor centraliza sistemul monetar pentru a dirija cât mai bine viaţa administrativă la nivelul întregii planete. În acele vremuri viitoare, va apare o forţă armată ce va fi educată şi unificată pentru a fi universală, prezentând un caracter internaţional. Poporul indian va fi fericit să cunoască şi să ajute poporul român în misiunea sa planetară. Graţie relaţiilor de prietenie ce se vor lega cu toate ţările de pe faţa pământului, România va scăpa ca prin minune din conjunctura războaielor.
În timpurile care vor veni, America de Nord şi de Mijloc vor ajunge să fie în cea mai mare parte un gigantic cimitir. Aceasta se va întâmpla tocmai în ajunul unor imense planuri de dominaţie prin care se va urmări supremaţia întregii planete. Unică în acţiune şi care se va abţine să ia parte la punerea în practică a frumoaselor idei şi a înfăptuirilor globale ce vor avea loc, va fi Anglia, însă părerea ei nu va fi luată în consideraţie, deoarece la scurt timp după aceea ea va ajunge să fie stăpână numai asupra insulelor ei. Coloniile care-i aparţin vor fi în totalitate redate libertăţii în viitor.
Chiar dacă vă uimesc cele afirmate de mine, să nu mire pe nimeni ceea ce se va întâmpla, deoarece fiecare are ceea ce merită, în final dreptatea, adevărul şi lumina spirituală triumfând.
Deşi trâmbiţele adevărului vor suna pretutindeni, mai ales pe pământul NOULUI IERUSALIM-ROMÂNIA va fi dusă lupta cea mai aprigă.
-Sfârşit-
Sursa: basarabialiterara.com.md