Exista revolutii ciclice, menite sa schimbe, sa improspateze sa redinamizeze enormele energii sociale. In paradigma noului val de evolutie, ne aflam cu totii intr-o revolutie mentala. Ca sa intelegem mai bine termenii, va propun un exercitiu de rememorare din istoria nu foarte indepartata.
1775- Revolutia Franceza sau Revolutia Albastra. Aparitia Comunei din Paris, abolirea monarhiei, eliminarea clerului din treburile statului, debutul miscarilor socialiste care cereau drepturi egale la cunoastere si putere pentru toti cei merituosi, fara preemtiunea “sangelui albastru”.
1830-Revolutia Industriala. Incepe procesul tehnic complex prin care munca manuală este înlocuită cu maşinismul. În acest proces muncitorului îi revenea rolul de supraveghere, reglare şi alimentare a maşinii. Apariţia revoluţiei industriale a avut ca efect creşterea producţiei, dezvoltarea oraşelor şi a ştiinţei. Primul stat în care a avut loc revoluţia industrială a fost Anglia. Primul domeniu in care a fost utilizata masina cu abur a fost industria textila. Se facea astfel, trecerea catre o noua etapa de organizare sociala.
1917-Revolutia bolsevica sau Rosie. Incepe implementarea unui model internationalist in care valorile ierarhice sunt fundamental rasturnate, varful piramidei politice fiind inlocuit cu elemente de la baza sa. Apare ideea renuntarii la proprietatea individuala si inocularea modelului in care statele asigura necesitatile maselor de oameni. Dispare personalismul.
1933- Revolutia National Socialista sau Bruna. Germania propune modelul arian unei europe putregaite si corupte. Este o restauratie a doctrinei militare. Razboinicii se opun negustorilor. Curentului de gandire separatist pe criterii rasiale i se opune integralismul democratic. La sfarsitul celui de-al doilea razboi, planeta este impartita in doua curente complementare: dreapta conservatoare si stanga socialista.
1989- Revolutia antitotalitara sau Alba. Revenirea la economia de piata si la pluralism politic in tarile foste supuse regimurilor autoritariste. Dezmembrarea polului kominternist al URSS.
2000-Revolutia mentala sau Indigo. Inceputul implementarii doctrinei unitariste: Drepturi si obligatii egale pentru toti locuitorii pamantului, priviti ca apartinatorii unui singur popor numit umanitate. Accentul se pune pe cunoastere si intelegere a legilor si mecanismelor universale. Erodarea modelului consumist, dezmembrarea capitalismului speculativ si incercarea reinstaurarii valorilor productive.
2005-Revolutia Portocalie, din fostele tari socialiste, a trasat o noua directie geo-politica in tari precum Ucraina si Romania, care au iesit din sfera de influenta rusa, circumscriindu-se zonelor de inters strategic al SUA.
2010- Revolutia ecologista sau Verde. Planeta a inceput sa constientizeze ca dezvoltarea durabila si sustenabila a civilizatiei umane este strans legata de respectul fata de mediu si de intelepciune in consumarea resurselor. Inceputul Primaverii Arabe…
In 2013, am intrat in Revolutia tehnologica, sau Gri, menita sa schimbe in cati va ani toata filozofia comunicarii si controlului instaurand disciplina glogala si responsabilitatiile fiecarui actant planetar, in vederea recunoasterii contactului cu civilizatii extraterestre.
Observam, asadar ca la interval de doar o generatie, maxim doua, lumea isi schimba prioritatile si directia de evolutie. Citind, studiind si fiind atenti la tot si toate putem intelege ca stabilitatea spirituala si materiala este cuprinsa in ecuatia: A fi- a face- a avea! Insa toate acestea sunt subordonate Volintei Divine pe care o putem recunoaste in toate traditiile si culturile lumii! Astazi suntem in plin razboi intre centrii de putere: SUA-China-Rusia-Europa. Romania este o comoara atat din punct de vedere geo-strategic, cat si economic, cu un urias potential agricol, dar in primul rand o valoare spirituala. Aici se afla miza! Sangele romanesc ascunde o taina! Din el se hranesc Lupii albi care vor devora intunericul!
Sursa: http://codulluioreste.ro