Poveştile oamenilor "RĂPIŢI DE EXTRATEREŞTRI", care s-au ÎNTORS să povestească ce au păţit

Este un subiect controversat, dar există oameni care cred că extratereştrii ne-au vizitat planeta și care sunt convinşi că au fost răpiţi și luaţi de aceştia pe planete extraterestre. În timp ce mărturiile lor pot varia, singurele lucruri pe care le au într-adevăr în comun sunt convingerea nestrămutată în ce au văzut, ce au experimentat, și impactul pe care l-a avut acest lucru asupra vieții lor.

Există oameni care cred cu convingere că au fost răpiţi de extratereştri

Antonio Villas Boas

Răpirea extraterestră a acestui fermier brazilian în 1957 este considerată a fi una dintre primele raportate vreodată la nivel mondial, potrivit TruTV. Villas Boas susține că a fost luat cu forța la bordul unui OZN în formă de ou, după ce a fost abordat de o persoană de sex feminin goală, descrisă ca un umanoid, cu părul alb, lung și ochi albaştri de pisică. Villas Boas a murit în 1992 şi niciodată nu şi-a retras mărturia.

Betty și Barney Hill

Această poveste a dat startul nebuniei cu răpirile extraterestre. Sub hipnoza regresivă, o tehnică obișnuită pentru descoperirea adevărului asupra răpirilor, oamenii de ştiinţă au cercetat o perioadă de timp "lipsă" din memoriile celor doi, care a urmat după ce soţii Hills au reperat un OZN în septembrie 1961. După ce au fost răpiţi și duşi pe o navă sub forma de disc, Betty Hill spune că au primit o "harta stelară", cu trasee comerciale marcate, care includea propriul nostru soare. Unii experţi în OZN-uri cred că acest lucru arată că planeta de origine a extratereştrilor se află în sistemul Zeta Reticuli.

Betty Andreasson

Betty Andreasson susține că a fost răpită de extratereștri și dusă pe o navă spaţială într-o noapte din ianuarie 1957. În timpul petrecut la bord, restul de familiei ei a fost pusă într-o stare de "viaţă suspendată". La fel ca multe alte povești de răpire, mărturia lui Betty implică extratereștri capabili să comunice prin telepatie și care au supus-o la un anumit test medical. Andreasson spune că extratereștrii purtau uniforme albastre, cu un logo al unei păsări pe mâneci.

Charles Hickson și Calvin Parker

Acest caz celebru din octombrie 1973 implică doi lucrătorilor care pescuiau pe râul Pascagoula în Mississippi. Ei pretind că au levitat pe o navă spațială. Acolo au fost supuși la un fel de examen medical de către creaturi umanoide cu gheare ca de homar în loc de mâini. Mai târziu, au raportat experienţa lor la poliția locală, care susţine că oamenii păreau sincer speriaţi.

Charles L. Moody

Moody era un sergent în Forţele Aeriene Americane, care se afla în deşertul New Mexico într-o noapte, în august 1975, privind o ploaie de meteoriți. El spune că a văzut un OZN stralucitor îndreptându-se spre el. A încercat să fugă în mașină, dar nu a reușit să o facă să pornească. Următoarea lui amintire era cum OZN-ul zburător se îndepărta. Când a ajuns acasă, era mult mai târziu decât ar fi trebuit. Ulterior, el şi-a amintit că a fost paralizat şi luat la bordul OZN-ului de către extratereştri.

Travis Walton

Walton făcea parte dintr-o echipă de tăietori de lemne din Arizona când a dispărut pentru câteva zile, în noiembrie 1975. La început, colegii săi au fost suspectaţi că l-au ucis, deşi ei susținueau că fusese lovit de un fascicul de lumină de la un OZN și, ulterior, răpit de extratereștri. Povestea lui a fost ecranizată în filmul "Fire în the Sky". Travis si colegii săi nu şi-au schimbat niciodată mărturia.

Citeşte şi Autorităţile au desluşit MISTERUL din jurul EXTRATERESTRULUI ţinut în FRIGIDER  de un BĂRBAT

Răpirile Allagash

În august 1976 , în prima noapte a unei excursii cu cortul în Maine, patru tineri spun că erau într-o canoe pe Lacul Eagle când au văzut un OZN care a tras cu o rază de lumină spre ei. Povestea răpirii a fost ulterior pusă cap la cap prin vise şi hipnoza de regresie. Tinerii susțin că au fost supuși unui examen fizic de către extratereştri cu capete mari şi ochi metalici strălucitori.

Sursa: www.romaniatv.net/

Doctorul Roger Leir despre implanturile extraterestre la oameni

Dr. Leir şi echipa sa de medici chirurgi au efectuat 11 operaţii pe anumiţi pacienţi care au declarat că au fost răpiţi de fiinţe extraterestre. În urma acestor intervenţii chirurgicale el a scos din trupurile acelor ființe umane 12 obiecte, suspectate ca având origine extraterestră (implanturi extraterestre). 
Obiectele respective au fost mai apoi cercetate şi studiate în cele mai prestigioase laboratoare ştiinţifice din lume, printre care Los Alamos Naţional Labs, New Mexico Tech, precum şi la Universitatea Californiei din San Diego. Rezultatele acestor cercetări au fost uluitoare, fiind făcute unele comparaţii cu eşantioanele de meteoriţi. Mai mult decât atât, unele teste au arătat rate izotopice ale atomilor, care nu corespund vieţii pe Pământ.
Dr. Leir, care este un reputat specialist în medicina şi chirurgia modernă, a afirmat că plănuieşte să realizeze mai multe astfel de intervenţii chirurgicale asupra persoanelor care au declarat că au fost răpite de fiinţe extraterestre, pentru a aprofunda astfel propriile sale cercetări asupra aspectelor fiziologice şi biologice ale fenomenului de răpiri extraterestre.


Sursa: http://www.edituradaksha.ro

Un caz de rapire extraterestra in Romania

Rapirile OZN efectuate de extraterestri reprezinta un domeniu controversat, chiar si printre ufologii cu state de vechime. Desi se cunosc cazuri din toata lumea, multi considera fenomenul o ciudatenie tipic americana. Poate ca ar fi mai corect sa spunem ca societatea americana s-a aratat mai deschisa si mai atenta decat altele catre semnalarile de acest tip.


Ajunge sa amintim ca intre 13 si 17 iunie 1992, la Massachusetts Institute of Technology (M.I.T.) din orasul Cambridge, langa Boston (cea mai bine cotata universitate din lume la ora actuala) a fost organizata Conferinta pentru studiul rapirilor efectuate de OZN-uri. Cei doi copresedinti ai conferintei au fost profesorul David E. Pritchard, Ph.D. (51 ani), specialist in fizica atomica si moleculara, laureat al unor prestigioase premii internationale, fizician care lucra la M.I.T. din 1968, si profesorul John E. Mack, M.D. (63 ani), profesor de psihiatrie timp de douazeci de ani la nu mai putin faimoasa universitate Harvard si fost director al sectiei de psihiatrie din spitalul acestei universitati.


Cercetatorii participanti aveau la activ in total circa 2000 de cazuri, examinate cu rigoare. In rapoartele anexate, victimele afirmau ca au fost rapite de OZN-uri, fiind apoi examinate de entitati stranii. Foarte des, o raza de lumina cobora dintr-o misterioasa nava si ridica in aer pe cel rapit, urmand examinari medicale ori de alta natura, ca si convorbiri “filosofice”, mesaje apocaliptice etc.


Participantii la conferinta au fost de acord ca extraordinarul mister al fenomenului se gaseste in marea similitudine a istorisirilor celor rapiti, care nu se cunosteu intre ei, ca si in consistenta detaliilor din relatarile lor. Din mai multe zeci de elemente semnificative comune tuturor rapirilor, o buna parte se regaseste, sistematic, la fiecare dintre rapiri. In acelasi timp alte detalii din folclorul privind extraterestrii (culoarea verde a omuletilor, antenele, armele laser etc.) nu sunt semnalate practic niciodata. Remarcabila este si consistenta detaliilor din relatari. Toate acestea nu pot fi puse doar in seama coincidentelor.


Printre cei rapiti erau: protestanti, catolici, evrei, albi, negri, barbati, femei, tineri, varstnici, cu diferite profesii, angajati sau someri, casatoriti, necasatoriti, divortati, provenind din America de Nord si de Sud, din Europa, Africa si Asia. Profesorul John Mack a examinat personal un lot de circa 100 de victime ale rapirilor, cu ajutorul unor teste psihiatrice, psihologice, sociologice, gasind ca (in afara catorva exceptii) erau persoane normale, sanatoase, eficiente in activitatile depuse si bine incadrate in societate. Explicatiile simpliste precum “epilepsia de lob temporal” sau “paralizii hipnagogice si hipnopompice” nu puteau explica toata bogatia de semnalari. Concluzia lui Mack a fost ca fenomenul este real, acesti oameni sunt sinceri, li s-a intamplat ceva, dar deocamdata nu dispunem de o explicatie.


In Romania exista cateva semnalari care pot fi considerate “rapiri OZN” (numite si “intalniri de gradul IV”); din pacate ele nu au fost examinate cu seriozitate, iar unele, aparute in publicatii de profil paranormal, ar putea fi chiar falsuri.


Din cazurile pe care le cunosc personal si cu care as putea exemplifica fenomenul mentionat mai sus, cel mai interesant este cel al lui S. C., persoana cu care intamplator chiar ma inrudesc prin alianta.


S-a nascut in 1946 in comuna C.A. Rosetti, din judetul Tulcea. A luat examenul de bacalaureat in 1968 si a absolvit in 1975 Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucuresti, facultatea de arte decorative, cu specializarea scenografie, profesie pe care a si practicat-o un timp un timp, in cinematografie. La ora actuala traieste in California. Cunosteam pataniile lui mai demult, dar in aprilie 2013 am avut sansa sa am si alte cateva discutii cu el. Redau mai jos in rezumat cele ce mi-a relatat despre straniile sale intalniri.


Intrucat, dupa terminarea liceului in 1968, nu a reusit la prima incercare de admitere la Institutul de Arte Plastice, a ramas in Constanta, unde, pentru a-si imbunatati pregatirea, s-a inscris la scoala Populara de Arta, institutie care asigura conditii foarte bune, inclusiv modele si indrumare de specialitate.


Locuia in aceasta perioada cu chirie intr-o camaruta separata, fara acces la instalatii sanitare si incalzita cu o sobita cu lemne. Intr-o noapte de iarna, pe la ora 22.00, inainte de a se culca, a iesit cativa pasi in curte sa-si rezolve o mica necesitate. Era un strat de zapada de circa 20 de centimetri. Dintr-o data, curtea a fost luminata de o sursa orbitoare aflata deasupra. In clipa urmatoare S.C. a simtit ca este ridicat de la sol, plutind tot mai sus. Nu se putea misca, dar vedea in curtile alaturate, despartite de garduri inalte, acareturi si obiecte de care nu avusese cunostinta inainte. Intre altele, a zarit pentru prima oara, la vecinul sau, croitor de meserie, un automobil de un tip vechi.


S-a vazut apoi intr-o sala mare “luminata indirect”. Isi amintea ca pe margini erau grile, sugerand instalatii de aer conditionat, iar pe jos dale ca o tabla de sah. Auzea “telepatic” voci, provenind de la 3-4 persoane, pe care insa nu le vedea. Parea sa existe un sistem bizar de traducere, manifestat prin faptul ca la fiecare cuvant receptionat simtea o durere ascutita in ceafa, dupa care intelegea sensul cuvantului.


A incercat un dialog cu aceste voci, incercand in acelasi timp sa urmareasca atent locul in care se afla. Primele intrebari pe care le-a pus au fost: “ce vreti de la mine? de ce m-ati adus aici?”. Raspunsul a fost “vrem sa te testam; am auzit ca nu ai reusit la admitere si vrem sa vedem de ce. Vrem sa ne faci un model aici pe podea”. Dupa aceasta, un soi de robot, cu senile ca de cauciuc i-a adus, pe o platforma, niste placi subtiri, patrate, cu latura cam de o jumatate de metru, cu partea de jos spongioasa si aderenta. Acelasi robot le-a asezat apoi pe podea, in pozitiile gandite de S.C. Din pacate, acestea aveau aveau doar patru culori, toate metalizate, intre care galbene si verzi. Nu se putea face din ele nicio combinatie mai reusita. A incercat sa propuna totusi vreo doua-trei modele. “Interesant”, au zis vocile, care l-au sfatuit insa ca sa renunte la pictura, pentru care se pregatea, si sa dea admitere la arte decorative. Dupa aceasta “i-au dat drumul”.


Cand si-a revenit, era cazut cu fata in zapada. Frigul l-a trezit ca un dus rece. Nu-si amintea pe moment cele petrecute. Tinea minte ca iesise in curte, dar acum era cu cativa metri mai incolo de locul in care se oprise si nu vedea urme de pasi care sa arate cum a ajuns aici. Chiar daca ninsese un pic intre timp, aceste urme trebuiau sa fie vizibile. A revenit in camaruta lui. Nu stia cat e ceasul, dar focul se stinsese demult, semn ca trecusera cateva ore de cand iesise. Pe atunci nu fuma, nu punea gura pe bautura, iar de droguri nici nu se auzise. Deci nu intelegea ce anume putea sa se intample cu el. Incercand sa-si aminteasca, s-a reintors sa mai examineze urmele din zapada. Atunci i-au revenit in minte, treptat, detaliile rapirii.


Dimineata, inca se gandea ca poate totul a fost doar un vis. Trecand insa, pe strada, prin fata vecinului, nu s-a putut abtine sa nu priveasca peste gard, ceea ce nu facuse niciodata. Acolo a zarit automobilul de epoca, exact cum isi amintea. S-a hotarat atunci, din nou pentru prima oara, sa urce in pod, in casa gazdei sale, pentru a vedea si mai bine curtea vecina. Si din nou i s-au confirmat detaliile pe care le tinea minte.


N-a avut curajul sa povesteasca intamplarea nimanui, de teama sa nu fie considerat nebun. Prima persoana careia i s-a destainuit a fost mama, pe care a vizitat-o cu ocazia sarbatorilor de Craciun. Ea l-a ascultat, dupa care i-a spus ca cei ce l-au rapit au fost diavolii, punandu-l sa jure ca nu va mai spune intamplarea aceasta nimanui. I-a povestit apoi ca nu e pentru prima oara cand trece printr-o asemenea ispitire.


Intr-o zi de vara, pe cand S. C. avea doar o luna sau doua, mama prasea in bostanaria bunicului, undeva in Delta Dunarii, la marginea padurii Letea. Femeia a avut trei copii; S.C. era primul, iar aici dormea intr-un cos atarnat de creanga unui copac, acoperit cu tifon impotriva insectelor. Ea venea din cand in cand sa verifice ca totul este in ordine. La un moment dat, a zarit in dreptul cosuletului trei aratari negre (adica trei diavoli; aveau si coarne…) iar alaturi un soi de palarie mare asezata pe trei picioare. Mama s-a repezit catre ei, dar o explozie de lumina a culcat-o la pamant. Cand si-a revenit, peste cateva minute, atat aratarile cat si copilul disparusera. Au urmat cautari, apoi reprosuri din partea bunicului, chiar si acuze ca cineva ar fi omorat pruncul.


Peste cateva zile, timp in care mama a plans fara oprire, intr-o dimineata pe la ora 4-5, cand ea mai dormea, bunicul a vazut un foc coborand din cer, iar cand focul s-a stins, in locul acela era asezata, sprijinita de pamant pe trei picioare, o mare palarie si niste “scafandri” care au pus la loc cosul, de unde il luasera. Bunicul a strigat-o imediat pe mama, dar intre timp vizitatorii au disparut. Amandoi au constatat ca in cos copilul dormea linistit, fara nicio urma ca ar fi patit ceva neplacut…


Urmand sfatul primit de la vizitatori, S.C. a dat admitere la arte decorative, unde a reusit, desi, dupa cum spunea, erau doar 6 locuri si vreo 200 de candidati. Dupa aceea a avut loc cea de a treia intalnire, pe care o vom istorisi insa in episodul viitor.


Revista Magazin

Sursa: http://www.esoterism.ro

Fostul şef al CIA responsabil de răpirea jurnalistului Ovidiu Ohanesian? Partea a II-a

Cititi prima parte aici:

http://sfatuitoarea.blogspot.ro/2013/03/fostul-sef-al-cia-responsabil-de.html

David Petraeus. Foto: EPA

Continuăm relatarea domnului Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992, despre implicarea fostului şef al CIA în răpiri şi torturi.

Prima parte a articolului o puteţi citi aici: Fostul şef al CIA responsabil de răpirea jurnalistului Ovidiu Ohanesian? Partea I

"Brigăzile Lupilor" semănau ca 2 picături de apă cu organizațiile "Lupii gri" și "Ergenekon" create în Turcia, pe timpul Războiului Rece, de forţele pentru operaţiuni speciale americane, în colaborare cu CIA. Ele constituiau elemente ale reţelei de organizații paramilitare Gladio de la granița cu URSS, fiind instruite inițial de foşti ofițeri ai Wehrmachtului nazist, deveniţi după război ofiţeri CIA. Cu mult înainte ca Petraeus și Steele să părăsească Irakul, în septembrie 2005, Jabr al-Solagh, şeful "brigăzilor Lupilor", a fost numit ministru de Interne. În mandatul lui Solagh, care a fost strâns asociat cu violenţele miliţiei Badr constituite din şiiţi, dovezile cu privire la tortură și asasinate ale "Brigăzilor Lupilor" s-au înmulțit.

În august 2007, cotidianul The Washington Post, preluând rapoarte ale biroului de contabilitate a Pentagonului, atrăgea atenţia că Petraeus a pierdut evidenţa a 30% din armele furnizate noii armate irakiene, fiind vorba în special de 100.000 de arme de asalt AK-47, ajunse în posesia comandourilor paramilitare şiite. Impactul pe termen lung al finanţării şi înarmării acestor forţe de "democratizare" şi "pacificare" a Irakului, de către trioul Petraeus, Steele și Coffman, a fost acela al declanşării unei forțe care nu se supunea niciunei legi şi care a terorizat comunitatea sunnită, producând sute de mii de morți. Rezultatul fiind acela că la apogeului conflictului dintre sunniţi şi şiiţi, 3.000 de cadavre erau “adunate” de pe străzile din Irak în fiecare lună.

James Jim Steel şi-a început cariera de ofiţer pentru operaţiuni speciale în războiul din Vietnam. Pe finalul acestuia, a participat alături de Richard Armitage (adjunct al secretarului de stat al Apărării în perioada 2001-2005) la programul clandestin Phoenix. Potrivit istoricului Douglas Valentine, programul Phoenix a fost conceput, coordonat de CIA şi executat de Comandamentul pentru operaţiuni speciale al armatei SUA (USSOCOM), ajutat de subunităţi ale forţelor pentru operaţiuni speciale din armata Australiei (AATTV) şi ale serviciul de informaţii al Vietnamului de Sud, pe timpul războiului din Vietnam.

Teoretic, programul era destinat identificării şi "neutralizării" (prin infiltrări, capturare, terorism, tortură şi asasinate) infrastructurii de conducere a Frontului de Eliberare Naţională, mai cunoscut ca Viet Cong. Practic, ţintele USSOCOM au fost copii, femeile, bătrânii, adică membrii familiilor luptătorilor Viet Cong. Neutralizarea avea la bază o lege specială ( Directiva MACV 381-41/ 1967) emisă în secret de preşedintele SUA, care permitea arestarea şi execuţia vietnamezilor, fără să fie nevoie de nici o probă şi de nici un proces. Acest aşa-zis contra-terorism inventat de CIA, denumit codificat Phoenix, nu avea nici un corespondent în strategia militară, el legitimând de fapt utilizarea procedeelor neconvenţionale de către nişte dezaxaţi, pentru a comite crime împotriva umanităţii. În perioada 1965-1972 programul Phoenix a "neutralizat" prin asasinare, pe loc, 26.369 de vietnamezi, restul până la 81.740 decedând în închisorile secrete ale CIA, denumite PRU (centre de interogare), ca urmare a torturii. Reţeaua PRU era subordonată direct lui Peer DeSilva, şeful CIA de la Saigon şi fiecare centru de interogare era condus de unul din cei 704 ofiţeri superiori ai CIA, detaşaţi în Vietnam. 

În perioada 1984-1986, colonelul Steele a fost comandantul corpului de instructori americani, specializaţi în contra insurgenţă (US MilGroup), care a fost detaşat în El Salvador pentru instruirea unităţilor de contraspionaj ale armatei naţionale. Rapoartele întocmite ulterior de ONU în Nicaragua şi Salvador, relatau cum colonelul Steele a adaptat şi aplicat aceeaşi doctrină a contra insurgenţei din Vietnam, prin care, la lupta de eliberare naţională, escadroanele morţii, constituite de el şi acţionând sub comanda sa, răspundeau prin acte clasice de terorism. Potrivit acestor rapoarte, Steele ar fi fost responsabil de dispariţia sau asasinarea a zeci de mii de civili salvadorieni, printre care şi a cardinalului Oscar Romero. David Petraeus, pe atunci maior, a efectuat o vizită de documentare în El Salvador, în 1986, devenind un adept şi un susținător al metodelor de contraspionaj ale lui Steele.

În 1996 o investigaţie a jurnalistului Robert Parry, reporter al Associated Press,Newsweek şi PBS TV, reproducea una din declaraţiile date FBI-lui de salvadorianul Luis Posada Carriles, care dezvăluia detalii halucinante ale vastei operaţiuni de trafic de arme şi de droguri, coordonată de colonelul Steele, ca intermediar al locotenent colonelului Oliver North, consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui Ronald Reagan. Subiectul scandalului Iran-Contras, vizând transporturile de arme, derulate de la baza de operare a CIA, de pe aeroportul Ostend din Belgia, l-am tratat pe larg într-un material anterior.

(Vezi:  Ţigareta 2, model NATO 2013)

Pentru apărarea teritoriului propriu, România mai dispune acum de 20-25 de MIG-21 fabricate în 1971 (cu resursa expirată) şi de instalaţii de rachete AA sovietice, din generaţia întâi, fabricate în 1960. La baza aeriană americană Davis-Monthan din Tucson (statul Arizona) pe o suprafaţă de 11 km pătraţi, sunt aliniate în perfectă stare de conservare 4.400 de aeronave şi sisteme de rachete AA, gata pentru a fi folosite, într-un nou război (http://en.wikipedia.org/wiki/309th_Aerospace_Maintenance_and_Regeneration_Group). Între acestea figurează avioane moderne de tip F-16 C/D, F-15 D/E, A-10, F-18, etc. Anual, un număr neprecizat dintre acestea se întorc în serviciul activ al diferitelor statele partenere ale SUA (Pakistan, Grecia, Turcia, Australia, etc.), întotdeauna altele decât România.

Potrivit unor telegrame ale ambasadei SUA la Bucureşti, publicate de WikiLeaks, la 21 iulie 2005 preşedintele Traian Băsescu l-a informat pe ambasadorul Richard Jones, consilier al Secretarului şi Coordonatorului Politicii pentru Irak, că ţara sa era dispusă să şteargă 80% din datoria istorică de 2,6 miliarde USD, pe care trebuia să o primească de la Irak. Totodată, Băsescu solicita un sprijin suplimentar din partea guvernului SUA pentru reforma în domeniul apărării, care putea permite României să-şi dezvolte contribuţia în Irak. Traian Băsescu n-a avut nici o apăsare privind necesitatea înzestrării armatei române, el fiind preocupat doar de satisfacerea pretenţiilor de dominaţie mondială ale SUA.

Aşa se explică faptul că în 2003, România a înfiinţat la Târgu Mureş primul batalion de forţe pentru operaţii speciale (FOS). O parte din membrii acestui batalion au urmat cursuri de specialitate (US Army Special Forces) la Fort Bragg, restul fiind antrenaţi de instructori din Forţele speciale ale SUA, Israel şi Anglia, detaşaţi timp de 6 luni în România. În aprilie 2006, primul contingent românesc FOS şi-a început misiunea în Afganistan, în cadrul operaţiei „Enduring Freedom”, al forţelor de coaliţie conduse de SUA (ISAF), desfăşurând misiuni de luptă în zone considerate din cele mai periculoase din Afganistan. Din anul 2011, România dispune de Brigada 6 de Operaţii Speciale, compusă din batalionul 610 Operaţii Speciale - Tg. Mureş, batalionul 620 Operaţii Speciale-Buzău, batalionul 630 Paraşutişti - Bacău şi batalionul 640 Logistic.

Despre implicarea specialiştilor, instruiţi de forţele pentru operaţiuni speciale ale SUA, în răsturnarea de la putere a preşedintelui Slobodan Miloşevici din 2000, în „Revoluţia trandafirilor" din Georgia din 2003, în cea „Portocalie" din Ucraina din 2004, în cea a „Lalelelor" din Kârgâzstan din 2005 și în cea din R. Moldova din 2009, precum şi despre modul în care America Latina a fost devastată de grupurile paramilitare, specializate în acte de terorism, la centrul de instrucţie al forţelor pentru operaţiuni speciale americane de la Fort Benning (statul Georgia), am relatat pe larg în finalul unui material anterior.

(Vezi: 

România, ţinta celei mai mari operaţiuni de spionaj economic din ultimii 40 de ani)

Sursa: http://romanian.ruvr.ru

Fostul şef al CIA, responsabil de răpirea jurnalistului Ovidiu Ohanesian? Partea I

David Petraeus. Foto: EPA

Vă prezentăm un comentariu de Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992, despre „jocurile murdare” ale CIA.

„După 15 luni de investigaţii, jurnaliştii de la The Guardian şi BBC-secţia arabă au realizat un reportaj de 51 de minute în care au adus dovezi serioase că pe timpul ocupaţiei americane, generalul David Petraeus a folosit veterani specializaţi în războiul “murdar”, aparţinând forţelor pentru operaţiuni speciale ale SUA, pentru constituirea şi dirijarea unor unități paramilitare irakiene, în misiuni de comando, soldate cu asasinate şi răpiri.

Totodată, aceşti specialişti în acţiuni neconvenţionale, pe care le-au experimentat în Vietnam şi în ţări din America Centrală, au condus cele mai oribile acțiuni de tortură din timpul ocupației americane, prin crearea unei vaste reţele secrete de centre de detenţie în Irakю

(Vezi: http://www.guardian.co.uk/world/2013/mar/06/pentagon-iraqi-torture-centres-link )

Ancheta jurnalistică a avut ca punct de plecare dezvăluirile soldatului Bradley Manning, făcute site-ului WikiLeaks, rapoartele declasificate arătând în detaliu sute de incidente, în care patrulele mobile, compuse din soldați americani, descopereau cadavre de irakieni torturaţi în centrele de detenție clandestine ale comandourilor paramilitare din Irak. Alteori rapoartele relatau descinderi ale comandourilor paramilitare irakiene în localităţi, urmate de capturarea sau executarea sumară a sunniţilor. Toate rapoartele se încheiau prin primirea de la eşalonul superior, a misteriosului cod "Fargo 242" şi rechemarea de urgenţă a patrulelor la bază.

După absolvirea şcolii militare de ofiţeri, David Petraeus a activat în cadrul forţelor pentru operaţiuni speciale a SUA. A comandat brigada 1 din divizia 82 Paraşutişti, divizia 101 Aeropurtată (pe timpul invaziei din Irak) şi a fost şeful de stat major al Corpului XVIII Armată (operaţiuni speciale). Era cunoscut drept un expert în lupta contra insurgenţilor, pe timpul cât a comandat centrul de arme întrunite de la Fort Leavenworth (statul Kansas), iniţiind conceperea Field Manual 3–24, Counterinsurgency. În perioada 2004-2008, cu întreruperi, generalul locotenent David Petraeus a condus Forţa multinaţională care a asigurat tranziţia Irakului. În 2008-2010 a fost comandant al USCENTCOM, în 2010-2011 a comandat forţele SUA şi ale aliaţilor în cadrul misiunii ISAF din Afganistan şi din 2011 până în 2012 a fost director al CIA, de unde a fost forțat să demisioneze, din cauza unui aparent scandal sexual.

Începând din 2004, generalul locotenent David Petraeus a fost primul comandant al Forţei multinaţionale care a asigurat tranziţia Irakului, după ocuparea acestuia de către armata SUA. Acestei forţe i-a revenit misiunea de a selecţiona, antrena, echipa şi instrui noua armată, poliţie şi securitate irakiană, alocându-se în acest scop 11 miliarde USD. Odată cu numirea generalului David Petraeus în funcţia de comandant al Forţei din Irak, secretarul de stat al Apărării, Donald Rumsfeld l-a desemnat pe colonelul în rezervă James Jim Steel, de 58 de ani (un veteran al forțelor speciale americane), în calitate de consultant civil, să organizeze acțiunile de culegere de informații de la insurgenții sunniţi, de către securitatea irakiană.

Steel era secondat de colonelul r. James H. Coffman, un alt veteran al forţelor speciale, ei nesubordonându-se nimănui în afară de generalul David Petraeus. Coffman îi raporta totul lui Petraeus şi s-a descris, într-un interviu acordat ziarului militar american “Stele şi Dungi” drept “ochii şi urechile” lui Petraeus din Irak. Un purtător de cuvânt al generalului Petraeus, a declarat pentru investigația BBC şi Guardian că a acesta a beneficiat enorm de pe urma procedeelor de tortură a deținuților, utilizate de forțelor irakiene, transmiţând informația mai departe lanțului ierarhic militar al SUA, ambasadorului american la Bagdad și liderilor irakieni relevanți. Petraeus știa ce se petrece la interogări și îi știau pe prizonieri. Chiar şi detaliile de planificare a unor operaţii neconvenţionale se bazau pe informații clasificate, care ajungeau la colonelul James Steel, pe o linie secretizată, a forţelor speciale SUA (USSOCOM ) care acţionau în Irak.

Reportajul realizat de The Guardian şi BBC-secţia arabă cuprinde mărturia generalului irakian Muntahder al-Samari, care a lucrat cu Steele și Coffman un an, când comandourile create de ei, numite "brigăzile Lupilor" erau instalate. El spune că cei doi lucrau împreună şi că nu i-a văzut niciodată separați în cele 40-50 de acţiuni în care au intrat în centrele de detenție clandestine. Fiecare centru de detenţie avea un centru de interogare, încadrat cu un ofițer de informaţii şi opt interogatori. Apelau la orice formă de tortură pentru a-l face pe deţinut să vorbească, precum electrocutarea, atârnatul cu capul în jos, smulsul unghiilor sau lovituri aplicate zonelor sensibile. Al-Samari relatează cum un băiat în vârstă de 14 ani a fost legat cu picioarele deasupra capului, de unul dintre stâlpii unei foste librării, care servea drept centru de interogare. Corpul său era în întregime vânăt din cauza bătăilor cu cablu pe care le-a primit.

Fotograful Gilles Perres s-a întâlnit cu Steele atunci când lucra pentru New York Times, și a fost primit în unul dintre centrele de comandă situat în aceeaşi librărie. L-a intervievat pe Steele într-o cameră a librăriei și îşi aminteşte că era sânge peste tot. Reporterul Peter Maas care lucra la material împreună cu Perres, a explicat că în timp ce interviul se desfășura, se auzeau ţipete teribile de durere şi teroare.The Guardian scrie că procedurile de tortură ale "brigăzilor Lupilor" au intrat în conștiința opiniei publice din Irak, întrucât erau filmate și prezentate în show-uri de televiziune, în cadrul programului numit “Terorismul în mâinile Justiției”. Când spectacolul acesta a început să-i ofenseze pe irakieni, Petraeus personal a sunat și a cerut încetarea difuzării la TV a imaginilor cu oamenii torturaţi.

Generalul irakian Muntahder al-Samari nu exclude posibilitatea ca unele din celebrele răpiri de cetăţeni străini, aparţinînd statelor care au susţinut invazia americană în Irak (precum cea a jurnaliştilor români, a franţuzoaicei Florence Aubenas şi a fostului ofițer de informații de la Pentagon, Roy Hallums), intens mediatizate, să fi fost instrumentate de Steele, cu scopul penetrării reţelelor de răpitori veritabili, aparţinând insurgenţilor. În această situaţie, cu excepţia lui Ovidiu Ohanesian, toţi cei răpiţi lucrau pentru serviciile de informaţii din ţările lor, ştiau că participă la o înscenare, consumată în centrele de interogare clandestină, care erau perfect securizate de forţele pentru operaţiuni speciale americane subordonate generalului Petraeus.

Reamintesc faptul că pe 28 martie 2005, jurnaliştii români Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci (angajaţi la postul Prima TV) şi Ovidiu Ohanesian (de la ziarul România liberă), împreună cu ghidul lor irakian Mohammed Munaf (despre care ulterior s-a aflat că avea şi cetăţenie americană) au fost răpiţi la Bagdad de către persoane necunoscute. După ce au fost ţinuţi 3 zile într-o locaţie din Bagdad, ei au fost transferaţi la 1 aprilie 2005, în beciul unei ferme, aflată la 15 km sud de capitala irakiană, fiind eliberaţi după 55 de zile. În tot acest timp, în mod misterios, în România au ajuns în timp real şi au fost difuzate pe toate canalele TV mai multe casete filmate de răpitori cu ostaticii, în care cereau retragerea militarilor români din Irak. Operaţiunea de eliberare a fost condusă de preşedintele Traian Băsescu prin intermediul unei celule de criză din cadrul CSAT, stenogramele legate de răpirea din Irak, fiind secretizate pentru următorii 50 de ani”.

(Va urma)

Sursa: http://romanian.ruvr.ru

OLIMPIADA 2012. Eveniment violent FĂRĂ PRECEDENT înainte de JO

OLIMPIADA 2012. Preşedintele Comitetului Olimpic Libian, Nabil al-Alam, a fost răpit duminică de bărbaţi înarmaţi în centrul oraşului Tripoli şi dus într-o locaţie necunoscută, a declarat luni un oficial al Comitetului.

OLIMPIADA 2012. "Nouă bărbaţi înarmaţi care s-au dat drept membri ai armatei libiene l-au obligat pe al-Alam să coboare din maşină în plin centru al oraşului, în jurul orei locale 15:00 (16:00 ora României) şi l-au dus către o destinaţie necunoscută", a declarat directorul biroului acestuia, Arafat Jouan. Armata şi Ministerul de Interne au declarat că nu au cunoştinţă despre vreo arestare în acest caz, a precizat Jouan.

Această răpire s-a produs la câteva zile după plecarea celor cinci atleţi libieni la Londra pentru a participa la Jocurile Olimpice şi Paralimpice, care încep la 27 iulie.

Libia patricipă la Jocurile Olimpice la patru discipline: judo, maraton, atletism (100 de metri, femei) şi haltere.

Înaintea revoltelor din 2011 care au dus la înlăturarea regimului lui Muammar Kadhafi, Comitetul Olimpic Libian a fost condus de Mohamed, fiul cel mare al liderului defunct, care s-a refugiat în Algeria împreună cu mai mulţi membri ai familiei.

Sursa:  REALITATEA.NET

Va fi o RAPIRE, dar nu cum si-o inchipuie sectantii

La prima trambitare s-au alcatuit toate trupurile mortilor. La a doua, Duhul Domnului a pus sufletele in trupurile moarte. Spaima si cutremur a cuprins toate; cele ceresti si cele pamantesti tremurau. Atunci a sunat a treia oara si cea mai infricosata trambita, care a zguduit toata lumea, cand mortii au inviat din morminte intr-o clipa. Infricosata priveliste! Erau mai multi decat nisipul marii. In acelasi timp se coborau din ceruri ca o ploaie densa spre Tronul Judecatii cetele ingeresti, zicand cu glas de tunet: Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot, plin este tot pamantul de frica si de cutremur!
Tot pamantul si multimea nenumarata a cetelor ingeresti stateau asteptand. Tremurau plini de spaima in fata infricosatei stapaniri dumnezeiesti, care se cobora pe pamant. Si pe cand toti priveau in sus, au inceput cutremure, tunete si fulgere in Valea Judecatii si in vazduh si toti au fost cuprinsi de groaza. Atunci taria cerului s-a strans ca o carte si a aparut cinstita Cruce stralucind si scanteind ca soarele. Ingeri o tineau inaintea Domnului nostru Iisus Hristos si Judecatorul lumii, care venea. Apoi se auzea un imn, o cantare straina: Binecuvantat este cel ce vine intru numele Domnului, Dumnezeu este Domnul, Judecator, Stapanitor si Domn al pacii.
Indata ce s-a terminat aceasta puternica slavoslovenie, a aparut Judecatorul pe nori, sezand pe tron de foc. Cu preacurata Lui stralucire invapaia cerul si pamantul.
Atunci, din multimea mortilor care inviasera, unii au inceput sa straluceasca ca soarele si indata au fost rapiti de nori in vazduh pentru intampinarea Domnului lor. Cei mai multi, insa, au ramas jos. Nimeni nu i-a luat la cer. Se tanguiau cu amar ca nu s-au invrednicit si ei sa fie rapiti de nori si mahnirea si durerea umpleau de amaraciune sufletele lor. Au cazut toti in genunchi in fata Judecatorului si apoi s-au ridicat.

Infricosatul Judecator se asezase deja pe Tronul judecatii si in jurul Lui se adunasera toate puterile ceresti cu frica si cu cutremur. Cei ce fusesera rapiti pe nori pentru intampinarea Lui, stateau de-a dreapta; ceilalti se aflau de-a stanga Judecatorului. Cei mai multi dintre acestia erau iudei, conducatori, Arhierei, preoti, imparati, multime de monahi si de mireni. Stateau rusinati si se jeleau de pierzarea lor. Fetele lor erau ticalosite si suspinau cu adanca mahnire. O tanguire de moarte s-a lasat peste toti si nici o mangaiere nu le venea de nicaieri.
Dar cei ce stateau de-a dreapta Judecatorului erau veseli, luminosi ca soarele, cinstiti, slaviti, albi ca lumina, parca aprinsi de o dumnezeiasca lumina. Ca sa indraznesc s-o zic, semanau cu Domnul si Dumnezeul lor.
Deodata, infricosatul Judecator si-a aruncat privirea intr-o parte si in alta. S-a uitat de-a dreapta bucuros si a zambit. Cand insa, s-a intors spre stanga, s-a tulburat; s-a maniat tare si si-a intors indata fata. Atunci, cu glas puternic si dumnezeiesc a zis celor de-a dreapta:
Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti Imparatia care a fost gatita voua de la intemeierea lumii. Caci am flamanzit si Mi-ati dat sa mananc, am insetat si Mi-ati dat sa beau, strain am fost si M-ati primit, gol si M-ati imbracat, bolnav si M-ati cercetat, in temnita si ati venit la Mine.
Atunci, aceia s-au mirat si au intrebat:
Doamne, cand Te-am vazut flamand si Ti-am dat sa mananci, sau insetat si Te-am adapat? Si cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat, si cand Te-am vazut bolnav si in temnita?
Amin zic voua, intrucat ati facut unuia din acesti frati ai Mei mai mici, Mie Mi-ati facut.
Apoi S-a intors si catre cei de-a stanga si le-a zis cu asprime:
Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic care este gatit diavolului si slugilor lui. Caci am flamanzit si nu Mi-ati dat sa mananc, am insetat si nu Mi-ati dat sa beau, strain am fost si nu M-ati primit, gol si nu M-ati imbracat, bolnav si in temnita si nu M-ati cercetat.
Doamne, i-au raspuns aceia, nedumeriti, cand Te-am vazut bolnav si in temnita si nu Ti-am slujit Tie?
Amin zic voua, le-a raspuns Domnul, intrucat nu ati facut aceasta unuia dintre acesti mai mici, nici Mie nu Mi-ati facut. Pieriti din ochii Mei, blestemati ai pamantului! In tartar, in scrasnirea dintilor, acolo va fi plangere si tanguire fara de sfarsit!
Pasaj preluat din:

OBLIGATORIU DE CITIT. Sfantul Ierarh Nifon: VEDENIE DESPRE INFRICOSATA JUDECATA

Sectantii spun insa ca ei vor fi rapiti inante de a-si incepe antihristul lucrarea …
Iata insa ca rapirea va avea lor dupa inviere, iar invierea va avea loc dupa perioada celor sapte ani de domnie ai antihristului.
Desigur, in momentul invierii, si cei vii se vor transforma, cum bine ne arata Sfantul Apostol Pavel.

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

Capitolul 15

51. Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba,
52. Deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba.
53. Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire.
54. Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: “Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
55. Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?”.
 

Sursa: Saccsiv’s Weblog