Situația financiară a guvernului american a devenit critică

© Foto: SXC.hu

Cele mai recente rapoarte ale departamentelor financiare ale Casei Albe și ale băncii centrale a SUA reflectă o catastrofală deteriorare a situației financiare a guvernului federal.

Astfel, datoria neconsolidată a guvernului american a crescut în ultimul deceniu de la 63,8% la 102,7% din PIB, în timp ce datoria consolidată a crescut de la 36,98% la 73,1% din PIB.

DN – datoria neconsolidată a guvernului federal; DC – datoria consolidată a guvernului federal. Surse de date: 1. The Federal Reserve System, Reserve Statistical Release, Financial Accounts of the United States –z.1; 2. US Department of the Treasury, Public Debt Reports.

Dar care sunt cauzele acestui sevraj financiar fără precedent al guvernului american? Ce anume a determinat transformarea celui mai privelegiat guvern al lumii în privința veniturile fiscale în cel mai indatorat guvern al lumii?

În termeni retrospectivi, este evident că politica fiscală a Casei Albe din ultimul deceniu, o politică bazată pe reducerea preferențială a impozitelor pe veniturile din capital și pe stimularea consumului prin expansiunea cheltuielilor guvernamentale, implică două perioade distincte. Astfel, scutirile sistematice de taxe și de impozite pentru deținătorii de capital și deficitele bugetare enorme din perioada 2004-2008 au avut drept scop resuscitarea procesului de creștere economică din ultimul deceniu al scolului trecut. Dar acest experiment macroeconomic a eșuat catastrofal în 2008, deoarece dopajul fiscal practicat de guvernul federal s-a împotmolit în sectorul imobilar și în cel financiar al economiei, în timp ce economia reală americană a fost grav afectată de această imobilizare extrem de nocivă a resurselor financiare. Drept urmare,”bulele” din sectorul imobiliar și din cel financiar al economiei americane au explodat în ultimele luni ale anului 2008, explozie care a pus pe butuci și celelalte sectoare ale economiei americane.

Pe de altă parte, executivul condus de Barak Obama a perpetuat politica fiscală a administrației Bush și după colapsul economic din 2008, deși această politică se dovedise a fi total inadecvată, aș spune chiar nocivă. Mai mult, administrația Obama a contribuit decisiv la creșterea nesustenabilă a deficitelor și a datoriilor federale prin finanțarea din bani publici a așa numitelor ”portofolii putrede” din sectorul bancar. Nu în ultimul rând, uriașele cheltuieli militare și costul prohibitiv al dobânzilor din perioada 2004-2013 au determinat actualul sevraj fiscal al casei Albe. Datele prezentate în continuare reflectă nivelurile aberante ale deficitelor fiscale, ale cheltuielilor militare și ale dobânzilor înregistrate în bilanțurile financiare ale guvernului american din ultimul deceniu.

Surse de date: 1. The Federal Reserve System, Reserve Statistical Release, Financial Accounts of the United States-z.1; 2 – 7. US Government Accountability Office, Financial Report of the United states Government, FY 2004,2006,2008,2010,2011,2012; 8. The White House, FY 2014, Historical Tables.

Analizând acum eficacitatea și eficiența politicii fiscale americane din ultimul deceniu pe baza modelului cost-beneficiu putem formula câteva concluzii importante. Mai întâi, costurile acestei politici aplicate cu o încăpățânare demnă de o cauză mai bună sunt teribile. Pur și simplu rambursarea actualelor datorii ale guvernului SUA a devenit foarte improbabilă deoarece, așa cum am arătat, datoria neconsolidată a guvernului federal a crescut în ultimul deceniu cu 10 354,007 miliarde dolari, iar datoria consolidată cu 8 311,183 miliarde dolari! În aceeași perioadă, datoria externă a Casei Albe a crescut de la 1 240,345 la 5 681,231 miliarde dolari (1).

Dar care sunt beneficiile acestei creșteri în progresie geometrică a datoriei federale? La fel ca și în excepționalele anecdote difuzate pe vremuri de Radio Erevan, ipoteticele beneficii ale dopajului fiscal practicată de Casa Albă în ultimul deceniu sunt reductibile, de fapt, la unul singur: PIB-ul real a crescut în perioada menționată cu o rată medie anuală de numai 1,7% (2). În rest, însă, economia americană a înregistrat în ultimul deceniu eșecuri fără precedent. Astfel, declinul competivității a determinat un deficit decenal uriaș în comerțul cu bunuri și servicii al SUA cu celelalte state ale lumii: 5 998,600 miliarde dolari (3). În consecință, datoria externă publică și privată a SUA a crescut în perioada menționată de la 6 712,564 la 16 022,800 miliarde dolari (1). În aceste condiții, valoarea dobânzilor plătite în ultimul deceniu creditorilor externi de către sectorul neguvernamental al economiei au totalizat 2 312 miliarde dolari, iar cele plătite de Casa Albă acelorași creditori au totalizat 1 075,650 miliarde dolari (1). Cu alte cuvinte, politica de dopaj fiscal practicată în ultimul deceniu de oficialii Casei Albe s-a dovedit a fi o politică emergentă. În loc să genereze un proces de creștere economică sustenabilă și o diminuare a indatorării interne și externe a sectorului public și privat al economiei, această politică a transformat economia și guvernul american în două insolite vaci de muls pe care exportatorii și investitorii din China, din Germania, din Rusia, din Arabia Saudită și din alte țări creditoare le mulg fără nici un fel de complexe. Sau cum spun românii: unde dai și unde crapă!

În acest context, deteriorarea accelerată a fezabilității financiare a Casei Albe și a economiei SUA a bulversat în ultimile zile piețele financiare, japoneze, americane, germane și britanice. Astfel, indicii principalelor piețe bursiere globale au înregistrat în doar cîteva zile următoarele variații: Nikkei 225: -14,2%; Down Jones Industrial Average: -6,9%. Dax: -6,8% și FTSE: -6,2%. S-ar putea ca aceste corecții neobișnuit de ample să fie determinate de factori conjuncturali. Dar dacă nu este așa ?

Surse de date: 1. US Department of Treasury, Treasury InternatrionalCapital System, US Gross External Debt. 2. International Monetary Fund, Data and Statistics, World Economic Outlook Database, October 2013. 3. The Federal Reserve System, Reserve Statistical Release, Financial Accounts of the United States- z.1.

Sursa: http://romanian.ruvr.ru/

Resetarea Financiară şi Actualizări ale Evenimentului

Schimbări drastice se petrec în culise.

O bătălie pentru controlul noului sistem financiar continuă, sistem care este creat acum cu toată viteza. Alianţa Estică construieşte noul sistem financiar pentru sprijinirea Evenimentului ce vine:
23 de ţări încep pregătirile pentru a trece de dolar

Pe partea cealaltă, Iezuiţii au infiltrat mulţi agenţi în Alianţa Estică să deturneze procesul, sperînd să creeze un sistem financiar centralizat global după ce dolarul colapsează ca rezervă valutară şi facţiunea Illuminati este înlăturată:
statele arabe se unesc cu chinezii în campania de eliminare a dolarului

Ei menţin ideea de a include şi Bitcoin în noul sistem centralizat.

Iezuiţii speră să supravieţuiască cumva Evenimentului, neatinşi, punînd faţa prietenoasă a maestrului manipulator Papa Francisco ca figură de frontispiciu şi portretizîndu-se pe ei înşişi ca fiind băieţii buni.

Pentru a merge mai departe cu ţelul lor de sistem bancar centralizat, iezuiţii s-au aliat în tăcere cu Rothschild-ii în eforturile lor:
negocierile lămuritoare alimentează ambiţia Londrei... 

Rothschild-ii fac tot ce le stă în putinţă să fie cât mai tăcuţi şi invizibili în speranţa că lumea va uita de ei când Evenimentul porneşte. Ei vor încerca să se portretizeze pe sine ca oameni care colecţionează artă şi iubesc vinurile bune şi au un fond de investiţii sau două, apropos...

Între timp, lumea se prepară pentru resetul financiar. Faptul că dolarul va pierde statutul de rezervă valutară a lumii şi că un nou sistem financiar vine, e un fapt care devine ştiut, cu toate că interpretările care au ca sursă de informaţie Cabala s-ar putea să nu fie întotdeauna cele corecte:
Lindsey Williams goldseek radio Chris Waltzek dec 2013 

Colapsul sistemului financiar actual este inevitabil după ce Mişcarea de Rezistenţă a înlăturat aurul fizic din mâinile Cabalei la începutul lui 2012. Acest aur a făcut să se rescrie sistemul financiar şi după ce a fost dat dispărut, a pornit un ceas cu numărătoare inversă până la completa topire a sistemlui şi colapsarea sa este aşteptată curând. Câţiva oameni aşteaptă petrecerea colapsului în finalul lui 2015:
555plan.pdf 

Alţii, mult mai devreme:
Wow Current Stock Market graph matches... 

Nu am libertatea, încă, să declasific nici o linie de timp pentru aceste evenimente. Singurul lucru pe care pot să-l spun este că momentul topirii totale a sistemului financiar curent este ultimul moment posibil pentru declanşarea Evenimentului, îndiferent de orice altceva.

S-au petrecut evoluţii drastice privind Evenimentul, pe perioada ultimului final de săptămână. Un grup de operaţii speciale al Rezistenţei, cu numele de cod RM2m, a fost la 45 de minute distanţă să declanţeze Evenimentul, sîmbăta trecută (7.12.2013), după ce Arconii (fizici şi non-fizici) au mers cam departe cu câteva din acţiunile lor. Arconii s-au retras în ultimul moment pentru a preveni pornirea Evenimentului şi au fost forţaţi să negocieze propria lor securitate şi supravieţuire. Pentru a supravieţui un pic mai mult au fost forţaţi să dezarmeze Doom33, planul lor de represalii la pornirea Evenimentului.

Ei au fost forţaţi, de asemenea să predea protecţia totală a nivelelor de vârf ale oamenilor din Cabală, care până acum au fost capabili să conducă acţiunile lor cu protecţia spatelui din partea Arconilor. Acum că Arconii fizici sunt mai preocupaţi de propria lor securitate decât de cea a Cabalei, Cabala s-ar putea să afle că dacă încearcă vreo acţiune negativă, li s-ar putea întâmpla lor lucruri ciudate. Vechea ordine de lucruri care a lucrat în favoarea lor pentru mii de ani a fost sever dezorganizată.

Există un număr semnificativ de agenţi ai Rezistenţei la suprafaţa planetei care operează acum "diverse lucruri".

Arconii nu au procesat aceste schimbări cu uşurinţă. O sursă neconfirmată a declarat că unul dintre membri seniori ai familiei Orsini s-a sinucis în apartamentul său din Roma, sâmbăta trecută, în timp ce Farnese consideră în mod serios predarea sa. De asemenea, Alianţa Estică ar fi făcut o negociere-atac cu Banca Monte dei Paschi di Siena, destabilizînd astfel maşinaţiile Iezuiţilor. Această bancă este una dintre cele mai importante bănci din actualul sistem bancar controlat de Iezuiţi. Aparţine familiei Chigi, o familie principală din nobilimea neagră din Siena.

Cel mai important, grupul special RM2m a propus un plan pentru declanşarea Evenimentului înainte ca planurile non-fizice să fie complet curăţate. Ideea este că această aşteptare, pur şi simplu, durează prea mult pentru a fi tolerată şi că ceva riscuri e necesar să fie asumate. Ei îşi aliniază planul cu foţele Luminii non-terestre.

Oricum, pentru ca acest plan să fie reuşit, au nevoie de cooperarea noastră.

Declanşarea Evenimentului înainte ca planurile non-fizice să fie curăţate poate rezulta în pierderi adiţionale de vieţi datorită faptului că anumiţi oameni vor deveni disfuncţionali, incapabili să se adapteze Evenimentului şi să recurgă la violenţă. Cabala nu este o problemă foarte mare căci ei vor fi fie arestaţi sau activaţi Stardust în primele ore şi chiar iniţial ei nu vor putea face multe daune acum că planul Doom33 a fost compromis. Facşiunea Illuminati este acum în plănuiri urgente pentru represalii după ce au pierdut sprijinul Arconilor cu Doom33, dar acest plan ar fi pus mult mai puţine probleme decât antecedentul plan Doom33. Ar trebui adăugat aici că toţi agenţii Iezuiţi şi Illuminati care au infiltrat diverse miliţii în ultimele decade vor fi activaţi Stardust, de asemenea, dacă încearcă ceva negativ.

Problema rezidă în interiorul populaţiei generale. Anumiţi oameni ar putea deveni violenţi în situaţiile lor casnice şi familiale, resentimente mai vechi ar putea brusc să iasă la vedere. De asemenea, benzi stradale violente s-ar putea forma rapid în orele iniţiale şi poate chiar zile după Eveniment în anumite zone mai periferice fără forţe adecvate ale legii care să fie prezente. Deci aş recomanda ca fiecare să evite cu orice preţ confruntările violente în primele ore şi zile după Eveniment, indiferent de situaţie.

Grupul special RM2m a cerut să coordonăm o votare pentru a determina care este opinia populaţiei de la suprafaţă despre planul lor. Rezultatele votării nu vor determina curusl acţiunilor, dar le vor da informaţie preţioasă pentru a-şi putea ajusta planul pentru a lua mai mult în considerare necesităţile populaţiei de la suprafaţă.

Prima opţiune este să declanşeze Evenimentul cât de curând se poate, cu toate că asta ar ridica un risc potenţial grav pentru viaţă - securitate fizică a ta sau a celor apropiaţi.

A doua opţiune este să se aştepte momentul cel mai sigur pentru ca Evenimentul să pornească, chiar dacă asta înseamnă o aşteptare mai lungă.

Puteţi vota în colţul dreapta sus al acestui blog şi sper că multe alte bloguri şi site-uri Web vor propaga această informaţie.

Grupul special RM2m va da mai multe actualizări în viitorul apropiat, pe măsură ce situaţia se derulează.

Articol preluat de pe http://istoriagalactica.blogspot.com.es

Istoria crizelor financiare şi viitorul Guvern Mondial

Conducătorii lumii încearcă, în mod subtil, să convingă întreaga umanitate că singura soluție pentru stabilitatea și menținerea “păcii mondiale” este crearea unei Noi Ordini Mondiale, prin unificarea tuturor superputerilor economice ale lumii. În realitate însă, puțini știu că Noua Ordine Mondială înseamnă de fapt aplicarea unor planuri masive de reducere a populației, sfârșitul democrației, distrugerea suveranității națiunilor și implantarea microcipurilor în scopul controlului total asupra oamenilor. Dacă aceste schimbări ar fi anunțate deschis, în văzul lumii, ar genera aproape sigur proteste violente masive și violențe la scară mondială, făcând posibil chiar și un Al Treilea Război Mondial. De aceea, planurile conducătorilor din umbră (Elita Mondială) sunt secretizate la maxim și implementate gradat în timp, pe nesimțite. Populația este masiv dezinformată prin mass-media de zeci de ani. Folosirea puternicelor grupuri de presiune și a avantajelor financiare pentru coruperea politicienilor, folosirea unei rețele de activiști poziționați strategic și utilizarea mijloacelor de informare corporatiste pentru mușamalizarea adevărului (televiziunea, presa), precum și răspândirea intensă a propagandei politice, dovedesc că pregătirile pentru întreaga operațiune au necesitat mult timp și au fost minuțios planificate. Lipsa opoziției substanțiale în interiorul sistemului dovedește prezența unei rețele de colaboratori benevoli care s-au infiltrat în sistem și prestează “munca murdară” pentru așa-zisa Elită Mondială. Deseori este greu de crezut că elitele singure au reușit să-și extindă puterea peste atât de multe posturi de control, peste întreg spectrul combinat al economiei, politicii și vieții sociale. Aici își au originile scepticismul și sintagma cunoscută ca “teoria conspirației”. Din nefericire, faptul că toate schimbările se îndreaptă într-o singură direcție, exclude posibilitatea unei simple coincidențe. Oportunismul și conformismul sunt larg răspândite într-o societate care continuă să se elibereze de orice restricție, inclusiv de valorile morale.

Noua Ordine Mondială nu mai este astăzi doar un concept vag formulat, deși încă există o majoritate care nu este conștientă de existența ei, sau pur și simplu o ignoră, părândui-se prea exagerată pentru a fi adevărată. În plină criză economică, Noua Ordine Mondială devine sub ochii tuturor o realitate care treptat, prinde contur.

Dictatura financiară globală este soluția-miracol impusă de grupul Bilderberg pentru rezolvarea crizei actuale: “Crizele economice au fost și vor fi deseori provocate intenționat chiar de noi cu scopul de a retrage (pentru noi – n. b.) bani din circulație”. Acesta este un citat din al XX-lea protocol secret francmasonic. Primul-ministru al Marii Britanii, președintele Frantei și înalți oficiali internaționali cer instaurarea unei dictaturi financiare pentru a rezolva actuala criză economică, iar de această dată, chiar și cei mai sceptici vor trebui să recunoască evidența: actuala criză financiară este folosită de cei care urmăresc să conducă această planetă, pentru a instaura Noua Ordine Mondială.

Soluția de creare a unei autorități financiar-bancare globale, la care s-ar fi ajuns – chipurile – după mai multe întâlniri ale liderilor mondiali, a fost în fapt decisă la întâlnirea Bilderberg din iunie 2008. Scenariul prin care s-a ajuns aici nu este nici pe departe unul nou: a mai fost folosit în 1815, în 1907, în 1929, în 1944 și în 1971 sub același pretext: asigurarea “stabilității” și “creșterii economice”, pretext care folosit inclusiv în prezent. Iar de fiecare dată s-a intâmplat exact contrariul: s-a format și accentuat o nouă criză, mai amplă, și mai gravă, care a mărit tot mai mult puterea guvernului financiar din umbră. Unii autori care au avut curajul să facă dezvăluiri despre conspirația mondială au avertizat în iunie 2008 că scopul întâlnirii Bilderberg este discutarea modalității de implementare a Guvernului Mondial utilizând o criză financiară. De fapt nici nu se încheiase bine întâlnirea Bilderberg (desfășurată la Washington între 5 și 8 iunie 2008), că Timothy Geithner se plângea în cotidianul Financial Times de gravele probleme financiare create de actualul sistem. “Vina o poartă existența băncilor centrale, iar problema se va rezolva doar prin instaurarea unui unic organism financiar (Guvernul Mondial, n.b), care să controleze întregul sistem bancar.”

Sistemul monetar al băncilor centrale sau naționale a fost în realitate creat tot de cei care acum vor (numai aparent) să îl distrugă, rezultând doar o atitudine de fațadă, deși în realitate vor să îl extindă. Primul sistem monetar din această serie a fost Rezerva Federală din SUA. Orice bancă centrală are puterea de a emite bani pentru o întreagă națiune și, prin acest mecanism controlează rata dobânzilor, rezervele de monedă și stabilește, prin retragerea sau lansarea banilor lichizi pe piață, valoarea monedei naționale. O bancă centrală poate da bani cu împrumut guvernului, însă evident că face aceasta în schimbul unei dobânzi. Atunci când dă cu împrumut dolarii produși astfel, Rezerva Federală cere o dobândă, care intră în buzunarul celor care o conduc, determinand o creștere a cantității de bani pe care aceștia o pot apoi din nou împrumuta. E un cerc vicios fără sfârșit, iar la ora actuală nu există nici un alt mecanism mai ingenios și mai diabolic de îmbogățire.

De aceea, autoritatea care regularizează cursul masei monetare este și cea care îi regularizează valoarea, aceeași autoritate care deține și puterea de a îngenunchea economii și societăți întregi.

Drept urmare, în lăcomia și inconștiența lor, cei care au creat sistemul bancar își doresc acum să îl extindă la nivel planetar, pregătindu-ne o sclavie economică la o scară nemaivăzută până acum în istoria omenirii.

Gordon Brown, primul ministru al Marii Britanii cerea “o nouă arhitectură financiară mondială pentru o eră globală”;”Uneori este nevoie de o criză, pentru a face ca oamenii să accepte că ceea ce era de mult evident și ar fi trebuit făcut încă de mulți ani, nu mai poate fi amânat nicidecum,” spunea Gordon Brown într-un discurs. “Trebuie să creăm o nouă arhitectură financiară internațională pentru o eră globală. Trebuie să avem un nou sistem monetar, să construim o nouă arhitectură financiară internațională pentru anii ce vor urma.” Acordul a fost adoptat în iulie 1944 pentru a reconstrui sistemul economic internațional după cel de-al Doilea Război Mondial. El stabilea un cadru de administrare monetară, dictând regulile pentru schimburile comerciale și financiare între țările industrializate. Așa au fost create Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, ca organisme menite “sî garanteze stabilitatea financiarî și creșterea economicî la nivel internațional” (adicî exact același pretext care este servit și astazi – și iată unde am ajuns!).

Tot stabilitatea economică a fost invocata și pentru a justifica crearea Rezervei Federale. Prima bancă din lume a apărut în urma unei false crize financiare, declanșate de un alt membru al elitei bancare, bancherul J. P. Morgan. În 1907, J. P. Morgan a început să răspândească zvonul că băncile ar avea dificultăți și nu vor mai putea face rambursări. Acest zvon a căpătat credibilitate pentru că venea de la o persoană despre care se presupunea că știe bine ce spune, J.P. Morgan fiind considerat un stâlp financiar la acea vreme. Drept urmare a acestui fapt s-a creat panică, toată lumea s-a înghesuit să își retragă depozitele din bănci, lucru ce a dus inevitabil la falimente în lanț – au dispărut aproape 5400 de bănci în acea vreme. Apoi Congresul american a demarat o anchetă pentru a stabili care este cauza acestui dezastru și cum poate fi el evitat. Comisia însărcinată cu această misiune era condusa de senatorul Nelson Aldrich. Acesta era liderul partidei republicane din Senat, dar și trezorier al lojii masonice din Rhode Island și omul bancherilor (de altfel avea să devină membru al clanului Rockeffeler, fiica sa Abby Greene Aldrich căsătorindu-se cu John D. Rockefeller Jr.).

Senatorul Aldrich a propus ca soluție “salvatoare” crearea unei Bănci Centrale care să vegheze pentru ca dezastrul din 1907 să nu se mai repete niciodată. Dar istoria a arătat că el s-a mai repetat de atunci de mai multe ori. În 1910, Actul Rezervei Federale a fost semnat inițial, nu de legiuitorii americani așa cum ar fi fost firesc, ci de bancheri, în cadrul unei întâlniri secrete organizate în casa lui J.P. Morgan din Jekyll Island. Apoi documentul i-a fost dat senatorului Aldrich care l-a prezentat Congresului. Inițial nu a avut succes, dar în 1913, când Woodrow Wilson a devenit președinte al SUA, a fost aprobat. În schimbul susținerii financiare și politice în alegeri, Wilson le promisese bancherilor că, odată ajuns președinte, va aproba imediat constituirea Rezervei Federale. Cu două zile înainte de Craciun, când o mare parte din membrii Congresului american nu erau prezenți, Actul Rezervei Federale a fost transformat în lege, fiind aprobat de Congres și de președintele SUA . După mulți ani, Woodrow Wilson scria cu regret: “Națiunea americană este controlată de sistemul de credit. Sistemul de credit este unul privat, creșterea națiunii și toate activitățile noastre sunt în mâinile a doar câțiva oameni, care nu fac altceva decât să controleze și să distrugă libertatea economică. Am ajuns să fim una din cele mai prost guvernate, cele mai complet controlate și mai dominate guverne din lumea civilizată. Nu avem un guvern cu opinie liberă, mânat de propriile convingeri, ci un guvern aservit opiniei și supus presiunilor unui mic grup de oameni care îl controlează.”

Senatorul Louis McFadden spunea în 1932 în Congresul american: “Prin constituirea Rezervei Federale a fost construit un sistem bancar mondial, controlat de bancherii internationali care acționează împreună pentru a transforma lumea în sclavul lor. Rezerva Federala a uzurpat guvernul.” Publicului i s-a spus atunci că Rezerva Federală este unica soluție pentru menținerea stabilitatii economice ( nu-i așa că vă sună cunoscut?). Străzile și ziarele erau pline de afișe în care americanilor li se arăta cum inflația, șomajul și criza economică erau de acum de domeniul trecutului, datorita apariției Rezervei Federale (același pretext se vrea fi folosit în prezent pentru a justifica crearea unui Guvern Mondial). A urmat însă marea criza economică din 1929, cunsocută ca Marea Depresiune, care a predat SUA cu totul în mâinile bancherilor. În 1944 a fost implementat sistemului Bretton Woods pentru a restabili economia după al Doilea Război Mondial (o altă criză generată cu finanțarea acelorași bancheri). Cu acest prilej au apărut alte instituții financiare de genul Rezervei Federale , dar pe scară mai extinsă: Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială. Rezerva Federală a oprit în 1971 convertibilitatea dolarului în aur, producând o nouă criză pe piață care a transformat dolarul american în principala monedă de schimb (îndeosebi pentru comerțul cu petrol) a planetei. De fiecare dată s-a invocat nevoia de stabilitate economică. Lista folosirii acestui scenariu este lungă și se încheie – să sperăm – cu actuala criză financiară, orchestrată de aceeași bancheri din umbră prin intermediul organizațiilor lor: Rezerva Federală, Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și băncile centrale ale celor mai mari puteri ale lumii. Aplicând cu scrupulozitate și vehemență scenariul cunoscut, acestea au creat în prezent panica necesară acceptării unei noi autorități financiare, unice la nivel mondial, conduse de același grup restrâns care vrea să domine întreaga planetă: viitorul Guvern Mondial.

Adică pretextul de care se folosesc și ceea ce numim în prezent Criza Economică Mondială.

E foarte posibil ca toate aceste detalii financiare să vă obosească… Din păcate, sistemul bancar ne-a obișnuit să lăsăm chestiunile economice și financiare, atât de complicate pentru noi, pe seama “experților” – care sunt instruiți să gândească și să acționeze exclusiv numai în interesul “elitei” mondiale, fiind niște instrumente subvervise ale guvernului din umbră.

Un exemplu elocvent este cel care cuprinde mecanismele de care se folosesc agenții speciali ai organismelor financiare internaționale (FMI, Banca Mondială), numiți asasini economici, agenți infiltrați în guvernele națiunilor, și este redat în filmul de mai jos care îl pune în centrul atenției pe John Perkins, un fost “asasin economic” care timp de zece ani și-a pus puterea de convingere și competențele de economist în slujba imperiului finaciar mondial format din organizațiile cunoscute ca Banca Mondială și FMI, misiunea lui fiind de a ruina țările lumii a treia prin îndatorare, prin acest mecanism asigurând interesele marilor corporații americane și, desigur, profituri imense pentru bancheri și corporațiile lor.

Avînd remușcări în prezent pentru ceea ce a făcut în trecut, autorul cărții “Confesiunile unui asasin economic” a pornit o campanie publică prin care încearcă să determine corporațiile să aibă mai multă responsabilitate economică și socială. Perkins explică detaliat cum aceste corporații financiare care pretind public ca ajută dezvoltarea țărilor sărace și eradicarea sărăciei, în realitate nu fac decat sa mărească sărăcia și stratificarea socială, în timp ce profiturile corporațiilor cresc continuu.

sursa: libercugetatorul.info

http://gandeste.org

Cel mai mare bubble financiar din istorie este pe cale să se spargă

Cea mai mare bulă speculativă din istorie a început să se dezumfle, iar în următoarele luni tendinţa s-ar putea accelera şi transforma într-un colaps ce va afecta preţurile oricărui activ financiar la nivel internaţional, spune companiei de brokeraj Admiral Markets într-un comunicat sosit pe adresa redacţiei. Documentul citat menţionează opinii ale experţilor potrivit cărora monetizarea masivă adoptată de Rezerva Federală, Banca Japoniei, Angliei, Elveţiei şi cea Europeană, ce a dus preţurile activelor financiare la maxime istorice, se va sfârşi tragic. Consecinţa ar urma să fie hiperinflaţie şi colapsul unor sectoare cheie din economie, avertizează analiştii Admiral Markets, societate care în România operează un “pool” de tranzacţii Forex. Inversarea trendului pozitiv din piaţa de acţiuni, majorarea ratelor de dobândă şi criza de lichiditate din piaţa valutară ar urma să fie semnalele care să ne spună că scenariul din anii 2007-2008 se va repeta.

Au obosit indicii bursieri?

Indicele utilităţilor din Statele Unite s-a prăbuşit cu 35% în ultimele 2 săptămâni, acesta fiind cel mai amplu declin din ultimii 4 ani, iar piaţa japoneză de acţiuni a căzut cu 18% în aceeaşi perioadă, recordul ultimilor 25 de ani. Pentru bursele de acţiuni din întreaga lume a fost cea mai negativă perioadă din 2013 şi această corecţie s-ar putea transforma într-un trend descendent de durată.

Semnal pentru scumpirea creditului din pieţele de bonduri?

Bonurile de tezaur americane şi japoneze, cele mai lichide instrumente financiare din lume, au înregistrat în luna mai cel mai mare declin din ultimii ani. Dacă scăderea continuă, un colaps masiv în piaţa bondurilor este foarte probabil, iar cu cât preţul acestora este mai mic, cu atât dobânzile vor fi mai mari. Consecinţele ar fi grave pentru economie, întrucât creditul ar deveni foarte scump sau inaccesibil.

Refugierea în dolar poate prefaţa o criză de lichiditate

Dolarul australian, cea mai atractivă valută în ultimii ani şi cea mai sensibilă la sentimentul global faţă de risc, a pierdut aproape 10% în ultimele săptămâni. Această evoluţie anticipează o scădere a cererii pentru mărfuri şi materii prime, în special din China, dar şi din Europa sau SUA. Monedele asiatice au înregistrat în luna mai cel mai sever declin din ultimele 12 luni, investitorii retrăgându-şi capitalul din activele regionale. Pe de altă parte, dolarul american a atins maximul ultimilor 3 ani, ca urmare a recesiunii prelungite din zona euro, a scăderii cotaţiilor mărfurilor şi a panicii globale. Statutul dolarului este acela de valută de refugiu, iar dacă avansul continuă, va fi însoţit de o criză de lichiditate.

Am atins zone extreme ale balonului speculativ

Analiza citată spune că ne aflăm într-un balon speculativ, zone de exces fiind atinse atât pe Burse, cât şi pe segmentul bondurilor. “Sunt semnale puternice că pieţele de acţiuni şi obligaţiuni încă ignoră riscul şi publicul vânează randamente la praguri extreme. Puse la un loc, ne arată că suntem într-un bubble, astfel că banii nu dispar, ci sunt doar transferaţi de la ultimii cumpărători la cei ce au vândut înainte să se întâmple”, apreciază Cristian Cochinţu, analist financiar la Admiral Markets.

autor: Adrian Panaite

sursa: curierulnational.ro

http://gandeste.org

Cum ne ferim banii din băncile căzătoare

Ochii cât cepele pe banii tăi! Grijă pentru banii din banca ta! Atenţie mare la ce face banca ta! Până la o criză românească este bine măcar să nu fim surprinşi de un val de criză iscat aiurea în Europa care să se răsfrângă şi asupra sistemului financiar local. Prudenţa este recomandată înainte de toate pentru că nu este nimeni mai bun păzitor al banilor tăi, decât tu, cel care i-ai câştigat cu greu. Cum în sistemul bancar românesc sunt în majoritate instituţii de credit cu capital străin, este bine să fim atenţi la ce fac băncile respective în ţările de origine. Ecoul cazului Bank of Cyprus ne pune în gardă că trebuie să ciulim urechea la ce se întâmplă şi în ţări îndepărtate, pentru că unda şocului financiar de acolo se poate propaga cu uşurinţă în buzunarul nostru. Cum facem, aşadar, să ne păzim banii şi să nu fim primii pierzători la dezintegrarea unor sisteme financiare din Europa?

Trei motive pentru care trebuie să ne temem pentru banii noştri

Întrebarea de mai sus pleacă de la o primă premisă că sistemul financiar european este în ansamblul său insolvent de facto, în condiţiile în care datoriile uriaşe construite în ultimele decenii nu pot fi rambursate. Impasul datornicilor ar trebui să se reflecte în falimente bancare, iar neonorarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor de credit va afecta nu numai deţinători de bonduri de calibru, dar şi deponenţi. Dacă cercetarea dumneavoastră sau consultantul financiar pe care îl aveţi au ajuns la o concluzie diferită, cum că datoriile existente - de câteva ori PIB-ul - sunt sustenabile, iar sistemul financiar european nu este ameninţat de insolvenţă, atunci probabil nici nu mai merită să lecturaţi mai departe acest articol.

A doua premisă de la care pornim susţine că sistemul bancar românesc nu se poate deconecta de la o criză europeană majoră şi ţara noastră nu poate fi o insulă de siguranţă financiară într-un ocean răscolit de furtuni. România a rulat constant deficite de cont curent, întregul model economic se bazează pe aportul de resurse externe, astfel încât o gâtuire a fluxurilor financiare nu are cum să afecteze băncile de la noi. Acestea au dat propriile lor credite proaste. La o rată de neperformanţă de aproape 20%, calcule simple ne spun că băncile nu pot rămâne în picioare fără lichiditate injectată de la banca centrală, în condiţiile unei capitalizări adecvate prin aportul de capital suplimentar de la băncile-mamă. Or, dacă aceste instituţii vor avea probleme la ele acasă, fiind ameninţate de insolvenţă, capitalul necesar acoperirii neperformanţei de la noi va lipsi. De asemenea, dacă aveţi consideraţii diferite şi acceptaţi propaganda care ne spune că avem un “sistem bancar solid”, puteţi renunţa la citirea rândurilor de mai jos.

A treia premisă de la care pornim este aceea că fondul de garantare a depozitelor bancare este insuficient în cazul unui cataclism financiar major. El poate fi eficient dacă ne confruntăm cu falimentul unei bănci marginale, însă este neputincios dacă o mare instituţie de credit se prăbuşeşte. Fondurile raportate la finalul anului trecut de 2,96 miliarde lei din sistemul de garantare nu ar fi de ajuns în cazul în care am avea un colaps al sistemului bancar din Grecia care să scufunde indirect şi băncile româneşti cu capital elen sau dacă ar da faliment bănci majore precum BCR sau BRD Groupe Societe Generale. La depozite garantate de peste 122 miliarde lei numai la nivelul populaţiei (fără a socoti şi cele deschise de IMM-uri), Fondul de Garantare a Depozitelor din Sistemul Bancar (FGDB) are acoperire doar pentru un leu din fiecare 40 lei aflaţi în garanţie. Operând cu un levier de peste 40 la unu (mai mare decât al băncii americane de investiţii Lehman Brothers), acest fond de asigurare nu poate fi operaţional în cazul unui colaps sistemic. Criza cipriotă ne avertizează că atunci când insolvenţa devine inevitabilă, prevederile în vigoare ale schemelor de garantare sar în aer. (Nicăieri nu se spunea că băncile pot fi închise cu zilele, că bancomatele pot da bani cu ţârâita sau că sumele de bani depuse în bancă îţi pot fi tăiate chiar şi sub limita plafonului de garantare). Dacă nu vă temeţi că aţi putea recupera banii în ani (ciuntiţi de inflaţie), dacă aveţi adormită vigilenţa atât de necesară în capitalism de promisiunea garanţiilor unui sistem fără acoperire, iarăşi, nu cred că aveţi de ce să parcurgeţi mai departe materialul.

“Vacanţa bancară” echivalează cu o insolvenţă recunoscută a băncilor

Primul pas este să îţi cunoşti bine banca şi în ce sistem operează banca-mamă. Atenţie atunci la ţara respectivă. O criză bancară în Grecia, Franţa, Austria, Ungaria sau Italia trebuie să te alerteze dacă banca unde este constituit depozitul are acţionar principal o bancă din respectivul sistem. Dacă discuţiile privind randamentele titlurilor de stat ale ţărilor respective, despre ponderea datoriilor în PIB şi planurile de salvare îi interesează mai degrabă pe cei lucrând în domeniul financiar, în schimb declararea unei “vacanţe bancare” de tipul celei din Cipru trebuie să vă pună în gardă. Aceasta înseamnă că respectivele bănci au ajuns în incapacitatea de a-şi onora obligaţiile de plată. Indirect, pe canale financiare pe care le înţeleg numai cei sofisticaţi, şi dumneavoastră, deponent într-o bancă-fiică, sunteţi un creditor al băncii care este în incapacitate de plată.

Poţi avea câteva zile în plus

Băncile de drept românesc au avantajul de a fi reglementate de Banca Naţională a României care teoretic poate pune în izolare instituţia de credit de sub supravegherea sa faţă de acţionarul majoritar falit la el acasă. Este decizia fiecăruia dacă se încrede în această capacitate a BNR de a pune în carantină sau dacă vrea să rămână printre ultimii creditori ai unei bănci dintr-un sistem în care o cincime din credite sunt neperformante.
Criza cipriotă ne spune că deponenţii nerezidenţi au fost avantajaţi faţă de localnici. Mark J. Grant, autor al cărţii “Outside the Box”, observă într-un comentariu preluat de publicaţia online Zero Hedge că deponenţii de la Londra ai Bank of Cyprus, ca şi cei din banca rusească Uniastrum, deţinută în proporţie de 80% de Bank of Cyprus, au putut face retrageri în perioada în care “vacanţa bancară” era în Cipru. Abia după votarea legilor de control ale capitalului de către Parlamentul de la Nicosia, deponenţii din străinătate şi-au văzut accesul restrâns la bani. Acesta este un lucru la care pot lua aminte românii deponenţi în băncile cu capital grecesc dacă văd un colaps similar al sistemului bancar elen, cei de la BRD dacă văd că Societe Generale se confruntă acasă cu insolvenţa sau cei din BCR, Volksbank sau Raiffeisen dacă vor vedea că Austria cunoaşte un colaps al sistemului financiar care să amintească de cel din 1931 la căderea Credit-Anstalt. Uneori poate fi vorba de câteva zile, dar care să fie foarte preţioase.

Niciodată nu ştii cât timp va mai fi “viu” mortul

“Trădează-ţi banca înainte ca ea să te trădeze pe tine!”, spune analistul Jonathan Weil într-un comentariu pe Bloomberg plin de învăţăminte din criza cipriotă. Cifre prezentate de Wall Street Journal ne spun că insolvenţa sistemului bancar din Cipru era inevitabilă, acesta fiind doar o piesă de domino răsturnată de tăierea datoriilor de stat ale Greciei. Astfel, dacă deţinerile de titluri de stat greceşti ale Laiki Bank se ridicau la 3,41 miliarde euro la sfârşitul lui 2010, iar cele ale Bank of Cyprus la 2,41 miliarde euro, pierderile raportate pe aceste instrumente de credit la nivelul lui 30 septembrie 2012 se cifrau la 2,42 miliarde euro şi, respectiv, 1,87 miliarde euro. Asemenea procentaje de pierdere nu pot fi acoperite de nicio altă categorie de venituri. Deşi insolvente de facto, băncile cipriote au mai continuat să reziste până la acest început de 2013, de unde înţelegem că niciodată nu ştim cât timp poate fi amânat un faliment legitim prin artificii contabile şi adormirea încrederii creditorilor terţi.
Din acest punct de vedere, este o artă când să ştii să pleci cu banii din bancă. O fugă prematură poate lipsi capitalul acumulat de dobânda purtată şi în consecinţă îl expune erodării inflaţiei. Uneori, anticiparea prea rapidă a crizei poate fi, de asemenea, vătămătoare pentru economiile strânse. Ţine de profilul de risc al fiecărui deponent, de informaţiile şi de inspiraţia acestuia cum ştie să îşi ferească banii de un astfel de şoc deflaţionist.

Cum să scoţi cash-ul valoros

Istoria falimentelor bancare şi a fugilor cu banii din bănci ne spune că totdeauna a fost greu să pui mâna pe cash nemijlocit. În deflaţie, valoarea acestuia este uriaşă pe măsura creării unei falii între instrumentele de credit denominate într-o monedă anume şi hârtiile propriu-zise, care sunt mijloacele finale de stingere a datoriilor. O bancă insolventă este greu de presupus că va avea cash disponibil la bancomate sau în casierii.
O fugă cu banii din bănci este mai uşoară prin transfer bancar, atât timp cât banca centrală asigură funcţionarea sistemului. De aceea este bine să vă gândiţi la un recipient bancar care să primească prin transfer banii de la banca insolventă la care aveţi depozitul iniţial. Ulterior, cash-ul poate fi retras - în linişte - de la o instituţie de credit mai îndepărtată de furtuna financiară de care vreţi să vă feriţi.

autor: Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro

http://gandeste.org

Vine Apocalipsa pentru bogați. ”Nici aurul nu ne mai poate salva”

Economistul Marc Faber oferă un scenariu sumbru, conform căruia criza economică actuală nu va mai putea fi rezolvată nici măcar cu ajutorul aurului.

Faber susține că actuala criză din Cipru ne arată că banii sunt tot mai greu de protejat, adăugând că, dacă în prima parte a crizei, sistemul financiar a fost salvat pe seama contribuabililor, de acum nota de plată a crizei va veni și se va resimți și în conturile celor bogați. El însuşi a declarat, la Bloomberg tv, că se aşteaptă ca într-o zi Guvernul să îi confişte 20-30% din avuţia personală.

Bursa Americană nu mai poate crește

Marc Faber, autor al newsletter-ului “Boom, Gloom & Doom Report”, nu mai este la fel de optimist în ceea ce priveşte evoluţia pieţei de capital americane. Asta deși a fost relativ pozitiv faţă de acţiunile companiilor din SUA, începând cu martie 2009. Acum Bursa de la New York urcă într-un răstimp în care încrederea consumatorilor este în declin, iar pieţele emergente performează rău faţă de cea americană. Dolarul se întăreşte indicând o restricţionare a lichidităţii la nivel internaţional.

În aceste condiţii, investitorul elveţian rezident în Thailanda se aşteaptă ca avansul cotaţiilor să fie mic din acest moment. Ba mai mult, există chiar riscuri de scădere. Acestea pot fi alimentate de recesiunea din Europa, care afectează veniturile corporaţiilor americane listate la bursă și care desfăşoară o bună parte a activităţii pe “Bătrânul continent”.

Se merge dintr-un balon speculativ în altul

Banii tipăriţi nu se duc uniform în economie. Aceştia ajung mai întâi în industria serviciilor financiare şi la cei care au acces la aceste fonduri, în mare parte oameni foarte bogaţi. Banii nu merg către muncitori, aminteşte Faber. Din timp în timp, lichiditatea excedentară inflamează bule speculative precum a fost cea de pe acţiunile tehnologice din 2000, balonul imobiliar din 2007 sau curba speculativă pe mărfuri din 2008. Şi acum banii merg selectiv către anumite pieţe precum cele din Filipine, Indonezia, Thailanda, ale căror indici au crescut de patru ori în ultimii patru ani, dar şi către Bursa americană.

Banii, tot mai nesiguri. Nici aurul nu ne mai salvează

Se creează astfel aceste baloane speculative succesive, iar pericolul este ridicat.

“Inclusiv această succesiune de bule se va încheia la un moment dat. Îngrijorarea mea este că vom avea o criză sistemică de care va fi foarte greu să te ascunzi. Chiar şi în aur va fi dificil să te refugiezi”, a declarat Faber, citat de curierulnational.ro.

El spune că noua criză din Cipru, ca şi pierderea banilor de către clienţii brokerului de mărfuri MF Global în a doua parte a anului 2011, ne arată că banii sunt tot mai greu de protejat. Prima salvare a sistemului financiar s-a făcut pe seama plătitorilor de taxe. Acum se va face în contul deţinătorilor de active, al oamenilor bogaţi. Faber însuși se aşteaptă ca într-o zi Guvernul să îi confişte 20-30% din averea personală.

autor: Bratu Iulian

sursa: dcnews.ro 

          gandeste.org

O altfel de mafie pentru altfel de pariuri

Procesul intentat de guvernul SUA agenţiei de rating Standard & Poor’s pentru nereguli înfăptuite în timpul crizei financiare aduce încă o dată în prim-plan mocirla din industria banilor, unde micii investitori, de la bănci municipale la fonduri de pensii şi trusturi de familie, au şanse bune să se împotmolească sau să piardă totul. Jocurile de noroc sunt luate foarte în serios de autorităţi oriunde în lume. Reglementările sunt stricte şi aplicate cu rigurozitate, iar trişorii prinşi sunt aspru pedepsiţi.

O anchetă amplă a agenţiilor europene de poliţie a scos recent la lumină o reţea uriaşă de crimă organizată, coordonată de la Singapore, care se ocupă cu aranjarea meciurilor de fotbal. Victimele mafiei pariurilor descoperite de Interpol şi Europol, milioanele de oameni care pariază în fiecare zi pe rezultatele meciurilor de fotbal, o afacere care ajunge la 1.000 miliarde de dolari pe an la nivel mondial sau 3 miliarde de dolari pe zi.

Autorităţile din ţările afectate şi oficialii forurilor care coordonează şi supraveghează sportul rege s-au grăbit să-şi anunţe deplina cooperare cu agenţiile de poliţie, pentru a extermina flagelul distructiv al manipulării competiţiilor sportive în vederea câştigului la casele de pariuri, practică patentată încă din vremea spectacolelor cu gladiatori.

Un pariu este un mecanism simplu: un jucător angajează o miză materială, de obicei o sumă de bani, fiind apoi îndreptăţit să câştige o cotă din mizele depuse de pierzători dacă situaţia pe care a pariat evoluează spre deznodământul anticipat de el. În caz contrar, pierde toţi banii.

TRIPLU A, DEGEABA. Cu denumiri mai pretenţioase, un mecanism de o complexitate greu de înţeles chiar şi pentru cei care îl studiază şi sume mult mai mari de bani, industria financiară modernă permite celui interesat să-şi suplimenteze averea să parieze, pe termen scurt sau lung, pe aproape orice. De la evoluţia acţiunilor unei companii, a unei valute sau a unor mărfuri la evoluţia dobânzilor unui tip de credit sau bonitatea unui grup de debitori care au credite ipotecare, băncile au o soluţie pentru orice tip de miză, indiferent de subiect şi obiect. Aşa-numitele derivate financiare - pariuri pe rezultatele altor pariuri - sunt create şi tranzacţionate pe pieţe preponderent nereglementate, deşi pot cutremura sistemul financiar mondial şi pot îngenunchea companii cu tradiţie şi anvergură, după cum s-a văzut în 2008.

Falimentul Lehman Brothers, bailout-ul AIG sau prăbuşirea activelor a numeroase fonduri de pensii sunt cele mai răsunătoare realizări ale traficanţilor de derivate financiare. Mai recent şi mai puţin important, tot tranzacţiile cu derivate au stat la baza pierderii de peste 6 miliarde de dolari suferite de banca JPMorgan Chase în urma unor decizii neinspirate.

Procesul statului american împotriva S&P se referă tot la contracte derivate. De altfel, cazul surprinde esenţa crizei subprime. Băncile au pregătit pachete de credite ipotecare pe care le-au vândut apoi investitorilor - privaţi, particulari sau instituţionali, sub pavăza ratingurilor de top acordate de agenţiile de profil.

Iniţiativa guvernului federal al Statelor Unite de a da în judecată agenţia de rating Standard & Poor’s pentru că a atribuit ratinguri “AAA” unor instrumente financiare care în scurt timp s-au prăbuşit este fără îndoială de aplaudat. Agenţiile de rating au jucat un rol cheie în umflarea balonului speculativ care a condus la criza financiară mondială de acum patru ani şi continuă să reprezinte un element cheie al industriei creditului, influenţând prin analizele pe care le emit dobânzile la care se împrumută companii, guverne şi autorităţi locale din întreaga lume.

DOAR O FORMALITATE. Poziţia băncilor în procesul dintre Washington şi S&P, o companie din grupul McGraw-Hill, este însă surprinzătoare. Citigroup şi Bank of America au creat instrumentele financiare respective, deci aveau cunoştinţă despre valoarea şi viabilitatea activelor ipotecare pe care aveau de gând să le vândă către investitori, colateralizate cu proprietăţi imobiliare.

Atribuirea unui rating de către una dintre cele trei mari agenţii de profil era doar o formalitate, menită să ofere investitorilor - companii de asset management, fonduri de pensii sau grupuri de persoane fizice - o evaluare obiectivă a produselor financiare prezentate de bănci, cu garanţia rigurozităţii, independenţei şi imparţialităţii unei firme al cărei model de afaceri se bazează întru totul pe încredere şi credibilitate.

În proces însă, cele două bănci apar ca victime ale agenţiei de rating: S&P ar fi păcălit Citigroup şi Bank of America în privinţa calităţii produselor financiare pe care acestea le-au creat şi se pregăteau să le prezinte clienţilor. Această situaţie este o consecinţă a strategiei legale pe care a adoptat-o guvernul pentru a reuşi, în sfârşit, să tragă la răspundere o agenţie de rating pentru neregulile din timpul crizei financiare. S&P, Moody’s şi Fitch au câştigat numeroase procese cu clienţii lor sau cu investitori prin invocarea Primului Amendament la Constituţia SUA, care protejează dreptul la opinie. Astfel, evaluările atribuite de agenţiile de rating diverselor active financiare pe care sunt plătite să le analizeze au statutul de simple opinii în faţa legii, garantat prin Constituţie.

Pentru a evita tactica obişnuită a agenţiilor de rating în faţa justiţiei, guvernul SUA a optat să acuze S&P de dezinformarea investitorilor prin aserţiunea că ratingurile atribuite sunt riguroase, determinate în mod independent şi lipsite de vreo nuanţă părtinitoare. Departamentul Justiţiei a invocat o lege adoptată în 1989, care se adresează cazurilor de fraudă împotriva instituţiilor financiare asigurate de guvernul federal şi sprijinite cu bani publici.

Astfel, procurorul care reprezintă statul va trebui să convingă juraţii că S&P a reuşit să păcălească două dintre cele mai mari bănci americane, printre cele mai extinse şi mai sofisticate instituţii financiare din lume.

Autor: Vlad Popescu
sursa: businessmagazin.ro

           gandeste.org

O ZI până la "APOCALIPSĂ". Cât de posibilă este o PRĂBUŞIRE A ECONOMIEI globale?

Dincolo de isteria apocalipsei mayaşe, există un eveniment real care ar putea duce la o cădere economică a lumii în 21 decembrie? Andrei Rădulescu,  doctor în economie şi senior investment analyst la SSIF Broker, a dezvăluit pentru provincianews.ro care ar fi factorii care ar putea provoca un colaps financiar în ziua "fatidică".

Ne pândește Apocalipsa financiară?

"De ce ar reacţiona bursele la speculaţii cu privire la sfârşitul lumii? Să se grăbească investitorii peste noapte să vândă tot, ca să facă ce? Să consume într-o zi cât nu au consumat într-o viaţă? Nu cred ca ar avea timp", se întreabă Andrei Rădulescu, economist la SSIF Broker.

Problema Fiscal Cliff ameninţă bursele

Cu toate acestea, există şi un factor care ar putea duce la o cădere a burselor. "Dacă excludem speculaţiile cu privire la această dată de 21 decembrie 2012, bursele ar putea să scadă puternic dacă nu se va ajunge la un acord în Statele Unite privind problema Fiscal Cliff. Este evenimentul de final de an privit cu maxim interes de toţi investitorii din pieţele financiare internaţionale", a punctat Andrei Rădulescu. Fiscal Cliff  este un termen folosit pentru a descrie dilema pe care guvernul SUA se va confrunta, la sfârșitul anului 2012, atunci când termenii Actului de Control bugetar din 2011 sunt programaţi să intre în vigoare. Între schimbările programate să se declanşeze la miezul nopții pe 31 decembrie 2012 sunt reduceri temporare de taxe salariale sau încetarea unor facilități fiscale pentru întreprinderi, schimburi, în minim subsidiar de impozitare.

Blocajul economico-financiar este cuvântul de ordine

În privinţa evoluţiei economice a ţării noastre, economistul apreciază că dificultăţile nu se vor încheia în lunile următoare. "Blocajul economico-financiar este cuvântul de ordine pe plan intern la cumpăna dintre ani. Deşi alegerile au fost câştigate de USL, să nu uităm că pot interveni situaţii de suspendare a Preşedintelui  sau disensiuni în cadrul aceastei alianţe", explică Rădulescu.

"Prin urmare, chiar dacă s-a temperat, riscul politic se menţine la un nivel apreciabil. Economia nevoie  are de investiţii şi de reforme structurale. Din nefericire, de la declanşarea Marii Recesiuni până în prezent nu am asistat la eforturi serioase ale politicii economice interne în aceasta direcţie", atrage atenţia specialistul.

Sursa:  REALITATEA.NET