10 semne prin care elita globala pierde controlul si se apropie de infrangerea totala

Cei care cunosc subtilităţile problemei, ce implică acţiunile malefice şi manipulatoare de control a omenirii, săvârşite de elit „Iluminaţilor” în ultimele sute de ani şi mai ales în ultimii zeci de ani, ştiu că aceste zece semne sunt de fapt mult mai multe, însă pentru acest articol ele sunt suficiente, prezentând sintetic colapsul cabalei malefice.

În ultima decadă elita globală a pornit o cursă nebună de preluare totală a frâielor puterii asupra întregii planete. Acest plan nu este nou pentru ei, deoarece a constituit încă de la început ţelul pe care şi l-au propus, dar odată cu evenimentele de la 11 septembrie 2001, cursa lor spre acapararea puterii totale s-a intensificat foarte mult, intrând pe sistem „turbo” la începutul crizei financiare mondiale din anul 2008.

Cu toate acestea, planul elitei modiale este sortit eşecului, deoarece fiinţa umană acţionează după principiul liberului arbitru şi nu al unui mecanism automat, care poate fi condus după cum dorim. Cu cât elita malefică încearcă mai mult să controleze umanitatea, cu atât este generată mai multă entropie, adică mai multă lipsa de ordine şi de predictibilitate, o alunecare gradată în dezordine.

Chiar dacă la ora actuală cabala criminală posedă averi uriaşe, ea este totuşi nevoită să acţioneze în prezent ca un tiran pentru a putea menţine controlul în punctele-cheie. Acest mod forţat de a acţiona expune însă adevăratele ei intenţii şi îi deconspiră adevăratul chip, pe care ea s-a străduit de secole să-l ţină ascuns în umbră. Populaţia planetei se trezeşte într-un ritm accelerat şi realizează închisoarea în care a fost amăgita să intre până acum. Parafrazându-l pe Victor Hugo: „Nicio armată nu va putea stopa o idee căreia i-a venit timpul să fie împlinită.”

Prezentăm mai jos cele 10 semne care ne arată că elita globală pierde controlul asupra omenirii:

1. Minciunile oficiale nu mai au credibilitate. Minciunile care sunt spuse mai ales prin intermediul mass-media nu mai au „lipici” decât la o parte din ce în ce mai restrânsă a populaţiei, care încă mai înoată în ignoranţă şi prostie. A trecut vremea când minciunile oficiale, în special cele despre necesitatea războaielor, erau crezute orbeşte. În general vorbind, oamenii vor să creadă ceea ce li se spune atunci când este vorba de viaţă şi de moarte. Dar, precum în binecunscuta poveste a ciobănaşului care a minţit de prea multe ori sătenii, mințind că vine lupul şi atacă oile, a venit timpul când el nu mai este crezut de populaţie, iar aceasta nu îl mai ascultă. Chiar şi dacă oficialii ar spune adevărul în momentul prezent, foarte puţini ar mai fi cei care să-i creadă.

2. Aproape nimeni nu mai crede în politicieni. În cele mai multe ţări, revoltele împotriva sistemului de guvernare sunt din ce în ce mai dese şi mai violente. Sondajele de opinie sunt dezastruoase pentru politicieni şi arată neîncrederea crescândă a populaţiei în ei şi în sistemul politic de guvernare. De exemplu, în SUA doar 10% din populaţie mai are încredere în Congres. Cu alte cuvinte, 90% dintre cetăţeni nu cred că membrii Congresului american sunt competenţi să le conducă ţara. Urmăriţi, de pildă, acest clip video, în care un cetăţean american îl ameninţă pe senatorul John McCain – fost candidat la Preşedinţia SUA – cu arestul pentru trădarea naţiunii:

 

Aşa ceva nu ar fi putut să se petreacă în America în urmă cu câţiva ani.

3. Neîncredere în informaţiile oferite de mass-media. Cele mai recente sondaje arată că 77% din populaţia lumii nu mai crede în ştirile transmise de corporaţiile de televiziune. Nu e de mirare, de pildă, că mass-media internațională a eşuat în lamentabila lor încercare de inducere în eroare a opiniei publice în ceea ce priveşte „armele chimice” din Siria, pentru a obţine aprobarea declanşării unui nou război. Chiar dacă elita criminală a „Iluminaţilor” deţine încă monopolul asupra emisiunilor de ştiri, cu toate acestea ea nu mai poate convinge populaţia planetei că albul este negru, doar pentru că oficialii aşa au spus.

4. Repulsia populaţiei faţă de bancheri. Recent, Ungaria a devenit a doua ţară (după Islanda) care a renunţat definitiv la influenţa şi „ajutorul” unor organisme financiare internaţionale (FMI), care sunt de fapt păpuşile cabalei malefice în lume. Mai mult decât atât, ea aduce sub acuzaţie foştii prim miniştri ai ţării pentru că au îndatorat populaţia faţă de aceste instituţii financiare malefice.

5. Vaticanul acţionează în sensul „curăţeniei” în propria lui curte. Sub Papa Benedict al XVI-lea, Vaticanul a fost infuzat de numeroase scandaluri, mergând de la acuzaţiile de pedofilie, până la cele de spălare de bani şi de fraudă. Poate că această situaţie gravă, ori poate că alte motive ascunse l-au determinat pe Benedict să demisioneze din postul lui de Pontif Suprem, o mişcare fără precedent în ultimele 700 de ani. Noul Papa, Francisc, pare că lupta din greu pentru a recupera terenul pierdut de Biserica Catolică. Fie că aceasta este o mişcare sinceră, ori un simplu act de imagine publică, fapt este că Biserica Catolică a fost forţată să adopte o astfel de atitudine, înainte de a-şi pierde şi bruma de credibilitate pe care o mai are.

6. Răzvrătirea militarilor. Soldaţilor le este interzis să facă declaraţii politice. Cu toate acestea, tot mai mulţi vorbesc acum în mod deschis despre sistemul defectuos de guvernare şi despre cel al înrolării. Ei nu mai doresc războaie, nu mai doresc tensiuni în lume. Într-un fel, ei urmează afirmaţia lui Einstein: „Pionierii unei lumi fără războaie sunt tinerii (bărbaţi şi femei) care refuză să intre în serviciul militar.” Un astfel de boicot ar rezolva multe probleme în întreaga lume.

7. Statul poliţienesc militarizat. Unul dintre cele mai evidente semne ca elita globală pierde repede din avantaj şi din putere este hotărârea de a antrena forţe militare specializate în reprimarea revoltelor sociale, care sunt aşteptate să izbucnească din ce în ce mai mult pe tot cuprinsul planetei.

8. Mişcări de secesiune pretutindeni în lume. Desprinderea unei porţiuni dintr-un stat, ca entitate separată, este ceva ce până de curând nu putea fi conceput. Şi totuşi, este exemplul Cataloniei (în Spania), ori a statelor Colorado şi California în SUA. Mişcări de secesiune se înregistrează de asemenea în Scoţia, precum şi în alte ţări din UE, care flirtează cu ideea renunțării la moneda euro.

9. Alimentele modificate genetic sunt respinse pretutindeni. Una dintre directivele principale ale cabalei malefice a fost şi este: controlează hrana şi astfel vei controla întreaga populaţie a planetei. În teorie, aceasta poate fi adevărat, dar în practică se dovedeşte a fi foarte dificil de aplicat. Lideri mondiali ai unor astfel de „afaceri” criminale (cum ar fi marele concern Monsanto, ale cărui acţiuni criminale sunt expuse în prezent în toată lumea) sunt respinşi de populaţia care doreşte o hrană sănătoasă, lipsită de ingredienţi chimici, ce aduc doar boli şi ruinarea sănătăţii.

10. Prăbuşirea traficului cu droguri. 10 semne prin care elita globală pierde controlul şi se apropie de înfrângerea totală

Cei care cunosc subtilităţile problemei, ce implică acţiunile malefice şi manipulatoare de control a omenirii, săvârşite de elită „Iluminaţilor” în ultimele sute de ani şi mai ales în ultimii zeci de ani, ştiu că aceste zece semne sunt de fapt mult mai multe, însă pentru acest articol ele sunt suficiente, prezentând sintetic colapsul cabalei malefice.

În ultima decadă elita globală a pornit o cursă nebună de preluare totală a frâielor puterii asupra întregii planete. Acest plan nu este nou pentru ei, deoarece a constituit încă de la început ţelul pe care şi l-au propus, dar începând cu evenimentele de la 11 septembrie 2001, cursa lor spre acapararea puterii totale s-a intensificat foarte mult, intrând pe sistem „turbo” odată cu începutul crizei financiare mondiale din anul 2008.

Sursa: http://www.edituradaksha.ro

Istoria crizelor financiare şi viitorul Guvern Mondial

Conducătorii lumii încearcă, în mod subtil, să convingă întreaga umanitate că singura soluție pentru stabilitatea și menținerea “păcii mondiale” este crearea unei Noi Ordini Mondiale, prin unificarea tuturor superputerilor economice ale lumii. În realitate însă, puțini știu că Noua Ordine Mondială înseamnă de fapt aplicarea unor planuri masive de reducere a populației, sfârșitul democrației, distrugerea suveranității națiunilor și implantarea microcipurilor în scopul controlului total asupra oamenilor. Dacă aceste schimbări ar fi anunțate deschis, în văzul lumii, ar genera aproape sigur proteste violente masive și violențe la scară mondială, făcând posibil chiar și un Al Treilea Război Mondial. De aceea, planurile conducătorilor din umbră (Elita Mondială) sunt secretizate la maxim și implementate gradat în timp, pe nesimțite. Populația este masiv dezinformată prin mass-media de zeci de ani. Folosirea puternicelor grupuri de presiune și a avantajelor financiare pentru coruperea politicienilor, folosirea unei rețele de activiști poziționați strategic și utilizarea mijloacelor de informare corporatiste pentru mușamalizarea adevărului (televiziunea, presa), precum și răspândirea intensă a propagandei politice, dovedesc că pregătirile pentru întreaga operațiune au necesitat mult timp și au fost minuțios planificate. Lipsa opoziției substanțiale în interiorul sistemului dovedește prezența unei rețele de colaboratori benevoli care s-au infiltrat în sistem și prestează “munca murdară” pentru așa-zisa Elită Mondială. Deseori este greu de crezut că elitele singure au reușit să-și extindă puterea peste atât de multe posturi de control, peste întreg spectrul combinat al economiei, politicii și vieții sociale. Aici își au originile scepticismul și sintagma cunoscută ca “teoria conspirației”. Din nefericire, faptul că toate schimbările se îndreaptă într-o singură direcție, exclude posibilitatea unei simple coincidențe. Oportunismul și conformismul sunt larg răspândite într-o societate care continuă să se elibereze de orice restricție, inclusiv de valorile morale.

Noua Ordine Mondială nu mai este astăzi doar un concept vag formulat, deși încă există o majoritate care nu este conștientă de existența ei, sau pur și simplu o ignoră, părândui-se prea exagerată pentru a fi adevărată. În plină criză economică, Noua Ordine Mondială devine sub ochii tuturor o realitate care treptat, prinde contur.

Dictatura financiară globală este soluția-miracol impusă de grupul Bilderberg pentru rezolvarea crizei actuale: “Crizele economice au fost și vor fi deseori provocate intenționat chiar de noi cu scopul de a retrage (pentru noi – n. b.) bani din circulație”. Acesta este un citat din al XX-lea protocol secret francmasonic. Primul-ministru al Marii Britanii, președintele Frantei și înalți oficiali internaționali cer instaurarea unei dictaturi financiare pentru a rezolva actuala criză economică, iar de această dată, chiar și cei mai sceptici vor trebui să recunoască evidența: actuala criză financiară este folosită de cei care urmăresc să conducă această planetă, pentru a instaura Noua Ordine Mondială.

Soluția de creare a unei autorități financiar-bancare globale, la care s-ar fi ajuns – chipurile – după mai multe întâlniri ale liderilor mondiali, a fost în fapt decisă la întâlnirea Bilderberg din iunie 2008. Scenariul prin care s-a ajuns aici nu este nici pe departe unul nou: a mai fost folosit în 1815, în 1907, în 1929, în 1944 și în 1971 sub același pretext: asigurarea “stabilității” și “creșterii economice”, pretext care folosit inclusiv în prezent. Iar de fiecare dată s-a intâmplat exact contrariul: s-a format și accentuat o nouă criză, mai amplă, și mai gravă, care a mărit tot mai mult puterea guvernului financiar din umbră. Unii autori care au avut curajul să facă dezvăluiri despre conspirația mondială au avertizat în iunie 2008 că scopul întâlnirii Bilderberg este discutarea modalității de implementare a Guvernului Mondial utilizând o criză financiară. De fapt nici nu se încheiase bine întâlnirea Bilderberg (desfășurată la Washington între 5 și 8 iunie 2008), că Timothy Geithner se plângea în cotidianul Financial Times de gravele probleme financiare create de actualul sistem. “Vina o poartă existența băncilor centrale, iar problema se va rezolva doar prin instaurarea unui unic organism financiar (Guvernul Mondial, n.b), care să controleze întregul sistem bancar.”

Sistemul monetar al băncilor centrale sau naționale a fost în realitate creat tot de cei care acum vor (numai aparent) să îl distrugă, rezultând doar o atitudine de fațadă, deși în realitate vor să îl extindă. Primul sistem monetar din această serie a fost Rezerva Federală din SUA. Orice bancă centrală are puterea de a emite bani pentru o întreagă națiune și, prin acest mecanism controlează rata dobânzilor, rezervele de monedă și stabilește, prin retragerea sau lansarea banilor lichizi pe piață, valoarea monedei naționale. O bancă centrală poate da bani cu împrumut guvernului, însă evident că face aceasta în schimbul unei dobânzi. Atunci când dă cu împrumut dolarii produși astfel, Rezerva Federală cere o dobândă, care intră în buzunarul celor care o conduc, determinand o creștere a cantității de bani pe care aceștia o pot apoi din nou împrumuta. E un cerc vicios fără sfârșit, iar la ora actuală nu există nici un alt mecanism mai ingenios și mai diabolic de îmbogățire.

De aceea, autoritatea care regularizează cursul masei monetare este și cea care îi regularizează valoarea, aceeași autoritate care deține și puterea de a îngenunchea economii și societăți întregi.

Drept urmare, în lăcomia și inconștiența lor, cei care au creat sistemul bancar își doresc acum să îl extindă la nivel planetar, pregătindu-ne o sclavie economică la o scară nemaivăzută până acum în istoria omenirii.

Gordon Brown, primul ministru al Marii Britanii cerea “o nouă arhitectură financiară mondială pentru o eră globală”;”Uneori este nevoie de o criză, pentru a face ca oamenii să accepte că ceea ce era de mult evident și ar fi trebuit făcut încă de mulți ani, nu mai poate fi amânat nicidecum,” spunea Gordon Brown într-un discurs. “Trebuie să creăm o nouă arhitectură financiară internațională pentru o eră globală. Trebuie să avem un nou sistem monetar, să construim o nouă arhitectură financiară internațională pentru anii ce vor urma.” Acordul a fost adoptat în iulie 1944 pentru a reconstrui sistemul economic internațional după cel de-al Doilea Război Mondial. El stabilea un cadru de administrare monetară, dictând regulile pentru schimburile comerciale și financiare între țările industrializate. Așa au fost create Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, ca organisme menite “sî garanteze stabilitatea financiarî și creșterea economicî la nivel internațional” (adicî exact același pretext care este servit și astazi – și iată unde am ajuns!).

Tot stabilitatea economică a fost invocata și pentru a justifica crearea Rezervei Federale. Prima bancă din lume a apărut în urma unei false crize financiare, declanșate de un alt membru al elitei bancare, bancherul J. P. Morgan. În 1907, J. P. Morgan a început să răspândească zvonul că băncile ar avea dificultăți și nu vor mai putea face rambursări. Acest zvon a căpătat credibilitate pentru că venea de la o persoană despre care se presupunea că știe bine ce spune, J.P. Morgan fiind considerat un stâlp financiar la acea vreme. Drept urmare a acestui fapt s-a creat panică, toată lumea s-a înghesuit să își retragă depozitele din bănci, lucru ce a dus inevitabil la falimente în lanț – au dispărut aproape 5400 de bănci în acea vreme. Apoi Congresul american a demarat o anchetă pentru a stabili care este cauza acestui dezastru și cum poate fi el evitat. Comisia însărcinată cu această misiune era condusa de senatorul Nelson Aldrich. Acesta era liderul partidei republicane din Senat, dar și trezorier al lojii masonice din Rhode Island și omul bancherilor (de altfel avea să devină membru al clanului Rockeffeler, fiica sa Abby Greene Aldrich căsătorindu-se cu John D. Rockefeller Jr.).

Senatorul Aldrich a propus ca soluție “salvatoare” crearea unei Bănci Centrale care să vegheze pentru ca dezastrul din 1907 să nu se mai repete niciodată. Dar istoria a arătat că el s-a mai repetat de atunci de mai multe ori. În 1910, Actul Rezervei Federale a fost semnat inițial, nu de legiuitorii americani așa cum ar fi fost firesc, ci de bancheri, în cadrul unei întâlniri secrete organizate în casa lui J.P. Morgan din Jekyll Island. Apoi documentul i-a fost dat senatorului Aldrich care l-a prezentat Congresului. Inițial nu a avut succes, dar în 1913, când Woodrow Wilson a devenit președinte al SUA, a fost aprobat. În schimbul susținerii financiare și politice în alegeri, Wilson le promisese bancherilor că, odată ajuns președinte, va aproba imediat constituirea Rezervei Federale. Cu două zile înainte de Craciun, când o mare parte din membrii Congresului american nu erau prezenți, Actul Rezervei Federale a fost transformat în lege, fiind aprobat de Congres și de președintele SUA . După mulți ani, Woodrow Wilson scria cu regret: “Națiunea americană este controlată de sistemul de credit. Sistemul de credit este unul privat, creșterea națiunii și toate activitățile noastre sunt în mâinile a doar câțiva oameni, care nu fac altceva decât să controleze și să distrugă libertatea economică. Am ajuns să fim una din cele mai prost guvernate, cele mai complet controlate și mai dominate guverne din lumea civilizată. Nu avem un guvern cu opinie liberă, mânat de propriile convingeri, ci un guvern aservit opiniei și supus presiunilor unui mic grup de oameni care îl controlează.”

Senatorul Louis McFadden spunea în 1932 în Congresul american: “Prin constituirea Rezervei Federale a fost construit un sistem bancar mondial, controlat de bancherii internationali care acționează împreună pentru a transforma lumea în sclavul lor. Rezerva Federala a uzurpat guvernul.” Publicului i s-a spus atunci că Rezerva Federală este unica soluție pentru menținerea stabilitatii economice ( nu-i așa că vă sună cunoscut?). Străzile și ziarele erau pline de afișe în care americanilor li se arăta cum inflația, șomajul și criza economică erau de acum de domeniul trecutului, datorita apariției Rezervei Federale (același pretext se vrea fi folosit în prezent pentru a justifica crearea unui Guvern Mondial). A urmat însă marea criza economică din 1929, cunsocută ca Marea Depresiune, care a predat SUA cu totul în mâinile bancherilor. În 1944 a fost implementat sistemului Bretton Woods pentru a restabili economia după al Doilea Război Mondial (o altă criză generată cu finanțarea acelorași bancheri). Cu acest prilej au apărut alte instituții financiare de genul Rezervei Federale , dar pe scară mai extinsă: Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială. Rezerva Federală a oprit în 1971 convertibilitatea dolarului în aur, producând o nouă criză pe piață care a transformat dolarul american în principala monedă de schimb (îndeosebi pentru comerțul cu petrol) a planetei. De fiecare dată s-a invocat nevoia de stabilitate economică. Lista folosirii acestui scenariu este lungă și se încheie – să sperăm – cu actuala criză financiară, orchestrată de aceeași bancheri din umbră prin intermediul organizațiilor lor: Rezerva Federală, Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și băncile centrale ale celor mai mari puteri ale lumii. Aplicând cu scrupulozitate și vehemență scenariul cunoscut, acestea au creat în prezent panica necesară acceptării unei noi autorități financiare, unice la nivel mondial, conduse de același grup restrâns care vrea să domine întreaga planetă: viitorul Guvern Mondial.

Adică pretextul de care se folosesc și ceea ce numim în prezent Criza Economică Mondială.

E foarte posibil ca toate aceste detalii financiare să vă obosească… Din păcate, sistemul bancar ne-a obișnuit să lăsăm chestiunile economice și financiare, atât de complicate pentru noi, pe seama “experților” – care sunt instruiți să gândească și să acționeze exclusiv numai în interesul “elitei” mondiale, fiind niște instrumente subvervise ale guvernului din umbră.

Un exemplu elocvent este cel care cuprinde mecanismele de care se folosesc agenții speciali ai organismelor financiare internaționale (FMI, Banca Mondială), numiți asasini economici, agenți infiltrați în guvernele națiunilor, și este redat în filmul de mai jos care îl pune în centrul atenției pe John Perkins, un fost “asasin economic” care timp de zece ani și-a pus puterea de convingere și competențele de economist în slujba imperiului finaciar mondial format din organizațiile cunoscute ca Banca Mondială și FMI, misiunea lui fiind de a ruina țările lumii a treia prin îndatorare, prin acest mecanism asigurând interesele marilor corporații americane și, desigur, profituri imense pentru bancheri și corporațiile lor.

Avînd remușcări în prezent pentru ceea ce a făcut în trecut, autorul cărții “Confesiunile unui asasin economic” a pornit o campanie publică prin care încearcă să determine corporațiile să aibă mai multă responsabilitate economică și socială. Perkins explică detaliat cum aceste corporații financiare care pretind public ca ajută dezvoltarea țărilor sărace și eradicarea sărăciei, în realitate nu fac decat sa mărească sărăcia și stratificarea socială, în timp ce profiturile corporațiilor cresc continuu.

sursa: libercugetatorul.info

http://gandeste.org

AGENDA OZN A GUVERNULUI DIN UMBRĂ. PROGRAMUL SECRET REFERITOR LA OZN-URI (2)

Cititi prima parte aici:

http://sfatuitoarea.blogspot.ro/2013/03/agenda-ozn-guvernului-din-umbra.html

Articol apărut în Nexus New Times Magazine

de dr. Steven M. Greer

Oferta

În mai 1992, în staţiunea Saint Malo în afara Parcului Naţional al Munţilor Stâncoşi, am fost de acord să ajut la organizarea unei conferinţe împreună cu astronautul Brian O’Leary, Maury Albertson (unul din co-fondatorii Corpului Păcii) şi cu Institute for New Science. Era vorba de un loc privat în care i-am invitat pe toţi cei implicaţi în lumea civilă a OZN-urilor. Au fost şi unii oameni care, desigur, s-au dovedit a lucra în spionaj, incluzându-l pe generalul T.E. şi prietenul său psihiatru.

Am dorit să creez un mediu colegial în care să poată fi comunicate informaţii şi perspective. În realitate, am descoperit că întreaga lume civilă a OZN-urilor era atât de plină de dezinformări şi fracţiuni adverse încât imediat după ce au ajuns acolo şi-au scos cuţitele şi securile şi au început să şi le înfigă unii în spatele celorlalţi – inclusiv într-al meu. În acest moment am realizat ce cuib de şerpi este în realitate lumea civilă a OZN-urilor. În timpul acestei conferinţe, generalul şi psihiatrul au încercat să mă recruteze pentru a deveni membru al grupului lor. Generalul a spus: „Ştii, avem o organizaţie care se ocupă cu acest lucru şi care e foarte restrânsă...”, cuvântul „restrânsă” însemnând „foarte bine acoperită”. Ştiam ce vroia să spună. A spus: „Dacă ţi-ai unii eforturile cu ale noastre îţi vom da bani, putere şi acces la tehnologii  la  care  nici  nu  visezi”.  Iar  eu  am  răspuns:

„Mulţumesc, nu. Nu am nevoie. Am crezut că am clarificat acest lucru luna trecută, când ne-am întâlnit în Atlanta.” Însă el a perseverat în încercarea de a mă convinge, deoarece erau conştienţi de ameninţarea pe care o reprezentam pentru monopolul lor ascuns din acest domeniu. Atât au avut de spus.

Wernher von Braun (23 martie 1912 – 16 iunie 1977) A fost una din una din cele mai importante personalităţi în tehnologia dezvoltării rachetelor atât în Germania cât şi în SUA. A condus programul german de dezvoltare al rachetei V-2 înainte şi în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. A ajuns în Statele Unite la sfârşitul războiului prin intermediul operaţiunii secrete Paperclip.

Un bun prieten al tipului de la NASA care era acolo şi un alt tip de la CIA au venit la mine şi mi-au spus: „Ei sunt foarte geloşi pe ceea ce faci, deoarece bâjbâie în întuneric şi pot face doar anumite lucruri pentru anumite scopuri. Tu eşti liber şi poţi face mai mult decât ei!” Ştiam acest lucru. Am explicat: „Poate că temporar nu avem putere, însă suntem liberi – şi avem alte puteri care ne sunt date de la Dumnezeu.” În cele din urmă, generalul s-a dus la Emily, soţia mea, într-un moment în care eu nu eram prezent. I-a vorbit despre acest grup însă nu l-a denumit „MJ-12”.

El a spus că există un consiliu al acestui grup, care are un anumit număr de locuri.

Interesant, a spus că acest număr era 9. Desigur, el ne studiase cu  atenţie, ştia că  suntem Baha’i şi  că  numărul nostru sfânt este 9. Aşadar, a spus că există nouă membri în consiliu, fiecare cu propriul său blazon – şi un anumit symbol – şi care mi s-ar acorda şi mie dacă mi-aş unii organizaţia cu a lor.

Dr. Carol Rosin Dr. Carol Rosin a ocupat poziţii de conducere în domeniul aerospaţial şi în domeniul apărării. A fost purtătoarea de cuvânt a lui Wernher von Braun şi a lucrat ca şi consultant pentru diverse organizaţii, companii, departamente guvernamentale şi agenţii de informaţii. A înfinţat în Washington, Institutul pentru Securitate şi Cooperare în Spaţiul Cosmic şi a depus mărturie de mai multe ori în faţa Congresului în legătură cu armele spaţiale.

Iar Emily, amabilă, a spus: „Par atât de drăguţi şi au spus atât de multe cuvinte frumoase la adresa ta. Da, dragă, observi însă ce urmăresc să facă?” În cele din urmă m-am dus la ei şi le-am spus: „Să mă exprim mai clar. Voi fi independent până la capăt şi îmi voi păstra operaţiunile private, curate şi conform cu scopurile intenţionate. Nici un fel de muncă de lămurire sau oferte sau bani sau putere nu vor schimba această stare de fapt!”

Pentru că a venit vorba, generalul T.E. a fost implicat în aceste proiecte sub acoperire încă din tinereţe. Am confirmări legate de acest lucru din surse independente. Înainte de a „ieşi la pensie”, a fost şeful serviciului de spionaj al armatei, deşi spunea oamenilor că    s-a retras. Aceşti oameni nu se retrag – decât atunci când sfârşesc într-un sicriu.

Am întâlnit un pilot militar care în anii 1960 a fost implicat într-o  operaţiune  specială  de  urmărire  şi  filmare  a  unor OZN-uri. El mi-a spus că odată ce un echipaj avea o asemenea întâlnire era dizolvat, iar membrii săi trimişi la posturi noi – însă întreaga informaţie mergea direct către un tip de care era convins că nu am auzit niciodată: generalul T.E! Atunci când mi-a spus această poveste am râs şi i-am răspuns: „Îl cunosc foarte bine!”

După ce am respins aceste avansuri din partea generalului, după 30 de zile întregul internet era plin de site-uri şi mesaje către public care mă atacau. Ei au dat drumul tuturor câinilor din comunităţile civile de studiu al fenomenului OZN şi din cadrul presei de pretutindeni. Am fost făcut în toate felurile, de la sectant până la simpatizant demonic cu forţele extraterestre sinistre şi mincinos.

Apoi, ei au lansat minciuna că nu sunt medic. Eu lucrez într-un spital, iar ei au afirmat că nici măcar nu sunt licenţiat în practica medicinii. A trebuit să-mi public licenţa în medicină şi diploma universitară pentru a arăta că sunt efectiv medic. Războiul psihologic şi hărţuirea au fost intense – şi continuă şi astăzi. A fost o perioadă de 14 ani de atacuri, defăimări şi jocuri murdare de toate tipurile.

Generalul T.E. mi-a spus câteva lucruri. De exemplu, a spus că există nave şi instalaţii extraterestre sub suprafaţa planetei Marte şi că proiecte secrete au obţinut imagini ale acestora. De asemenea, mi-a spus în particular despre toate tipurile de obiecte de care dispun programele secrete care presupun tehnologii avansate – până la nivelul a ceea ce deţin extratereştrii.

Am fost capabil să obţin destule informaţii bune datorită faptului că s-a încercat racolarea mea. Am aflat că această „celulă” specială constituia interfaţa dintre lumea civilă a OZN-urilor şi lumea secretă. Ea se constituie într-un grup de legătură care a pătruns în multe proiecte civile referitoare la OZN-uri.

(Va urma)

Sursa: http://jurnalparanormal.ro

Ţările BRICS forţează reforma sistemului financiar global şi consolidarea luptei împotriva evaziunii fiscale

Wall Street Journal relatează despre o ofertă surprinzătoare pe care ţările BRICS au lansat-o pentru SUA şi Marea Britanie. Surse informate din cadrul diplomaţiei indiene au povestit jurnaliştilor americani despre intenţia BRICS de a oferi Washingtonului şi Londrei posibilitatea de a participa la finanţarea Băncii de Dezvoltare a BRICS, obţinând în schimb până la 45% din drepturile de vot în noua organizaţie financiară supranaţională.

De fapt, acum asistăm la ultima fază a pregătirilor pentru o revoluţie în sistemul financiar global. Până acum, instituţiile financiare supranaţionale, adică FMI şi Banca Mondială, se aflau sub controlul american şi nu făceau altceva decât să promoveze politica americană, condiţionând creditele acordate de aceste instituţii de îndeplinirea unei agende politice şi economice vădit proamericane. Odată cu declanşarea crizei economice globale, a devenit evident că un sistem în care atât moneda de bază cât şi instituţiile supranaţionale sunt controlate de SUA nu mai corespunde realităţii economice şi ţările BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) au încercat să iniţieze o resetare a sistemului. 

Chiar şi în interiorul sistemului financiar occidental s-au găsit persoane care au acceptat realitatea şi au încercat să promoveze o reformă atât a sistemului financiar cât şi a structurilor financiare supranaţionale. Printre susţinătorii acestei reforme radicale s-a numărat şi Dominique Strauss-Kahn. Motivul real pentru care s-a organizat „mazilirea” şefului FMI a fost dorinţa acestuia de a transforma FMI într-o structură care să reprezinte în mod echitabil toate forţele economice ale lumii şi să gestioneze crearea unui sistem financiar în care un „coş de valute” ar fi înlocuit dolarul american în calitate de monedă de bază a sistemului monetar global.

După operaţiunea de discreditare a lui Strauss-Kahn, FMI nu a mai putut fi folosit ca o platformă pentru reformarea sistemului financiar internaţional şi, pentru o perioadă, ţările BRICS s-au limitat la oferirea opţiunilor de finanţare alternativă pentru ţările care nu au mai dorit să fie dependente de FMI. În acest context se înscriu atât creditele acordate de China ţărilor din Africa, Europa (Ungaria, Portugalia) cât şi creditele acordate de Rusia pentru realizarea unor proiecte în Serbia şi America Latină. 

Destul de rapid, a devenit clar că eforturile individuale sunt insuficiente şi s-a ajuns la necesitatea creării unui „FMI paralel” care să poată rezolva radical problema reformării sistemului financiar internaţional. În prima fază, Banca de Dezvoltare a BRICS va avea la dispoziţie echivalentul a 100 de miliarde de dolari pentru acordarea de credite ţărilor care nu doresc să se supună cerinţelor FMI.

Acceptarea invitaţiei de participare la acest proiect este o ultimă şansă pentru SUA şi Marea Britanie de a se integra în acest nou sistem financiar în condiţii acceptabile şi onorabile. Participarea la acest proiect va necesita sacrificii financiare şi politice din partea SUA, mai ales în condiţiile în care recent s-a ajuns la o reducere automată a bugetului american, reducere care a avut consecinţe grave şi neplăcute asupra forţelor armate americane. În contextul economic actual, Banca de Dezvoltare a BRICS nu este un concurent pentru FMI şi BM, ci un înlocuitor al acestora. 

Toate ţările BRICS, dar mai ales China şi Rusia, deţin atât de multe obligaţiuni americane încât chiar şi o vânzare parţială a acestora ar provoca o prăbuşire imediată a pieţei obligaţiunilor SUA şi ar provoca o creştere dramatică şi instantanee a costurilor de împrumut pentru guvernul de la Washington. Marea Britanie se află într-o situaţie identică, ba chiar şi mai vulnerabilă după ce a pierdut ratingul de „triplu A”. Dintr-o anume perspectivă, se poate spune că ţările BRICS au ajuns să ţină „pistolul financiar” la tâmpla economiei americane şi prin acest fapt se pot explica aspecte ale comportamentului recent al Washingtonului. America şi Marea Britanie vor trebui fie să se alăture noului sistem, fie să sufere consecinţele existenţei într-un sistem financiar global pe care nu-l mai pot influenţa deloc. Ţările BRICS vor consolida lupta împotriva evaziunii fiscale!

În timpul negocierilor din capitala indiană New Delhi, reprezentanţii grupului celor 5 ţări ale BRICS (Rusia, Brazilia, India, China, Africa de Sud) au convenit să extindă cooperarea în domeniul politicii fiscale, în special, în lupta împotriva evaziunii fiscale.

În cadrul negocierilor, ţările BRICS, între altele, şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la utilizarea avantajelor tratatelor fiscale internaţionale în scopul evaziunii fiscale. Până în mai 2013, părţile intenţionează să creeze o structură nouă, care va coordona eforturile BRICS în domeniul fiscal, informează agenţia PTI. 



Perspectivele SUA în anul 2013!

Într-unul dintre memoriile sale, corespondentul agenţiei de presă TASS la Washington, Vladimir Kikilo a povestit despre o întâmplare petrecută la mijlocul anilor 1980, la New York. Un amic american, Sam Williams, proprietarul şi editorul unui ziar local Finger Lake Times, l-a invitat să viziteze Catedrala Sfântului Patrick de pe 5th Avenue.

Acolo, jurnalistul american a aprins trei lumânări. „Una este pentru sănătatea TASS, una pentru KGB şi una pentru URSS”, a spus Sam Williams care, în ciuda admiraţiei pentru cultura rusă era un cunoscut anticomunist. „Eu mi-am dat seama că doar frica de voi îi mai ţine în frâu pe cei de la Casa Albă. Dacă URSS va dispărea, ei o să-şi facă de cap şi o să ducă ţara de râpă”, a explicat jurnalistul american. Au trecut treizeci de ani şi „profeţia” domnului Williams s-a îndeplinit.

Anul 2013 va fi un an al schimbărilor geopolitice. Până acum, SUA a avut posibilitatea să-şi bazeze politica externă pe „principiul 3D”(dolari, democraţie, distrugere), dar criza sistemică prin care trece economia americană nu-i mai permite să-şi exercite rolul de hegemon mondial. Ieri, parlamentarii americani au binevoit să facă un pas înapoi de la „prăpastia fiscală”, însă peste 4-6 săptămâni posibilitatea căderii în „prăpastie” va apărea din nou, deoarece niciuna dintre problemele fundamentale ale economiei americane nu pot fi rezolvate fără renunţarea atât la supradimensionarea forţelor armate cât şi demantelarea sistemelor de protecţie socială şi sistemului de pensii. 

În cel mai bun caz, creşterea taxelor pentru cei bogaţi va asigura un plus de venit de 65 de miliarde de dolari pe an, în timp ce deficitul bugetar pentru 2013 va fi de cel puţin 1013 de miliarde de dolari. Încet, dar sigur, establishment-ul american conştientizează că a venit timpul pentru schimbarea strategiei geopolitice şi „principiul 3D” este înlocuit cu o abordare pe care specialiştii ruşi au denumit-o „FND” (Freeze, Negociate, Disengage, adică „Îngheţ, negociere, dezangajare”). Primele semne ale schimbării sunt deja vizibile în politica de cadre a preşedintelui Obama. „Doamna de fier” şi simbolul rusofobiei americane, Hillary Clinton a părăsit postul de secretar de stat al SUA în ciuda victoriei lui Barack Obama. Mai mult, serviciul de presă al Departamentului de Stat, care de obicei face orice pentru a proteja demnitatea şi imaginea publică a funcţionarilor departamentului, a făcut totul pentru a-i crea doamnei Clinton o imagine publică incompatibilă cu o eventuală continuare a carierei politice. 

O situaţie în care serviciul de presă al Departamentului de Stat descrie cu lux de amănunte infecţiile intestinale, comoţiile cerebrale şi cheagurile de sânge din creierul unui fost secretar de stat, nu poate fi descrisă altfel decât „o execuţie mediatică” care nu avea cum să aibă loc fără acordul, ba chiar ordinul explicit, al preşedintelui. Lista de reprezentanţi ai „aripii dure” a establishment-ului american care au fost forţaţi să părăsească scena politică este destul de lungă şi include nume grele precum McCain, Lugar, Kyl etc. 

Pentru prima dată în 30 de ani, SUA simte nevoia să-şi reducă prezenţa în zonele care nu reprezintă importanţă crucială şi să se concentreze asupra unei singure regiuni: Asia de Sud-Est, în care creşte influenţa Chinei, iar politicienii care nu înţeleg „spiritul vremurilor” sunt traşi pe linie moartă.

Rezultatele acestei reorientări deja devin vizibile. Flota americană a plecat din zona Siriei, fiind înlocuită de navele celor patru flote ale Federaţiei Ruse. Timp de câteva săptămâni navele Federaţiei Ruse vor desfăşura aplicaţii militare la o scară nemaiîntâlnită de la destrămarea Uniunii Sovietice. Pentru Siria se caută şi, probabil, se va găsi o soluţie care va satisface interesele tuturor jucătorilor geopolitici implicaţi în proces. Relatările presei israeliene despre raidurile trupelor speciale ale Federaţiei Ruse care au securizat stocurile de arme chimice ale regimului Assad pot fi interpretate ca un prim pas al unui scenariu de acest gen.

Din perspectiva economică, anul 2013 se anunţă a fi unul foarte greu pentru SUA. Atât China cât şi Rusia deţin cantităţi impresionante de obligaţiuni americane, ceea ce le oferă posibilitatea de a „dinamita” oricând economia americană prin „aruncarea” obligaţiunilor în piaţa secundară, lichidând astfel capacitatea Washington-ului de a-şi finanţa cheltuielile curente din împrumuturi. Conform calculelor Congresului SUA, America împrumută 4 miliarde de dolari pe zi, doar pentru a face faţă cheltuielilor bugetare. În aceste condiţii, libertatea de manevră a Casei Albe este restricţionată de interesele creditorilor.

În 2013, vor prinde contur eforturile ţărilor BRICS de a construi o piaţă comună şi un sistem financiar alternativ celui bazat pe dolarul american. Noul oleoduct VSTO 2 (ESPO 2) permite Rusiei să exporte cantităţi importante de petrol în China şi să reducă dependenţa de cumpărătorii europeni, ceea ce deja provoacă panică în rândul comisarilor europeni. 
China face eforturi pentru reducerea dependenţei de export şi creşterea pieţei interne, stimulând-o prin creditare şi creşteri salariale. În curând va începe funcţionarea Băncii de Dezvoltare a BRICS, adică va fi creată o instituţie financiară care va dispune de resursele necesare pentru a oferi ţărilor în curs de dezvoltare o alternativă faţă de tandemul distrugător format din FMI şi Banca Mondială. Investiţiile Chinei în Africa deja produc efecte economice şi politice, iar în 2013 aceste efecte se vor accentua. 

La fel, vor începe să producă efecte eforturile Federaţiei Ruse de a accelera integrarea economică în spaţiul ex-sovietic. Încet, dar sigur, se conturează o configuraţie geopolitică multipolară în care SUA nu mai poate şi nici nu mai vrea să fie jandarmul omniprezent care şi-a plasat guvernatori în toate colţurile lumii, iar problemele globale se rezolvă fie prin „îngheţare” de comun acord sau prin negociere care să satisfacă interesele tuturor jucătorilor importanţi.

În aceste condiţii, nespus de comic sună ameninţarea consilierului prezidenţial Iulian Chifu care s-a declarat nemulţumit de politica externă a Federaţiei Ruse, menţionând că „acest tip de acţiune începe să coste, iar în anul 2013, dacă nu există o revizuire a acestei atitudini, va costa şi mai mult”. Rămâne de văzut cine şi cât va plăti pentru diverse atitudini în 2013. 

Articole preluate de pe Vocea Rusiei

[Nota moderatorului AIM: Sigla de anul acesta a reuniunii ţărilor BRICS, programată să aibă loc în Africa de Sud la Durban, seamănă cu un soare înconjurat de razele sale... Acest simbol (soarele) a fost în mod intens abuzat de Cabala, şi este prezent atât pe celebre monumente publice, cât şi în conponenţa diferitelor sigle ale unor corporaţii multinaţionale, sub diverse forme, stilizate sau clare. Oare această construcţie numită BRICS chiar se află în afara influenţei Cabalei, sau nu este decât un nou "pachet" frumos ambalat ce conţine aceeaşi otravă pe care Illuminati o servesc neîntrerupt umanităţii de foarte mult timp? 


Dacă avem în vedere şi faptul că Rusia participă anual la discuţii bilaterale cu Uniunea Europeană (care este o "construcţie" politico-economică pusă la cale de Cabala), şi că în anul 2012 această reuniune a avut loc chiar pe 21 decembrie şi a fost prea puţin mediatizată public, aşa cum se arată în articolul UE şi Rusia bat palma pentru guvernul mondial, atunci toată această imagine a BRICS începe să se destrame în lumina adevărului. Folosirea anumitor simboluri ale Illuminati se poate observa şi în sigla reuniunii din anul 2010 a UE cu Rusia, siglă ce se aseamănă foarte mult cu un ochi - simbolul francmasoneriei mondiale cel mai des întâlnit, chiar şi pe bancnota de 1 dolar.]
Sursa: http://roaim.de.vu

Proiectul NOM: ce se urmăreşte, de fapt, prin instaurarea unui guvern mondial?

- În precedentele episoade din saga Bilderberg am făcut referire frecvent la sintagma “Noua Ordine Mondială”(NOM). Să încercăm împreună, în acest nou episod, să descifrăm care sunt originile şi implicaţiile acestei sintagme. Se poate traduce aceasta printr-o zicala românească: “La vremuri noi, tot noi”?

Fuziune între socialism şi capitalism

“The New World Order” (“Noua Ordine Mondială”) este titlul unui cărţi scrise de romancierul şi jurnalistul H. G. Wells şi care a fost publicată în 1940. Subiectul romanului făcea trimitere la procesul de instaurarea a unui guvern mondial unic.

Cartea lui Welles era în mare parte construită ca un răspuns al manifestului publicat în 1939 de către Clarence Streit,  intitulat “Union Now”, în care acesta făcea apel la formarea imediată a unui guvern mondial unic (one world government) ca urmare a eşecului înregistrat de Societatea Naţiunilor.

Sintagma a fot preluată de preşedintele George H.W. Bush care, la 11 septembrie 1990, în cadrul discursului susţinut în faţa Congresului american folosea expresia “nouă ordine mondială” că fiind definitorie pentru noua direcţie pe care se înscrisese diplomaţia americană după 1932 şi 1960.

În cadrul relaţiilor internaţionale din perioada 1990-2000 susţinătorii tezei “imperiului global” considerau că utilizarea acestei expresii reflectă dorinţa de expansiune a tot ceea ce defineşte modelul american: democraţie şi economie de piaţă.

Expresia este repudiată de câţiva antimondialişti şi anticapitalişti că denunţă mondializarea economică dominată de o concepţie unică de factură liberală. Pe de altă parte, politicieni americani că Lawrence Patton McDonald consideră că noua ordine mondială va fi o fuziune între capitalism şi socialism.

Cert este că Noua Ordine Mondială (NOM) este un concept geopolitic apărut imediat după războiul rece şi care face referire la alinierea ideologică şi politică a guvernelor şi organizaţiilor mondiale către un factotum politic şi economic încarnat de SUA.

De cele mai multe ori conceptul este asociat, în funcţie de context, cu problematici care fac trimitere la consolidarea unui guvern mondial.

O astfel de mişcare este explicit revendicată de câţiva oameni politici cum ar fi George H. W. Bush, Jean-François Copé, Dominique Strauss-Kahn, Jacques Attali, Nicolas Sarkozy sau François Hollande.

Numai că, având în vedere complexitatea şi amploarea problemelor implicate de o astfel de mişcare, există o întrebare greu de surmontat: ce se întâmplă cu democraţia?

Cu atât mai mult cu cât utilizarea pârghiilor de dezinformare separă şi mai mult liderii de conducători şi suscită, printre altele, o neîncredere generalizată în raport cu potenţialii conducători.

Mai multe teorii conspiraţioniste utilizează termenul de “nouă ordine mondială” pentru a desemna procesul de preluare a controlului asupra economiei mondialede către elite conspirative în special de factură financiară.

Teoriile mai puţin alarmiste anticipează punerea în scenă a conceptului prin înlocuirea guvernelor totalitare cu cele democratice, în timp ce alte teorii pun accentul pe implicarea francmasoneriei în trasnpunerea în viaţă a conceptului.

Teoria imperiului global

Susţinătorii teoriei imperiului global consideră evenimentele politico-sociale survenite după 1989 ca fiind o tendinţă evident de tranziţie a umanităţii către un imperiu global care, într-o primă perioadă, se concretiza printr-o ordine mondială polarizată în cadrul unei singure puteri, SUA.

Teoria susţinută de filozoful Francis Fukuyama a fost dezvoltată de politologul Zbigniew Brzeziński (nume prezent şi în culisele organizaţiilor prezentate în episoadele precedente), consilier pe probleme de securitate ale preşedintelui american, Jimmy Carter.

Pentru menţinerea hegemoniei şi devansarea rivalilor de talia Chinei, Rusiei sau Japoniei, Brzezinski estima că SUA trebuie să se alieze cu Europa pentru a domina Eurasia folosind pentru aceasta elitele.

Pentru aceasta, însă, SUA are nevoie de un partener european, dar cum Europa este extrem de divizată, Brzezinski se declară partizanul unei colaborări mai strânse cu trei ţări europene de anvergură mondială: Marea Britanie, Franţa şi Germania.

Supremaţia Euroasiei este strategică pentru că aceasta deţine ¾ din resursele naturale în materie de energie şi reprezintă 60% din PIB-ul mondial. Aceasta poate explica de ce nu se poate ajunge, pentru moment, la un consens internaţional.

O teorie viabilă?

Dacă puţine persoane contestă hegemonia SUA, existenţa unui imperiu american suscită vii discuţii.

Teza naţiunii dominante este contestată prin teze ce fac trimitere la o lume multipolară. De exemplu, China şi India pot fi considerate ca poli de putere similari SUA, iar în ultima vreme au apărut uniunile geopolitice (de genul Uniunii Europene) ce par a contesta teza naţiunii dominante.

Mai mult, SUA este considerat un pol de putere în declin, deoarece, începând cu anul 2000, SUA a înregistrat o suită de eşecuri frecvent asociate cu erori comise spontan. În această categorie pot intra: criza din Irak, cea din Afganistan, criza bancară şi economică a debutat în 2008 în SUA şi a contaminat întreaga lume.

În plus, supremaţia dolarului ca monedă de schimb este din ce în ce mai contestată, mulţi fiind cei care repudiază folosirea acesteia în schimburile internaţionale.

Pe de altă pare, sub conducerea lui Vladimir Putin, Rusia revine în forţă regăsindu-şi vigoarea economică şi diplomatică, în timp ce China şi-a conturat deja imaginea de putere economică.

În aceste condiţii, în ultima perioadă, când se vorbeşte de un guvern mondial nu se mai ia în calcul existenţa unei singure entitaţi mondiale, cu o monedă comună, ci mai curând de o sumă de organizaţii şi instituţii internaţionale care să asigure cooperarea între popoare.

Cu toate acestea nu pot fi neglijate o serie de elemente ce par a pregăti trecerea lumii către NOM.

Astfel, economistul John Maynard Keynes, principalul reprezentant al Commonwealth, la discuţiile legate de crearea sistemului de la Bretton Woods, insistă pentru crearea unei Bănci de Reglementare Internaţională care va avea, printre alte prerogative, şi acela de a emite o monedă internaţional numită “bancor”. Cum proiectul nu a avut succes s-a mers pe varianta creării FMI ce poate emite moneda internaţională numită DST.

Într-un raport al Comisiei Trilaterale din 1975 întitulat “The Crisis of Democracy” este frecvent denunţată tendinţa guvernelor occidentale de a aluneca într-o zonă dictatorială. Conform acestui raport, nemulţumirii cetăţenilor trebuie să li se răspundă cu un “recurs la manipulare, la compromise, precum şi constrângeri necesare pentru a se ajunge la o decizie”

David Rockefeller, unul dintre personajele cheie ale grupurilor Bilderberg, Illuminati, CFR etc, menţiona în volumul său de “Memorii” că atât el cât şi familia sa lucrează împotriva intereselor americane dar, în acelaşi timp eforturile sale sunt direcţionate pentru construirea unei suveranităţi supranaţionale formate dintr-o elită intelectuală şi bancheri.

La ce să ne aşteptăm de la NOM

În primul rând, Noua Ordine Mondială se caracterizează prin ideea de unicitate. Toate elementele care o constituie sunt unice şi se vor impune întregii umanităţi.

Proiectul NOM este cel al unei lumi în cadrul căreia toţi suntem oameni, nu mai există naţionalităţi, cultura, religie etc, toată lumea împarte aceleaşi valori. Cu alte cuvinte, este vorba de o standardizare a valorilor şi modurilor de viaţă la nivel mondial realizată sub conducerea unei puteri centralizate prezentate ca garantul supreme al păcii şi securităţii pe Pământ.

Pentru punerea în aplicare a unui astfel de proiect sunt necesare următoarele elemente:

-    Guvern mondial care presupune dispariţia naţiunilor şi formarea de blocuri continentale care la rândul lor vor fi subordinate puterii centrale prezentate ca rezultatul unei “hiper-democraţii” şi care, în realitate, este sub controlul unei oligarhii financiare internaţionale.

-    Existenţa oligarhiei care exclude ca factor de decizie puterea politică şi care impune ca factor decizional o super-elită mondială formată din dinastii de finanţişti, bancheri sau industriaşi. Intelectualii sau politicienii nu vor fi altceva decât purtătorii de cuvânt al oligarhiei.

-    Sinteza socialism/capitalism . Conform modelului “teză, antiteza, sinteză” sistemul socio-economic impus întregii planete va fi de natură hibridă. Oficial acest model de societate va reuni cele mai bune aspecte din cele două sisteme, dar mai mult decât probabil că NOM se va baza pe aspectele cele mai libertine şi cele mai inegale. Asta va impune preluarea modelului etatist pe care se bazează socialismul, combinat cu principiile financiare ale economiei de piaţă caracteristice capitalismului.

-    Organizarea socială: Va fi o societate bipolară compusă din două clase sociale. În vârful piramidei sociale se va afla oligarhia, iar la baza piramidei sociale restul oamenilor, care vor avea un singur drept: cel de consumator.

-    Regimul politic: prezentat ca o “hiper-democratie”, guvernul mondial va fi, în acelaşi timp, şi o “hiper-dictatură”. Deciziile luate de acesta vor fi aplicate de o birocraţie omniprezenta ce le vor impune bazei sociale care nu vor avea nici un cuvânt de spus. Şi pentru a preveni orice fel de eventuale contestaţii, guvernul va avea la dispoziţie o armată mondială, care nu avea nici un alt inamic convenţional, decât cei care vor contesta NOM.

-    Societate de supraveghere destinată monitorizării continue a tuturor sferelor de activitate, un sistem similar cu cel descris de George Orwell în romanul său “1984”.

-    Moneda: În spiritul mondializării, monedele naţionale vor fi înlocuite, într-o primă etapă, cu monede continentale (de tipul Euro, dolar nord-american etc) pentru ca într-un final să se ajungă la moneda unică la nivel mondial impalpabilă, toate plăţile fiind efectuate electronic. Valoarea acestei monede va fi reglată de o Bancă Mondială controlată de oligarhia financiară, aflată în fruntea guvernului mondial.

-    Cultură şi spiritualitate: Proiectul NOM presupune o standardizare a modului de viaţă, a tradiţiilor şi a raporturilor de existentţă. Totul va fi condensat într-un model, ceea ce va implica uniformizarea tuturor modelelor actuale. “Religia” NOM va fi cultul omului luat în calcul ca materie şi nu ca spirit.

“La o criză mondială este necesar un răspuns mondial”

Am putea spune că NOM, cel puţin aşa cum a fost prezentat mai sus, este numele unei dictaturi planetare care va avea un singur scop: asigurarea perenităţii oligarhiei financiare şi industriale. Singurii opozanţi într-o astfel de situaţie sunt doar indivizii care vor refuza să se supună sistemului.

Întrebarea firească este: “Ce şanse sunt pentru transformarea proiectului în realitate?”.

Şansele vor fi oferite de o suită de crize grave a căror unică soluţie va fi prezentată ca fiind… NOM.

Fiecare latură a acestui proiect va fi prezentată ca un răspuns logic şi firesc la o criză particulară. Logoul final va fi “La o criză mondială este necesar un răspuns mondial” care necesită o structură unică s.a.m.d. În plus, întregii planete i se va garantata securitatea în schimbul restrângerii libertăţilor individuale.

Proiectul NOM nu este nici utopic şi nici atât de departe pe cât am crede. Fiecare clipă, fiecare eveniment ne aduce mai aproape de finalizarea acestui proiect. Uitaţi-vă cu atenţie la lumea din jur, priviţi cu un ochi mai critic desfăşurarea evenimentelor, analizaţi discursurilor liderilor de opinie şi, în mod garantat, veţi putea măsura distanţa până la instaurarea NOM.

Sursa : financiarul.ro

 Sursa: 2blackjack1.wordpress.com

Un razboi mondial in plina desfasurare – batalia pentru cerealele lumii

In 2007, cand preturile la alimente au inceput sa creasca, China a semnat o intelegere cu Filipine pentru inchirierea a 2,5 milioane de hectare de teren destinate culturilor alimentare, intreaga productie urmand sa fie exportata in China. Cand s-a aflat de intelegere, fermierii filipinezi au protestat atat de vehement incat autoritatile de la Manila au fost obligate sa suspende intelegerea. Un scandal similiar a zguduit Madagascarul, acolo unde o firma sud-coreeana a incercat sa obtina drepturile de exploatare asupra a 3 milioane de hectare de teren. Consecintele? Demisia guvernului si, desigur, anularea intelegerii.

Putine lucruri pot aprinde atat de usor revoltele populare ca pierderea drepturilor de exploatare a propriilor terenuri nationale. E logic deci ca intelegerile de genul celor mentionate mai sus sa fie foarte periculoase, atat pentru guvernele locale, cat mai ales pentru investitorii straini implicati: echipamentele agricole pot fi foarte usor sabotate de localnicii infometati, recoltele pot fi foarte usor incendiate.

In plus, respectivii investitori se confrunta si cu alte probleme: de pilda, cum sa exporte produsele? Vor permite oare taranii plecarea camioanelor incarcate cu cereale spre porturi si, ulterior, spre tarile de destinatie, cand ei sunt pe punctul de a muri de foame? Greu de crezut.

E-adevarat, nici investitorii straini nu sunt dispusi sa lase sa le scape aceasta oportunitate a inchirierii de terenuri agricole in tarile sarace. E vorba totusi aici de o afacere al carei potential este estimat la 50 de miliarde $, o suma imposibil de trecut cu vederea, chiar si in conditiile in care ar putea trece multi ani pana cand sa se obtina efectiv primii bani. Sa nu uitam ca infrastructura publica necesara pentru o agricultura moderna, orientata catre piata, nu exista, de exemplu, in majoritatea statelor Africii.

E nevoie de timp si bani pana sa fie pusa la punct aceasta infrastructura, foarte complexa, formata din garaje pentru masinile agricole, echipamente de uscare a semintelor, silozuri, depozite pentru ingrasaminte, facilitati de stocare a combustibilului, servicii de reparatii si mentenanta, tehnologie de foraj, pompe de irigatii, surse de alimentare cu energie electrica. Sunt multe de facut, asadar, iar ceea ce se vede pana in acest moment pe terenurile deja inchiriate arata ca afacerea functioneaza cu mare dificultate.

Problema majora este insa alta: inchirierea acestor terenuri va mari, intr-adevar, productia mondiala de hrana? Nu se stie inca, dar un semnal avem totusi: Banca Mondiala estimeaza ca doar 37% din aceste suprafete inchiriate sunt destinate culturilor alimentare, restul sunt utilizate pentru a produce biocombustibili si alte culturi industriale. Raspunsul la intrebarea de mai sus n-ar fi, deci, unul optimist.

Si-apoi, presupunand ca aceste terenuri vor produce hrana, multa hrana, cine va beneficia de ea? Daca aproape toate investitiile – in echipamente agricole, fertilizatori, pesticide, seminte – provin din strainatate si daca toata productia este exportata, contributia la economia nationala a statului-proprietar al terenurilor nu poate fi decat foarte mica.

In cel mai bun caz, localnicii ar putea sa isi gaseasca de lucru ca zilieri, dar doar “ar putea”, din moment ce operatiunile specifice vor fi in mare parte mecanizate. Iar in cel mai rau caz, tari sarace ca Mozambic si Sudan vor avea la dispozitie mai putin teren pentru a-si hrani populatia si asa infometata. Pana acum achizitiile de terenuri n-au crescut productia de alimente, ci doar au creat multa neliniste.

Si, in fine, asta nu e tot. Lupta tarilor lumii pentru a-si asigura necesarul de alimente se desfasoara si pe alte planuri. Recent, Coreea de Sud, care isi importa 70% din necesarul de cereale, a anuntat foarte clar ca intentioneaza sa nu mai apeleze la marile firme intermediare care se ocupa cu tranzactionarea cerealelor la nivel mondial, scopul fiind sa-si achizitioneze marfa direct de la fermierii americani, in baza unor contracte multianuale care sa prevada cumpararea de cantitati mari de porumb, grau sau soia la preturi fixe.

Si, desigur, e de asteptat ca alte tari importatoare sa nu stea cu mainile in san privind cum Coreea de Sud incearca sa-si asigure o parte din productia americana de cereale inainte ca aceasta sa ajunga pe piata. Sud-coreenilor li se vor adauga cu siguranta chinezii, japonezii, sauditii si alti imporatori cu greutate, care, logic, vor avea in vedere nu numai productia americana, ci si pe cea a altor tari exportatoare, ca Australia, Argentina, Canada.

Concurenta pentru granele lumii se va ascuti, asadar, iar consecinta acestei situatii nu poate fi decat una: alimentele ieftine, vazute de multi cetateni ai tarilor bogate ca un lucru normal, de la sine inteles, vor deveni o simpla amintire.

Autor: Mihai Balescu
sursa: manager.ro

Sursa: gandeste.org