duminică, 9 septembrie 2012

Fericirea este o alegere


“Singura cale de a atinge starea de fericire este iubirea în acțiune. Singura cale care conduce la suferință este teama în acțiune .” ~ Don Miguel Ruiz

Eşti îngrijorat(ă) sau stresat(ă) în legătură cu ceea ce se petrece azi în lume? Te întrebi dacă e corect să încerci să fii fericit(ă) din moment ce alţii îşi pierd slujbele, casele sau chiar sunt ucişi în alte părţi ale lumii? Dacă da, nu eşti singurul (singura).
Mulţi oameni spun că este foarte greu să menţină o atitudine pozitivă, optimistă despre viaţa lor pentru simplul motiv că sunt bombardaţi constant cu ştiri şi informaţii negative care accentuează cât de multă suferinţă este azi în lume. Unii chiar ajung să se simtă vinovaţi pentru că reuşesc să-şi îmbunătăţească calitatea propriei lor vieţi, gândindu-se că alţii suferă pierderi mari şi se confruntă cu sărăcia cruntă. 

Aceste dificultăţi pare că îşi au izvorul într-o lipsă a speranţei de a îmbunătăţi viaţa celor care se află atât de departe de noi. Deşi suntem profund mişcaţi de compasiunea faţă de ceilalţi, exagerarea în “suferinţa empatică” ne face mai mult rău decât bine.

Calea fericirii

Realitatea este că această capacitate de a menţine propria fericire deşi în jurul tău pare că întreaga lume se scufundă şi se dezumanizează, este o importantă calitate prin care poţi acţiona spre binele comun. Iată de ce:
Pentru că “suferinţa empatică” face mai mult rău decât bine
Atunci când citeşti sau afli ştiri proaste, cum te simţi?
Atunci când te focalizezi pe ideea că întreaga lume se prăbuşeşte, că există multă suferinţă şi tristeţe în lume, este foarte greu să nu fii îngijorat, trist sau chiar deprimat. Şi chiar, ce poţi face tu din moment ce eşti aşa de trist? Nu prea multe, asta e sigur. Este mult mai bine (şi pentru ceilalţi) ca să fii fericit şi optimist!

Pentru că suferinţa ta nu ajută pe nimeni (nici măcar pe tine)
Dacă ai înceta să respiri, oare ar fi mai mult aer pentru ceilalţi? Acelaşi lucru este valabil şi pentru propria ta fericire şi pace a minţii. Poţi să găseşti măcar o ocazie în care atunci când erai trist, supărat sau furios, ai ajutat astfel (prin starea ta negativă) pe cineva în a-şi dobândi fericirea? Totdeauna dăruieşti celorlalţi doar ceea ce tu însuţi ai deja din plin. De aceea este foarte bine să fii fericit!

Pentru că fericirea şi pacea ta ajută cu adevărat pe ceilalţi
Menţinerea unui cadru mental pozitiv şi fericit îţi permite să fii mult mai eficient în a obţine ceea ce este important pentru tine în viaţă. Te ajută să ai capacitatea de a servi pe ceilalţi, şi astfel ajuţi în a face lumea mai bună, pentru toţi. De aceea este foarte bine să fii fericit!

Pentru că fericirea ia naştere din fericire
Împărtăşirea tristeţii nu diminueaza tristeţea celuilalt, dar împartăşirea fericirii îl poate face pe celălalt fericit. Gândeşte-te puţin. Aminteşte-ţi ultima dată când fiind cu cineva erai fericit. Cu siguranţă a fost un moment frumos pentru tine, aşa-i? Fericirea era atunci pretutindeni, aşa-i? Până la urmă, fiecare dintre noi dorim să fim fericiţi, şi suntem atraşi în mod natural către acele condiţii si conjuncturi de viaţă care ne permit să fim fericiţi. De aceea este foarte bine să fii fericit!

Pentru că atenţia ta hrăneşte
Atunci când, în mod conştient şi consecvent, îţi focalizezi atenţia spre a fi fericit, cu siguranţă vei găsi mai multă fericire, şi mai repede! Aici nu e vorba de cine ştie ce “magie”. Pur şi simplu aşa funcţionează mintea. Ea ne aduce mai aproape aspectul pe care ne focalizăm atenţia. Şi din moment ce vrem să fim fericiţi, atunci este esenţial să ne concentrăm atenţia asupra activităţilor şi mai ales a gândurilor care contribuie la fericirea noastră.

Pentru că obţinem o stare de bine
La prima vedere ăsta nu pare un motiv suficient de bun pentru a căuta fericirea, dar gândeşte-te. Oare când obţii cel mai uşor un lucru? Oare cum poţi să acţionezi cât mai eficient pentru a-ţi face viaţa mai fericită, şi a face şi viaţa celorlalţi mai fericită? Este atunci când ai o stare de bine, atunci când ai o stare pozitivă, atunci când ai energie, atunci când eşti fericit. Aşa-i? Atunci dă-ţi voie să fii fericit!

Pentru că atunci când nu acţionezi, eşti distras (adică pierzi timpul)
Cu atât de multe evenimente care au loc azi în întreaga lume, este foarte uşor să fii distras, să uiţi de adevăratele scopuri. Fiind distras, uiţi să acţionezi pentru atingerea scopurilor, şi te trezeşti că ai pierdut timpul fără să obţii nimic.
Cel mai rapid mod de a-ţi transforma viaţa în bine este să acţionezi aşa încât să te simţi mai bine. Ne simţim cel mai bine atunci când trăim în armonie cu ceilalţi, când suntem fericiţi, când îi ajutăm. Aşa că descoperă chiar azi ceea ce te face fericit, şi acţioneaza în consecinţă!

Pentru că ai dreptate
“Dacă crezi că poţi, sau dacă crezi că NU poţi, în ambele cazuri ai dreptate“.
Acest faimos citat din Henry Ford o spune direct.
Gândirea nostră poate fi una dintre cele mai fundamentale limitări ale capacitătii noastre de a fi fericiţi. Aşa că spune-o tare şi cu convingere: este foarte bine să fiu fericit!

Pentru că asta eşti
Suntem făcuţi din esenţa celei mai pure fericiri, este deci natural să fim fericiţi. Dar, undeva pe lungul drum al vieţii, am fost păcăliţi să credem că trebuie să ne câştigăm dreptul la fericire, trebuie să merităm această fericire.
“Fiecare dintre noi, indiferent de avere, poziţie socială, vârstă sau religie, avem tot ceea ce ne trebuie pentru a fi fericiţi şi împliniţi. Cea mai mare minciună din civilizaţia noastră este cea care spune că eşti incomplet, şi că îţi trebuie ceva din afara ta (ceva ce nu ai) pentru a fi fericit“. Gurucharan Singh Khalsa
Fericirea este dreptul nostru dat prin nastere, este natura noastră, este ceea ce noi suntem cu adevărat.

Pentru că poţi
Dacă poţi învăţa să-ţi menţii propria fericire, indiferent de ceea ce se petrece în jurul tău, atunci poţi într-adevăr să îi ajuţi pe ceilalţi, poţi să devii un izvor de fericire.
Renunţă la ideea complet greşită că tu nu poţi să faci mai nimic. Această idee te blochează înca înainte de a face primul pas, aşa că nu îţi este de niciun folos.
Conectează-te la ceea ce valorează cel mai mult pentru tine, descoperă-ţi aceste preferinţe naturale. Găseşte moduri de a te împlini în aceste direcţii. Astfel, te vei simţi împlinit şi îi vei putea ajuta şi pe alţii.

A fi fericit este cea mai bună cale de a trăi şi de a ajuta acestă lume!
Sursa: aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu