36 de ore pentru a interzice pesticidele ucigașe

În două zile, Uniunea Europeană va decide dacă va interzice pesticidele toxice care ucid albinele din toată lumea și ne pun în pericol alimentele. Marile corporații care profită de pe urma acestor substanțe nocive fac un lobby furios pentru pentru a evita interdicția și tocmai am aflat că guverne cheie sunt pe cale să cedeze - asta dacă nu le vom face să simtă acum ghimpele opiniei publice!

Albinele dispar de pe tot cuprinsul globului cu o viteză alarmantă. Și pentru că albinele sunt cele care ne polenizează culturile, experții avertizează că aceste decese în masă reprezintă o amenințare catastrofală pentru alimentele noastre. Din fericire, numeroase studii au identificat deja posibilul vinovat: o anumită categorie de pesticide nocive. Un raport oficial al UE a stabilit că interzicerea lor ar putea rezolva problema, dar gigantul producător Bayer încearcă să îi convingă pe liderii noștri să ignore știința pentru a îi proteja profiturile.

Peste 2.5 milioane dintre noi au semnat petiția care a făcut posibil acest vot. E timpul să le spunem politicienilor noștri că trebuie să ia partea științei pentru a salva albinele săptămâna asta! Haideți să inundăm căsuțele de e-mail ale miniștrilor Agriculturii din țările noastre, să înăbușim lobby-ul corporatist și să ne asigurăm că guvernele noastre ne vor salva albinele și mâncarea. Scrieți acum un mesaj și trimiteți apoi această campanie importantă și prietenilor voștri!

Semneaza petitia aici: avaaz.org

Sursa: gandeste.org

Substante toxice in haine de marca - gen Armani, H & M, Zara, Gap...

“Cămaşa lui Nessus” era Armani?

Miturile au o fărâmă de realitate, se spune. Nu ştiu câtă realitate era, acum multe milenii, în mitul „cămăşii lui Nessus” – acea cămaşă otrăvită care i-a adus sfârşitul lui Hercule – însă autorul antic pare să fi avut o viziune a zilelor noastre, când mitul său este mai actual decât ne-am putea imagina mulţi dintre noi.

de Dan Bărboi şi Rovena Costea

Aici vorbim deja de un domeniu extrem de sensibil şi controversat: cum se poate proteja consumatorul de abuzurile marilor companii? Incriminaţi, în cazul de faţă, sunt producătorii de textile şi substanţele pe care le folosesc în procesul tehnologic – uneori adevărate otrăvuri pentru organism, care pun în pericol sănătatea şi chiar viaţa utilizatorilor.

Un studiu Greenpeace International, ale cărui rezultate au fost anunţate în noiembrie trecut, a analizat materialele utilizate de 20 de mari firme de îmbrăcăminte, inclusiv nume grele ca Armani, Levi’s şi Zara, iar concluziile sunt de-a dreptul îngrijorătoare.

Autorii studiului numit “Fibre Toxice, Marea Înşelătorie din Modă” (în original “Toxic Threads, the Big Fashion Stitch-Up”) au supus analizelor chimice un eşantion de 141 de articole vestimentare diferite (de la bluze şi pantaloni la lenjerie de corp) pentru femei, bărbaţi şi copii, conţinând fibre naturale şi artificiale, cumpărate în aprilie 2012, în 29 de ţări şi regiuni din întreaga lume.

În 31 de articole a fost depistat un conţinut ridicat de substanţe nocive – ftalaţi, etoxilaţi de nonilfenol (ENF), şi amine cancerigene folosite la fabricarea coloranţilor azoici pentru industria textilă.

Descoperiri alarmante

Studiul – foarte temeinic documentat – aduce în atenţia opiniei publice o serie de fapte şi date cel puţin îngrijorătoare privind industria textilă, din care ne vom rezuma să le cităm pe cele mai relevante:

1. Etoxilaţi de nonilfenol (ENF)

TABEL: Numărul mostrelor analizate la fiecare brand în parte, alături de numărul mostrelor la care au fost depistate ENF

Substanţe de tip ENF au fost descoperite în 89 din cele 141 de articole (63% din totalul eşantionului probă), în concentraţii de la 1 la 45.000 părţi pe milion (ppm).

Toate mărcile incluse în studiu au avut cel puţin un produs care conţinea niveluri detectabile de ENF.

Cea mai mare concentraţie de ENF (45.000 mg/kg) a fost detectată într-o mostră de material de la un tricou marca C&A (care avea un imprimeu din plastisol), produs şi vândut în Mexic. Această concentraţie a fost semnificativ mai mare decât cele descoperite în orice alte mostre, iar produsul clasat pe locul al doilea, cu o concentraţie de 9.800 mg/kg a fost un tricou Mango simplu, produs în Turcia şi vândut în Spania.

Concentraţii de ENF mai mari de 100 ppm au fost decelate în 20% din mostrele incluse în studiu, iar niveluri mai ridicate decât acest prag au fost prezente într-un procentaj mai mare de mostre decât în cadrul studiilor similare din trecut, deci se poate considera că utilizarea ENF ia amploare. Odată eliminate în mediu, substanţele ENF se transformă în nonilfenol, cunoscut a fi o substanţă toxică perturbatoare a sistemului endocrin, persistentă şi bioacumulativă (se acumulează în interiorul fiinţelor vii).

Concentraţii ridicate (peste 1.000 ppm) ale ENF au fost depistate în următoarele mărci de produse: C&A (1 articol), Mango (3), Levi’s (2), Calvin Klein (1), Zara (1), Meters/bonwe (2), Jack & Jones (1) şi Marks & Spencer (1).

2. Ftalaţi

Prezenţa ftalaţilor a fost detectată în toate cele 31 de mostre de ţesături serigrafiate cu plastisol, iar concentraţii foarte mari (până la 37,6% din greutate) au fost descoperite în 4 mostre, din care două fabricate de firma Tommy Hilfiger (37,6% şi 20%), una Armani (23,3%) şi una Victoria’s Secret (0,52%).

Ftalaţii predominanţi, cu concentraţii mari, identificaţi în cele patru mostre au fost di-2-etilexil ftalat (DEHP), diisononil ftalat (DINP) şi benzil butil ftalat (BBP). DEHP şi BBP, substanţe toxice pentru sistemul reproductiv, au fost listate ca şi “substanţe cu risc ridicat” în funcţie de reglementările REACH ale UE. De asemenea, şi DINP este toxic în doze mari şi are câteva efecte de pertubare a nivelului hormonilor. Ftalaţii din formulele plastisolului nu sunt stabili şi, din acest motiv, “migrează” din produs de-a lungul timpului.

3. Amine de la coloranţi azoici

În două produse Zara au fost găsiţi coloranţi azoici ce pot degaja amine cancerigene. Deşi concentraţiile acestora se încadrează în limite legale, autorii studiului consideră simpla prezenţă a unor substanţe cancerigene în articole vestimentare ca inacceptabilă.

Aminele sunt folosite în producerea coloranţilor azoici. Amina descoperită în mostre (o-dianisidină) este cancerigenă, şi, cu toate aceastea, unele utilizări ale substanţei sunt reglementate de UE.

În afara substanţelor anterior menţionate, analizele de laborator au mai depistat prezenţa a 5 compuşi chimici clasificaţi ca „toxici” sau „foarte toxici pentru formele de viaţa acvatice” – alcanii, benzil benzoatul, benzofenonul, 1,1-bifenil, butilhidroxitoluen (BhT), benzil naftil eter.

Rezultatele arată că o gamă complexă de reziduuri chimice pot rămâne în produsele textile finite,ca o consecinţă a utilizării lor în procesul de producţie, şi pot fi eliminate în rezidurile generate de fabricile textile şi în apele în care se spală hainele, după ce produsele sunt vândute.

TABEL: Distribuţia pe mărci a probelor în care au fost depistate ENF, ftalaţi şi amine cancerigene eliberate de coloranţi azoici.

“Detox” – o campanie pentru sănătatea mediului

Pe lângă riscurile la adresa organismului uman, ce decurg din substanţele utilizate în compoziţia textilelor, industria de profil implică riscuri majore şi pentru mediu, principala ameninţare fiind deversarea de coloranţi şi reziduuri chimice nebiodegradabile folosite în producţie.

Pentru a reduce amploarea acestor practici industriale nocive, Greenpeace organizează anual, sub numele „Detox”, campanii de conştientizare a producătorilor de textile şi îmbrăcăminte, soldate cu rezultate notabile.

Astfel, în urma campaniei Detox din 2011, mai mulţi producători de articole vestimentare şi sportive s-au angajat să reducă la zero emisiile poluante până la 1 ianuarie 2020. Şase mărci – Puma, Nike, Adidas, Li-Ning, H&M şi C&A – colaborează în prezent pentru dezvoltarea şi implementarea – la nivel individual şi colectiv – a unor tehnologii prietenoase cu mediul ambiant.

Alte companii, cum sunt Levi Strauss şi G-Star Raw, au adoptat politici de limitare, dar nu eliminare completă a emisiilor poluante.

Oricum, în ciuda progreselor realizate în ultimii ani, Greenpeace consideră că metodele şi instrumentele de control al acestui tip de poluare chimică încă sunt insuficiente, iar firmele trebuie să facă eforturi mai mari de conformare la politica “zero emisii”.Concluzii şi recomandări

Autorii studiului ajung la mai multe concluzii şi fac o serie de recomandări menite să îmbunătăţească situaţia şi să ghideze industria textilă pe o cale mai curată, mai atentă cu mediul şi cu sănătatea clienţilor.

Transparenţă: Producătorii trebuie responsabilizaţi

Fără îndoială, o industrie mai curată reprezintă o provocare majoră pentru producători, iar pentru a atinge nivelul de “zero emisii” aceştia trebuie să fie mai responsabili şi mai transparenţi privind substanţele nocive pe care le folosesc în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte. În particular, comunităţile ce se învecinează cu unităţile de producţie sunt îndreptăţite să ştie ce emisii produc aceste fabrici.

Eliminare: Primul pas către zero emisii

Ca jucători la scară globală, firmele de îmbrăcăminte au ocazia să dezvolte soluţii globale care să elimine folosirea de substanţe periculoase în procesul productiv şi sunt în măsură să impună schimbări la nivelul furnizorile de materii prime. De asemenea, este nevoie ca un număr mai mare de companii din domeniu să adopte politica “zero emisii” până la 1 januarie 2020. Pe termen scurt, mărcile trebuie să impună date până la care să renunţe complet la substanţe nocive, cum ar fi ENF, ftalaţii şi coloranţii azoici. Simpla reducere a concentraţiilor acestor adevărate otrăvuri nu este suficientă, consideră experţii Greenpeace, care recomandă completa abandonare a oricăror tehnologii bazate pe astfel de compuşi.

Adoptarea pe scară largă a recomandărilor Detox

Tot mai multe mărci trebuie să se alăture campaniei Detox prin eforturi menite să elimine substanţele periculoase pentru mediu din apele reziduale, de asemenea adoptând programe ce pot produce rezultate rapide şi eficiente. În acest efort, un rol esenţial le revine furnizorilor, care trebuie să îşi informeze corect şi complet complet clienţii – în acest caz industria textilă – despre compoziţia materialelor livrate şi posibilele riscuri pe care acestea le pot prezenta pentru mediu sau utilizatorul final.

Implicarea activă a guvernelor

Guvernele au un rol hotărâtor în a impune politica de “zero emisii” pentru toate substanţele chimice periculoase, printr-o abordare preventivă care să interzică producerea, folosirea şi deversarea de compuşi periculoşi în industria textilă. Concomitent, ele trebuie să implementeze planuri de acţiune pe termen scurt ce vor include o listă dinamică a celor mai periculoase substanţe, care să fie imediat înlocuite în industrie cu echivalenţi mai puţin riscanţi, precum şi o bază de date actualizată permanent, în care să fie înscrise firmele care emit substanţe poluante.

Comunitatea trebuie să ia atitudine

La rândul lor, consumatorii trebuie să ia atitudine atât împotriva poluării produse de firmele textile, cât şi a articolelor vestimentare ce conţin substanţe nocive pentru organism.

De altfel, cele două aspecte se întrepătrund, deoarece inevitabil dacă un produs textil conţine substanţe dăunătoare, o parte din acestea a fost deversată în mediul înconjurător pe durata procesului de producţie, iar o altă parte se vor deversa atunci când produsul este curăţat după cumpărare, mai ales la primele spălări.

Astfel, Greenpeace recomandă câteva măsuri pe care consumatorii le pot lua pentru a conştientiza riscurile industriei şi a proteja atât mediul, cât şi propria lor sănătate:

- să refolosească în mod creativ articole vestimentare mai vechi din propria garderobă, combinându-le astfel încât să obţină haine „noi”;

- să solicite o atitudine responsabilă a firmelor producătoare, sancţionând acele companii care nu se conformează unor politici „verzi” de producţie;

- să ceară guvernelor să limiteze vânzarea şi importul de produse ce conţin compuşi periculoşi. 

Sursa: http://roaim.net.tf

Cantitate toxica de aluminiu gasita in laptele praf pentru sugari si copiii mici

In ciuda faptului ca prezenta aluminiului in cantitati excesive in laptele pentru sugari a fost dovedita si demonstrata stiintific inca de la mijlocul anilor 1990, iar companiile producatoare sunt avertizate si foarte constiente de problemele de sanatate pe care le pot cauza, se pare ca, in continuare, laptele praf pentru sugari contine prea mult din acest element neurotoxic.

Inlocuitorii laptelui sunt produse sofisticate ce asigura hrana nou-nascutilor si a sugarilor de cativa ani. Dr Weintraub si echipa sa au fost printre primii oameni de 

stiinta care au investigat prezenta cantitatii toxice de aluminiu in laptele praf pentru sugari din comert in 1986. Au descoperit ca laptele praf avea de 150 ori mai mult aluminiu decat laptele de proaspat de mama, apa de baut sau laptele de vaca pasteurizat. Problema cu aluminiul este ca se acumuleaza in oase si tesuturi neuronale. Desi nu exista studii clinice care au analizat impactul acumularii excesive a aluminiului la sugarii sanatosi, studii preliminare arata ca aluminiul poate cauza un stres oxidativ semnificativ in creierul soarecilor nou-nascuti compromitand in acelasi timp apararea antioxidanta a celulelor.

In publicatia oficiala Academia Americana a Medicilor Pediatri (1996), gasim descrierea catorva cazuri de copii ce au suferit de intoxicatie cu aluminiu, strans asociata cu dezvoltari ulterioare de encefalita, care duce la degenerarea progresiva a functiilor creierului si anomalii ale oaselor, in special osteomalacia, care duce la oase moi si flexibile. Expunerea prea mare la aluminiu combinata cu proasta functionare a plamanilor sunt factorii cei mai importanti ce determina in ce masura cantitatile toxice de aluminiu se acumuleaza in tesuturile corpului. Autoritatile din domeniu au stabilit ca nou-nascutii pot tolera pana la cinci micrograme de aluminiu pe kilogram de greutate pe zi.

Chiar daca acceptam aceasta limita ca legitima, un studiu interesant publicat in Jurnalul de Gastroenterologie si Nutritie Pediatrica a descoperit ca in medie, bebelusii prematuri primesc de trei ori mai mult aluminiu decat permite aceasta limita de siguranta arbitrara.

Si totusi e prea mult aluminiu

Reluand analiza acestui subiect extrem de important legat de sanatatea copiilor, Profesorul Chris Exley, de la Universitatea din Keele, UK, a testat in 2010 cantitatea de aluminiu continuta de cateva marci de lapte gata facut si lapte praf. In mod suprinzator, mostrele analizate, in special cele gata facute, erau pline de aluminiu, avand un continut de cateva ori mai mare decat cel permis in apa de baut. Conform studiului maxima concentratie testata a fost de 700 micrograme pe litru, gasita intr-un produs de lapte destinat nou-nascutilor prematuri. Pe ansamblu, toate marcile testate din comert aveau un continut alarmant de aluminiu (200-700 micrograme/l) rezultand in ingerarea a pana la 600 micrograme de aluminiu zilnic. Profesorul Exley mentioneaza in raport ca laptele praf contine de 40 ori mai mult aluminiu decat laptele de mama; aceste cantitati fac ca aceste produse sa nu fie adecvate nici pentru consumul uman, nicidecum ca hrana pentru nou-nascuti. Desi sursele acestei contaminari constante sunt greu de gasit, o mare parte din raspundere o poarta firmele producatoare. In baza acestor date, parintii ar trebui sa fie foarte constienti de potentialul pericol al hranirii bebelusilor sau copiilor mici cu lapte praf din comert.

Sursele acestui acest articol includ:

http://adc.bmj.com/content/61/9/914.full.pdf+html

http://www.ncbi.nlm.nih.gov

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20479688

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20807425

http://pediatrics.aappublications.org/content/97/3/413.full.pdf

http://www.naturalnews.com/038220_aluminum_infant_formulas_toxicity.html#ixzz2MIUT4ecM - aluminiu

http://viataverdeviu.ro

Originea murdară a fluorului din apă

De ce ar plăti un oraş pentru a-şi forţa rezidenţii să înghită deşeuri industriale dăunătoare, fără niciun motiv?, se întreabă Windsorstar.com.

V-aţi întrebat vreodată de unde provine fluorul adăugat la apa potabilă? Acesta este un derivat industrial numit acid hidrofluorosilicic şi provine de la epurarea coşurilor de fum ale fabricilor de îngrăşăminte. Aşa cum scrie doctorul Hardy Limeback într-o scrisoare către consiliul local, “mi se pare absurd că deşeurile toxice industriale sunt transportate la unităţile de tratare a apei în cisterne mari şi picurate în apa potabilă din marile oraşe”.

Limeback este stomatolog şi fostul director de stomatologie preventivă de la Facultatea de Stomatologie din cadrul Universităţii Toronto, care a studiat efectele fluorului asupra dinţilor şi oaselor. De asemenea, acesta a făcut parte şi din subcomitetul Academiei Naţionale Americane de Ştiinţe privind fluorul din apa potabilă.

Limeback a fost o autoritate renumită privind fluorul, care de multe ori a fost citat de oficialii departamentului de sănătate care apărau fluorizarea, până când nu a mai putut ignora cercetările. În 1999, acesta şi-a schimbat poziţia cu privire la această problemă şi şi-a cerut scuze facultăţii şi studenţilor săi, spunând că i-a indus în eroare “în mod neintenţionat”.

• De ce şi-a schimbat poziţia?

“Iniţial am fost îngrijorat de faptul că acumularea cronică de fluor de pe dinţi cauzează fluoroză dentară, iar în cazul oaselor determină schimbări ale sistemului scheletic. O asemenea posibilitate m-a determinat să încep cercetarea la Universitatea din Toronto”, a declarat acesta într-un interviu.

“Apoi, am aflat că deşeurile industriale erau folosite pentru a fluoriza apa potabilă.Substanţele chimice folosite în peste 90% din oraşele din America de Nord sunt fluorosilicate: sunt contaminate cu arsenic şi particule radioactive care pot declanşa dezvoltarea cancerului şi care nu au fost niciodată testate ca nivel de siguranţă în cazul oamenilor”.

Fluoroza are nişte efecte ireversibile, pătând dinţii copiilor, iar numărul cazurilor a crescut semnificativ în ultima vreme. Nimeni, nici măcar adepţii fluorizării apei, nu contestă faptul că această afecţiune este provocată de fluor. Limeback o numeşte “un marker biologic pentru otrăvirea cu fluor”.

Principala sursă a acestei probleme de sănătate este apa cu fluor. Boala este mai gravă în oraşele unde apa este fluorizată şi mai redusă în localităţile unde s-a oprit adăugarea de fluor în apa potabilă.  Municipalităţile din New Hampshire sunt obligate să scrie pe facturile la apă avertismente referitoare la fluoroză.

Dacă fluorul este dăunător pentru smalţul dinţilor, atunci trebuie să îţi pui întrebarea dacă fluorul este sau nu dăunător şi pentru oase. Studiile sugerează că fluorul se acumulează în oase, odată cu vârsta, făcându-le mai fragile şi creşte riscul fracturilor de şold la cei mai în vârstă. Fluorul a fost asociat şi cu un coeficient de inteligenţă mai redus, cu efecte negative asupra glandei tiroide şi pineale şi cu un risc crescut de dezvoltare a cancerului osos.

Oamenii care au realizat aceste studii sunt de la instituţii precum Academia Naţională de Ştiinţe şi Consiliul Naţional de Cercetare din SUA şi de la Şcoala pentru Sănătatea Publică Harvard. Există laureaţi cu Premiul Nobel care se opun fluorizării apei.

Totuşi, mulţi oficiali ai sănătăţii publice continuă să apere fluorizarea, spunând că “este nevoie de dovezi foarte puternice” pentru a opri acest proces.

Doctorul James Beck, un medic pensionat din Calgary, care a avut succes în ceea ce priveşte determinarea consliului din oraşul său să oprească adăugarea de fluor în apa potabilă a spus că “orice oficial al departamentului de sănătate publică cu minim de responsabilitate va recunoaşte că există dubii referitoare la siguranţa fluoruluişi, chiar şi cu aceste dubii, guvernele continuă să ofere această substanţă oamenilor, până când cineva le va spune cu o certitudine absolută că fluorul este toxic? Nu prea are sens.”

Oficialii se tem de o creştere a incidenţei cariilor dentare dacă oraşele opresc fluorizarea apei potabile. Însă fluorul ajută la prevenirea cariilor atunci când atinge dintele, nu când este ingerat. Iar numărul de carii a scăzut considerabil în ţările dezvoltate din jurul lumii, indiferent dacă se practică sau nu fluorizarea apei (cea mai mare parte a Europei nu fluorizează apa). Acest lucru se datorează faptului că există pastă de dinţi cu fluor, lapte fortificat cu vitamina D, penicilină care ucide bacteria ce provoacă cariile dentare, o igienă orală mai bună şi acces la îngrijire stomatologică.

La un moment dat, adăugarea de fluor la apa potabilă era considerată cea mai bună metodă de a te asigura că toată lumea primeşte o îngrijire egală, însă acum, procesul este privit drept o acţiune cu multe riscuri abuzive.

Unii oameni, cum ar fi muncitorii în construcţii şi atleţii care muncesc în căldură puternică, beau multă apă. Unii, cum ar fi cei cu insuficienţă renală nu pot elimina fluorul în mod corespunzător. Cei care au o alimentaţie săracă sunt mai predispuşi la riscurile fluorului. Iar unii oameni nu îşi permit să cumpere apă îmbuteliată pentru a evita consumul de apă fluorizată.

Fluorul este clasificat drept “un medicament neautorizat” şi totuşi este administrat fără consimţământul persoanelor, fără o avertizare cu privire la riscurile existente, iar efectele substanţei nu sunt monitorizate. Nu s-ar face aşa ceva cu niciun alt medicament de pe piaţă.

• Atunci de ce instituţiile de sănătate publică continuă să sprijine fluorizarea?

“Pentru a-şi salva reputaţia”, spune Limeback. “Toată lumea crede că aceste instituţii au dreptate deoarece sunt sprijinite de multe alte organizaţii care cred la rândul lor că aceste grupuri oficiale au dreptate”. Totuşi nicio astfel de organizaţie “nu face o cercetare proprie sau teste clinice pentru a dovedi siguranţa fluorului, iar segmente mari din literatura privind toxicitatea flurorului sunt ignorate”.

Credibilitatea şi reputaţia lui Limeback au fost atacate atunci când şi-a schimbat părerea  cu privire la această problemă. S-a pensionat de la academie mai repede, din cauza acestei situaţii.

Rămâne perfect valabilă nedumerirea lui Beck: “Chiar şi cu aceste dubii, guvernele continuă să ofere această substanţă oamenilor, până când cineva le va spune, cu o certitudine absolută, că fluorul este toxic? Nu prea are sens.”

Sursa: www.financiarul.ro

Otrava din galantar

Sursa: 2blackjack1.wordpress.com

Beautifull chemtrails Timisoara

Sa nu treaca o zi frumoasa si senina fara putina condimentare de sus, chemtrails peste tot e realitatea care devine atat de prezenta in zilele noastre incat oamenii incep sa le pozeze pe post de "cer spectaculos si frumos de pozat". Mda ...

Sursa: theworld-we-live-in.blogspot.ro

Politicieni suedezi recunosc că dârele morţii sunt reale

de Andrei Dobrin

În toamna acestui an, unul dintre liderii partidului ecologist din Suedia a recunoscut public că aşa-zisele chemtrails sau "dâre ale morţii" nu sunt doar nişte teorii conspirative, ci ele reprezintă cu adevărat un pericol care pune în primejdie viaţa cetăţenilor suedezi. Fiind primul politician european care a avut curajul să vorbească deschis despre chemtrails, Pernilla Hagberg a afirmat cu mai multe ocazii că "dârele morţii" sunt de fapt substanţe foarte toxice răspândite intenţionat în atmosferă şi că, deşi mulţi politicieni suedezi cunosc acest aspect îngrijorător, ei se tem să îl recunoască public. 

Aftonbladet, o binecunoscută publicaţie suedeză, a reacţionat la afirmaţiile diplomatului suedez, bulversând cetăţenii cu articolul "Politicienii afirmă că CIA împreună cu guvernul suedez injectează toxine desupra Suediei".

Conform spuselor Pernillei Hagberg, totul a început când a observat în Katrineholms Courier (un ziar suedez) o poză reprezentând nişte "dâre ale morţii", iar autorii acelui articol se întrebau ce înseamnă acele urme de pe cer. Hagberg a afirmat într-un interviu că nu şi-a putut imagina atunci când a sunat la redacţia acelui ziar, cu intenţia de a clarifica dilema, că totul va lua o întorsătură atât de mare.

Diplomatul suedez afirmă că îi este cunoscută problema "dârelor morţii" de şase ani şi că bănuieşte că CIA împreună cu guvernul suedez ar complota împotriva cetăţenilor suedezi prin răspândirea toxicelor chemtrailsuri. Tot ea afirmă că ar exista chiar şi un document secret pe care Suedia şi SUA le-au semnat împreună cu privire la răspândirea "dârelor morţii" pe cerul suedez. Politicianul a mai afirmat că deţine anumite informaţii care îi permit să afirme că SUA nu este singura superputere la ora actuală de pe glob care se dedă la astfel de acţiuni criminale împotriva cetăţenilor săi.

Deşi a spus că intenţionează să continue investigarea detaliată a acestei probleme, Pernilla Hagberg pare a fi o persoană modestă şi prudentă care afirmă că nu vorbeşte în numele partidului ecologist ci pe cont propriu. Invitată în mai multe rânduri, nu se grăbeşte să apară la televiziunea naţională pentru a dezbate pe tema "dârelor morţii" afirmând că programul încărcat nu îi permite, deocamdată, să facă aceasta. La ora actuală ea primeşte mii de emailuri de la oameni din toată lumea care o felicită pentru curajul său.

Se pare că un alt diplomat ecologist din Suedia, pe nume Roy Hagberg, lider al partidului în provincia Vingaker a făcut unele afirmaţii cu privire la existenţa chemtrailsurilor pe cerul suedez, afirmaţii care coincid într-o mare măsură cu cele făcute de Pernilla Hagberg. Între timp, un alt lider al partidului ecologist din Suedia a apărut la televiziunea naţională afirmând că mediul înconjurător din Suedia are probleme mult mai grave care vin pe primul plan în comparaţie cu aceste chemtrails dar, a continuat el, ar fi "foarte urât din partea guvernului suedez dacă ar fi răspunzător pentru aşa ceva".

Cu alte cuvinte, deşi nu afirmă vehement existenţa "dârelor morţii", totuşi, liderii partidului ecologist din Suedia au atras în mod public atenţia cetăţenilor suedezi asupra acestui pericol, arătându-şi într-un mod "diplomatic", am putea spune, nesupunerea faţă de ordinele aşa-zişilor "iluminaţi" satanişti care conduc din umbră planeta pământ şi urmăresc instaurarea unei Noi Ordini Mondiale.

[preluare de la yogaesoteric.net]

Completare AIM: Subiectul a stârnit comentarii la televiziunile suedeze, după cum se vede şi în următoarea secvenţă (nu dispunem de traducerea acestei discuţii televizate):

Sursa: roaim.co.nr

Carnea de pui, DEZVĂLUIRI şocante din industria alimentară

a

Dacă crezi că puiul este o alegere sănătoasă, te înşeli amarnic! Carnea de pui conţine mult mai multe lucruri decât ţi-ai fi putut imagina vreodată. De la inofensiva apă sărată până la cele mai periculoase substanţe chimice. Iată pe ce dai banii în realitate.

Carnea de pui conţine apă sărată / FOTO: http://www.perfecte.ro

Pieptul de pui este injectat cu apă sărată, zeamă, aromă şi substanţe chimice care îmbunătăţesc textura. De asemenea, acesta conţine şi produse secundare ale deşeurilor de la alte animale care pot reprezenta până la 30% din greutatea totală a cărnii, scrie financiarul.ro.

Scopul să îmbunătăţească artificial calitatea slabă a cărnii. Potrivit Foster Farms, un producător de carne de pui care susţine că nu îşi îngraşă puii, consumatorul mediu cheltuieşte, fără să vrea, aproximativ 1,50 dolari la fiecare pachet de carne pe apă sărată.

Pe lângă un conţinut ridicat de substanţe chimice de sare rafinată, precum glutamat de monosodiu (MSG), arsenic şi diferite alte chimicale, puii îngrăşaţi pot conţine şi fragmente de animale sau din deşeurile acestor animale.

Fenomenul nu este însă nou. Încă din anii ’70, producătorii convenţionali de carne de pui au început să îngraşe carnea cu materiale străine şi cu deşeuri de la animale pentru a face un profit mai mare.

Sursa:  REALITATEA.NET

ETHREL - una dintre otravurile periculoase din rosiile noastre "gustoase"...

Experiment. Reporterii RL au demonstrat cum reuşesc grădinarii să obţină tomate care se coc aproape peste noapte

Uriaşa minciună a roşiilor româneşti-21 August 2012

O substanţă controversată, care ajută legumele să crească mai repede, este folosită în exces de legumicultorii cu tradiţie din ţara noastră.

 Românii abia aşteaptă la fiecare început de vară să dea bani pe o min­ciună, aceea că roşiile cultivate de grădinarii noştrii sunt mai sănătoase decât cele din import. Cumpără­tori au plătit şi 20 de lei pe kilogram luna trecută, convinşi că tomatele din zone cu tradiţie, ca sudul ţării sau Galaţiul, sunt cultivate natural. Ce nu ştiu consumatorii este că legumicul­torii români folosesc în exces o substanţă controversată, nu­mită Ethrel. Rolul acesteia este de a grăbi coacerea legumelor, dar chiar şi reprezentantul pro­du­că­torului afirmă că în mod normal ar trebui interzisă.

Miracolul numit Ethrel

Trei zile. De atât au avut nevoie reporterii „României libere" pentru ca o roşie crudă, care abia a crescut pe fir, să se înroşească şi să fie gata de vânzare. Secretul coacerii rapide, chiar şi când vremea e rece şi ploioasă, stă în Ethrel, un produs interzis în unele ţări, dar care este folosit pe scară largă de grădinarii români care se grăbesc  să ajungă la piaţă la începutul sezonului, când roşiile sunt mai scumpe. Orice grădinar cinstit  recu­noaşte că în condiţiile climaterice din ţara noastră roşiile nu au cum să se coacă natural până în luna mai chiar dacă au fost plantate în sere încălzite. În schimb, cei mai mulţi dintre legumicultori folosesc Ethrel, un produs chimic care face ca o roşie stropită să se coacă aproape pe loc. Deşi, în România, utilizarea sa este strict reglementată, ţăranii abuzează de această substanţă pentru a ajunge cât mai devreme în pieţele din oraşe. 

Reporterii României libere au descoperit că legumicultorii cumpără la liber Ethrel şi îl aruncă pe roşii fără nici un discernământ şi fără să respecte indicaţiile producătorului, punând astfel în pericol sănătatea consumatorilor.

„Mai rapid ca Ethrel nu există"

Am mers în mai multe comune din judeţul Olt şi ne-am oprit la magazinele care vând pesticide şi îngrăşăminte pentru agricultură. Am cerut să cumpărăm Ethrel şi am fost serviţi încă de la prima unitate unde am intrat.

Reporter: Mai aveţi Ethrel?

Vânzătoare:Numai la suta de grame. Costă 70 de lei un flacon.

R.: Cât ajunge ăsta?

V.: Depinde cum vreţi să îl daţi.

R.:La roşii, că nu se mai încălzeşte.

V.: Merge 5 mililitri.

R.:Mai aveţi şi alte substanţe similare?

V.: Da, pentru coacere naturală, dar nu la fel de rapidă şi se numeşte Drister.

R.: Vreau de ăsta rapid.

V.: Mai rapid ca Ethrel nu există.

Ethrelul se vinde la discreţie şi în târgurile organizate săptămânal în comune. Unii vânzători sunt totuşi mai precauţi. "Nu mai avem voie să comercializăm acest produs de cinci ani de zile", ne-a răspuns un comerciant. Totuşi, legumicultorii din Olt ne-au declarat că multe magazine oferă această substanţă numai dacă vânzătorul îl cunoaşte pe cumpărător.

„Plantele se usucă, dar ne convine"

Cum funcţionează Ethrelul? Hormonul chimic din produs stimulează apariţia mai devreme a unei substanţe care se găseşte în mod natural în legume şi fructe atunci când se coc.  Unii specialişti afirmă că dacă s-ar respecta regulile pentru stropire - diluarea atentă a soluţiei şi acordarea unui timp de pauză de zece zile, necesar ca hormonul să iasă din roşie - Ethrelul nu ar fi toxic. Numai că legumicultorii români, dornici să prindă preţurile mari care se practică la începutul verii, utilizează o soluţie mai concentrată decât cea recomandată şi nu mai aşteaptă să treacă perioada de volatizare a substanţei chimic. Roşia este recoltată şi ajunge pe masa consumatorului cu tot cu hormonii de stimulare a creşterii.

„La începutul luni mai, a vândut un vecin roşiile cu 18 lei kilogramul. A venit un angrosist şi i le-a luat de la poartă. Când am văzut aşa, ne-am pus toţi pe căutat Ethrel", ne-a povestit un grădinar din Teleorman.

Acesta ne-a explicat că majoritatea cultivatorilor de roşii aplică următoarea reţetă. "Plantele sunt în seră. Omul stropeşte plantele şi apoi închide ermetic sera, pentru ca substanţa să nu se piardă în aer. În trei zile, roşia e coaptă, dar restul plantei se usucă. Dar pe producător nu-l deranjează. Vinde roşiile la preţ mare, acum la început de sezon, după care plantează în acelaşi loc vinete sau gogoşari. Nu aşteaptă nimeni 10 zile, pentru că tocmai asta e şi ideea, să ajungem cât mai repede pe piaţă", a explicat grădinarul.

„E interzis, aveţi grijă"

Am încercat să obţinem Ethrel chiar de la producătorul acestei substanţe, compania Bayer. L-am sunat pe unul dintre  distribuitorii oficiali pentru zona Teleorman, Nicuşor Ţăroiu, căruia i-am spus să suntem legumicultori începători care vor să ajungă repede pe piaţă cu roşiile.  "Nu se mai foloseşte în România la tomate. A fost scoasă de la omologare şi este practic interzisă. Atenţie mare la lucrul ăsta, pentru că substanţa se aduce pe diverse căi din Moldova, Ucraina sau alte ţări şi se vinde în unele magazine", ne-a explicat Nicuşor Ţăroiu. Acesta a precizat că Ethrelul a fost interzis în ţara noastră deoarece a fost folosit în exces de legumicultorii români. "Totul a pornit de la utilizarea excesivă. De dragul de a le face mari şi numai bune de piaţă s-a folosit foarte mult şi la analizele de laborator a fost găsit în cantităţi foarte mari", ne-a explicat distribuitorul Bayer. Totuşi, acesta a admis că agricultorii români nu au renunţat la practica grăbirii coacerii roşiilor.

 

"Ethrelul e în continuare căutat, foarte mulţi mă sună, dar este un produs care nu mai poate fi folosit în România, mai ales dacă produceţi pentru vânzare". Am dorit să aflăm care sunt, concret, rezultatele analizelor de laborator despre care vorbeşte Nicuşor Ţăroiu. Din păcate, am fost purtaţi de la o instituţie a statului la alta, fără nici un rezultat. Astfel, Ministerul Agriculturii ne-a răspuns: „pentru detalii vă recomandăm să vă adresaţi Institutului Naţional de Sănătate Publică". De la acest institut, ni s-a transmis că despre analize trebuie să ne interesăm la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinată şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Doar că şi nici aici nu am obţinut vreun rezultat. „Vă comunicăm că în cadrul laboratoarelor din reţeaua ANSVSA care realizează analize din produse alimentare de origine vegetală, nu se efectuează determinarea prezenţei produsului Ethrel sau a altui produs utilizat pentru maturizarea rapidă a legumelor".

În fine, am încercat să obţinem o poziţie oficială de la conducerea centrală a companiei. Deşi am aşteptam două săptămâni un răspuns, nu am primit nimic.

„Problema e să nu se greşească concentraţia"

Fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, susţine că substanţele care grăbesc maturizarea legumelor nu sunt nocive în sine. "Faptul că se grăbeşte maturarea, mai ales acolo unde se valorifică roşiile mai rapid, nu este un lucru rău, pentru că aceste substanţe nu se acumulează în roşii.  Toate aceste substanţe se găsesc şi în mod natural în legumele şi fructele aflate la maturitate. Practic, când se creşte artificial această concentraţie, se grăbeşte maturizarea", a afirmat Valeriu Tabără. Fostul ministru a menţionat totuşi că e important ca producătorii să nu exagereze cu folosirea acestei substanţe.  "Problema este să nu se greşească la concentraţie, apoi să se aerisească foarte bine încăperea sau, în câmp, să nu se folosească substanţe care se acumulează în plantă, pe care le găseşte şi peste zece zile. Pentru că pe principiul ăsta nu ar trebui să mai folosim substanţe împotriva dăunătorilor. De exemplu, sulfatul de cupru, limitat ca utilizare, este mai periculos decât ethrelul", a menţionat Valeriu Tabără. De asemenea, acesta a menţionat că e esenţială să se respecte perioada de aşteptare, ca substanţa să dispară din plantă, înainte de recoltare. 

Controverse mondiale

Dezbateri legate de folosirea Ethrelului au avut loc în toată lumea. Substanţa a fost interzisă în India, unde era folosită în exces pentru coacerea rapidă a bananelor. De asemenea, reglementări au fost impuse inclusiv în ţări precum Ghana, unde hormonul este utilizat pentru coacerea rapidă a ananasului. Uniunea Europeană permite ca în legumele ce se vând pe teritoriul său se se găsească o cantitate infimă din această substanţă, respectiv 0.5 părţi la un milion dintr-un litru.

Una dintre ţările în care Ethrelul a fost declarat sigur este Vietnamul.

Ethrel este interzis în India, unde era folosit pentru coacerea rapidă a bananelor.

Efecte secundare pentru oameni

În stare nediluată, Ethrelul este coroziv şi poate cauza răni grave ale ochilor, se arată într-un pliant internaţional al acestui produs. "Este periculos dacă este înghiţit, inhalat sau absorbit prin piele. Chiar în specificaţiile pentru România se menţionează că "cele mai importante simptome şi efecte, atât acute, cât şi întârziate sunt arsuri ale pielii si ale ţesutului membranelor mucoase, iritaţie gastro-intestinală".

Cum recunoşti o roşie coaptă cu Ethrel

Consumatorii au o singură metodă de a descoperi cu ochiul liber dacă leguma pe care o cumpără  este sau nu coaptă mai repede decât normal. Astfel, tomatele, deşi sunt roşii pe dinafară, în general sunt verzui în interior, iar miezul este încă tare şi cu gust de necopt.

Sursa: autovindecarea.blogspot.ro