Comoara din România. I se spune "ROMÂNIT", iar unii geologi cred că e cel mai valoros din lume

Pe teritoriul României, chihlimbarul, cunoscut şi sub denumirea de românit, a fost cunoscut ca piatră de leac, cult sau podoabă, fiind găsit de arheologi la Cucuteni, Petreşti, şi în judeţul Buzău la Meledic şi Sărata Monteoru. Însă, cele mai mari cantităţi de chihlimbar din România s-au obţinut în zona munţilor Buzăului, pe teritoriul comunei Colţi, unde au fost semnalate cele mai multe aflorimente de chihlimbar din ţară.

Chihlimbarul de Colţi / FOTO: http://www.viata-libera.ro

Chihlimbarul descoperit la Colţi nu se poate compara cu marile rezerve existente în lume, dar prin varietatea culorilor sale şi prin calitatea sa este considerat de unii geologi cel mai valoros din lume, scrie viata-libera.ro.

Prima atestare documentară cu privire la folosirea chihlimbarului în zona Colţi datează din perioada domniei lui Mihnea-Vodă (1577-1583), când în timpul unei vizite, împreună cu soţia să, oferă bisericii de la Aluniş o danie ce cuprindea şi o uşă încrustată cu bucăţi de chihlimbar.

La Colţi, primele exploatări prin şanţuri, puţuri şi galerii rudimentare au fost făcute între anii 1828-1834 în locul numit Faţa Budei. De altfel, în secolul al-XIX-lea chihlimbarul românesc a dobândit un renume internaţional, fiind folosit la confecţionarea ţigaretelor, muştiucurilor de pipă şi a narghilelelor, considerându-se că folosirea chihlimbarului împiedică transmiterea germenilor.

În anul 1980, la Colţi se inaugurează Muzeul Chihlimbarului, ce adăposteşte o varietate de mostre de chihlimbar provenite din zăcămintele extrase din Munţii Buzăului şi un bogat material iconografic, unelte, instrumente, documente, fotografii, bijuterii din epoca modernă şi contemporană, obiecte de etnografie şi artă populară. Însă fala colecţiei (una dintre cele mai valoroase din lume), este o piatră de chihlimbar de 1,857 kg.

Nicăieri nu se întâlnesc atâtea nuanţe de culori: de la negru opac la negru verde, negru galben, de la maroniu sidefat până la galben strălucitor.

Sursa:  http://www.realitatea.net/

Harta comorilor din România (video)

Istoria acestor meleaguri este scrisă în aur. Din pământul acestei țări au ieșit la lumină comori dorite de toți năvălitorii. Multe au fost furate, o parte se găsesc în muzeele României, la Viena, Budapesta sau Moscova... Cea mai mare parte a lor, însă, așteaptă să fie descoperite.

Care este povestea acestora? Cine sunt cei care le-au lucrat cu o artă pe care o invidiază și artiștii contemporani?

Aflați mai multe despre Harta comorilor din România urmărind emisunea realizată împreună cu Radu Moraru și Gabriel Gheorghe:

Daniel Roxin

 

Sursa: http://danielroxin.blogspot.ro

Comorile regilor traci - video, pe youtube

Pe Valea Regilor Traci din Bulgaria s-au descoperit, în ultimii ani, comori fabuloase din aur, vestigii impresionante ce vorbesc despre uimitoarea cultură și civilizație a traco-geto-dacilor.

Cercetarea arheologică din Bulgaria a luat un asemenea avânt încât bulgarii sunt percepuți, la nivel mondial, ca adevărații continuatori ai tracilor, datorită faptului că slavii s-au așezat în această zonă peste autohtonii traco-geto-daci, cu care s-au amestecat... În același timp, românii, datorită imbecilității unora și a ticăloșiei trădătorilor de serviciu, sunt percepuți ca un popor cu o identitate incertă, deoarece cecetarea arheologică este la pământ, deoarece siturile românești au fost jefuite de generații!!!

Este o emisiune pe care trebuie să o urmăriți pentru a vedea, pe de o parte, ce comori au lăsat în urma lor traco-geto-dacii și, în același timp, pentru a avea și mai multe motive de mobilizare în demersul nostru de recuperare a adevăratei istorii a românilor.

Invitații emisiunii sunt Generalul (rez.) Niculae Mircovici, deputat în Parlamentul României și jurnalistul Valentin Roman, redactor șef alwww.adevaruldespredaci.ro

Daniel Roxin

  

Sursa: danielroxin.blogspot.ro

Dezvăluiri: comorile României din Muzeele Europei

Cu siguranță, multora dintre români, atunci când vizitează diverse capitale ale Europei, li s-a întâmplat să contemple admirativ clădirile, bulevardele, parcurile și muzeele acestora, spunându-și ca pentru sine sau tovarășilor de călătorie: ‘uite, dom’ne, civilizație și cultură!”.

Ce nu știu însă mulți români este că mare parte din această civilizație și cultură se datorează exploatării altor națiuni și jafului pe care unii dintre cei ce pozează astăzi drept modele de civilizație europeană le-au făcut secole de-a rândul în teritorii obținute și stăpânite cu și prin forță. Cum ar putea fi sărace astăzi Regatul Unit, Frântă sau Austria, de pildă, din moment ce aceste state încă mai culeg “roadele” veacurilor întregi în care au stăpânit colonii și țări pe care le-au secătuit de forță umană,  resurse și artefacte? Căci banii continuă să vină, turismul este un factor ce le hrănește semnificativ bugetele. 

Nimeni nu poate nega splendoarea, de pildă, a palatelor de la Versailles sau de pe Valea Loarei (Frantă), a Palatului Regal (Spania) sau a palatului Buckingham (Marea Britanie). Dar splendoarea lor, istoria lor însăși, precum și bunăstarea celor ce au viețuit sau viețuiesc acolo s-au clădit pe distrugerea și exploatarea unor societăți umane din nodul Africii până în Mezoramerica, America de Sud sau Orient.

Astfel, astăzi, exploatatorii de ieri dau lecti întregului mapamond cu privire la principiile civilizației și regulile de bună conduită, în timp ce foștii exploatați încă mai plătesc prețul vremurilor când erau forțați să trăiască cu o mână pe plug și cu alta pe sabie pentru a rezistă.

Revenind la punctul de plecare, deoarece nu dorim să dezvoltăm aici și acum, pe îndelete, factorii istorico-sociali care au stat la bază actualului raport cutlural dintre statele Europei, ar trebui că românii noștri să cunoască faptul că, atunci când vor călca pragul unor mari muzee europene, vor admiră, printre altele, artefacte furate de la ei de acasă.

 Muzeele din Viena și Budapesta dețin sute de artefacte găsite în România

La Muzeul de Istorie din Viena sunt expuse unele dintre cele mai bogate și importante tezaure descoperite pe teritoriul României, așa cum am arătat într-o serie de articole publicate anterior pe site-ul nostru. Nu mai reluăm, de această data, întreagă lor poveste, ci doar reamintim obiectele care le constituie.

Astfel, un tezaur găsit la Șimleul Silvaniei (jud. Săƒlaj), compus dintr-un colier cu pandantive, 13 medalii realizate din monede romane, dar și alte obiecte de valoare, împreună cu un tezaur descoperit la Sânnicolau Mare (jud.Timiș), format din 23 de vase din aur cu o greutate de zece kilograme, care se presupune a fi aparținut Voievodului Glad și apoi nepotului acestuia, principele Achtum, sunt admirate, astăzi, de turiștii care calcă pragul muzeului amintit.

Tot la Viena se mai găsesc o cană din aur, aparținând tezaurului de la Bâia (jud.Alba), două brățări din același metal, descoperite la Vlad (jud.Brașov), dar și piese din aur cu o greutate de aproximativ trei kilograme ce fac parte din tezaurul de la Tufalțƒu (jud. Covasna), descoperite în 1840, cum ar fi un topor din aur datând din secolul VIII î.Hr.

Perioada dacică este reprezentată în acest muzeu dintr-un tezaur compus din piese descoperite în diverse locații din România (Moroda, Marca, Someșul Cald, Orăștie), realizate din argint și argint aurit, cum este cazul unei brățări și al unui lanț cu pandantiv.

Colecțiile muzeului vienez mai adăpostesc și 31 din cele 64 de piese de argint descoperite în 1820 la Săliște (jud. Alba). Dintre acestea amintim trei inele spiralate, patru brățări simple din argint, o pereche de fibule, două colane tot din argint, pandantive aparținând unui colier și o plăcuță realizata din argint aurit.

Referindu-se la tezaurul de la Sânnicolau Mare, istoricul Florin Drașovean, de la Muzeul Banatului din Timișoara, afirmă, într-o declarație oferită unui cotidian central, că „retrocedarea acestuia este sub semnul întrebăƒrii. Nu cred căƒ mai putem speră. Nu putem avea parte nici măƒcar de copii dupăƒ cele 23 de piese din aur, care cântăƒresc peste zece kilograme. Austriecii ne-au refuzat politicos, invocând pericolul de degradare a originalelor, în urmă copierii”.

Și Muzeul de Istorie din Budapesta adăpostește comori dezgropate din pământul României. Nu mai puțin de 16 brățări din aur aparținând tezaurului de la Fitireaz (jud. Arad) datând din secolul VII î.Hr. sunt expuse aici.

Tot în capitală Ungariei se mai află trei falere (discuri), lucrate în aur vechi de peste 2.800 de ani, descoperite pe la începutul secolului al XX-lea la  Grăƒniceni (jud. Arad), dar și 15 discuri spiralate împreună cu brățări din aur găsite la  Sarasău (jud. Satu-Mare).

Vecinii noștri mai dețin și două brățări din aur, una descoperită la Vlad (jud.Brașov) și una găsită la Pipea (jud. Mureș), cu o vechime de 2.500 de ani, dar și un alt tezaur descoperit la Șimleul Silvaniei (jud. Săƒlaj), compus din zece perechi de fibule din argint aurit, trei vase de aur semisferice, două brățări din aur, dar și alte bijuterii.

 British Museum din Londra, stăpân al unor descoperiri de la Histria

Și de la Histria, vestita cetate ridicată de greci veniți din Milet în preajmă anilor 650-630 i.Hr., localizată lângă Constanța de astăzi, unele piese de o valoare inestimabilă au luat drumul străinătății. O parte din piesele descoperite aici sunt admirate astăzi în colecțiile celor de la British Museum din Londra. Vestită cetate greacăƒƒ de lângăƒƒ Constanța a fost cel mai accesibil sit istoric pentru amatorii de arheologie ilegalăƒƒ. „Zeci de ani, un perimetru de aproximativ 30 de hectare din suprafața totalăƒƒ de 70 a sitului n-a avut nici măƒƒcar un gard. 

Aici a fost un adevăƒƒrat El Dorado pentru braconierii arheologici”, povestește prof. dr. Alexandru Suceveanu ziariștilor de la EVZ.  IŽn cei peste 50 de ani de studiu și săƒƒpăƒƒturi arheologice, varăƒƒ de varăƒƒ, la cetatea greacăƒƒ, profesorul Suceveanu se considerăƒƒ un adevăƒƒrat locuitor al Histriei, în momentul de fațăƒƒ: „O colegăƒƒ a descoperit aici o piesăƒƒƒ deosebităƒƒ. Am trimis fotografia piesei la mai mulți colegi din Europa. Răƒƒƒspunsul ne-a sosit de la British Museum din Londra. Ne-a spus căƒƒ, încăƒƒ din 1995-1996, în posesia muzeului se află o colecție întreagăƒƒ de astfel de piese. Și căƒƒ proveniența lor era România”.

Tuturor comorilor de mai sus, cărora măcar le știm localizarea, li se adaugă probabil sute și mii de alte obiecte care, în prezent, se află în colecții particulare. Unele au fost identificate și recuperate, dar pe sume uriașe, cum este cazul brățărilor dacice care se află, astăzi, la Muzeul Național de Istorie a României. Altele vor rămâne pentru totdeauna în proprietatea unor persoane sau insitututii fără nicio conexiune cu țara noastră.

De-a lungul timpului, vocile care să ceară retrocedarea artefactelor noastre deținute azi de diverse muzee ale lumii au fost puține și slabe. Teama poate a fost de vină. Sau lipsă de interes. Sau ambele. Cert este că suntem privați de dreptul asupra acestor obiecte, iar tăcerea complice a autorităților române nu reprezintă decât o acceptare a actualei stări de fapt. Și ajungem de unde am plecat, admirând muzeele Europei...

Un articol de Valentin Roman

Sursa: adevaruldespredaci

http://danielroxin.blogspot.ro

COMORILE TRACILOR: A FOST DESCOPERIT UN EXTRAORDINAR TEZAUR GETIC DE AUR

Bijuterii din aur, lucrate cu o măiestrie incredibilă, au fost dezgropate în cursul săpăturilor arheologice într-un mormânt tracic din nordul Bulgariei – cel mai mare dintr-un complex de 150 de morminte, aparţinând tribului trac al geţilor.

Piesele datează de la sfârşitul secolului IV î.e.n. – începutul secolului III î.e.n.; printre ele se găsesc broşe ornate cu figuri feminine, un inel de aur, o splendidă diademă împodobită cu motive florale şi animaliere şi 100 de nasturi din aur. Arheologii care au participat la descoperiri cred că tezaurul ar fi putut fi învelit într-o pânză ţesută cu fir de aur, deoarece mai multe fire de aur au fost descoperite în apropiere.

Necropola getică în care au fost descoperite piesele se găseşte în apropierea satului Sveshtari, la cca. 400 km nord-est de Sofia. Unul dintre mormintele de aici, cunoscut sub numele de Mormântul din Sveshtari, este înscris pe lista UNESCO a Patrimoniul Mondial, datorită decorului său cu picturi murale şi personaje stranii, reprezentând fiinţe fantastice, jumătate femei, jumătate plante.

Specialiştii bulgari de la Institutul Naţional de Arheologie afirmă că piesele datează dintr-o perioadă în care puterea geţilor era la apogeu şi întrevăd o legătură între mormântul bogat în comori de aur şi regele get Cothelas, un important conducător din secolul al IV-lea î.e.n.

Arheologii se aşteaptă să descopere o necropolă uriaşă. probabil legată de funeraliile lui Cothelas, care a fost unul dintre socrii lui Filip al II-lea (acesta a luat-o în căsătorie pe fiica lui Cothelas, Meda), regele Macedoniei şi tatăl lui Alexandru cel Mare.

Tracii au stăpânit un areal ce se întindea pe actualele teritorii ale României, Bulgariei, nordul Greciei şi partea europeană a Turciei, începând încă din Epoca Bronzului. Trăind la frontierele spaţiului de influenţă grec şi apoi roman, au interacţionat şi adesea s-au ciocnit cu aceste civilizaţii, până când au fost asimilaţi de Imperiul Roman, în secolele I-II e.n.

Tezaurul se găseşte în prezent la Muzeul Naţional Arheologic din Sofia. Aceste elemente ale culturii materiale oferă informaţii valoroase, ajutându-i pe istorici să afle mai multe despre originea şi modul de viaţă al tracilor, în lipsa documentelor scrise.

sursa: http://www.descopera.ro

http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/comorile-tracilor-fost-descoperit-un-extraordinar-tezaur-getic-aur

O comoară TRACICĂ, de o valoare INESTIMABILĂ, a fost descoperită de arheologi

Bulgarii au găsit o comoară, de pe vremea tracilor. Un cufăr cu obiecte din aur, descoperit 

într-o necropolă veche din nord-estul ţării. Arheologii care au scos-o la lumină spun că datează din secolul al treilea sau al patrulea î.e.n. 

Comoara tracică i-a aparținut unui rege trac, cred arheologii bulgari

O diademă ornată cu capete de leu şi de animale imaginare, brăţări, un inel cu un basorelief al lui Eros, zeul grec al iubirii, şi diverse podoabe din fire de păr de cal.

Toate obiecte ale geţilor, unul dintre triburile de traci care au trăit în sud-estul Europei, din al doilea mileniu înaintea erei noastre până în secolul al treilea, era noastră. Comoara a fost găsită într-o zonă considerată a fi fost locuită la apogeul culturii geţilor.

Arheologii bulgari sunt convinşi că vor găsi în această zonă şi un mormânt al unui rege trac. Oricum, descoperirea de acum arată splendoarea culturii geţilor. Un trib care, prin ideile sale despre nemurirea sufletului, a influenţat alte culturi din vestul Europei, precum cea a celţilor. Triburile celte au lăsat urme ale trecerii lor prin sud-estul Europei, mai ales obiecte din ceramică, mai spun arheologii bulgari. 

Sursa:  REALITATEA.NET

Comori inestimabile ale României, îngropate sub tone de beton – permitem?

Ce are loc în orice țară condusă de un guvern normal, reprezentativ, atunci când în decursul unor lucrări de construcții, sunt descoperite așezăminte ale strămoșilor, vechi de mii de ani ?

Evident, lucrările sunt oprite și anulate, iar vestigiile restaurate, astfel încât tot cetățeanul să se bucure de tradiția si continuitatea neamului său, precum fostul primar al Clujului, Dr, Gheorghe Funar, a procedat cu minunățiile scoase la lumină în fața statuii vărului lui Vlad Tepes, Matei Corvin:

foto: Napocanews

Unde mai pui faptul că un vizitator străin neavizat află imediat și incontestabil că pământul e al nostru. Iată zidurile, iată așezămintele străbunilor, ce mai e de discutat ?

Ce face însă un guvern înțesat cu trădători și anti-Români sadea, atunci când cosntructia unei șosele al cărei capital politic și financiar primează, expune niște adevărate comori ale istoriei noastre? De nu ne-ar fi fost dat să aflăm…:

Recentele sapaturi la Autostrada Sibiu-Deva au scos la iveala doua asezari, una din perioada ocupatiei romane, iar cealalta datata cu mai bine de 2000 de ani inaintea piramidelor din Egipt.

Orasul Roman avea edificii somptuoase si un sistem de fortificatii, si este considerat cel mai vechi din Transilvania.

La Sibot, judetul Alba, arheologii au descoperit o intinsa asezare romana, unde nivelul de trai al locuitorilor era foarte ridicat.

Arheologii inclina se creada ca locuitorii acestei asezari erau mestesugari. Marturie stau numarul mare de cuptoare in care se ardeau lutul si artefactele descoperite in zona.

La nici 20 de kilometri departare de Sibot, la Turdas, in Hunedoara, cercetatorii au descoperit un alt oras fortificat, construit in anul 4.200 inainte de Cristos, adica mai vechi decat piramidele din Egipt.

Iar o asezare neolitica unica in Europa a fost scoasa la lumina pe tronsonul patru al Autotrazii Sibiu-Orastie, la Cristian.

Siturile arhelogice nu vor intarzia lucrarile la autostrada, spun autoritatile. Specialistii vor lua obiectele de pret si le vor duce la muzeu.

Sursa: Pro TV

Deci în urma presiunilor politice, câteva artifacte vor fi ascunse și uitate prin muzee, în vreme ce echivalentul unui Histria, Adamclisi sau Sarmisegetuza, e distrus și îngropat sub betonul șoselei pe veci.

Cine nu apreciază istoria, e un biet incult. Iar cine în mod voit o îngroapă, este fie un dușman, fie un trădător.

Românie iubită, pe când avea-vei oare pe fiii tăi adevărați în frunte-ți ?

Sursa:  eufrosin.wordpress.com

O epavă a unei nave de piraţi, cu o comoară la bord, a fost descoperită în Tonga

Scufundătorii din Tonga au au descoperit epava unei nave despre care se crede că aparține unor pirați.

Legenda spune că nava piraţilor transporta o comoară impresionantă

Conform folclorului local, aceasta s-a scufundat în secolul al nouăsprezecelea, având o comoară imensă la bord, scrie b1.ro. 

Nava Port-au-Prince, a unor corsari englezi, a fost atacată de războinici locali în 1806 după ce a ajuns în Tonga și cea mai mare parte a echipajului său a fost masacrat din ordinul regelui Finau ’Ulukalala al II-lea, au povestit oficiali din cadrul Ministerului Turismului din Tonga, citați de AFP.

Războinicii au luat fierul și tunurile de pe navă, înainte ca regele să ordone ca aceasta să fie scufundată, cu tot cu comoara de la bord. 

Se credea că nava este pierdută, însă un scufundător local a descoperit recent o epavă lângă insula Foa, ale cărei caracteristici sunt asemănătoare cu cele ale corsarului istoric. Dacă se dovedește a fi Port-au-Prince, cel mai probabil bogățiile se află încă la bord.

Sursa:  REALITATEA.NET

O tragedie birocratică. Vezi unde a ascuns România comoara ştiinţifică lăsată de Henri Coandă

Campanie Jurnalul Naţional de reînfiinţare a Muzeului Naţional Henri Coandă

Autor: ROBERT VERESS

Patrimoniul pe care Henri Coandă l-a lăsat României este uriaş. Imobilul din centrul Capitalei, despre a cărui înstrăinare frauduloasă am vorbit în articolele anterioare (şi vom mai vorbi, pe măsura apariţiei informaţiilor relevante), este, evident, foarte important, dar reprezintă un obiectiv secundar, raportat la patrimoniul ştiinţific şi cultural moştenit de la omul de ştiinţă numărul unu al ţării.

Din păcate, soarta acestui patrimoniu nu este cu mult diferită de a Casei Coandă. Însă, dacă în cazul imobilului lucrurile pot fi complicate şi trenate de intervenţiile în Justiţie, normalizarea situaţiei patrimoniului ştiinţific şi cultural Henri Coandă ţine exclusiv de voinţa unor autorităţi. Voinţă pe care ne propunem să o activăm acum, înainte de a fi prea târziu, alăturându-ne eforturilor Asociaţiei Henri Coandă, care, prin membrii săi, face demersuri pentru reînfiinţarea Muzeului Coandă de 18 ani de zile!

Henri Coandă nu a fost „doar” un savant cu reputaţie internaţională, pionier al aviaţiei, inventator al motorului cu reacţie fizician şi descoperitor al efectului care îi poartă numele. Henri Coandă este autorul a circa 250 de invenţii deosebite, pe care le-a certificat prin 707 de brevete internaţionale! Familia Coandă a donat României toată această comoară – brevetele de invenţie ale lui Henri Coandă, cu drept de exploatare a beneficiilor ce decurg din aplicarea invenţiilor respective. Au fost donate şi machete, tablouri, medalii, diplome, fotografii, scrisori, schiţe, planuri, lucrări, cărţi şi alte obiecte care aparţinuseră inventatorului.

Unde se află acum toate acestea?

Între anii ’70 şi ’77, s-a expus în Casa Coandă o parte din patrimoniul ştiinţific şi cultural al familiei Coandă. Savantul a locuit la parterul imobilului până la moartea sa, în noiembrie 1972. Ulterior, muzeul s-a extins în tot imobilul. Însă, după cutremurul din ’77, întregul imobil a fost preluat, de la Academia Română, de Ministerul Afacerilor Externe. Muzeul Coandă a fost desfiinţat, iar toate obiectele expuse acolo au fost transferate la Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida al Ministerului Energiei Electrice. Chiar dacă transferul a fost „provizoriu”, a rămas definitiv – obiectele sunt depozitate acolo şi în ziua de azi, nefiind expuse, din lipsă de spaţiu.

Dar asta nu e tot.

În anul 1974, la doi ani după decesul lui Henri Coandă, fiica sa din Franţa, Ileana Coandă, donează statului român „500-600 de kilograme” de brevete, schiţe, planuri, lucrări, cărţi, obiecte care aparţinuseră inventatorului. Acestea ajung la Institutul de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică, fiind, pur şi simplu, depozitate. În 1998, prăfuita încărcătură este preluată de Muzeul Aviaţiei şi, din nou, depozitată. Fără arhivare, fără protejare împotriva deteriorării, fără baremi o inventariere.

Lupta cu morile de vânt

Sorin Dinea, preşedintele Asociaţiei „Henri Coandă”, a fost în audienţă la toţi cei trei directori ai Muzeului Aviaţiei, în încercarea de a determina arhivarea preţioaselor documente: „Eu le-am văzut – multe sunt deja compromise, mâncate de acarieni. Ne-am oferit să facem noi arhivarea, fără costuri pentru Muzeul Aviaţiei. Am fost refuzaţi, invocându-se diverse motive. Ultimul director mi-a spus, verbal, că arhivarea nu este o prioritate a sa. Pe urmă, oficial, am primit o adresă în care se spune că noi, ca civili, nu putem face arhivarea, iar Muzeul este în curs de amenajare a unei încăperi adecvate, şi abia apoi va purcede la arhivare”.

După aceste răspunsuri în bătaie de joc, Dinea a fost în audienţe „mai sus”, la conducerea Statului Major al Forţelor Aeriene, şi Muzeul Aviaţiei a fost obligat să realizeze măcar inventarierea comorii.

„De unde părea să fie un mare secret militar la care noi nu aveam acces, acum inventarierea s-a făcut cu studenţi de la Politehnică. Neavând experienţă, ei au făcut inventarierea prost, s-au creat încurcături, va fi o muncă mai mare în momentul arhivării”, spune Dinea.

O altă problemă a inventarierii târzii şi cu personal necalificat este şi posibila dispariţie a unor documente importante: „Au început să apară diverse documente pe internet. Chiar eu am cumpărat, zilele astea, o fotografie inedită a lui Coandă de pe ebay”, afirmă preşedintele Asociaţiei „Henri Coandă”.

Sursa: http://www.jurnalul.ro

Comorile de la Sarmizegetusa sunt păzite de o femeie

În ultimul timp, tot mai multe persoane necunoscute, înarmate cu sape, lopeţi şi detectoare de metal, străbat Munţii Orăştiei, în zona faimoasei cetăţi dacice Sarmizegetusa Regia, în căutarea aurului dacic. Majoritatea lor sunt mascaţi şi vin cu autoturisme fără numere de înmatriculare.

După ce Decebal şi-a pus capăt zilelor, urmaşul direct al Marelui Preot, “cel de-al şaptelea Deceneu”, s-a refugiat în pădurile din jurul cetăţii Sarmizegetusa Regia, împreună cu nobilii (tarabostes) daci. Aceştia au reuşit să salveze o mare parte din fabuloasele comori, care formau tezaurul dacic, îngropându-le în locuri numai de ei ştiute. Dio Cassius, în “Istoria Romană”, povesteşte că aproximativ 165.000 kg de aur şi peste 330.000 kg de argint se află ascunse în măruntaiele pământului. În anul 1802, câţiva copii care păşteau oile pe culmea Grădiştei, în apropierea Sarmizegetusei, au descoperit 400 de monede din aur masiv, denumite mai târziu “kosoni” sau “Lysimach”. Doi ani mai târziu, 987 de monede dacice din aur, au fost topite în lingouri de Monetăria Principatului Transilvaniei şi duse la Viena, în tezaurul imperial. În anul 1996, o întâmplare avea să aducă din nou în actualitate “febra aurului dacic”. Un bătrân sărac, a găsit întâmplător, în grădina sa din platoul Luncanilor, o căldare plină cu monede de aur, pe care le-a predat, contra cost, Băncii Naţionale, Bancorex, Muzeului Naţional de Istorie al României şi Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane. În anul 1997, Interpolul a confiscat de la un român din Orăştie, aflat pe teritoriul Ungariei, 200 de “kosoni”. Aceste descoperiri, care au devenit publice, au determinat crearea unei adevărate reţele internaţionale de tip mafiot. Se pare că există trei filiere: sârbă, ucraineană şi moldoveană, care au legătură cu mafia rusă de la Moscova. Cert este că pe Internet a apărut din 1999, la adresa www.globaldiscovery.com o pagină care face reclamă cetăţii dacice. Contra unei sume de 3.500 de dolari, căutătorii de aur pot participa la o “expediţie arheologică” în căutarea comorilor dacice. Nebunia aurului a ajuns la apogeu în acest an. Aşa după cum ne-a declarat Rîmbetea Lucreţia, supraveghetoare la Sarmizegetusa Regia, “zilnic pădurile sunt străbătute de oameni necunoscuţi. Dacă îi întâlneşti după un fag sau pe cărare, se fac că nu mai ştiu româneşte, chiar dacă sunt români. Mulţi dintre ei sunt mascaţi şi nu îi cunoaştem. Circulă zi şi noapte şi mi-e teamă să mă apropii de ei. Eu şi soţul meu suntem angajaţi să avem grijă de cetate şi nu avem putere să-i luăm la întrebări în afara cetăţii. Acolo pădurarii ar trebui să-i întrebe ce caută, că doar ei au puşti. Eu văd aproape zilnic maşini pe aici, dar sunt fără numere. Am auzit că mereu se găseşte câte ceva din aur, căci străinii sunt dotaţi cu aparate speciale de căutare”.

“Blestemul lui Decebal nu-i sperie pe hoţi”
Se spune că înainte de a muri, regele Decebal şi-a blestemat semenii să fie pedepsiţi de Zamolxe dacă vor dezvălui cuiva de sânge străin unde sunt comorile, iar profanatorii de morminte să nu se poată bucura nici măcar o zi de bogăţiile găsite. Bătrânii mai spun că aceste comori au fost legate prin “blestemul şarpelui”, astfel încât cei care pun mâna pe aurul dacic vor muri de muşcătură de şarpe. Nici blestemele şi nici legendele nu par să-i sperie însă pe căutători. “Ca să «exploreze» în cetăţile dacilor, străinii plătesc 3.400 de dolari”. Vechea cetate dacică a intrat în circuitul turistic internaţional, străinii dovedind că pot scoate bani frumoşi promovând, din afară, obiective turistice româneşti. Considerată un fel de Machu Pichu a Europei, Sarmizegetusa Regia şi-a creat renumele ca fiind una dintre cele mai bogate în aur, argint şi bijuterii reşedinţe regale din vremea Imperiului Roman. Ofertele de turism, răspândite chiar şi pe Internet, pornesc de la 3.000$ pentru europeni (3.500$ pentru cei de pe alte continente) şi au incluse cheltuielile legate de transportul cu avionul. De asemenea, ofertele mai cuprind şi informaţii despre modul în care Sarmizegetusa a fost cucerită de legiunile romane şi despre cum îşi ardeau dacii casele pentru că nu voiau să lase bogăţiile în mâinile romanilor. Pornind de la ideea potrivit cărei în ultimii 100 de ani doar 8 mici comori au fost descoperite în zonă, agenţiile de turism promit clienţilor o adevărată “vânătoare de aur” cu dispozitive speciale pentru detectarea metalelor.
http://www.zamolxis.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=2

Sursa: MISTERELE LUMII

Dincolo de aur, comori fabuloase, minti infierbantate, exita totusi ceva … misterul unor megaliti, de o tainica frumusete

Urmele uriaşilor din pădurile Jitiei. Pădurile satului Podul Trestiei, din comuna Jitia, ascund două pietre gigantice, despre care localnicii spun că ar fi azvârlite de doi copii de uriaşi. La locul cu pricina se ajunge destul de greu, dată fiind poziţionarea geografică. Enache Ticu din Podul Trestiei, cel care ştie cel mai bine legenda celor două stânci, povesteşte cu mâhnire că locul în cauză nu a fost atras în circuitul turistic. Gabriela Macovei, cercetător ştiinţific, doctor asociat la Academia Română, Filiala Iaşi, precizează că în orice legendă există un sâmbure de adevăr şi că locul în cauză ar trebui protejat.

Ca să ajungi la pietrele uriaşilor, de la Jitia de Jos de la Drumul Naţional DN2 N până în satul Podul Trestiei sunt în jur de 1,5 kilometri, iar din sat până în pădure încă 5. Enache Ticu, de 63 de ani, din satul Podul Trestiei, cel care se mai încumetă să facă drumeţii prin pădure să arate lumii frumuseţile locului spune că trebuie să te înhami cu multă răbdare şi apă, ca să nu te… doboare văpaia.

„O să vedeţi că o să vă placă. Trebuie să ajungem tocmai în vârf, acolo sus. Şi n-o să vă pară rău când o să le vedeţi, că nu se mai găsesc nicăieri în altă parte. Stâncile sunt deosebite“,

 sunt vorbele lui Enache Ticu. După ce laşi în urmă poiana pe care pasc vacile localnicilor, te abaţi pe lângă un pârâiaş şi urci cu greu pe o pantă care îţi taie răsuflarea. La un moment dat, dăm de un monument natural, care se înălţă maiestuos în faţa noastră, lăsându-ne muţi de uimire. Ne uităm cu atenţie, uluiţi, la aceste „stânci ciudate“ cum le-a spus călăuza noastră. Cea de jos, mai mică, are un fel de căuş decupat cu atâta precizie, încât stânca cea mare, rotunjită mult la baza ei, se suprapune perfect în adâncitura măiestrit croită, „cocoloşindu-se“ parcă în braţele celei mici.

„Aici s-ar fi jucat o fată şi un băiat, copiii unor uriaşi care au trăit pe aceste meleaguri. Se întreceau, de aici de pe creasta dealului, să arunce cât mai departe, în vale, stânci foarte mari. Una din stânci s-a aşezat peste cealaltă şi n-au mai putut s-o dea jos. Si aşa au rămas până în zilele noastre”,

spune Enache Ticu. De la aceste stânci „îngemănate“, pleacă, în prelungire, o creastă mică de deal, perfect dreaptă, care se intersectează, în vârf, cu suliţele razelor de soare, dar şi cu poteca lată de pe creasta mare a dealului. Este bornată, din loc în loc, de mici blocuri retezate de stâncă, îngropate destul de mult în pământ. Oamenii spun că ar fi vorba de părţi componente ale unui zid străvechi, care pare să coboare în vale ca o nervură.

„Despre bolovanii de acolo, bătrânii ne povesteau şi ei că ştiu de la străbunii lor. Primul a aruncat băiatul, apoi fata, iar bolovanul acesteia a rămas fix peste al băiatului de formează un fel de statuie, un fel de apărător al acestor meleaguri pline de istorie şi legendă. De la paznic până la comoara dacilor nu sunt decât vreo 700 de metri“,

 a mai precizat Enache Ticu.

Oamenii protejaţi de uriaşi, pentru a popula pământulDincolo de măreţia cu care au străjuit de veacuri acea pădure, stâncile au şi un corespondent într-o altă povestioară a acelor meleaguri. Enache Ticu îşi aminteşte că povestea, păstrată din generaţie în generaţie, spune că în întâlnirile lor cu oamenii, uriaşii erau deosebit de blânzi şi prevenitori, evitând să-i rănească sau să-i brutalizeze.

„Un uriaş a dat peste nişte ţărani care arau aici. Şi i-a luat în palmă. Neştiind ce sunt, şi-a întrebat părinţii: « Ce-i cu ăştia?, Lasă-i că ăştia or să ne moştenească!». Uriaşii erau mari de tot, cu ochii cât dovlecii şi dinţii cât fiarele plugului. Păşeau de pe un munte pe altul, făcând să se cutremure pământul. Pe lângă ei, oamenii erau ca muştele. O fetiţă de uriaş a găsit un ţăran care îşi ara pământul cu boii lui şi l-a luat în palmă, cu boi cu tot, şi l-a dus la părinţii ei. Aceştia au sfătuit-o să nu îl rănească şi să îl ducă la locul lui, căci este om şi va trăi mult timp după ce ei nu vor mai fi”,

mai spune nea Enache Ticu. Gabriela Macovei, cercetător ştiinţific, doctor asociat la Academia Română, Filiala Iaşi, care a ajuns la faţa locului spune că în orice legendă e un sâmbure, sau mai mult, de adevăr. Aceasta face comparaţii cu diverse zone din ţară unde au circulat astfel de povestiri.

„Găsim menţiuni despre aceste întreceri între copiii de uriaşi şi în alte zone din ţară. Spre exemplu, literatura de specialitate care s-a ocupat de uriaşi înregistrează o legendă din Ţara Haţegului, o depresiune montană renumită prin frumuseţea ei peisagistică, situată între Petroşani şi Deva, unde oamenii şi acum vorbesc despre uriaşi: «cică o fată de uriaş a făcut cetatea de la Deva; sora ei ridică alta pe vârful muntelui Retezat. Pentru că cea de pe Retezat era mai frumoasă, fata de la Deva a aruncat cu un fier de plug, stricând şi cetatea, şi retezând şi vârful muntelui. De aceea, muntele s-ar numi Retezat. Şi mai spun oamenii că, primăvara, apele au tot dezgolit, din când în când, oase mari, de uriaşi»”,

este de părere Gabriela Macovei. De asemenea, pentru a nu fi distruse de utilajele care exploatează material lemnos în aceste păduri, Gabriela Macovei trage un semnal de alarmă pentru ca zona cu pricina să fie de urgenţă conservată şi protejată. Dacă pentru mulţi nu înseamnă prea mult, cu siguranţă turiştii ar fi dornici să vadă „urme ale civilizaţiei uriaşilor“.

„Există cele două stânci uriaşe de jos, care rămân în memoria bătrânilor că acolo s-au jucat uriaşii şi au aruncat stâncile. În momentul în care acolo ar veni nişte arheologi să facă studii şi să se vadă dacă acele creste de la Podul Trestiei, care sunt pavate, nu cumva fac arte dintr-un complex, dintr-o veche cetate. Să nu trecem uşor peste aceste lucruri şi să le trimitem într-un fel de derizoriu, că sunt doar nişte stânci şi atât. Să nu se mai intre cu utilaje în zona respectivă, să fie conservată“,

 a spus Gabriela Macovei.

Schelete umane de 2,4 metri                                                                      Ca argumente plauzibile, Gabriela Macovei, spune că mărturie stau osemintele descoperite de-a lungul vremii în zone învecinate cu Podul Trestiei.

„Uneori apar şi dovezi concrete, cum ar fi necropola cu schelete de uriaşi de la Scăieni, unul din cele mai vechi sate din munţii Buzăului. În presa scrisă a apărut această ştire de senzaţie despre schelete uriaşe, în jur de 2,4 m şi chiar mai mult, descoperite întâmplător, când s-a săpat o colină pentru a se planta o livadă de meri: «dau de o căpăţână de om mare cât un dovleac de prăsilă. Nici că mai văzusem aşa ceva. Ne uitam toţi cruciţi. Sap mai departe şi dau şi de nişte oase de la picioare, cât aracii de vie. O namilă de om fusese răposatu’. Noi ştiam că aici, demult, fusese un sat tătărăsc, bătrânii vorbeau şi de oameni înalţi ca brazii, dar credeam ca e doar o vorbă. Uite ca nu a fost doar vorb㻓,

 a mai spus Gabriela Macovei.

Autor text: Aurel Şelaru

Sursa: Monitorul de Vrancea

____________

Comoara Dacilor, ascunsă în munţi la Jitia.                                      De Aurel Şelaru                                                                                În pădurile satului Podul Trestiei, din comuna Jitia, este ascunsă din negura timpului comoara dacilor. Locul este unul aparte, un şir întreg de stânci cu semne şi scrisuri care mai de care mai stranii şi mai haotice, precum un cod, stând mărturie. Locul a fost verificat de Securitate pe vremea comuniştilor şi urma ca o echipă de specialişti să vină cu aparate speciale, să scoată comoara din pământ. Fostul director al Muzeului Vrancei a murit fără a reuşi să desluşească misterul pietrelor însemnate din vechime. Unele pietre au fost dărâmate fiindcă au fost efectuate exploatări de lemn în zonă. Gabriela Macovei, cercetător ştiinţific,

doctor asociat la Academia Română, Filiala Iaşi, trage un semnal de alarmă:

„Opriţi masacrul de la comoara dacilor!“.

„Din bătrâni ştiu că este îngropată comoara dacilor în acel loc. Cei care au pus-o acolo au scris pe pietre în speranţa că cineva va descifra codul şi îi va da de urmă. Oamenii de aici din sat au săpat mereu să găsească comoara, dar nu au dat de nimic. Acel loc era mult mai frumos cu ani în urmă, însă au tăiat pădurile, au dărâmat şi o parte din stâncile cu scrisuri pe ele. Bolovanii erau mai deşi şi era un fel de linie nu ca acum, au umblat la ei cu buldozere şi dărâmaţi de pe culmea dealului. Eu am ajuns prima dată acolo când avem câţiva anişori şi mă duceam cu vacile prin preajmă. Erau cu mine şi alţii copii din sat, dar atunci nu ştiam noi de scrisurile alea după pietre. Mai târziu oamenii bătrâni ne spuneau că acolo e şi o scriere prin semne. Semnele au rămas la fel, nu s-au deteriorat dar nici nu au apărut altele. Mi-au rămas în minte, parcă ieri le-am văzut prima dată“,

 a declarat Enache Ticu.

Securitatea voia să scoată comoara                                            Bucăţile de stâncă legate într-o salbă au, în mod cert, foarte multe semne cărora nu le poţi da o explicaţie rezonabilă. Că să înţelegem ceva, radem muşchiul verde de pe ele, îndepărtăm praful şi facem fotografii. Acum nu mai avem nicio îndoială. Liniile sunt foarte clare, se întretaie în fel şi chip, mai subţiri sau mai groase, aliniate şi suprapuse în calupuri de 4-6 dungi. Trecând de la una la alta, observăm că ele se înşiră, la fel ca cele aflate lângă stâncile uriaşilor, pe creasta înaltă de deal care delimitează, ca un fel de cumpănă, două văi destul de adânci.

„Până în Revoluţie au venit doi securişti, m-au luat şi m-au pus să-i duc aici să vadă la faţa locului. Au zis că sunt de la judeţ, de la primul secretar. Ne-au cercetat cu privire la ce ştim despre locul de acolo, de unde ştim, de unde am aflat, dacă am fost şi noi să săpăm după comoară, treburi din astea. Ăia doi au zis că după ei urma să vină nişte specialişti cu aparate să cerceteze acolo, să se uite acolo în pământ deoarece este ascuns ceva care este de patrimoniu naţional. După aia a venit şi muzeograful Constantinescu, pe vremea aia director la Muzeu din Focşani. Când am ajuns cu el acolo a rămas mut. S-a închinat omul de ce a văzut acolo şi a zis:«Doamne ce este aicea, aici e ceva care nu vă pot spune la toţi». A fotografiat, a filmat toate pietrele şi a mai spus că asemenea semne de pe bolovanii de acolo nu le poate citi decât un profesor de la Iaşi. Oamenii, mai în glumă mai în serios, săpau după comoară, şi acum sunt găurile pe deal pe acolo. Tot la bătrâni am auzit cum că pe deal ar fi jucat comoara, adică la anumite sărbători importante din an iese o flacără din pământ. De comoara dacilor se vorbea mai tot timpul. Nu am auzit să se fi găsit vreodată ceva, deoarece ar fi băgată mult în pământ“,

 a mai spus bătrânul în timp ce răzuia muşchiul de pe stâncă pentru a scoate la iveală înscrisurile.

Zonă locuită în urmă cu 6 generaţii                                               Undeva mai sus, spre creasta dealului, un fag bătrân, foarte înalt şi puternic, a strâns parcă între fiecare dintre rădăcinile lui noduroase câte o stâncă cu tot felul de semne pe ea, ca un fel de cloşcă grijulie care îşi apără puii de primejdii. Puţin mai jos, un fag mai tânăr, este şi el contagiat: ocroteşte în poală doar o singură stâncă, evident mai mică. Pare să ne transmită un mesaj: „Noi am făcut tot ce am putut. Voi ce aveţi de gând să faceţi?“.

„În vremurile de demult, acolo au locuit oameni, ce-i drept în bordeie din pământ. Locului i se zicea Măgădanu, după numele vârfului de deal. Poate de la Cuza nu au mai stat oamenii lângă comoară, au fost scoşi şi aduşi la vale aici în sat. Păi dacă mă gândesc bine ar fi vorba de vreo 5-6 generaţii în urmă şi cred că erau în jur de 40 de oameni. Comoara e scăldată de două pâraie, Căşăriei pe de o parte şi Dealu Roşu pe de altă parte. Acum când au văzut că aţi venit în sat oamenii au început din nou să întrebe dacă nu cumva aţi venit să căutaţi comoara. Denumirea veche a zonei este «La comoară». Bătrânii vremii povesteau că dacii au îngropat comoara acolo să fie spălată de cele două izvoare care ies de sub acel deal. Cei bătrâni cred şi astăzi cu tărie în existenţa comorii dacice, doar tinerii sunt mai neîncrezători“,

 a mai spus Enache Ticu, uitându-se la pădurea de fag, care nu a căzut încă pradă drujbelor. Unele pietre au fost dărâmate din cauză că au fost efectuate exploatări de lemn în zonă, iar buldozerele au scormonit pământul pentru a face drum.

„Erau mai multe pietre dar au fost dărâmate din cauza celor care au distrus pădurea cu buldozerul acolo şi distrug în continuare. Au distrus lanţul de pietre de acolo. Dacă o să bage TAF-urile şi dincoace de deal se alege praful, este tare păcat de ce se poate întâmpla acolo. Zona trebuie păzită cu sfinţenie, este istoria noastră, este semnul trecerii noastre pe aceste meleaguri. Dacă nu se intervine pentru protejarea acelei zone se distruge tot“,

 spune, cu sufletul plin de amărăciune, nea Enache.

blestemul aurului si fascinatia comorilor

Localnici izgoniţi de duhul comorii

O legendă veche spune că Locul trebuie de urgenţă conservat

„regele Decebal, înainte de a muri, i-a blestemat pe toţi cei care vor dezvălui străinilor locurile unde sunt ascunse comorile, iar cei care profanează tezaurele să nu se poată bucura, nici măcar o singură zi de o singură monedă furată”.

Aşa se întâmplă şi aici. Cei care au săpat mai mult după comoară erau alungaţi de spirite şi tot felul de zgomote care mai de care mai înfiorătoare.

„Oamenii povesteau că se duceau diverşi să sape după aurul dacic, însă duhul comorii îi speria în fel şi chip. Se auzeau căruţe care hodorogeau deşi acolo nu era niciun fel de drum, gălăgie mare cum ar fi o gloată de oameni, urlete, ţipete de te îngrozeai nu alta. Când auzeau toate acestea cei care săpau la comoară lăsau toate uneltele acolo şi fugeau de le scăpărau călcâiele. Se spune că sunt păzite şi că sunt jurate. A fost un moş pe aici pe la noi, Drăgoi îl chema şi avea vreo 80 de ani la Revoluţie când a murit. El ne povestea că stătea pe acolo că îşi făcuse bordei şi pândea comoara să se arate. Înainte de Preierul lui Sfântul Gheorghe vedea cum joacă comoara, adică iese o flacără de foc din pământ. Un alt om din sat Ionică Cruceanu, care a murit, a văzut o comoară arzând mai sus de unde este cea a dacilor, locului i se spune Poiana Largă. S-a dus acolo a pus semn şi a săpat şi a găsit un fel de cratiţă dar veche cu cărbuni, dar la vreo 70 de centimetri adâncime în pământ. Cică după el ar fi venit altul a săpat mai mult şi a găsit aurul, dar a dispărut repede de la noi din sat“,

a încheiat Enache Ticu.

Prezentă la faţa locului unde se află, aşa cum spun localnicii, comoara dacilor, Gabriela Macovei, cercetător ştiinţific doctor asociat la Academia Română, Filiala Iaşi, autor a două vo-lume din Tezaurul Toponimic al Vrancei a rămas uimită de descoperire.  

„Sunt profund impresionată de aceste pietre cu semne atât de diverse şi cred că merită toată atenţia noastră. Aurora Peţan, descria într-un articol intitulat Pietrele scrise din Munţii Buzăului, deci dintr-o zonă din vecinătatea Văii Râmnicului, o piatră mare, plină de semne, îngropată în pământ de sute de ani. Făcând multe presupuneri, aceste semne sunt un fel de cod prin care îşi transmiteau astfel informaţii, un fel de răboj. Altă presupunere ar fi aceea că semnele nu au fost făcute toate odată, ci pe rând, la anumite ocazii. Trebuie să se ia legătura cu specialişti care să le studieze amănunţit şi să-şi dea verdictul. Cu atât mai mult cu cât, din câte am înţeles, la aproximativ un kilometru distanţă de la locul acestor pietre cu semne pe ele, se află Gardul de piatră. Ştiu din experienţă că oamenii locului au un ascuţit spirit de observaţie. Dacă ei spun că nu au văzut în toată zona lor, plină de păduri, stânci asemănătoare, atunci trebuie să li se acorde creditul necesar. Nu trebuie neglijată nici reacţia fostului director al Muzeului de Istorie Vrancea, Gh. Constantinescu, care a fost la faţa locului şi a înţeles importanţa deosebită a acestor pietre scrise. Urgenţa numărul unu este rezolvarea rapidă a pericolului pe care îl reprezintă buldozerul. Şeful Ocolului Silvic este cel mai în măsură să ia sub protecţie această zonă care trebuie transformată într-un monument sacru. Trebuie să oprim masacrul de la comoara dacilor!“,

a precizat Gabriela Macovei.

Sursa: Monitorul de Vrancea

Sursa: Romania megalitica

 

Ca să ajungi la locul cu pricina, din Jitia de Jos de la Drumul Naţional DN2 N până în satul Podul Trestiei sunt în jur de 1,5 kilometri, iar din sat până la locul comorii „să mai fie de trei ori pe atât“. Ghidul nostru, Enache Ticu, de 63 de ani din satul Podul Trestiei, martor al trecerii timpului peste acele zone ne povesteşte cu lux de amănunte tot ce ştie despre comoara dacilor. Tezaurul dacilor liberi de la curbura subcarpaţilor este codificat de stâncile cu semne pe ele. Oamenii din sat ştiau de la bătrânii lor că acolo e o comoară pentru că în anumite nopţi, cum ar fi Preierul Sfântului Gheorghe, jucau flăcări albastre deasupra.