Mumia din Altai
- În toate credintele lumii exista convingerea ca tulburarea somnului mortilor si profanarea mormintelor sunt unele dintre cele mai grele pacate. Asupra celor care vor savarsi o asemenea fapta se vor abate napaste. Ca este adevarat, o dovedesc nu doar numeroasele intamplari ce alimenteaza superstitiile populare, ci si urgiile ce s-au abatut asupra arheologilor si istoricilor care au deschis mormintelor faraonilor egipteni sau au scos din mormant mumii antice. Blestemul hanului mongol Timur Lenk, al printesei Kadan, din Altaiul siberian, sau cel al regilor sciti, au calatorit peste veacuri, transformand in realitate ceea ce pareau a fi simple povesti -
Teribila profetie a lui Timur Lenk
Timur Lenk, Omul de fier, ultimul mare cuceritor mongol si cel mai sangeros, cel care a stapanit un imperiu urias, de la granita cu China pana la Marea Caspica, si din Pakistan pana in Siria, a lasat dupa moartea sa o prorocire cumplita. "Toti oamenii sunt muritori. Soseste rastimpul cand fiecare dintre noi trebuie sa plecam. Și oamenii mari, si cei puternici, si cei neinfricati. Dar acela care se va inalta deasupra altora si se va fali, acela care va tulbura linistea de veci a stramosilor, sa fie pe data lovit de cea mai cumplita pedeapsa!".
Asa glasuieste pisania in limba araba veche, scrijelita pe placa funerara ce acopera locul de ingropaciune al marelui conducator nomad, situat in stravechea capitala a imperiului timurizilor, Samarkand, din Uzbekistanul de azi. Ca o pecete magica, blestemul a sigilat mormantul timp de secole, ingrozind de moarte si alungandu-i pe toti cei care se apropiau si citeau cumplitul mesaj. Caci groaza si moartea l-au insotit intotdeauna pe acest personaj terifiant, atat in timpul vietii, cand, in trapul cuceririlor sale, lasa in urma munti de capete retezate, cat si dupa trecerea sa in nefiinta, prin blestemul ucigator.
Pentru prima data, blestemul a lovit in anul 1747, cand sahul Persiei, Nadir, a incalcat porunca lui Timur Lenk si a deschis mormantul acestuia. În aceeasi zi, Iranul s-a cutremurat sub torsiunile cumplite ale unui seism puternic, omorand mii de oameni. Însusi suveranul a fost lovit de urgia naturii, cazand la pat, grav ranit. La cateva zile, cutremurul s-a produs iarasi, si din nou au murit oameni nevinovati. Atunci sahul a dat ordin ca lespedea monumentului funerar sa fie asezata la loc si niciodata sa nu mai fie clintita.
Asa a stat mormantul, pecetluit, timp de secole. Pana in 1941, cand, cel mai necrutator dictator al secolului XX, Stalin, a emis un ordin de incepere a sapaturilor arheologice, pentru descoperirea osemintelor marelui Timur Lenk.
Se pare ca Iosif Djugasvili si-a luat numele de Stalin, "Omul de otel", inspirat de sangerosul cuceritor nomad, Timur Lenk (Timur - om de fier, Lenk - schiop). Asemeni conducatorului mongol, Stalin isi avea originile in acelasi amestec haotic de semintii asiatice, cu o atractie innascuta catre ocultism si magie, cu un temperament nestavilit, salbatic. La fel ca Timur cel Șchiop, dictatorul sovietic avea inca din copilarie o problema la un picior, care il facea sa schiopateze usor. Astfel ca ordinul lui Stalin din anii '40, exhumarea ramasitelor pamantesti ale lui Timur Lenk, nu a mai mirat pe nimeni. Se vorbea deja de mult despre un cult al personalitatii cuceritorului nomad, se soptea de mult despre obsesia conducatorului sovietic referitoare la hanul mongol.
În mai 1941, o echipa de cercetatori rusi, istorici, antropologi si arheologi, a plecat de la Moscova intr-o expeditie in Uzbekistan, in orasul de la poalele muntilor Altai, Samarkand, in cautarea osemintelor hanului Timur Lenk. Desi se vehiculau mai multe ipoteze referitoare la locul de ingropaciune, cea mai plauzibila locatie era mausoleul Gur-Emir (Mormantul Regelui), unde fusese inmormantata intreaga dinastie a Timurizilor. Recent, Malik Kaiumov, cel care fusese desemnat in anii '40 sa filmeze si sa fotografieze toate etapele lucrarii arheologice, a prezentat in premiera, pentru un canal de televiziune rusesc, imagini inedite din momentele cele mai importante. Cameramanul, singurul martor ocular care a mai ramas in viata din intreaga echipa, a povestit cum s-a petrecut totul. Conform spuselor sale, abia dupa cateva saptamani dupa ce osemintele mai multor descendenti ai familiei marelui han au fost scoase la iveala, echipa de savanti a reusit sa descopere sicriul lui Timur Lenk. "Ziua de 22
iunie 1941, nu am sa o uit niciodata! Lucrarile mergeau extrem de greu in dimineata aceea, scripetele s-a defectat, cativa muncitori au lesinat si, de cateva ori, am avut pana de curent electric. Parca ceva sau cineva tot incerca sa ne impiedice, sa ne opreasca. Mai multi membri ai echipei au inceput sa se planga de dureri de cap, de ameteli si de o senzatie grea, de sufocare. Dupa cateva ceasuri in care savantii au sapat chiar cu mainile, inlaturand pamantul centimetru cu centimetru, din interior au inceput sa se intrezareasca niste placi de piatra. Nu pot sa va explic de ce, dar atunci am fost cu totii convinsi ca acolo se afla ingropat Timur Lenk. Sub placile grele de piatra era un sicriu de culoare neagra. Deodata lumina s-a stins si mai multi membri ai echipei au inceput sa tipe de spaima. Atunci, antropologul Gherasimov, seful lucrarilor, a hotarat: pauza!".
Duhul razboiului
Obosit si naucit de evenimente, operatorul Malik Kaiumov a iesit din mausoleu si s-a indreptat catre ceainaria din apropiere, gandindu-se ca o bautura calda il va linisti. La una din mese stateau trei batrani: "Spune, fiule, esti de la lucrarile arheologice?".
"Da", a raspuns operatorul. "Și esti om important in aceasta actiune?". "Cel mai important, fara mine nu se poate!", a spus zambind Kaiumov. Însa batranii nu prea stiau de gluma. "V-ati atins de sicriul lui Timur Lenk?" "Înca nu." "Sub nici o forma sicriul nu trebuie deschis! Altfel, un mare razboi va incepe! Este scris si in carte". Și unul din batrani scoase o carte mare, veche, in limba araba arhaica, imbracata in coperti de piele. O deschise si, cu degetul, indica un pasaj. Kaiumov lua cartea si citi: "Niciodata, nimeni nu se va atinge de oasele marelui conducator! Cine va indrazni sa deschida mormantul, va elibera spiritul razboiului. Și vor incepe lupte cumplite, atat de sangeroase, ca niciodata lumea nu va mai vedea asa ceva in vecii vecilor!". Uluit si speriat, operatorul a luat-o la fuga catre colegii sai, le-a povestit totul pe nerasuflate si i-a condus la masa celor trei batrani. Dupa cateva minute, antropologul Gherasimov, plictisit de povestea batranilor, pe care o socotea simpla
superstitie, le-a spus: "Vorbiti prostii! Astea-s minciuni!".
Lucrarile au continuat, sicriul a fost scos, ramasitele lui Timur Lenk descoperite. "Era o adevarata victorie! Toti eram extrem de emotionati si de fericiti. Seara ne-am dus la hotel sa sarbatorim. Am dat drumul la radio si, brusc, cu totii am amutit. Pentru Rusia incepuse razboiul. Chiar in acea zi. Pe data de 22 iunie. Se declansase operatiunea Barbarossa, cea mai mare invazie din istoria omenirii. Prorocirea se adeverea! Blestemul lovea necrutator!".
Oasele lui Timur Lenk au fost transportate la Moscova, unde antropologul Mihail Gherasimov, cel care a descoperit tehnica de reconstructie faciala, a reconstituit chipul cuceritorului nomad. Între timp, razboiul continua, armatele germane inaintau tot mai mult pe teritoriul Uniunii Sovietice, capturand si ucigand sute de mii de oameni. Pe frontul de sud-vest, la Stalingrad, se dadeau cele mai cumplite batalii. Ofiterul Malik Kaiumov, operatorul de imagine, se afla si el pe front, in linia intai, cu aparatul de filmat in mana. Din intamplare, intr-una din zile, se intalni cu maresalul Gheorghi Jukov, cel care conducea operatiunile de despresurare a orasului Stalingrad. Cameramanul ii povesti comandantului sovietic experienta mistica traita in urma cu aproape un an la Samarkand. "Eram convins ca, odata cu reinhumarea osemintelor lui Timur Lenk, devastatorul razboi se va sfarsi. Maresalul Jukov a fost extrem de impresionat si a promis ca va avea o intrevedere cu Iosif Stalin, in care il va ruga
sa ordone reingroparea ramasitelor hanului mongol".
Afland despre prorocirea lui Timur Lenk si despre imprejurarile, intamplatoare sau nu, in care a inceput cea mai cumplita invazie a teritoriului Uniunii Sovietice, Iosif Stalin a ordonat ca osemintele sa se intoarca de indata in Samarkand. Recent, cativa ofiteri musulmani din aviatia sovietica au povestit ca, in ziua de 20 decembrie 1942, au participat la o actiune stranie. Osemintele lui Timur Lenk au fost "imbarcate" intr-un avion de lupta si, dupa ce au facut inconjurul Moscovei in aer, de trei ori, s-au indreptat catre Uzbekistan. Cateva zile mai tarziu, Timur Lenk a fost reinhumat. Iar in februarie 1943, la doua luni dupa ceremonia de ingropaciune a marelui han mongol, armatele sovietice au reusit sa despresure orasul si Stalingradul era eliberat. Pentru Uniunea Sovietica, balanta victoriei incepea sa se incline in favoarea ei.
Multi ar spune ca evenimentele istorice, pur si simplu, s-au potrivit. Însa coincidenta este atat de mare, incat nu putem sa nu ne intrebam cum de, odata cu deschiderea mormantului lui Timur Lenk, cel care prorocise devastatoare urgii, a inceput si cel de-al doilea mare razboi mondial. Oare totul a fost o intamplare stranie, sau blestemul aruncat asupra celor care necinstesc linistea somnului de veci capatase viata?!
Mumia din Altai
Cand pe platoul Ukok, din tinutul Altai, a fost descoperita o mumie, locuitorii regiunii, extrem de tulburati, s-au adunat in grupuri mari si au incercat sa ii opreasca pe arheologi ca nu cumva osemintele sa fie scoase din locul lor de ingropaciune. Altfel, blestemele si urgiile duhului muntilor vor cadea peste ei.
În traditia lor, viata si moartea sunt simple forme ale aceleiasi existente, si trupul unui om, dupa trecerea lui in nefiinta, trebuie respectat ca si cum ar fi viu. Ceea ce pentru oamenii de stiinta era o descoperire fabuloasa, pentru poporul altaic nu era decat o necinstire cumplita ce, cu siguranta, urma sa fie pedepsita de spiritele naturii. Șamanii din Altai, inainte chiar de inceperea sapaturilor, au prevestit descoperirea si i-au avertizat pe arheologi ca mumia nu trebuie deranjata. În 1993, sapaturile au inceput, totusi, si, in scurt timp, arheologii au gasit scheletul unui om si oasele unui cal. Lucrarile au continuat, si dupa cateva zile, savantii au realizat ca scheletul descoperit chiar in prima zi fusese ingropat pentru a dezorienta si indeparta eventualii cautatori de comori. Caci mormantul nu era al unui om simplu, asa cum crezusera initial cercetatorii. La aproximativ patru metri sub pamant, s-au depistat scheletele a sase cai, impodobiti cu harnasamente lucrate deosebit, alaturi de
diferite amulete, obiecte de cult si arme. Razboinicii stepelor, scitii, calareti neintrecuti, au fost cei care au descoperit saua si scara pentru calarie. Cand un luptator scit murea, calul sau era sacrificat si ingropat cu tot cu harnasament si podoabe, alaturi de stapan. Însa cei sase cai au fost pentru arheologi semnul ca mormantul apartinea nu unui simplu luptator, ci unui om de vaza.
Savantii au inceput sa sape cu si mai multa febrilitate. Lucrarile se desfasurau extrem de anevoios, pamantul, la altitudinea de 2500 de metri, fiind aproape inghetat. Dupa cateva saptamani, cand cercetatorii erau gata sa se dea batuti, deodata, in lumina soarelui, a stralucit ceva.
Sub stratul de pamant era un bloc mare de gheata, prin care se intrezarea un chip omenesc. "Am simtit ca privesc printr-o fereastra deschisa catre trecut", povestea Natalia Polosmak, seful lucrarilor arheologice. "Dupa toate probabilitatile, la scurt timp dupa inmormantare, o ploaie puternica s-a revarsat si mormantul a fost inundat. Apa s-a strans pe fundul cavoului, inundand locul unde se afla ingropat cadavrul. Apoi a venit un ger puternic care a inghetat apa din interiorul pamantului. Asa a ramas pana acum, conservand perfect mumia", a explicat Natalia Polosmak dupa incheierea sapaturilor. Din gheata, savantii au scos mumia unei femei tinere ce murise in urma cu aproximativ 2500 de ani. Frigul si gheata conservasera pana si hainele cu care femeia fusese imbracata, o camasa alba din matase. Langa trup s-au descoperit cateva fibule din aur impodobite cu pietre pretioase si o oglinda din bronz slefuit. Desi savantii afirmau ca trasaturile femeii nu sunt deloc
specifice populatiilor din zona, locuitorii Altaiului sustineau ca este vorba de "mama" poporului altaic, cea din care se trageau, numind-o "Printesa Kadan".
Blestemul "Printesei Kadan"
Șirul evenimentelor stranii de abia acum incepea. Desi ziua descoperirii mumiei fusese una senina, chiar in momentul scoaterii blocului de gheata din pamant, de sus, din muntii Altai, s-a auzit un tunet cutremurator si vantul a inceput sa bata cu putere.
Norii s-au adunat amenintator deasupra platoului. Era ca si cum natura s-ar fi framantat, s-ar fi impotrivit. Mai multi muncitori, locuitori ai zonei, realizand la ce sacrilegiu participa, au cerut oprirea dezgroparii si, nereusind sa
convinga pe nimeni de pericolul unui blestem, au parasit locul, speriati.
Dupa cateva ore, un alt semn a fost trimis. Un cutremur puternic i-a surprins pe cercetatori in situl arheologic, adanc de aproape 10 metri. De abia au reusit sa scape cu viata, pamantul surpandu-se si ranind doi arheologi. Atunci a hotarat Natalia Polosmak ca este momentul ca lucrarile sa fie intrerupte. Mumia a fost asezata intr-un dispozitiv cu sistem frigorific si "imbarcata" intr-un camion, cu destinatia Novosibirsk, capitala Siberiei. Însa, in mod straniu, nici unul dintre cele doua camioane cu care sosisera arheologii nu mai pornea. Un elicopter a fost chemat pentru a transporta mumia cat mai repede. Dupa cativa kilometri de la decolare, in apropiere de orasul Barnaul, pilotul elicopterului, in mod foarte ciudat, a pierdut controlul aparatului si numai printr-un miracol nu s-a prabusit.
"Printesa Kadan le-a trimis arheologilor mai multe semne, avertizandu-i ca daca nu se vor opri, urgiile si dezastrele vor lovi necrutator. Evenimente tragice si calamitati vor urma, ani la rand, pana ce printesa se va intoarce acasa", spunea un locuitor al regiunii. Cand, in 1995, in Cecenia izbucnea razboiul, locuitorii din Altai nu s-au indoit nici un moment ca acesta nu era decat blestemul Printesei Kadan. În acest timp, la Moscova, se faceau ultimele pregatiri pentru prima expunere in fata publicului a celebrei mumii. La zece ani de la scoaterea din mormant a "Printesei", in septembrie 2003, Republica Altai a fost zguduita de cel mai puternic cutremur din ultimele secole. Seismul a avut peste noua grade. Apoi, au urmat replicile, peste o suta. În apropiere de platoul Ukok, acolo unde fusese descoperita mumia, pamantul s-a despicat si o falie lunga de cativa kilometri a rupt scoarta terestra in doua. Ca printr-o minune, nimeni nu a fost ranit.
La inceputul acestui an, un alt seism puternic a provocat panica in regiune. Locuitorii s-au adunat intr-o demonstratie spontana, cerand cu fermitate intoarcerea "Printesei Ukok" acasa. Însa cercetatorii din Novosibirsk, acolo unde este pastrata mumia, nici nu vor sa auda despre o asemenea revendicare. Pentru ei, blestemul "Printesei Kadan" nu este decat o superstitie primitiva. "Cutremure si razboaie vor mai fi cu siguranta, independent de descoperirile arheologice", spune Natalia Polosmak.
Aurul scitilor - aurul mortii
Dar daca este asa, daca pangarirea mormintelor nu este urmata de tragedii produse de blestemul mortilor, atunci cum se pot explica sirul de decese neasteptate, survenite in urma deschiderii unor morminte?! Iuri Șilov, arheolog, profesor la Universitatea din Kiev, sustine ca cele mai multe lucrari arheologice din gorganele scitice din Ucraina au provocat moartea mai multor cercetatori.
Se cunoaste faptul ca scitii, acel popor antic enigmatic, care a populat zona de la nordul Marii Negre si pana la granita cu China, practicau vrajitoria si samanismul, venerau focul si aurul. Ei considerau mormantul locuinta celor morti care, de fapt, isi continuau existenta acolo, sub pamanturi.
Tocmai de aceea erau inmormantati cu toate cele necesare, cu unelte, ustensile, arme si armuri. Regii si marile capetenii de razboi erau ingropati cu comori imense, podoabe si ornamente din aur. La ceremoniile lor de ingropaciune, vrajitorii savarseau ritualuri magice pentru protejarea linistii mortilor si indepartarea cautatorilor de comori. Odata cu ingroparea mortilor, in gorgan era zavorat si blestemul, imprecatia, care avea sa loveasca orice muritor care indraznea, indiferent de motiv, sa patrunda in mormant.
Asa s-a intamplat si cu istoricul Iuri Șilov, in 1992. Începuse lucrarile arheologice la un gorgan de langa orasul Poltava, din Ucraina. Nu au trecut cateva zile de la inceperea sapaturilor, si un muncitor al echipei s-a prabusit cu tot cu buldozer, in interiorul pamantului. Desi ranile au fost superficiale, muncitorul, in mod straniu, a murit a doua zi. Atunci, arheologul Șilov si-a amintit ca, inainte de inceperea lucrarilor, muncitorul ii povestise un vis ciudat. O femeie i se aratase si il prevenise sa nu tulbure somnul razboinicilor sciti.
Dupa cateva zile, o noua surpare de teren s-a produs, provocand moartea unui arheolog. Lucrarile au fost imediat sistate si profesorul Iuri Șilov a hotarat ca, desi descoperirile ar putea fi fabuloase, el personal nu se va mai apropia niciodata de aceste movile funerare scitice. "Acum, dupa propria experienta, sunt convins ca «blestemul mortilor» exista si poate fi explicat. Ritualurile samanice de la ceremoniile de ingropare erau insotite de sacrificii umane. Incantatiile ce erau inaltate in stare de transa aveau rolul de a elibera spiritul razboiului care trebuia sa apere mortul si aurul sau. În plus, zonele alese pentru ingropare nu erau deloc intamplatoare. Scitii cunosteau fenomenul radiatiilor terestre de la mari adancimi si influenta lor nefavorabila. Exact in acele zone geopatogene era asezat si gorganul", sustine savantul ucrainean.
Dincolo de explicatiile stiintifice pro sau contra, blestemele mortilor aruncate asupra profanatorilor de morminte s-au adeverit aproape mereu. Razboaie, molime, urgii ale naturii, siruri de morti s-au abatut asupra oamenilor dupa deschiderea mormintelor antice, dupa scoaterea mumiilor vechi de milenii. Întrebarea esentiala, ramasa fara raspuns, este de unde cunosteau popoarele antice asemenea practici oculte, misterioase?! Ce cunostinte detineau, pentru a reusi sa loveasca atat de necrutator, chiar si peste veacuri, pe cei care se incumetau sa le pangareasca mortii, sa le necinsteasca credintele, sa le deschida mormintele?!
Aşa după cum ne-a declarat Rîmbetea Lucreţia, supraveghetoare la Sarmizegetusa Regia, “zilnic pădurile sunt străbătute de oameni necunoscuţi. Dacă îi întâlneşti după un fag sau pe cărare, se fac că nu mai ştiu româneşte, chiar dacă sunt români. Mulţi dintre ei sunt mascaţi şi nu îi cunoaştem. Circulă zi şi noapte şi mi-e teamă să mă apropii de ei. Eu şi soţul meu suntem angajaţi să avem grijă de cetate şi nu avem putere să-i luăm la întrebări în afara cetăţii. Acolo pădurarii ar trebui să-i întrebe ce caută, că doar ei au puşti. Eu văd aproape zilnic maşini pe aici, dar sunt fără numere. Am auzit că mereu se găseşte câte ceva din aur, căci străinii sunt dotaţi cu aparate speciale de căutare”.
