Scrieri regăsite ale strămoşilor

Iosif Marin cvvcx cx c 

Majoritatea comentatorilor Columnei lui Traian recunosc într-una din scenele columnei, un sol dac (sau bur), care se prezintă în faţa împăratului cu un obiect circular, socotit un mesaj sau o scrisoare, în vederea începerii unor negocieri de pace. Este singura imagine care su gerează existenţa scrisului la daci.

Arheologii şi istoricii români şi-au concentrat atenţia asupra inscripţiilor greceşti şi latine descoperite în teritoriile geto-dace şi recunosc doar existenţa câtorva inscripţii dacice, printre care cea mai cunoscută este Decebalus per Scorilo.

Se porneşte de la ideea că adevărata istorie a scrisului (dar şi a românilor) începe odată cu cucerirea romană a unei părţi din regatul Daciei. Ei uită că, în fiecare sat din Munţii Carpaţi, românii, urmaşii dacilor, te pot călăuzi către diferite locuri din împrejurimi, numite  Piatra scrisă, iar stâncile munţilor, altarele antice din peşteri, lespezile de mormânt, pietrele de căpătâi şi chiar crucile, păstrează încă nenumărate inscripţii nedescifrate, unele mult mai vechi decât influenţa greacă şi decât scurta ocupaţie romană.

Tăbliţele de lut descoperite la Tărtăria  nu reprezintă un fenomen singular în spaţiul nostru. În jurul anului 1880, Szofia Torma din Orăştie adunase deja, la Muzeul de istorie din Cluj, o colecţie de câteva sute de tăbliţe asemănătoare. Astăzi, muzeele româneşti şi europene deţin mii de astfel de mărturii ale existenţei şi continuităţii scrisului la strămoşii noştri, iar primul capitol din Istoria scrisului, apărută în anul 2001, în limba franceză, la Paris, poartă titlul Precursorii scrisului în Valea Dunării.

În schimb, recenta Istorie a românilor, publicată sub egida Academiei Române, deşi admite descoperirea de la Tărtăria şi existenţa în muzeele româneşti a altor dovezi materiale în acest sens, propune să aşteptăm „noi descoperiri şi cercetări”, pentru a putea formula o recunoaştere oficială.

Ovidiu însuşi, cu un veac înainte de înfrângerea Daciei, afirma că a scris versuri în limba geţilor, fără a preciza alfabetul folosit. Sunt cunoscute şi recunoscute contactele secrete dintre preoţii daci şi misionarii creştini din Dobrogea, conduşi de Sfântul Apostol Andrei, chiar dacă teritoriul era sub administraţie romană. Creştinismul, ca religie a Cărţii, s-a răspândit în rândul dacilor şi prin intermediul scrisului (cu  „veşminte” latine, getice/gotice, greceşti ori slave).

Un istoric grec mărturiseşte că alfabetul grecesc ar fi de origine getică. Ulfila (311-383 d.Hr), episcop creştin, considerat apostol al geţilor/goţilor, a tradus Biblia din limba greacă, pe malurile Dunării, pentru slujbele creştine adresate locuitorilor acestor ţinuturi. Unii istorici ai scrisului îi atribuie lui Ulfila paternitatea asupra alfabetului gotic. Este oare întâmplător faptul că evenimentele consemnate în Codexul Rohoncy se referă la existenţa unui regat dac în acelaşi spaţiu geografic şi spiritual ?

Alfabetul chirilic a fost creat şi răspândit în rândul popoarelor slave de doi traci, Metodi şi Chiril, strămoşi ai aromânilor din Peninsula Balcanică. La rândul lor, secuii din Transilvania multiplică şi astăzi planşe cu texte scrise în vechiul alphabet secuiesc, despre care un istoric deal lor a recunoscut că l-au preluat de la daci, fapt consemnat încă din secolul al XIX-lea de Bogdan Petriceu Hasdeu.

Regăsirea, descifrarea şi popularizarea plăcuţelor de plumb de la Sinaia constituie un nou orizont de cercetare pentru istoriografia românească, o nouă posibilitate de cunoaştere mai profundă a istoriei strămoşilor noştri geto-daci.

Corelarea simbolurilor alfabetice şi a elementelor de conţinut din plăcuţele de la Sinaia, din Codexul Rohoncy şi din numeroasele inscripţii în veşmânt grecesc, latin ori slav, ar putea pune într-o lumină nouă istoria noastră străveche.

sursa: http://dacia.org/daciarevival/component/content/article/48-hidden/366-continut-nr67-68

Articol preluat de pe http://adevaruldespredaci.ro/scrieri-regasite-ale-stramasilor/

Intelepciunea stramosilor: ce tip de alimente mancau românii, in trecut

Trăim într-o societate bazată pe consum în care „ofertele” şi „promoţiile” sunt afişate pretutindeni, agresându-ne chiar uneori. În prezent, ne bucurăm de o gamă variată de alimente, proaspete sau procesate, foarte multe pline de E-uri.

Ne întrebăm tot mai frecvent de ce în ţara noastră, deşi suntem înconjuraţi de o gamă variată de alimente, se înregistrează o creştere continuă a bolilor de inimă, a obezităţii, a cancerului. Nu trebuie să privim mai departe de rafturile supermagazinelor, localurilor fast-food , la programele de alimentaţie din şcoli şi chiar la atitudinea noastră, pentru a găsi motivele de bază.

Este un subiect mult discutat în societatea de astazi , dar din păcate cei mai mulţi dintre noi rămânem la stadiul de discuţii, fără a întreprinde ceva în acest sens. Faptul că medicii recomandă medicamente antagonice la cel mai mic semn de boală sau de disconfort, indică o pierdere a credinţei în Divinitate şi în capacitatea înăscută a corpului uman de a se vindeca singur, prin adoptarea unei alimentaţii sănătoase.

Ce spunea Socrate despre alimentaţia sănătoasă, acum 2500 de ani

Dacă ne întoarcem în istorie,  vom observa că în urmă cu aproape 2500 de ani, Platon a redat un dialog între două personaje, Socrate şi Glaucon, în care surprinde o discuţie despre alimentaţia potrivită pentru viitorul oraşelor lor.

Socrate spune că alimentaţia  ar trebui sa fie cât mai simplă, iar cetăţenii oraşelor ar trebui să consume în principal orz, grâu, la care să se adauge când şi când sare, lactate, legume, măsline, „mâncare de la ţară, varză fiartă cu ceapă”, iar ca desert „smochine şi fructe”. Socrate spune: “În acest fel, petrecându-şi zilele în linişte şi o stare de sănătate bună, ei vor trăi dupa toate probabilităţile până la o vârsta înaintată…”.

Glaucon îi răspunde că o asemenea alimentaţie ar fi potrivită „ pentru porci” şi că cetăţenii ar trebui să trăiască „ într-un mod civilizat”. El continuă: “Ei ar trebui să stea culcaţi pe divan… şi să-şi primească mâncarea şi desertul conform alimentaţiei moderne”.  Cu alte cuvinte, cetaţenii ar trebui să-şi permită luxul de a consuma carne.

Socrate îi dă replica: “Dacă vrei să ai parte de un oraş ai cărui locuitori să sufere de inflamaţii…. În plus, am avea nevoie de un număr mare de animale, pentru cei care vor dori să le mănânce, nu-i aşa?”

Galucon îi răspunde: “Desigur.” Socrate continuă: “În aceste condiţii, nu crezi că vom avea nevoie de mai mulţi oameni pricepuţi la medicină, dacă vom adopta acest regim, şi nu celălalt?” Glaucon nu poate tăgădui: “Aşa este”. Socrate continuă şi spune că„acest oraş obişnuit să trăiască în lux va duce lipsă de terenuri din cauza nevoii de suprafeţe tot mai mari, necesare pentru creşterea  animalelor pentru hrană. Aceasta lipsă îi va determina să ia pământ de la alţii, ceea ce ar putea genera violenţa şi război, şi implicit o mai mare nevoie de justiţie”.

Mai mult spune Socrate: “Când haosul  şi bolile abundă într-un oraş, nu sunt sălile de judecată şi cele de vindecare deschise?, şi nu ajung Legea şi Ştiinţa Medicală să capete o importanţă excesivă, în condiţiile în care un număr din ce în ce mai mare de oameni se consacră cu zel acestor profesii?”.

Platon arată foarte clar în acest pasaj că în cazul în care consumăm produse de origine animală, o facem pe riscul noastru. Este absolut remarcabil faptul că unul din cei mai mari intelectuali ai lumii a condamnat consumul de carne cu aproape 2500 de ani în urmă, dar încă şi mai interesant este faptul că puţini oameni cunosc această poveste.

Cum se face că Platon a prezis viitorul cu atâta acurateţe? El  ştia că un consum de carne sau de produse de origine animală nu poate duce la o sănătate bună şi la prosperitate. Senzaţia falsă de lux şi belşug oferită de posibilitatea de a mânca produse de origine animală nu poate conduce decât la o cultură în care există boală, durere, dispute referitoare la terenuri, avocaţi şi medici.

Descrierea aceasta corespunde perfect multor probleme cu care se confruntă societatea modernă de astăzi  din România şi nu numai, când la fiecare colţ de stradă găsim deschisă câte o farmacie. Cum se face că am uitat aceste lecţii ale trecutului? Am parcurs orbeşte aceşti 2500 de ani, clădind o societate aşa numită „modernă”?

Uităm adesea că DUMEZEU  a creat doar ce este viu. Păcatul a „adăugat” anormalitatea neviului – a morţii. Se observă astfel că boala trupeasca îşi are originea în negativitatea stărilor sufleteşti şi, în ultimă instantă, în păcatul înţeles ca „despărţire” de Dumnezeu, dar şi prin consumarea de alimente lipsite de viaţă, a caror viaţă a fost distrusă printr-o procesare necorespunzatoare.

Consumul de alimente cât mai apropiate de starea lor naturală – iată cheia către o alimentaţie corectă şi benefică pentru organismul uman şi nu numai.

Alimentaţia poporului român, în trecut

Medicul antic Galenus remarcă de asemenea faptul că „natura este cel mai bun doctor, pentru că ea vindeca trei sferturi din toate bolile….” El ne atrage atenţia asupra necesităţii regăsirii drumului spre plantele medicinale, pe care Dumezeu ni le dăruieşte după bunătatea Lui.  Într-o vreme în care ne îndepărtăm tot mai mult de modul de viaţă natural, suntem ameninţaţi , în prezent, de boli grave din cauza unei atitudini greşite în faţa vieţii. Ştiau oare strămoşii noştrii acest lucru?

Dar să vedem ce se întâmpla, în acel timp, în spaţiu geto-dac.

O minuţioasă cercetare în domeniu ne-a fost oferită de către medicul Ion Claudian, în lucrarea „Alimentaţia poporului român” apărută la Editura Fundaţiei pentru literatură şi artă „Regele Carol II” în 1939.

Dr. Caludian – nutriţionist de renume modial , fost expert al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie , doctor în medicină al Facultăţii din Bucureşti – o voce  competentă ce a adus la lumină  cercetări istorice care au confirmat în mod clar că poporul geto-dac era un „popor mâncător de lapte”, fapt demonstrat şi de ocupaţia de bază: creşterea animalelor, alături de agricultură.

Simion Mehehinti-Soveja, în cartea sa „Creştinismul Românesc” , adaos la „Caracterizarea etnografică a poporului roman”, precizează :

„O parte dintre locuitorii Carpaţilor trăiau în cea mai mare cumpătare, nutrindu-se cu poamă, lapte, miere, bureţi, ferindu-se de sânge şi de carne. ….Erau respectaţi ca o clasă superioară şi purtau pe cap căciulă împletită din fire de lână.”

Columna traiană ne arată pe însuşi Decebal cu căciulă la fel, ceea ce dovedeşte de câtă cinste se bucurau aceştia în faţa poporului roman şi nu numai. Nu în zadar, chiar grecii îi numeau „nemuritori”. Este un lucru de care nimeni nu se poate îndoi şi care se evidenţiază din toata istoria geto-dacilor că: „râvna religioasă a fost de când lumea caracterul preacumpănitor al firii lor. Evlaia aceasta, cunoscută de când lumea , ne dă dreptul să considerăm pe stramoşii noştrii daci aproape ca un fel de creştini înainte de creştinism” – completează în cartea sa   Simion Mehehinti-Soveja.

Trecerea de la grâu la mei

Odată cu năvălirea romanilor, populaţia din zonele ocupate s-a retras în munţii şi dealurile submuntoase pentru a nu fi subjugată.

De la grâul consumat pe timpul lui Burebista , trecem la alt sistem de alimentaţie – declara prof. Dr. Iulian Mincu din cadrul Institutului Naţional de Diabet , Nutriţie şi Boli Metabolice „Nicolae Păulescu”. „Strămoşii noştrii au fost nevoiţi să găsească o alternativă la grâu, pentru că acesta nu se putea cultiva nici în munţi, nici pe dealuri. Aşadar, au trecut la mei. După anul 400-500 d.Hr a apărut cultura de mei, care s-a menţinut până la introducerea porumbului adus din America (secolul al XVII-lea)” – adaugă prof dr. Iulian Mincu fost ministru al sănătaţii în perioada 1992-1996.

Se ştiu astăzi calităţile extraordinare pe care le are meiul. El este cereala cea mai bogată în vitaminele A, B5, B2, PP, conţinând şi numeroase minerale, în special magneziu şi zinc, dar şi potasiu, fier, siliciu, motiv pentru care ar trebui să intre astăzi în meniul nostru din ce în ce mai des. Meiul are totodată şi  un efect pozitiv asupra rinichilor, previne formarea calculilor biliari, protejează sistemul gastro-intestinal, stimulează sistemul nervos, contribuie la sănătatea oaselor, a dinţilor şi a părului. Combate halena, care este semnul unei digestii lente sau a proliferării bacteriilor şi microbilor, iată dovezi descoperite de ştiinta modernă pe care stramoşii noştrii le ştiau deja.

Medicul Ion Claudian precizează în lucrarea sa că, deşi românii creşteau multe animale , ei erau vegetarieni. Păstorul „nu era dispus să-şi împuţineze turma” care era „propriul său capital, ci se mulţumea cu „dobânda” adică laptele, lâna. Ciobanul român sacrifica doar animalele bonlave. „ Ştefan cel Mare nu era mămăligar. Pe vremea lui nu se mânca porumb şi cartofi“. Mâncarea era bazată în special pe mei cu toate beneficiile prezentate . Toate erau preparate în mod natural. Elevarea spirituală a poporului se menţinea atunci la cote ridicate. O sută de ani mai târziu,  un misionar catolic ce a vizitat Muntenia spunea, în 1670, că „ tot acel popor se hrăneşte cu pâine de mei, iar Mihai Viteanul era poreclit de saşi, Mălai – Vodă”.

Porumbul şi cartoful odată păstrunse în spaţiul românesc schimbă ordinea alimentară. Apariţia porumbului ( sec XVII-XVIII) şi ulterior a cartofului (sec XIX) a reprezentat un punct de cotitură în alimentaţia românilor şi a evitat o criză economică gravă” afirmă prof.dr. Iulian Mincu.

În alimentaţia ţăranului, meiul a fost înlocuit de porumb, pentru că avea un gust mai bun , iar productivitatea era mai mare, dar totuşi inferior ca aport de vitamine şi minerale.

Astfel, consumul excesiv de porumb , fără a fi combinat cu alte alimente, a generat pelarga – o boală apărută ca urmare a  carenţei de vitamine caracteristică populaţiilor sărace. „În secolul al XIX-lea, alimentul de bază al ţăranului român era mămăliga din făină de porumb, la care se mai adăuga fasole, varză, ceapa,usturoi, lactate şi miere. El mânca foarte rar carne şi doar ocazional ouă pentru că , în general , acestea erau produse destinate pieţei, el le vindea, nu le consuma“.

Reducerea la minim a consumului de carne

După 1829, cultivarea cerealelor a luat avânt în detrimentul creşterii animalelor. Boierii români au fost obligaţi, până în  1829, să vândă turcilor grâu ieftin. Schimbările în plan economic au loc după ocupaţia militară rusă a Ţărilor Române, impusă în anul 1829. Atunci s-a intensificat cultivarea cerealelor – grâu, porumb, orz, mei – care erau însă destinate exportului.

Micşorarea păşunilor a dus astfel la mişcorarea efectivului de animale crescute şi implicit la diminuarea consumului de lapte şi produse lactate. Prin pierderea mijloacelor străvechi de alimentaţie, în care laptele juca rolul principal, s-a accentuat vegetarianismul, cu reducerea la minim a consumului de proteine de origine animală.

Făina de grâu, principala cereală exportată, era folosită de orăşeni şi de ţăranii mai înstăriţi .„Pâinea albă figurează ca un fel de prajitură pentru copii, când sunt bonlavi. Cozonacii, plăcintele se fac numai în zile cu o mare semnificaţie spirituală ca Paştele şi Crăciunul”,afirma dr. Grigore Benetato, la începutul secolului XX, evidenţiind astfel legătura strânsă pe care ţăranii o aveau cu Divinitatea.

Alexander Reinhardt aminteşte în lucrarea sa „Poveţele maicii Sofronia” depre această legatură cu Divinitatea şi despre „o ştiinţă străveche  a plantelor medicinale” în tradiţia românească.

El ne vorbeşte despre terapia simultană a sufletului şi a trupului; pentru aceasta ,“orice boală porneşte dintr-o problemă spirituală, iar procedeele de vindecare  care  se adresează numai trupului nu au, din acest motiv, decât puţini sorţi de izbândă.” 

Remediile terapeutice ce ţin de alimentaţie şi mişcare sunt, astfel, întregite prin terapie sufletească, o reconectare cu Dumnezeu în ambianţa acelor vremuri. Deasemenea Ovidiu Bujor pune în atenţie în cartea sa „ Farmacia Casei. Terapia Naturală” – un aspect referitor la „terapia naturală a populaţiilor străvechi de pe teritoriul patriei noastre: conceptul terapiei integrale, înţelegand prin aceasta terapeutica psiho-somatică aplicată întregului organism şi sufletului, nu numai organul afectat”.

Prepararea alimentelor prin fierbere

Medicul Gheorghe Crăiniceanu descrie în lucrarea sa „Igiena Ţăranului Român” (1895) că mămăliga era „stâlpul casei”, iar legumele erau „cel mai uzitat şi mai plăcut adaos”.

Pe lângă mămăligă , cu cartofi sau cu lapte, ţăranii mai mâncau fasole păstăi sau boabe, în special în vremea posturilor – pe care le ţineau cu sfinţenie -  varza, castraveţi, ambele proaspete sau murate, lăptuci, ştevie, urzici sau susai. Dovleacul se consuma, în special, în postul Craciunului. Ca şi în prezent , în secolul XX ţăranii îmbunătăţeau gustul mâncărurilor  cu ceapă, praz, ardei , patrunjel, hrean, usturoi, mărar, leustean, oţet, zeamă de varză sau borş in funcţie de zonă.

În zilele de sărbătoare, ţăranii consumau peşte, provenit în special din Dunăre, pentru care dădeau în schimb malai, dar şi melci, raci  şi scoici  pe care le procurau din iazuri şi apele curgătoare de munte.

În privinţa tehnicii de preparare a alimentelor, medicul Ion Claudian precizează în lucrarea sa apărută în 1939 că „prăjirea alimentelor este relativ recentă, de bază fiind fierberea“. Se consuma frecvent ulei de in, de cânepă şi de rapiţă, cu toate beneficiile aduse prin conţinutul lor de acizi graşi esenţiali.

Situaţia se schimbă după 1940, când grâul ia locul porumbului. Seceta şi lipsurile datorate industrializării rapide şi mutării forţate a 55% din populaţia ţării la oraş au lăsat amprente destul de adânci în stilul de viaţă al românilor.

La finalul studiului său prof.dr. Ion Claudian remarca urmatoarele repere fundamentale ale liniei dominate  culinare ale românilor:

“Aşa cum se prezintă astăzi (1940) alimentaţia ţăranului român este caracterizată astfel: – o hrană monotonă, de tip predominant vegetarian; – lipsa obiceiului panificaţiei, având porumbul ca bază de alimentaţie.”

Totuşi în acest fel au fost evitate o bună perioadă de timp proliferarea aşa ziselor boli ale abundenţei – cu care ne confruntam astăzi – boli cardio-vasculare, obezitate , neoplasm de diferite tipuri , etc.

Da, este adevărat că pe atunci existau şi o gramadă de boli ale sărăciei (pneumonia, boli gastro-intestinale, boli parazitare, pelarga, etc), dar nu de amploarea bolilor abundenţei din ziua de azi. Constatăm aşadar, că strămoşii noştrii consumau cu precădere hrană de origine vegetală, ei se alimentau cu alimente puţin procesate termic cu toate avantajele ce decurg din adoptarea acestui stil de viaţă.

Cum vom scăpa de bolile „abundenţei”

Niciodată până acum nu a existat un procent atât de mare al deceselor cauzate de bolile „abundenţei”, de un stil de viaţă bazat pe consumism şi de excluderea sacralizării alimentaţiei din viaţa de zi cu zi. Oare la această abundenţă se referea Socrate acum 2500 de ani în urmă, atunci când ne-a descriso societate plină de medici şi de avocaţi care se luptă cu probleme cauzate de faptul că oamenii trăiesc în  „lux” consumând carne şi în mod exagerat orice proteină de origine animală?

Dispunem la ora actuală de dovezi profunde şi multiple care arată că o dietă pe bază de alimente integrale de origine vegetală este cea mai bună în prevenirea şi vindecarea neoplasmului, a bolilor autoimune, a bolilor de rinichi, a diabetului, a oaselor, ochilor şi creierului. Avem acum dovezi ştiinţifice a ceea ce strămoşii noştrii ştiau deja şi aplicau în viaţa loc cotidiană, care va fi atitudinea noastră?

Observăm astfel că istoria se repetă…, am atins un punct în istoria noastră în care obiceiurile proaste – ale societăţii consumiste de astăzi – nu mai pot fi tolerate . Totuşi, cred că de această dată  suntem din ce în ce mai pregătiţi să ne schimbăm stilul de viaţă.

Imaginea publică a vegetarianismului se îmbunătăţeşte în mod constant, informaţiile circulă cu o mai mare rapiditate.  Apropierea de Divinitate şi conştientizarea beneficiilor abordării stilului de viaţă vegetarian sunt din ce în ce mai necesare, chiar indispensabile aş putea spune.  Iată calea , deschisă de strămoşii noştrii, pe care este cel mai indicat să mergem.

Dar vorba lui Seneca:  Suferim de boli vindecabile (sanabilibus aegrotamus malis) , iar unul din leacurile cele mai sigure este întoarcerea la „ creştinismul nostru românesc”, izvorât din evlavia poporului dac, dându-i cât mai repede puterile de altădată.

Avem nevoie doar de credinţă şi de dorinţa de a face schimbarea. Cum vor arata nepoţii noştrii peste 100 de ani? Numai timpul ne va spune acest lucru. Ştiu doar un singur lucru , că viitorul începe astăzi….. şi că acesta depinde de fiecare dintre noi.

Circulaţia facilă a informaţiei în ziua de astăzi şi elevarea spirituală a noastră, a tuturor, vor lăsa, fără îndoială, o amprentă importantă asupra stilului de viaţă în societatea viitorului.

Să privim  cu dragoste în urmă la înţelepciunea strămoşilor noştrii, să preluăm informaţiile corecte şi benefice pe care să le completăm cu dovezile ştiinţifice de astăzi şi astfel să ne construim un viitor mai liniştit, în pace, lumină şi iubire.

Să privim cu bucurie în viitor şi să ne străduim să asigurăm prin aceasta condiţiile optime pentru elevarea spirituală maximă a urmaşilor noştrii.

 Adriana Munteanu

Sursa: www.glasuliubirii.ro

Confirmari-conferinta

Doua citate a unor personalitati straine din lumea cercetarii istorice despre neamul romanesc!

Incet incet cercetatorii istorici mondiali recunosc, multi chiar fatis ca primele fiinte umane au fost in Transilvania, sau mai exact in H.Ardeal cum sustine un document din Biblioteca de la Viena, despre trecutul fabulos al acestui teritoriu din spatiul Carpato-Danubiano-Pontic!

Hai sa mai reamintesc cateva lucruri uimitoare despre Romania:

1. cel mai vechi schelet la ora actuala de umanoid a fost gasit in Ramnicu Valcea poreclit “pescarul de la lacul Getic” fiind datat la 1 milion de ani

2. Civilizatia straveche, mai veche cu 1000 de ani decat cea sumeriana, este localizata in estul tarii la Cucuteni

3. Tablitele de la Tartaria, sint cu 1000 de ani mai vechi decat cele Sumeriene

4. Tablitele din Muntii Neamtului, tot mai vechi decat tablitele sumeriene cu 1000 de ani

5. Descoperirea din Masivul Bucegi din anul 2003 – 11 August 2003, americanii si romanii patrund sub masivul bucegi si descopera o sala a proiectiilor cu holograme care au aratat istoria adevarata a terrei, au descoperit amfora cu aur monoatomic, care duce la longevitate, adica o persoana poate traii mii de ani in acelasi corp fizic daca ar consuma asa-ceva in anumite perioade stabilitate

6. Descoperirea din Masivul Sureanu din 1990 – cand au descoperit un munte ticsit cu filoane de aur pur, de un metru lungime, lucru inexistent pe planeta, caci aurul se gaseste numai in forma de minereu combinat cu alte nemetale, nu si in forma pura desavarsita, se pare ca dacii cunoasteau taina spirituala a aurului care este de fapt o lumina condensata

7. Cel mai vechi cuptor de pe aceasta planeta de topit metale s-a gasit la Campeni, a fost atestat la aproximativ 6000 de ani i.e.n.

8. Sarmisegetusa – alt loc special conform celor de la BBC s-ar afla niste artefacte fabuloase sub acest loc (arhiva atlantilor)

9. Artefactul de sub Masivul Ceahlau – conform lui Radu Cinamar, sub ceahlau se afla un artefact sinonimic cu cel din bucegi

10. Padurea Baciu, din Cluj Napoca, considerata “cea mai paranormala zona de pe planeta”, conform celor de la Discovery, unii considerand-o o zona atemporala, adica un fel de spartura in continumuul spatiu-timp din acea zona!

Cam astea sint topul celor 10 lucruri fantastice despre Romania, unele reale fizic, altele nedemonstrate oficial! Ma rog cine ar avea interes sa le demonstreze?

Sursa:

Dragos VS Anunnaki Reptilians

Sursa: http://daniilgaucan.wordpress.com

Istoria adevarata a descendentei noastre

Punctul de vedere:Prof. dr. Maria-Luminita Rollé Universitatea din Edinburgh

În Europa de Vest nu se cunoaste istoria României si cei care o viziteaza acum vãd sãrãcia materialã de astãzi, si nicidecum milenara ei bogãtie culturalã si spiritualã.

In plus, propaganda maghiarã din SUA se bazeazã pe milioanele de dolari ale D-lui Soros, care finanteazã edituri si opinii la Bucuresti, în timp ce în Elvetia am auzit de la un doctor în istorie (la Geneva, în iunie 1999) cã Transilvania a apãrut în secolul XIII si de la un ambasador francez în România (la Lausanne, în noiembrie 1998) cã poporul român a dispãrut timp de 1000 de ani ca sã reaparã, ca prin miracol, în secolul XIV !

Cu toate acestea, nimeni nu mentioneazã cã cea mai veche scriere din Europa a fost atestatã arheologic in 1961, tot în Transilvania, in satul Tãrtãria, pe râul Somes, în judetul Alba, de cãtre Profesorul Nicolae Vlassa, de la Universitatea din Cluj. În afarã de România, Tãblitele de la Tãrtãria, datate 4.700 î.e.n., au fãcut ocolul lumii anglo-saxone (Colin Renfrew, Marija Gimbutas) si au creat dezbateri aprinse pe tot globul. Desi românii stiau sã scrie acum 7000 de ani, acest detaliu esential nu este nici în ziua de azi, dupã mai mult de 40 de ani, cunoscut publicului românesc si nu apare în manualele de istorie.

Ce ne spun specialistii din România ? În 1998 s-a publicat « Istoria României » (Editura Enciclopedicã , Bucuresti) de cãtre un colectiv academic sub conducerea unei « autoritãti în materie », Prof. dr. Mihai Bãrbulescu, culmea culmilor, de la aceeasi Universitate (din Cluj), care nu spune ca Profesorul Vlassa a descoperit Tãblitele. La pagina 15 a acestui impresionant volum, Tãblitele de la Tãrtãria sunt mentionate cu semnul întrebãrii într-o foarte scurtã frazã, fãrã nici un comentariu: « Într-o groapã de cult de la Tãrtãria, s-au gãsit (…) trei tablete de lut acoperite cu semne incizate (scriere ?), cu analogii în Mesopotamia.»

Dar Dl. Bãrbulescu nu-si aduce aminte oare cã scrierea proto-sumerianã apare cu 1000 de ani mai tîrziu si cã cea cicladicã, proto-greacã, dupã 3000 de ani ? El a uitat cã metalurgia în Europa apare tot în Transilvania, în jur de 3500 î.e.n. ? Cã tracii sunt primul mare popor 
indo-european care intrã în Europa tot în jur de 3500 î.e.n., cu mai mult de douã milenii înainte ca celtii, etruscii, romanii, germanii, sau slavii sã aparã pe harta Europei ? Si cã tracii ocupau tot teritoriul intre Muntii Ural si Tatra de la est la vest si de la Marea Balticã la 
Dunãre si Marea Neagrã de la nord la sud ?

De asemenea, si în acelasi context, nici un specialist în istoria României nu atrage atentia asupra altui “detaliu” primordial, si anume cã limba traco-dacicã este cu mii de ani anterioarã latinei (care apare abia în secolul VI î.e.n.) si cã, în consecintã, limba românã nu se trage din latinã, pentru cã, desi din aceeasi familie, existã istoric înaintea latinei, deci este o limbã proto-latinã. Latina se formeazã din etruscã si greacã, care, desi amîndouã indo-europene, sunt scrise cu un alfabet fenician, rãspîndit în lumea mediteranã a epocii. În plus, estruscii ei însisi erau o bransã a celtilor, coborâti în sudul Alpilor în jur de 1200 î.e.n. La rîndul lor, celtii erau o bransã a tracilor care migrau spre vestul Europei, si erau numiti ca atare, adicã traco-iliri pânã în secolul VI î.e.n., când se deplaseazã din Noricum ( Austria ) spre Alpii elvetieni, unde se numesc helveti.

Atâtea detalii ignorate despre originea, continuitatea, si însãsi existenta poporului român dau de gândit. Cine schimbã si interpreteazã istoria României?

În mozaicul de limbi si popoare de pe harta Europei, singurii care au o continuitate de 9000 de ani pe acelasi teritoriu, si o scriere de 7000 de ani, sunt românii de azi. Transilvania nu a fost maghiarã si nici nu putea fi când strãmosii maghiarilor de azi locuiau în nordul Mongoliei, sursã turco-finicã nu numai a ungurilor, dar si a bulgarilor (care nãvãlesc în România si în teritoriile Bizantine din sudul Dunãrii în secolul VI), a turcilor si a finlandezilor din zilele noastre. Hunii pãtrund în Europa pânã la Paris, Roma si Constantinopole sub Atila în secolul V, dar se retrag spre Ural pânã în secolul IX, când nãvãlesc din nou în Panonia, teritoriu ocupat la acea datã de daci liberi (80%) amestecati cu slavi (20%).

Poporul si limba dacã sunt deci cu mult mai vechi decât poporul roman si limba latinã, dar cele douã limbi erau foarte asemãnãtoare, si de aceea asimilarea s-a fãcut atât de repede, în câteva secole. Ovidiu, poet roman exilat la Tomis pe malul Mãrii Negre, nu numai cã a învãtat daca imediat, dar în sase luni scria deja versuri în limba lui Zalmoxis ! Invadarea Daciei, de fapt a unui coridor spre Muntii Apuseni, a avut ca scop precis cele 14 care cu aur pe care Împãratul Traian (de origine ibericã) le-a dus la Roma ca sã refacã tezaurul golit al Imperiului. Peste mai mult de 1000 de ani, dupã cãderea Constantinopolului sub turci în 1453, tributul plãtit sultanilor otomani va fi tot în aur, în formã de “techini”. Si tot în aur se plãtesc în ziua de astãzi anumite interese în România, dupã ce tezaurul national de 80 tone-aur a fost vîndut de Ceausescu la licitatie în Zürich si cumpãrat de Banca Angliei.
Cele 14, nu care romane ci milioane de români din afara României înteleg si simt acum, mai bine ca niciodatã, sensul versurilor transilvane “Muntii nostri aur poartã, Noi cersim din poartã-n poartã!”

În aceeasi ordine de idei, Imperiul Bizantin, care a durat mai mult de 1.000 de ani (330-1453), în timp ce Europa de Vest dormea sub jugul Bisericii Romane si a analfabetismului, este complet necunoscut pe aceste meleaguri. Cultura si civilizatia europeanã si-au mutat centrul de la Roma la Constantinopole în 330, când Bizantul devine capitala Imperiului Roman. Desi se studiazã istoria si limba Greciei antice, Imperiul Bizantin este nu numai complet ignorat în istoria Europei, dar chiar considerat “barbar” si “incult”. Nici un istoric elvetian nu a fost capabil sã-mi dea un singur nume de scriitor Bizantin, nici mãcar Ana Comnena !

Nimeni nu cunoaste aici cultura si civilizatia Bizantinã, religia ortodoxã (“ortodox” este în limbile occidentale un termen peiorativ), si cu atât mai putin istoria si traditia românã. Faptul, esential, cã analfabetismul nu exista în Bizant, dar exista în Europa de Vest în aceeasi perioadã este si mai necunoscut. Academiile “pãgâne” (socratice, pitagorice, orfice, druidice, etc.) au fost toate închise în secolul VI, iar când în cele din urmã universitãtile au început sã aparã în Occident în secolul XIII (Oxford, Cambridge, Padova) ele erau controlate de Biserica Romanã si studiau teologia. Numai cãlugãrii si clericii 
stiau carte, se îmbogãteau prin exproprierea de pãmânturi în favoarea mânãstirilor, si luau puterea în toate tãrile vestice, prin misionarism si prozelitism la început (prin teroare si Inchizitie mai târziu), pânã în secolul XI, când ultimul tinut liber, al vikingilor din Scandinavia , cade sub puterea Romei Papale.

Renasterea italianã apare ca o consecintã clarã si directã a cãderii Constantinopolui (1453), cu emigrarea în masã a savantilor Bizantini cãtre Italia. De exemplu, numai Cosimo de Medici primeste 5000 de savanti exilati din Bizant într-un singur an la Florenta, acolo unde în curând vor scrie Petrarca, Dante si Boccacio, si unde vor picta Michelangelo si Leonardo da Vinci.

Între timp, cultura Bizantinã este pãstratã si cultivatã în tãrile Române (de exemplu la Putna), care nu numai cã îsi pãstreazã autonomia fatã de Imperiul Otoman, plãtind-o în aur – ca de obicei -, dar voevozii români trimit anual aur în Grecia pentru a sustine mânãstirile ortodoxe (de exemplu la Muntele Athos).

În Occident, o scurtã istorie a României apare în 1943, scrisã de Mircea Eliade în englezã la Lisabona si publicatã la Madrid (“The Romanians, a Concise History”, Stylos, Madrid, 1943), si republicatã peste alti 50 de ani în România (“The Romanians, a Concise History”, Roza Vânturilor, Bucuresti, 1992). În timp ce prima istorie serioasã a Bizantului apare, tot în englezã, de abia în 1988 (Lord John Julius Norwich, “A Short History of Byzantium”, Penguin Books, London, 1988, 1991, 1995, 1997). Cu toatã bunãvointa lui de a reabilita “misterioasa” istorie a uitatului Imperiu Bizantin, din nefericire nici mãcar Lord John Julius, de la Universitatea din Oxford, n-a avut acces la texte Bizantine, pentru simplul motiv cã nu stie greaca, nici veche nici nouã.

În final, se pune întrebarea de ce nouã milenii, atestate arheologic, de civilizatie neîntreruptã pe teritoriul României sunt ignorate nu numai în Europa de Vest dar si în România ? Cu ce se ocupã istoricii români ? Si reprezentantii României peste hotare ? Cine promoveazã cultura milenarã a României ? Dacã dentistii, si nu profesorii de românã, vor sã facã scoli în românã la Geneva, sã nu ne mirãm dacã profesorii vor deschide în curând cabinete dentare în acelasi oras.*

În 1996, când am fost la Bucuresti pentru a face cercetãri în mitologia tracicã la Academia Românã, spre uimirea mea, mi s-a pus întrebarea de ce mã intereseazã tracii si dacii, când acesta era subiectul de predilectie a lui Ceausescu**, fapt pentru care subiectul trebuie acum total ignorat. La rândul meu, mã întreb ce conteazã 50 de ani de comunism în comparatie cu cele 9 milenii de istorie româneascã ?

Prof. dr. Maria-Luminita Rollé, Universitatea din Edinburgh, Academic Consultant in European Mytholgy

Sursa: Hai Dacia!

Cine suntem noi ?

Gradina Edenului din Marea Neagra

Capitolul 2 din cartea Genezei 

- Şi din Eden ieşea un râu, care uda raiul, iar de acolo se împărţea în patru braţe. 

- Numele unuia era Fison. Acesta înconjură toată ţara Havila, în care se află aur. 

Havila e anagrama de la Vlahia si daca tinem seama de afluentii sai Tisa, Prutul, Nistrul Bugul (atunci inainte de potop) intr-adevar Dunarea inconjoara tara in care se afla mult aur 

Cel mai vechi calendar atestat documentar 

Acest calendar apare explicat in cartea lui Enoh in capitolul 69. Explicatiile apartin Arhanghelului Uriel, cel care mai tarziu rastoarna piatra de pe mormant in ziua Invierii. Este descris rasaritul si apusul Soarelui evidentiind modificarea azimutului in cursul anului. Apar 2 indicii importante care ne permit sa calculam latitudinea la care functiona si sa-l datam. 

-  Am observat sase porti prin care soarele isi incepe drumul si sase porti prin care el il termina. 

-  Toate aceste porti sunt aliniate una dupa alta si la dreapta si la stanga sunt facute ferestre. 

-  Astfel se arata el in prima luna a drumului sau :

-  El pleaca din a patra din aceste porti care este la rasarit. 

-  Si la aceasta a patra poarta prin care el trece in prima luna sunt douasprezece ferestre deschise pe unde ies torente de flacari, cand ele se deschid la timpul care le este hotarat. 

-  Atunci cand soarele se ridica pe cer, el trece prin a patra poarta in timp de treizeci de zile si prin a patra poarta din partea de apus el coboara in linie dreapta. 

-  Dupa acest timp zilele se maresc, noptile se micsoreaza timp de treizeci de zile. Atunci ziua este cu doua parti mai lunga ca noaptea. 

-  Intr-adevar ziua are zece parti, in timp ce noaptea are opt parti. 

-  In acest timp soarele trece prin aceasta a patra poarta si apune trecand prin poarta corespunzatoare, dupa aceea el se apropie de a cincea poarta care este la rasarit timp de treizeci de zile si apune de asemenea trecand prin poarta corespunzatoare. 

-  Atunci ziua se mareste cu inca o parte, in acest fel ziua are unsprezece parti, noaptea descreste si nu are decat sapte. 

-  Atunci soarele inainteaza catre rasarit pentru a trece prin a sasea poarta si el se ridica si apune la trecerea prin aceste porti la fel timp de treizeci de zile. 

-  In acest timp ziua este de doua ori mai lunga decat noaptea si are douasprezece parti. … este solstitul de vara 

Primul indiciu : la ce latitudine noaptea dureaza 8 ore la solstitiul de vara ? 

-  Atunci soarele trece prin cea de a doua poarta la răsărit. 

-  Revine prin cea pe care inainte o evitase timp de treizeci de zile, rasare si apune prin doua parti asemanatoare. 

-  Noaptea se micsoreaza in continuare, ea mai are zece parti si ziua opt. Soarele trece prin a doua poarta atat la răsăritul sau cat si la apusul sau apoi el inainteaza către răsărit, rasare prin a treia poarta timp de treizeci si una de zile si apune prin poarta corespunzătoare de la apus. 

-  Noaptea continua sa se micşoreze, ea nu mai are decât noua parti la fel ca si ziua caci este egalitate intre una si cealalta; 

Aici apare al doilea indiciu : luna cea mai lunga e cea dinainte de echinoctiul de primavara. deci atunci era afeliul. 

Calculam cand a fost afeliul cu 15 zile inaintea echinoctiului de primavara tinand seama atit de precesie (cu perioada de 25920 ani) cat si de avansul periheliului (cu perioada de 92006 ani) ceea ce da pe ansamblu o perioada de 21000 ani pentru ca cele 2 fenomene se desfasoara in sensuri opuse: vom obtine astfel obtine anul aproximativ (datorita erorii de 15 zile) 4850 BC.

Rezultatul e unul foarte bun pentru ca aproximativ atunci a trait Enoh 

Calculam acum la ce latitudine poate fi ziua de 2 ori mai lunga ca noaptea tinand seama si de refractia atmosferica si obtinem aproximativ 47,7ºN. La data obtinuta mai sus locatia aceasta din Maramuresul istoric este iar una foarte buna intrucat atunci acolo era cea mai avansata cultura neolitica a continentului cea la care in jurul anului 5000 B.C. apare mutatia genetica care face posibila asimilarea laptelui de vaca si pe care vorbitorii de limba europeana ce s-au raspindit de aici o vor purta peste continent 

De pe grafic deducem ca inclinarea de atunci a axei terestre era 24,25º si astfel putem calcula azimuturile de rasarit corespunzatoare la fiecare luna a anotimpului primaverii 

Vom obtine dupa prima luna o diferenta de 19º fata de directia E spre N, 32º dupa a doua luna si 38º la solstitiu 

Adica o fereastra inseamna aproximativ 1,5º si daca punem stalpii de la marginile portii 5 in interiorul lunii a doua vom regasi descrierea din carte 

La ceva timp dupa cele descrise de Enoh a avut loc potopul de la marea Neagra si populatiile avansate aflate la vest de aceasta pe malurile ei au inceput sa se raspandeasca in lume ducand si cunoasterea in constructia calendarelor : spre vest in insulele britanice (la 51º latitudine), spre est langa Urali (la 52º latitudine), spre sud in Asia Mica (la 35,5º latitudine), si la noi (la 45,5º latitudine). 

Din locul in care era acest calendar Enoh este purtat catre rasarit si ajunge deasupra unei mari in care se varsa 2 fluvii venind dinspre miazanoapte si unul venind dinspre apus 

Calatoria este anterioara potopului deci cand Nistrul si Bugul erau afluenti ai Dunarii iar Niprul si Donul colectau apele de pe malul nordic 

SURSA

http://www.marin70.go.ro/

http://www.marin70.go.ro/Dacia%20in%20cartea%20Genezei.ppt

Sursa: adevarul2012.blogspot.ro