Teoria surprinzătoare a unui antropolog: "Evoluţia speciei umane nu s-a încheiat!"

Oare s-a încheiat evoluţia speciei umane? Antropologul Briana Pobiner, de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală Smithsonian, a prezentat în cadrul unei conferinţe publice motivele pentru care ea consideră că această evoluţie continuă şi în prezent.

Teoria surprinzătoare a unui antropolog / FOTO: http://www.descopera.ro

Potrivit lui Pobiner, Homo Sapiens a supravieţuit datorită creierului său, în timp ce alte specii umane au dispărut, scrie descopera.ro.
Creierul nostru reprezintă doar 2% din greutatea corpului, în timp ce el consumă 20% din energie. Creierul uman continuă să evolueze, iar până acum dimensiunea lui a fost limitată din cauza naşterilor vaginale. Un copil cu capul prea mare nu s-ar putea naşte, din cauza pelvisului îngust al femeilor.
Selecţia naturală a rezolvat problema limitând dimensiunea creierului, dar ce se va întâmpla pe viitor, datorită naşterilor prin cezariana, care sunt tot mai numeroase? În China, 46% dintre copii se nasc prin operaţie cezariană. Medicina a evoluat foarte mult, iar aceste procese pot afecta selecţia naturală, în timp ce populaţia planetei devine tot mai numeroasă.
Dar, aşa cum specia noastră îşi continuă evoluţia, la fel fac şi paraziţii, virusurile. Creşterea nivelului mărilor şi marile aglomerări urbane favorizează răspândirea bolilor. Recent, oamenii de ştiinţă au descoperit un virus gigant, care a supravieţuit în permafrost şi a revenit la viaţă. El nu este periculos pentru om, dar la fel ca el pot rezista mii de ani şi alte virusuri, cum este cel al variolei, despre care unii cercetători cred că a fost eradicat doar la suprafaţa planetei, supravieţuind însă în gheaţă.

Sursa:  http://www.realitatea.net

Intelepciunea stramosilor: ce tip de alimente mancau românii, in trecut

Trăim într-o societate bazată pe consum în care „ofertele” şi „promoţiile” sunt afişate pretutindeni, agresându-ne chiar uneori. În prezent, ne bucurăm de o gamă variată de alimente, proaspete sau procesate, foarte multe pline de E-uri.

Ne întrebăm tot mai frecvent de ce în ţara noastră, deşi suntem înconjuraţi de o gamă variată de alimente, se înregistrează o creştere continuă a bolilor de inimă, a obezităţii, a cancerului. Nu trebuie să privim mai departe de rafturile supermagazinelor, localurilor fast-food , la programele de alimentaţie din şcoli şi chiar la atitudinea noastră, pentru a găsi motivele de bază.

Este un subiect mult discutat în societatea de astazi , dar din păcate cei mai mulţi dintre noi rămânem la stadiul de discuţii, fără a întreprinde ceva în acest sens. Faptul că medicii recomandă medicamente antagonice la cel mai mic semn de boală sau de disconfort, indică o pierdere a credinţei în Divinitate şi în capacitatea înăscută a corpului uman de a se vindeca singur, prin adoptarea unei alimentaţii sănătoase.

Ce spunea Socrate despre alimentaţia sănătoasă, acum 2500 de ani

Dacă ne întoarcem în istorie,  vom observa că în urmă cu aproape 2500 de ani, Platon a redat un dialog între două personaje, Socrate şi Glaucon, în care surprinde o discuţie despre alimentaţia potrivită pentru viitorul oraşelor lor.

Socrate spune că alimentaţia  ar trebui sa fie cât mai simplă, iar cetăţenii oraşelor ar trebui să consume în principal orz, grâu, la care să se adauge când şi când sare, lactate, legume, măsline, „mâncare de la ţară, varză fiartă cu ceapă”, iar ca desert „smochine şi fructe”. Socrate spune: “În acest fel, petrecându-şi zilele în linişte şi o stare de sănătate bună, ei vor trăi dupa toate probabilităţile până la o vârsta înaintată…”.

Glaucon îi răspunde că o asemenea alimentaţie ar fi potrivită „ pentru porci” şi că cetăţenii ar trebui să trăiască „ într-un mod civilizat”. El continuă: “Ei ar trebui să stea culcaţi pe divan… şi să-şi primească mâncarea şi desertul conform alimentaţiei moderne”.  Cu alte cuvinte, cetaţenii ar trebui să-şi permită luxul de a consuma carne.

Socrate îi dă replica: “Dacă vrei să ai parte de un oraş ai cărui locuitori să sufere de inflamaţii…. În plus, am avea nevoie de un număr mare de animale, pentru cei care vor dori să le mănânce, nu-i aşa?”

Galucon îi răspunde: “Desigur.” Socrate continuă: “În aceste condiţii, nu crezi că vom avea nevoie de mai mulţi oameni pricepuţi la medicină, dacă vom adopta acest regim, şi nu celălalt?” Glaucon nu poate tăgădui: “Aşa este”. Socrate continuă şi spune că„acest oraş obişnuit să trăiască în lux va duce lipsă de terenuri din cauza nevoii de suprafeţe tot mai mari, necesare pentru creşterea  animalelor pentru hrană. Aceasta lipsă îi va determina să ia pământ de la alţii, ceea ce ar putea genera violenţa şi război, şi implicit o mai mare nevoie de justiţie”.

Mai mult spune Socrate: “Când haosul  şi bolile abundă într-un oraş, nu sunt sălile de judecată şi cele de vindecare deschise?, şi nu ajung Legea şi Ştiinţa Medicală să capete o importanţă excesivă, în condiţiile în care un număr din ce în ce mai mare de oameni se consacră cu zel acestor profesii?”.

Platon arată foarte clar în acest pasaj că în cazul în care consumăm produse de origine animală, o facem pe riscul noastru. Este absolut remarcabil faptul că unul din cei mai mari intelectuali ai lumii a condamnat consumul de carne cu aproape 2500 de ani în urmă, dar încă şi mai interesant este faptul că puţini oameni cunosc această poveste.

Cum se face că Platon a prezis viitorul cu atâta acurateţe? El  ştia că un consum de carne sau de produse de origine animală nu poate duce la o sănătate bună şi la prosperitate. Senzaţia falsă de lux şi belşug oferită de posibilitatea de a mânca produse de origine animală nu poate conduce decât la o cultură în care există boală, durere, dispute referitoare la terenuri, avocaţi şi medici.

Descrierea aceasta corespunde perfect multor probleme cu care se confruntă societatea modernă de astăzi  din România şi nu numai, când la fiecare colţ de stradă găsim deschisă câte o farmacie. Cum se face că am uitat aceste lecţii ale trecutului? Am parcurs orbeşte aceşti 2500 de ani, clădind o societate aşa numită „modernă”?

Uităm adesea că DUMEZEU  a creat doar ce este viu. Păcatul a „adăugat” anormalitatea neviului – a morţii. Se observă astfel că boala trupeasca îşi are originea în negativitatea stărilor sufleteşti şi, în ultimă instantă, în păcatul înţeles ca „despărţire” de Dumnezeu, dar şi prin consumarea de alimente lipsite de viaţă, a caror viaţă a fost distrusă printr-o procesare necorespunzatoare.

Consumul de alimente cât mai apropiate de starea lor naturală – iată cheia către o alimentaţie corectă şi benefică pentru organismul uman şi nu numai.

Alimentaţia poporului român, în trecut

Medicul antic Galenus remarcă de asemenea faptul că „natura este cel mai bun doctor, pentru că ea vindeca trei sferturi din toate bolile….” El ne atrage atenţia asupra necesităţii regăsirii drumului spre plantele medicinale, pe care Dumezeu ni le dăruieşte după bunătatea Lui.  Într-o vreme în care ne îndepărtăm tot mai mult de modul de viaţă natural, suntem ameninţaţi , în prezent, de boli grave din cauza unei atitudini greşite în faţa vieţii. Ştiau oare strămoşii noştrii acest lucru?

Dar să vedem ce se întâmpla, în acel timp, în spaţiu geto-dac.

O minuţioasă cercetare în domeniu ne-a fost oferită de către medicul Ion Claudian, în lucrarea „Alimentaţia poporului român” apărută la Editura Fundaţiei pentru literatură şi artă „Regele Carol II” în 1939.

Dr. Caludian – nutriţionist de renume modial , fost expert al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie , doctor în medicină al Facultăţii din Bucureşti – o voce  competentă ce a adus la lumină  cercetări istorice care au confirmat în mod clar că poporul geto-dac era un „popor mâncător de lapte”, fapt demonstrat şi de ocupaţia de bază: creşterea animalelor, alături de agricultură.

Simion Mehehinti-Soveja, în cartea sa „Creştinismul Românesc” , adaos la „Caracterizarea etnografică a poporului roman”, precizează :

„O parte dintre locuitorii Carpaţilor trăiau în cea mai mare cumpătare, nutrindu-se cu poamă, lapte, miere, bureţi, ferindu-se de sânge şi de carne. ….Erau respectaţi ca o clasă superioară şi purtau pe cap căciulă împletită din fire de lână.”

Columna traiană ne arată pe însuşi Decebal cu căciulă la fel, ceea ce dovedeşte de câtă cinste se bucurau aceştia în faţa poporului roman şi nu numai. Nu în zadar, chiar grecii îi numeau „nemuritori”. Este un lucru de care nimeni nu se poate îndoi şi care se evidenţiază din toata istoria geto-dacilor că: „râvna religioasă a fost de când lumea caracterul preacumpănitor al firii lor. Evlaia aceasta, cunoscută de când lumea , ne dă dreptul să considerăm pe stramoşii noştrii daci aproape ca un fel de creştini înainte de creştinism” – completează în cartea sa   Simion Mehehinti-Soveja.

Trecerea de la grâu la mei

Odată cu năvălirea romanilor, populaţia din zonele ocupate s-a retras în munţii şi dealurile submuntoase pentru a nu fi subjugată.

De la grâul consumat pe timpul lui Burebista , trecem la alt sistem de alimentaţie – declara prof. Dr. Iulian Mincu din cadrul Institutului Naţional de Diabet , Nutriţie şi Boli Metabolice „Nicolae Păulescu”. „Strămoşii noştrii au fost nevoiţi să găsească o alternativă la grâu, pentru că acesta nu se putea cultiva nici în munţi, nici pe dealuri. Aşadar, au trecut la mei. După anul 400-500 d.Hr a apărut cultura de mei, care s-a menţinut până la introducerea porumbului adus din America (secolul al XVII-lea)” – adaugă prof dr. Iulian Mincu fost ministru al sănătaţii în perioada 1992-1996.

Se ştiu astăzi calităţile extraordinare pe care le are meiul. El este cereala cea mai bogată în vitaminele A, B5, B2, PP, conţinând şi numeroase minerale, în special magneziu şi zinc, dar şi potasiu, fier, siliciu, motiv pentru care ar trebui să intre astăzi în meniul nostru din ce în ce mai des. Meiul are totodată şi  un efect pozitiv asupra rinichilor, previne formarea calculilor biliari, protejează sistemul gastro-intestinal, stimulează sistemul nervos, contribuie la sănătatea oaselor, a dinţilor şi a părului. Combate halena, care este semnul unei digestii lente sau a proliferării bacteriilor şi microbilor, iată dovezi descoperite de ştiinta modernă pe care stramoşii noştrii le ştiau deja.

Medicul Ion Claudian precizează în lucrarea sa că, deşi românii creşteau multe animale , ei erau vegetarieni. Păstorul „nu era dispus să-şi împuţineze turma” care era „propriul său capital, ci se mulţumea cu „dobânda” adică laptele, lâna. Ciobanul român sacrifica doar animalele bonlave. „ Ştefan cel Mare nu era mămăligar. Pe vremea lui nu se mânca porumb şi cartofi“. Mâncarea era bazată în special pe mei cu toate beneficiile prezentate . Toate erau preparate în mod natural. Elevarea spirituală a poporului se menţinea atunci la cote ridicate. O sută de ani mai târziu,  un misionar catolic ce a vizitat Muntenia spunea, în 1670, că „ tot acel popor se hrăneşte cu pâine de mei, iar Mihai Viteanul era poreclit de saşi, Mălai – Vodă”.

Porumbul şi cartoful odată păstrunse în spaţiul românesc schimbă ordinea alimentară. Apariţia porumbului ( sec XVII-XVIII) şi ulterior a cartofului (sec XIX) a reprezentat un punct de cotitură în alimentaţia românilor şi a evitat o criză economică gravă” afirmă prof.dr. Iulian Mincu.

În alimentaţia ţăranului, meiul a fost înlocuit de porumb, pentru că avea un gust mai bun , iar productivitatea era mai mare, dar totuşi inferior ca aport de vitamine şi minerale.

Astfel, consumul excesiv de porumb , fără a fi combinat cu alte alimente, a generat pelarga – o boală apărută ca urmare a  carenţei de vitamine caracteristică populaţiilor sărace. „În secolul al XIX-lea, alimentul de bază al ţăranului român era mămăliga din făină de porumb, la care se mai adăuga fasole, varză, ceapa,usturoi, lactate şi miere. El mânca foarte rar carne şi doar ocazional ouă pentru că , în general , acestea erau produse destinate pieţei, el le vindea, nu le consuma“.

Reducerea la minim a consumului de carne

După 1829, cultivarea cerealelor a luat avânt în detrimentul creşterii animalelor. Boierii români au fost obligaţi, până în  1829, să vândă turcilor grâu ieftin. Schimbările în plan economic au loc după ocupaţia militară rusă a Ţărilor Române, impusă în anul 1829. Atunci s-a intensificat cultivarea cerealelor – grâu, porumb, orz, mei – care erau însă destinate exportului.

Micşorarea păşunilor a dus astfel la mişcorarea efectivului de animale crescute şi implicit la diminuarea consumului de lapte şi produse lactate. Prin pierderea mijloacelor străvechi de alimentaţie, în care laptele juca rolul principal, s-a accentuat vegetarianismul, cu reducerea la minim a consumului de proteine de origine animală.

Făina de grâu, principala cereală exportată, era folosită de orăşeni şi de ţăranii mai înstăriţi .„Pâinea albă figurează ca un fel de prajitură pentru copii, când sunt bonlavi. Cozonacii, plăcintele se fac numai în zile cu o mare semnificaţie spirituală ca Paştele şi Crăciunul”,afirma dr. Grigore Benetato, la începutul secolului XX, evidenţiind astfel legătura strânsă pe care ţăranii o aveau cu Divinitatea.

Alexander Reinhardt aminteşte în lucrarea sa „Poveţele maicii Sofronia” depre această legatură cu Divinitatea şi despre „o ştiinţă străveche  a plantelor medicinale” în tradiţia românească.

El ne vorbeşte despre terapia simultană a sufletului şi a trupului; pentru aceasta ,“orice boală porneşte dintr-o problemă spirituală, iar procedeele de vindecare  care  se adresează numai trupului nu au, din acest motiv, decât puţini sorţi de izbândă.” 

Remediile terapeutice ce ţin de alimentaţie şi mişcare sunt, astfel, întregite prin terapie sufletească, o reconectare cu Dumnezeu în ambianţa acelor vremuri. Deasemenea Ovidiu Bujor pune în atenţie în cartea sa „ Farmacia Casei. Terapia Naturală” – un aspect referitor la „terapia naturală a populaţiilor străvechi de pe teritoriul patriei noastre: conceptul terapiei integrale, înţelegand prin aceasta terapeutica psiho-somatică aplicată întregului organism şi sufletului, nu numai organul afectat”.

Prepararea alimentelor prin fierbere

Medicul Gheorghe Crăiniceanu descrie în lucrarea sa „Igiena Ţăranului Român” (1895) că mămăliga era „stâlpul casei”, iar legumele erau „cel mai uzitat şi mai plăcut adaos”.

Pe lângă mămăligă , cu cartofi sau cu lapte, ţăranii mai mâncau fasole păstăi sau boabe, în special în vremea posturilor – pe care le ţineau cu sfinţenie -  varza, castraveţi, ambele proaspete sau murate, lăptuci, ştevie, urzici sau susai. Dovleacul se consuma, în special, în postul Craciunului. Ca şi în prezent , în secolul XX ţăranii îmbunătăţeau gustul mâncărurilor  cu ceapă, praz, ardei , patrunjel, hrean, usturoi, mărar, leustean, oţet, zeamă de varză sau borş in funcţie de zonă.

În zilele de sărbătoare, ţăranii consumau peşte, provenit în special din Dunăre, pentru care dădeau în schimb malai, dar şi melci, raci  şi scoici  pe care le procurau din iazuri şi apele curgătoare de munte.

În privinţa tehnicii de preparare a alimentelor, medicul Ion Claudian precizează în lucrarea sa apărută în 1939 că „prăjirea alimentelor este relativ recentă, de bază fiind fierberea“. Se consuma frecvent ulei de in, de cânepă şi de rapiţă, cu toate beneficiile aduse prin conţinutul lor de acizi graşi esenţiali.

Situaţia se schimbă după 1940, când grâul ia locul porumbului. Seceta şi lipsurile datorate industrializării rapide şi mutării forţate a 55% din populaţia ţării la oraş au lăsat amprente destul de adânci în stilul de viaţă al românilor.

La finalul studiului său prof.dr. Ion Claudian remarca urmatoarele repere fundamentale ale liniei dominate  culinare ale românilor:

“Aşa cum se prezintă astăzi (1940) alimentaţia ţăranului român este caracterizată astfel: – o hrană monotonă, de tip predominant vegetarian; – lipsa obiceiului panificaţiei, având porumbul ca bază de alimentaţie.”

Totuşi în acest fel au fost evitate o bună perioadă de timp proliferarea aşa ziselor boli ale abundenţei – cu care ne confruntam astăzi – boli cardio-vasculare, obezitate , neoplasm de diferite tipuri , etc.

Da, este adevărat că pe atunci existau şi o gramadă de boli ale sărăciei (pneumonia, boli gastro-intestinale, boli parazitare, pelarga, etc), dar nu de amploarea bolilor abundenţei din ziua de azi. Constatăm aşadar, că strămoşii noştrii consumau cu precădere hrană de origine vegetală, ei se alimentau cu alimente puţin procesate termic cu toate avantajele ce decurg din adoptarea acestui stil de viaţă.

Cum vom scăpa de bolile „abundenţei”

Niciodată până acum nu a existat un procent atât de mare al deceselor cauzate de bolile „abundenţei”, de un stil de viaţă bazat pe consumism şi de excluderea sacralizării alimentaţiei din viaţa de zi cu zi. Oare la această abundenţă se referea Socrate acum 2500 de ani în urmă, atunci când ne-a descriso societate plină de medici şi de avocaţi care se luptă cu probleme cauzate de faptul că oamenii trăiesc în  „lux” consumând carne şi în mod exagerat orice proteină de origine animală?

Dispunem la ora actuală de dovezi profunde şi multiple care arată că o dietă pe bază de alimente integrale de origine vegetală este cea mai bună în prevenirea şi vindecarea neoplasmului, a bolilor autoimune, a bolilor de rinichi, a diabetului, a oaselor, ochilor şi creierului. Avem acum dovezi ştiinţifice a ceea ce strămoşii noştrii ştiau deja şi aplicau în viaţa loc cotidiană, care va fi atitudinea noastră?

Observăm astfel că istoria se repetă…, am atins un punct în istoria noastră în care obiceiurile proaste – ale societăţii consumiste de astăzi – nu mai pot fi tolerate . Totuşi, cred că de această dată  suntem din ce în ce mai pregătiţi să ne schimbăm stilul de viaţă.

Imaginea publică a vegetarianismului se îmbunătăţeşte în mod constant, informaţiile circulă cu o mai mare rapiditate.  Apropierea de Divinitate şi conştientizarea beneficiilor abordării stilului de viaţă vegetarian sunt din ce în ce mai necesare, chiar indispensabile aş putea spune.  Iată calea , deschisă de strămoşii noştrii, pe care este cel mai indicat să mergem.

Dar vorba lui Seneca:  Suferim de boli vindecabile (sanabilibus aegrotamus malis) , iar unul din leacurile cele mai sigure este întoarcerea la „ creştinismul nostru românesc”, izvorât din evlavia poporului dac, dându-i cât mai repede puterile de altădată.

Avem nevoie doar de credinţă şi de dorinţa de a face schimbarea. Cum vor arata nepoţii noştrii peste 100 de ani? Numai timpul ne va spune acest lucru. Ştiu doar un singur lucru , că viitorul începe astăzi….. şi că acesta depinde de fiecare dintre noi.

Circulaţia facilă a informaţiei în ziua de astăzi şi elevarea spirituală a noastră, a tuturor, vor lăsa, fără îndoială, o amprentă importantă asupra stilului de viaţă în societatea viitorului.

Să privim  cu dragoste în urmă la înţelepciunea strămoşilor noştrii, să preluăm informaţiile corecte şi benefice pe care să le completăm cu dovezile ştiinţifice de astăzi şi astfel să ne construim un viitor mai liniştit, în pace, lumină şi iubire.

Să privim cu bucurie în viitor şi să ne străduim să asigurăm prin aceasta condiţiile optime pentru elevarea spirituală maximă a urmaşilor noştrii.

 Adriana Munteanu

Sursa: www.glasuliubirii.ro

Zece utilizări interesante ale lămâilor

Dincolo de proprietăţile deosebite pe care le au din punct de vedere alimentar, lămâile au sute de aplicaţii practice prin jurul casei, de la lustruirea aparatelor din oţel inoxidabil şi până la înălbirea rufelor. Acidul citric din lămâi oferă acestor fructe abilităţi naturale puternice de curăţare, fiind utile şi pentru sănătatea şi pentru frumuseţea naturală, relatează Mnn.com.

Iată zece utilizări pentru lămâi, foarte folositoare atunci când vine vorba de curăţenia casei, economii la cumpărături şi eliminarea substanţelor chimice cu care se “spală” de obicei diverse suprafeţe.

1.      Împrospătează casa

 De la frigider şi până la cutia cu nisip a pisicii, lămâile pot elimina toate tipurile de mirosuri neplăcute, din întreaga casă. Înmoaie un burete în suc de lămâie şi aşează-l în frigider pentru a absorbi mirosurile. Fierbeţi la foc mic, într-o oală cu apă, coajă de lămâie, pentru a emana un miros proaspăt şi plăcut în toată casa. Doar câteva felii de lămâie aşezate lângă cutia cu nisip a pisicii va ajuta la neutralizarea mirosurilor neplăcute.

2.      Îndepărtează  murdăria

 Îndepărtează murdăria care împiedică alama, cuprul şi oţelul inoxidabil să strălucească cu ajutorul unei paste făcute din suc de lămâie şi sare, care se aplică pe suprafaţa afectată. Lasă pasta să acţioneze timp de cinci minute, apoi clăteşte cu apă călduţă şi şterge cu o cârpă uscată.

3.      Lustruieşte suprafeţele metalice

 Nu este nevoie să achiziţionezi o soluţie specială de lustruire a oţelului inoxidabil, aluminiului şi cromului. Pur şi simplu taie o lămâie în jumătate şi freacă lămâia de suprafaţa afectată pentru a îndepărta urmele şi murdăria. Pentru o putere de curăţare mai mare, amestecă sucul de lămâie cu sare, bicarbonat de sodiu sau cremă de tartru. Ultimele două opţiuni sunt suficient de blânde pentru a lustrui suprafeţele metalice, fără a lăsa urme de zgârietură în urmă.

4.      Elimină petele

 Transpiraţie, iarbă, vin, roşii şi multe alte pete, pot fi îndepărtate imediat cu puţin suc de lămâie. Şterge cât mai mult din suprafaţa afectată, iar la sfârşit adaugă sucul de lămâie. Presară puţină sare şi apoi freacă sarea, până pătrunde în interior. În cele din urmă, spălaţi obiectul de îmbrăcăminte în maşina de spălat.

5.      Înălbeşte rufele fără a avea nevoie de o soluţie specială 

 Nu ai nevoie de înălbitor pentru a albi hainele care s-au îngălbenit. Adaugă un sfert de cană de suc de lămâie la ciclul de clătire al maşinii de spălat, iar apoi agaţă hainele la uscat pe o sârmă, la Soare. Combinaţia dintre lămâi şi lumina Soarelui va face ca rufele albe să arate ca şi cum ar fi noi.

6.      Împiedică fructele şi legumele să devină maronii

 Merele, cartofii, avocado şi alte fructe şi legume care au tendinţa de a deveni maronii atunci când sunt tăiate, pot fi conservate cu ajutorul sucului de lămâie. Adaugă o linguriţă de suc de lămâie la apa în care fierbi cartofii şi presară puţin peste salata de fructe.

7.      Ajută la atenuarea durerilor din gât

 Indiferent care este aroma sa, siropul de tuse nu are niciodată un gust bun. Următoarea dată când ai dureri în gât atât de mari încât abia mai poţi respira, încearcă următorul truc: amestecă o linguriţă de suc de lămâie şi o linguriţă de miere într-un pahar cu apă şi încălzeşte băutura (nu trebuie să fie prea fierbinte). Lămâia elimină senzaţia de congestie, în timp ce mierea vindecă ţesutul inflamat.

8.      Curăţa vasele unsuroase

Sucul de lămâie este extrem de eficient împotriva grăsimii. Stoarce o lămâie pe mizeriile dificile, inclusiv pe cruste şi pe resturile de la alimentele coapte, şi lasă să acţioneze câteva minute. Apoi, fă o pastă cu puţin bucarbonat de sodiu şi puţin mai mult suc de lămânie, şi îndepărtează cu un burete substanţa lipicioasă.

9.      Luptă împotriva insectelor, fără a folosi pesticide

Furnici, muşte, molii, gândaci şi alte insecte sunt îndepărtate cu ajutorul mirosului puternic şi aromat al lămâilor. Agaţă în dulapul tău un săculeţ cu găuri plin cu coji uscate de lămâie, în locul naftalinei şi stoarce suc de lămâie proaspătă pe pervaz şi pe la uşi, pe unde paraziţii pătrund de obicei în casa ta. De asemenea poţi pulveriza suc de lămâie în zonele unde ajungi cu greu, cum ar fi crăpăturile dintre electrocasnice şi cele din pereţi.

10.  Albeşte unghiile galbene

 Oferă unghiilor tale un aspect mai sănătos şi mai tineresc cu ajutorul sucului de lămâie. Îndepărtează orice urmă de ojă de unghii, spală-te pe mâini, iar apoi înmoaie degetele în suc de lămâie concentrat, timp de un minut sau două. Apoi, hidratează unghiile pentru a preveni o uscare excesivă.

Sursa: www.financiarul.ro

Pot veganii să digere adevărul neplăcut al cerealelor quinoa?

Nu cu mult timp în urmă, quinoa era doar o cereală peruană obscură pe care o puteai cumpăra de la magazinele cu alimente integrale. Ne chinuim să îi pronunţăm numele, şi totuşi a fost considerată de iubitorii de alimente naturale ca fiind o “minune” faţă de produsele cunoscute, precum cuşcuş şi orez. Quinoa este lăudată deoarece are un conţinut redus de grăsimi şi un aport mare de proteine, relatează Guardian.co.uk.

Consumatorii aventuroşi au fost încântaţi de gustul uşor amărui al cerealei şi de buclele mici şi albe care se formează în jurul boabelor. Veganii au acceptat quinoa ca pe un substitut nutritiv pentru carne.

Neobişnuită printre cereale, quinoa are un conţinut bogat de proteine (între 14% şi 18%) şi conţine toţi acei aminoacizi esenţiali pentru o sănătate generală bună, lucru destul de rar întâlnit la alimentele obişnuite.

Vânzările au luat avânt. Quinoa a fost, în termeni de marketing, “cereala miraculoasă din Anzi”, un plus sănătos la cămara cu provizii a persoanelor care evită carnea. În consecinţă, preţul a crescut (s-a triplat faţă de 2006), mai multe tipuri cereale quinoa negre, roşii şi “regale” ajungând la preţuri de vânzare exorbitante.

Dar există un adevăr neplăcut căruia trebuie să îi facă faţă persoanele care au în cămară o pungă de quinoa. Apetitul ţărilor occidentale pentru aceste cereale a împins preţurile la un aşa nivel încât oamenii săraci din Peru şi Bolivia, pentru care quiona era un aliment hrănitor de bază, nu îşi mai permit să îl mănânce.

Mâncarea de tip “junk food” este mult mai ieftină. În Lima, quinoa costă acum mai mult decât puiul. În afara oraşelor, alimentată de cererea occidentală, presiunea constă în faptul că terenurile care la un moment dat produceau o gamă largă de produse trebuie transformate în monoculturi de quinoa.

De fapt, comerţul cu quinoa este încă un exemplu deranjant al relaţiei de schimb nord-sud, în care consumatorii de aici, conduşi de etică, determină, în necunoştinţă de cauză, sărăcia acolo. Începe să arate ca o poveste moralizatoare referitoare la modul în care exportul alimentelor premium poate afecta securitatea alimentară a ţării producătorului.

Hrănind pofta noastră lacomă pentru această legumă de lux, Peru a pus stăpânire şi pe piaţa mondială a sparanghelului. Rezultatul? În regiunea aridă Ica, unde este concentrată producţia peruană de sparanghel, această legumă dedicată exportului a epuizat resursele de apă pe care se bazează populaţia locală. ONG-urile au raportat că lucrătorii din domeniul sparanghelului muncesc în condiţii proaste şi nu îşi permit să îşi hrănească copiii, în timp ce marii exportatorii globali şi supermarketurile străine se bucură de profiturile lor.

Soia, un aliment iubit de vegani şi promovat ca o alternativă pentru produsele lactateeste un alt produs problematic de import, unul care produce distrugeri ecologice.

Producţia de soia este una din cele două cauze principale ale defrişării în America de Sud, împreună cu crescătoriile de vite, deoarece întinderi vaste de păşune şi pădure au fost distruse pentru a face loc plantaţiilor uriaşe.

În urmă cu trei ani, cel mai mare proiect al Europei, numit Fife Diet, a semănat o cultură experimentală de quinoa. Acest proiect a eşuat, iar experimentul nu a mai fost repetat. Însă, această încercare a scos la lumină nevoia puternică de a ne consolida securitatea alimentară, prin reducerea dependenţei noastre faţă de alimentele importate, subliniind faptul că ar trebui să analizăm mai întâi care sunt posibilităţile de cultivare a produselor la noi în grădină.

După o analiză a coşurilor de cumpărături a vegetarienilor şi veganilor, ne dăm seama că aceste produse achiziţionate sunt o consecinţă a dependenţei extrem de mari faţă de produsele importate din locuri îndepărtate.

Însă, în cazul quinoa, există o ironie sinistră în momentul în care cerealele de bază ale ţăranilor din Anzi devin prea scumpe acasă la ei, deoarece acestea au obţinut un statut de aliment erou în rândul străinilor preocupaţi de sănătatea personală, bunăstarea animalelor şi reducerea “amprentei” lor de carbon.

Privind această situaţie prin lentila securităţii alimentare, entuziasmul nostru actual pentru pentru quinoa pare a fi din ce în ce mai deplasat.

Sursa: www.financiarul.ro

Alimente obişnuite care produc leziuni la nivelul ADN-ului

Cât de important este ceea ce bagi în gură? Cât de multe alimente toxice, cu produşi sintetici creaţi în laborator, poate ingera o persoană, înainte să apară simptomele de suferinţă? Câtă boală mai trebuie să îndure această societate înainte să devenim uniţi şi să cerem mai mult de la sistemul nostru alimentar, prin alegerile pe care le facem în fiecare zi?

Un cercetător genetic pe nume Francis Pottenger ar putea avea un răspuns la aceste întrebări şi dovada că omenirea are nevoie să înţeleagă foarte bine importanţa unui regim alimentar sănătos. Descoperirile sale uimitoare au contribuit la dezvoltarea unei ştiinţe noi şi fascinante – epigenetica -, pe care o studiem astăzi, relatează Raluca Schachter pentru Wakeup-world.com.

• Ce a dovedit faimosul “studiu al pisicii” realizat de Pottenger?

În 1930, Pottenger a început un studiu cu intenţia de a descoperi mai multe despre calitatea nutritivă a hranei, mai exact diferenţa între carnea crudă şi cea gătită, precum şi deosebirile între laptele pasteurizat şi cel crud. Şi, a mai vrut să ştie dacă laptele şi carnea, atunci când sunt modificate la temperaturi ridicate, au un impact asupra creşterii şi dezvoltării.

În timpul celor zece ani de cercetare, au fost studiate 900 de pisici, cu scopul de a vedea influenţa pe care o va avea alimentaţia şi sănătatea animalelor asupra urmaşilor lor, de-a lungul a trei generaţii. Astfel, s-au urmărit nu doar efectele pe termen scurt ale alimentelor, ci şi pe termen lung.

Rezultatele studiului au fost uluitoare: o modificare aparent simplă a regimului alimentar, (în acest caz, consumul de carne şi lapte crud versus carne şi lapte gătit),poate afecta sănătatea pisicilor de-a lungul a patru generaţii.

Concluziile studiului pot fi sintetizate în următoarele puncte:

- Degenerarea fizică provocată de un regim alimentar prost al mamei este moştenită de urmaşi şi transmisă mai departe încă trei generaţii. Însă, atunci când alimentaţia unei mame este bogată în substanţe nutritive, nu numai că aceasta are o stare de o sănătate mai bună, dar acelaşi lucru se întâmplă şi cu urmaşii ei.

- Pottenger a mai descoperit că sănătatea proastă ar putea, într-adevăr să fie inversată. A treia generaţie de pisici care a dezvoltat probleme de sănătate din cauza unui regim alimentar format din alimente gătite în totalitate a reprezentat dovada acestui experiment. Pottenger a început să hrănească aceste pisici cu lapte şi carne crudă şi ulei de ficat de cod. Ceea ce a observat odată cu prima generaţie de pisoi, precum şi cu celelalte trei generaţii succesive, a fost faptul că fiecare pisoi era mai sănătos decât cel anterior.

Aşadar, ceea ce a descoperit Pottenger în urmă cu 70 de ani şi ceea ce culturile ancestrale ştiau de secole este faptul că mâncarea pe care o consumăm în fiecare zi influenţează starea de bine sau boala, nu doar în ceea ce ne priveşte pe noi, dar şi în ceea ce îi priveşte pe copiii, nepoţii, şi chiar strănepoţii noştri, născuţi sau nenăscuţi.

• Mâncarea procesată sau modificată genetic provoacă leziuni la nivelul ADN-ului

Problema alimentaţiei şi sănătăţii este o problemă a disfuncţiei ecologice. Prin desfacerea legăturilor între solul local, alimentele locale şi oamenii locali, sistemul alimentar industrial a perturbat fluxul circular de substanţe nutritive prin lanţul alimentar. Indiferent care sunt avantajele noului sistem industrial, acesta nu mai poate îndeplini cerinţele bio-chimice ale corpului uman.

De-a lungul existenţei noastre ca şi oameni, genele umane au demonstrat că sunt extrem de adaptabile la o gamă variată de tipuri de alimentaţii. De exemplu, două “noi” substanţe nutritive, la care oamenii au trebuit să se adapteze, sunt lactoza din lapte şi glutenul din cereale. Populaţiile care au fost expuse la lapte şi cereale pentru perioade mai lungi de timp au moştenit abilitatea de a metaboliza aceste alimente.

Astfel, 85% dintre aborigenii australieni nu pot tolera lactoza, în timp ce doar 2% dintre suedezi, care consumă lactate de mult timp, au probleme cu metabolizarea lactozei din lapte.

Însă, toate aceste alimente “noi” erau alimente integrale, neprocesate, nealterate, care puteau fi întâlnite în natură.

• Cum stau lucrurile în ceea ce priveşte noua eră de alimente extrem de procesate din regimul industrializat?

Preţurile ieftine şi convenabile sunt suficiente pentru a păcăli oamenii să creadă că amestecurile chimice vândute la scară largă în magazinele din ziua de azi pot fi acceptate ca şi alimente. Doar pentru că poate fi mestecat, nu înseamnă că îşi îndeplineşte scopul.

Iată doar câteva dintre cele mai utilizate şi cele mai periculoase “alimente” procesate care pot fi întâlnite în magazine şi impactul lor asupra ADN-ului uman:

1. Alimente modificate genetic (MG)

De sute de ani, oamenii au modificat în mod natural caracteristicile genetice ale plantelor, prin selectarea seminţelor din plante, cu caracteristicile fizice dorite, cum ar fi gustul, dimensiunea şi culoarea. Însă, “reproducerea” este ceva cu totul diferit de monstruozităţile modificate genetic, care sunt create şi vândute ca şi “alimente”.Codul genetic al plantelor MG a fost modificat de oameni, în timp ce plantele hibrid îşi crează propria structură genetică.

Atunci când cercetătorii Ian F. Pryme şi Rolf Lembcke au realizat studii în vitro referitoare la posibilele consecinţe asupra sănătăţii alimentelor modificate genetic, aceştia au concluzionat că ingineria genetică crează mutaţii genetice răspândite în sute de mii de locaţii de-a lungul întregului genom.

Mâncarea făcută în laborator şi care nu este recunoscută de celulele noastre va determina acumularea în organism a materialului toxic. Care este cel mai grav lucru care se poate întâmpla? Începe cu probleme digestive, cu o imunitate scăzută şi ajunge la dezvoltarea de tumori şi de cancer.

2. Acizi graşi omega 6 şi acizi trans-graşi

Odată cu apariţia Revoluţiei Industriale şi cu procesarea uleiurilor din legume bogate în omega 6, cum ar fi uleiurile din porumb, soia şi rapiţă, care sunt din abundenţă în alimentaţia noastră de astăzi, raportul echilibrat dintre acizii graşi omega 6 şi omega 3, pe baza cărora genomul uman a prosperat timp de sute de mii de ani, s-a modificat în mod drastic.

În prezent, se estimează că mâncăm doar o zecime din cantitatea de acizi graşi omega 3 necesară pentru o funcţionare normală a organismului. Din acest motiv, un procent mare din populaţia modernă este susceptibilă la afecţiuni asociate cu alimentaţia, cum ar fi bolile cardiace, cancer, rezistenţa la insulină şi diabet, obezitate, artrită şi alte probleme inflamatorii.

Doar eliminarea acizilor trans-graşi toxici ar putea evita zeci de mii de evenimente coronariene anual, în întreaga lume!

O echipă de biologi moleculari de la Institutul Naţional de Nutriţie din India a realizat un studiu pe şobolani, pentru a vedea modul în care genele sunt afectate de acizii trans-graşi. Ceea ce a descoperit echipa a fost faptul că şobolanii hrăniţi cu niveluri ridicate de acizi trans-graşi aveau trei tipuri de manifestări ale genelor care creşteau rezistenţa la insulină.

Aceste observaţii ajută la explicarea modului în care acizii trans-graşi cresc riscul dezvoltării diabetului şi afecţiunilor cardiace.

3. Zahăr

În 1820, consumul mediu anual de zahăr, pe persoană, era de mai puţin de nouă kilograme. Astăzi, consumul de zahăr este de 68 de kilograme pe an!

Ce “amprentă” genetică este lăsată de zahăr în corpul nostru?

Epidemiologul Lisa Giovanelli a realizat un studiu în cadrul căruia a analizat 71 de adulţi sănătoşi. Descoperirile sale au dezvăluit că, pe măsură ce o persoană consumă mai mult zahăr simplu (de la băuturi carbogazoase, deserturi şi alte dulciuri procesate), cu atât se produc mai multe leziuni oxidative ale ADN-ului la nivelul celulelor sanguine (limfocite). Atunci când organismul nu conţine suficienţi antioxidanţi, radicalii liberi pot oxida, devenind dăunători pentru celule şi ADN.

4. Sirop de porumb bogat în fructoză (HFCS)

În 1970, tehnologia alimentară, subvenţiile uriaşe pentru porumb şi industrializarea, a făcut posibilă producerea siropului din porumb bogat în fructoză. Astăzi, HFCS este adăugat la mii de produse fast-food şi băuturi carbogazoase.

Un motiv pentru care HFCS ridică un semnal de alarmă este acela că, deşi este dens din punct de vedere caloric, creierul uman nu îl recunoaşte ca şi aliment, prin urmare el transmite corpului mesajul că te alimentezi insuficient şi că te înfometezi. Pentru a compensa acest aspect, creierul „comandă” organismului că trebuie să continuie să mănânce. Iar siropul din porumb bogat în fructoză poate fi întâlnit acum la aproape toate alimentele procesate.

Şi această substanţă toxică poate afecta expresia genelor. Daunele se datorează în special substanţei chimice hidroximetilfurfural (HMF), siropul produs atunci când HFCS este încălzit în timpul procesării.

Atunci când efectele HMF asupra celulelor umane individuale au fost studiate mai atent, s-a descoperit şi o relaţie doză-răspuns puternică. Cu cât exista o expunere mai puternică la HMF, cu atât erau mai multe leziuni la nivelul ADN-ului.

Din câte se vede, ADN-ul nostru este destul de vulnerabil şi subiectul constant al atacurilor asupra integrităţii lui, prin dezechilibrele nutritive pe care le acceptăm în vieţile noastre. ADN-ul este un sistem delicat, iar bombardarea sa zilnică cu substanţe toxice îi perturbă echilibrul, ceea ce conduce în timp la instalarea stării de boală.

Asta dacă nu învăţăm din nou care este calea normală şi sănătoasă de a ne hrăni, deoarece, prin mecanismele epigenetice, de la naştere şi până la bătrâneţe, genele noastre îşi “amintesc” cum au fost tratate!

Sursa:   www.financiarul.ro