Parapsihologia, studierea unor fenomene stranii

Parapsihologia se ocupa cu studierea fenomenelor ce nu pot fi explicate natural, stiintific, fiind in afara canalelor senzoriale obisnuite.
 La scurt timp dupa aparitia spiritismului, adeptii acestuia au ajuns la concluzia ca fenomenele paranormale se produc numai in prezenta unor anumite persoane. Aceste persoane, considerate a fi posesoare ale unor faciltati deosebite au fost numite medium (mijlocitor), iar faciltatea in cauza – mediumnitate. Dupa teoriile in vigoare, 90% din “forta de manifestare”, este luata de la medium, si doar 10% de la asistenti. In anul 1926, fiziologul francez Charles Richet a scris o lucrare intitulata “Traite de Metapsychique”, propunand un termen mai stiintific, acela de metapsihica. Termenul nu s-a impus, astazi fiind preferat termenul de parapsihologie, avand sensul de psihologie in afara normelor convenite. Termenul de medium a ramas in folosirea exclusiva a spiritistilor. In categoria fenomenelor paranormale sunt incluse un mare numar de fenomene foarte diferite. Acesta este si motivul pentru care s-a incercat clasificarea lor. O prima clasificare o gasim la Papus, conform careia mediumnitatea poate fi pasiva sau activa. In primul caz, persoana respectiva este instrument pasiv al entitatii, iar in al doilea caz, ea insasi este aceea care prin vointa sa decide asupra actului paranormal. In cadrul parapsihologiei sunt studiate o serie de fenomene considerate candva “miracole”, dar care in realitate se bazeaza pe legi foarte precise ale naturii. Iata doar cateva:
 - Autoscopia (eteroscopia) – vederea organelor din interiorul propriului corp sau al altor persoane.
 - Aporturile – aducerea instantanee a unor obiecte aflate la mare distanta.
 - Bioenergia (taumaturgia) – vindecarea prin atingeri, insuflatii sau emisii energetice telepatice.
 - Clarviziunea – posibilitatea de a vedea fara intermediul organelor de simt a unor scene care se petrec la mare distanta sau in alte planuri ale existentei.
 - Clarauditia – posibilitatea de a auzi fara intermediul organelor de simt a unor scene care se petrec la mare distanta sau in alte planuri ale existentei , plus auzirea unor voci misterioase.
 - Dematerializarea – trecerea unor obiecte prin obstacole materiale (ziduri, usi, etc).
 - Levitatia – ridicarea in aer prin infrangerea fortei gravitationale.
 - Materializari – crearea din octoplasma a unor entitati.
 - Psihometria – descrierea unor persoane precum si elemente din trecutul sau viitorul acestora prin simpla atingere a unor obiecte ce le-au apartinut.
 - Premonitia – prevestirea (prezicerea) viitorului.
 - Parakinezia – deplasarea unor obiecte fizice grele printr-un usor contact.
 - Radiestezia (rabdomagia) – deplasarea cu ajutorul unei nuieluse, a unor puturi de apa subterana sau a unor depozite mineraliere.
 - Salamandra – mersul pe jaratic, rezistenta la foc.
 - Telepatia – transmisia si receptionarea unor ganduri sau imagini mentale la mare distanta, fara folosirea unor canale cunoscute.
 - Telekinezia – deplasarea unor obiecte fizice fara contact, doar prin forta gandului.
 - Transfiguratia – schimbarea la fata.
 Faciltatile paranormale sunt ereditare si transmisibile. Un om se naste cu ele si moare cu ele. Ele se manifesta de timpuriu si ajung la maximum la varsta pubertatii. Initial, un medium este universal. Ulterior, el se “specializeaza”. Dar, faciltatile paranormale pot aparea si mai tarziu sub actiunea declansatoare a unor factori interni sau externi, sau ca urmare a unor practici speciale. 


SURSA 02

PARAPSIHOLOGIA IN AFACERI
 Influenta fazelor lunii in afaceri si viata
 Stiati ca fazele lunii va influenteaza foarte mult afacerile si viata?
 - Luna in descrestere: dezintoxica foarte bine organismul, elimina si curata. Perioada recomandata pentru cure de slabire, deoarece in aceasta perioada apar rezultatele cele mai bune.
 - Luna noua: tot ce se incepe in aceasta faza evolueaza favorabil, se dezvolta, creste. Favorabila planului sentimental. Postul tinut in aceasta perioada are rezultate mai bune decat o cura de slabire in oricare alt interval de timp.
 - Luna in crestere: momente prielnice pentru negocieri, tranzactii, afaceri. Ce se incepe in aceasta faza va “face pui”. Recomandata pentru a incepe o relatie, un drum, o afacere. Nu se fac operatii, deoarece vindecarea este mult mai greoaie si incetinita.
 - Luna plina: perioada favorabila deciziilor importante, declaratiilor de dragoste, lamuririlor pe toate planurile. Profund nefavorabila in planul sanatatii sau a interventiilor chirurgicale. Perioada foarte benefica pentru culegerea plantelor de leac. 

SURSA 03

 Marea majoritate a oamenilor blameaza termenul paranormal si tot ceea ce tine de acesta, insa iata ca exista chiar si o stiinta care aprofundeaza cele mai mici detalii ale acestui fenomen. Aceasta stiinta este denumita parapsihologie. Termenul de parapsihologie a fost utilizat pentru prima oara de germanul Max Dessoir in 1889. Dupa americanul Joseph Banks Rhine (1895-1980), parapsihologia se defineste ca o ramura a stiintei care detecteaza si analizeaza facultatile datorita carora o fiinta umana (chiar un animal) intra în contact cu mediul, sau chiar îl modifica, fara ajutorul simturilor sau al muschilor sai.Conform dictionarului explicativ român, parasihologia este definita astfel: “Ramura a psihologiei care studiaza fenomenele psihice paranormale (perceptia extrasenzoriala, telepatia etc.) care nu sunt înca explicate stiintific; metapsihologie (din fr. parapsychologie).”
 Mintea intuitiva este un dar divin, iar mintea rationala este servitorul fidel al acesteia. Noi am creat o societate care onoreaza servitorul si a uitat darul”
 Albert Einstein
 Suntem obisnuiti cu ideea ca tot ceea ce este paranormal tine de o sfera bizara, de neatins, ciudata, un lucru care este aproape impotriva firii umane si in cele din urma… erezie. Nimic nu este mai fals decat aceasta preconceptie. Pana si acest termen “paranormal” ne indeparteaza de intelegere. Nu este absolut nimic paranormal, ci chiar un normal al tuturor fiintelor. Faptul ca fenomene de genul telepatiei, psihokineziei, clarvederii etc. nu sunt la indemana oricui constituie un subiect larg pe care il vom dezbate pas cu pas de acum incolo. Oricine, orice om de pe aceasta planeta poseda toate aceste calitati in interiorul sau, dar in faza latenta. Unii se nasc cu aceste sensibilitati deja dezvoltate, altii le constientizeaza si le dezvolta pe parcurs, iar altii pot exersa pentru a le scoate la suprafata. Chiar si pe teritoriul tarii noastre exista mari personalitati care s-au ocupat si se ocupa de studiul parapsihologiei, multi posedand diferite capacitati mentale sau, cum bine ne-am obisnuit sa spunem, “paranormale”. Una din marile personalitati ale acestui domeniu este regretatul Dan Seracu, care a adus o contributie extraordinara in sfera parapsihologiei. În sens restrâns, parapsihologia reprezinta studiul fenomenelor ce ajung sa cada sub incidenta ambelor sfere, pura subiectivitate si pura obiectivitate, într-un mod neobisnuit. Numim asemenea fenomene “anomalii”, ”mistere” sau ”fenomene paranormale”, pentru ca ele sunt dificil de explicat prin intermediul metodelor stiintifice curente.
 Fenomene incluse în aceasta sfera:
 - ESP – perceptii extrasenzoriale posibile ca urmare a dinamizarii aspectului receptiv, lunar, Yin al fiintei; din aceasta categorie fac parte: intuitia, premonitia, clarviziunea, clarauditia s.a. Din categoria de oameni care au asemenea capacitati fac parte mediumii, si în general persoanele foarte sensibile.
 - PK – psihokinezie – fenomene psihokinetice prin care constiinta poate actiona fizic asupra materiei. Aceste fenomene se realizeaza în urma dinamizarii aspectului emisiv, solar, Yang al fiintei. Din aceasta categorie fac parte: levitatia, telekinezia, psihofotografia, materializarile, inedia. Oamenii care au asemenea capacitati sunt persoane cu o vointa foarte puternica.
 - Fenomene sugestive privind supravietuirea dupa moartea corpului fizic, incluzând experientele din preajma mortii (NDE – “near death experiences”), aparitiile unor spirite si reîncarnarea. Parapsihologii se asteapta ca cercetarile viitoare sa explice aceste “anomalii” în termeni stiintifici, desi este clar ca ele nu vor putea fi pe deplin întelese fara expansiuni semnificative (am putea spune chiar revolutionare) ale starii actuale a cunoasterii stiintifice. Alti cercetatori afirma ca modelele stiintifice cele mai actuale ale perceptiei si memoriei sunt capabile sa exprime unele sau chiar toate fenomenele parapsihologice.
Lumina fizica si lumina spirituala
 Unul din cele mai mari mistere ale lumii este lumina. Spatiul si timpul îsi extrag proprietatile din constanta vitezei luminii si, mai mult decât atât, sunt legate între ele. Einstein a postulat o singura realitate fixa: aceea a luminii. Arthur Stanley spunea în cartea sa “Natura lumii fizice”: “În lumea fizica noi asistam la un joc de umbre reprezentând drama noastra contemporana. Umbra cotului meu se odihneste pe cea a mesei si umbra cernelii acopera umbra hârtiei. Toate acestea sunt simbolice, iar fizicianul le lasa acest caracter. Atunci survine spiritul alchimist care transmuta aceste simboluri… Pentru a conchide într-o constatare categorica, substanta lumii este mentala (s.n.).” Iar James Jeans spune în “Universul misterios”: “Gândirea moderna tinde din ce în ce mai mult spre o realitate nonmecanica, universul ne apare mai degraba ca un gând urias decât ca o imensa masinarie.” În aceste viziuni, Universul material are o natura relativa si mentala – pe care unii au numit-o iluzorie. O astfel de conceptie ne conduce la o explicatie a fenomenelor parapsihologice, fiind conceputa în viziunea initiatilor yoghini contemporani. Prima comanda Divina a creatiei a fost “Dumnezeu a spus: Sa fie lumina! Si a fost lumina!” – lumina este deci esenta structurala a lumii – HIRANYA GRABHA sau Embrionul de aur al budistilor. Viziunile de lumina abunda si la misticii crestini: “Daca ochiul tau este sanatos, tot corpul tau va fi umplut de lumina”, spune apostolul Matei. Înteleptii Orientului afirma ca fenomenele parapsihologice pot fi realizate de toti cei care au înteles direct ca esenta creatiei este lumina. Nu exista minune care sa nu poata fi redata prin efecte fotografice sau cinematografice. Din punct de vedere vizual, cinematograful poate realiza orice minune: sa inverseze cursul obisnuit al fenomenelor, sa se joace cu spatiul si timpul. Cinematograful realizeaza virtual minunile sfintilor ce pot fi concretizate tot prin raze luminoase. Cinematograful poate fi folosit pentru a explica secretele creatiei – un amestec de umbre si lumini – planul cauzal etc. Omul apare astfel ca o tesatura de lumina sau, cum spune vrajitorul yaqui Don Juan, “un ou de lumina”. Dupa ce am analizat fenomenul luminii atât din punct de vedere fizic, cât si spiritual, ne putem pune întrebarea daca exista vreo legatura între aceste doua genuri de manifestari. Vom urmari sa facem în continuare o paralela, de altfel inedita, din câte stim, nerealizata pâna acum, între lumina fizica si lumina spirituala.
Culorile aurei
 Culorile fac parte în mod intim din viata noastra. Ele ne influenteaza si sunt în acelasi timp o reflectare a noastra. Le folosim pentru a descrie starea noastra de sanatate fizica, mentala, atitudinile, reactiile, chiar si experientele spirituale prin care trecem. Daca vom asculta cu atentie ce vorbesc oamenii, vom observa cât de des este folosita culoarea ca parte integranta a vocabularului nostru:
 “Astazi vad viata în roz.”
 “S-a facut rosu de furie.”
 “Situatia e cam albastra.”
 “Era verde de invidie.”
 “Are o inima de aur.”
 Culoarea este data de o anumita frecventa de vibratie a luminii. Lumina are mai multe frecvente principale si nenumarate frecvente secundare sau compuse, care sunt, de fapt, nuantele. Daca tinem o prisma în lumina soarelui, pe suprafata opusa vor aparea în evantai toate culorile curcubeului, sau ROGVAIV, dupa initialele lor (rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo si violet). Energiile specifice fiecarei persoane, energii care formeaza aura persoanei respective, sunt caracterizate de lumina si culoare. Claritatea, intensitatea si repartizarea culorilor aurei ne ofera informatii privind starea fizica, emotionala, mentala si spirituala a unei persoane. Dar acesta nu este decât un prim pas, care trebuie sa fie urmat în mod necesar de întelegerea si interpretarea acestor perceptii. Cu totii suntem sensibili la culori si la ceea ce ne indica ele, dar nu dam suficienta atentie acestui fapt. Fiecare a remarcat efectele diferite pe care le au culorile din ambianta noastra, felul cum o anumita culoare se potriveste unei anumite persoane si alteia nu, sau senzatia ca unei persoane îi lipseste “culoarea” din obraji. Toate acestea sunt perceptii intuitive ale aurei.
Zece reguli in clarviziune
 Diferitele culori sunt energii distincte, care au efecte clare, obiective si specifice asupra noastra. Atunci când începem sa percepem culorile subtile ale aurei, trebuie sa avem în vedere ca ele au o multitudine de nuante, si ca este nevoie de timp si de experienta pentru a fi siguri de semnificatia lor. Iata în continuare câteva lucruri pe care trebuie sa le avem în vedere:
 1) Culorile care sunt mai apropiate de corpul fizic reflecta de obicei starea acestuia. Culorile aflate mai la periferia aurei reflecta energiile emotionale, mentale si spirituale.
 2) Cu cât culorile sunt mai clare si mai bine definite, ele arata ca aura este pura si armonioasa. Culorile închise, tulburi reflecta dezechilibre, excese sau alt gen de probleme.
 3) Culorile închise, dar care sunt foarte intense si stralucitoare, indica un nivel dominant de vibratie a energiilor foarte înalte. Nu trebuie sa ne pripim spunându-ne ca ar fi ceva negativ daca vedem o culoare mai închisa.
 4) Aura contine de obicei mai multe culori. Fiecare culoare reflecta aspecte diferite. Combinatiile sunt foarte variate, în functie de complexitatea individului în cauza. Experienta ne va învata ce raport exista între diferitele culori si care este efectul acestor combinatii.
 5) Atunci când începem sa vedem aura altor persoane, nu trebuie sa uitam ca o vedem prin propria noastra aura, si deci perceptiile noastre pot fi subiective. De aceea, trebuie sa ne cunoastem mai întâi propria aura. Pentru aceasta, putem face exercitii de vizualizare a aurei în oglinda.
 6) Este foarte important sa nu judecam oamenii dupa ceea ce vedem în aura lor. Atât perceptiile noastre, cât si modul în care le interpretam depind în mare masura de starea în care ne aflam la momentul respectiv.
 7) Pentru a ne dezvolta intuitia, putem pune întrebari legate de ceea ce observam si de ce credem noi ca înseamna aceste observatii. Astfel, cu ajutorul raspunsurilor si reactiilor celeilalte persoane, ne putem verifica atât observatiile, cât si interpretarile pe care le-am dat.
 8) Aura se schimba în mod frecvent. Culorile cele mai apropiate de corp (30-60 cm.) se pot schimba de mai multe ori în cursul unei zile. Fiecare emotie puternica sau activitate mentala importanta pot determina fluctuatii în culoarea si luminozitatea aurei. De asemenea, aura se schimba pe parcursul vietii, odata cu evolutia (sau involutia) persoanei respective. Pe masura ce ne dezvoltam capacitatea de a vedea aura, vom descoperi ca fiecare individ are o culoare (sau mai multe) dominanta, care ne indica nivelul sau de constiinta.
 9) Primele culori care apar de obicei în urma trezirii clarviziunii sunt nuante de gri si albastru pal, care sunt legate de corpul eteric, structura energetica cea mai apropiata de corpul fizic. Nu trebuie sa ne descurajam dac nu vedem imediat toate culorile, ci sa perseveram în realizarea acestor exercitii. Multi oameni care vad ca, dupa o perioada de practica entuziasta, rezultatele nu sunt spectaculoase, se descurajeaza si înceteaza practica. Dar si aici, cheia este constata. Daca practicam zilnic, vom avea primele rezultate clare dupa patru pâna la sase saptamâni.
 10) Pe masura ce ne dezvoltam vazul subtil, vom începe sa vedem aura a tot ce ne înconjoara. Acest fenomen poate deveni însa deranjant. Anumite tehnici urmaresc sa ne învete cum sa controlam acest fenomen, declansându-l la vointa. Este bine sa nu divulgam ceea ce am vazut decât daca persoana respectiva ne cere aceasta.

http://www.ipedia.ro

Sursa: Misterele Lumii

Dincolo de aur, comori fabuloase, minti infierbantate, exita totusi ceva … misterul unor megaliti, de o tainica frumusete

Urmele uriaşilor din pădurile Jitiei. Pădurile satului Podul Trestiei, din comuna Jitia, ascund două pietre gigantice, despre care localnicii spun că ar fi azvârlite de doi copii de uriaşi. La locul cu pricina se ajunge destul de greu, dată fiind poziţionarea geografică. Enache Ticu din Podul Trestiei, cel care ştie cel mai bine legenda celor două stânci, povesteşte cu mâhnire că locul în cauză nu a fost atras în circuitul turistic. Gabriela Macovei, cercetător ştiinţific, doctor asociat la Academia Română, Filiala Iaşi, precizează că în orice legendă există un sâmbure de adevăr şi că locul în cauză ar trebui protejat.

Ca să ajungi la pietrele uriaşilor, de la Jitia de Jos de la Drumul Naţional DN2 N până în satul Podul Trestiei sunt în jur de 1,5 kilometri, iar din sat până în pădure încă 5. Enache Ticu, de 63 de ani, din satul Podul Trestiei, cel care se mai încumetă să facă drumeţii prin pădure să arate lumii frumuseţile locului spune că trebuie să te înhami cu multă răbdare şi apă, ca să nu te… doboare văpaia.

„O să vedeţi că o să vă placă. Trebuie să ajungem tocmai în vârf, acolo sus. Şi n-o să vă pară rău când o să le vedeţi, că nu se mai găsesc nicăieri în altă parte. Stâncile sunt deosebite“,

 sunt vorbele lui Enache Ticu. După ce laşi în urmă poiana pe care pasc vacile localnicilor, te abaţi pe lângă un pârâiaş şi urci cu greu pe o pantă care îţi taie răsuflarea. La un moment dat, dăm de un monument natural, care se înălţă maiestuos în faţa noastră, lăsându-ne muţi de uimire. Ne uităm cu atenţie, uluiţi, la aceste „stânci ciudate“ cum le-a spus călăuza noastră. Cea de jos, mai mică, are un fel de căuş decupat cu atâta precizie, încât stânca cea mare, rotunjită mult la baza ei, se suprapune perfect în adâncitura măiestrit croită, „cocoloşindu-se“ parcă în braţele celei mici.

„Aici s-ar fi jucat o fată şi un băiat, copiii unor uriaşi care au trăit pe aceste meleaguri. Se întreceau, de aici de pe creasta dealului, să arunce cât mai departe, în vale, stânci foarte mari. Una din stânci s-a aşezat peste cealaltă şi n-au mai putut s-o dea jos. Si aşa au rămas până în zilele noastre”,

spune Enache Ticu. De la aceste stânci „îngemănate“, pleacă, în prelungire, o creastă mică de deal, perfect dreaptă, care se intersectează, în vârf, cu suliţele razelor de soare, dar şi cu poteca lată de pe creasta mare a dealului. Este bornată, din loc în loc, de mici blocuri retezate de stâncă, îngropate destul de mult în pământ. Oamenii spun că ar fi vorba de părţi componente ale unui zid străvechi, care pare să coboare în vale ca o nervură.

„Despre bolovanii de acolo, bătrânii ne povesteau şi ei că ştiu de la străbunii lor. Primul a aruncat băiatul, apoi fata, iar bolovanul acesteia a rămas fix peste al băiatului de formează un fel de statuie, un fel de apărător al acestor meleaguri pline de istorie şi legendă. De la paznic până la comoara dacilor nu sunt decât vreo 700 de metri“,

 a mai precizat Enache Ticu.

Oamenii protejaţi de uriaşi, pentru a popula pământulDincolo de măreţia cu care au străjuit de veacuri acea pădure, stâncile au şi un corespondent într-o altă povestioară a acelor meleaguri. Enache Ticu îşi aminteşte că povestea, păstrată din generaţie în generaţie, spune că în întâlnirile lor cu oamenii, uriaşii erau deosebit de blânzi şi prevenitori, evitând să-i rănească sau să-i brutalizeze.

„Un uriaş a dat peste nişte ţărani care arau aici. Şi i-a luat în palmă. Neştiind ce sunt, şi-a întrebat părinţii: « Ce-i cu ăştia?, Lasă-i că ăştia or să ne moştenească!». Uriaşii erau mari de tot, cu ochii cât dovlecii şi dinţii cât fiarele plugului. Păşeau de pe un munte pe altul, făcând să se cutremure pământul. Pe lângă ei, oamenii erau ca muştele. O fetiţă de uriaş a găsit un ţăran care îşi ara pământul cu boii lui şi l-a luat în palmă, cu boi cu tot, şi l-a dus la părinţii ei. Aceştia au sfătuit-o să nu îl rănească şi să îl ducă la locul lui, căci este om şi va trăi mult timp după ce ei nu vor mai fi”,

mai spune nea Enache Ticu. Gabriela Macovei, cercetător ştiinţific, doctor asociat la Academia Română, Filiala Iaşi, care a ajuns la faţa locului spune că în orice legendă e un sâmbure, sau mai mult, de adevăr. Aceasta face comparaţii cu diverse zone din ţară unde au circulat astfel de povestiri.

„Găsim menţiuni despre aceste întreceri între copiii de uriaşi şi în alte zone din ţară. Spre exemplu, literatura de specialitate care s-a ocupat de uriaşi înregistrează o legendă din Ţara Haţegului, o depresiune montană renumită prin frumuseţea ei peisagistică, situată între Petroşani şi Deva, unde oamenii şi acum vorbesc despre uriaşi: «cică o fată de uriaş a făcut cetatea de la Deva; sora ei ridică alta pe vârful muntelui Retezat. Pentru că cea de pe Retezat era mai frumoasă, fata de la Deva a aruncat cu un fier de plug, stricând şi cetatea, şi retezând şi vârful muntelui. De aceea, muntele s-ar numi Retezat. Şi mai spun oamenii că, primăvara, apele au tot dezgolit, din când în când, oase mari, de uriaşi»”,

este de părere Gabriela Macovei. De asemenea, pentru a nu fi distruse de utilajele care exploatează material lemnos în aceste păduri, Gabriela Macovei trage un semnal de alarmă pentru ca zona cu pricina să fie de urgenţă conservată şi protejată. Dacă pentru mulţi nu înseamnă prea mult, cu siguranţă turiştii ar fi dornici să vadă „urme ale civilizaţiei uriaşilor“.

„Există cele două stânci uriaşe de jos, care rămân în memoria bătrânilor că acolo s-au jucat uriaşii şi au aruncat stâncile. În momentul în care acolo ar veni nişte arheologi să facă studii şi să se vadă dacă acele creste de la Podul Trestiei, care sunt pavate, nu cumva fac arte dintr-un complex, dintr-o veche cetate. Să nu trecem uşor peste aceste lucruri şi să le trimitem într-un fel de derizoriu, că sunt doar nişte stânci şi atât. Să nu se mai intre cu utilaje în zona respectivă, să fie conservată“,

 a spus Gabriela Macovei.

Schelete umane de 2,4 metri                                                                      Ca argumente plauzibile, Gabriela Macovei, spune că mărturie stau osemintele descoperite de-a lungul vremii în zone învecinate cu Podul Trestiei.

„Uneori apar şi dovezi concrete, cum ar fi necropola cu schelete de uriaşi de la Scăieni, unul din cele mai vechi sate din munţii Buzăului. În presa scrisă a apărut această ştire de senzaţie despre schelete uriaşe, în jur de 2,4 m şi chiar mai mult, descoperite întâmplător, când s-a săpat o colină pentru a se planta o livadă de meri: «dau de o căpăţână de om mare cât un dovleac de prăsilă. Nici că mai văzusem aşa ceva. Ne uitam toţi cruciţi. Sap mai departe şi dau şi de nişte oase de la picioare, cât aracii de vie. O namilă de om fusese răposatu’. Noi ştiam că aici, demult, fusese un sat tătărăsc, bătrânii vorbeau şi de oameni înalţi ca brazii, dar credeam ca e doar o vorbă. Uite ca nu a fost doar vorb㻓,

 a mai spus Gabriela Macovei.

Autor text: Aurel Şelaru

Sursa: Monitorul de Vrancea

____________

Comoara Dacilor, ascunsă în munţi la Jitia.                                      De Aurel Şelaru                                                                                În pădurile satului Podul Trestiei, din comuna Jitia, este ascunsă din negura timpului comoara dacilor. Locul este unul aparte, un şir întreg de stânci cu semne şi scrisuri care mai de care mai stranii şi mai haotice, precum un cod, stând mărturie. Locul a fost verificat de Securitate pe vremea comuniştilor şi urma ca o echipă de specialişti să vină cu aparate speciale, să scoată comoara din pământ. Fostul director al Muzeului Vrancei a murit fără a reuşi să desluşească misterul pietrelor însemnate din vechime. Unele pietre au fost dărâmate fiindcă au fost efectuate exploatări de lemn în zonă. Gabriela Macovei, cercetător ştiinţific,

doctor asociat la Academia Română, Filiala Iaşi, trage un semnal de alarmă:

„Opriţi masacrul de la comoara dacilor!“.

„Din bătrâni ştiu că este îngropată comoara dacilor în acel loc. Cei care au pus-o acolo au scris pe pietre în speranţa că cineva va descifra codul şi îi va da de urmă. Oamenii de aici din sat au săpat mereu să găsească comoara, dar nu au dat de nimic. Acel loc era mult mai frumos cu ani în urmă, însă au tăiat pădurile, au dărâmat şi o parte din stâncile cu scrisuri pe ele. Bolovanii erau mai deşi şi era un fel de linie nu ca acum, au umblat la ei cu buldozere şi dărâmaţi de pe culmea dealului. Eu am ajuns prima dată acolo când avem câţiva anişori şi mă duceam cu vacile prin preajmă. Erau cu mine şi alţii copii din sat, dar atunci nu ştiam noi de scrisurile alea după pietre. Mai târziu oamenii bătrâni ne spuneau că acolo e şi o scriere prin semne. Semnele au rămas la fel, nu s-au deteriorat dar nici nu au apărut altele. Mi-au rămas în minte, parcă ieri le-am văzut prima dată“,

 a declarat Enache Ticu.

Securitatea voia să scoată comoara                                            Bucăţile de stâncă legate într-o salbă au, în mod cert, foarte multe semne cărora nu le poţi da o explicaţie rezonabilă. Că să înţelegem ceva, radem muşchiul verde de pe ele, îndepărtăm praful şi facem fotografii. Acum nu mai avem nicio îndoială. Liniile sunt foarte clare, se întretaie în fel şi chip, mai subţiri sau mai groase, aliniate şi suprapuse în calupuri de 4-6 dungi. Trecând de la una la alta, observăm că ele se înşiră, la fel ca cele aflate lângă stâncile uriaşilor, pe creasta înaltă de deal care delimitează, ca un fel de cumpănă, două văi destul de adânci.

„Până în Revoluţie au venit doi securişti, m-au luat şi m-au pus să-i duc aici să vadă la faţa locului. Au zis că sunt de la judeţ, de la primul secretar. Ne-au cercetat cu privire la ce ştim despre locul de acolo, de unde ştim, de unde am aflat, dacă am fost şi noi să săpăm după comoară, treburi din astea. Ăia doi au zis că după ei urma să vină nişte specialişti cu aparate să cerceteze acolo, să se uite acolo în pământ deoarece este ascuns ceva care este de patrimoniu naţional. După aia a venit şi muzeograful Constantinescu, pe vremea aia director la Muzeu din Focşani. Când am ajuns cu el acolo a rămas mut. S-a închinat omul de ce a văzut acolo şi a zis:«Doamne ce este aicea, aici e ceva care nu vă pot spune la toţi». A fotografiat, a filmat toate pietrele şi a mai spus că asemenea semne de pe bolovanii de acolo nu le poate citi decât un profesor de la Iaşi. Oamenii, mai în glumă mai în serios, săpau după comoară, şi acum sunt găurile pe deal pe acolo. Tot la bătrâni am auzit cum că pe deal ar fi jucat comoara, adică la anumite sărbători importante din an iese o flacără din pământ. De comoara dacilor se vorbea mai tot timpul. Nu am auzit să se fi găsit vreodată ceva, deoarece ar fi băgată mult în pământ“,

 a mai spus bătrânul în timp ce răzuia muşchiul de pe stâncă pentru a scoate la iveală înscrisurile.

Zonă locuită în urmă cu 6 generaţii                                               Undeva mai sus, spre creasta dealului, un fag bătrân, foarte înalt şi puternic, a strâns parcă între fiecare dintre rădăcinile lui noduroase câte o stâncă cu tot felul de semne pe ea, ca un fel de cloşcă grijulie care îşi apără puii de primejdii. Puţin mai jos, un fag mai tânăr, este şi el contagiat: ocroteşte în poală doar o singură stâncă, evident mai mică. Pare să ne transmită un mesaj: „Noi am făcut tot ce am putut. Voi ce aveţi de gând să faceţi?“.

„În vremurile de demult, acolo au locuit oameni, ce-i drept în bordeie din pământ. Locului i se zicea Măgădanu, după numele vârfului de deal. Poate de la Cuza nu au mai stat oamenii lângă comoară, au fost scoşi şi aduşi la vale aici în sat. Păi dacă mă gândesc bine ar fi vorba de vreo 5-6 generaţii în urmă şi cred că erau în jur de 40 de oameni. Comoara e scăldată de două pâraie, Căşăriei pe de o parte şi Dealu Roşu pe de altă parte. Acum când au văzut că aţi venit în sat oamenii au început din nou să întrebe dacă nu cumva aţi venit să căutaţi comoara. Denumirea veche a zonei este «La comoară». Bătrânii vremii povesteau că dacii au îngropat comoara acolo să fie spălată de cele două izvoare care ies de sub acel deal. Cei bătrâni cred şi astăzi cu tărie în existenţa comorii dacice, doar tinerii sunt mai neîncrezători“,

 a mai spus Enache Ticu, uitându-se la pădurea de fag, care nu a căzut încă pradă drujbelor. Unele pietre au fost dărâmate din cauză că au fost efectuate exploatări de lemn în zonă, iar buldozerele au scormonit pământul pentru a face drum.

„Erau mai multe pietre dar au fost dărâmate din cauza celor care au distrus pădurea cu buldozerul acolo şi distrug în continuare. Au distrus lanţul de pietre de acolo. Dacă o să bage TAF-urile şi dincoace de deal se alege praful, este tare păcat de ce se poate întâmpla acolo. Zona trebuie păzită cu sfinţenie, este istoria noastră, este semnul trecerii noastre pe aceste meleaguri. Dacă nu se intervine pentru protejarea acelei zone se distruge tot“,

 spune, cu sufletul plin de amărăciune, nea Enache.

blestemul aurului si fascinatia comorilor

Localnici izgoniţi de duhul comorii

O legendă veche spune că Locul trebuie de urgenţă conservat

„regele Decebal, înainte de a muri, i-a blestemat pe toţi cei care vor dezvălui străinilor locurile unde sunt ascunse comorile, iar cei care profanează tezaurele să nu se poată bucura, nici măcar o singură zi de o singură monedă furată”.

Aşa se întâmplă şi aici. Cei care au săpat mai mult după comoară erau alungaţi de spirite şi tot felul de zgomote care mai de care mai înfiorătoare.

„Oamenii povesteau că se duceau diverşi să sape după aurul dacic, însă duhul comorii îi speria în fel şi chip. Se auzeau căruţe care hodorogeau deşi acolo nu era niciun fel de drum, gălăgie mare cum ar fi o gloată de oameni, urlete, ţipete de te îngrozeai nu alta. Când auzeau toate acestea cei care săpau la comoară lăsau toate uneltele acolo şi fugeau de le scăpărau călcâiele. Se spune că sunt păzite şi că sunt jurate. A fost un moş pe aici pe la noi, Drăgoi îl chema şi avea vreo 80 de ani la Revoluţie când a murit. El ne povestea că stătea pe acolo că îşi făcuse bordei şi pândea comoara să se arate. Înainte de Preierul lui Sfântul Gheorghe vedea cum joacă comoara, adică iese o flacără de foc din pământ. Un alt om din sat Ionică Cruceanu, care a murit, a văzut o comoară arzând mai sus de unde este cea a dacilor, locului i se spune Poiana Largă. S-a dus acolo a pus semn şi a săpat şi a găsit un fel de cratiţă dar veche cu cărbuni, dar la vreo 70 de centimetri adâncime în pământ. Cică după el ar fi venit altul a săpat mai mult şi a găsit aurul, dar a dispărut repede de la noi din sat“,

a încheiat Enache Ticu.

Prezentă la faţa locului unde se află, aşa cum spun localnicii, comoara dacilor, Gabriela Macovei, cercetător ştiinţific doctor asociat la Academia Română, Filiala Iaşi, autor a două vo-lume din Tezaurul Toponimic al Vrancei a rămas uimită de descoperire.  

„Sunt profund impresionată de aceste pietre cu semne atât de diverse şi cred că merită toată atenţia noastră. Aurora Peţan, descria într-un articol intitulat Pietrele scrise din Munţii Buzăului, deci dintr-o zonă din vecinătatea Văii Râmnicului, o piatră mare, plină de semne, îngropată în pământ de sute de ani. Făcând multe presupuneri, aceste semne sunt un fel de cod prin care îşi transmiteau astfel informaţii, un fel de răboj. Altă presupunere ar fi aceea că semnele nu au fost făcute toate odată, ci pe rând, la anumite ocazii. Trebuie să se ia legătura cu specialişti care să le studieze amănunţit şi să-şi dea verdictul. Cu atât mai mult cu cât, din câte am înţeles, la aproximativ un kilometru distanţă de la locul acestor pietre cu semne pe ele, se află Gardul de piatră. Ştiu din experienţă că oamenii locului au un ascuţit spirit de observaţie. Dacă ei spun că nu au văzut în toată zona lor, plină de păduri, stânci asemănătoare, atunci trebuie să li se acorde creditul necesar. Nu trebuie neglijată nici reacţia fostului director al Muzeului de Istorie Vrancea, Gh. Constantinescu, care a fost la faţa locului şi a înţeles importanţa deosebită a acestor pietre scrise. Urgenţa numărul unu este rezolvarea rapidă a pericolului pe care îl reprezintă buldozerul. Şeful Ocolului Silvic este cel mai în măsură să ia sub protecţie această zonă care trebuie transformată într-un monument sacru. Trebuie să oprim masacrul de la comoara dacilor!“,

a precizat Gabriela Macovei.

Sursa: Monitorul de Vrancea

Sursa: Romania megalitica

 

Ca să ajungi la locul cu pricina, din Jitia de Jos de la Drumul Naţional DN2 N până în satul Podul Trestiei sunt în jur de 1,5 kilometri, iar din sat până la locul comorii „să mai fie de trei ori pe atât“. Ghidul nostru, Enache Ticu, de 63 de ani din satul Podul Trestiei, martor al trecerii timpului peste acele zone ne povesteşte cu lux de amănunte tot ce ştie despre comoara dacilor. Tezaurul dacilor liberi de la curbura subcarpaţilor este codificat de stâncile cu semne pe ele. Oamenii din sat ştiau de la bătrânii lor că acolo e o comoară pentru că în anumite nopţi, cum ar fi Preierul Sfântului Gheorghe, jucau flăcări albastre deasupra.