Protestele împotriva unui film considerat jignitor la adresa islamului au cuprins joi tot mai multe ţări musulmane: manifestanţi furioşi au invadat pentru scurtă vreme Ambasada SUA la Sanaa, unde s-au înregistrat victime, iar la Cairo poliţia a intervenit în forţă provocând zeci de răniţi, relatează AFP, citată de Agerpres.
După violenţele produse marţi seara la Benghazi /estul Libiei/, soldate cu moartea a patru funcţionari americani, între care ambasadorul SUA în Libia Cris Stevenson, manifestaţii de protest faţă de un film produs în SUA şi postat pe internet se înregistrau în Yemen, Iran, Irak, Maroc, Tunisia şi Sudan.
În Afganistan, preşedintele Hamid Karzai şi-a amânat un turneu regional şi a decis măsuri sporite de securitate în jurul misiunilor diplomatice americane la Kabul. El a criticat filmul realizat în SUA de un cineast care s-a prezentat drept un american de origine israeliană şi a decis blocarea difuzării filmului pe YouTube. Aceeaşi măsură a fost cerută şi în Indonezia, cea mai numeroasă ţară musulmană de pe mapamond.
La Cairo, unităţi speciale ale poliţiei egiptene au intervenit în forţă pentru a-i împrăştia pe protestatari rănind zeci de persoane. Organizaţia Fraţii Musulmani, prima forţă politică în Egipt din care provine şi noul preşedinte Mohamed Morsi, a chemat la manifestaţii de protest faţă de filmul considerat un atac grosolan la adresa islamului. Conducerea egiptean a dat totodată asigurări că vor fi instalate dispozitive sporite de securitate în jurul intereselor americane în regiune.
La Sanaa, un yemenit a fost ucis şi cinci răniţi de tiruri ale poliţiştilor, care au respins joi în jurul prânzului pentru a doua oară o mulţime de protestatari care încerca să ia cu asalt Ambasada SUA în Yemen.
În Irak, influentul lider religios Moqtada Sadr i-a cerut guvernului să interzică accesul oricărui cetăţean american pe teritoriul ţării şi a făcut apel la Parlament să voteze o lege care să interzică orice relaţii între Irak şi ţări unde “sunt insultaţi profetul şi islamul”.
În Iran, inamic declarat al Statelor Unite ale Americii şi Israelului, aproximativ 500 de persoane au manifestat în faţa Ambasadei Elveţiei la Teheran, care reprezintă interesele americanilor în Iran.
Încă de miercuri, filmul ”Innocence of Muslims /Inocenţa musulmanilor/” a provocat manifestaţii de protest la Casablanca, Tunis şi Khartoum.
Sursa: www.realitatea.net
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu