Se afișează postările cu eticheta numerologie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta numerologie. Afișați toate postările

vineri, 9 ianuarie 2015

Previziuni numerologice 2015. Un an de succese materiale și spirituale






Vibrația anului 2015 este 8. Această cifră este una puternică, orientându-ne spre aspectele materiale ale vieții. Este un an în care putem culege roadele muncii noastre depuse de cel puțin șapte ani încoace și chiar mai mult. Este posibil să prospere micile afaceri, să se reorganizeze marile afaceri sau să vedem mult mai clar cum să ne materializăm visele. Sigur că vor fi urcușuri, coborâșuri, nemulțumiri, bucurie, extaz și agonie, însă toate au rolul de a ne ajuta să vedem pe ce poziții ne aflăm, atât din punct de vedere material, cât și spiritual.
Interesant este faptul că vom avea tendința de a ne retrage în forul nostru interior pentru a analiza evenimentele în care suntem implicați fie direct, fie indirect, dincolo de aparențe. Lucrul acesta ne poate crea disconfort, însă este necesar să o facem, pentru că abia peste nouă ani mai avem forța și luciditatea de a face o astfel de analiză și de a obține concluziile necesare evoluției noastre pe mai departe.
Noțiunile putere și bani se vor vehicula frecvent. Nu neapărat în sensul de a le avea, ci mai mult de a ne schimba percepțiile, atitudinea vizavi de ele. Cu toții ne dorim, în proporții diferite, bani, putere, faimă, celebritate. Și le putem avea, dacă ne folosim corect potențialul nativ și nu în ultimul rând dacă le folosim și pentru progresul general.
Sunt posibile multe conflicte financiare deschise. În anul precedent, 2014, pentru că vibrația sa a fost 7, multe și mărunte detalii s-au desfășurat în umbră, învăluite într-un mister greu sau deloc de pătruns. Răsturnările de situație au fost greu previzibile, din când în când ieșind la iveală câte ceva dintr-un eveniment social sau personal, însă ceva care mai mult ne încurca înțelegerea desfășurării lucrurilor.

Acum, în 2015, totul va fi la vedere, jocurile de culise se vor petrece în văzul și auzul tuturor. Desigur, pentru cine are deja urechile și ochii antrenați, pregătiți și nu în ultimul rând pentru cine dorește. Deoarece mulți pot, dar ignoră, nu vor să vadă. Și uite așa apar tot soiul de probleme relaționale, financiare, parentale și, în final, când Dumnezeu nu mai știe cum să descurce ițele pe care noi le tot încurcăm de atâta amar de vreme, ne trosnește la sănătate, că poate doar-doar om înțelege să facem lucrurile corect.
Să ne reamintim în permanență faptul că totul este un joc, existența terestră este un șir de experiențe din care învățăm, ne dezvoltăm râzând, plângând, nu contează, totul merge înainte. 2015 ne va preda o lecție dură vizavi de acumulările materiale, vizavi de raportul muncă-plata aferentă, de asumarea responsabilităților sociale, familiale. Mulți se vor bucura de roadele muncii lor. Alții își vor da seama că a juca rolul bondarului sau greierului este frumos, amuzant, însă la momentul scadenței, micuța furnică îi va trânti ușa în nas, fără nici un fel de resentiment și cu un curaj nebănuit. Pe românește, unii vor râde, pentru că vor vedea roadele muncii lor, alții vor suferi, mai mult sau mai puțin la vedere, pentru că și-au irosit resursele și timpul fără rost.
Până la urmă, vrem, nu vrem, trebuie să participăm la lecția numită găsirea echilibrului între bani-bunuri materiale-muncă-plată-cheltuieli. Pentru a trece ușor, cu demnitate peste evenimentele anului și pentru a avea șansa de a evita o corigență, este bine să ne deschidem mintea, sufletul, să lăsm deoparte rigiditatea, încăpățânarea și ancoarea strictă în materialitate. Este o chestiune de alegere: alegem să fim elevi conștiincioși, să ne asumă toate, să participăm corect la această lecție, acum pe parcursul anului 2015 sau abia în 2024. Sau chiar într-o viață viitoare. Fiecare după voință și putință!
La nivel personal este bine să corelăm vibrația personală cu cea a anului în curs de desfășurare. Pentru nativii cu vibrația personală pară, respectiv 2, 4, 6, 8, anul va fi mai ușor, chiar spectaculos pe alocuri, deoarece vibirația anului, 8, completează, împrospătează vibrația nativă. Evident se vor remarca nativii cu vibrația 8. Se recomandă prudență, discernământ, evitarea exceselor și culcarea pe laurii succesului.
Bine este să oferim și altora din bogăția noastră materială, spirituală. Pentru a ne putea bucura de toate, sau cum se spune pe românește, pentru a ne prii ceea ce avem, să dăruim și altora care au puțin sau deloc. Acțiunile caritabile sunt binevenite, oricât ar fi de mărunte. Undeva cândva ni se va înapoia înzecit ceea ce oferim pe parcusul anului 2015, într-un moment în care noi vom fi cei încercați de viață.
Pentru nativii cu vibrația personală impară, respectiv 1, 3, 5, 7, 9, anul pare dificil, deoarece vibrația 8 vine oarecum în contradicție. Senzația de alertă, de a fi tot timpul treaz, atent, ca și cum ceva te tot provoacă, va fi accentuată. Însă și aici se vor observa roade materiale, bogăție spirituală și chiar succese diferite. Va fi mai ușor pentru acești nativi să se detașeze de material, de bani, reușind să folosească exact atât cât trebuie, când trebuie. Se recomandă răbdare, prudență și evitarea hazardului.
Foarte interesante vor fi evenimentele sociale, zbaterea unora de a obține bani, putere, faimă, un loc printre stelele momentului sau cei care deja au toate acestea, zbaterea de a le menține în continuare, la cote ridicate. Dacă vor reuși sau nu, Dumnezeu știe! Odată ajuns în așa-zisele poziții privilegiate, divinitatea îți permite să le menții, numai dacă mai ai de parcurs, înțeles, asimilat lecții de viață într-o astfel de conjunctură.
Pe scurt despre 2015: bani, putere sau jocuri de putere la vedere, faimă, acțiuni de anvergură, răsturnări spectaculoase vizavi de acumulările materiale, acțiuni caritabile reale și de folos, echilibrarea muncă-plata aferentă, înțelegerea și acceptarea lucrurilor dincolo de aparențe.
Să privim cu drag la 2015, să-l respectăm cum se cuvine și să depunem toate eforturile de a participa și învăța lecțiile pe care ni le propune. Cu siguranță ne vom bucura de rezultate și pentru toată lumea vor exista premii la finele lui!

Numerolog Anca Gordin Stoica

Sursa: http://astrocafe.ro/

2015: previziuni numerologice


Anul 2015 vine peste noi cu cea mai puternica dintre toate cele noua vibratii: vibratia 8 (2+0+1+5=8). In decursul unui ciclu de 9 ani, 2015 poarta o ampenta specifica decisiva. 8 este numarul 2 ridicat la puterea a treia, prin urmare miza acestui an nu este una dubla, ci tripla. Prin urmare, actiunile pe care le intreprindem anul acesta isi tripleaza efectele.

In 2015 facem triplusalt! E nevoie sa tinem cont ca producem unde concentrice masive la toate nivelurile. Gandurile noastre se materializeaza de trei ori mai repede sau ne afecteaza de trei ori mai mult. Dorintele noastre sunt de trei ori mai puternice, iar emotiile ne ajuta sa fim de trei ori mai stapani pe orice situatie sau, la popul opus, sa devenim de trei ori mai irascilibili si mai sensibili. Faptele noastre primesc de trei ori mai multa energie de materializare. Asta inseamna ca anul acesta, atata timp cat ne propunem sa cladim ceva durabil, atragem de trei ori mai repede resursele, si inca in cantitate tripla, pentru a ne atinge scopurile.

Anul de vibratie 8 ne sustine eforturile de a aduce in planul material energiile care pana acum circulau numai prin capul nostru, sub forma de idei, aspiratii sau dorinte. Puterea noastra de a concretiza ceea ce vrem si de a pune in practica proiectele dupa care tanjim de ani de zile are o sustinere pe care n-am mai simtit-o in vietile noastre din 2006 incoace. Sa ne uitam retrospectiv cum am folosit vibratia anului 2006, ca sa observam evolutia pe care o au lucrurile acum in viata noastra. Si, daca tot vorbim de ani decisivi, sa spunem ca anul 2015 este definitoriu pentru cei nascuti in anii de vibratie 8: 2006, 1997, 1988, 1979, 1970, 1961, 1952, 1943, 1934. Pentru toti acesti nativi, anul 2015 anunta afirmarea si reinventarea personala. Daca proiectia asupra vietii si a Universului este insa una negativista, pesimista, disperata, atunci tot ei vor fi cei ce isi vor atrage situatii in care suferinta, de asemenea, ii face lideri in corul victimelor si nemultumitilor.

8, cel mai puternic dintre primele 9 numere, ne aduce de trei ori mai multa forta sau, dupa caz, de trei ori mai multa durere.

2015 este un an de curatare energetica! Tot ce nu ne mai este de folos dispare ca sa faca loc unei noi etape. Este anul detasarii, al pierderilor, al divorturilor, dar si al deceselor. La nivel colectiv, curatarea se face in plan material, cu pagube materiale, posibile distrugeri in masa, in urma unor atentate, atacuri teroriste sau armate, sau in urma revoltei Mamei Natura, in anii 8 inregistrandu-se de-a lungul timpului cutremure devastatoare. Curatarea are loc insa si in plan uman, fiind previzibile tot felul de evenimente din care rezulta morti colective.

Anul 2015 este un an cu profunde implicatii karmice pe termen lung, deci un an de plata si rasplata. Efortul este recompensat, implicarea, daruirea si devotamentul sunt valorile care se intorc anul acesta sub forma de beneficii maxime. Tot ce am facut prin forte proprii, tot ce am obtinut pe cai oneste, prin munca si daruire, vine la noi cu bonusuri de trei ori mai mari decat ne-am fi asteptat. Pe de alta parte, anul este unul foarte prost pentru cei ce s-au furisat prin viata, si-au insusit bunuri sau functii necuvenite, au comis abuzuri si au crezut ca au scapat. In 2015, faptele nu se prescriu, dimpotriva, se redeschid dosare vechi si prafuite. Este un an in care justitia are foarte multa treaba, sa dezgoape fraude si abuzuri care au pagubit mase de oameni. Infractorii si egoistii nu o duc bine deloc in 2015.

Nu ni se prea permite sa avem de dragul de a avea in 2015. Dimpotriva, daca anul acesta ne propunem sa atragem resurse ca sa-i ajutam pe altii, de exemplu sa avem o firma si sa facem angajari, atragem mult mai usor bunastarea. Este un an al abundentei castigate cinstit si in scopuri altruiste!

Renasterea este cuvantul de ordine al anului numerologic 2015. Tot ce rescriem, tot ce luam de la capat, tot ce ridicam pe baze complet noi are samanta de crestere si va da rod. Nu este un an de ajustari! Daca dam o a doua sansa unor situatii care sunt incheiate si care nu au cum sa devina ceva ce n-au ajuns sa fie niciodata, nu facem decat sa prelungim agonia. Trecutul este anul acesta un drum care ne intampina cu indicatorul ''sens interzis''. Cine indrazneste sa o ia pe contrasens, rataceste directia, pierde timpul si isi blocheaza sansele de a avansa. Tot ce trebuie sa se incheie, se incheie in 2015! Directia corecta a privirii este tot inainte! Nimic nu se intoarce cum a mai fost, nimic din ceea ce fost ani de zile intr-un fel nu se poate schimba.

Este anul renuntarilor, al finalurilor, unele devastatoare si pline de suferinta, dar absolut necesare pentru evolutie. Renastem din propria cenusa sau ne scufindam in noroiul in care ne-am murdarit si pana acum. Degeaba ne facem iluzii ca noroiul se poate transforma in ciocolata. Trezirea din somnul dulce se face tot in realitatea mocirlei.

Este un an in care nu putem sa transformam ceva preexistent, de aceea nu este un de transformare. Este un an de inlocuire totala! Schimbam definitiv ceva cu altceva, schimbam modul in care facem lucrurile si in care privim viata. Nu ne jucam cu aceeasi plastilina, o aruncam la gunoi si modelam cu alta noua. Nu este deloc un an de reciclare, de refolosire a energiilor uzate. Anul 2015 vine peste noi cu  mutarea intr-o alta viata.

Amanarile conduc anul acesta la finaluri dezastruoase, de aceea anul de vibratie 8 are un caracter radical. Este si anul clarificarilor, al deciziilor definitive. Nu intamplator, astrologic, 2015 incepe cu Marte in Varsator, a carui energie categorica va lucra tot anul. In 2015, ori e laie, ori balaie. Daca mai stam, ca sa mai vedem, ca sa ne mai gandim, nu ajungem decat intr-un labirint din care cu geu mai putem iesi. Nu exista ''poate'' in 2015. Exista numai ''da'' sau ''nu''. Pare ca teoria relativitatii nu functioneaza anul acesta. Daca nu punem piciorul in prag, mergem din rau in mai rau.

2015 este un an pe vibratia pildei biblice despre distrugerea cetatilor Sodoma si Gomora. Cine vrea sa se vindece de tot ceea ce este decadent in propria viata si nu duce nicaieri, trebuie sa iasa din cetatea pe care si-a construit-o, cetatea fiind confortul unei vieti pline de stagnare. Viata, curgerea, bucuria sunt tot inainte! Cine intoarce capul, se transforma in stana de piatra. Anul de vibratie 8 ne sustine sa lasam in spate atasamentul fata de ceea ce ne trage in jos, ca sa putem urca tot mai sus. Si nu ne intreaba daca suntem pregatiti. Ne ia pe sus. Nu prea avem incotro.

Am stabilit ca totul se ridica la puterea a treia in 2015. Daca nu vrem sa ne ridicam, ne scufundam trei niveluri. Daca suntem hotarati sa reaprindem flacara vietii, urcam trei etaje dintr-un foc. Saltul, in oricare directie, inainte sau inapoi, este triplu. Tot ce gandim, simtim, emitem, transmitem sau facem se inmulteste cu trei.

Anul 2015 devine astfel, pentru fiecare dintre noi, bumerangul cu trei capete.

Anul 2015 pentru fiecare vibratie a nasterii (vibratia nasterii se calculeaza adunand toate numerele din data nasterii intre ele pana cand rezultatul este o cifra intre 1 si 9):
Cei cu vibratia nasterii 1 in 2015: an de bilant, incheieri de capitole, socializare si evenimente bruste, imprevizibile; an de recunoastere a meritelor si performantelor personale.
Cei cu vibratia nasterii 2 in 2015: an favorabil noilor inceputuri, schimbarilor de domiciliu, intiativelor curajase; an in care nativul se bazeaza doar pe fortele proprii ca sa reuseasca.
Cei cu vibratia nasterii 3 in 2015: an de clarificari in relatii, an de asociere sau despartire, an de amanari si de rezolvare a unor situatii vechi sau de vindecare a trecutului si a relatiilor de familie, cu posibila schimbare de domiciliu.
Cei cu vibratia nasterii 4 in 2015: an de calatorii si studii; an de schimbare a convingerilor; an de incalcare a regulilor; an de afirmare prin scris sau vorbit; an de succes sau de esec material, in functie de propria relatie cu banii.
Cei cu vibratia nasterii 5 in 2015: an de munca si efort; an de concentrare pe un anumit segment de viata; an de initiativa si vointa; an de punere in practica a visurilor si idealurilor; an foarte pragmatic si eficient.
Cei cu vibratia nasterii 6 in 2015: an de studii si calatorii; an de aventuri si explorare; an de relationare intensa si imbogatire a cunostintelor; an de instabilitate si miscare.
Cei cu vibratia nasterii 7 in 2015: an de concentrare pe viata de familie; an de grija si protectie oferita altora; an de intemeiere a unei familii; an de reglare a situatiei financiare; an de vesti bune si numeroase placeri ale vietii.
Cei cu vibratia nasterii 8 in 2015: an in care se materializeaza credintele si convingerile; an de imbunatatire a relatei cu Dumnezeu; an de izolare si mai multa introspectie; an de specializare si perfectionare.    
Cei cu vibratia nasterii 9 in 2015: an de performante materiale; an de renastere personala; an de renuntare, de curatenie, de reinventare; an de noi directii de viata; an plin de noi inceputuri, de la zero.

Sursa: http://valeriupanoiu.blogspot.ro/

vineri, 5 decembrie 2014

Horoscop numerologic pentru DECEMBRIE 2014: Previziunile norocului in functie de Numarul Soarelui



Calculeaza-ti Numarul Soarelui si afla cum stai cu norocul in decembrie 2014. In functie de Numarul Personal al Soarelui, descopera totodata care sunt principalele previziuni numerologice pentru cea de-a 12 luna a anului si vezi ce te asteapta pe plan personal si profesional.

Calculeaza-ti Numarul Soarelui si afla cum stai cu norocul in decembrie 2014. In functie de Numarul Personal al Soarelui, descopera totodata care sunt principalele previziuni numerologice pentru cea de-a 12 luna a anului si vezi ce te asteapta pe plan personal si profesional.
Calculul Numarului Soarelui este simplu: se aduna luna in care te-ai nascut cu ziua in care te-ai nascut, iar rezultatul se reduce la o singura cifra. Spre exemplu daca te-ai nascut pe 31 februarie, calculul in cazul tau se efectueaza astfel: 3+1 (ziua) + 2 (luna) = 6. Numarul Soarelui pentru persoana nascuta pe 31 februarie este 6. Odata ce ai aflat care este Numarul Soarelui personal, citeste previziunile specifice numarului tau. Le gasesti in paginile de mai jos:

Previziuni numerologice pentru decembrie 2014 in functie de Numarul Soarelui

Foto: Numerologie, numere via Shutterstock

Numarul Soarelui 1: Previziuni Decembrie 2014

Pentru cei cu Numarul Soarelui 1, luna decembrie 2014 vizeaza din punct de vedere numerologic mai ales sentimentele si emotiile, dar si tot ceea ce tine de inima si doleantele ei. Intelegi mai bine ca niciodata care iti sunt asteptarile de la viata si de la cei dragi si cat de important este pentru tine sa ii ai si sa ii tii aproape. Prin urmare, te bazezi pe simturile si pe intuitia ta pentru a-ti imbunatati relatiile personale. Spontaneitatea si afectiunea sunt atuurile pe care le ai la indemana si care te vor ajuta sa aduci reinnoire si angajament in relatiile tale. In acelasi timp, decembrie este pentru tine si o luna benefica pe plan financiar. Foarte posibil sa iti achiti datoriile si sa iti renegociezi o anumita pozitie la locul de munca. In ambele cazuri, cea castigata vei fi tu.


Numarul Soarelui 2: Previziuni Decembrie 2014

Pentru cei cu Numarul Soarelui 2, luna decembrie aduce cu ea o energie jucausa si relaxanta in acelasi timp. Din punct de vedere numerologic, decembrie 2014 va fi pentru tine o luna incarcata de activitati si evenimente sociale, o luna plina energetic. Te vei afla in centrul lor stralucind, radiind energie si cucerindu-i pe ceilalti cu atitudinea, creativitatea si umorul tau. Apar multe oportunitati pentru tine in perioada urmatoare de timp, iar decembrie este doar rampa de lansare pentru ele. Nu incerca sa fortezi lucrurile si sa le duci in directia in care ti-ai dori, ci lasa-le sa se intample. Cele mai bune lucruri din viata ta sunt pe cale de a ti se intampla, trebuie doar sa faci loc pentru ele in viata ta.

Numarul Soarelui 3: Previziuni Decembrie 2014

Pentru cei cu Numarul Soarelui 3, decembrie 2014 este o luna care te va ajuta sa progresezi din punct de vedere profesional si iti va oferi mai multe oportunitati de a-ti atinge telurile. Munceste tare pentru ceea ce iti doresti, dar nu uita de pauzele binemeritate. Chiar daca ai sentimentul ca poti muta muntii din loc prin fortele proprii, incearca pe cat posibil sa obtii un echilibru intre munca si relaxare caci luna decembrie te face mai vulnerabil din punct de vedere al sanatatii. Sistemul tau imunitar iti poate da batai de cap asa ca incearca sa il protejezi apeland la o alimentatie sanatoasa si la o cat mai mica expunere in fata stresului. Fii diplomata in relatia ta de dragoste atunci cand vine vorba de bani. Anumite discutii si neintelegeri in relatia ta de dragoste pot veni dinspre aceasta directie.

Numarul Soarelui 4: Previziuni Decembrie 2014

Pentru cei cu Numarul Soarelui 4, decembrie 2014 este o luna a schimbarii, o schimbare interioara care se va reflecta ulterior si in exterior. Nevoia ta de a te afla in preajma oamenilor comunicand si transmitand emotii, idei si viziuni te va pune in situatia de a face toate aceste lucruri. Decembrie va fi pentru tine o luna a calatoriilor, iar surprizele nu vor intarzia nici ele sa apara. Pregateste-te sa iti petreci timpul intr-un mod dinamic, activ, surprinzator, aventuros si sa faci apel la tot curajul tau si flexibilitatea ta pentru a accepta toate provocarile. Foarte posibil ca intr-una din calatoriile tale sa intalnesti o persoana care iti va schimba viata intr-un mod pozitiv.

Numarul Soarelui 5: Previziuni Decembrie 2014

Pentru cei cu Numarul Soarelui 5, decembrie 2014 se va dovedi a fi o luna productiva si benefica pe plan financiar si material. Daca aveati o situatie materiala instabila sau va confruntati cu o perioada mai grea, in decembrie 2014 lucrurile intra pe un fagas pozitiv. Castiguri asteptate vin dinspre mai multe directii. Sunt directii in care, in urma cu ceva timp, ati investit timp si efort, iar acum culegeti roadele binemeritate. In ceea ce priveste relatiile de dragoste, decembrie este o luna cheie, o luna in care se hotareste destinul si viitorul multora dintre acestea. Unele relatiile se sudeaza mai bine si se refac angajamentele, in timp ce relatiile nefunctionale, cele cu probleme si compromisuri se destrama, lasand loc unor noi inceputuri.

Numarului Soarelui 6: Previziuni Decembrie 2014

Decembrie este pentru cei cu Numarul Soarelui 6 o luna a investiilor pe plan familial. Va ganditi serios sa va reorganizati spatiul in care locuiti si sa investiti in infrumusetarea caminului. Sunteti plin de energie, dar va lasati insufletiti in aceeasi timp si de o energie a creativitatii si a schimbarii. Achizitionati diverse obiecte pentru locuinta si intentionati, printre altele, sa ii faceti o surpriza frumoasa si partenerului de viata. Evitati insa sa va lasati atrasi intr-un conflict cu cineva apropiat din familia voastra. Oricand de mult ii doriti binele, este indicat sa il ajutati cel mult cu sfaturi obiective. Deciziile importante trebuie luate pe cont propriu.

Numarului Soarelui 7: Previziuni Decembrie 2014

Pentru cei cu Numarul Soarelui 7, Decembrie 2014 este o luna provocatoare din mai multe puncte de vedere. Esti implicata in mai multe proiecte care iti solicita concomitent atentia, dar si puterea de concentrare. Ai succes in activitatile comerciale, dar si in cele care implica comunicarea si managementul resurselor umane. O mica probleme de sanatate mai veche iti poate da batai de cap si te poate face sa iti amani anumite planuri pe care le-ai facut in urma cu ceva timp. In relatia cu partenerul de viata, asigura-te ca iti exprimi dragostea asa cum o simti. S-ar putea sa fie o nepotrivire intre ceea ce simti si ceea ce exprimi in mod indirect prin gesturile si cuvintele tale.

Numarul Soarelui 8: Previziuni Decembrie 2014

Pentru cei cu un Numar al Soarelui 8, decembrie 2014 se vrea a fi un timp al afirmarii si al implinirii pe mai multe planuri. Te simti intr-o forma fizica excelenta si te simti fizic si psihic capabil sa faci toate lucrurile pe care ti le doresti. Este drept ca se vor acumula anumite tensiuni la locul de munca la inceputul lunii, insa pe parcurs acestea se vor dovedi a fi doar un val intr-unpahar de apa. Reusesti sa stabilesti relatii echilibrate si armonioase in colectivitatea in care te afli, dar si sa dizolvi orice unda de animozitate, cu o diplomatie care starneste admiratia si respectul tuturor. Succesul va veni si el in etape succesive, dar suficient de puternice incat sa iti aduca o satisfactie imensa. Pe plan personal, lucrurile merg bine si va faceti planuri de viitor in doi sau chiar mai multi :), reusind sa va stabiliti anumite obiective si prioritati pentru anul care bate la usa.

Numarul Soarelui 9: Previziuni Decembrie 2014

Pentru cei cu Numarul Soarelui 9, decembrie 2014 va fi o luna cel putin interesanta. Sunt sanse mari sa cunosti o persoana care iti va da universul peste cap si de la care vei invata multe lucruri. Chiar daca poate nu este o relatie care sa se concretizeze intr-un fel sau altul, cu siguranta va avea un impact profund asupra evolutiei tale spirituale. Creativitatea si inventivitatea de care dai dovada in luna decembrie sunt un imens atu pentru tine, mai ales in afacerile tale. Pregateste-te pentru propuneri inedite de parteneriate care, desi pe moment nu par promitatoare, pe termen lung se pot dovedi a fi o sursa sigura de venit. Au cele mai mari sanse sa se concretizeze in viitorul apropiat. Pentru relatiile stabile, 2014 este o luna care aduce pace si intelegere in cupluri.

Sursa: www.garbo.ro

vineri, 22 august 2014

Numerologie: Ce spune numarul cuplului despre relatia voastra?

Numarul cuplului va dezvaluie cateva dintre cele mai ascunse secrete ale relatiei voastre lucru care poate sa va imbunatateasca relatia! Vezi si tu cum poti afla care este numarul cuplului vostru!

Probabil esti deja familiarizata cu calculele numerologice si cu interpretarea lor care vine de fiecare data cu ceva in plus, cu ceva nou, cu cateva secrete pe care inca nu le-ai descoperit.
De data asta am ales sa ne referim la viata de cuplu, la numerologia cuplului si la ce poate sa desluseasca numarul cuplului despre relatia voastra.
Pentru a afla numarul relatiei voastre se face un calcul foarte simplu. Mai intai trebuie sa vezi care este numarul fiecaruia dintre voi ca mai apoi sa le aduni si numarul rezultat sa fie numarul cuplului.
foto: cuplu tanar, Shutterstock

Cifrei 1 ii corespund literele: A, J, S
Cifrei 2 ii corespund literele: B, K, T
Cifrei 3 corespund literele: C, L, U
Cifrei 4 ii corespund literele: D, M, V
Cifrei 5 ii corespund literele: E, N, W
Cifrei 6 ii corespund literele: F, O, X
Cifrei 7 ii corespund literele: G, P, Y
Cifrei 8 ii corespund literele: H, Q, Z
Cifrei 9 ii corespund literele: I, R
Exemplu:

Popescu Ioana = 7+6+7+5+1+3+3 + 9+6+1+5+1 = 54 = 5+4 = 9
Mincu Florin = 4+9+5+3+3 + 6+3+6+9+9+5 = 62 = 6+2 = 8
Numarul cuplului: 9+8 = 17 = 1+7 = 8
Interpretarea rezultatelor:


Numarul 1

Aveti tendinta de a patrunde unul in perimetrul celuilalt si sa uitati ca fiecare dintre voi are nevoie de propria libertate si de propriul spatiu personal in care sa se desfasoare atunci cand are nevoie de intimitate.
Invatati sa va acordati libertatea necesara unul celuilalt si in curand se vor auzi clopotele de nunta.

Numarul 2

Relatia voastra este pe drumul cel bun in general, dar din cand in cand fiecare dintre voi mai da cu batul in balta si lucrurile incep sa se agite. Acest lucru porneste de la o comunicare ineficienta.
Invatati sa aveti rabdare unul cu celalalt, sa va ascultati reciproc si sa gasiti modalitatea cea mai simpla pentru a comunica cat mai bine.

Numarul 3

Fiecare dintre voi este destul de egoist astfel incat sa nu ii comunice celuilalt ceea ce isi doreste, ceea ce nu isi doreste, ce ii place si ce nu. Trebuie sa invatati impreuna cum sa va comunicati doleantele astfel incat fiecare sa inteleaga ce isi doreste celalalt.
Renuntati la egoism si la orgoliile gratuite pentru ca relatia voastra se poate impotmoli din aceste cauze minore.


Numarul 4

Sunteti doua persoane foarte active, creative si energice iar ceea ce aveti voi nevoie este de noutate permanenta, de activitate care sa va tina in priza si sa nu ajungeti sa va plictisiti sau sa intervina o monotonie neplacuta.
Aveti grija sa faceti mereu planuri inedite de a petrece timpul impreuna si totul va merge perfect intre voi doi.

Numarul 5

Trebuie sa invatati sa va dozati paisunea foarte bine astfel incat s a nu o consumati prea repede si sa va instrainati mai repede decat este cazul. Sunteti foarte indragostiti si riscati sa va pierdeti capul destul de des.

Pentru a nu intra intr-o rutina agasanta si a ajunge intr-un punct critic, invatati sa pastrati un echilibru in relatia voastra.


Numarul 6

Sunteti amandoi la fel de orgoliosi si ambitiosi astfel incat nici unul dintre voi nu vrea sa recunoasca atunci cand greseste reusind sa ajungeti la certuri colosale din nimicuri. Trebuie sa invatati sa lasati unul de la celalalt.
Invatati sa va cereti scuze pentru ca nu este nimic umilitor atunci cand este vorba despre o relatie serioasa.

Numarul 7

Sentimentele voastre sunt foarte puternice insa nici unul dintre voi nu are curajul sa vorbeasca despre ele sau sa si le exteriorizeze asa cum ar trebui. Incercati sa va demonstrati dragostea prin mici gesturi care nu sunt suficiente la nesfarsit.
Trebuie sa invatati impreuna sa va impartasiti sentimentele voastre si sa vorbiti deschis despre ele.


Numarul 8

Amandoi sunteti la fel de agitati si de energici si va place sa va implicate in numeroase proiecte in acelsi timp lucru care nu este tocmai benefic pentru relatia voastra daca vreti sa fie una de durata.
Incercati sa va faceti mai mult timp unul pentru celalalt si sa petreceti mai mult timp impreuna. Poate o vacanta in doi o sa va prinda de minune.


Numarul 9

Sunteti doua persoane foarte sufletiste care vor sa ajute si sa ii sprijine pe toti cei din jur care au nevoie de cineva alaturi. Sentimentele voastre nu lipsesc insa va canalizati energia in directia gresita.

Este minunat sa faceti acte de caritate, insa nu uitati sa va acordati si voua timpul si energia necesara pentru o relatie armonioasa.

Sursa: www.kudika.ro

Numerologie: Afla care sunt Momentele Cruciale ale Vietii tale si ANII in care ti se hotaraste destinul!

In functie de ziua in care te-ai nascut, descopera care sunt varstele cheie ale vietii tale, dar si momentele cruciale in care ti se hotaraste destinul. Afla care sunt anii in care vor avea loc evenimente majore si pline de semnificatie pentru parcursul tau existential.

In functie de ziua in care te-ai nascut, descopera care sunt varstele cheie ale vietii tale, dar si momentele cruciale in care ti se hotaraste destinul. Afla care sunt anii in care vor avea loc evenimente majore si pline de semnificatie pentru parcursul tau existential:

Momentele Cruciale ale Vietii tale si ANII in care ti se hotaraste destinul

Foto: Mister, Necunoscuta via Shutterstock


Pentru cei nascuti in zilele de 1, 10, 19 sau 28 ale lunii, Varstele Cheie ale Vietii sunt: 1, 7, 10, 16, 19, 28, 34, 37, 43, 46, 52, 61, 70, 73, 79 si 82

O schimbare esentiala in viata acestor persoane va avea loc la varsta de 28 de ani. Atunci se petrec schimbari structurale interioare care iti vor rasturna viata in totalitate, readucand-o si remodeland-o la noi parametri, unii mai fericiti. Atentie la varsta de 61 de ani cand poti avea o cumpana in ceea ce priveste starea ta de sanatate.

Pentru cei nascuti in zilele de 2, 11, 20 sau 29 ale lunii, Varstele Cheie ale Vietii sunt: 2, 7, 11, 16, 20, 25, 29, 34, 38, 43, 47, 52, 56, 70, 74, 79 si 83

Desi varsta de 16 ani are o importanta covarsitoare pentru aceste persoane in stabilirea prioritatilor lor in viata, varsta cu adevarat revelatoare pentru traseul acestor nativi este cea de 20. Atunci vor cunoaste o persoana care le va schimba viata la nivelul perceptiei. Poate fi un mentor, un profesor sau o persoana pe care o vor iubi intotdeauna chiar daca nu vor ramane alaturi de ea.

Pentru cei nascuti in zilele de 3, 12, 21 sau 30 ale lunii, Varstele Cheie ale vietii sunt: 3, 12, 21, 30, 39, 48, 57, 66, 75 si 84

Cu intarziere, insa mai bine mai tarziu decat niciodata: pentru aceste persoane, varsta cuprinsa intre 30-39 de ani este o perioada benefica in care accentul este pus asupra norocului financiar. Anumite piedici de pana acum se risipesc si planurile tale pot fi concretizate prin surse neasteptate de venit. O a doua dragoste, una puternica, sincer si pentru toata viata, poate veni si ea in jurul varstei de 39.

Pentru cei nascuti in zilele de 4, 13, 22 sau 31 ale lunii, Varstele Cheie ale Vietii sunt: 1, 4, 10, 13, 19, 22, 28, 31, 37, 40, 46, 49, 55, 58, 64, 67, 73 si 76

Foto: Timp, anotimpuri via Shutterstock
Pentru aceste persoane, oportunitati extraordinare pentru a-si dezvolta potentialul si talentul apar in jurul varstei de 22 de ani. Succese notabile vor inregistra insa in jurul varstei de 28. Profitati de acest potential fantastic al perioadei si valorificati-l la momentul potrivit. Pentru o buna parte a acestor persoane, dragostea vine si revine in viata lor la varsta de 19, respectiv 40 de ani.

Pentru cei nascuti in zilele de 5, 14 sau 23 ale lunii, Varstele Cheie ale Vietii sunt: 5, 14, 23, 32, 41, 50, 59, 68, 77 si 86

Aceste persoane se gandesc inca de la varste timpurii la intemeierea unei familii si foarte probabil ca la varsta de 23 vor pune bazele uneia. De-a lungul vietii lor isi vor investi toate fortele si energia pentru a-si mentine familia fericita. Varsta de 32 de ani, dar posibil ca si cea de 41 sa aduca succesul pe plan profesional.


Pentru cei nascuti in zilele de 6, 15, 24 ale lunii, Varstele Cheie ale Vietii sunt: 6, 15, 24, 33, 42, 51, 60, 69, 78 si 87

Nimeni nu stie atat de bine ca voi ce aveti de facut si care este drumul pe care vreti sa mergeti. Foarte posibil sa fi proiectat si hotarat traseul vostru inca de la 15 ani, cand altii trec prin schimbari interioare fundamentale. Nu va fi un drum usor, insa va va aduce multa satisfactie interioara, dar si aprecierea si recunostinta celor din jur. A doua tinerete pentru voi incepe la varsta de 51 de ani.

Pentru cei nascuti in zilele de 7, 16 si 25 ale lunii, Varstele Cheie ale Vietii sunt: 2, 7, 11, 16, 20, 25, 29, 34, 38, 43, 47, 56, 61, 65, 70, 74, 79 si 83

De-a lungul vietii veti avea mai multe perioade de glorie (29, 34, 38 de ani), incununate cu castiguri materiale considerabile, insa nu va grabiti sa le cheltuiti in mod inutil si nici sa va culcati pe o ureche. Investiti si in relatia cu partenerul de viata caci varsta de 43 de ani reprezinta un punct critic din acest punct de vedere.

Pentru cei nascuti in zilele de 8, 17 si 26 ale lunii, Varstele Cheie ale Vietii sunt: 8, 17, 26, 35, 44, 53, 62, 71, 80 si 89

Obstacole vor fi in viata voastra. Si chiar destul de multe, de multe ori intr-o alta forma decat cea la care v-ati fi asteptat. Insa conteaza si felul in care reusiti sa le traversati si faptul ca va puteti bizui pe un partener care va iubeste si va este alaturi neconditionat. Aveti mai multe relatii importante de-a lungul vietii, insa dragostea adevarata poate surveni la varsta de 35 de ani.

Pentru cei nascuti in zilele de 9, 18 si 27 ale lunii, Varstele Cheie ale vietii sunt: 9, 18, 27, 36, 45, 54, 63, 72, 81 si 90

Aveti potential, aveti resurse, insa anii tineretii si lipsa de maturitate nu va ajuta sa concretizati nimic la nivel material. Va luptati mult pentru o viata confortabila la 27 de ani, respectiv 36. O parte din aceste persoane au in vedere traiul in alta tara sau chiar casatoria cu o persoana de cetatenie straina. Reusesc sa isi intemeieze caminul la care viseaza in jurul varstei de 30 de ani.

Sursa: /www.garbo.ro

duminică, 3 august 2014

IMPULSURI PLANETARE ,NOI DIRECTII DE DRUM

Suntem intr-un moment cand apele vor deveni si mai involburate pentru ca oamenii si-au pierdut sufletul, au uitat sa priveasca cerul,au uiitat sa se bucure de lucruri marunte,dar care dau maretie vietii,nu mai dau importanta la ceea ce este esential si vital intr-o viata de om-Iubirea-acel liant ce da efervescenta si sclipire sfintindu-ne si apropiindu-ne de Divinitate.Traim o goana nebuna fara o farama de tihna intr-o lume din ce in ce mai straina.Oare cand ne vom trezi cu adevarat toti sa vedem dezastrul din jurul nostru?
Probabil ca evenimentele si intamplarile din ce in ce mai triste ce au o ciclicitate de ceasornic vor face ca strigatul Adevarului sa aiba greutatea plumbului in cantarul vietii,iar ignoranta si indaradnicia vor avea un pret foarte scump.
Studiind mai multe carti de astrologie si cartea lui Florian Onitza-"Astre si Dezastre"si subliniez cunoasterea e dobandita prin carti si studiu si uneori prin
revelatie caci omul are datoria cat traieste sa invete si sa se informeze,numai astfel omul devine un bun practician si un om puternic.




Revenind la studiul pe care l-am facut mi-am dat seama ca cifra 14,are o ciclicitate care uneori iti da fiori ca un frate mai mare al lui 13 ce este o cifra misterioasa, ghinionista si bizara.
14 are o mare legatura in ceea ce-i priveste pe cei trei titani ai muzicii mondiale
Beethoven ce s-a nascut in 1770,Mozart in1756 deci cu 14 ani inaintea lui,iar Bach s-a nascut cu 70 ani inaintea lui Mozart in 1685 adica 5x14 cicluri.Cele trei genii muzicale s-au nascut intr-un interval de 84 de ani adica un ciclu complet al planetei Uranus.(1685-1756-1770).Moartea dintre Bach si Mozart a intervenit intr-un interval de 42 ani aproximativ-Bach-1750 si Mozart noiembrie1791.Moartea
lui Beethoven s-a produs in 1827 adica la 14 ani dupa nasterea altor doi titani ai muzicii de opera Verdi si Wagner nascuti ambii in 1813.Iar intre anul mortii lui
Beethoven-1827-si anul mortii lui Wagner-1883-a fost o diferenta de 56 ani.
Si exemplele sunt si mai concludente daca analizam ciclicitatea fenomenului
istoric.Tot asa intre Revolutia de la 1848 si infaptuirea Unirii Romaniei cu Transilvania si care este si anul nasterii lui Nicolae Ceausescu s-au derulat 70 ani.(5x14).Din nou intre1918 si 1989 aproximativ 70-71 ani.Cu alte cuvinte intre
Revolutia de la 1848 si cea din 1989 au fost 141 ani (10x14).Doua mari evenimente cu o marja de aproximatie vin tot la o anumita succedare a acestei cifre ce marcheaza schimbare,astfel este in 1962 colectivizarea ce vine la 41 ani(3x14) dupa infiintarea P.C.R. din 1921, iar cutremurul din 4.03.1977 la aproximativ 14 ani de la aceasta colectivizare.Intre primul si al doilea razboi mondial au fost 28 ani (2x14)-1911-1939 ca si intre sfarsiturile lor 1918-1945.
In 1995 s-a produs catastrofa aviatica de la Balotesti exact la 56 de ani de la declansarea celui de al doilea razboi mondial.-1939.
Intre Revolutia franceza 1789 si cea engleza 1649 au fost 140 ani(10x14).
Intre V.Alecsandri si M.Eminescu au fot 28 ani in ceea ce priveste nasterea-1821-
-1850.Iar moartea lor intervenind la un an diferenta.1889-1890.
Daca analizam si Razboiul din Vietnam inceput in octombrie 1961 si incheiat in1975 si derulam de la inceperea lui pana in 2017 sunt 56 ani,iar de la sfarsitul lui 42 ani.Ne apropiem iar de inchiderea unor cicluri care sunt sigura ca vor marca din nou alte directii si alte inpulsuri pentru o perioada de timp.
Unirea Principatelor Romane -Romania Moderna-24.01./5.02./1859 si trecerea
Romaniei la sistemul comunist 1944 au fost 84 ani (6x14) -un ciclu uranian.
Dupa cum se vede pentru Romania planeta Uranus are o importanta foarte mare,
determinanta in contextul datei ei de nastere ca o tara de tip Varsator.
Mai putem aminti ca Voltaire marele scriitor si filozof francez a trait un ciclu uranian complet de 84 ani-1694-1778.Intre Nostradamus considerat cel mai mare astrolog si vizionar nascut in 1503 si Newton cel mai mare fizician si matematician al ultimului mileniu 1643 au fost 140ani,iar un amanunt semnificativ
este ca ambele nume incep cu litera N,a 14 litera din alfabetul roman si ebraic.
Iar intre Pitagora 580 i.e.n.si Aristotel 384 i.e.n. sunt 196 ani deci 14 cicluri.
Privind prin prisma ciclului lui Uranus ce este de 84 ani,format din 6perioade de 14 ani putem spune ca cifra 6 este cifra perfecta la pitagorieni 6=1+2+3=
1x2x3 singura cifra la care suma si produsul diviziunilor este egala cu ea.
Dar luind si ciclul lui Neptun de 164.79 ani prin impartire la 12 ajungem la 14 ani.
(13,7325 ani).influentand cate 14 ani fiecare casuta zodiacala.
Daca privim si ciclul plutonian observam intre cele trei cicluri planetare ale planetelor transpersonale Uranus,Neptun si Pluton ca ele se afla intr-o progresie aritmetica de aproximativ 84 ani.
Uranus -84 ani-6ciclurix 14 ani
Neptun-164,79ani-12ciclurix14 ani
Pluton-284.40 ani-18ciclurix14 ani
Si bineinteles ca exemplele ar putea continua daca se priveste mai atent aceasta
ciclicitate.

Pentru a intelege energia acestor planete vreau sa va amintesc un amanunt ce tine de astrologia initiatica si anume Pluton este corpul atmic,planul spiritual,
Dumnezeu -Tatal;Neptun-corpul buddic,planul intuitiei-Iisus Hritos-Fiul in timp ce
Uranus este corpul cauzal,planul mental superior-Sfantul Duh.Deci Pluton este
energia Vointei Divine,de putere si dominatie,octava superioara a planetei Marte.
Neptun este energia christica a iubirii universale,octava superioara a lui Venus,iar
Uranus este energia inteligentei active si de adaptare ca o forta de schimbare,
octava superioara a planetei Mercur,considerata planeta pietrei philosofale.
Daca privim lucrurile dintr-o alta perspectiva observam o alta cifra  cu rol foarte
transant in derularea evenimentelor.Este vorba de cifra 21 sau 3x7 care aduce o
reechilibrare de situatii,oameni si institutii.Se spune ca secolul 21 este un deschizator de drumuri ce conduce la schimbari fugeratoare fara o cenzura a situatiilor.Este secolul cand vor iesi la lumina oameni si situatii care multa vreme
au fost ignorate,tinute in umbra,iar povara saturniana se va disipa ajutand sa ajunga la rampa tocmai cine trebuie.Observam la ciclul uranian de 84 ani ca este
format din 4 cicluri de 21 ani.Si la fiecare schimbare de 21 ani Uranus determina
o schimbare imprimand un nou impuls si dupa cum v-am atentionat planeta Uranus este planeta ce domina Destinul Romaniei.In anul 1921 s-a creat P.C.R.
ULTIMELE CIFRE ALE ANULUI SUNT 21,dar punerea in aplicare a acestui partid
s-a facut in1944 cand Uranus a trecut in al doilea cadran la 23 ani ca o racordare
la contextul istoric al epocii.21 ani mai tarziu in momentul trecerii lui Uranus in
al treilea cadran este marcat prin venirea la putere a lui Nicolae Ceausescu.Iar dupa iar aproximativ 21 ani-aici 24 ani a avut loc Revolutia din 1989.Un rol in toate
aceste schimbari il au si conjunctiile dintre Soare si Uranus care se refac dupa un ciclu complet.Uneori datele istorice legate de cifra 21 arata rolul negativ pe care l-au avut dictaturile cauzand prabusirea lor si chiar moartea dictatorilor.
Napoleon Bonaparte a instaurat in Franta dictatura in noiembrie 1799 si a murit
in mai 1821.
Hitler a devenit seful Partidului Nazist din Germania in 1920 iar 21 ani mai tarziu 
a inceput razboiul contra rusilor si i-a fost fatal.
Mussolini a preluat puterea in 1922 in Italia si 1943 dictatura fascista de aici s-a prabusit.
Hirokito,imparatul Japoniei a preluat puterea in 1926  pana in 1947 tot 21 ani.
Nicolae Ceausescu a instaurat dictatura comunista incepand cu 1967 si dupa 22
ani aceasta dictatura s-a prabusit.
E bine de stiut ca ciclurile planetare nu sunt exacte.
Punand la socoteala si ciclul jupiterian de 11,86 ani deci 12 ani putem spune ca
intotdeauna cand Jupiter incepe un nou ciclu marcheaza un eveniment major
astfel putem face o trecere in revista de la inceputul secolului trecut pana astazi
1905-rascoala de pe crucisatorul Potemkin in Rusia
1917-Revolutia din octombrie in Rusia
1929- mari miscari in Europa,blocaj financiar,grevele minerilor la noi in tara
1941-inceputul luptelor intense din cadrul celui de al 2 lea razboi mondial,miscarea legionara
1953-moartea lui Stalin sfarsitul unei epoci
1965-eliberarea pe plan mondial a multor colonii africane,venirea la putere a lui
Nicolae Ceausescu
1977-perioada relativ calma,cutremurul din 4.03.1977
1989-revolutii in multe tari europene,schimbarea la fata a Europei
2010-2014-adancirea crizei economice -evenimentele din Grecia,Cipru,Ucraina
tragedii aviatice,schimbari climatice cu impact major.
Un alt amanunt semnificativ este simbolistica arcanului 21 in KABALA si anume 
aceasta cifra reprezinta nesabuinta,nebunia,ispasirea erorilor volitive sau o corectie divina  pentru greselile facute intr-o perioada de timp.Sa administram corect impulsurile astrale conectati la sentimentul universal,folosind gandul curat si traseul corect si vom beneficia de  marea transformare pe care o
asteptam cu totii.Viata-i o impletitura de credinta,iubire si intelepciune,
armonizata cu condimentele adevarului,sperantei si increderii intr-un climat de
pace,seninatate si lumina.

NAMASTE!
MIRA

Sursa: primit pe mail,
Multumiri Mira

joi, 24 iulie 2014

Numerologie: Numarul Puterii si cum iti influenteaza viata

Numarul Puterii incepe sa isi exercite influenta in jurul varstei de 40 de ani, urmand ca ulterior aceasta sa creasca treptat. Este un numar ce detine o energie puternica si care iti poate arata traseul, telul, destinatia la care trebuie sa ajungi in viata.

Numarul Puterii este un numar care, desi usor neglijat in numerologie mai ales in ceea ce priveste prima parte a vietii unei persoane, devine extrem de important odata ce se atinge varsta maturitatii. Numarul Puterii incepe sa isi exercite influenta mai ales in jurul varstei de 40 de ani, uneori chiar mai tarziu cu cativa ani, urmand ca influenta acestuia sa creasca treptat. Este un numar ce detine o energie puternica si care iti poate arata traseul, drumul, telul, destinatia la care trebuie sa ajungi in viata. El nu se schimba niciodata chiar daca o persoana isi va schimba numele. Odata ce ai aflat care iti este Numarul Puterii, afla si ce spune acest lucru despre tine.
Numarul Puterii = Numarul Destinului + Numarul Numelui! Iata cum se calculeaza Numarul Puterii in trei pasi simpli de efectuat:
PASUL I
Foto: Putere apa, Shutterstock
Mai intai de toate, trebuie sa iti calculezi Numarul Destinului. Se aduna toate cifrele care formeaza data personala de nastere pana cand vei obtine un numar format dintr-o singura cifra (daca iti ies doua cifre, le aduni intre ele). Spre exemplu, pentru o persoana nascuta in data de 10 februarie 1980 se aduna 1+0 (ziua) +2 (luna) +1+9+8+0 (anul). Numarul obtinut este 21. Se aduna 2+1. Cifra finala obtinuta, adica numarul destinului, este 3.
PASUL II
Pasul 2 este acela de a-ti calcula Cifra Numelui reducand numerologic si numele tau intreg, numele care apare pe certificatul tau de nastere. Fiecarei litere din numele tau ii este asociata o cifra precum urmeaza.
A J S - 1
B K T - 2
C L U - 3
D M V - 4
E N W - 5
F O X - 6
G P Y – 7
H Q Z - 8
I R – 9
Aduna cifrele care corespund literelor prezente in numele tau si redu-le pana cand vei obtine o singura cifra (daca obtii un rezultat format din doua cifre, le aduni intre ele). De exemplu, in cazul numelor Ion Maria, calculul se face astfel:
I O N M A R I A
9 6 5 4 1 8 9 1
9+6+5+4+1+8+9+1=43
4+3=7
PASUL III
Pasul 3 este acela de a aduna Numarul Destinului cu Cifra Numelui. Daca obtii un rezultat format din doua cifre, le aduni intre ele pana cand vei obtine una singura. Acesta este Numarul Puterii.

Numarul 1 al Puterii

Numarul 1 al puterii este aducator de inteligenta, originalitate, spirit independent, dar favorizeaza si contextele prielnice leadershipului. Punctul tau forte este puterea pe care o inspiri si faptul ca ceilalti se simt protejati de tine. Adevarata ta forta este data de ideile tale vizionare sau creative. Ele te ajuta sa te diferentiezi de ceilalti si sa realizezi lucruri marete in viata. Ai capacitatea de a face din sfarsituri un nou inceput.

Numarul 2 al Puterii

Numarul 2 al puterii aduce cu sine capacitatea de a empatiza si de a iubi. Este puterea ta, punctul tau forte care te ghideaza in viata, dar care te si ajuta sa stralucesti. Gasesti implinire in viata aducandu-i pe ceilalti laolalta si dizolvand diferentele si divergentele dintre acestia. Reusesti intotdeauna sa gasesti puncte comune intre oameni diferiti. Esti un iubitor al pacii, ai inclinatii artistice si esti un adevarat prieten.

Numarul 3 al Puterii

Numarul 3 al puterii aduce cu sine circumstante si oportunitati pentru o viata bogata, plina, in care vei invata sa gasesti propria expresie a fericirii. Puterea ta este data de dedicarea pe care o acorzi fie planetei, fie binelui omenirii, fie artelor frumoase, fie statutului tau de parinte. Ai capacitatea de a renaste si de a te reinventa atunci cand lucrurile nu merg in directia in care iti doresti.

Numarul 4 al Puterii

Numarul 4 al puterii aduce cu sine capacitatea de a implini si de a pune in practica multe din proiectele si ideile care pareau imposibile in prima parte a vietii. Realizarea poate veni mai tarziu in viata pentru tine, insa iti va aduce o mare satisfactie si se va revarsa asupra familiei tale si celor dragi tie. Crezi in tot ceea ce inseamna familie. Foarte posibil ca in a doua parte a vietii sa obtii o pozitie semnificativa in govern sau intr-o institutie importanta de stat.

Numarul 5 al Puterii

Numarul 5 al puterii aduce cu sine zile active si pline in a doua parte a vietii, dar si sansa de a calatori si de a experimenta viata prin intermediul calatoriilor. Puterea ta consta in talentul tau de a vinde si de a scoate bani chiar si din piatra seaca si din talentele tale neconventionale. Te numeri totodata printre cei care stiu sa faca din viata lor o frumoasa poveste reala in care improvizezi, traiesti si te bucuri.

Numarul 6 al Puterii

Numarul 6 al puterii este un numar al relatiilor si al conexiunilor intre oameni. Stralucesti atunci cand reusesti sa faci cel mai bine ceea ce iti dicteaza instinctele si sufletul tau, cand esti ceea ce simti ca esti, cand poti face ceea ce iti doresti cu adevarat sa faci. Excelezi ca parinte, doctor, profesor, scriitor etc si te dedici 100% rolului pe care ti-l asumi. Te daruiesti celorlalti, te daruiesti meseriei, te daruiesti unui scop anume si de aici vine intreaga ta putere interioara.

Numarul 7 al Puterii

Numarul 7 al puterii aduce cu sine dorinta de evolutie spirituala si de a acumula intelepciune si cunoastere. Urmaresti sa intelegi cat mai multe si sa-si dezvolti curiozitatea mentala. Puterea ta consta din influenta spirituala pe care o ai asupra celorlalti. Poti fi in viata un lider spiritual remarcabil. Reusesti sa spargi vechile patternuri de gandire si sa te aliniezi unui sistem de gandire deschis, inovator.

Numarul 8 al Puterii

Numarul 8 al puterii aduce cu sine recunoasterea, puterea, autoritatea. Ai o personalitatea puternica si abilitati deosebite care te vor face remarcat de-a lungul vietii si te vor ajuta sa te plasezi in pozitii de putere. Te impui cu usurinta, la fel si ideile tale. Foarte posibil sa te realizezi material mai ales in a doua parte a vietii, prin propriile forte.

Numarul 9 al Puterii

Numarul 9 al puterii atrage dupa sine dorinta de a face bine umanitatii si de a servi intereselor ei, de a contribui cu ceva anume la imbunatatirea conditiei umane sau cel putin la infrumusetarea ei. Puterea ta este data de faptul ca intelegi complexitatea naturii umane si ii privesti pe ceilalti si actiunile lor in consecinta, ca pe un intreg aflat in continua dezvoltare si evolutie. Poti opta pentru meseria de actor, regizor, om de litere sau de stiinta etc.
Sursa: www.garbo.ro