Viata si patimirea Sfintei Marii Mucenie Tecla, cea intocmai cu Apostolii
(24 Septembrie)
Cand Sfintii Apostoli Pavel si Varnava propovaduiau Evanghelia lumii, au mers si in Iconiu, si petreceau la Onisifor, pe care Pavel il pomeneste in a doua scrisoare catre Timotei, zicand: "Sa dea Domnul mila casei lui Onisifor, ca de multe ori m-a odihnit si de lanturile mele nu s-a rusinat. Atunci multi, ascultand invatatura lor si vazand semnele si minunile care se faceau de dansii, au crezut in Domnul nostru Iisus Hristos. Si in casa lui Onisifor gazduind, ei adeseori intrau in sinagoga si graiau cu indrazneala cuvantul lui Dumnezeu, aducand pe popoare la calea cea mantuitoare si la credinta in Iisus Hristos. De acest lucru se scrie in Faptele Apostolilor: "Si in Iconiu au intrat ei (adica Pavel si Varnava), ca de obicei, in sinagoga iudeilor, si astfel au vorbit, incat o mare multime de iudei si de elini au crezut. Deci multa vreme au stat acolo, graind cu indrazneala in Domnul, Care dadea marturie pentru cuvantul harului Sau, facand semne si minuni prin mainile lor (Fapte 14,1,3).
In acea vreme, era acolo o fecioara frumoasa de 18 ani care se numea Tecla, fiica unei femei de neam mare si slavit pe nume Teoclia, si logodita cu un tanar din cei mai dintai ai cetatii, anume Famir, bogat si frumos. Aceasta, vazand minunile ce se faceau de apostoli, sedea cu altii la vorba lor in casa lui Onisifor, la fereastra, si, ascultand, lua aminte la cele graite de dansii. Si a cazut samanta cuvantului lui Dumnezeu pe pamant bun si, cu lucrarea Sfantului Duh, sa inradacinat adanc in inima ei si a rasarit. Pentru aceasta a crezut in Fiul lui Dumnezeu si l-a iubit pe El si s-a lipit de Dansul cu tot sufletul.
Iar Pavel, povatuindu-se de Dumnezeu, a intins cuvant pentru feciorie si curatie, spunand ca fecioara care isi pazeste fecioria pentru dragostea lui Hristos, are parte cu ingerii si este mireasa a lui Hristos, iar Hristos ii este Mire si o duce pe ea in camara cea cereasca. Graind Pavel mult de aceasta, a desteptat pe Tecla spre pazirea fecioriei ei. Pentru ca a pus Tecla in inima sa, ca din acel ceas sa-si lase logodnicul ei si toate dulcetile lumii acesteia si sa slujeasca lui Hristos in curatie fecioreasca pana la sfarsitul vietii ei.
Asa inteleapta fecioara, prin curatia sa, s-a facut mireasa cerescului Mire Hristos si s-a insotit cu El prin osardnica dragoste, cu care s-a aprins inauntru cu foc de la serafimi si prin dorirea nestricaciosului sau Mire s-a topit ca ceara, incat s-au implinit intru dansa cuvintele proorocului imparat David: "Facutu-s-a inima mea ca ceara ce se topeste in mijlocul pantecelui meu. Si a sezut langa Pavel, ascultand cuvantul lui trei zile si trei nopti, ca si cum se uitase pe sine, pentru ca nu s-a dus nici la mancare, nici la bautura, nici la odihna, ci a staruit ca si oarecand Maria, care sedea langa picioarele lui Iisus, intemeindu-si toata mintea in Dumnezeu.
Cu singur cuvantul Lui se hranea, cum spune Mantuitorul: "Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4,4). Iar Teoclia, instiintandu-se de fiica sa, Tecla, ca a crezut in Hristos si se indeletniceste la auzirea cuvantului lui Dumnezeu, mergand cu manie, a luat-o cu sila de la acea adunare folositoare de suflet, iar pe Sfintii Apostoli propovaduitori i-a ocarat si, defaimandu-i, tragea cu de-a sila pe fiica sa, pe mieluseaua lui Hristos, de la turma Lui cea aleasa. Apoi, chemand pe Famir, logodnicul ei, i-a zis: "De ce nu te ingrijesti de mireasa ta? Caci iata s-a salbaticit si s-a amagit de strainii aceia fermecatori care, cu felurite cuvinte, inseala pe oamenii nebuni; ca, sezand langa dansii de trei zile, si-a uitat de casa ei".
Atunci Famir a inceput a o momi pe ea cu cuvinte bune, vorbind catre dansa cu dragoste. Iar ea isi intorcea fata de la dansul si nu voia sa vorbeasca cu el, nici sa se uite la dansul, pentru ca purta in inima sa pe alt Mire mai frumos cu podoaba decat fiii omenesti. Spre Acesta privind cu ochii cei sufletesti, in minte vorbea cu Dansul. Iar acel logodnic stricacios si vremelnic al ei s-a urat desavarsit de ea si plangea, vazandu-se pe sine lepadat si neiubit de Tecla.
Atunci mama ei, maniindu-se, a apucat-o si a inceput a o bate, tragand-o de impletiturile parului si cu picioarele calcand-o. Apoi a incuiat-o in camara si o chinuia cu foamea; insa, plecandu-se spre dragoste, si biruindu-se de caldura cea de maica, a inceput sa planga pentru dansa. Apoi, imbratisand-o si sarutand-o, o ruga pe ea cu lacrimi sa nu se departeze de logodnicul ei cel frumos, bogat, de bun neam si de toti cinstit. Apoi a pus-o pe ea la masa impreuna cu logodnicul; iar ea sedea, intorcandu-se dinspre dansul, si tacea, cautand in jos, negustand nimic, ci numai suspinand din adancul inimii spre Mirele Ceresc. Iar cand Famir a voit cu sila sa o cuprinda si sa o sarute, ea l-a scuipat in ochi, s-a smucit din mainile lui si a zburat ca o pasare din cursa. Atunci maica, iarasi schimbandu-se in manioasa, a inceput a o bate.
Iar Famir, mahnindu-se, s-a dus la mai-marele, jeluindu-se asupra lui Pavel si ia zis: "Un strain a intrat in cetate, vrajind si ametind pe oameni si abatandu-i de la cinstirea zeilor, urmand oarecaruia Hristos, pe care evreii L-au rastignit. Acela a ametit si pe o fecioara, Tecla, care, fiind logodita cu mine, mai intai foarte ma iubea, iar acum nici nu vrea sa se mai uite la mine, ci se ingretoseaza de mine ca de un lepros si fuge de mine ca de o fiara; asa a intors-o vrajitorul acela de la dragostea mea si nu stiu ce i-a facut ei. Mai-marele, chemand pe Pavel, l-a intrebat pe el de unde este si ce face aici in cetate. El, dupa obicei, deschizand apostoleasca sa gura, a grait cuvantul lui Dumnezeu, propovaduind numele lui Iisus Hristos. Deci, mutand mai-marele in alta vreme judecata, a poruncit ca, legand pe Pavel, sa-l bage in temnita, pana ce va avea vreme sa cerceteze pe el mai cu dinadinsul. Iar Tecla, auzind ca a pus in temnita pe Pavel pentru dansa, s-a sculat noaptea si, iesind in taina din casa, a alergat la temnita, unde, afland pe strajeri pazind usa temnitei, a scos de la sine gherdanul si un ban de aur si le-a dat temnicerului ca sa-i deschida usa si sa-i dea voie sa mearga la Pavel. De acest lucru pomeneste Sfantul Ioan Gura de Aur, zicand: "Asculta pentru Sfanta Tecla: Aceea, ca sa vada pe Pavel, aurul sau l-a dat strajerului temnitei; iar tu nici un ban nu vrei sa dai ca sa vezi pe Hristos!" Si a facut temnicerul dupa cererea ei, si a dus-o la Sfantul Pavel, pentru ca s-a bucurat de acel scump gherdan si de moneda de aur. Si cazand ea inaintea lui Pavel cu lacrimi de bucurie, a sarutat legaturile legatului lui Hristos. Iar Pavel, vazand-o, s-a spaimantat si instiintandu-se de la dansa de toate cele ce a patimit pentru curatie de la mama si de la logodnicul ei, s-a bucurat foarte tare de barbatia tinerei fecioare si i-a sarutat capul, binecuvantand-o si laudandu-i credinta si fecioreasca ei curatie, numind-o pe dansa mireasa lui Hristos si intaia fiica a sa, pe care prin bunavestire a nascut-o. Deci, sezand Tecla cu Pavel, ca fiica cu tatal in temnita, asculta parinteasca lui invatatura si pecetluia cuvintele lui in inima ei, ca pe o comoara de mult pret. Iar el o invata pe ea din destul credinta cea in Hristos Domnul, dragostea cea dumnezeiasca si paza curatei feciorii. Acolo mai desavarsit a invatat-o, a intarit-o si a facut-o mireasa Fiului lui Dumnezeu, precum scrie de aceasta Sfantul Grigorie de Nissa, zicand: "Acest fel de mir (adica invatatura) impreuna cu crinul cel alb al curatiei, Pavel l-a turnat din gura sa oarecand in urechile sfintei fecioare. Adica, Tecla era aceasta care, cu picaturile ce ies din crinii inimii, pe omul cel din afara l-a omorat si toate gandurile cele desarte si poftele le-a stins".
Asemenea si Sf. Epifanie scrie: "A aflat pe Sf. Pavel Tecla, iar ea avea un logodnic frumos, mai de frunte in cetate, preabogat, preacinstit si luminos; de la a carui logodire Pavel a intors-o si s-a lepadat acea sfanta fecioara de toate bunatatile pamantesti ca sa castige pe cele ceresti".
Si fiind cautata Tecla in casa Teocliei, nu a fost gasita si s-a facut tipat, plangere si strigare si, cautand mult, mama se tanguia pentru fiica, Famir pentru logodnica, iar slugile pentru stapana lor. Si au alergat slugile in toate partile, cautand-o si intreband pe ulite si prin case, dar nu au aflat-o nicaieri. Mai pe urma s-au instiintat ca este in temnita si, alergand, au aflat-o pe ea sezand langa Pavel, fiind legata de dumnezeiasca dragoste a cuvintelor lui, si, luand-o pe ea, au scos-o afara. Apoi instiintara de acestea pe mai-marele cetatii. Acesta, sezand la judecata, a chemat pe Pavel din temnita, si, vazandu-l poporul adus, strigara catre mai-marele: Judecatorule, omul acesta este fermecator, pierde-l pe el!" Mai ales Famir staruia ca Pavel sa fie pierdut, jeluindu-se asupra lui ca a intors de la dansul pe logodnica sa.
Deci chemara si pe Tecla, catre care a zis mai-marele: "De ce te ingretosezi de logodnicul tau cel atat de frumos si de bun neam? Pentru ce nu te insotesti cu dansul?" Iar ea privea catre Pavel si nimic nu raspundea, ca o mielusea fara de glas langa cela ce o tunde". Atunci mama, schimbandu-si obisnuinta sa de maica si uitandu-si fireasca dragoste catre fiica sa, a racnit catre judecatorul ca o leoaica cumplita sau ca o ursoaica manioasa, zicand: "Arde pe aceasta rea roaba, ca vrednica este de o asa moarte. Aceasta nu este fiica mea, ca nu ma asculta pe mine, maica ei. Arde-o pe aceasta ca sa fie pilda altora, ca, vazand toate fecioarele cele ce sunt in cetatea aceasta, sa se teama si sa nu indrazneasca a nu asculta pe mamele lor si a li se impotrivi precum aceasta a mea preainrautatita si intr-adevar nesupusa copila. Nu este aceasta fiica mea, nici nascuta de mine, ci ramura uscata si blestemata odrasla; deci arde-o pe aceasta". Si staruia mama ca sa se arda fiica ei; iar Famir silea pe judecator ca sa-l piarda pe Pavel.
Deci judecatorul, cercetand mult pe Pavel, s-a incredintat ca nu avea vreo vina mai mare decat ca propovaduia pe Hristos, si nu l-a osandit pe el la moarte, ci, batandu-l, a poruncit sa-l alunge afara din cetate, ca sa nu sfatuiasca si pe alte fecioare la pazirea fecioriei. Si izgonira pe Pavel si pe Varnava, precum si pe Onisifor si pe fiii lui. Dar si insusi Pavel se sarguia sa iasa din cetate, nu numai pentru ca era izgonit de boier, de Famir si de Teoclia pentru Tecla, ci pentru ca poporul, imbulzindu-se, voia sa-l ucida pentru cuvantul lui Dumnezeu si pentru marturisirea lui Iisus Hristos.
De acest lucru aminteste Sfantul Luca in Faptele Apostolilor, zicand: "Necredinciosii iudei au ridicat si au umplut de rautate sufletele neamurilor asupra fratilor. Si se imparti in doua multimea cetatii. Unii adica erau cu iudeii, iar altii cu apostolii. Si facandu-se pornirea neamurilor si a iudeilor cu mai-marii lor, ca sa-i ocarasca si sa-i ucida cu pietre, apostolii, instiintandu-se, au fugit in cetatile Licaoniei, in Listra si in Derbe, iar de acolo in Antiohia. Insa la inceput s-au ascuns cateva zile nu prea departe de cetatea Iconiei, intr-un mormant langa calea care merge la Dafne, vrand sa stie despre Tecla ce se va intampla cu dansa.
Si postind ei, se rugau pentru dansa cu tot dinadinsul sa o intareasca pe ea Domnul si sa faca minunata spre dansa mila Sa, precum s-a si facut. De aceea, mult a silit-o pe ea mai-marele cetatii ca sa se intoarca cu dragostea ei cea dintai catre logodnicul ei, dar, neajungand la nici un sfarsit multumitor, in cele din urma a osandit-o pe Tecla la ardere, dupa pofta mamei ei. Si multime multa de lemne uscate, fan si vreascuri punandu-le intr-o gramada mare, au luat slujitorii pe sfanta ca s-o ridice deasupra stogului aceluia. Iar ea, nemaiasteptand sa o duca ei, singura degrab a mers la acea gramada de fan, de lemne si de vreascuri. Si, facand semnul crucii peste acea mare gramada, s-a suit si statea deasupra, gata fiind sa arda nu atat de focul cel materialnic, pe cat de vapaia dumnezeiestii iubiri.
Stand ea acolo, deasupra, privea spre multimea de lume adunata, si a vazut pe Domnul, in chipul lui Pavel, stand si poruncindu-i ei sa indrazneasca. De aici Sfantul Ciprian alcatuieste o rugaciune ca aceasta catre Dumnezeu, zicand: "Sa stai inaintea noastra precum ai stat de fata in legaturi lui Pavel si in foc, Teclei". Iar daca au pus focul de jos si au aprins stogul imprejur, vapaia a impresurat-o pe ea si se inalta foarte sus. Atunci indata a venit un nor plin de apa si s-a varsat ploaie cu grindina mare si a stins tot focul. Iar mai-marele si tot poporul au fugit la casele lor de varsarea ploii si de grosimea grindinii celei mari, iar Tecla a iesit nevatamata, ca nu s-a atins de dansa focul. Dupa aceea nu s-a mai dus la casa mamei sale, nici a zabovit in Iconiu; ci s-a dus din cetate ca sa caute pe duhovnicescul sau parinte Pavel.
In cale a intampinat pe un tanar dintre ucenicii lui Pavel, din casa lui Onisifor, mergand la cetate sa cumpere paine, pe care, vazandu-l, l-a cunoscut si l-a intrebat: "Unde se afla acum Pavel, Apostolul lui Iisus Hristos?" Iar el a dus-o pe ea la mormantul in care Pavel cu ceilalti se ascunsesera si, in post rabdand, se rugau lui Dumnezeu pentru dansa. Vazand-o toti pe Tecla vie si sanatoasa, s-au bucurat cu bucurie foarte mare si, ridicandu-si ochii si mainile lor spre cer, au multumit lui Dumnezeu, Celui ce a pazit intreaga pe roaba Sa, si, punand inainte paine, se intarira. De acolo, sculandu-se Pavel cu Varnava, au mers prin Listra si prin Derbe, binevestind Evanghelia si tamaduind pe cei neputinciosi. Si le-a urmat lor si Tecla pana la Antiohia.
Intrand ei in cetate, s-a intamplat ca un oarecare Alexandru, mai-mare in cetatea aceea, vazand pe Sfanta fecioara Tecla si de frumusetile ei cele mari minunandu-se, s-a ranit asupra ei cu pofta neiertata. Ca, fiind tanar si cu indestulare in desfatari petrecand, se tavalea in necuratii, precum era obiceiul paganilor. La inceput, parandu-i-se ca ar fi femeia lui Pavel, mai intai pe Pavel cu mult aur il silea sa nu-l opreasca pe el de la dorinta lui. Apoi, instiintandu-se ca nu-i femeie, ci fecioara nemaritata, mai mult s-a aprins de ea, si voia ca sa si-o ia lui de femeie pentru cele preamari frumuseti ale ei. Deci a inceput a momi pe Sf. Tecla cu cuvinte spre dragostea sa, dar ea fugea de dansul ca de un leu ce racneste si cauta sa inghita podoaba ei cea sufleteasca. Iar el, cu toate chipurile se ingrijea de dansa, vrand sa o vaneze.
Tot acesta, odinioara intampinand pe sfanta in cale, mergand intre oameni multi si neputand sa mai rabde focul de desfranare care ardea inauntrul inimii lui, a lepadat rusinea si, cu sila prinzand-o, s-a apucat de grumajii ei. Iar ea striga cat putea, plangand si zicand: "Nu ma sili pe mine, roaba lui Dumnezeu; de logodnic m-am lepadat si oare cu tine m-as invoi?" Acestea zicandu-le, se smucea tare din mainile lui si a rupt hainele de pe dansul si de rusine mare l-a umplut pe el.
Maniindu-se Alexandru, inca si stiind ca este crestina, a dus-o la judecata la mai-marele. Apoi, intreband-o de ce se ingretoseaza de nunta, ea a raspuns: "Eu am pe Mirele meu Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cu care m-am insotit prin nunta cea duhovniceasca".
Deci o silea pe ea mai-marele ca sa se lepede de Hristos si sa fie femeia unui barbat. Iar ea nevrand a se supune, a osandit-o sa fie data prada fiarelor pentru aceste doua pricini: "Pentru buna credinta si pentru curatie, caci o intrebau paganii: "De ce crezi in Hristos si pentru ce te lepezi de nunta?", fiind ea tanara si frumoasa, insa mai inainte de a fi data prada la fiare, ca era amanata pentru a doua zi privelistea aceea, a luat-o pe ea spre paza in acea noapte in casa sa oarecare femeie, anume Trifena, a carei fiica, Falconila, murise nu de mult, mai inainte de acea vreme.
Acea Trifena era de neam imparatesc, foarte cinstita si a crezut in Hristos dupa aceea. Pe ea o pomeneste apostolul, scriind catre Romani: "Inchinati-va, zice, Trifenei si Trifosei". Pe aceste doua femei le pomeneste martirologiul latin in zece zile ale lui noiembrie, astfel: "In Iconiul Licaoniei sunt sfintele femei Trifena si Trifosia, care au sporit mult in crestineasca invatatura prin propovaduirea Sfantului Pavel si pilda Sfintei Tecla". Deci Trifena, luand la sine pe Tecla, a petrecut cu dansa toata noaptea aceea in duhovniceasca vorba.
Iar a doua zi s-a adunat multimea poporului care voia sa vada privelistea, si a venit mai-marele cu toti fruntasii cetatii si au scos pe Sfanta Tecla ca pe o mielusea la junghiere si a stat la locul ei unde era sa fie mancata de fiare. Iar cand au dat drumul fiarelor spre dansa, toate umblau imprejurul ei si nici una nu s-a atins de dansa, pentru ca a incuiat Dumnezeu gurile fiarelor, precum oarecand celor din groapa lui Daniil. Si toti cei ce se adunasera la privelistea aceea se mirau de aceasta straina vedere, ca fiarele isi schimbasera iutimea lor in blandete de oi. Atunci unii din multime proslaveau pe Dumnezeul cel propovaduit de Tecla, iar altii huleau, zicand: "Are farmece in hainele ei si pentru aceea nu se ating de dansa fiarele". Aceleasi ziceau si mai-marele cu fruntasii cetatii, ca este fermecatoare si a fermecat pe fiare ca sa nu o vatame pe ea.
Apoi crezura de cuviinta ca a doua zi s-o dea pe ea la mai multe si la mai flamande fiare. Si o trimisera iar la cinstita Trifena, care, primind pe Tecla sanatoasa de la priveliste, se bucura foarte, caci fiica ei ce murise i se aratase ei in vedenie, zicandu-i: "Sa ai pe Tecla in locul meu si s-o rogi pe ea sa se roage pentru mine la adevaratul Dumnezeu, ca sa fiu mutata de aici la locul dreptilor". Pentru aceea Trifena a iubit foarte mult pe Sfanta Tecla, ca pe o fiica a sa, si cu toata inima s-a lipit de dansa, vazand-o pe ea ca este roaba a lui Dumnezeu. Si a rugat-o pe ea sa mijloceasca pentru mantuirea fiicei ei celei moarte, Falconila.
Iar Sfanta Tecla a inceput cu dinadinsul a se ruga cu lacrimi catre induratul Dumnezeu. Si atat de mult au putut sfintele ei rugaciuni, incat Falconila s-a mantuit dupa moarte. Despre acest lucru marturiseste Sfantul Ioan Damaschin, zicand asa: "Deci, au doar pe Falconila nu a mantuit-o intaia mucenita dupa moarte? Dar vei zice poate ca aceasta s-a petrecut dupa vrednicie, caci fiind intaia mucenita, se cadea sa i se asculte rugaciunea. Insa eu la aceasta iti zic: "Bine, era intaia mucenita. Dar gandeste-te pentru cine era rugaciunea! Nu pentru o pagana si slujitoare de idoli si cu totul nesfintita si straina de Domnul?"
Acelasi Damaschin ne da aceeasi marturie si a doua oara, cand istoriseste pentru Traian imparatul, cel mantuit dupa moarte prin rugaciunile Sf. Grigorie Dialogul, adaugand la povestirea aceea si ceva de Falconila, zicand asa: "Aceasta zic si de Falconila ce s-a zis mai sus, ca ea nici de o rautate alta n-a fost vinovata. Iar acesta adica Traian, a randuit la multi mucenici amara moarte. Minunat esti, Stapane, si minunate sunt lucrurile Tale, si pe a Ta negraita milostivire o slavim!" Dupa aceasta vrednica de credinta marturie a Sfantului Ioan Damaschin, ni se incredinteaza ca Falconila s-a mantuit dupa moarte prin rugaciunile sfintei celei dintai mucenite Tecla.
Deci petrecand Tecla in casa Trifenei pana a doua zi, a poruncit tiranul sa nu dea mancare fiarelor, ca, fiind flamande, mai degraba sa se porneasca a sfasia pe Tecla. Si fiind ziua a treia, adusera pe Sfanta Tecla la priveliste, ca sa fie data spre mancare fiarelor. In urma ei mergea si Trifena, plangand ca fecioara cea frumoasa si sfanta, fiind nevinovata, se da la moarte.
Deci, punand-o pe ea la locul cel de priveliste, a poruncit acel fara de rusine boier sa dezbrace pe sfanta, zicand: "Poate in hainele ei vor fi farmece, pentru care nu o mananca fiarele. Dezbracati dar pe fermecatoarea aceasta si vom vedea de va ramanea intreaga". Si asa statea sfanta fecioara in privelistea a tot poporul goala, avandu-si acoperamant numai singura rusinea, si graind ca David: "Rusinea fetei mele m-a acoperit". Si dand drumul asupra ei fiarelor celor flamande si intaratate, lei si ursi; acestea, iesind din inchisorile lor si vazand pe fecioara stand goala, isi plecau capetele la pamant si cu ochii cautau in jos, ca si cum le era rusine de goliciunea cea fecioreasca, si isi intorceau fetele de la dansa. Si era o minunata priveliste: fiarele cunosteau rusinea si isi intorceau ochii lor de la goliciunea fecioreasca, iar oamenii cu ochi nerusinati priveau la ea.
Astfel, fiara necuvantatoare era mustratoare si judecatoare oamenilor in privelistea aceea. Ca acelea, din fire fiind fiare, obiceiul omului curat l-au primit in sine, iar oamenii, intelegatori fiind, in orbiciunile cele de fiare s-au schimbat. Insa ce au sporit? Nimic. Pentru ca, vrand ca prin golirea cea din priveliste sa necinsteasca pe inteleapta fecioara, cinste i-au adaugat
Sfantul Ioan Gura de Aur, pomenind de bine despre dezgolirea celor doua fete, a femeii lui Putifar in camara si a Teclei in adunarea a tot poporul, zice: "Ce a folosit pe femeia egipteanca cea patimasa ca s-a dezgolit in camara? Si ce a vatamat-o pe intaia Mucenita Tecla, ca in priveliste a fost dezgolita? Pentru ca Tecla n-a gresit fiind dezgolita, precum a gresit acea egipteanca. Nici de necinste nu s-a umplut, ci s-a incununat. Si goliciunea acesteia in priveliste s-a incununat, iar aceea in camara cea incuiata s-a rusinat".
Deci, stand Sf. Tecla asa in priveliste, una din leoaice venind, s-a sculat inaintea ei si ii lingea picioarele, ca si cum ar da cinste curatiei celei fecioresti. De acest lucru pomeneste Sf. Ambrozie, zicand: "Puteai sa vezi fiara zacand jos si picioarele sfintei lingand si cu mare glas marturisind ca pe sfantul trup fecioresc nu poate sa-l vatame. Se inchina fiara aceleia ce i se daduse ei spre mancare si, firescul sau narav uitandu-si, se imbraca in obiceiul pe care oamenii l-au pierdut!"
Vazand poporul ca fiarele nu vatama cu nimic pe sfanta, au strigat cu mare glas: "Mare este Dumnezeul pe care il propovaduieste Tecla!" Iar chinuitorul n-a cunoscut puterea lui Dumnezeu si a gandit alt lucru spre pierderea Sfintei Tecla: a sapat o groapa si, cu felurite jivini umpland-o, a aruncat in ea pe sfanta. Dar Cel ce a incuiat oarecand gurile leilor, Acela limbile cele otravite ale serpilor le-a tampit, furia lor a imblanzit-o si otrava lor a pierdut-o. Si a iesit sfanta de acolo nevatamata, toti minunandu-se si spaimantandu-se de aceasta straina vedere. Apoi, nepricepandu-se chinuitorul ce sa faca mai mult, a gandit una ca aceasta, cea mai de pe urma munca: aducand doi junei puternici, a poruncit sa o lege pe Tecla cu un picior de unul si cu un picior de altul si cu bolduri infierbantate sa impunga pe junei, ca, fugind, sa o rupa in doua. Dar si aceasta facand-o, sfanta s-a aflat intreaga, caci, atunci cand o legara pe ea cu franghii tari de juncii aceia si cu infocate fiare incepura a-i imboldi, indata funiile ca niste fire de paianjeni s-au rupt, iar juncii au fugit si sfanta a ramas pe loc, neavand nici o vatamare. Atunci mai-marele, mirandu-se de cele ce se faceau, a inceput a cunoaste dumnezeiasca putere care era cu fecioara aceasta. Si chemand pe Tecla, i-a zis ei: "Cine esti tu si ce fel de putere este cu tine, ca nimeni nu poate sa te vatame pe tine?" Iar ea nimic nu raspundea, decat numai aceasta: "Sunt roaba a Dumnezeului celui viu".
Si temandu-se nelegiuitul de Dumnezeul Cel ce pazea de toata vatamarea pe Tecla, a poruncit sa o imbrace in haine de cinste, si i-a dat drumul, dandu-i o hotarare ca aceasta: "Pe Tecla, roaba lui Dumnezeu, o las sloboda!" Si a mers Tecla in casa Trifenei si s-a facut bucurie mare in casa aceea pentru eliberarea Teclei care, petrecand catava vreme la Trifena, a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu si pe multi i-a invatat acolo sa creada in Hristos. Apoi a dorit sa vada pe Pavel, parintele si invatatorul ei, si aflandu-l, voia sa-i urmeze lui. Iar el a oprit-o pe ea, zicand: "Nimeni nu merge la razboi cu mireasa!"
Si luand binecuvantare de la apostolul, s-a dus in Seleucia si s-a salasluit la un loc pustiu, in oarecare munte aproape de Seleucia, si acolo vietuia in post, in rugaciune si in dumnezeiasca gandire, si facea minuni multe, tamaduind toate bolile, pentru ca, instiintandu-se despre dansa multimea credinciosilor, veneau acolo, aducandu-si neputinciosii lor, pe care ea ii tamaduia.
Apoi s-a intamplat oarecand, in acel loc unde petrecea sfanta, ca mergand pe acolo un jertfitor paganesc din Seleucia calare pe cal si, vazand pe Sfanta Tecla adunandu-si verdeturi de hrana si vazand-o pe ea foarte frumoasa la fata, a poftit-o pe ea cu gand necurat si, lovindu-si calul, s-a repezit spre dansa, vrand sa-si savarseasca pofta lui; iar sfanta, cu puterea lui Dumnezeu intarindu-se, l-a apucat pe el si l-a trantit la pamant, si atat de tare l-a izbit de pamant, incat trei zile a zacut mut si nemiscat. Iar oamenii care treceau pe calea aceea, vazand pe jertfitorul acela ca zacea ca un mort, nu se pricepeau ce i s-a intamplat. Apoi a treia zi s-a facut stire de aceasta si in cetate, de unde multime de oameni au mers la dansul, vrand sa vada ce i s-a intamplat si sa-l ia la casa lui. Dar el, abia venindu-si in sine si ca din somn desteptandu-se, a stat pe picioarele sale si a zis: "Pe o zeita oarecare am vazut si de la aceea am patimit primejdia aceasta". Si abia a putut sa mearga la casa sa, fiind bolnav de lovirea aceea.
Apoi, chemand un zugrav, i-a poruncit lui sa inchipuiasca pe o scandurica pe fecioara aceea ce era ca de optsprezece ani. Iar cand zugravul a inceput a o inchipui dupa randuiala lui Dumnezeu, a nimerit foarte bine asemanarea Sfintei Tecla si, ca pe o vie inchipuire, a dus-o la jertfitorul, care, vazand icoana cea cu totul asemenea Sfintei Tecla, a zis: "Cu adevarat, o fecioara ca aceasta am vazut eu". Luand icoana, a sarutat-o si indata desavarsit s-a insanatosit. Si sculandu-se din pat, pazea cu cinste in casa sa acel chip al Sfintei Tecla. Dupa aceasta a crezut in Hristos cu toata casa sa, prin propovaduirea Sfintei Tecla cea intocmai cu apostolii, care, in acel loc petrecand ani indestulati, pe multi i-a povatuit la calea mantuirii si multora le-a ajutat in nevoi si toate neputintele a tamaduit.
Apoi doctorii si vrajitorii care erau in Seleucia - carora acum mestesugul le era intru nimic si care saracisera lipsindu-se de castigul de mai inainte, pentru ca toti cei cuprinsi de orice boala se duceau la Tecla lasandu-i pe ei -, s-au mahnit foarte mult si s-au maniat asupra tamaduitoarei celei bune, Tecla, care fara de plata tamaduia pe cei ce veneau la dansa. Si fiind porniti de mare zavistie si de manie, au indemnat asupra ei pe niste tineri fara de rusine, ca sa o spurce pe ea cu sila. Caci graiau intre ei zavistnicii: "Fecioara Tecla este curata si pentru aceea este placuta marii zeite Artemida, care ii asculta cererile ei si ii da putere de tamaduiri neputinciosilor. Iar de va fi spurcata, se va intoarce de la dansa Artemida si se va lua de la dansa puterea cea tamaduitoare si se va mari iar mestesugul nostru doctoricesc".
Asa intre ei sfatuindu-se, s-au sarguit sa gaseasca pe acei fara de rusine, la un lucru ca acela, pe care, imbatandu-i cu vin, i-au rugat sa mearga si sa spurce pe Tecla. Si le-au dat lor aur mult si le-au fagaduit sa le dea mai mult de ar face Teclei sila, pentru ca, fiind nebuni si necredinciosi, nu stiau ca Tecla, nu cu puterea Artemidei, ci cu darul lui Hristos tamaduieste toata neputinta si toata boala. Iar tinerii cei fara de rusine, imbatandu-se de vin si sfatuindu-se cu doctorii si cu vrajitorii, au mers la dansa degrab, aprinsi fiind de pofta, plini de spurcate ganduri si de scopul cel rau si, vazandu-i Tecla, i-a intrebat: "Ce vreti, fiilor?" Iar ei au inceput a grai cuvinte spurcate.
Deci, auzind acestea Sfanta Tecla si cunoscand gandul lor cel rau, a fugit din mainile lor; aceea care oarecand de fiare nu se infricosase, fugea acum de acei oameni nerusinati. Iar ei, ca vanatorii pe oaie, o izgoneau pe dansa prin pustie. Cand erau aproape sa o ajunga, ea s-a rugat lui Dumnezeu ca sa o izbaveasca din mainile acelor nerusinati. Si indata un munte de piatra, care se afla acolo, s-a desfacut din porunca lui Dumnezeu, primind pe sfanta inauntrul sau. Astfel i s-a aparat fecioria, si mormant cinstitului ei trup s-a aratat acel munte de piatra, pentru ca acolo a trait tot restul vietii si si-a dat sufletul in mainile Domnului, avand de toti anii vietii sale 90. Iar acum petrece in viata cea nesfarsita, marind pe datatorul de viata Hristos Dumnezeu, Cel impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh marit, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
