Acceptarea prezentului este acceptarea vietii insesi

- Traim timpuri incredibile, timpuri in care tot mai multi oameni se trezesc la viata, accesand acel camp al Prezentei Divine, care ne este pus la dispozitie in momentul prezent. In acest proces de trezire a constiintei, noi suntem pregatiti sa renuntam la autodefinirea pe baza continutului gandirii noastre si sa descoperim ca suntem ceva mult mai amplu si mai maret, decat ceea ce gandim despre noi insine.

Eckhart Tolle: Da. De mii si mii de ani, am trait identificandu-ne cu mintea conditionata, din care a rezultat un simt limitat si iluzoriu al sinelui, un eu infim, care se lupta in permanenta, fiind vesnic temator, nelinistit si in conflict cu el insusi si cu ceilalti. Acum ne deschidem catre starea naturala a sinelui nostru, unificat cu Prezenta Divina – vastul taram al constiintei sau inteligenta universala insasi, in care mintea ganditoare este doar un mic aspect. Acesta este taramul pacii launtrice, din care iau nastere toate aspectele care fac ca viata sa merite a fi traita: creativitatea, pacea, vioiciunea, bucuria, iubirea.

- Fiecare din noi ne-am trezit in mod diferit la starea de neconditionare. Experienta ta a fost o trezire spontana a constiintei. Eu am trait experienta unei treziri initiale, ce a fost urmata de o calatorie care a durat multi ani, in care a trebuit sa-mi observ mintea conditionata si sa ma detasez de ea.

Eckhart Tolle: Pentru majoritatea oamenilor, acesta este un proces gradual, asemanator celui pe care l-ai parcurs tu. Aceasta dimensiune apare din lumea lor launtrica, din dorinta ei de a iesi la iveala. In ceea ce ma priveste, totul s-a intamplat brusc, la varsta de 29 de ani. Eram prins in valtoarea unei depresii suicidale, cand ma gandeam cum sa-mi curm viata. Gandul ca nu mai pot trai cu mine insumi se tot repeta in mintea mea. Apoi, dintr-o data, am constientizat ciudatenia acelui gand. Daca Eu nu pot trai cu mine insumi, trebuie sa existe doi eu: Eu si acel eu insumi, cu care nu mai puteam trai. In acel moment, constiinta mea a incetat sa se identifice cu sinele meu cel nefericit, profund conditionat si atat de coplesit de frica. Aceasta detasare a fost atat de totala, incat acel sine fals, plin de suferinta s-a naruit complet, asemenea unei jucarii gonflabile, careia i s-a scos dopul. Ceea ce a ramas a fost natura mea reala, sub forma prezentei eterne EU SUNT: constiinta in starea ei pura, premergatoare identificarii cu forma. A doua zi, m-am trezit in starea de extaz, care apare si dispare. Insa, de atunci, fluxul adanc al pacii nu m-a parasit niciodata.

- Dupa parerea ta, care este obstacolul major in cunoasterea constiintei neconditionate?

Eckhart Tolle: Sa nu poti inceta sa gandesti. Acesta este un chin cumplit, dar noi nu realizam acest lucru, fiindca aproape toti oamenii sufera din aceasta cauza. De aceea il considera normal. Acest zgomot mental continuu te impiedica sa descoperi acel taram al pacii interioare, care este inseparabil de Prezenta Divina. De asemenea, el creeaza un sine fals, care este produs de minte si care emite umbra fricii si a suferintei.

- In cazul meu, mintea mea conditionata era plina de frica. Am incercat din rasputeri sa o pun in ordine si sa ma descotorosesc de frica. Acest demers nu a facut altceva decat sa ma inhibe si mai mult si sa ma separe de viata. Doar atunci cand am reusit sa fiu in starea de pace, m-am deschis din nou catre viata.

Eckhart Tolle: Deschiderea catre viata presupune ca tu nu mai interpretezi in niciun fel momentul prezent. Aceasta este starea de libertate. Cand ii poti permite acestui moment sa fie asa cum este, fara a simti nevoia de a-l eticheta, in dorinta de a-l face sa fie altfel decat este, descatusezi enorma putere ascunsa in momentul prezent. Ea a fost dintotdeauna acolo, dar a fost ascunsa. Aceasta descatusare nu depinde de circumstantele actuale din viata ta. De fapt, multi oameni traiesc aceasta experienta, in momente in care circumstantele exterioare sunt, dupa cum se spune, rele. Motivul este pur si simplu faptul ca i-ai permis acestui moment, sa fie asa cum este.

- In cartea mea, eu descriu cu pasiune si detaliat simturile, fiindca ele sunt un portal pentru intoarcerea la Prezenta Divina. Odata ce oamenii se elibereaza de preocuparile vietii si isi cultiva simturile, ei se trezesc din nou la viata, capabili de a trai bucuria pura, a momentului prezent.

Eckhart Tolle: Constientizarea simturilor reprezinta o poarta de intrare in momentul prezent, in starea de prezenta. Acest lucru face ca mintea sa se linisteasca, in acel moment de constientizare profunda. Aceasta este starea de constiinta libera de gandire, iar aceasta este lucrul cel mai de pret, care ti s-a intamplat vreodata. Unii oameni traiesc aceasta experienta in mod intamplator, intr-un moment de pericol, de beatitudine sau de epuizare fizica. Acum, intelegem ca putem alege, in mod constient, sa intram in aceasta stare.

- In procesul meu de trezire, unele dintre cele mai dificile probleme cu care m-am confruntat au fost deschiderea si inchiderea, reamintirea si uitarea. Experienta starii de Prezenta EU SUNT, urmata de observarea mintii conditionate, creeaza din nou o problema dureroasa.

Eckhart Tolle: Problemele fac parte din structura profunda a mintii conditionate. Pentru a supravietui si a detine controlul, mintea are nevoie de probleme. Ea nu va recunoaste niciodata acest lucru, in mod deschis. Ea va spune: „Nu vreau sa am probleme”, dar va crea, in permanenta, probleme. Cand observi ca apar probleme, un mod rapid de reactie este sa te intrebi: Care este problema in acest moment? Apoi, sa devii foarte alert fata de realitatea acestui moment si sa vezi daca problema respectiva are vreo legatura cu realitatea prezentului.

- Si, de obicei, nu are nicio legatura! Acum, imi pot observa mintea zbuciumata, cu o mare tandrete. Cred ca o pot vedea atat de clar, pentru ca inima mea este deschisa catre ea. Am multa ingaduinta fata de aceasta minte, care vrea, cu disperare, sa ma mentina in siguranta, pana cand voi deveni suficient de constienta de faptul ca sunt in siguranta.
Eckhart Tolle: Recunoasterea faptului ca nu exista niciodata probleme in momentul prezent este o realizare revolutionara. Uneori, mintea interpreteaza gresit acest lucru. Ea spune ca tu refuzi sa recunosti realitatea, pentru ca nu te concentrezi pe aceste probleme. Capacitatea de a gestiona provocarile, este mult mai mare atunci cand atentia este totalmente in acum si nu in starea de a opune rezistenta. Prin urmare, te poti intreba: In acest moment, oare as putea face ceva? Daca raspunsul este pozitiv, atunci treci la actiune. Sau poate nu e nimic de facut in acel moment, iar atunci, momentul respectiv trebuie acceptat asa cum este el. Aceasta abordare simplifica enorm de mult viata. Provocarile nu se mai transforma in probleme, iar greutatile dispar din viata ta.

- Un alt lucru care a contribuit enorm la trezirea mea a fost faptul ca nu am opus rezistenta la ceea ce se intampla.
Eckhart Tolle: A accepta tot ceea ce apare in acest moment, este o practica spirituala esentiala. Chiar daca practici doar acest lucru, nu vei mai avea nevoie sa citesti o multime de carti sau sa inveti alte tehnici de meditatie. Acceptarea lucrurilor care apar in afara si inlauntrul tau iti ofera libertatea. Mintea conditionata iti va spune sa nu faci acest lucru, pentru ca ea crede ca opunand rezistenta, va deveni libera. Lucrurile stau exact invers. Daca opui rezistenta, te blochezi si mai mult. Cand incetezi sa crezi ceea ce iti spune mintea, realizezi ca cea mai rapida transformare poate avea loc atunci cand accepti ceea ce este, asa cum este. In acel moment, viata se poate misca liber prin tine. Mintea conditionata nu mai obstructioneaza viata.

- Cand ne referim la cultivarea momentului de acum, ne este usor sa ne gandim ca reducem la tacere mintea si credintele sale despre trecut si viitor. Acest lucru nu e de loc adevarat. Mintea este un excelent instrument, cu ajutorul caruia actionam prin viata, dar pentru cei mai multi dintre noi, ea a pus stapanire pe vietile noastre.

Eckhart Tolle: Identificarea sinelui cu mintea este cea care cauzeaza suferinta. Atunci cand se intampla acest lucru, mintea capata un caracter coercitiv. Cand reusesti sa scapi de acest lucru, atunci mintea este doar un instrument minunat, care poate exprima ceea ce apare de la nivelurile cele mai profunde. In viata de zi cu zi, ai nevoie de trecut si de viitor, dar identitatea ta nu trebuie sa provina din ele. Iluzia apare atunci cand iti cauti identitatea in trecut, cand crezi ca tu esti trecutul tau. Cealalta iluzie apare cand iti cauti implinirea in viitor: Trebuie sa devin ceva anume, sa devin mai intreg; intr-o zi, voi ajunge acolo. Pana si Iluminarea poate deveni o iluzie, daca o cauti ca pe o stare viitoare. Atunci cand cultivi momentul acum, iti amintesti in continuare lucruri din trecut, dar cautarea de sine s-a detasat de aceasta reamintire. Si inca folosesti viitorul, pentru chestiuni practice. Puterea dominanta a mintii, care este reteta neimplinirii, se risipeste.

- Cu cat traiesc mai mult in acum, cu atat simt mai multa bucurie. Intregul meu corp radiaza energie, pe masura ce ma linistesc si ma deschid catre viata.

Eckhart Tolle: Eu numesc experienta pe care o traiesti tu, corp launtric. Unii oameni il numesc corp de Lumina. Este o senzatie generala de insufletire, in fiecare celula a corpului. Starea de a fi in prezent nu e o stare a mintii; intreaga fiinta participa la ea.

- Vara trecuta, cand am ascultat conferinta ta, am incetat sa-ti ascult cuvintele si m-am deschis catre acest corp de Lumina.

Eckhart Tolle: Atunci cand cineva vorbeste din starea de liniste, cuvintele poarta o transmisie de energie, o vibratie. Este ca si cum cuvintele ar fi pe planul al doilea. Cunoasterea este transmisa de energia pe care o poarta cuvintele sau, mai degraba, de linistea din spatele cuvintelor.

- Care ar fi mesajul tau de final al acestui interviu?

Eckhart Tolle: Oamenii spun ca e greu sa traiesti in acum, dar lucrurile stau exact invers. Calea normala este dificila si nu a trai in acum. Acceptarea prezentului este acceptarea vietii insesi, fiindca momentul de acum este inseparabil de viata. Asadar, nu va faceti un dusman din momentul de acum. Imprieteniti-va cu el. Cu alte cuvinte, acceptati fiecare moment si tot ceea contine el, ca si cand ar fi alegerea voastra. Imediat, viata va incepe sa lucreze in favoarea si nu impotriva voastra. Apoi, priviti miracolul pe care il dezvaluie viata!

Interviu realizat de Mary O’Malley – consilier si profesor de spiritualitate in Kirkland, Washington, si autor al cartii Belonging to Life: The Journey of A wakening 

(Sa-i apartii vietii: Calatoria trezirii).

Sursa: prietenul Santosh Sumito via http://drumuricatretine.wordpress.com via newsletter Editura For You

Momentul Prezent şi Călătoria Vieţii

Atunci când porneşti într-o călătorie, e foarte bine să te uiţi la o hartă rutieră. Aceasta este o invenţie intelectuală, care te ajută să capeţi o idee generală despre modul în care trebuie să procedezi. Dar ea nu este şi nu poate fi niciodată o adevărată descriere a drumului. Nimeni nu-ţi poate spune cum va arăta acel drum. Numai experienţa ta poate face acest lucru. În orice situaţie apare un moment în care iau sfârşit pregătirile şi începe experienţa. Faptul că ştii că te-ai pregătit bine, îţi poate da convingerea că totul va fi în regulă, dar reuşita apare numai atunci când te bizui pe tine însuţi. Convingerea este un lucrul important, la care trebuie să renunţi în cadrul experienţei. În felul acesta, faci un salt uriaş însprecredinţă.

Cu timpul, toată lumea trebuie să pună harta jos şi să fie prezentă în cadrul experienţei. Pe parcursul călătoriei apar întâmplări neaşteptate, abateri din drum, schimbare de vreme. A conduce o maşină este cu totul altceva decât a te uita pe o hartă.

Cel mai bun lucru pe care această gândire liniară şi secvenţială ţi-l poate da este o hartă a experienţei tale potenţiale. Dar ea nu te poate conduce pe parcursul acestei experienţe. Atunci când te afli în mijlocul experienţei, există semne care te ajută. Indicatorul de ocolire îţi spune că trebuie să schimbi direcţia. Indicatoarele de pe autostradă îţi spun cum s-o iei pe banda care trebuie, sau când să faci la stânga. Există indicatoare care-ţi arată unde se află locuri în care poţi să mănânci, să dormi sau să găseşti benzină. Dacă nu citeşti aceste indicatoare, nu poţi avea o experienţă reuşită. Indicatoarele vin din interfaţa dintre realitatea exterioară şi cea interioară. Ele sunt create prin conexiunea noastră intuitivă cu viaţa.

Indicatoarele ne apar numai în momentul prezent. Nu găseşti unul care să-ţi spună „Mâine sau, cândva, luna viitoare, mergi drept înainte”. Indicatorul îţi spune să mergi drept înainte acum, sau foarte curând. El îţi arată cum să procedezi, aici şi acum. Indicatoarele sunt extrem de folositoare şi importante. Din nefericire, ele sunt aproape complet nebăgate în seamă de către emisfera stângă a creierului – mintea liniară.

Atunci când porneşti într-o călătorie, o hartă îţi poate fi de mare ajutor. Informaţia emisferei stângi a creierului te poate ajuta să te pregăteşti. Dar, o dată pornit, indicatoarele sunt absolut necesare. Dai tu oare atenţie indicatoarelor ce apar în viaţa ta, sau încerci să-ţi organizezi viaţa, folosind numai harta?

Fiecare dintre voi are acces la îndrumarea aflată la un nivel emoţional profund. Dacă „vei fi împreună” cu experienţa ta, vei simţi indicatoarele care apar. Ele îţi pot spune simplu că „asta e în regulă” sau “nu e bine ce faci” – iar aceasta este, adesea, singura informaţie de care ai nevoie. Pentru a primi îndrumare nu e nevoie să ai viziunea unui sfânt. Îndrumarea este marele tău aliat în viaţă. Atunci când te bazezi pe ea, poţi să mergi înainte cu un minim de planificare. Dar atunci când o ignori, oricât ai planifica, tot nu ajungi acasă.

Atunci când ştii unde vrei să mergi, te poţi baza pe îndrumarea din tine care te ajută să ajungi acolo. A încerca să-ţi dai seama pe plan intelectual „cum să ajungi acolo” este un exerciţiu inutil. Pur şi simplu, nu poţi să ştii dinainte. Dar, atunci când te vei afla în decursul experienţei, indicatoarele vor apare şi vei şti încotro să o apuci.

Cu cât ai mai mare încredere în îndrumările din tine, cu atât viaţa îţi devine mai spontană. Planurile sunt întotdeauna tentative care permit provocări şi daruri neanticipate. Dar aceasta nu înseamnă că nu eşti pe deplin implicat. În realitate, poţi să iei hotărâri plecând dintr-un loc mult mai profund. Iar când te implici total, o faci fără nici un fel de sacrificiu.

Schimbarea direcţiei

Adesea, pe parcursul vieţii, trebuie revizuit modul de implicare. Faci un plan pentru viitor, iar acesta nu se materializează. Oricât de tare te străduieşti să-l urmezi, el nu se împlineşte. Acesta e un indiciu că trebuie să te repliezi, să renunţi la ceea ce te aşteptai în funcţie de trecut şi să te deschizi spre ceea ce vrea să se întâmple în acest moment.

Renegocierea implicărilor nu este un semn de slăbiciune sau de inconsecvenţă, decât dacă se întâmplă în permanenţă. Atunci când ceva pare că nu iese aşa cum vrei, cel mai bun lucru de făcut este să spui adevărul celorlalţi oameni implicaţi. Cel mai adesea vei descoperi că ceilalţi au propriile lor rezerve în privinţa acelui plan. Prin urmare, revizuirea lui se face în interesul tuturor părţilor.

Uneori, e posibil să ceri o schimbare care nu va fi acceptată de către ceilalţi. Atunci, va trebui să te adaptezi lor şi să decizi dacă această schimbare este cu adevărat importantă pentru tine. Este oare realizarea planului cu adevărat importantă pentru cealaltă persoană? Poţi tu să faci ce ţi-ai propus – şi să-ţi păstrezi totuşi demnitatea? De obicei, dacă intenţia ta este să te respecţi pe tine însuţi şi pe ceilalţi, se poate găsi o soluţie reciproc acceptabilă. Menţinerea în permanenţă a ideii că binele tău cel mai mare nu intră în conflict cu binele cel mai mare al altora, facilitează descoperirea soluţiilor care îi respectă pe toţi în mod egal.

Abuzurile şi trădarea apar atunci când ţii cu dinţii de un plan sau, din cauza fricii, încalci înţelegeri. Dacă îţi asumi o obligaţie şi nu te simţi bine respectând-o, trebuie să comunici acest lucru persoanelor implicate. Important în acest caz nu este dacă se ţine o promisiune, ci dacă este comunicată modificarea ce s-a petrecut în inima ta, sau în hotărârea pe care ai luat-o. Întotdeauna îi respecţi cel mai bine pe ceilalţi, spunându-le adevărul despre propria ta experienţă.

Trădarea apare din cauza reacţiei celorlalţi. Se creează frică, iar aceasta nu este recunoscută şi nici comunicată. Comportamentul bazat pe frică, ce apare ca rezultat, este un atac împotriva altora. Alternativa e o comunicare cinstită. Când spui altuia „simt că mi-e frică şi nu sunt sigur că-mi pot ţine promisiunea”, ai respectat atât pe cealaltă persoană, cât şi pe tine însuţi. Dar dacă nu spui nimic şi te retragi din cauza fricii, sau acţionezi într-un mod ostil, pur şi simplu adânceşti frica pe care o trăieşti (şi pe care, probabil, o trăieşte şi cealaltă persoană).

Problema implicării reprezintă una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă fiinţele umane. Frica de a fi controlat, abandonat şi trădat se manifestă pretutindeni. Cei care pretind dragoste de la alţii sau cedează în faţa acelor pretenţii sunt, în cele din urmă, abandonaţi sau trădaţi. Acest lucru se întâmplă, deoarece ei se trădează pe ei înşişi. A spune DA sau NU unei alte persoane, reprezintă o comunicare clară. Dar a spune „nu”, atunci când vrei să spui da şi a spune „da”, atunci când vrei să spui nu, creează condiţii pentru abuzuri.

A înţelege că ai spus „da” – şi a şti că acum nu te simţi în largul tău în această privinţă – este primul pas înspre a te respecta pe tine însuţi. A-i spune partenerului tău – este al doilea pas. În cele din urmă, nimeni nu trebuie să ţină o altă persoană legată de o promisiune pe care a facut-o în trecut şi în privinţa căreia nu se mai simte în largul ei în prezent. Dacă nu poţi să dezlegi o altă persoană de trecut, cum te poţi dezlega pe tine însuţi? Ceea ce contează nu este faptul că sunteţi împreună sau despărţiţi, ci dacă faceţi acest lucru într-un mod plin de corectitudine şi de respect mutual. Aceasta este cheia.

Linistea inimii de Paul Ferrini via Drumuricatretine

Sursa: danielroxin.blogspot.ro

Viața ta – suma alegerilor făcute până în prezent

În fiecare zi, fiecare dintre noi face o mulţime de alegeri care vor avea impact asupra vieţilor noastre. Unele dintre acestea sunt de mică importanţă si ne vor influenţa în urmă­toarele câteva minute, ore, sau zile, în timp ce altele ne vor schimba complet cursul vieţii. Unele alegeri sunt mai uşor de făcut, altele mai greu. Unele ne vor conduce direct spre suc­ces, în timp ce altele ne vor aduce faţă în faţă cu eşecul. Unele vor părea cutremurător de importante, în timp ce altele vor părea complet nesemnificative. Dar ce trebuie să ştim neapărat este că fiecare alegere, importantă sau nu, uşoară sau dificilă, pe care o luăm în mod individual sau co­lectiv, ne modifică cursul vieţii. Calitatea alegerilor noastre va hotărî, dacă ne vom lupta cu frustrările, sau vom trăi o viaţă extraordinară – viaţa visurilor noastre.

Capacitatea noastră de a face alegeri implică anumite drepturi şi libertăţi. Dacă putem alege, atunci putem determi­na ce decizii să luăm în legătură cu corpurile, sănătatea, rela­ţiile, finanţele şi carierele noastre, cu vieţile noastre sociale şi cu credinţele noastre spirituale. Opţiunea ne permite să ale­gem, să selectăm, să decidem între posibilele căi de urmat. Să mergem la dreapta sau la stânga. Să mergem înainte sau înapoi, să fim fericiţi sau trişti, iubitori sau plini de ură, satis­făcuţi sau nemulţumiţi. Alegerea ne dă puterea de a avea suc­ces sau de a fi neîmpliniţi, să fim buni sau extraordinari, să simţim plăcere sau durere. Putem alege îngheţată cu cioco­lată sau cu vanilie, putem munci sau ne putem juca, econo­misi sau cheltui, putem fi responsabili de faptele noastre sau victime. Putem fi ocupaţi sau nu, fideli sau nu, disciplinaţi sau leneşi. Putem merge pe o cale care să ne reflecte sinele nos­tru superior, sau pe una care să ne reflecte sinele nostru infe­rior, în final, noi suntem cei care alegem.

Lucrul care ne face pe fiecare dintre noi speciali si ne deosebeşte de toate celelalte forme de viaţă, este capacitatea de a ne cântări opţiunile şi de a face alegeri conştiente, deli­berate. Posibilitatea de a alege ar putea fi cel mai de preţ dar al nostru. Când eram mai tineri, aşteptam cu nerăbdare să ajungem la vârsta la care să nu mai trebuiască să facem ceea ce ni se spune. Consideram că această capacitate de a face propriile noastre alegeri era un dar nepreţuit. De-abia aştep­tam ziua când nu va mai fi nevoie să respectăm regulile părinţilor, care ne fuseseră impuse timp de ani de zile, şi să ne conducem vieţile singuri. Aşteptam momentul când deve­neam liberi şi stăpâni pe propriile noastre destine, savurând acel moment hotărâtor, când puteam alege când să ne tre­zim, când şi ce să mâncăm, când să ne culcăm – şi când să nu facem toate astea. Ca tineri adulţi, dreptul de a alege în­semna libertate. Capacitatea de a alege, presupunea posibili­tăţi nelimitate pentru a ne crea un viitor plin de visele şi dorin­ţele noastre. Alegerea ne oferea speranţă. Ne promitea o via­ţă emoţionantă – o viaţă în care am fi fost liberi să gândim si să creăm orice ne-am fi dorit. Ca tineri ce deveneau adulţi, am făcut alegeri pentru că ne entuziasmau, pentru că ne sim­ţeam bine, pentru că ofereau promisiunea unei satisfacţii, sau a unei recompense.

Când suntem tineri e uşor să spunem: „O să-mi înde­plinesc visurile mai târziu” sau „Anul viitor va fi anul meu de glorie”. Tinereţea îşi permite luxul să creadă că „într-o zi” vom ajunge, în mod miraculos, la destinaţia din visurile noastre. Apoi se întâmplă însă ceva. Ne maturizăm si realitatea crudă îşi spune cuvântul: ziua pe care am tot asteptat-o, nu va veni în mod miraculos. Prezentul nostru se bazează pe alegerile pe care le-am făcut ieri şi pe cele de acum trei zile, trei luni, sau trei ani. Nu ajungem să avem datorii enorme, din cauza unei singure cheltuieli extravagante. Nici nu ne îngrăşăm cu zece kilogra­me, pentru că mâncăm copios la o singură masă. Iar relaţiile noastre, bineînţeles că nu se încheie peste noapte, în urma unei singure dispute mai aprinse. Suntem acolo unde sun­tem, din cauza unor alegeri subconştiente nepotrivite pe care le luăm absolut în fiecare zi şi care ajung să formeze realita­tea în care ne aflăm.

Dacă vrem să înţelegem mai bine cum am creat reali­tatea prezentă, nu trebuie decât să vedem alegerile pe care le-am făcut în trecut. Examinarea condiţiilor actuale ne va de­monstra că am ajuns unde suntem, în urma rezultatelor deci­ziilor luate ieri, alaltăieri si în zilele anterioare. La fel, dacă vrem să vedem cum ne va fi viaţa în viitor, trebuie să studiem alegerile pe care le facem astăzi. Poate că nu ne-am gândit niciodată la viaţa noastră în acest mod. Dar, este cert că viito­rul va depinde de deciziile luate de noi, chiar în acest mo­ment. Atunci, care este motivul pentru care cei mai mulţi din­tre noi petrec atât de puţin timp gândindu-se la alegerile pe care le fac? De ce, de multe ori, nu ne uităm în ambele direc­ţii, înainte de a porni înainte şi nu cântărim toate opţiunile po­sibile şi consecinţele acestora? Vieţile noastre nu sunt un joc de noroc la care avem ghinion – şi nici nu sunt astfel, din ca­uza părinţilor, a soţului, sau a şefului. Acest lucru are şi avan­taje si dezavantaje. Dezavantajul este că suntem singurii răs­punzători de viaţa noastră. Avantajul este faptul că noi – şi nu­mai noi – avem puterea de a ne schimba vieţile – şi o putem face în orice moment.

Este destul de simplu: dacă vrem ca vieţile noastre să fie diferite, tot ce trebuie este să facem alte alegeri. Cei mai mulţi dintre noi continuăm să facem aceleaşi alegeri din obişnuinţă, din confort, teamă sau lene şi apoi ne mirăm de ce nu obţi­nem rezultate diferite. Adevărul este că suntem atât de ocupaţi de supravieţuire, încât nici măcar nu ne dăm seama că alege­rile şi acţiunile noastre nu ne conduc spre împlinirea speran­ţelor şi a viselor. Suntem prea preocupaţi de rutina zilnică şi preferăm să mergem pe calea cea mai uşoară, mai cunoscută, sau care opune cea mai mică rezistenţă – chiar dacă ne conduce spre un loc în care nu dorim, de fapt, să ajungem. Mulţi dintre noi se poticnesc în fiecare zi, încercând să facă tot ce pot, fără a conştientiza si a avea instrumentele necesare pen­tru a-şi schimba cursul vieţii. Apoi suntem uimiţi când ne tre­zim si descoperim că, de ani de zile, luptăm pentru aceleaşi scopuri si dorinţe si tot nu suntem acolo unde ne-am fi dorit.

Cei mai mulţi dintre noi au pierdut din vedere relaţia care există între alegerile si acţiunile noastre si rezultatele acestora, în loc să ne asumăm responsabilitatea pentru starea actuală a lucrurilor, devenim specialişti în a-i acuza pe alţii, considerând că e vina lor, atunci când vieţile noastre nu sunt atât de minunate pe cât ne-am aşteptat. Am putea chiar arăta cu degetul spre alţii, în loc să ve­dem alegerile pe care noi le-am făcut şi care ne-au dus exact în locul în care suntem astăzi. Dacă nu suntem conştienţi atunci când facem alegeri, nu vom face nimic altceva decât să repetăm tiparele din trecut. Dacă vreţi să vă atingeţi ţelurile si să creaţi viaţa pe care o doriţi, va trebui să faceţi alte alegeri, care să vă conducă spre acţiuni noi [...]

Calitatea vieţilor noastre este suma tuturor deciziilor noastre. Pentru a lua decizii de calitate, trebuie să vedem lim­pede. Punându-ne întrebări în legătură cu toate variantele po­sibile, devenim mai conştienţi şi putem vedea mai clar even­tualele rezultate ale acţiunilor noastre. Când vă puneţi aceste întrebări pe parcursul procesului decizional, vedeţi imediat daca decizia pe care sunteţi pe cale s-o luaţi este o expresie a părţii voastre luminate sau a celei întunecate, dacă alegerea provine din speranţele şi visele voastre, sau din temeri şi îndo­ieli. Aceste întrebări vă oferă înţelepciunea necesară, pentru ca ce era înainte inconştient, să devină conştient, pentru ca să puteţi alege cu toată puterea ce vine din actul de a fi pe de­plin conştient.

Toţi avem o flacără internă care este păstrătoarea forţei noastre vitale. Fiecare alegere pe care o facem, ori aduce mai multă forţă, întărind, aprinzând si hrănindu-ne flacăra, ori di­minuează această forţă, micşorând intensitatea flăcării şi reducându-i puterea. Atunci când focul interior este viu, ne simţim puternici si încrezători. Avem puterea şi curajul de a spune adevărul, ca si umilinţa de a cere ce ne trebuie. O flacără sănătoasă ne um­ple minţile cu imagini clare şi cu inspiraţie şi ne oferă tăria de a ţine cont de visele noastre şi de a le urma. Atunci când ne alimentăm focul din interior, putem vedea cu foarte mare cla­ritate şi putem acţiona fără să ne abatem din drum. O flacără puternică ne împinge spre stări de conştiinţă mai înalte, acolo unde sălăşluiesc iubirea de sine şi libertatea emoţională.

Însă atunci când flăcările sunt mici, suntem vulnerabili, firavi şi slabi. Suntem temători, susceptibili si îngrijoraţi şi ne îndoim de propriile noastre puteri. Atunci când flăcările nu au fost îngrijite şi hrănite, căutăm cu disperare împlinire în lucru­rile din exteriorul nostru, încetăm să mai comunicăm cu cei­lalţi, fiindu-ne teamă că nu merităm să fim iubiţi si fericiţi. Atunci când flăcările noastre sunt slabe, nu avem un sistem defensiv apt să lupte cu boala, îndoiala, grija, lipsa de apreci­ere faţă de propria persoană, dependenţa sau critica. Atunci când flacăra noastră este mică aşteptăm ca alţii să ne alimen­teze focul, pentru că noi nu am făcut-o. Un foc mic este slab si cade pradă dialogurilor negative continue, care se infiltrea­ză în minţile noastre.

Acum o să vă spun ceva care o să vă trezească la reali­tate: alegerile ne influenţează comportamentul şi acţiunile. Fiecare alegere, ori pune lemne pe focul nostru interior, ori îl stropeşte cu apă, diminuându-i astfel forţele. Dacă vrem să strălucim în toată lumina noastră, dacă vrem să ne exprimăm în mod autentic şi dorim ca forţa să ne propulseze scopurile în lume, sarcina primordială trebuie să fie aceea de a ne men­ţine focul interior – forţa noastră vitală – cât mai puternic.

Debbie Ford – Întrebãrile potrivite

Sursa: drumuricatretine.wordpress.com

Cei care au boicotat referendumul verifică acum prezenţa!

Kafka ar fi invidios pe situaţia în care se află acum România, căci faimoasa sa literatură a absurdului pare acum un joc cât se poate de logic! Să-i vezi pe oamenii lui Băsescu (judecători ai CCR, procurori, politicieni, ziarişti) cum se dau de ceasul morţii pentru a verifica prezenţa la vot, după ce au făcut tot posibilul ca electoratul să stea acasă – iată imaginea coşmarului pe care-l trăim acum cu toţii.

Simpla reamintire a evenimentelor este cât se poate de edificatoare: Traian Băsescu a declarat că nu vrea să se întoarcă la Cotroceni la masa verde, a plusat apoi şi a spus că numai un preşedinte laş ar cere susţinătorilor să stea acasă, „ameninţînd” chiar PDL că va intra în conflict cu el dacă vor cere oamenilor să nu se prezinte la urne şi, în final, apoteotic, apelurile sale disperate ca electoratul să stea acasă!

O astfel de situaţie, cunoscută de toată lumea, ar trebui să-i descalifice pe toţi cei care au făcut din minciună şi dezinformare o strategie electorală. Mai mult, ei ar trebui să se ascundă în gaură de şarpe pentru o lungă perioadă de timp şi să scoată din propriul vocabular cuvintele onoare, demnitate, respect, cinste!

Ce vedem, în schimb? Tocmai aceia care au cerut oamenilor să stea acasă au pus în mişcare un aparat întreg care să-i verifice pe cei care şi-au exercitat dreptul legal de de a vota după propriile lor convingeri! La ordinul procurorului general şi al şefului DNA, adică al acelora care aşteaptă cu sufletul la gură ca Băsescu să revină la Cotroceni pentru a le mai da un mandat, au trimis pe teren procurorii pentru a-i lua la întrebări pe votanţi!

La fel şi reprezentanţii Preşedinţiei şi ai PDL din Curtea Constituţională, care nu vor în ruptul capului să iasă din paradigma lui Băsescu, în loc să-şi respecte obligaţiile legale şi propriile decizii, prin care au impus pragul electoral tocmai pentru a stimula participarea masivă a oamenilor la vot, trimit acum „erate” şi adrese prin care-şi contrazic hotărârile date anterior, în dorinţa de a arăta tuturor că voturile exercitate nu mai contează, ci doar numărul celor care au stat acasă!

Haita autosuspendaţilor de la vot apare, de asemenea, pe toate posturile TV, cântând aceeaşi arie dogită, emisă de PDL şi de cetăţeanul din garaj, într-un cor al imposturii pe care lumea nu l-a mai cunoscut de cînd omul s-a ridicat în două picioare! Ziariştii-ţuţeri de pe la reviste, televiziuni şi ziare amanetate cu mult timp înainte de acest referendum, precum şi politicienii cei mai veroşi, pe care oamenii i-au pus de mult într-un insectar al ruşinii, îşi dau mâna în fiecare seară pentru a întreţine acest scandal ce ne mistuieşe tuturor liniştea, susţinînd că votul, din moment ce este împotriva lor, nu mai are nici o importanţă!

Atâta vreme cât procurorii au în sertare listele cu cei care au votat şi, pe toate căile, se sugerează că prezenţa la urne a devenit aproape o infracţiune, putem deja să stingem flacăra democraţiei! Nu aceea pierdută în Dunăre, ci aceea care ne menţine în lumea civilizată.

Şi dacă americanii, nemţii sau francezii se prefac că nu văd aceste lucruri aşa cum sînt ele în realitate, s-ar putea, curând, să verifice pe propria lor piele pericolele ce ne pasc acum pe noi.

Ion Spânu
sursa: cotidianul.ro

Sursa: gandeste.org

Momentul Prezent şi Călătoria Vieţii

Atunci când porneşti într-o călătorie, e foarte bine să te uiţi la o hartă rutieră. Aceasta este o invenţie intelectuală, care te ajută să capeţi o idee generală despre modul în care trebuie să procedezi. Dar ea nu este şi nu poate fi niciodată o adevărată descriere a drumului. Nimeni nu-ţi poate spune cum va arăta acel drum. Numai experienţa ta poate face acest lucru. În orice situaţie apare un moment în care iau sfârşit pregătirile şi începe experienţa. Faptul că ştii că te-ai pregătit bine, îţi poate da convingerea că totul va fi în regulă, dar reuşita apare numai atunci când te bizui pe tine însuţi. Convingerea este un lucrul important, la care trebuie să renunţi în cadrul experienţei. În felul acesta, faci un salt uriaş înspre credinţă.

Cu timpul, toată lumea trebuie să pună harta jos şi să fie prezentă în cadrul experienţei. Pe parcursul călătoriei apar întâmplări neaşteptate, abateri din drum, schimbare de vreme. A conduce o maşină este cu totul altceva decât a te uita pe o hartă.

Cel mai bun lucru pe care această gândire liniară şi secvenţială ţi-l poate da este o hartă a experienţei tale potenţiale. Dar ea nu te poate conduce pe parcursul acestei experienţe. Atunci când te afli în mijlocul experienţei, există semne care te ajută. Indicatorul de ocolire îţi spune că trebuie să schimbi direcţia. Indicatoarele de pe autostradă îţi spun cum s-o iei pe banda care trebuie, sau când să faci la stânga. Există indicatoare care-ţi arată unde se află locuri în care poţi să mănânci, să dormi sau să găseşti benzină. Dacă nu citeşti aceste indicatoare, nu poţi avea o experienţă reuşită. Indicatoarele vin din interfaţa dintre realitatea exterioară şi cea interioară. Ele sunt create prin conexiunea noastră intuitivă cu viaţa.

Indicatoarele ne apar numai în momentul prezent. Nu găseşti unul care să-ţi spună „Mâine sau, cândva, luna viitoare, mergi drept înainte”. Indicatorul îţi spune să mergi drept înainte acum, sau foarte curând. El îţi arată cum să procedezi, aici şi acum. Indicatoarele sunt extrem de folositoare şi importante. Din nefericire, ele sunt aproape complet nebăgate în seamă de către emisfera stângă a creierului – mintea liniară.

Atunci când porneşti într-o călătorie, o hartă îţi poate fi de mare ajutor. Informaţia emisferei stângi a creierului te poate ajuta să te pregăteşti. Dar, o dată pornit, indicatoarele sunt absolut necesare. Dai tu oare atenţie indicatoarelor ce apar în viaţa ta, sau încerci să-ţi organizezi viaţa, folosind numai harta?

Fiecare dintre voi are acces la îndrumarea aflată la un nivel emoţional profund. Dacă „vei fi împreună” cu experienţa ta, vei simţi indicatoarele care apar. Ele îţi pot spune simplu că „asta e în regulă” sau “nu e bine ce faci” – iar aceasta este, adesea, singura informaţie de care ai nevoie. Pentru a primi îndrumare nu e nevoie să ai viziunea unui sfânt. Îndrumarea este marele tău aliat în viaţă. Atunci când te bazezi pe ea, poţi să mergi înainte cu un minim de planificare. Dar atunci când o ignori, oricât ai planifica, tot nu ajungi acasă.

Atunci când ştii unde vrei să mergi, te poţi baza pe îndrumarea din tine care te ajută să ajungi acolo. A încerca să-ţi dai seama pe plan intelectual „cum să ajungi acolo” este un exerciţiu inutil. Pur şi simplu, nu poţi să ştii dinainte. Dar, atunci când te vei afla în decursul experienţei, indicatoarele vor apare şi vei şti încotro să o apuci.

Cu cât ai mai mare încredere în îndrumările din tine, cu atât viaţa îţi devine mai spontană. Planurile sunt întotdeauna tentative care permit provocări şi daruri neanticipate. Dar aceasta nu înseamnă că nu eşti pe deplin implicat. În realitate, poţi să iei hotărâri plecând dintr-un loc mult mai profund. Iar când te implici total, o faci fără nici un fel de sacrificiu.

Schimbarea direcţiei

Adesea, pe parcursul vieţii, trebuie revizuit modul de implicare. Faci un plan pentru viitor, iar acesta nu se materializează. Oricât de tare te străduieşti să-l urmezi, el nu se împlineşte. Acesta e un indiciu că trebuie să te repliezi, să renunţi la ceea ce te aşteptai în funcţie de trecut şi să te deschizi spre ceea ce vrea să se întâmple în acest moment.

Renegocierea implicărilor nu este un semn de slăbiciune sau de inconsecvenţă, decât dacă se întâmplă în permanenţă. Atunci când ceva pare că nu iese aşa cum vrei, cel mai bun lucru de făcut este să spui adevărul celorlalţi oameni implicaţi. Cel mai adesea vei descoperi că ceilalţi au propriile lor rezerve în privinţa acelui plan. Prin urmare, revizuirea lui se face în interesul tuturor părţilor.

Uneori, e posibil să ceri o schimbare care nu va fi acceptată de către ceilalţi. Atunci, va trebui să te adaptezi lor şi să decizi dacă această schimbare este cu adevărat importantă pentru tine. Este oare realizarea planului cu adevărat importantă pentru cealaltă persoană? Poţi tu să faci ce ţi-ai propus – şi să-ţi păstrezi totuşi demnitatea? De obicei, dacă intenţia ta este să te respecţi pe tine însuţi şi pe ceilalţi, se poate găsi o soluţie reciproc acceptabilă. Menţinerea în permanenţă a ideii că binele tău cel mai mare nu intră în conflict cu binele cel mai mare al altora, facilitează descoperirea soluţiilor care îi respectă pe toţi în mod egal.

Abuzurile şi trădarea apar atunci când ţii cu dinţii de un plan sau, din cauza fricii, încalci înţelegeri. Dacă îţi asumi o obligaţie şi nu te simţi bine respectând-o, trebuie să comunici acest lucru persoanelor implicate. Important în acest caz nu este dacă se ţine o promisiune, ci dacă este comunicată modificarea ce s-a petrecut în inima ta, sau în hotărârea pe care ai luat-o. Întotdeauna îi respecţi cel mai bine pe ceilalţi, spunându-le adevărul despre propria ta experienţă.

Trădarea apare din cauza reacţiei celorlalţi. Se creează frică, iar aceasta nu este recunoscută şi nici comunicată. Comportamentul bazat pe frică, ce apare ca rezultat, este un atac împotriva altora. Alternativa e o comunicare cinstită. Când spui altuia „simt că mi-e frică şi nu sunt sigur că-mi pot ţine promisiunea”, ai respectat atât pe cealaltă persoană, cât şi pe tine însuţi. Dar dacă nu spui nimic şi te retragi din cauza fricii, sau acţionezi într-un mod ostil, pur şi simplu adânceşti frica pe care o trăieşti (şi pe care, probabil, o trăieşte şi cealaltă persoană).

Problema implicării reprezintă una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă fiinţele umane. Frica de a fi controlat, abandonat şi trădat se manifestă pretutindeni. Cei care pretind dragoste de la alţii sau cedează în faţa acelor pretenţii sunt, în cele din urmă, abandonaţi sau trădaţi. Acest lucru se întâmplă, deoarece ei se trădează pe ei înşişi. A spune DA sau NU unei alte persoane, reprezintă o comunicare clară. Dar a spune „nu”, atunci când vrei să spui da şi a spune „da”, atunci când vrei să spui nu, creează condiţii pentru abuzuri.

A înţelege că ai spus „da” – şi a şti că acum nu te simţi în largul tău în această privinţă – este primul pas înspre a te respecta pe tine însuţi. A-i spune partenerului tău – este al doilea pas. În cele din urmă, nimeni nu trebuie să ţină o altă persoană legată de o promisiune pe care a facut-o în trecut şi în privinţa căreia nu se mai simte în largul ei în prezent. Dacă nu poţi să dezlegi o altă persoană de trecut, cum te poţi dezlega pe tine însuţi? Ceea ce contează nu este faptul că sunteţi împreună sau despărţiţi, ci dacă faceţi acest lucru într-un mod plin de corectitudine şi de respect mutual. Aceasta este cheia.

Linistea inimii de Paul Ferrini

Sursa: drumuricatretine.wordpress.com/

RĂZBOI RECE? RUSIA vrea prezenţă militară în CUBA şi VIETNAM

Rusia negociază pentru a redeschide instalaţii militare din Cuba şi Vietnam, potrivit unui anunţ al comandantului marinei ruse, viceamiralul Viktor Cirkov, citat vineri de agenţia de presă RIA-Novosti.

Rusia negociază pentru a redeschide instalaţii militare din Cuba şi Vietnam

Negociem pentru ca forţele navale ruse să poată fi staţionate şi în afara graniţelor Rusiei", a declarat oficialul.

"Negocierile au început în urmă cu câţiva ani. Studiem problema înfiinţării unor puncte de susţinere materială şi tehnică în Cuba, Seychelles şi în Vietnam", a menţionat Cirkov.

Interviul acordat agenţiei RIA-Novosti a fost difuzat înainte de reuniunea de la Soci, cu privire la Marea Neagră, la care participă preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul vietnamez, Truong Tan Sang.

Rusia a anunţat în 2001 abandonarea bazei sale navale din golful Cam Ranh, din sudul Vietnamului, închiriat în virtutea acordului semnat în 1979 între Hanoi şi URSS. Rusia a anunţat şi retragerea din Cuba.

Moscova a motivat pe atunci că deciziile au fost luate din cauza necesităţii de a-şi concentra eforturile pentru a contracara în special ameninţarea teroristă.

Rusia nu a păstrat, în afară de portul din Sebastopol, din Crimeea, din sudul Ucrainei, acolo unde este momentan flota din Marea Neagră, decât "un punct de realimentare şi asistenţă tehnică", în portul din Tartus, în Siria, utilizat de marina rusă încă din 1970.

Sursa:  REALITATEA.NET

Profetii indiene din vechime despre vremurile prezente si viitoare

Iata un exemplu interesant din “Doctrina Secreta” luata din Purane(colectie de texte brahmanice). Astfel Satya Yuga este prima in seria celor Patru Ere sau Yuga, in timp ce Kali Yuga este intotdeauna ultima. Acum Kali Yuga stapaneste India si coincide cu Kali Yuga din partea occidentala. Este bine sa amintim despre prorocul care a scris Visna Purana si a prevazut cateva influente intunecate si crime ale Kali Yuga.

Spunand ca barbarii vor stapani malurile raurilor Indus, Chandrabhaga si Kashmir, el adauga: Vor fi niste monarhi contemporani care vor domina Pamantul, vor fi stapanii spiritului rau, ai moravurilor proaste si vor fi devotati minciunii si raului. Ei vor ucide femei si copii, chiar si regi, vor lua averile celor pe care ii vor supune (sau, cu alte cuvinte, vor lua sotiile strainilor); cu toate acestea puterea lor va fi limitata… Viata lor va fi scurta, iar dorintele lor vor aduce numai nefericire.

Oamenii din diferite tari, crezand in ei, le vor urma exemplul; iar barbarii vor fi puternici (in India), vor fi protejati de printi, in timp ce oamenii simpli vor fi alungati, poporul va suferi foarte mult. Bogatia si cucernicia vor scadea in fiecare zi, pana cand intreaga lume va fi obisnuita cu desfraul. Numai latura materiala va da o pozitie sociala deosebita: bogatia va fi singurul izvor de cinste si fidelitate; senzualitatea va fi singura legatura dintre sexe; minciuna va fi singurul mijloc pentru dobandirea succesului in procese; femeile vor fi doar un obiect de desfatare sexuala… Imaginea exterioara va fi singura diferenta dintre treptele vietii; necinstea va fi un mijloc comun de existenta; slabiciunea va fi o cauza a lipsei de independenta; teama si ingamfarea vor schimba conceptia despre lume; darnicia se va numi bogatie; bogatul va fi socotit curat; acordul reciproc va inlocui casatoria; hainele subtiri vor fi o valoare… Cel mai puternic va stapini poporul si, nefiind in stare sa suporte apasarile promisiunilor (khara-bhara), va fi salvat doar in pustiu…

Astfel, in Kali Yuga, decaderea va merge pana acolo incat rasa umana se va apropia de disparitie (Pralaia). Atunci cand sfarsitul Kali Yuga va fi foarte aproape, o parte a Fiintei divine care exista prin forta propriei naturi (Kalki Avatar) va cobori pe Pamant… fiind inzestrat cu opt calitati supraumane… El va restabili dreptatea pe Pamant, iar mintile acelora care vor trai la sfarsitul Kali Yuga se vor trezi si vor fi atat de limpezi precum cristalul.

Oamenii astfel transformati vor fi semintele fiintelor umane si vor da nastere unei rase care va urma legile Erei Krit (sau Era Curateniei). Dupa cum se spune: Cand Soarele si Luna, si (asterismul lunar) Linistea, si planeta Jupiter vor fi intr-o singura casa, Era Krit (sau Sathya) se va intoarce…. Doua personalitati din Devapa, Kuru si Maru (Moria) din neamul Ishvaka, vor continua sa traiasca pe parcursul celor Patru Ere, locuind in Kalapa (Sambala). Ei se vor intoarce aici la inceputul Erei Krit. Maru (Moria), fiul fortei Yoga, va continua sa traiasca… El va pune bazele rasei kshatriilor, Dinastiei Soarelui.

Este adevarat sau nu ceea ce se spune in ultima prorocire, insa fericirile Kali Yuga sunt descrise foarte bine si sunt in concordanta cu ceea ce se stia si in Europa, si in alte tari crestine civilizate la sfarsitul secolului al XIX-lea si la inceputul secolului al XX-lea, secolul maretei noastre Ere a Luminilor.

Sursa: www.almeea.com

Trecutul nu poate supravieţui dacă sunteţi în prezent

Dacă aveţi nevoie să aflaţi lucruri despre trecutul inconştient care trăieşte încă în voi, acestea vor fi aduse la lumină de către provocările (obstacolele) pe care le întâlniţi în prezent. Dacă săpaţi în trecut, acesta va deveni o prăpastie fără fund: întotdeauna va mai exista ceva de descoperit. Poate credeţi că aveţi nevoie de mai mult timp pentru a înţelege trecutul sau pentru a vă elibera de el, cu alte cuvinte că, viitotul vă va elibera până la urmă de trecut. Aceasta este o iluzie. Numai prezentul vă poate elibera de trecut. Mai mult timp nu vă poate elibera de trecut.

Accedeţi la trăirea clipei Acum. Puterea clipei Acum este puterea propriei voastre prezenţe, conştiinţa voastră eliberată de formele gândirii (minţii vechi). Aşa că abordaţi trecutul la nivelul prezentului. Cu cât acordaţi mai multă atenţie trecutului, cu atât îl alimentaţi mai mult cu energie şi este cu atât mai probabil că vă veţi identifica cu el.

Nu mă înţelegeţi greşit: atenţia este esenţială, dar nu faţă de trecut ca trecut. Acordaţi atenţie prezentului; acordaţi atenţie comportamentului, reacţiilor voastre, dispoziţiilor, gândurilor, emoţiilor, fricilor şi dorinţelor aşa cum apar ele în prezent. Acestea sunt trecutul din voi. Dacă puteţi fi suficient de prezent pentru a observa toate aceste lucruri, nu în mod critic sau analtic, ci fără a judeca, atunci înfruntaţi trecutul şi îl dizolvaţi prin puterea prezenţei voastre. Nu vă puteţi regăsi întorcându-vă în trecut. Vă regăsiţi numai revenind în prezent. Mesaje de Suflet

(Eckhart Tolle – Puterea prezentului Ghid Practic)

Sursa: http://dei-matei.blogspot.ro 

Incursiune intr-un viitor deja prezent

Postat Maria

In Univers nu exista nimic altceva decat energie si informatie. Orice altceva tine de perceptie, care si ea este, desigur, tot o rezultanta a unui program informational. Acum vom ajunge la exceptia despre care vorbeam si anume omul. Din toata Creatia el este singurul facut “dupa chipul si asemanarea Creatorului”. El are atributele Creatorului… Dar trebuie sa ne lamurim putin asupra a ceea ce denumim om. Ne-am obisnuit prea mult cu identificarea cu corpul fizic, lucru absolut fals si deosebit de perdant. Ca sa ne intoarcem la P.C., este ca si cand am considera ca el este definit de carcasa. Caracteristicile unui calculator nu au nimic de-a face cu culoarea sau marimea cutiei sau forma tastaturii… Daca la alegerea calculatorului vom cere vanzatorului o cutie si nu-i vom spune ce sa contina ca hard sau microprocesor, placa de baza, video sau sunet nu i-am spus decat ce nepregatiti suntem… Acum ganditi-va ce absurd este faptul ca noi suntem calculatorul dar ne identificam cu cutia. Pur si simplu oglinda, acest “ochiul Dracului” ne joaca cel mai mare renghi cu putinta. Dar vina nu este a ei, desigur, vina este a mintii noastre limitate, care se bazeaza pe simturi limitate si rezultatul unei astfel de procesari de date eronate nu poate fi decat o cumplita si amuzanta eroare. Amuzanta insa devine abia dupa trezirea constiintei. Noi, oamenii, suntem acum din toate punctele de vedere o problema a Creatiei. Si, indiferent punctul de vedere la care facem referire, tot la limitele mintii ajungem. Voi cauta sa ma explic. Sa ne imaginam o solutie de sulfat de cupru. Pentru a cristaliza putem face cateva operatii: in primul rand putem accelera procesul plantand in ea un mic cristal samanta de sulfat de cupru. Apoi ar fi indicat sa o lasam linistita, fara a o agita. Daca putem sa o si acoperim atunci o vom feri de impuritati iar rezultatul va fi ca solutia va cristaliza frumos, cristale regulate si pure. Daca vom analiza aceste conditii vom afla ca: am introdus un pachet informational plantand cristalul samanta, apoi am lasat sa se armonizeze fara perturbari energoinformationale ceea ce avea sa devina manunchiul nostru de cristale. Facand acum o paralela cu ce se petrece la formarea unui corp fizic omenesc, s-ar putea sa ne amuzam putin. Cristalul samanta, in cazul nostru, este mult mai putin material, este pur si simplu o arhiva de “omniscienta si omnipotenta” deosebit de compacta, care detine absolut toata cunoasterea din toate Universurile. Aici se afla asemanarea noastra cu Creatorul. Daca ne-o imaginam ca pe o arhiva ZIP, am putea scrie sub ea “Dumnezeu”, dar nu scriem nimic. Aceasta minunata arhiva vine ambalata intr-un folder gol, pe care scrie Costica sau Gigel, de la caz la caz. De fapt inca nici asta nu scrie, o vor scrie parintii pe certificatul de nastere abia. Intre timp insa, folderul se umple cu “diverse”, din cele care nu i s-au intamplat cristalului de sulfat de cupru…Asupra lui sunt proiectate fricile parintilor inca inainte de a se naste. Acestea sunt programe infoenergetice deosebit de puternice, deoarece sunt sustinute de energiile emotiilor parintilor, avand un puternic caracter deformant. La ele se adauga cele ale corpului medical care se teme pentru cifrele statistice, apoi sunt proiectate toate nemultumirile celor pe care un sugar ii poate deranja. Despre vaccinuri nici nu ma incumet sa pomenesc caci ar fi prea multe de spus despre cum ar cristaliza sulfatul de cupru daca am varsa o fiola de noroi in solutie… Iar caracterul de obligativitate pe care societatea isi permite sa-l dea vaccinurilor mi se pare un abuz total impardonabil, nedemn de nici un fel de nivel de constiinta. Chiar si elementarul bun simt ne avertizeaza ca milenii omul a trait pe acest pamant fara vaccinuri iar ultimii 50 de ani nu reprezinta absolut nimic la aceasta scara a timpului. Este o infatuare aroganta cea care legitimeaza un astfel de abuz, ale carui urmari nu au practic cum sa se cunoasca. Pe masura ce “copilul” creste, folderul Gigel se umfla si el, dar informatiile care se aduna acolo sunt, cu foarte mici exceptii, doar virusuri informationale. Replici de genul “imbraca-te ca ai sa racesti”, “nu pune mana ca…” si o infinitate de fraze care incep cu Nu… abunda in universul copilariei, toate avand profund caracter limitativ si fiind proiectii ale fricilor “celor mai iubiti dintre Pamanteni”, parintii si rudele apropiate… Copilul ajunge in societate, grevat deja la nivel grosier, psihologic, de diferite handicapuri. Nu arareori isi fac aparitia ochelarii de “miopie”, semn al dorintei copilului de a se pune la adapost de aspecte care nu-i fac deloc placere sau ii dau un puternic sentiment de insecuritate, de cele mai multe ori generat de universul familiei. Virusarile informationale adevarate abia acum incep, odata cu nasterea ideii de competitie… apoi cu cea de proprietate… Mai cuminte decat, mai destept ca, mai frumos, mai puternic, mai mare, tot felul de nimicuri irelevante dar care au un profund caracter deformator. Apoi “galetusa ta”, “masinuta ta”, “mamica ta” si insiruirea nu mai conteneste pana la finalul evolutiei terestre. Desigur acum vorbim de masina ta, vila ta, parcela ta pe Luna… De cele mai multe ori, cand privesti rezultatul cristalizarilor iti vine sa lacrimezi. Fiinte profund tematoare, care nu au nimic mai bun de facut decat sa plece ochii in jos si sa fie efect de efect de efect. In balmajeala informationala din folderul Gigel, nici daca ai stii ca trebuie sa cauti si tot nu ai mai gasi arhiva pe care oricum nimeni nu a scris vreodata “Dumnezeu” si nici nu te-a atentionat ca ea se afla acolo… Asa ca nu cauti, mergi din iluzie in iluzie catre destrupare, in cel mai fericit caz cu o liniste oarecare legitimata de un “mi-am facut datoria” sau “nu am facut rau nimanui”, chipurile valori pe care societatea sau biserica le mai predica pe ici pe colo… Amuzant insa este ca nu ai venit aici pentru “a-ti face vreun fel de datorie“ si la fel de amuzant ca nu exista nimic bun sau rau pe care sa- l poti face cuiva altuia decat tie, daca alegi sa le pui astfel de etichete… 

 Incursiune intr-un viitor deja prezent – Octavian Tiganus

Sursa: http://eulinterior.blogspot.ro