CALATORIA IN TIMP este POSIBILA. Vezi argumentele oamenilor de stiinta

Calatoria in timp este posibila, insa doar intr-o singura directie - in viitor, nu in trecut -, a declarat fizicianul britanic Brian Cox intr-o prezentare stiintifica pe care a sustinut-o la British Science Festival, informeaza huffingtonpost.com.

"Principala intrebare care se pune este aceasta: «poate fi construita o masina a timpului?». Raspunsul este acesta: «da, putem sa calatorim in viitor»", a declarat Brian Cox, profesor de fizica particulelor laUniversitatea Manchester, in prezentarea sa de o ora pe care a sustinut-o, marti, in cadrul evenimentului citat, scrie Mediafax. "Oamenii vor avea aproape o libertate totala in calatoria lor in viitor".

Potrivit cercetatorului britanic, calatoriile in viitor sunt posibile, pe baza teoriei generale a relativitatii, enuntata de Albert Einstein. "Oamenii vor putea sa calatoreasca cateva sute de ani sau chiar cateva mii de ani in viitor, daca vor calatori cu o viteza foarte mare, apropiata de viteza luminii".

Discovery News a explicat teoria denumita "Paradoxul gemenilor". "Imaginati-va o pereche de gemeni - unul sta pe Terra (Geamanul A), in timp ce celalalt (Geamanul B) se imbarca pe o nava spatiala si calatoreste in spatiu cu o viteza relativista. In comparatie cu intervalul de timp trait de Geamanul A pe Terra, intervalul de timp trait de Geamanul B in spatiu se micsoreaza. Daca timpul curge mai incet pentru Geamanul B, atunci, cand acesta va reveni pe Terra, unde timpul a curs mult mai repede, Geamanul A va fi imbatranit semnificativ mai mult decat Geamanul B. Mecanismul din spatele acestui fenomen se numeste «dilatarea timpului» si el are efecte cu atat mai puternice, cu cat oamenii vor calatori in spatiu cu viteze care se apropie tot mai mult de viteza luminii", informeaza Discovery News.

Sa te intorci inapoi din viitor sau sa calatoresti intr-un anumit punct din trecut este mult mai putin probabil, considera Brian Cox. Bazandu-si teoria pe popularul serial stiintifico-fantastic britanic "Doctor Who", Brian Cox spune ca personajul principal din acest serial, supranumit "The Doctor", ar avea nevoie de o "gaura de vierme" pentru a putea sa se intoarca in trecut. Existenta acestei punti teoretice, descrisa ca un fel de scurtatura in binomul spatiu-timp, propusa de savanti pe baza teoriei generale a relativitatii a lui Einstein, nu a fost niciodata demonstrata. Si, chiar daca o "gaura de vierme" ar fi descoperita sau ar fi creata, nimeni nu poate sa garanteze ca oameni ar putea intr-adevar sa o foloseasca pentru a calatori in timp.

Brian Cox nu este insa singurul cercetator care considera, in teorie, ca o "gaura de vierme" le-ar permite oamenilor sa calatoreasca inapoi in timp. La inceputul acestui an, astrofizicianul Eric W. Davis de la EarthTech International Institute for Advanced Studies a declarat ca o "gaura de vierme" ar fi cea mai buna optiune pentru calatoriile in timp. Insa, asa cum a recunoscut si acest cercetator, a fi nevoie de "un efort herculean pentru a transforma o gaura de vierme intr-o masina a timpului".

Sursa: http://www.bzi.ro

Călătoria în timp este posibilă, susține un astronom

Deşi conceptul de călătorie în timp pare specific creaţiilor SF, de fapt, în conformitate cu teoria generală a relativităţii a lui Einstein, teorie care explică în ce mod funcţionează gravitaţia în Univers, călătoria în timp ar fi posibilă. Iar o nouă teorie, propusă de un astrofizician, susţine că secretul reuşitei ar putea fi „găurile de vierme” – o misterioasă caracteristică a Universului, prezisă de fizica teoretică, dar a căror existenţă nu a fost încă dovedită.

Călătoria în timp este posibilă, susține un astronom / FOTO: www.empowernetwork.com

A călători în viitor nu este deloc imposibil; de fapt, fizicienii chiar au reuşit să trimită într-un moment viitor din timp particule numite muoni, manipulând gravitaţia din jurul lor. Desigur, nu putem trimite oameni în viitor, dar, cel puţin, experimentul a  confirmat corectitudinea teoriei lui Einstein, scrie descopera.ro. 

În ceea ce priveşte călătoria în trecut, ea este este încă şi mai puţin înţeleasă şi mulţi nu o consideră posibilă. Între specialişti se duce, în jurul acestei posibilităţi, o intensă luptă de idei.

Astrofizicianul Eric W. Davis, de la EarthTech International Institute for Advanced Studies, din Austin, SA, susţine că ar fi posibilă. Ceea ce ne trebuie, crede el, este o aşa-numită gaură de vierme, un „tunel” prin spaţiu-timp, a cărui existenţă este prezisă, de asemenea, de teoria relativităţii.

Însă existenţa găurilor de vierme nu a fost niciodată demonstrată şi, chiar dacă există, ele ar fi probabil atât de mici, încât nici vorbă să încapă prin ele o navă spaţială.

Totuşi, un articol al lui Davis, publicat în American Institute of Aeronautics and Astronautics, explorează chestiunea maşinilor timpului şi posibilitatea ca o gaură de vierme să fi utilizată ca un mijloc de călători înapoi în timp. Atât teoria relativităţii, cât şi fizica cuantică par să ofere soluţii matematice care să permită, teoretic, asemenea călătorii.

Sursa: www.realitatea.net

AUDIO: Teleportare şi călătorie în timp cu A. Basiago

Înregistrarea audio de mai jos reprezintă un interviu realizat de postul de radio Coast to Coast AM din America cu Andrew Basiago, cunoscut mai ales ca participant activ în cadrul unor „proiecte negre” (Black Projects) neguvernamentale, desfăşurate în deceniile trecute sub conducerea unei elite despre care fostul preşedinte american, Dwight Eisenhower, spunea că reprezintă temutul complex militar-industrial, de care omenirea trebuie să se ferească şi pe care trebuie să-l anihileze.

Andrew Basiago revelează în acest interviu ce a făcut această elită cu tehnologia respectivă după 1960. De ce ar trebui să-l credem pe Basiago? Poate pentru faptul că el a făcut parte din echipa de copii recrutaţi şi antrenaţi pentru a fi teleportaţi mai apoi în diferite locaţii de pe planeta noastră şi pe Marte, în cadrul Proiectului Pegas. 

Pentru oamenii obişnuiţi şi superficiali, care nu cunosc mare lucru despre aceste aspecte şi nici detalii în legătură cu astfel de acţiuni din culisele puterii, aceste elemente şi dezvăluiri reprezintă doar material SF. Pentru cunoscători, ele înseamnă însă cu mult mai mult.

Andrew Basiago îşi descrie experienţele personale din cadrul programului DARPA – Proiectul Pegas şi ceea ce el afirmă a fi adevărul despre experimentele unei elite guvernamentale în legătură cu călătoria în timp şi cu tehnologia teleportării. 

El afirmă că tatăl său l-a introdus în programul experimental american despre care am amintit mai sus; antrenamentele şi experimentele au durat din 1969 până în 1972. Basiago spune că a fost teleportat dintr-o locaţie în Woodbridge, New Jersey, în Santa Fe, cu ajutorul unui dispozitiv derivat din tehnologia inventată de Nicola Tesla. 

El explică faptul că în faţa celui care realizează experimentul de teleportare se deschide un fel de „cavernă” ce reprezintă o puternică distorsiune spaţio-temporală, ce îl cuprinde pe subiect şi acesta este astfel repoziţionat într-o altă locaţie. Basiago a spus că fenomenul teleportării prin intermediul acestei tehnologii seamănă mai mult cu ceea ce a fost prezentat în serialul Sliders, decât cu ceea ce am văzut cu toţii în cadrul celebrului serial Star Trek.

Andrew Basiago a mai vorbit despre felul în care tehnologia teleportării ar putea fi folosită pentru călătoria în timp, precum şi despre dezvoltarea „cronovizorului”, adică a dispozitivului care permite filmarea clişeelor temporale. 

Basiago a afirmat că există înregistrări extinse ale clişeelor holografice ce expun evenimente istorice semnificative exact aşa cum s-au petrecut ele şi nu aşa cum ne sunt prezentate de istoria falsificată. Printre acestea el menţionează crucificarea lui Iisus şi semnarea Constituţiei SUA. În una dintre înregistrările cronovizorului, la care Basiago a avut acces în anul 1971, el descrie ca a văzut clădirea Curţii Supreme din SUA cufundată sub ape la mai bine de 30 de metri adâncime, în anul 2013. El sugerează de asemenea că întreaga coastă de Est a Americii va suferi o astfel de catastrofă, fiind inundată de apele Atlanticului.

Pe de altă parte, tehnologia călătoriei în timp, pe care americanii au pus-o la punct în anii ’70, a permis Statelor Unite să castige, într-un anumit sens, Războiul Rece, deoarece elita guvernamentală a teleportat în viitor secrete importante, pentru a fi astfel păstrate fără a fi descoperite. 

Tehnologia călătoriei în timp a mai fost folosită pentru a-i informa pe anumiţi Preşedinţi americani, cum ar fi Bush, Clinton şi Obama în legătură cu propriul lor destin, cu mult înainte ca ei să devină preşedinţi ai SUA.

Preluare de la Editura Daksha.

Sursa: http://roaim.de.vu

Tunelul prin care calatoresti in timp

Calatoriile in timp ar putea fi posibile, potrivit unui reportaj publicat in ziarul „Gui Yang Evening News”, care dezvaluie existenta unui tunel in provincia GuiZhou, din China, in care timpul pare sa se scurga invers. Reporterul publicatiei chineze „Gui Yang Evening News” a aflat de fenomenul bizar care are loc in momentul in care treci cu masina prin tunel si a decis sa-l testeze. Practic, jurnalistul a intrat cu masina in tunelul lung de 400 de metri la ora 09.00.

Desi ar fi trebuit sa iasa din pasaj la ora 09.05, spre surprinderea lui, cand a parasit tunelul, telefonul lui mobil nu arata 09.05, ci 08.05, timpul fiind dat cu o ora inapoi. Fara sa efectueze nicio modificare la setarile orei de pe mobil, el si-a continuat drumul indepartandu-se de tunel. Pe parcursul traseului sau, a descoperit ca ora indicata de celular revenise la normal, recastigand „golul” de o ora constatat de indata ce a iesit din tunel.

adev.ro

Călătoria cu o viteză mai mare decât cea a luminii este posibilă, spun matematicienii

Chiar este posibil să călătoreşti mai repede decât lumina?, se întreabăMessagetoeagle.com. Potrivit lui Einstein, viteza luminii este limita de viteză supremă din Univers, dar o echipă de matematicieni de la Universitatea Adelaide au extins teoria relativităţii a lui Einstein pentru a putea lucra dincolo de această barieră.

Albert Einstein a propus faimoasa teorie în 1905 şi a explicat modul în care mişcarea şi viteza este întotdeauna relativă pentru cadrul de referinţă al observatorului.

Profesorul Jim Hill şi doctorul Barry Cox de la Şcoala de Ştiinţe Matematice ale universităţii spun că putem călători mai repede decât lumina.

“Aproximativ cu un an de zile în urmă, experimentele CERN, Centrul European pentru Fizica Particulelor din Elveţia, au sugerat că neutrinii ar putea fi acceleraţi mai rapid decât viteza luminii. În acest moment am început să ne gândim la cum să abordăm problema atât dintr-o perspectivă matematică, cât şi dintr-un punct de vedere fizic”, a declarat profesorul Hill.

“Au fost ridicate numeroase întrebări în ceea ce priveşte rezultatele experimentale, dar ne aflam deja pe un drum spre formularea cu succes a unei teorii privind relativitatea specială, aplicabilă la viteze relative care depăşesc viteza luminii”.

“Abordarea noastră este o extensie naturală şi logică a Teoriei Relativităţii Speciale a lui Einstein şi produce formule anticipate fără a fi necesare numere imaginare sau teorii fizice complicate”, adaugă profesorul.

Formulele matematicienilor extind relativitatea specială până la o situaţie în care viteza relativă poate fi infinită şi poate fi utilizată pentru a descrie deplasarea la viteze mai mari decât cea a luminii.

Doctorul Cox a spus: “Suntem matematicieni, nu fizicieni, aşa că am abordat această problemă dintr-o perspectivă matematică teoretică. Totuşi, aceasta dovedeşte că mişcarea mai rapidă decât lumina este posibilă, iar acest lucru poate schimba regulile jocului”.

Sursa: Finaciarul

Sursa: http://danielroxin.blogspot.ro

Momentul Prezent şi Călătoria Vieţii

Atunci când porneşti într-o călătorie, e foarte bine să te uiţi la o hartă rutieră. Aceasta este o invenţie intelectuală, care te ajută să capeţi o idee generală despre modul în care trebuie să procedezi. Dar ea nu este şi nu poate fi niciodată o adevărată descriere a drumului. Nimeni nu-ţi poate spune cum va arăta acel drum. Numai experienţa ta poate face acest lucru. În orice situaţie apare un moment în care iau sfârşit pregătirile şi începe experienţa. Faptul că ştii că te-ai pregătit bine, îţi poate da convingerea că totul va fi în regulă, dar reuşita apare numai atunci când te bizui pe tine însuţi. Convingerea este un lucrul important, la care trebuie să renunţi în cadrul experienţei. În felul acesta, faci un salt uriaş însprecredinţă.

Cu timpul, toată lumea trebuie să pună harta jos şi să fie prezentă în cadrul experienţei. Pe parcursul călătoriei apar întâmplări neaşteptate, abateri din drum, schimbare de vreme. A conduce o maşină este cu totul altceva decât a te uita pe o hartă.

Cel mai bun lucru pe care această gândire liniară şi secvenţială ţi-l poate da este o hartă a experienţei tale potenţiale. Dar ea nu te poate conduce pe parcursul acestei experienţe. Atunci când te afli în mijlocul experienţei, există semne care te ajută. Indicatorul de ocolire îţi spune că trebuie să schimbi direcţia. Indicatoarele de pe autostradă îţi spun cum s-o iei pe banda care trebuie, sau când să faci la stânga. Există indicatoare care-ţi arată unde se află locuri în care poţi să mănânci, să dormi sau să găseşti benzină. Dacă nu citeşti aceste indicatoare, nu poţi avea o experienţă reuşită. Indicatoarele vin din interfaţa dintre realitatea exterioară şi cea interioară. Ele sunt create prin conexiunea noastră intuitivă cu viaţa.

Indicatoarele ne apar numai în momentul prezent. Nu găseşti unul care să-ţi spună „Mâine sau, cândva, luna viitoare, mergi drept înainte”. Indicatorul îţi spune să mergi drept înainte acum, sau foarte curând. El îţi arată cum să procedezi, aici şi acum. Indicatoarele sunt extrem de folositoare şi importante. Din nefericire, ele sunt aproape complet nebăgate în seamă de către emisfera stângă a creierului – mintea liniară.

Atunci când porneşti într-o călătorie, o hartă îţi poate fi de mare ajutor. Informaţia emisferei stângi a creierului te poate ajuta să te pregăteşti. Dar, o dată pornit, indicatoarele sunt absolut necesare. Dai tu oare atenţie indicatoarelor ce apar în viaţa ta, sau încerci să-ţi organizezi viaţa, folosind numai harta?

Fiecare dintre voi are acces la îndrumarea aflată la un nivel emoţional profund. Dacă „vei fi împreună” cu experienţa ta, vei simţi indicatoarele care apar. Ele îţi pot spune simplu că „asta e în regulă” sau “nu e bine ce faci” – iar aceasta este, adesea, singura informaţie de care ai nevoie. Pentru a primi îndrumare nu e nevoie să ai viziunea unui sfânt. Îndrumarea este marele tău aliat în viaţă. Atunci când te bazezi pe ea, poţi să mergi înainte cu un minim de planificare. Dar atunci când o ignori, oricât ai planifica, tot nu ajungi acasă.

Atunci când ştii unde vrei să mergi, te poţi baza pe îndrumarea din tine care te ajută să ajungi acolo. A încerca să-ţi dai seama pe plan intelectual „cum să ajungi acolo” este un exerciţiu inutil. Pur şi simplu, nu poţi să ştii dinainte. Dar, atunci când te vei afla în decursul experienţei, indicatoarele vor apare şi vei şti încotro să o apuci.

Cu cât ai mai mare încredere în îndrumările din tine, cu atât viaţa îţi devine mai spontană. Planurile sunt întotdeauna tentative care permit provocări şi daruri neanticipate. Dar aceasta nu înseamnă că nu eşti pe deplin implicat. În realitate, poţi să iei hotărâri plecând dintr-un loc mult mai profund. Iar când te implici total, o faci fără nici un fel de sacrificiu.

Schimbarea direcţiei

Adesea, pe parcursul vieţii, trebuie revizuit modul de implicare. Faci un plan pentru viitor, iar acesta nu se materializează. Oricât de tare te străduieşti să-l urmezi, el nu se împlineşte. Acesta e un indiciu că trebuie să te repliezi, să renunţi la ceea ce te aşteptai în funcţie de trecut şi să te deschizi spre ceea ce vrea să se întâmple în acest moment.

Renegocierea implicărilor nu este un semn de slăbiciune sau de inconsecvenţă, decât dacă se întâmplă în permanenţă. Atunci când ceva pare că nu iese aşa cum vrei, cel mai bun lucru de făcut este să spui adevărul celorlalţi oameni implicaţi. Cel mai adesea vei descoperi că ceilalţi au propriile lor rezerve în privinţa acelui plan. Prin urmare, revizuirea lui se face în interesul tuturor părţilor.

Uneori, e posibil să ceri o schimbare care nu va fi acceptată de către ceilalţi. Atunci, va trebui să te adaptezi lor şi să decizi dacă această schimbare este cu adevărat importantă pentru tine. Este oare realizarea planului cu adevărat importantă pentru cealaltă persoană? Poţi tu să faci ce ţi-ai propus – şi să-ţi păstrezi totuşi demnitatea? De obicei, dacă intenţia ta este să te respecţi pe tine însuţi şi pe ceilalţi, se poate găsi o soluţie reciproc acceptabilă. Menţinerea în permanenţă a ideii că binele tău cel mai mare nu intră în conflict cu binele cel mai mare al altora, facilitează descoperirea soluţiilor care îi respectă pe toţi în mod egal.

Abuzurile şi trădarea apar atunci când ţii cu dinţii de un plan sau, din cauza fricii, încalci înţelegeri. Dacă îţi asumi o obligaţie şi nu te simţi bine respectând-o, trebuie să comunici acest lucru persoanelor implicate. Important în acest caz nu este dacă se ţine o promisiune, ci dacă este comunicată modificarea ce s-a petrecut în inima ta, sau în hotărârea pe care ai luat-o. Întotdeauna îi respecţi cel mai bine pe ceilalţi, spunându-le adevărul despre propria ta experienţă.

Trădarea apare din cauza reacţiei celorlalţi. Se creează frică, iar aceasta nu este recunoscută şi nici comunicată. Comportamentul bazat pe frică, ce apare ca rezultat, este un atac împotriva altora. Alternativa e o comunicare cinstită. Când spui altuia „simt că mi-e frică şi nu sunt sigur că-mi pot ţine promisiunea”, ai respectat atât pe cealaltă persoană, cât şi pe tine însuţi. Dar dacă nu spui nimic şi te retragi din cauza fricii, sau acţionezi într-un mod ostil, pur şi simplu adânceşti frica pe care o trăieşti (şi pe care, probabil, o trăieşte şi cealaltă persoană).

Problema implicării reprezintă una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă fiinţele umane. Frica de a fi controlat, abandonat şi trădat se manifestă pretutindeni. Cei care pretind dragoste de la alţii sau cedează în faţa acelor pretenţii sunt, în cele din urmă, abandonaţi sau trădaţi. Acest lucru se întâmplă, deoarece ei se trădează pe ei înşişi. A spune DA sau NU unei alte persoane, reprezintă o comunicare clară. Dar a spune „nu”, atunci când vrei să spui da şi a spune „da”, atunci când vrei să spui nu, creează condiţii pentru abuzuri.

A înţelege că ai spus „da” – şi a şti că acum nu te simţi în largul tău în această privinţă – este primul pas înspre a te respecta pe tine însuţi. A-i spune partenerului tău – este al doilea pas. În cele din urmă, nimeni nu trebuie să ţină o altă persoană legată de o promisiune pe care a facut-o în trecut şi în privinţa căreia nu se mai simte în largul ei în prezent. Dacă nu poţi să dezlegi o altă persoană de trecut, cum te poţi dezlega pe tine însuţi? Ceea ce contează nu este faptul că sunteţi împreună sau despărţiţi, ci dacă faceţi acest lucru într-un mod plin de corectitudine şi de respect mutual. Aceasta este cheia.

Linistea inimii de Paul Ferrini via Drumuricatretine

Sursa: danielroxin.blogspot.ro

Momentul Prezent şi Călătoria Vieţii

Atunci când porneşti într-o călătorie, e foarte bine să te uiţi la o hartă rutieră. Aceasta este o invenţie intelectuală, care te ajută să capeţi o idee generală despre modul în care trebuie să procedezi. Dar ea nu este şi nu poate fi niciodată o adevărată descriere a drumului. Nimeni nu-ţi poate spune cum va arăta acel drum. Numai experienţa ta poate face acest lucru. În orice situaţie apare un moment în care iau sfârşit pregătirile şi începe experienţa. Faptul că ştii că te-ai pregătit bine, îţi poate da convingerea că totul va fi în regulă, dar reuşita apare numai atunci când te bizui pe tine însuţi. Convingerea este un lucrul important, la care trebuie să renunţi în cadrul experienţei. În felul acesta, faci un salt uriaş înspre credinţă.

Cu timpul, toată lumea trebuie să pună harta jos şi să fie prezentă în cadrul experienţei. Pe parcursul călătoriei apar întâmplări neaşteptate, abateri din drum, schimbare de vreme. A conduce o maşină este cu totul altceva decât a te uita pe o hartă.

Cel mai bun lucru pe care această gândire liniară şi secvenţială ţi-l poate da este o hartă a experienţei tale potenţiale. Dar ea nu te poate conduce pe parcursul acestei experienţe. Atunci când te afli în mijlocul experienţei, există semne care te ajută. Indicatorul de ocolire îţi spune că trebuie să schimbi direcţia. Indicatoarele de pe autostradă îţi spun cum s-o iei pe banda care trebuie, sau când să faci la stânga. Există indicatoare care-ţi arată unde se află locuri în care poţi să mănânci, să dormi sau să găseşti benzină. Dacă nu citeşti aceste indicatoare, nu poţi avea o experienţă reuşită. Indicatoarele vin din interfaţa dintre realitatea exterioară şi cea interioară. Ele sunt create prin conexiunea noastră intuitivă cu viaţa.

Indicatoarele ne apar numai în momentul prezent. Nu găseşti unul care să-ţi spună „Mâine sau, cândva, luna viitoare, mergi drept înainte”. Indicatorul îţi spune să mergi drept înainte acum, sau foarte curând. El îţi arată cum să procedezi, aici şi acum. Indicatoarele sunt extrem de folositoare şi importante. Din nefericire, ele sunt aproape complet nebăgate în seamă de către emisfera stângă a creierului – mintea liniară.

Atunci când porneşti într-o călătorie, o hartă îţi poate fi de mare ajutor. Informaţia emisferei stângi a creierului te poate ajuta să te pregăteşti. Dar, o dată pornit, indicatoarele sunt absolut necesare. Dai tu oare atenţie indicatoarelor ce apar în viaţa ta, sau încerci să-ţi organizezi viaţa, folosind numai harta?

Fiecare dintre voi are acces la îndrumarea aflată la un nivel emoţional profund. Dacă „vei fi împreună” cu experienţa ta, vei simţi indicatoarele care apar. Ele îţi pot spune simplu că „asta e în regulă” sau “nu e bine ce faci” – iar aceasta este, adesea, singura informaţie de care ai nevoie. Pentru a primi îndrumare nu e nevoie să ai viziunea unui sfânt. Îndrumarea este marele tău aliat în viaţă. Atunci când te bazezi pe ea, poţi să mergi înainte cu un minim de planificare. Dar atunci când o ignori, oricât ai planifica, tot nu ajungi acasă.

Atunci când ştii unde vrei să mergi, te poţi baza pe îndrumarea din tine care te ajută să ajungi acolo. A încerca să-ţi dai seama pe plan intelectual „cum să ajungi acolo” este un exerciţiu inutil. Pur şi simplu, nu poţi să ştii dinainte. Dar, atunci când te vei afla în decursul experienţei, indicatoarele vor apare şi vei şti încotro să o apuci.

Cu cât ai mai mare încredere în îndrumările din tine, cu atât viaţa îţi devine mai spontană. Planurile sunt întotdeauna tentative care permit provocări şi daruri neanticipate. Dar aceasta nu înseamnă că nu eşti pe deplin implicat. În realitate, poţi să iei hotărâri plecând dintr-un loc mult mai profund. Iar când te implici total, o faci fără nici un fel de sacrificiu.

Schimbarea direcţiei

Adesea, pe parcursul vieţii, trebuie revizuit modul de implicare. Faci un plan pentru viitor, iar acesta nu se materializează. Oricât de tare te străduieşti să-l urmezi, el nu se împlineşte. Acesta e un indiciu că trebuie să te repliezi, să renunţi la ceea ce te aşteptai în funcţie de trecut şi să te deschizi spre ceea ce vrea să se întâmple în acest moment.

Renegocierea implicărilor nu este un semn de slăbiciune sau de inconsecvenţă, decât dacă se întâmplă în permanenţă. Atunci când ceva pare că nu iese aşa cum vrei, cel mai bun lucru de făcut este să spui adevărul celorlalţi oameni implicaţi. Cel mai adesea vei descoperi că ceilalţi au propriile lor rezerve în privinţa acelui plan. Prin urmare, revizuirea lui se face în interesul tuturor părţilor.

Uneori, e posibil să ceri o schimbare care nu va fi acceptată de către ceilalţi. Atunci, va trebui să te adaptezi lor şi să decizi dacă această schimbare este cu adevărat importantă pentru tine. Este oare realizarea planului cu adevărat importantă pentru cealaltă persoană? Poţi tu să faci ce ţi-ai propus – şi să-ţi păstrezi totuşi demnitatea? De obicei, dacă intenţia ta este să te respecţi pe tine însuţi şi pe ceilalţi, se poate găsi o soluţie reciproc acceptabilă. Menţinerea în permanenţă a ideii că binele tău cel mai mare nu intră în conflict cu binele cel mai mare al altora, facilitează descoperirea soluţiilor care îi respectă pe toţi în mod egal.

Abuzurile şi trădarea apar atunci când ţii cu dinţii de un plan sau, din cauza fricii, încalci înţelegeri. Dacă îţi asumi o obligaţie şi nu te simţi bine respectând-o, trebuie să comunici acest lucru persoanelor implicate. Important în acest caz nu este dacă se ţine o promisiune, ci dacă este comunicată modificarea ce s-a petrecut în inima ta, sau în hotărârea pe care ai luat-o. Întotdeauna îi respecţi cel mai bine pe ceilalţi, spunându-le adevărul despre propria ta experienţă.

Trădarea apare din cauza reacţiei celorlalţi. Se creează frică, iar aceasta nu este recunoscută şi nici comunicată. Comportamentul bazat pe frică, ce apare ca rezultat, este un atac împotriva altora. Alternativa e o comunicare cinstită. Când spui altuia „simt că mi-e frică şi nu sunt sigur că-mi pot ţine promisiunea”, ai respectat atât pe cealaltă persoană, cât şi pe tine însuţi. Dar dacă nu spui nimic şi te retragi din cauza fricii, sau acţionezi într-un mod ostil, pur şi simplu adânceşti frica pe care o trăieşti (şi pe care, probabil, o trăieşte şi cealaltă persoană).

Problema implicării reprezintă una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă fiinţele umane. Frica de a fi controlat, abandonat şi trădat se manifestă pretutindeni. Cei care pretind dragoste de la alţii sau cedează în faţa acelor pretenţii sunt, în cele din urmă, abandonaţi sau trădaţi. Acest lucru se întâmplă, deoarece ei se trădează pe ei înşişi. A spune DA sau NU unei alte persoane, reprezintă o comunicare clară. Dar a spune „nu”, atunci când vrei să spui da şi a spune „da”, atunci când vrei să spui nu, creează condiţii pentru abuzuri.

A înţelege că ai spus „da” – şi a şti că acum nu te simţi în largul tău în această privinţă – este primul pas înspre a te respecta pe tine însuţi. A-i spune partenerului tău – este al doilea pas. În cele din urmă, nimeni nu trebuie să ţină o altă persoană legată de o promisiune pe care a facut-o în trecut şi în privinţa căreia nu se mai simte în largul ei în prezent. Dacă nu poţi să dezlegi o altă persoană de trecut, cum te poţi dezlega pe tine însuţi? Ceea ce contează nu este faptul că sunteţi împreună sau despărţiţi, ci dacă faceţi acest lucru într-un mod plin de corectitudine şi de respect mutual. Aceasta este cheia.

Linistea inimii de Paul Ferrini

Sursa: drumuricatretine.wordpress.com/

Infinitul – Călătoria Supremă

Infinitul – Călătoria Supremă este un documentar care a fost realizat în 2009 de Jay Weidner. Filmul are o distribuţie uimitoare, reunind profesori de renume mondial, autori, experţi şi vizionari cum ar fi Neale Donald Walsch, Gregg Braden, Brian Weiss, Alberto Villoldo, John Holland, Renate Dollinger, Stanislav Groff, Dzogchen Ponlop şi Robert Thurman.

Sursa: piatza.info

Dramă versus Conştienţă

Postat Maria

 De multe ori, pe parcusul conferinţelor noastre despre Conştiinţă şi în timpul workshop-urilor noastre am primit întrebări referitoare la dramă. De ce trebuie să trecem prin drame? Există o neînţelegere profundă în acest sens, care vine din identificarea cu aspectele umane. Atunci când ne îndepărtăm prea mult de drumul nostru, de misiunea pe care o are Sufletul nostru, atunci când amnezia noatră spirituală devine prea adâncă, atunci intervine “criza”. O convieţuire într-un cuplu care nu aduce nimic inimii, un job care nu are nimic creativ şi nimic plăcut, judecata necontenită asupra realităţii sau judecata de sine, toate acestea nu sunt “normale” din perspectiva Sufletului, căci aduc limitare. Priorităţile Sufletului sunt altele decât ale aspectului uman.Sufletul vrea exprimare liberă şi creativă, căci aceasta este bucuria lui, vrea expansiune nelimitată şi vrea experienţă, căci experienţa este aceea care asigură creaţia şi expansiunea. Umanul, crezându-se muritor, vrea asigurarea supravieţuirii, vrea siguranţă, confort şi plăcere fără durere. Se teme să nu piardă toate acestea şi tinde să le conserve în detrimentul experienţei şi al creaţiei şi al expansiunii. Preferă să trăiască oricum, decât să dispară, ar face orice, numai să nu piardă siguranţa şi confortul. Crede că plăcerea poate exista fără durere, ceea ce este o iluzie, căci la nivelul Sufletului ambele sunt doar experienţe şi atât. Şi atunci face compromisul care va conduce, inevitabil la dramă, la criza de transformare, care poate lua forma bolii şi chiar a morţii, dacă prin aceasta se recuperează sensul transcendent al existenţei. Deci, în ultimă instanţă, Sufletul este acela care decide realitatea experimentată. Nu aspectul uman. Cum putem transcende însă drama? Cum putem depăşi viziunea îngustă şi conservatoare a aspectului uman şi privi din perspectiva cea mare a Fiinţei? În stările de conştiinţă extinsă, de multe ori putem arunca o privire clară dincolo de drama aspectelor umane şi atunci survin înţelegeri profunde asupra semnificaţiei unor împrejurări din viaţa noastră. Aceasta este dimensiunea terapeutică a stărilor de conştiinţă extinsă, aşa funcţionează vindecarea interioară: ne modificăm perspectiva asupra unor împrejurări traumatice şi descoperim ce se află dincolo de ele. Aşa se vindecă trecutul. Depăşind de fapt judecata asupra trecutului. Dar în absenţa unei stări de conştiinţă extinsă, am putea, pur şi simplu să ne întrebăm: plecând de la premisa că realitatea privită de la nivelul Sufletului este perfectă aşa cum este, ce ne aduce pozitiv această dramă, ce înţelegere, ce modificare de percepţie? Ce anume “am câştigat” dintr-o împrejurare dificilă prin care am trecut? Cineva spunea “tot ce nu ne ucide, ne face mai puternici”. Poate şi mai înţelepţi. Poate şi mai îngăduitori, mai toleranţi, poate uneori ne face să renunţăm la judecăţi. Iar alteori, cînd e vorba despre drame majore, precum moartea cuiva pe care-l iubim, ne face să putem vedea dincolo de vălul iluziei, în meandrele adânci ale Fiinţei. Există drame pe care, traversându-le, evoluăm către o nouă înţelegere a Fiinţei.

Calatoria inimii 

Sursa: http://eulinterior.blogspot.ro

Vămile Văzduhului [1] *

Sufletul este luat fie de îngeri, fie de diavoli, adică de cei de cu care s-a înrudit prin viaţa sa.

Există însă texte patristice care înfăţişează în chip amănunţit călătoria sufletului spre cer printre mulţimile de duhuri, cearta şi lupta ce se dă pentru el între demoni şi ingeri. Pentru că nu sunt numai sfinţi pe lume şi nici doar oameni cu totul înrobiţi de rău, ci în cei mai mulţi binele şi răul sunt amestecate, şi acestea sunt acum cântărite, iar îngeri şi duhurile rele se războiesc, ca să-şi ia fiecare partea sa.

Astfel, că "ava Teofil zicea: Ce fel de frică şi cutremur şi nevoie avem să vedem când sufletul se desparte de trup! Că vine la om oaste şi putere de la stâpânirile cele potrivnice, stăpânii întunericului, stăpânitorii vicleşugului şi începătoriile şi stăpâniile, duhurile răutăţii, şi că la judecată îl ţin pe suflet, aducând asupra-i toate păcatele lui cele întru ştiinţă şi cele întru neştiinţă, de la tinereţe până la vârsta la care a răposat, Deci stau apărându-l de toate cele făcute de dânsul. Ce fel, dar, de cutremur socoteşti că sufletul în ceasul acela, până ce va ieşi hotărârea şi i se va face slobozenia lui? Acesta este ceasul nevoii lui, până ce va vedea ce sfârşit va lua el. Şi iarăşi dumnezeieştile puteri stau în preajma feţei celor potrivnici şi ele aducând cele bune ale lui. Ia seama, dar, că sufletul stând la mijloc cu multă frică şi cutremur stă până ce judecata lui va lua hotărâre de la Dreptul Judecător".

Ava Antonie, încă în trup fiind, a văzut în duh ce se întâmplă cu sufletul în asemenea clipe: "Voind odată să mănânce şi ridicându-se să se roage pe la ceasul al noualea, s-a simţit pe sine răpit cu mintea. Şi lucru minunat, aflându-se aşa, s-a văzut pe sine că ieşit în afară de sine şi călăuzit de multe fiinţe prin vazduh. Apoi simţi nişte vrajmaşi amarnici şi cumpliţi stând în văzduh şi voind să-l împiedice să treacă. Dar fiinţele care-l călăuzeau, luptând împotriva acelora, aceia le cereau să li se dea voie să afle dacă Antonie nu le e supus lor prin ceva. Deci cerându-i aceia socoteală de păcatele lui, începând de la naşterea lui, cei ce conduceau pe Antonie îi împiedicară, spunând: Păcatele lui începand de la naşterea lui le-a şters Domnul, iar de când s-a făcut monah şi s-a făgăduit lui Dumnezeu, poate să dea socoteala [...]. Atunci învinovaţindu-l ei, dar neputându-l dovedi ca vinovat, i s-a făcut calea slobodă şi neîmpiedicată. Apoi îndată s-a văzut pe sine întorcându-se în sine [...]. Dar uitând să mănânce, a rămas restul zilei şi toată noaptea suspinând şi rugându-se. Căci rămăsese copleşit aflând cu câţi vrăjmasi avem de luptat şi câtă spaimă are să îndure omul când va avea să treacă prin văzduh. Şi-şi amintea că aceasta e ceea ce a spus Apostolul despre "stăpânitorul puterilor vazduhului" (Efes. 2, 2). Căci în aceasta stă puterea vrăjmaşului: în a se război şi a încerca să împiedice pe cei ce trec".

Multe alte texte vorbesc despre întâlnirea sufletului cu demonii în timpul înălţării sale la cer. Astfel, Avva Isaia îi îndeamnă pe ucenicii săi: "în fiecare zi să aveţi înaintea ochilor moartea şi să vă gândiţi cum veţi ieşi din trup şi cum veţi trece de puterile întunericului care vă vor întâmpina în văzduh". În Scara Sfântului loan Scărarul sunt înfaţisaţi unii care, în ceasul morţii, se întrebau cu durere: "Oare va putea străbate sufletul nostru puhoiul de nesuferit al duhurilor văzduhului?"

Se întâlnesc de asemenea texte care spun limpede că toată strădania diavolilor este să scoată la iveală orice faptă rea şi patimă a omului, pentru a-l putea opri din calea către cer. Sfântul Macarie Egipteanul, îndemnând la trezvie duhovnicească, spune: "Tu, auzind că sunt [...] puteri întunecate sub cer [...], nu ţii seama de toate acestea, pentru că n-ai înţeles că, dacă nu primeşti arvuna Duhului Sfânt, atunci când sufletul tău va ieşi din trup, acestea vor ţine sufletul tău şi nu te vor lăsa să te ridici la ceruri". Isihie Sinaitul zice şi el: "Va veni peste noi ceasul înfricoşat al morţii; va veni şi a-l ocoli nu este cu putinţă. Fie ca Stăpânitorul acestei lumi şi al văzduhului, venind atunci, să găsească fărădelegile noastre puţine şi neînsemnate şi învinuirea sa nu-i fie adeverită". Sfântul Grigorie cel Mare scrie şi el: "Se cuvine să cugetăm temeinic la înspăimântătorul ceas al morţii, la groaza ce cuprinde sufletul care-şi aminteşte de răul făcut şi, uitând de fericirea vieţii, se înspâimantă şi se teme de Dreptul Judecător. Atunci, duhurile rele cercetează faptele sufletului care s-a despărţit de trup şi-i înfăţisează păcatele spre care s-a plecat, ca să-l târască la chin pe cel ce li s-a făcut lor părtaş. Şi nu doar la sufletul păcătos, ci şi la cei drepţi vin, ca să vadă dacă nu află ceva rău în ei şi dacă nu i-au biruit cumva".

În istorisirea sa, prea fericita Teodora arată cum îngerii apără sufletul de învinuirile diavolilor punând de faţă faptele sale bune: "Când sufletul meu a ieşit din trup, atunci îngeri purtători de lumină l-au luat în mâinile lor. Şi pe când îngerii, aceşti iubitori de Dumnezeu şi de mântuirea sufletelor omeneşti, mă ţineau în mâinile lor, mulţime de draci întunecaţi şi nemilostivi m-au înconjurat, strigând: "Sufletul acesta are mulţime de păcate, deci trebuie să ne răspundeţi nouă la acestea". Aşa strigând, arătau păcatele mele. Îngerii atunci căutau în cărţile lor faptele mele cele bune, şi aflau cu darul lui Dumnezeu câte cu ajutorul Lui făcusem şi eu în viaţă. De pildă: de am dat cândva milostenie la săraci, de am hrănit pe flămânzi, de am adăpat pe însetaţi, de am îmbrăcat pe cei goi, de am găzduit pe cei fără de adăpost şi pe străini odihnindu-i, de am slujit sfinţilor, de am cercetat pe bolnavi şi pe cei întemniţaţi, de am mers cu râvna şi evlavie la sfânta biserică, de m-am rugat lui Dumnezeu cu umilinţă şi cu lacrimi pentru iertarea păcatelor, de am ascultat slujbele Sfintei Biserici cu luare-aminte, de am adus lumânări, untdelemn, tămaie, vin şi prescuri curate, liturghii pentru vii şi pentru cei răposaţi, de am cinstit Sfânta Cruce, icoanele şi toate cele sfinte cu evlavie, de am postit după rânduiala Bisericii, de am lucrat binele şi m-am ferit de răutaţi, de mi-am păzit gura a nu vorbi deşertăciuni, de a nu pârî, a nu grăi ponegriri, clevetiri, hule, minciuni, de "am răbdat năpăstuiri şi osândiri, făcând în schimb cele bune, spre slava lui Dumnezeu şi zidirea aproapelui, de mi-am întors ochii de la deşertăciunile lumeşti [...] Şi orice alte fapte bune aflau scrise în cărtile lor, le aduceau în cumpănă împotriva păcatelor mele".

Uneori, vedem că omul însuşi este chemat să răspundă la învinuirile ce i se aduc de către duhurile rele, şi care nu rareori sunt cu totul mincinoase. Astfel, Sfântul Ioan Scărarul scrie despre un oarecare Ştefan, că mai înainte de a se săvârşi din viaţă i s-a descoperit în chip minunat ceea ce avea să se petreacă cu el după moarte: "Cu o zi înainte de a se săvârşi, fu răpit cu mintea şi cu ochii larg deschişi privea spre dreapta şi spre stânga patului. Şi că tras la socoteală, zicea în auzul celor de faţă, când: Da, aşa e, e adevărat, dar am postit pentru aceasta atâţia ani; când: Nu, minţiţi, aceasta n-am făcut-o. Apoi iarăşi: Da, aceasta e adevărat, dar am plâns şi mi-am împlinit slujirea. Şi iarăşi: Cu dreptate mă învinuiţi. Şi mai zicea încă: Da, e adevărat, pentru acestea n-am ce să spun. Dar la Dumnezeu este şi mila. Era o privelişte înfricoşătoare şi înspăimântătoare această tragere la socoteală nevăzută şi neîndurată. Şi ceea ce era şi mai înfricoşător era ca-l osândeau şi pentru cele ce n-a făcut. Vai, ce lucru groaznic! Sihastrul şi pustnicul acela spunea la unele din greşalele sale: La acestea n-am ce zice!, el care era de patruzeci de ani călugar".

Pentru înfruntarea unor asemenea părăsi vicleni şi plini de răutate, care fac şi mai anevoioasă şi primejduită trecerea sufletului, e mare nevoie de ajutor îngeresc şi ceresc. Sfântul Ioan Carpatiul, vorbind şi el despre această încercare, arată că sufletul celui drept, întărit prin credinţa în Dumnezeu şi îmbărbatat de îngerii care-l însoţesc, îi biruieşte în cele din urmă pe cei ce-l învinuiesc fără temei: "Când sufletul iese din trup, vrăjmaşul dă năvală asupra lui războindu-l şi ocărându-l cu îndrăzneală şi făcându-se pârâş amarnic şi înfricoşat al lui pentru cele ce a greşit. Dar atunci se poate vedea cum sufletul iubitor de Dumnezeu şi preacredincios, chiar dacă a fost mai înainte rănit adeseori de pacate, nu se sperie de năvălirile şi ameninţările aceluia, ci se întăreşte şi mai mult întru Domnul şi zboară plin de bucurie, încurajat de sfintele Puteri care îl conduc, şi împrejmuit ca de un zid de luminile credinţei, strigând şi el cu multă îndrăzneală diavolului viclean: Ce este ţie şi nouă, înstrăinatule de Dumnezeu? Ce este ţie şi nouă, fugarule din ceruri şi slugă vicleană? Nu ai stăpânire peste noi, căci Hristos, Fiul lui Dumnezeu, are stăpânirea peste noi şi peste toti. Lui I-am păcătuit, Lui îi vom răspunde, având zălog al milostivirii Lui faţă de noi şi al mântuirii noastre cinstita Lui cruce. Iar tu fugi departe de noi, pierzătorule! Căci nimic nu este ţie şi slugilor lui Hristos. [...] Iar sufletul aflându-se deasupra, zboară asupra vrăjmaşului, lovindu-l, ca vulturul repede zburător pe corb. După această e dus cu veselie de dumnezeieştii îngeri la locurile hotărâte lui, potrivit cu starea sa".

* - material documentat

Sursa: http://3d-realireal.blogspot.ro 

Calatoria Sufletului

Cu drag pentru voi.

Legea Liberului Arbitru inseamna ca Dumnezeu iti ofera alternative, te indruma pe calea care este buna pentru tine, insa nu te obliga sa o urmezi. Tu ai dreptul sa refuzi ajutorul divin. Daca ai probleme si incerci sa ti le rezolvi, stii ca te poti ruga pentru ajutor dar nu o faci, alegi sa refuzi ajutorul divin. Este foarte corecta si plina de intelepciune acea vorba din popor: "Dumnezeu iti da dar nu iti baga si in traista".

Pace si iubire!

Sursa: http://www.youtube.com

Infinitul – Călătoria Supremă

Infinitul – Călătoria Supremă from astrologie tara on Vimeo.

Sursa: Esența vieții … între adevăr și iluzie…

Calatoria in timp. Adevar sau fictiune ?

De multe ori, atunci cand gresim, ne-am dori sa putem da timpul inapoi pentru a ne indrepta viata. In alte imprejurari, ne-ar placea sa aruncam o privire catre viitor, pentru a sti ce decizii sa luam in anumite privinte. Fie inapoi, fie inainte, fiecare dintre noi a visat cu ardoare, cel putin o data, sa calatoreasca in timp. Unii sustin chiar ca ar fi reusit, dovada stand numeroasele marturii ale acestui fenomen, dintre care unele sunt foarte greu de contestat. Cu adevarat surprinzator, insa, este tocmai faptul ca la ora actuala, stiinta insasi valideaza posibilitatea acestor translatii temporale.

Liniaritate – Simultaneitate

Natura timpului este un subiect care i-a preocupat deopotriva pe oamenii de stiinta si pe filosofi. Fiecare comunitate a cautat prin mijloace specifice sa inteleaga si sa dezlege aceasta enigma. In esenta, stiinta admite doua teorii fundamentale care incearca sa clarifice natura timpului. Prima il privesteca pe un fenomen liniar, in care doar momentul acum exista cu adevarat si poate fi experimentat. Trecutul s-a incheiat si nu mai poate fi vizitat decat, poate, in imaginatie, iar viitorul nu exista inca si atunci cand il traim deja a devenit prezent. Ipoteza timpului liniar este cu usurinta adoptata de cei mai multi dintre noi, intrucat avem nevoie de o anumita cronologie a evenimentelor, avem nevoie de calendar si de ceas pentru a ne raporta activitatile la un sistem de referinta. Daca aceasta ipoteza este corecta, atunci calatoria temporala devine imposibila. Totusi, timpul obiectiv se lupta pentru a scapa acestei constrangeri impuse de mintea umana.

In cea de-a doua teorie, toate dimensiunile timpului, asa cum sunt ele catalogate de om, exista in simultaneitate. Trecut, prezent si viitor devin simpli termeni relativi ce depind de momentul de timp la care noi ne raportam. Prin anii 1920, J.W. Dunne a scris lucrarea Un experiment asupra timpului, ce contine analiza viselor sale pe o lunga perioada (vezi si episodul despre Precognitie). Adesea, acestea erau precognitive, prezicand evenimente din viata personala a lui Dunne sau de interes general. El considera constiinta drept un factor important in intelegerea notiunii de timp. Visele sale erau un amestec de evenimente trecute, prezente si viitoare, ceea ce l-a condus la ideea coexistentei tuturor momentelor de timp in simultaneitate. Aceasta a doua ipoteza poate parea de domeniul fantasticului, dar exista deja numeroase dovezi care o sprijina, precum si un cadru teoretic in fizica relativista.

Albert Einstein a demonstrat, in cadrul teoriei relativitatii, ca pentru un observator ce se deplaseaza cu o viteza apropiata de viteza luminii se petrece un fenomen straniu. Un astfel de observator, daca pleaca intr-o calatorie in spatiul extraterestru timp de 20 de ani, cu o viteza egala cu 90% din viteza luminii, la intoarcerea pe Pamant va descoperi ca aici au trecut deja 45 de ani! Marind viteza la 99,9% din viteza luminii, o calatorie de 20 de ani in spatiul cosmic ar insemna trecerea a aproape 450 de ani terestri…de fapt, el ar ajunge astfel sa calatoreasca in viitor. Inseamna ca timpul isi incetineste scurgerea pentru un observator ce calatoreste cu viteze apropiate de viteza luminii. Numai intre masa de la micul dejun si cea de la pranz a presupusului nostru calator prin spatiu ar trece decenii, raportat la masurarea pamanteana a timpului!

Masina timpului

Revenind la experientele de alunecare in timp pe care le-au avut in mod spontan diverse persoane, vom constata ca ipoteza benzii lui Mobius explica existenta unor discontinuitati (sau falii spatio-temporale, cum li se mai spune), adevarate porti energetice ce fac legatura intre doua momente distantate din punct de vedere al cronologiei liniare si uneori chiar intre doua locuri diferite.

Charlotte Warburton, o pensionara care traia impreuna cu sotul ei langa Tunbridge Wells in Kent, sustine ca ar fi intreprins o calatorie inapoi in timp, intr-o zi de marti, 18 iunie 1968. Cei doi soti fusesera in oras la cumparaturi, apoi s-au despartit si urmau sa se reintalneasca mai tarziu, la o cafea. Doamna Warburton si-a facut cumparaturile ca de obicei si apoi a cautat turta dulce in cateva magazine. La un moment dat a intrat intr-o micuta autoservire care nu-i era cunoscuta. Nu aveau nici acolo turta dulce, dar in timp ce se uita prin magazin, a observat o intrare in peretele din stanga si curiozitatea a impins-o sa o cerceteze. Era intrarea intr-o camera cu labirinturi de mahon, care contrasta puternic cu peretii de culoare crem ai magazinului. Nu avea ferestre, dar era iluminat de cateva becuri. Am vazut doua cupluri imbracate in haine din anii ‘50 si imi amintesc foarte clar vestimentatia uneia dintre femei. Avea o palarie bej de fetru, cu boruri inclinate. Paltonul ei era de asemenea bej si fusese la moda intr-o perioada destul de indepartata de 1968.
Ea a mai observat cativa barbati in costume demodate si o casa de bani cu geam de sticla. Oamenii beau cafea si discutau, ceea ce nu ar fi parut deplasat, avand in vedere ca era deja jumatatea diminetii. Oricum, parea ciudat ca ea nu stia despre existenta acelei cafenele, iar mai tarziu si-a dat seama ca nu simtise nici un miros de cafea. Cand s-a intalnit cu sotul ei, doamna Warburton i-a spus despre descoperirea facuta si i-a propus sa mearga la noua cafenea martea viitoare.

O saptamana mai tarziu, dupa ce si-au facut cumparaturile ca de obicei, sotii Warburton au intrat in micul magazin si s-au indreptat spre locul unde era intrarea in cafenea. Dar, uimire, in locul acelei intrari era acum o vitrina frigorifica, asezata langa perete. Gandindu-se ca au gresit magazinul, cei doi soti au mai cautat cafeneaua in doua alte magazine asemanatoare, dar fara nici un rezultat. Experienta ei era insa atat de vie, incat s-a gandit ca poate a fost o alunecare temporala intr-o perioada in care lambriurile de mahon erau la moda. De aceea Charlotte Warburton a intreprins cercetari pentru a se lamuri.

A contactat o femeie cu calitati extrasenzoriale, i-a descris cladirea si a intrebat-o daca isi aminteste de asa ceva. I s-a spus ca, pana nu demult fusese acolo, langa acel magazin, o sala de cinema. Deasupra acesteia, in stanga magazinului, se gasea Clubul Constitutional din Tunbridge Wells. Femeia vizitase acel club in perioada celui de-al doilea razboi mondial si isi amintea de peretii cu lambriuri de mahon.

Mai departe, doamna Warburton a cautat locatia actuala a clubului si l-a contactat pe administrator, care ocupa aceasta functie din 1919. Acesta i-a spus ca intrarea in vechia cladire a clubului se facea printr-o usa care dadea direct in strada si cateva trepte, prin stanga magazinului. La etajul al doilea se afla un bufet care corespundea exact descrierii doamnei Warburton.

Inainte

In 1974, scriitorul Andrew Thomas a publicat o carte numita Dincolo de bariera timpului. Aici el vorbea despre posibilitatea existentei unei televiziuni a timpului, prin care imagini din viitor ar putea fi captate pe ecranele televizoarelor. In acelasi an al publicarii cartii, in mod sincron s-a produs un eveniment care a demonstrat ca un astfel de fenomen este perfect posibil. La 1 iunie 1974, intr-o zi de sambata, la combinatul chimic din Flixborough (Anglia) s-a produs o explozie devastatoare. In acest accident cea mai mare parte din combinat a fost distrusa si 29 de oameni au murit. Imprejurimile au fost evacuate in timp ce uriasi nori negri continand gaze toxice acopereau cerul. Si totusi, o femeie, Leslie Castleton, a auzit de aceasta tragedie cu 6 ore inainte ca ea sa aiba loc.

Sambata dimineata ma uitam la televizor la un film, povesteste doamna Castleton, cand, brusc acesta a fost intrerupt de o transmisie de stiri. O voce de barbat dadea detalii despre o teribila explozie la Flixborough. A spus cate persoane au murit si au fost ranite, precum si numele substantei chimice din cauza careia avusese loc explozia. Dupa aceasta interventie rapida, filmul a continuat.

Doamna Castleton a relatat apoi, la pranz, unor prieteni veniti in vizita, despre tragicul eveniment. Dar la stirile de seara, ora anuntata a producerii exploziei a fost 16:30, astfel ca ea s-a gandit ca reporterii au gresit. Citind editia de duminica a ziarului local, in care ora de producere a accidentului (16:30) era confirmata, doamna Castleton a realizat ca ceva nu este in regula. Ea a telefonat prietenilor ei care au asigurat-o ca ea intr-adevar le spusese de explozie la ora pranzului, in acea zi de sambata. Mi s-a facut frig dintr-o data. Am inteles ca vazusem ceva inainte de a se petrece efectiv.

Sa fie aceste transmisii din viitor percepute printr-o bresa temporala? Daca e asa, de ce a fost captat tocmai acest eveniment si de ce nu a aparut pe televizoarele din intreaga lume? Sa fie oare o premonitie care a aparut sub forma unei transmisii TV, tocmai pentru a putea fi acceptata de cineva ca doamna Castleton?

Nici timpul nu este absolut

In inimile lor, oamenii au simtit intotdeauna ca valul ce acopera viitorul ajunge sa fie uneori foarte transparent, astfel incat evenimentele ce urmeaza sa se produca devin mai mult niste umbre abia intrezarite. De ce cred unii oameni cu abnegatie acest lucru, ramane un mister in sine. Aceasta credinta a fost baza existentei a mii de generatii de prooroci. Cel mai adesea ei nu erau decat niste simpli escroci si in acest caz singurul lor echipament necesar a fost o roba, un turban si o aversiune imensa fata de munca fizica. Dar au existat totusi unii, desi foarte rar, care au avut intr-adevar puterea de a se juca cu lucrul pe care noi il numim Timp.

Conceptia despre un timp unic, absolut, aflat intr-o directie continua catre viitor si venind dinspre trecut, a fost subiectul a numeroase polemici pe parcursul secolelor XIX si XX. Aceasta viziune nu mai are acum nici pe departe un caracter atat de categoric. Si nici prea multi sustinatori. Albert Einstein a redus timpul la conditia unei “simple” dimensiuni, care poate fi manipulata in functie de diversi factori. De atunci, in numeroase lucrari stiintifice, fizicienii trateaza timpul ca pe ceva relativ si variabil. Prin urmare, nu este exclus ca in viitorul apropiat calatoria in timp sa iasa cu totul de sub umbrela fenomenelor paranormale si sa fie acceptata si studiata precum orice experiment stiintific.

http://www.2012en.ro/?p=5413

Sursa: MISTERELE LUMII

Calatoria in timp

De multe ori, atunci cand gresim, ne-am dori sa “putem da timpul inapoi” pentru a ne indrepta viata. In alte imprejurari, ne-ar placea sa aruncam o privire catre viitor, pentru a sti ce decizii sa luam in anumite privinte. Fie inapoi, fie inainte, fiecare dintre noi a visat cu ardoare, cel putin o data, sa calatoreasca in timp. Unii sustin chiar ca ar fi reusit, dovada stand numeroasele marturii ale acestui fenomen, dintre care unele sunt foarte greu de contestat. Cu adevarat surprinzator, insa, este tocmai faptul ca la ora actuala, stiinta insasi valideaza posibilitatea acestor translatii temporale.
Liniaritate – Simultaneitate
Natura timpului este un subiect care i-a preocupat deopotriva pe oamenii de stiinta si pe filosofi. Fiecare comunitate a cautat prin mijloace specifice sa inteleaga si sa dezlege aceasta enigma. In esenta, stiinta admite doua teorii fundamentale care incearca sa clarifice natura timpului. Prima il privesteca pe un fenomen liniar, in care doar momentul “acum” exista cu adevarat si poate fi experimentat. Trecutul s-a incheiat si nu mai poate fi “vizitat” decat, poate, in imaginatie, iar viitorul nu exista inca si atunci cand il traim deja a devenit prezent. Ipoteza timpului liniar este cu usurinta adoptata de cei mai multi dintre noi, intrucat avem nevoie de o anumita cronologie a evenimentelor, avem nevoie de calendar si de ceas pentru a ne raporta activitatile la un sistem de referinta. Daca aceasta ipoteza este corecta, atunci calatoria temporala devine imposibila. Totusi, timpul obiectiv se lupta pentru a scapa acestei constrangeri impuse de mintea umana.
In cea de-a doua teorie, toate dimensiunile timpului, asa cum sunt ele catalogate de om, exista in simultaneitate. Trecut, prezent si viitor devin simpli termeni relativi ce depind de momentul de timp la care noi ne raportam. Prin anii 1920, J.W. Dunne a scris lucrarea Un experiment asupra timpului, ce contine analiza viselor sale pe o lunga perioada. Adesea, acestea erau precognitive, prezicand evenimente din viata personala a lui Dunne sau de interes general. El considera constiinta drept un factor important in intelegerea notiunii de timp. Visele sale erau un amestec de evenimente trecute, prezente si viitoare, ceea ce l-a condus la ideea coexistentei tuturor momentelor de timp in simultaneitate. Aceasta a doua ipoteza poate parea de domeniul fantasticului, dar exista deja numeroase dovezi care o sprijina, precum si un cadru teoretic in fizica relativista.

Albert Einstein a demonstrat, in cadrul teoriei relativitatii, ca pentru un observator ce se deplaseaza cu o viteza apropiata de viteza luminii se petrece un fenomen straniu. Un astfel de observator, daca pleaca intr-o calatorie in spatiul extraterestru timp de 20 de ani, cu o viteza egala cu 90% din viteza luminii, la intoarcerea pe Pamant va descoperi ca aici au trecut deja 45 de ani! Marind viteza la 99,9% din viteza luminii, o calatorie de 20 de ani in spatiul cosmic ar insemna trecerea a aproape 450 de ani terestri… de fapt, el ar ajunge astfel sa calatoreasca in viitor. Inseamna ca timpul isi incetineste scurgerea pentru un observator ce calatoreste cu viteze apropiate de viteza luminii. Numai intre masa de la micul dejun si cea de la pranz a presupusului nostru calator prin spatiu ar trece decenii, raportat la masurarea pamanteana a timpului!
“Masina timpului”
Revenind la experientele de “alunecare” in timp pe care le-au avut in mod spontan diverse persoane, vom constata ca ipoteza benzii lui Möbius explica existenta unor discontinuitati (sau falii spatio-temporale, cum li se mai spune), adevarate “porti energetice” ce fac legatura intre doua momente distantate din punct de vedere al cronologiei liniare si uneori chiar intre doua locuri diferite.
Charlotte Warburton, o pensionara care traia impreuna cu sotul ei langa Tunbridge Wells in Kent, sustine ca ar fi intreprins o calatorie inapoi in timp, intr-o zi de marti, 18 iunie 1968. Cei doi soti fusesera in oras la cumparaturi, apoi s-au despartit si urmau sa se reintalneasca mai tarziu, la o cafea. Doamna Warburton si-a facut cumparaturile ca de obicei si apoi a cautat turta dulce in cateva magazine. La un moment dat a intrat intr-o micuta autoservire care nu-i era cunoscuta. Nu aveau nici acolo turta dulce, dar in timp ce se uita prin magazin, a observat o intrare in peretele din stanga si curiozitatea a impins-o sa o cerceteze. Era intrarea intr-o camera cu labirinturi de mahon, care contrasta puternic cu peretii de culoare crem ai magazinului. “Nu avea ferestre, dar era iluminat de cateva becuri. Am vazut doua cupluri imbracate in haine din anii ‛50 si imi amintesc foarte clar vestimentatia uneia dintre femei. Avea o palarie bej de fetru, cu boruri inclinate. Paltonul ei era de asemenea bej si fusese la moda intr-o perioada destul de indepartata de 1968.”
Ea a mai observat cativa barbati in costume demodate si o casa de bani cu geam de sticla. Oamenii beau cafea si discutau, ceea ce nu ar fi parut deplasat, avand in vedere ca era deja jumatatea diminetii. Oricum, parea ciudat ca ea nu stia despre existenta acelei cafenele, iar mai tarziu si-a dat seama ca nu simtise nici un miros de cafea. Cand s-a intalnit cu sotul ei, doamna Warburton i-a spus despre descoperirea facuta si i-a propus sa mearga la noua cafenea martea viitoare.
O saptamana mai tarziu, dupa ce si-au facut cumparaturile ca de obicei, sotii Warburton au intrat in micul magazin si s-au indreptat spre locul unde era intrarea in cafenea. Dar, uimire, in locul acelei intrari era acum o vitrina frigorifica, asezata langa perete. Gandindu-se ca au gresit magazinul, cei doi soti au mai cautat cafeneaua in doua alte magazine asemanatoare, dar fara nici un rezultat. Experienta ei era insa atat de vie, incat s-a gandit ca poate a fost o “alunecare” temporala intr-o perioada in care lambriurile de mahon erau la moda. De aceea Charlotte Warburton a intreprins cercetari pentru a se lamuri.
A contactat o femeie cu calitati extrasenzoriale, i-a descris cladirea si a intrebat-o daca isi aminteste de asa ceva. I s-a spus ca, pana nu demult fusese acolo, langa acel magazin, o sala de cinema. Deasupra acesteia, in stanga magazinului, se gasea Clubul “Constitutional” din Tunbridge Wells. Femeia vizitase acel club in perioada celui de-al doilea razboi mondial si isi amintea de peretii cu lambriuri de mahon.
Mai departe, doamna Warburton a cautat locatia actuala a clubului si l-a contactat pe administrator, care ocupa aceasta functie din 1919. Acesta i-a spus ca intrarea in vechia cladire a clubului se facea printr-o usa care dadea direct in strada si cateva trepte, prin stanga magazinului. La etajul al doilea se afla un bufet care corespundea exact descrierii doamnei Warburton.

Inainte
In 1974, scriitorul Andrew Thomas a publicat o carte numita Dincolo de bariera timpului. Aici el vorbea despre posibilitatea existentei unei “televiziuni a timpului” – prin care imagini din viitor ar putea fi captate pe ecranele televizoarelor. In acelasi an al publicarii cartii, in mod sincron s-a produs un eveniment care a demonstrat ca un astfel de fenomen este perfect posibil. La 1 iunie 1974, intr-o zi de sambata, la combinatul chimic din Flixborough (Anglia) s-a produs o explozie devastatoare. In acest accident cea mai mare parte din combinat a fost distrusa si 29 de oameni au murit. Imprejurimile au fost evacuate in timp ce uriasi nori negri continand gaze toxice acopereau cerul. Si totusi, o femeie, Leslie Castleton, a auzit de aceasta tragedie cu 6 ore inainte ca ea sa aiba loc.
“Sambata dimineata ma uitam la televizor la un film”, povesteste doamna Castleton, “cand, brusc acesta a fost intrerupt de o transmisie de stiri. O voce de barbat dadea detalii despre o teribila explozie la Flixborough. A spus cate persoane au murit si au fost ranite, precum si numele substantei chimice din cauza careia avusese loc explozia. Dupa aceasta interventie rapida, filmul a continuat.”
Doamna Castleton a relatat apoi, la pranz, unor prieteni veniti in vizita, despre tragicul eveniment. Dar la stirile de seara, ora anuntata a producerii exploziei a fost 16:30, astfel ca ea s-a gandit ca reporterii au gresit. Citind editia de duminica a ziarului local, in care ora de producere a accidentului (16:30) era confirmata, doamna Castleton a realizat ca ceva nu este in regula. Ea a telefonat prietenilor ei care au asigurat-o ca ea intr-adevar le spusese de explozie la ora pranzului, in acea zi de sambata. “Mi s-a facut frig dintr-o data. Am inteles ca vazusem ceva inainte de a se petrece efectiv.”
Sa fie aceste transmisii din viitor percepute printr-o bresa temporala? Daca e asa, de ce a fost captat tocmai acest eveniment si de ce nu a aparut pe televizoarele din intreaga lume? Sa fie oare o premonitie care a aparut sub forma unei transmisii TV, tocmai pentru a putea fi acceptata de cineva ca doamna Castleton?
Nici timpul nu este absolut

In inimile lor, oamenii au simtit intotdeauna ca valul ce acopera viitorul ajunge sa fie uneori foarte transparent, astfel incat evenimentele ce urmeaza sa se produca devin mai mult niste umbre abia intrezarite. De ce cred unii oameni cu abnegatie acest lucru, ramane un mister in sine. Aceasta credinta a fost baza existentei a mii de generatii de prooroci. Cel mai adesea ei nu erau decat niste simpli escroci si in acest caz singurul lor echipament necesar a fost o roba, un turban si o aversiune imensa fata de munca fizica. Dar au existat totusi unii, desi foarte rar, care au avut intr-adevar puterea de a se juca cu lucrul pe care noi il numim Timp.
Conceptia despre un timp unic, absolut, aflat intr-o directie continua catre viitor si venind dinspre trecut, a fost subiectul a numeroase polemici pe parcursul secolelor XIX si XX. Aceasta viziune nu mai are acum nici pe departe un caracter atat de categoric. Si nici prea multi sustinatori. Albert Einstein a redus timpul la conditia unei “simple” dimensiuni, care poate fi manipulata in functie de diversi factori. De atunci, in numeroase lucrari stiintifice, fizicienii trateaza timpul ca pe ceva relativ si variabil. Prin urmare, nu este exclus ca in viitorul apropiat calatoria in timp sa iasa cu totul de sub umbrela fenomenelor paranormale si sa fie acceptata si studiata precum orice experiment stiintific.
sursa: descopera.ro

Sursa: Esența vieții … între adevăr și iluzie…