Lecturile religioase ale lui Edgar Cayce

Însoţindu-l  pe Edgar Cayce, am intrat de această dată pe terenul permanent minat al religiei. M-am exprimat astfel pentru că multe conflicte din istorie au avut cauze religioase. Sub semnul crucii s-au produs genocide în perioada cruciadelor, inchiziţiei, acestea continuând sub alte forme şi astăzi.

Cayce, un mare credincios, recitea Biblia anual. În lecturile sale, se găsesc foarte multe referiri la Cartea Sfântă, dar informaţiile referitoare la religie, date prin aceste lecturi, au dus la a fi catalogat de unii ca nebun de legat. Dar şi Galileo Galilei era considerat, în perioada Evului Mediu, la fel de nebun, când afirma că Pământul se învârte. Foarte interesant este însă faptul că Biblia despre care vorbea Cayce în somn nu este întocmai cu cea pe care o cunoştea pe dinafară în starea de veghe. Acest lucru certifică faptul că, de-a lungul timpului, Biblia a fost “pieptănată”, suferind unele modificări în funcţie de interesele conducătorilor din anumite perioade istorice. De exemplu, Împăratul Iustinian a convocat (nu intru acum în amănunte legate de cauză, căci vor fi discutate cu altă ocazie) în anul 553 al doilea conciliu de la Constantinopol, pentru a condamna o serie de idei. Papa şi episcopii au semnat atunci, înfricoşaţi, tot ce li s-a cerut, pentru că împăratul asasinase deja câţiva papi şi episcopi. Cu această ocazie au fost şterse din Biblie referirile la reîncarnare. Nu era condamnată explicit reîncarnarea în sine, dar astfel a dispărut din Evanghelii, începând din secolul al VI-lea, cuvântul reîncarnare. 

Christos, în textele cayciene, este descris cu un profund respect şi cu o deosebită iubire. Considerând reîncarnarea o lege universală, Christos se supune şi el acesteia. Astfel, prima încarnare a Lui a fost în Adam, încărcându-se atunci cu păcatul pentru care a fost alungat din Eden, separându-se de Dumnezeu. Reîncarnarea ca Iisus a fost cea prin care El ar fi învins complet răul, păcatul şi moartea, lichidând astfel Karma lui Adam, refăcând unirea cu Dumnezeu. 

Cayce face distincţie între Entitatea Christ încarnat succesiv în Adam, Melhisedec, Enoh, Zent, Iosua, Iosif... şi personalitatea istorică a lui Iisus. Spiritul Christic s-a întrupat în mai multe personalităţi printre care se afla, alături de Iisus, Zarathustra, Mithara, Siddharta, Gautama, Mahomed, aici fiind vorba despre reîncarnare, iar Iisus Omul devine Christos când Sfântul Duh. Conştiinţa Universală coboară asupra Lui sau se întrupează în El, aşa cum spune Biblia (Gautama devine Buddha atunci când cunoaşte iluminarea), ceea ce reprezintă o manifestare. 

Lumina

Conştiinţa lui Christos “este aceea de care se vorbeşte mai întâi când spune Dumnezeu: Să se facă Lumină; şi s-a făcut Lumină. Şi această Lumină este manifestată în Christos. La început, ea s-a conştientizat fizic în Adam; şi ca Adam murim toţi şi ca ultimul Adam, adică Iisus devenind Christos, suntem toţi înviaţi. Dar nu înaintea lui, căci fiecare dintre noi îşi înfruntă propriul eu, egoul sau aşa cum El a făcut-o. Şi aceasta nu a fost cu putinţă într-o viaţă terestră decât atunci când El, Iisus, a devenit Christos şi a deschis calea”.

Prezint în continuare câteva detalii despre câţiva dintre cei care au fost reîncarnări ale lui Christos, după Cayce: Amilius este considerat ca fiind primul om perfect în forma fizică, încarnat pe Pământ. El ar fi apărut în Atlantida şi s-ar fi proiectat ca Adam. Enoh este un personaj misterios, autor presupus al unei cărţi profetice. Melhisedec a fost sfătuitorul lui Abraham şi preot din Salem. Cayce spune că el “s-a manifestat în Enoh, care a trebuit să scape de moarte... şi în Melhisenec..., care a venit pe lume materializându-se singur şi s-a dematerializat prin acelaşi proces”. Fragmente din lecturi dau de înţeles că Hermes, arhitectul Marii Piramide, ar fi fost şi el o încarnare a lui Iisus. Asaf sau Asafa sau Affa ar fi fost profesorul de cânt al regelui David, autorul psalmilor. Iosua a fost Marele Preot în timpul captivităţii în Babilon. Acesta ar fi scris şi rescris multe cărţi din Biblie. La reîntoarcerea din exil, el ar fi condus reconstruirea Templului şi ar fi refăcut vechile Liturghii după Tradiţia lui Moise.

Biblia apărută în vremea lui Moise, în jurul anului 1450 î.Hr., a ordonat credinţă într-un singur Dumnezeu. Până în acea perioadă, divinitatea se evidenţia prin alte căi, printre care şi cea astrologică, sub forma semnelor zodiacale. 

Despre esenieni

Pentru a vorbi de viaţa lui Iisus Omul, trebuie mai întâi să vorbim despre esenieni. Cayce spunea despre ei că ar fi fost un fel de fraternitate mistică şi profetică, “un ordin religios în interiorul iudaismului... un grup de indivizi angajaţi într-o căutare sinceră, dar care nu se situau pe linia religioasă oficială definită de rabinii epocii. Una dintre adunările lor ar putea fi descrisă ca o serie de meditaţii cu folosirea anumitor rituri şi forme rituale... care veneau din timpurile vechi... În acest gen de adunare se interpretau făgăduinţele, profeţiile care fuseseră făcute în privinţa timpului şi a luminii al căror Mântuitor făgăduit va veni... Toate aceste adunări erau secrete”.

Esenienii, spunea Cayce, aşteptau naşterea Mesiei şi pregăteau pentru aceasta indivizi pentru a-i forma ca misionari. Ei aveau un nivel cultural foarte înalt, iar în timpul lui Christos persoana care îi conducea era o femeie pe nume Iudita (Judy), proorocită şi vindecătoare prin rugăciune. Căci aceşti esenieni trăiau experienţe neobişnuite: aveau vise, viziuni, auzeau voci sau trăiau diverse fenomene numite de noi astăzi paranormale. Ei erau experţi şi în astrologie. Întreaga familie a lui Iisus a fost eseniană, “Ioan (Botezatorul) era şi mai esenian decât Iisus”. Elisabeta, soţia lui Zaharia şi mama lui Ioan, proorocită Ana, prietenii Mariei şi ai lui Iosif, de asemenea şi ei, Discipolii lui Iisus, Apostolii, primii creştini erau cu toţii esenieni. Toate acestea au fost afirmaţiile lui Cayce, începând din anul 1934, înainte de a se descoperi “Manuscrisele de la Marea Moartă” la Qumran, în 1947, după moartea lui Cayce, care a avut loc în 1945, documente care îi dau dreptate.

Sfânta Maria

Maria apare în lecturi ca o personalitate de primă importanţă, aşa cum este considerată de către ortodocşi şi catolici. Ea făcea parte dintr-un grup de 12 fete, alese de esenieni pentru a deveni “Canalul” prin care trebuia să se nască Mântuitorul făgăduit. Tinerele au primit o educaţie aleasă în Templul esenian de pe Muntele Carmel, unde a avut loc şi Vestirea. În ziua aceea, când fetele urcau treptele să se roage la Altar, când Maria a urcat ultima treaptă a tunat şi a fulgerat. A apărut un înger care a dus-o pe Maria de mână la Altar, ea fiind cea Aleasă.

Acolo, la Templul de pe Muntele Carmel, la centrul religios al Frăţiei eseniene “erau învăţate misterele Omului, legătura lui cu forţele interioare şi exterioare”. 

Atunci când Maria a fost aleasă pentru a-L naşte pe Mesia avea 16 ani, iar soţul ei, Iosif, avea 36 de ani. 

El este Calea

Cayce, întrebat în timpul lecturilor sale “Cum se poate cere restului omenirii să atingă perfecţiunea lui Iisus, când oamenii se nasc într-un mod mai puţin divin?”, el a răspuns: “Ah, va veni ziua când copiii oamenilor vor înţelege, în fine, scopul procreării pe Pământ... Căci cel care este Calea cere ca toţi să-L urmeze pe acest drum. Şi dacă două suflete se unesc nu în ideea de a-şi mulţumi poftele terestre, pornirile lor carnale, ci de a fi canalul sufletelor care vor veni, atunci se vor putea naşte cei care vor accelera evoluţia Omenirii: căci noi toţi trebuie să fim conduşi mai sus... Întocmai ca El!”. Atunci, “sufletele vor evolua astfel încât vor fi capabile într-o zi de a aduce pe lume alte suflete, exact cum a făcut-o Maria. Şi asta se va putea întâmpla când sufletele bărbaţilor şi femeilor vor deveni treptat conştiente că acest templu a lui Dumnezeu viu, care este corpul lor, acest canal poate fi folosit pentru aceste comunicări cu Dumnezeu, Tatăl sufletelor omeneşti”. Acest lucru poate deveni realitate când: “Concepţia neprihănită este deci posibilă, când fizicul şi mentalul vibrează total la unison cu spiritul: acesta poate acţiona atunci asupra mecanismelor cărnii”.

Cayce afirma că şi Ana, mama Mariei, ar fi conceput-o pe aceasta la fel cum ea l-a conceput mai târziu pe Iisus. Maria a fost aleasă încă de la vârsta de patru ani pentru a fi educată de către esenieni pe Muntele Carmel. 

Mulţi citind aceste rânduri vor spune că mă număr şi eu printre cei “cu mintea dusă”, însă dacă nu vedem un lucru nu înseamnă că el nu există. Dacă un program de televiziune prin cablu este emis pe o frecvenţă de bandă lărgită, pe care nu o au toate receptoarele, pentru a fi vizionat, nu înseamnă pentru cei care nu prind acel program că el nu există. Dacă ei îşi pun alt selector de canale cu bandă extinsă, vor putea să recepţioneze şi acel program. Aşadar, spiritul uman este ca selectorul de canale, el poate fi scăzut şi atunci nu poate percepe frecvenţele “înţelese” de către spiritele înalte şi nu numai că nu le înţelege, dar este total împotriva lor, ignorându-le. Schimbarea selectorului de canale înseamnă creşterea spirituală cu ajutorul căreia avem acces la altă existentă, cea adevărată.

Familia

Iisus Omul, copilul Mariei, s-a născut, aşa cum ştim, la Bethleem, în Iudea, într-o grotă ce a rămas cunoscută ca staul. După unele calcule, Iisus s-a născut la 1 martie anul 4 î.Hr., după calendarul Iulian, într-o duminică, după calendarul mozaic sau ebraic evenimentul s-ar fi întâmplat în anul 1899. Edgar Cayce spunea că el s-ar fi născut pe 19 martie, conform calendarului actual. În cadrul comunităţii sale, data naşterii trebuie să fie în luna septembrie, ea fiind singura lună în care trebuiau să fie născuţi moştenitorii dinastiei, indiferent de data reală de naştere. Ciclul Zodiacal se consideră că începe cu Zodia Fecioarei, care este în septembrie, iar aleşii trebuiau să fie atunci născuţi. În anul 314 d.Hr., împăratul Constantin a mutat ziua de naştere pe 25 decembrie. Astfel, se diferenţia sărbătoarea creştină de tradiţia iudaică, sugerând că Iisus nu ar fi evreu, ci creştin, iar această dată ar coincide cu Festivalul Solar al solstiţiul de iarnă, o sărbătoare importantă a românilor.

“Prea fericita Maria de-a pururea Fecioară”, cum este numită de catolici mama lui Iisus, după Cayce ar mai fi avut şi alţi copii. După 10 ani de la naşterea lui Iisus, Maria şi Iosif i-au mai avut pe Iacob, o fată şi pe Iuda, veniţi pe lume în perioada când Iisus era departe, sub protecţia celor care îl călăuzeau la învăţătură. Şi în Evanghelie, discipolii îi spun lui Iisus: “Mama şi Fraţii Tăi Te caută”, frază ce a stârnit de secole mari discuţii pentru a se stabili dacă aceştia îi erau fraţi sau veri. Sora lui Iisus s-ar fi numit Rut. Mama ei, Maria, fratele ei, Iisus, şi vărul ei, Ioan Botezătorul, erau personalităţi ale vremii, lucru care a făcut ca Rut să se remarce printre oficialităţile de atunci. Astfel, ea s-a căsătorit cu un controlor de impozite roman, cu puţin înainte de răstignirea lui Iisus, care de fapt le-a şi binecuvântat căsătoria. Soţul lui Rut a fost chemat la Roma în perioada răstignirii lui Iisus, iar ea fiind singură a trecut atunci prin mari emoţii. Apoi, ea s-a mutat la Roma, unde a trăit alături de soţul şi copii ei, ajutându-i “pe cei care acceptau noile învăţături creştineşti şi erau persecutaţi”.

O altă femeie din preajma lui Iisus, Maria Magdalena, a fost descrisă de Cayce ca fiind “aşa cum a pictat-o Leonardo da Vinci: cu părul aproape roşcat, cu ochii albaştri, trăsăturile chipului amintind de ereditatea ei totodată greacă şi ebraică”. Iisus ar fi spus că: “Pretutindeni unde se va predica Evanghelia Mea, se va vorbi de ea”. După Înviere, ea a fost alături de Maria, mama lui Iisus, locuind la Ioan, apostolul miliardar, “căci Ioan, se ştie bine, era cel mai bogat dintre discipolii lui Christos. Domeniile sale ar fi evaluate astăzi (în anul 1933, când a fost făcută această lectură), în moneda americană, la aproximativ 25 milioane de dolari”.

Legile şi directivele

Evangheliile oficiale nu ne spun însă nimic despre viaţa lui Iisus de la vârsta de 12 ani până la 30 de ani, după care s-a remarcat prin minunile făcute. Cayce afirma în lecturile sale că, “de la 6 la 16 ani, educaţia sa consta în cunoaşterea directivelor Frăţiei eseniene. Dar copilul a învăţat şi Legea evreilor sau Legea mozaică din acea vreme...”. Guvernanta lui Iisus, protectoarea şi învăţătoarea lui, făcea şi ea parte din grupul de esenieni condus de profetesa Iudita. Când Maria trebuia să-i dea naştere lui  Iisus, ea şi Iosif au fost duşi în Egipt, alături de ei fiind Iosua, care a fost desemnat de către esenieni să-i însoţească, împreună cu ei găsindu-se şi alte grupuri necesare protecţiei acestora. În Egipt, au stat în apropierea oraşului Alexandria, unde Iosua avea şi sarcina “să studieze unele documente care fuseseră conservate în bibliotecile locului... Aceleaşi documente la care Magii veniţi din Orient făcuseră aluzie, spunând: “Datorită acestor documente noi am văzut Steaua Sa”. Erau previzuni astrologice şi alte informaţii adunate de-a lungul timpului legate de venirea lui Mesia şi de “caracteristicile pe care le vor avea cei... care vor fi în contact cu Pruncul; şi cu veşmintele purtate de El, îi vor vindeca pe ceilalţi copii..., căci corpul Său, fiind perfect, emana sănătatea, viaţa însăşi. Întocmai ca şi astăzi, unii indivizi emit vibraţii de sănătate şi viaţă prin fiinţa lor spirituală, vibraţii care distrug orice formă de boală, frica!”.

Pregătire şi iniţiere

Copil fiind, Iisus a fost luat de la părinţi şi trecut în grija maeştrilor Săi, care L-au dus pentru iniţiere în India, Persia şi apoi în Egipt, conform unui program de pregătire şi iniţiere stabilit de Iudita. În primul rând, se studiau bazele Legii. “Şi Legea, în Marele Iniaţiat, trebuie să se manifeste prin iubire, milă, pace, spre desăvârşirea scopului pentru care El a fost chemat.” Cât despre şcolarizarea din Palestina, ea a constat în şederea în Templu, în perioada când El era la Ierusalim, între rabini şi profesori. În şcolile urmate, El era înscris sub numele de Iosua. La Heliopolis, El a studiat calea către profeţie, alături de Ioan (Botezătorul). Învăţăturile din India “vizau modul de purificare şi dezintoxicare a corpului, fortificarea lui fizică şi mentală”.  În Persia, El s-a documentat în medicină şi în cunoaşterea mijloacelor de coordonare a energiilor corpurilor (fizic, mental şi spiritual) conform învăţăturii lui Zu (din acele locuri) şi a lui Ra (din Egipt), baza învăţăturilor din Templu. Acolo, în Persia, în “Oraşul Colinelor”, s-a pregătit pentru a-şi manifesta puterile de vindecător. Apoi, “şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului său în Egipt, studiind... Aşa cum arătau pe larg documentele care vor fi descoperite şi care acum sunt îngropate în Piramida... Căci acolo erau instruiţi, iniţiaţi... Egiptul centraliza atunci învăţăturile venite din numeroase ţări, căci acolo era centrul magnetic şi vibratoriu al radiaţiei Pământului”. Şi marea înţelepciune antică greacă se trage din Egiptul antic. Cercetările au scos la iveală că toţi marii filosofi greci au călătorit în Egipt să se instruiască, chiar şi Pitagora, cu celebra sa teorema. Toate aceste şcoli urmate de Iisus erau părţi derivate din şcolile eseniene, dar nu esenismul pur, aşa cum fusese practicat în Carmel. Încununarea pregătirii sale ca iniţiat, Iisus a făcut-o în Piramida, în care trebuia să reziste, să stea o perioadă. Ieşind în viaţa de acolo însemna  că energiile sale se găseau în rezonanţă cu cele ale Universului, el fiind cuplat la forţele acestuia şi nu strivit de ele. Iisus Christos Omul a fost astfel pregătit să se sacrifice pentru a arde păcatul lui Adam, refăcând legătura cu Dumnezeu prin Înviere.  

Din lecturile sale se mai detaşează ideea că omul este format din trei nivele de conştiinţă: conştiinţa fizică – personalitatea, subconştiinţa – sufletul şi supraconştiinţa – spiritul. Se face astfel distincţie între suflet şi spirit. Cayce credea în existenţa unei Conştiinţe Universale, unui Spirit Suprem numit de diversele religii Creatorul Universului, Ahura-Mazda, Iahve, Dumnezeu, Brahma, Buddha, Sfântul Duh, Allah..

Autor: Romulus Popescu

Sursa: www.evolutiespirituala.ro

„Cântecul păsării" - „Treziţi-vă!"

"Un om a găsit un ou de vultur şi l-apus în cuibarul unei găini de curte. Puiul de vultur a ieşit din ou o data cu puii de găina şi a crescut împreună cu ei. 

Toată viaţa lui, vulturul a făcut ceea ce au făcut şi puii de curte, crezând că este pui de curte. A scurmat pământul după viermi şi insecte. A cloncănit şi a cotcodăcit. Dădea din aripi şi zbura un pic în aer. 

Anii au trecut şi vulturul a îmbătrânit foarte tare. într-o zi el a văzut o pasăre splendidă deasupra lui, pe cerul fără nori. Aceasta plana într-o graţioasă măreţie printre curenţii puter­nici, abia bătând din aripile sale viguroase, aurii. 

Bătrânul vultur privi în sus cu veneraţie. „Cine e aces­ta? ", a întrebat el. 

„Acesta este vulturul, regele păsărilor", i-a spus veci­nul său. „El aparţine Cerului. Noi aparţinem Pământului - noi suntem găini". Şi astfel vulturul a trăit şi a murit ca o găină, pentru că asta a crezut că este."

Uimit? La început m-am simţit pur şi simplu jignit! Oare mă asemuia el, in public, cu un pui de găină? într-un fel - şi da şi nu. Insultă? în nici un caz! Acesta nu era felul lui Tony. Dar ne spunea mie şi celorlalţi oameni că, în ochii lui, eu eram „un vultur auriu", inconştient de înălţimile la care mă puteam avânta.

Această poveste m-a făcut să înţeleg valoarea omului, adevă­rata sa iubire şi respectul faţă de oameni - şi să spun mereu ade­vărul. în aceasta consta munca sa - în trezirea oamenilor la real­itatea măreţiei lor. Acesta era Tony de Mello, în forma lui cea mai bună, proclamând mesajul „trezirii", văzând lumina care suntem pentru noi şi pentru ceilalţi, recunoscând că suntem mai buni decât o ştiam. 

Bucuraţi-vă de carte. Lăsaţi cuvintele să vi se strecoare în suflet şi ascultaţi - după cum v-ar sugera şi Tony - cu inima. Ascultaţi-i poveştile şi vi le veţi auzi pe ale voastre.

"DESPRE TREZIRE 

Spiritualitate înseamnă trezire. Majoritatea oamenilor, chiar dacă nu o ştiu, sunt adormiţi. Ei s-au născut adormiţi, tră­iesc adormiţi, se căsătoresc în somn, nasc copii în somn, mor în somn - fără să se trezească vreodată. Nu înţeleg niciodată far­mecul şi frumuseţea acestui lucru pe care noi îl numim existenţă umană. Ştiţi că toţi misticii - catolici, creştini, necreştini, indi­ferent de credinţă, indiferent de religie - sunt unanimi într-un singur lucru: că totul e bine, totul e bine. Chiar dacă totul e o ha­rababură, totul este bine. 

Ciudat paradox, desigur. Dar, în mod tragic, majoritatea oamenilor nu ajung să vadă că totul este bine, pentru că sunt adormiţi. Au doar un coşmar. 

Anul trecut, la televiziunea spaniolă am auzit o poveste despre un bărbat care bate la uşa fiului său. „Jamie", spune el, „trezeşte-te!" Jamie răspunde: „Nu vreau să mă scol, tată." Tatăl strigă, „Scoală-te, trebuie să mergi la şcoală." Jamie spune: „Nu vreau să merg la şcoală." „De ce nu?", întreabă tatăl. „Din trei motive", spune Jamie. „Primul, pentru că e atât de plictisitor; al doilea, copiii mă tachinează; şi al treilea, pentru că urăsc şcoala". Şi tatăl îi spune: „Ei bine, eu îţi voi da trei motive pentru care tre­buie să mergi la şcoală. Primul, pentru că este responsabilitatea ta; al doilea, pentru că ai patruzeci şi cinci de ani şi al treilea, pen­tru că eşti directorul şcolii." Trezeşte-te , trezeşte-te! Ai crescut. Eşti prea mare să fii adormit. Trezeşte-te! încetează să te mai joci cu jucăriile. 

Cei mai mulţi oameni îţi spun că vor să treacă de gră­diniţă - dar să nu-i crezi. Nu-i crede! Tot ce vor de la tine este să le repari jucăriile stricate. „Dă-mi înapoi soţia. Dă-mi înapoi slujba. Dă-mi înapoi banii. Dă-mi înapoi reputaţia mea, succe­sul meu." Asta este ce vor ei; vor alte jucării în locul celor vechi.

Atât. Chiar şi cel mai bun psiholog îţi va spune că oamenii nu vor cu adevărat să fie vindecaţi. Ceea ce vor este alinare; vinde­carea este dureroasă. 

Trezirea este neplăcută, să ştii. Te simţi bine şi conforta­bil în pat. E enervant să fii trezit. Acesta este motivul pentru care înţeleptul, guru, nu va încerca să trezească oamenii. Sper că voi fi înţelept aici şi nu voi încerca vreodată să vă trezesc, dacă sun­teţi adormiţi. în definitiv, nu este treaba mea, chiar dacă vă spun câteodată: „Treziţi-vă!" 

Datoria mea este să-mi fac treaba, să-mi fac numărul. 

Dacă profitaţi de pe urma acestui lucru, bine; dacă nu, foarte rău! Cum spun arabii: „Natura ploii este aceeaşi, dar ea face să crească şi spini în mlaştini şi flori în grădini." 

Unii dintre noi ajung să se trezească, datorită realităţilor dure ale vieţii. Suferim atât de mult, încât ne trezim. Dar oame­nii continuă să se arunce în viaţă, iar şi iar. Ei încă mai continuă să se poarte ca nişte somnambuli. Nu se trezesc niciodată. în mod tragic, lor nu le trece prin cap că ar putea exista o altă cale. Nu le trece niciodată prin cap că ar putea exista o cale mai bună. 

Dar dacă tu incă nu ai fost lovit suficient de viaţă şi nu ai suferit îndeajuns, atunci mai este o cale: să asculţi. Nu mă re­fer la faptul că trebuie să fii de acord cu ce-ţi spun eu. Asta ar în­semna să nu asculţi. Crede-mă, chiar nu contează dacă eşti de acord cu ceea ce spun eu, sau nu. Pentru că acordul şi dezacor­dul au de-a face cu cuvintele, conceptele şi teoriile. Ele nu au ni­mic de-a face cu adevărul. 

Adevărul nu este niciodată exprimat în cuvinte. Adevă­rul este observat dintr-o dată, ca rezultat al unei anumite atitu­dini. Deci, puteţi să nu fiţi de acord cu mine - şi totuşi să vedeţi adevărul. Dar trebuie să existe o atitudine de deschidere, de bu­năvoinţă, de a descoperi ceva nou. Acest lucru este important -şi nu a fi sau a nu fi de acord cu mine. In fond, cel mai mult din ceea ce vă dau eu sunt numai teorii. Nici o teorie nu înglobează realitatea, în mod adecvat. Deci eu pot să vă vorbesc nu despre adevăr, ci despre piedicile către adevăr. Pe acestea le pot descrie. Nu pot descrie adevărul. Nimeni nu poate. 

Tot ce pot să fac este să vă dau o descriere a falsităţilor voastre, astfel încât să renunţaţi la ele. Tot ce pot să fac pentru voi, este să lansez o provocare convingerilor şi sistemului vostru de credinţe, care vă fac nefericiţi. Tot ce pot să fac este să vă ajut să vă dezvăţaţi. Asta înseamnă învăţarea din punct de vedere al spiritualităţii: dezvăţarea, dezvăţarea de aproape tot ce aţi fost învăţaţi. Bunăvoinţa de a vă dezvăţa, de a asculta. 

Ascultaţi, aşa cum o fac cei mai mulţi, cu intenţia de a va confirma ceea^ce gândiţi deja? Observaţi-vă reacţiile, pe mă­sură ce vorbesc. In mod frecvent, veţi fi surprinşi, şocaţi, scan­dalizaţi, sau iritaţi, sau plictisiţi, sau frustraţi. 

Ori veţi spune: „Grozav!" 

Dar nu cumva ascultaţi, doar pentru a căpăta confirma­rea celor ce le gândiţi deja?

 Sau ascultaţi cu intenţia de a desco­peri ceva nou? Asta este ceva important. E greu pentru oamenii care dorm. Iisus a adus veşti bune - şi cu toate astea a fost res­pins. Nu pentru că erau bune, ci pentru că erau noi. Noi detestăm noul Urâm noul! Şi, cu cât ne confruntăm mai repede cu acest fapt, cu atât mai bine. Nu vrem lucruri noi, mai ales când ele ne tulbură, mai ales când implică schimbarea. Mai ales când ne pun în situaţia de a spune: „Am greşit". 

Con­vingerile voastre vă dau multă siguranţă, dar credinţa înseamnă nesiguranţă. Nu ştii. Eşti gata să o urmezi şi eşti deschis, larg deschis! Eşti gata să asculţi. Şi, fiţi atenţi: să fii deschis nu în­seamnă să fii credul, nu înseamnă să înghiţi orice îţi spune cel care vorbeşte. O, nu. Trebuie să contestaţi tot ce spun. Dar să contestaţi de pe o poziţie de deschidere, nu cu o atitudine de în­verşunare. Şi mai ales, să contestaţi totul. Aduceţi-vă aminte de acele cuvinte minunate ale lui Buddha, când a spus: „Călugării şi discipolii nu numai că nu trebuie să-mi accepte cuvintele din respect, dar să le şi analizeze aşa cum un aurar analizează aurul - tăindu-1, răzuindu-1, frecându-1, topindu-1". 

Atunci când faceţi asta, voi ascultaţi. Aţi făcut un alt ma­re pas către trezire. Primul pas, după cum am spus, a fost bună­voinţa de a recunoaşte că nu vreţi să vă treziţi, că nu vreţi să fiţi fericiţi. In sinea voastră există tot felul de împotriviri la aceasta. Al doilea pas este bunăvoinţa de a înţelege, de a asculta, de a lansa o 

provocare întregului vostru sistem de convingeri. Nu doar convingerilor voastre religioase, convingerilor voastre po­litice, convingerilor voastre sociale, convingerilor voastre psiho­logice - ci tuturor convingerilor. Bunăvoinţa de a le reconsidera pe toate, ca în metafora lui Buddha. Şi aici vă voi da o mulţime de ocazii că să faceţi acest lucru. 

Ce fel de sentiment te cuprinde, când te apropii de na­tură, sau când lucrezi ceva ce-ţi place?

 Sau când comunici, cu adevărat, cu un om de a cărui companie te bucuri în public şi în intimitate, fără să te cramponezi de el? Ce fel de sentimente ai? Compară aceste sentimente cu cele pe care le ai când ieşi învin­gător într-o dispută, sau într-o cursă, sau când devii foarte cunos­cut, sau când toată lumea te aplaudă. Acestea din urmă sunt sen­timentele pe care 

eu le numesc sentimente lumeşti; pe cele din­tâi le numesc sentimente de suflet. 

Mulţi oameni câştigă lumea şi îşi pierd sufletul. Mulţi oameni trăiesc vieţi goale, fără suflet; deoarece se hrănesc cu po­pularitate, apreciere şi glorie - cu „Eu sunt perfect, tu eşti per­fect, priveşte-mă, acordă-mi atenţie, susţine-mă, preţuieşte-mă", cu a fi şeful, cu a avea putere, cu a câştiga cursa. 

Cu asta te hrăneşti tu? Dacă da, eşti mort. Ţi-ai pierdut sufletul. Hrăneşte-te cu altă materie, mult mai 

hrănitoare. Atunci vei vedea cum are loc transformarea. "

ANTHONY DE MELLO, S.J., a fost directorul Institu­tului Sadhana de Consiliere Pastorală din Poona, 

India. 

Membru al provinciei iezuite din Bombay, a fost foarte cunoscut în ţările vorbitoare 

de limbă engleză şi spaniolă pentru conferinţele, şedinţele şi seminariile sale despre rugăciune, cât şi pentru cur­surile de terapie - activitate în care a fost implicat timp de peste optsprezece ani, în toata lumea. Deşi a murit subit în 1987, el a lăsat o bogată moştenire de învăţături spirituale, prin textele sale scrise şi înregistrate. 

Dintre lucrările sale amintim:

„Trezirea – conversaţii cu Maestrul",

„Esenţa iluminării – O carte de povestiri şi meditaţii”,

„Sadhana – o cale către Dumnezeu” etc.

Antony Mello - Culegere de Conferinte Spirituale

surse

http://fymaaa.blogspot.ro/2010/05/anthony-de-mello-un-mistic-controversat.html

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5723

Vă oferim în continuare câteva fragmente din aceste foarte frumoase şi inspirate scrieri.

* Potrivit unei legende, Dumnezeu a trimis la Ghidul spiritual un înger cu acest mesaj: „Cere-Mi un milion de ani de viaţă şi Eu îţi voi da. Sau cere-Mi milioane şi milioane de ani. Cât îţi doreşti să trăieşti?” „Optzeci de ani”, a răspuns Ghidul spiritual fără cea mai mică ezitare. Aspiranţii la spiritualitate erau uluiţi. „Dar, dacă ai trăi un milion de ani, gândeşte-te câte generaţii vor beneficia de sfaturile tale înţelepte.” „Dacă aş trăi un milion de ani”, răspunse ghidul spiritual, „oamenii ar urmări mai degrabă să-şi prelungească durata vieţii, decât să cultive înţelepciunea.”

* „Cum trebuie cineva să caute comuniunea cu Dumnezeu?”
„Cu cât căutarea ta este mai înverşunată, cu atât distanţa dintre tine şi El este mai mare.” „Şi ce este de făcut în privinţa acestei distanţe?” „Să înţelegi că ea nu există.” „Aceasta înseamnă că Dumnezeu şi cu mine suntem una?” „Nu unul, nu doi.” „Cum este posibil?” „Soarele şi razele sale, oceanul şi valurile sale – nu unul, nu doi.”

* De ce ai nevoie de un Ghid spiritual? a întrebat un vizitator pe unul dintre aspiranţi.
„Dacă apa trebuie încălzită, este necesar un vas intermediar între foc şi ea însăşi”, a fost răspunsul.

* Un om a mers mări şi ţări pentru a vedea cu ochii săi pe Ghidul spiritual a cărui faimă ajunsese şi în locul naşterii sale. „Ce miracole a făcut Ghidul vostru?”, a întrebat el pe unul dintre aspiranţii spirituali.
„Există miracole şi miracole. În ţara voastră, când Dumnezeu îndeplineşte voinţa unui om, acest fapt este considerat a fi un miracol. În ţara noastră este considerat un miracol când cineva îndeplineşte voinţa Lui.”

* Ghidul spiritual susţinea că obstacolul final în atingerea comuniunii cu Dumnezeu este însuşi cuvântul şi conceptul de „Dumnezeu”.
Aceasta l-a înfuriat pe preotul din localitate, care a venit în grabă să discute această problemă cu Ghidul spiritual.
„Dar cuvântul «Dumnezeu» ne poate conduce la Dumnezeu”, a spus preotul.
„Cu siguranţă”, a răspuns calm Ghidul spiritual.
„Cum poate ceva să ajute şi în acelaşi timp să fie un obstacol?”
Ghidul spiritual a răspuns:
„Măgarul care te-a adus până la poartă nu este mijlocul cu ajutorul căruia tu intri în casă.”

* Existau atât de multe reguli în mănăstire, dar Ghidul spiritual se împotrivea întotdeauna tiraniei acestora.
„Supunerea păstrează regulile”, spunea el.
„Dragostea ştie când să le încalce.”

* „Cum poate deveni un om sfânt – aşa ca tine?”
„De ce să devină un om sfânt?”, a spus Ghidul spiritual. „Să fii un om este o realitate îndeajuns de mare.”

* „Pot deveni discipolul tău?”
„Eşti doar un aspirant pentru că ochii tăi sunt închişi. În ziua în care îi vei deschide vei vedea că nu ai nimic de învăţat de la mine sau de la oricine altcineva.”
„Atunci la ce foloseşte un Ghid spiritual?”
„Să te facă să vezi că nu ai nevoie de un Ghid spiritual.”

* Un cuplu de tineri căsătoriţi a întrebat: „Ce să facem ca dragostea noastră să dureze?”
„Iubiţi împreună alte lucruri.”

* Toate întrebările care au fost formulate la acea întâlnire se refereau la viaţa de după moarte.
Ghidul spiritual râdea şi nu dădea niciun răspuns.
Le-a explicat aspiranţilor: „Aţi observat că exact cei care nu ştiu ce să facă cu această viaţă sunt cei care îşi doresc o alta care să dureze veşnic?”
„Dar există sau nu viaţă după moarte?”, a insistat un aspirant spiritual.
„Există viaţă înainte de moarte? Aceasta e întrebarea!”, a răspuns Ghidul spiritual enigmatic.

* Un vizitator dezamăgit a întrebat: „De ce şederea mea aici nu a avut niciun rod?”
„Poate că ţi-a lipsit curajul să scuturi copacul!”

* Ajută-ne să-l găsim pe Dumnezeu.”
„Nimeni nu vă poate ajuta în această direcţie.”
„De ce?”
„Din acelaşi motiv pentru care nimeni nu poate ajuta peştele să găsească oceanul.”

* De ce este toată lumea atât de fericită, cu excepţia mea?
„Pentru că ei au învăţat să vadă frumuseţea şi bunătatea peste tot în lume.”
„Şi eu de ce nu pot vedea astfel?”
„Pentru că nu poţi vedea în exterior ceea ce nu vezi în interior.”

* Un tânăr aspirant spiritual citea atât de mult, încât toţi erudiţii îi urmau sfaturile şi se minunau de cunoştinţele sale vaste. Când guvernatorul a fost în căutarea unui sfătuitor, a venit la Ghidul spiritual şi l-a întrebat: „Spunem-mi, este adevărat că acest tânăr cunoaşte atât de multe pe cât mi s-a apus?”
„Ca să fiu sincer”, a răspuns Ghidul spiritual, „citeşte atât de mult încât nu văd când i-ar mai rămâne timp să şi cunoască ceva.”

* Mântuirea este obţinută prin acţiune sau meditaţie?”
„Nici prin una, nici prin cealaltă. Mântuirea este obţinută când vei şti să vezi.”
„Ce să vezi?”
„Să vezi că brăţara de aur pe care ţi-o doreşti o porţi deja la mână. Să vezi că şarpele de care îţi este atât de frică este doar o frânghie.”

* „Spune-ne ce ai devenit atunci când ai atins eliberarea. Ai devenit divin?”
„Nu.” 
„Ai devenit sfânt?”
„Nu.”
„Atunci ce ai devenit?”
„M-am trezit.”

* „Cum să obţin eliberarea?”
„Află ce te înlănţuie”, a spus Ghidul spiritual.
Aspirantul spiritual s-a întors după o săptămână şi a spus: „Nimic nu mă înlănţuie.”
„Atunci de ce ceri eliberarea?”
Acesta a fost un moment iluminatoriu pentru discipol.

* „Liniştea nu este absenţa sunetului, ci absenţa egoului.” 

* Aspiranţii îşi tot întrebau Ghidul spiritual despre momentul când el a atins eliberarea spirituală, dar acesta rămânea întotdeauna tăcut. Tot ceea ce au aflat despre acest subiect a fost răspunsul pe care l-a dat la această întrebare fiului său: „M-am simţit nebun!” Când fiul l-a întrebat de ce, i-a răspuns:
„Este ca şi cum ai trece prin suferinţe mari ca să intri într-o casă căţărându-te pe zid şi spărgând fereastra şi ai realiza apoi că uşa a fost întotdeauna deschisă.”

Prisma din Lira, Seth Vorbeste si Legea lui Unu

Dragi cititori,de curand au fost traduse trei carti cu rol  foarte important in evolutia constiintei  umane si sunt disponibile acum in format electronic.

Prima dintre ele se numeste Seth Vorbeste si abordeaza teme fundamentale din spiritualitate/metafizica, este printre primele carti de genul, care au spus celebrul "You create your reality". Seth ofera o perspectiva unica si profunda cu privire la teme metafizice clasice. Cartile lui Seth sunt o lectura de baza pentru a intelege concepte ca: sufletul, ego, personalitate, multidimensionalitate, constiinta cristica, anima, realitati probabile, viata de dupa moarte, reincarnare, vise, karma, creativitate, Dumnezeu, simbolismul religios, stari ale constiintei, realitati probabile, Atlantida si Lemuria, etc.

Seth Vorbeste este o carte care intr-adevar te ajuta sa faci schimbari pozitive in viata ta, fara a se pierde in limbajul cartilor de genul. Pe scurt, este o carte extraordinara. 

A doua carte se numeste Prisma din Lira si abordeaza tema conexiunilor noastre ancestrale cu diferite rase stravechi, care au influentat genomul uman. Cercetatorii au descoperit acel “junk DNA” despre care nu se stie originea sa. Prisma din Lira ofera o perspectiva unica asupra adevaratei istorii planetare. Este o carte scrisa cu pasiune si dorinta de adevar. 

A treia carte se numeste Legea lui Unu, in care Ra vorbeste despre unitatea Creatiei, despre calea pozitiva si negativa, despre Piramide si rolul lor, despre vindecare si evolutia spirituala, influenta Orioniana, oferind Legea lui Unu, cea care ne ajuta sa ne sporim discernamantul, si sa facem alegeri potrivite pentru cresterea noastra ca si fiinte constiente.

Cele 3 carti ne ajuta in aceste momente de transformare la nivelul constiintei, deschizand noi usi prin care potentialul noastru se poate manifesta. Noi, citind astfel de materiale, accesam mentalul superior si intram in acea stare in care putem face transformari pozitive in viata noastra. Acesta este sensul in a citi informatie spirituala, desi noi o putem accesa in orice moment, doar punand intrebarile potrivite.

Toate cele 3 carti in format electronic, pot fi comandate la pretul de 30 de lei in total, un pret accesibil, astfel incat fiecare care doreste aceaste informatii, sa isi permita sa cumpere cartile. Pentru comenzi, trimiteti un mail latriplu_metafizica@yahoo.rosi va vom oferi contul bancar in care sa trimiteti banii, apoi va trimitem cartile. Sau trimiteti un mail si va trimitem cartile, apoi platiti banii. Oricare varianta este buna.

Pentru o prezentare ampla Prisma din Lira, intrati aici: http://salt-in-constiinta.blogspot.ro/2012/03/prisma-din-lira-poate-fi-comandata.html

Pentru Seth Vorbeste, intrati aici: http://salt-in-constiinta.blogspot.ro/2012/06/cartea-seth-vorbeste-este-disponibila.html

Pentru Legea lui Unu, intrati aici: http://salt-in-constiinta.blogspot.ro/2012/07/lansarea-cartii-legea-lui-unu.html

Va asteptam sa va deschideti catre aceste informatii si pentru orice detalii, va rog trimiteti un mail la adresa specificata.

O zi cat mai implinita tuturor.

Sursa: luminapegeea.blogspot.ro

De la tăbliţă la tabletă - 5.000 de ani de lectură

Foto (11)

Pentru omul contemporan, lectura va fi mereu vocea civilizaţiei. Lucrătorii de birou din ziua de azi îşi rezervă între 5 şi 8 ore pe zi pentru citit, adică folosesc mai mult timp pentru lectură decât pentru a mânca, a socializa, a se ocupa de îngrijirea personală sau a călători. În ciuda controverselor, computerul şi internetul au revoluţionat lectura. Percepem urmele negre de pe hârtie sau ecran, iar ele ne deschid noi perspective, ne inspiră şi ne organizează existenţa.

Devenită azi o activitate banală, familiară şi firească, cititul are o istorie care spune multe despre om şi evoluţia sa. Deşi este greu de imaginat, oamenii care au trăit acum câteva secole nu citeau la fel ca noi. Pentru ca noi astăzi să citim cărţi pe suport de hârtie sau electronic, această activitate a avut de străbătut un drum lung, care a început odată cu tăbliţele de argilă din lumea sumero-babiloniană.

Primele tăbliţe cu pictograme au fost descoperite în apropierea oraşului Uruk şi reprezentau un fel de contabilitate a templului din oraş, pe ele fiind întocmite liste de grâne sau de animale. Alte tăbliţe găsite de cercetători înregistrau ordinea socială din Sumer, un fel de recensământ al templului din Lagash, unde, conform însemnărilor, existau 18 brutari, 31 de berari, 7 sclavi şi 1 fierar.

Scrierea cuneiformă care a evoluat de la imagini la simboluri în formă de cuie sau ace a putut fi studiată atent mulţumită lui Assurbanipal, regele Asiriei care, în anul 650 î.Hr., a hotărât să înfiinţeze o bibliotecă la Ninive şi a trimis scribii să adune tăbliţe de la toate templele din Babilonia.

Următorul pas pe scara evolutivă l-au făcut egiptenii, care au creat papirusul şi l-au exportat încă din mileniul III î.Hr. Datorită fapului că scrisul era considerat un dar de la zeul Toth, un scrib egiptean se pregătea 12 ani pentru această meserie. Aşa că nu este de mirare că doar un procent foarte mic din populaţia mondială putea citi.
Primele cărţi se prezintă sub formă de suluri prinse pe beţe de lemn sau de fildeş. Ele puteau atinge o lungime de 12-15m, iar textele erau copiate pe coloane înalte de 25-45 cm.

Antichitatea s-a remarcat mai ales, prin lectura sulului de papirus, mai apoi de pergament. Numită de către latini "volumen", cartea sub formă de sul îi obliga pe cititori să participe la actul lecturii cu întregul corp, obiectul fiind ţinut cu ambele mâini.

La începutul erei noastre, apare codexul. Acesta era un ansamblu de caiete cusute împreună, pe care se putea scrie faţă-verso. Lectura începe, încet-încet, să semene cu cea din zilele nostre. Codexul putea fi paginat şi indexat, lucru care facilita lectura şi întoarcerea la anumite pasaje. Apare, astfel, lectura fragmentară, dată de flexibilitatea codexului, care putea fi citit pe sărite. Folosirea codexului se generalizează în secolele II-IV, iar triumful acestui nou tip de carte se datorează apariţiei pergamentului, confecţionat din piele de animal (oaie, capră, viţel).

Totodată se face trecerea de la cititul cu voce tare, care era lent şi anevoios, la lectura silenţioasă, oculară şi mult mai rapidă. Acest tip de citit "interiorizat" se conturează odată cu apariţia creştinismului. Cititul este o sursă de comunicare pe verticală, omul simţind nevoia unei legături cu divinitatea.

Din Evul Mediu, scenele de lectură devin subiecte preferate de artiştii plastici. Deşi majoritatea operelor expun lectura într-un mod subiectiv, datorită clişeelor şi normelor care constrâng lucrarea, antropologii au studiat mare parte din opere pentru a putea să redea acţiunea cititului aşa cum o făceau oamenii în jurul anului 1000.

Primele imagini artistice ale lecturii silenţioase, interiorizate, apar sub motivul "Bunei Vestiri". Reprezentări dictate de textele biblice o întruchipează pe Fecioara Maria primind vestea zămislirii de la Arhanghelul Gavril. Ea este aşezată pe un jilţ şi ţine o carte în mână. La apariţia solului, ea pare a fi fost întreruptă din citit: păstrează cartea în mâna stânga şi marchează pagina unde a rămas cu degetul mare. De aici înainte, toate reprezentările acestei scene o vor prezenta pe Fecioară citind singură.

Călugări învăţaţi şi cititori mireni

Trecerea de la lectura orală la cea silenţioasă a fost văzută ca o mutaţie fundamentală în societate şi a presupus şi o schimbare a atitudinii corporale în rândul cititorilor.

Astăzi, pare greu de imaginat că atât în Antichitate, cât şi în Evul Mediu, textele nu erau înţelese decât dacă erau citite cu voce tare. Ceea ce trebuie să ştim însă, este faptul că cititul anevoios era determinat de lipsa spaţiilor dintre cuvinte, a semnelor de punctuaţie, precum şi a diferenţei făcute de majuscule. "Decupajul" cuvintelor se făcea numai prin intonaţie.

Cititul a apărut în mediile monahale, dar în scurt timp se va extinde în rândul laicilor, al elitelor care încep să citească în tăcere.

Apar tablouri care atestă schimbarea modului de lecturare, întruchipând, în general, femei citind în singurătate, stând în poziţii relaxate.
La răscrucea dintre secolele XV-XVI se nasc adevărate controverse, ca urmare a apariţiei tiparului. Primele reacţii vin să acuze această invenţie, văzută ca o unealtă ce corupe textele şi spiritele, răspândind scrieri imorale şi eretice. În ciuda împotrivirii, tiparul revoluţionează lectura şi creşte numărul cititorilor într-un timp scurt.

În Valencia, între 1475 şi 1550, un inventar din trei atestă prezenţa cărţii.
Aşadar, cine citea în secolele XV-XVI? Statisticile spun că 9 clerici din 10, 3 din 4 reprezentanţi ai profesiunilor libere, 1 din 2 nobili, 1 din trei neguţători şi 1 lucrător manual din 10.
Cartea, devenită proprietate personală, reprezintă o adevărată frontieră religioasă. În fruntea oraşelor cu cele mai multe cărţi, dar şi cu cei mai mulţi cititori, se află cele din ţările protestante, precum Frankfurt. La jumătatea secolului al XVIII-lea, aproape 80% din inventarele acestor oraşe au o notă referitoare la cărţi, spre deosebire de Franţa catolică, unde în 1750, doar 20% din totalul inventarelor atestă cartea.

Tot în secolele XV-XVI apar majoritatea bibliotecilor. Cele ale medicilor cresc de la 26 de titluri, în medie, la 62; ale juriştilor de la 25 la 55, ale negustorilor de la 4 la 10, iar la lucrătorii din industria textilă, cartea unică nu mai constituie o regulă, ajungându-se, în medie, la 4 cărţi.

Odată cu creşterea numărului de volume din bibliotecă, lectura ia forma activităţii familiale şi de grup. În unele cazuri, soţii citesc împreună, dar mai ales citeşte tatăl, din Biblie. Lectura cu voce tare este păstrată în mijlocul comunităţii, în întruniri de duminică, la slujba religioasă, unde se citeau atât texte religioase, cât şi texte laice.

Cu timpul, natura devine o temă centrală, un cadru ideal pentru meditaţie, aşa încât cititorul preferă lectura în aer liber. O treime din picturile secolului XIX reliefează natura, nu ca simplu peisaj, ci ca parte principală din compoziţie, prezentând, în special, femei care citesc în spaţii deschise. Bărbaţii adoptă cititul în public - la cafenele şi baruri, spre deosebire de femei care rămân tributare naturii. Cărţile par din ce în ce mai mici, mai uşor de ţinut în mână, indiferent de poziţia cititorului.

Un hobby? Un viciu? O necesitate?

În secolul XX, lectura devine un "bun de larg consum". Spre sfârşitul secolului, cultura cărţii se transformă în cultura mass media. Raportul dintre cititori şi scriitor se modifică, dispare "încrederea oarbă" în informaţia oferită. Dispozitivele clasice ale dovezii (nota, referinţa şi citarea) sunt puse în discuţie, supuse unei priviri critice şi neîncrezătoare. Lectura devine discontinuă, subiectele sunt căutate în funcţie de cuvinte-cheie, se face o selecţie a datelor necesare. Omul contemporan citeşte exact ceea ce îl interesează. Capacitatea individului de a se concentra este mult mai mare, fiind capabil să citească rapid şi simultan mai multe ferestre de lectură.

Astăzi, lectura a devenit mai mult decât un hobby, putem vorbi de un "viciu de nepedepsit", un lucru necesar şi plăcut în acelaşi timp. Omul nu mai citeşte doar pentru a comunica cu divinitatea sau pentru a evada din cotidian. Indivizii citesc pentru a ţine pasul cu multitudinea de informaţii create zilnic.
Sursa: descopera.ro