„Cântecul păsării" - „Treziţi-vă!"

"Un om a găsit un ou de vultur şi l-apus în cuibarul unei găini de curte. Puiul de vultur a ieşit din ou o data cu puii de găina şi a crescut împreună cu ei. 

Toată viaţa lui, vulturul a făcut ceea ce au făcut şi puii de curte, crezând că este pui de curte. A scurmat pământul după viermi şi insecte. A cloncănit şi a cotcodăcit. Dădea din aripi şi zbura un pic în aer. 

Anii au trecut şi vulturul a îmbătrânit foarte tare. într-o zi el a văzut o pasăre splendidă deasupra lui, pe cerul fără nori. Aceasta plana într-o graţioasă măreţie printre curenţii puter­nici, abia bătând din aripile sale viguroase, aurii. 

Bătrânul vultur privi în sus cu veneraţie. „Cine e aces­ta? ", a întrebat el. 

„Acesta este vulturul, regele păsărilor", i-a spus veci­nul său. „El aparţine Cerului. Noi aparţinem Pământului - noi suntem găini". Şi astfel vulturul a trăit şi a murit ca o găină, pentru că asta a crezut că este."

Uimit? La început m-am simţit pur şi simplu jignit! Oare mă asemuia el, in public, cu un pui de găină? într-un fel - şi da şi nu. Insultă? în nici un caz! Acesta nu era felul lui Tony. Dar ne spunea mie şi celorlalţi oameni că, în ochii lui, eu eram „un vultur auriu", inconştient de înălţimile la care mă puteam avânta.

Această poveste m-a făcut să înţeleg valoarea omului, adevă­rata sa iubire şi respectul faţă de oameni - şi să spun mereu ade­vărul. în aceasta consta munca sa - în trezirea oamenilor la real­itatea măreţiei lor. Acesta era Tony de Mello, în forma lui cea mai bună, proclamând mesajul „trezirii", văzând lumina care suntem pentru noi şi pentru ceilalţi, recunoscând că suntem mai buni decât o ştiam. 

Bucuraţi-vă de carte. Lăsaţi cuvintele să vi se strecoare în suflet şi ascultaţi - după cum v-ar sugera şi Tony - cu inima. Ascultaţi-i poveştile şi vi le veţi auzi pe ale voastre.

"DESPRE TREZIRE 

Spiritualitate înseamnă trezire. Majoritatea oamenilor, chiar dacă nu o ştiu, sunt adormiţi. Ei s-au născut adormiţi, tră­iesc adormiţi, se căsătoresc în somn, nasc copii în somn, mor în somn - fără să se trezească vreodată. Nu înţeleg niciodată far­mecul şi frumuseţea acestui lucru pe care noi îl numim existenţă umană. Ştiţi că toţi misticii - catolici, creştini, necreştini, indi­ferent de credinţă, indiferent de religie - sunt unanimi într-un singur lucru: că totul e bine, totul e bine. Chiar dacă totul e o ha­rababură, totul este bine. 

Ciudat paradox, desigur. Dar, în mod tragic, majoritatea oamenilor nu ajung să vadă că totul este bine, pentru că sunt adormiţi. Au doar un coşmar. 

Anul trecut, la televiziunea spaniolă am auzit o poveste despre un bărbat care bate la uşa fiului său. „Jamie", spune el, „trezeşte-te!" Jamie răspunde: „Nu vreau să mă scol, tată." Tatăl strigă, „Scoală-te, trebuie să mergi la şcoală." Jamie spune: „Nu vreau să merg la şcoală." „De ce nu?", întreabă tatăl. „Din trei motive", spune Jamie. „Primul, pentru că e atât de plictisitor; al doilea, copiii mă tachinează; şi al treilea, pentru că urăsc şcoala". Şi tatăl îi spune: „Ei bine, eu îţi voi da trei motive pentru care tre­buie să mergi la şcoală. Primul, pentru că este responsabilitatea ta; al doilea, pentru că ai patruzeci şi cinci de ani şi al treilea, pen­tru că eşti directorul şcolii." Trezeşte-te , trezeşte-te! Ai crescut. Eşti prea mare să fii adormit. Trezeşte-te! încetează să te mai joci cu jucăriile. 

Cei mai mulţi oameni îţi spun că vor să treacă de gră­diniţă - dar să nu-i crezi. Nu-i crede! Tot ce vor de la tine este să le repari jucăriile stricate. „Dă-mi înapoi soţia. Dă-mi înapoi slujba. Dă-mi înapoi banii. Dă-mi înapoi reputaţia mea, succe­sul meu." Asta este ce vor ei; vor alte jucării în locul celor vechi.

Atât. Chiar şi cel mai bun psiholog îţi va spune că oamenii nu vor cu adevărat să fie vindecaţi. Ceea ce vor este alinare; vinde­carea este dureroasă. 

Trezirea este neplăcută, să ştii. Te simţi bine şi conforta­bil în pat. E enervant să fii trezit. Acesta este motivul pentru care înţeleptul, guru, nu va încerca să trezească oamenii. Sper că voi fi înţelept aici şi nu voi încerca vreodată să vă trezesc, dacă sun­teţi adormiţi. în definitiv, nu este treaba mea, chiar dacă vă spun câteodată: „Treziţi-vă!" 

Datoria mea este să-mi fac treaba, să-mi fac numărul. 

Dacă profitaţi de pe urma acestui lucru, bine; dacă nu, foarte rău! Cum spun arabii: „Natura ploii este aceeaşi, dar ea face să crească şi spini în mlaştini şi flori în grădini." 

Unii dintre noi ajung să se trezească, datorită realităţilor dure ale vieţii. Suferim atât de mult, încât ne trezim. Dar oame­nii continuă să se arunce în viaţă, iar şi iar. Ei încă mai continuă să se poarte ca nişte somnambuli. Nu se trezesc niciodată. în mod tragic, lor nu le trece prin cap că ar putea exista o altă cale. Nu le trece niciodată prin cap că ar putea exista o cale mai bună. 

Dar dacă tu incă nu ai fost lovit suficient de viaţă şi nu ai suferit îndeajuns, atunci mai este o cale: să asculţi. Nu mă re­fer la faptul că trebuie să fii de acord cu ce-ţi spun eu. Asta ar în­semna să nu asculţi. Crede-mă, chiar nu contează dacă eşti de acord cu ceea ce spun eu, sau nu. Pentru că acordul şi dezacor­dul au de-a face cu cuvintele, conceptele şi teoriile. Ele nu au ni­mic de-a face cu adevărul. 

Adevărul nu este niciodată exprimat în cuvinte. Adevă­rul este observat dintr-o dată, ca rezultat al unei anumite atitu­dini. Deci, puteţi să nu fiţi de acord cu mine - şi totuşi să vedeţi adevărul. Dar trebuie să existe o atitudine de deschidere, de bu­năvoinţă, de a descoperi ceva nou. Acest lucru este important -şi nu a fi sau a nu fi de acord cu mine. In fond, cel mai mult din ceea ce vă dau eu sunt numai teorii. Nici o teorie nu înglobează realitatea, în mod adecvat. Deci eu pot să vă vorbesc nu despre adevăr, ci despre piedicile către adevăr. Pe acestea le pot descrie. Nu pot descrie adevărul. Nimeni nu poate. 

Tot ce pot să fac este să vă dau o descriere a falsităţilor voastre, astfel încât să renunţaţi la ele. Tot ce pot să fac pentru voi, este să lansez o provocare convingerilor şi sistemului vostru de credinţe, care vă fac nefericiţi. Tot ce pot să fac este să vă ajut să vă dezvăţaţi. Asta înseamnă învăţarea din punct de vedere al spiritualităţii: dezvăţarea, dezvăţarea de aproape tot ce aţi fost învăţaţi. Bunăvoinţa de a vă dezvăţa, de a asculta. 

Ascultaţi, aşa cum o fac cei mai mulţi, cu intenţia de a va confirma ceea^ce gândiţi deja? Observaţi-vă reacţiile, pe mă­sură ce vorbesc. In mod frecvent, veţi fi surprinşi, şocaţi, scan­dalizaţi, sau iritaţi, sau plictisiţi, sau frustraţi. 

Ori veţi spune: „Grozav!" 

Dar nu cumva ascultaţi, doar pentru a căpăta confirma­rea celor ce le gândiţi deja?

 Sau ascultaţi cu intenţia de a desco­peri ceva nou? Asta este ceva important. E greu pentru oamenii care dorm. Iisus a adus veşti bune - şi cu toate astea a fost res­pins. Nu pentru că erau bune, ci pentru că erau noi. Noi detestăm noul Urâm noul! Şi, cu cât ne confruntăm mai repede cu acest fapt, cu atât mai bine. Nu vrem lucruri noi, mai ales când ele ne tulbură, mai ales când implică schimbarea. Mai ales când ne pun în situaţia de a spune: „Am greşit". 

Con­vingerile voastre vă dau multă siguranţă, dar credinţa înseamnă nesiguranţă. Nu ştii. Eşti gata să o urmezi şi eşti deschis, larg deschis! Eşti gata să asculţi. Şi, fiţi atenţi: să fii deschis nu în­seamnă să fii credul, nu înseamnă să înghiţi orice îţi spune cel care vorbeşte. O, nu. Trebuie să contestaţi tot ce spun. Dar să contestaţi de pe o poziţie de deschidere, nu cu o atitudine de în­verşunare. Şi mai ales, să contestaţi totul. Aduceţi-vă aminte de acele cuvinte minunate ale lui Buddha, când a spus: „Călugării şi discipolii nu numai că nu trebuie să-mi accepte cuvintele din respect, dar să le şi analizeze aşa cum un aurar analizează aurul - tăindu-1, răzuindu-1, frecându-1, topindu-1". 

Atunci când faceţi asta, voi ascultaţi. Aţi făcut un alt ma­re pas către trezire. Primul pas, după cum am spus, a fost bună­voinţa de a recunoaşte că nu vreţi să vă treziţi, că nu vreţi să fiţi fericiţi. In sinea voastră există tot felul de împotriviri la aceasta. Al doilea pas este bunăvoinţa de a înţelege, de a asculta, de a lansa o 

provocare întregului vostru sistem de convingeri. Nu doar convingerilor voastre religioase, convingerilor voastre po­litice, convingerilor voastre sociale, convingerilor voastre psiho­logice - ci tuturor convingerilor. Bunăvoinţa de a le reconsidera pe toate, ca în metafora lui Buddha. Şi aici vă voi da o mulţime de ocazii că să faceţi acest lucru. 

Ce fel de sentiment te cuprinde, când te apropii de na­tură, sau când lucrezi ceva ce-ţi place?

 Sau când comunici, cu adevărat, cu un om de a cărui companie te bucuri în public şi în intimitate, fără să te cramponezi de el? Ce fel de sentimente ai? Compară aceste sentimente cu cele pe care le ai când ieşi învin­gător într-o dispută, sau într-o cursă, sau când devii foarte cunos­cut, sau când toată lumea te aplaudă. Acestea din urmă sunt sen­timentele pe care 

eu le numesc sentimente lumeşti; pe cele din­tâi le numesc sentimente de suflet. 

Mulţi oameni câştigă lumea şi îşi pierd sufletul. Mulţi oameni trăiesc vieţi goale, fără suflet; deoarece se hrănesc cu po­pularitate, apreciere şi glorie - cu „Eu sunt perfect, tu eşti per­fect, priveşte-mă, acordă-mi atenţie, susţine-mă, preţuieşte-mă", cu a fi şeful, cu a avea putere, cu a câştiga cursa. 

Cu asta te hrăneşti tu? Dacă da, eşti mort. Ţi-ai pierdut sufletul. Hrăneşte-te cu altă materie, mult mai 

hrănitoare. Atunci vei vedea cum are loc transformarea. "

ANTHONY DE MELLO, S.J., a fost directorul Institu­tului Sadhana de Consiliere Pastorală din Poona, 

India. 

Membru al provinciei iezuite din Bombay, a fost foarte cunoscut în ţările vorbitoare 

de limbă engleză şi spaniolă pentru conferinţele, şedinţele şi seminariile sale despre rugăciune, cât şi pentru cur­surile de terapie - activitate în care a fost implicat timp de peste optsprezece ani, în toata lumea. Deşi a murit subit în 1987, el a lăsat o bogată moştenire de învăţături spirituale, prin textele sale scrise şi înregistrate. 

Dintre lucrările sale amintim:

„Trezirea – conversaţii cu Maestrul",

„Esenţa iluminării – O carte de povestiri şi meditaţii”,

„Sadhana – o cale către Dumnezeu” etc.

Antony Mello - Culegere de Conferinte Spirituale

surse

http://fymaaa.blogspot.ro/2010/05/anthony-de-mello-un-mistic-controversat.html

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5723

Vă oferim în continuare câteva fragmente din aceste foarte frumoase şi inspirate scrieri.

* Potrivit unei legende, Dumnezeu a trimis la Ghidul spiritual un înger cu acest mesaj: „Cere-Mi un milion de ani de viaţă şi Eu îţi voi da. Sau cere-Mi milioane şi milioane de ani. Cât îţi doreşti să trăieşti?” „Optzeci de ani”, a răspuns Ghidul spiritual fără cea mai mică ezitare. Aspiranţii la spiritualitate erau uluiţi. „Dar, dacă ai trăi un milion de ani, gândeşte-te câte generaţii vor beneficia de sfaturile tale înţelepte.” „Dacă aş trăi un milion de ani”, răspunse ghidul spiritual, „oamenii ar urmări mai degrabă să-şi prelungească durata vieţii, decât să cultive înţelepciunea.”

* „Cum trebuie cineva să caute comuniunea cu Dumnezeu?”
„Cu cât căutarea ta este mai înverşunată, cu atât distanţa dintre tine şi El este mai mare.” „Şi ce este de făcut în privinţa acestei distanţe?” „Să înţelegi că ea nu există.” „Aceasta înseamnă că Dumnezeu şi cu mine suntem una?” „Nu unul, nu doi.” „Cum este posibil?” „Soarele şi razele sale, oceanul şi valurile sale – nu unul, nu doi.”

* De ce ai nevoie de un Ghid spiritual? a întrebat un vizitator pe unul dintre aspiranţi.
„Dacă apa trebuie încălzită, este necesar un vas intermediar între foc şi ea însăşi”, a fost răspunsul.

* Un om a mers mări şi ţări pentru a vedea cu ochii săi pe Ghidul spiritual a cărui faimă ajunsese şi în locul naşterii sale. „Ce miracole a făcut Ghidul vostru?”, a întrebat el pe unul dintre aspiranţii spirituali.
„Există miracole şi miracole. În ţara voastră, când Dumnezeu îndeplineşte voinţa unui om, acest fapt este considerat a fi un miracol. În ţara noastră este considerat un miracol când cineva îndeplineşte voinţa Lui.”

* Ghidul spiritual susţinea că obstacolul final în atingerea comuniunii cu Dumnezeu este însuşi cuvântul şi conceptul de „Dumnezeu”.
Aceasta l-a înfuriat pe preotul din localitate, care a venit în grabă să discute această problemă cu Ghidul spiritual.
„Dar cuvântul «Dumnezeu» ne poate conduce la Dumnezeu”, a spus preotul.
„Cu siguranţă”, a răspuns calm Ghidul spiritual.
„Cum poate ceva să ajute şi în acelaşi timp să fie un obstacol?”
Ghidul spiritual a răspuns:
„Măgarul care te-a adus până la poartă nu este mijlocul cu ajutorul căruia tu intri în casă.”

* Existau atât de multe reguli în mănăstire, dar Ghidul spiritual se împotrivea întotdeauna tiraniei acestora.
„Supunerea păstrează regulile”, spunea el.
„Dragostea ştie când să le încalce.”

* „Cum poate deveni un om sfânt – aşa ca tine?”
„De ce să devină un om sfânt?”, a spus Ghidul spiritual. „Să fii un om este o realitate îndeajuns de mare.”

* „Pot deveni discipolul tău?”
„Eşti doar un aspirant pentru că ochii tăi sunt închişi. În ziua în care îi vei deschide vei vedea că nu ai nimic de învăţat de la mine sau de la oricine altcineva.”
„Atunci la ce foloseşte un Ghid spiritual?”
„Să te facă să vezi că nu ai nevoie de un Ghid spiritual.”

* Un cuplu de tineri căsătoriţi a întrebat: „Ce să facem ca dragostea noastră să dureze?”
„Iubiţi împreună alte lucruri.”

* Toate întrebările care au fost formulate la acea întâlnire se refereau la viaţa de după moarte.
Ghidul spiritual râdea şi nu dădea niciun răspuns.
Le-a explicat aspiranţilor: „Aţi observat că exact cei care nu ştiu ce să facă cu această viaţă sunt cei care îşi doresc o alta care să dureze veşnic?”
„Dar există sau nu viaţă după moarte?”, a insistat un aspirant spiritual.
„Există viaţă înainte de moarte? Aceasta e întrebarea!”, a răspuns Ghidul spiritual enigmatic.

* Un vizitator dezamăgit a întrebat: „De ce şederea mea aici nu a avut niciun rod?”
„Poate că ţi-a lipsit curajul să scuturi copacul!”

* Ajută-ne să-l găsim pe Dumnezeu.”
„Nimeni nu vă poate ajuta în această direcţie.”
„De ce?”
„Din acelaşi motiv pentru care nimeni nu poate ajuta peştele să găsească oceanul.”

* De ce este toată lumea atât de fericită, cu excepţia mea?
„Pentru că ei au învăţat să vadă frumuseţea şi bunătatea peste tot în lume.”
„Şi eu de ce nu pot vedea astfel?”
„Pentru că nu poţi vedea în exterior ceea ce nu vezi în interior.”

* Un tânăr aspirant spiritual citea atât de mult, încât toţi erudiţii îi urmau sfaturile şi se minunau de cunoştinţele sale vaste. Când guvernatorul a fost în căutarea unui sfătuitor, a venit la Ghidul spiritual şi l-a întrebat: „Spunem-mi, este adevărat că acest tânăr cunoaşte atât de multe pe cât mi s-a apus?”
„Ca să fiu sincer”, a răspuns Ghidul spiritual, „citeşte atât de mult încât nu văd când i-ar mai rămâne timp să şi cunoască ceva.”

* Mântuirea este obţinută prin acţiune sau meditaţie?”
„Nici prin una, nici prin cealaltă. Mântuirea este obţinută când vei şti să vezi.”
„Ce să vezi?”
„Să vezi că brăţara de aur pe care ţi-o doreşti o porţi deja la mână. Să vezi că şarpele de care îţi este atât de frică este doar o frânghie.”

* „Spune-ne ce ai devenit atunci când ai atins eliberarea. Ai devenit divin?”
„Nu.” 
„Ai devenit sfânt?”
„Nu.”
„Atunci ce ai devenit?”
„M-am trezit.”

* „Cum să obţin eliberarea?”
„Află ce te înlănţuie”, a spus Ghidul spiritual.
Aspirantul spiritual s-a întors după o săptămână şi a spus: „Nimic nu mă înlănţuie.”
„Atunci de ce ceri eliberarea?”
Acesta a fost un moment iluminatoriu pentru discipol.

* „Liniştea nu este absenţa sunetului, ci absenţa egoului.” 

* Aspiranţii îşi tot întrebau Ghidul spiritual despre momentul când el a atins eliberarea spirituală, dar acesta rămânea întotdeauna tăcut. Tot ceea ce au aflat despre acest subiect a fost răspunsul pe care l-a dat la această întrebare fiului său: „M-am simţit nebun!” Când fiul l-a întrebat de ce, i-a răspuns:
„Este ca şi cum ai trece prin suferinţe mari ca să intri într-o casă căţărându-te pe zid şi spărgând fereastra şi ai realiza apoi că uşa a fost întotdeauna deschisă.”