joi, 6 septembrie 2012

7 tactici pentru dezenergizarea fricii


Frica reprezintă probabil cel mai mare duşman al omenirii pentru că este contagioasă şi se răspândeşte aproape instantaneu. Frica paralizează şi acţionează ca un vampir energetic. Se aşează ca o ceaţă sufocantă în fiinţa ta şi nu-ţi mai permite să vezi nimic altceva. Este vorba despre vibraţii. Omul poate simţi vibrând atât emoţiile pozitive, cât şi pe cele negative: ele pot fi comparate cu o muzică lăuntrică. Starea emoţională de bine se instalează atunci când vibraţiile pozitive predomină şi rezonanţele optime se amalgamează. Frica are un tip de vibraţie specific, tot aşa cum şi încântarea are un tip de vibraţie specific, doar că una te coboară, iar cealaltă te înalţă. (Judith Orloff, Energia pozitivă)







Indiferent de unde provin (din exterior sau le generăm noi înşine) fricile ne limitează potenţialul, ne blochează gândirea creativă şi restrânge orizontul posibilităţilor. Desigur, există şi frici pe care este bine să nu le eliminăm, deoarece ele au rolul de a ne proteja. Expunerea la riscuri majore inutile nu reprezintă neaparat o dovadă de curaj. Nu ar fi deloc înţelept, de exemplu, să dăm peste o cobra şi în loc să ne retragem uşurel, să o provocăm…





Fricile iau adesea forma sabotărilor emoţionale din partea părinţilor, prietenilor, profesorilor, preoţilor etc. Nu eşti bun de nimic! Eşti un pierde-vară! Nu valorezi doi bani, Vei ajunge un ratat, Nu vei trece clasa… Aceste etichetări dure ajung să ruleze în mod automat în subconştientul nostru blocându-ne potenţialul şi manifestarea talentelor. Frica înseamnă stres, teroare, anxietate, boală şi nefericire. Majoritatea fricilor pe care le preluăm de-a lungul vieţii ne sabotează. Dacă vrem să beneficiem de energie superioară, trebuie să demascăm stratagemele seducătoare, dar epuizante ale fricii. Când nu mai este constrâns de temeri inutile, sufletul se înalţă, forţa vitală se dinamizează, nivelul de energie creşte, resursele creative se dezlănţuie, vocea intuiţiei se face auzită şi practic fiinţa accesează un plan superior de vibraţii.





Autoarea Judith Orloff propune în cartea sa Energia pozitivă 7 tactici pentru dezenergizarea fricii. Nu este obligatoriu să le practici pe toate 7. Alege doar pe cele care ţi se potrivesc cel mai bine. Asigură-te totuşi că faci din ele un obicei. Cel puţin, până te simţi eliberat de cele mai mari frici ale tale (din nou, ne referim la cele despre care ştii că nu-ţi fac bine deloc, ci din contră te sabotează).





Tactica nr. 1: Dă un nume fricii, şi ea nu te va lua prin surprindere.





Nu încerca să-ţi ascunzi temerile. Scoate-le la suprafaţă şi dă-le un nume. Niciun sentiment îngropat de viu nu moare niciodată, dimpotrivă, are un impact negativ mult mai puternic decât un sentiment exprimat. După ce ai dat un nume fricii, vorbeşte despre ea, iar apoi mulţumeşte părţii din tine care ţi-a permis să scoţi la suprafaţă aceşti vampiri energetici. Creează-ţi o propoziţie sau mai multe care să te reconforteze şi repetă-le de câteva ori ca pe o rugăciune.





Tactica nr. 2: Ascultă glasul intuiţiei





După ce ai identificat frica, intră pe frecvența reală a situației respective. Există, așa cum spuneam, temeri protectoare. Uneori trebuie să anticipăm situațiile cu grad de risc pentru a evita pierderi importante şi chiar pierderea propriei vieţi. Intuiția îți poate spune când este cazul să te retragi și când să mergi înainte. Edith Orloff spune așa: “intuiţiile pe care ne putem bizui de vor energiza. Ele sunt fie neutre, fiind simple transmiţătoare de informaţii, sau pline de căldură, neagresive, fie vor fi resimţite visceral, avertizându-ne în mod indubitabil că un lucru este în regulă sau nu. De exemplu, dacă persoana cu care te întâlneşti are calităţi extraordinare, iar familia şi prietenii îl adoră, dar ceva din tine strigă „Ai grijă!” în prezenţa ei, atunci mai bine stai deoparte până te clarifici. Pe de altă parte, frica iraţională este de natură să te epuizeze. Este atât de încărcată emoional încât nu poţi culege informaţia corectă. Conţinutul său este adeseori crud sau umilitor, lipsându-i confirmarea nivelului de curaj. Fricii iraţionale îi lipseşte claritatea sentimentului că mergi direct la ţintă. Există totuşi un lucru bun: o trădează întotdeauna zgomotul denigrator pe care îl face.”(Energia pozitivă)





Tactica nr. 3: Spune o rugăciune pentru alungarea fricii.





O rugăciune care-ţi face ţie bine în general şi simţi că atunci când o spui te linişteşti.





Tactica nr. 4: Fă o listă cu lucrurile pentru care eşti recunoscător





Această activitate are beneficii infinite. Înalţă nivelul vibraţiilor, atrage energie pozitivă şi relaxează. Recunoştinţa este una dintre cele mai puternice forme ale iubirii. Concentrându-te pe motivele pentru care poţi fi recunoscător, tu invoci o forţă minunată care te scoate din transa fricii. Nu contează cât de mici sau neimportante sunt motivele pentru care alegi să mulţumeşti. Adevărul este că noi suntem atât de binecuvântaţi…





Tactica nr. 5: Vizitează un loc care îţi poate ridica nivelul vibraţiei energetice





Când eşti prins în ghearele fricii, s-ar putea să nu fie o idee bună să te izolezi. Dimpotrivă, ieşi din casă, mergi într-un loc drag ţie, poate în natură, la o expoziţie de artă, un grădină botanică, acvarii cu peşti, etc. Schimbă deci peisajul şi aerul. Delectează-te cu ceva care nu face parte din rutina ta zilnică. Unele locuri te hrănesc energetic. De exemplu, zonele curate de la munte unde încă nu a pătruns aşa mult civilizaţia. În orice caz, este bine să mergi într-un loc unde să te simţi în largul tău, deconectat de activităţile de zi cu zi.





Tactica nr. 6: Vindecă cicatricile energetice





Judith Orloff spune că dacă fricile persistă pe termen lung, e posibil ca ele să aibă rădăcini în trecut, poate chiar în copilărie. Poţi încerca în acest sens psihoterapia sau energoterapia, sau orice altă formă de terapie capabilă să scoată la suprafaţă rănile pe care acum nu le conştientizezi, dar care nu s-au închis încă. Tu decizi ce ţi se potriveşte mai bine, dar trebuie întâi să încerci. Uneori, ajutorul specializat reuşeşte să facă ceea ce noi nu putem face singuri.





Tactica nr. 7: Evită persoanele negativiste, mereu panicate sau agitate





Acest gen de oameni reprezintă o alarmă în mod deosebit pentru persoanele empatice, care preiau fără să vrea energia celor din jur. Nu este nimic pozitiv sau avantajos să preiei stările negative ale celorlalţi. Nu îi ajuţi nici pe ei şi nici pe tine. Dacă nu cumva formarea ta profesională îţi permite să lucrezi cu astfel de oameni, stai departe de ei. Judith Orloff spune să păstrăm o distanţă de cel puţin 6 metri faţă de indivizii pe care îi simţim că emană energie joasă. Să nu uităm că frica şi panica se transferă aproape instantaneu de la un om la altul, mai ales la cei empatici. Dacă persoana care are astfel de probleme este cel mai bun prieten şi nu-ţi doreşti să-l laşi la greu, asigură-te înainte că foloseşti procesul vizualizării pentru a crea în jurul tău un balon energetic protector, astfel încât să nu preiei stările celuilalt şi să-l poţi ajuta de pe o poziţie de claritate şi calm. Mai poţi face câteva exerciţii de respiraţie, folosindu-te tot de vizualizare, aşa cum îţi la este la îndemână: inspiri pace, expiri frică, inspiri pace, expiri frică, inspiri pace, expiri frică…. Temerile se centrează frecvent în centrul energetic al emoţiilor, adică în plexul solar. Aşează-ţi mâna acolo şi transmite continuu iubire. Te vei simţi mai uşor şi mai curat.





Desigur, există multe alte tehnici pentru dezenergizarea fricilor. Aceste 7 tactici sunt printre cele mai simple, mai practice şi mai utile. Efectele lor se resimt pe loc. În definitiv, poţi încerca orice simţi că te-ar putea ajuta. Important este să nu laşi fricile să prindă rădăcini şi nici să ascunzi sub preş. Trebuie să le confrunţi, ca pe orice altă provocare ce te ajută să-ţi depăşeşti crezurile negative şi să creşti. Pe site-ulwww.aimgroup.ro găseşti dispozitive de terapii alternative menite să aducă relaxarea profundă în corp, liniştirea minţii şi instalarea stării de euforie. Unul dintre ele esteMind Synergy. Află detalii pe pagina producătorului.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu