Proiect de lege :….,, pedepsele cu închisoarea de pînă la 6 ani inclusiv….vor fi graţiate…’’
Motivare :.. ,, ameliorarea supraaglomerării penitenciarelor…’’
Ascult şi nu pot crede ! Privesc şi mă crucesc ! Doi oameni politici cu vechime în acest domeniu – al politicii zic – s-au trezit ei să propună un proiect de lege care dacă n-ar fi periculos, ar fi caraghios. Măcar pentru cum e argumentat şi tot te bufneşte rîsul. Dar gîndind c-ar putea fi aprobat, te podideşte plînsul.
Această iniţiativă ne arată că separarea puterilor în stat, în concepţia unora, poate îmbrăca orice formă. În funcţie de ce visezi noaptea, de cum te trezeşti dimineaţa, de cît de normal e tractul intestinal, de orice numai de logică şi legalitate, nu. Indiferent de ,,criteriile’’ menţionate mai sus, e sigur că o astfel de iniţiativă legislativă nu are nimic în comun cu Constituţia, cu legile, cu respectul faţă de justiţie şi societate. Care societate e formată din oameni. Intr-o societate normală, oamenii corecţi sînt apăraţi de legi împotriva celor care ignoră normele societăţii.
Aduc în discuţie separarea puterilor în stat pentru că această separare, reprezintă însăşi garanţia normalităţii ( unii îi spun pompos, democraţie) în relaţiile omului cu statul. Vorbesc aici despre puterile legislativă, executivă şi judecătorească. Prima e reprezentată de Parlament, cea executivă se referă la preşedinte, guvern, ministere, ş.a., iar cea judecătorească se defineşte prin chiar denumirea ei.
Motivare :.. ,, ameliorarea supraaglomerării penitenciarelor…’’
Ascult şi nu pot crede ! Privesc şi mă crucesc ! Doi oameni politici cu vechime în acest domeniu – al politicii zic – s-au trezit ei să propună un proiect de lege care dacă n-ar fi periculos, ar fi caraghios. Măcar pentru cum e argumentat şi tot te bufneşte rîsul. Dar gîndind c-ar putea fi aprobat, te podideşte plînsul.
Această iniţiativă ne arată că separarea puterilor în stat, în concepţia unora, poate îmbrăca orice formă. În funcţie de ce visezi noaptea, de cum te trezeşti dimineaţa, de cît de normal e tractul intestinal, de orice numai de logică şi legalitate, nu. Indiferent de ,,criteriile’’ menţionate mai sus, e sigur că o astfel de iniţiativă legislativă nu are nimic în comun cu Constituţia, cu legile, cu respectul faţă de justiţie şi societate. Care societate e formată din oameni. Intr-o societate normală, oamenii corecţi sînt apăraţi de legi împotriva celor care ignoră normele societăţii.
Aduc în discuţie separarea puterilor în stat pentru că această separare, reprezintă însăşi garanţia normalităţii ( unii îi spun pompos, democraţie) în relaţiile omului cu statul. Vorbesc aici despre puterile legislativă, executivă şi judecătorească. Prima e reprezentată de Parlament, cea executivă se referă la preşedinte, guvern, ministere, ş.a., iar cea judecătorească se defineşte prin chiar denumirea ei.
Aşa cum unei balanţe îi este hărăzit să-şi ţină talerele la acelaşi nivel, adică în echilibru, pentru ca ele sînt egale în greutate si menire, la fel este necesar acest echilibru si în relaţia dintre cele trei puteri. Să încercăm să ne imaginăm o balanţă cu trei talere. Atunci cînd echilibrul acestei balanţe imaginare şi necesare în acelaşi timp în viaţa societăţii, este stricat, societatea la rîndul ei este bulversată, debusolată, şocată. Democraţia intră în degringoladă.
Şi acum avînd în minte tabloul iluzoriei balanţe cu trei braţe , să trecem la ,,separarea puterilor în stat’’. Fiecare dintre puteri este reprezentată, în mod sintetic dar concret şi practic, de cei care le compun : senator, deputat, preşedinte, ministru, judecător…. şi înşiruirea poate continua.
Blazonul justiţiei, dreptatea legată la ochi, are intr-o mînă balanţa şi în cealaltă sabia. Balanţa simbolizează cîntărirea probelor iar sabia aplicarea pedepsei. Pînă la acest moment simbolurile nu au existat separat. Ori tocmai acest proiect de lege, le desparte prefigurînd parca o lege care va interzice pedepsirea infractorilor ! V-aţi mira ?! Doar e democraţie.
Parlamentul, una dintre puteri, ca urmare a iniţiativei unui parlamentar, ar putea da viaţă acestei aberaţii legislative, acestei ilegalităţi. Deocamdată cea cu graţierea.
Un om ajunge să fie condamnat ca urmare a ceea ce a făptuit. Dar între faptă şi condamnare mai există ceva. Există o parte vătămată, există poliţişti, procurori, proceduri, experţi, avocaţi şi în cele din urmă, există JUDECATORI.
Toţi cei implicaţi în actul de justiţie îşi fac datoria cu speranţa şi convingerea că munca lor nu e în zadar, că dreptatea, de acolo de unde a fost ea dosită de cei certaţi cu legea, îşi va găsi drumul spre cei care o aşteaptă. Spre cei care mai cred în ea.
Şi pe acest drum, între faptă şi condamnare, actorii care joacă în piesa denumită şi ,,înfăptuirea justiţie’’, au rolurile clar definite şi delimitate.
Judecătorul, prin sentinţa pe care o dă, materializează munca poliţiştilor, procurorilor şi a tuturor celor ce au participat la instrumentarea dosarului. Tot prin sentinţă, judecătorul cuantifică şi activitatea avocaţilor. Acest drum dintre faptă şi condamnare se poate întinde pe ani de cercetări şi dezbateri. La final, DREPTATEA revine. Judecătorul aplică LEGEA şi repară ce mai poate fi reparat. Printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă. IREVOCABILĂ !!!
Şi vine cineva, reprezentant al uneia dintre puteri, care propune colegilor de putere, legislativă mai precis, să ignore ceea ce au hotărît nişte judecători. Judecători care la rîndul lor sînt reprezentanţii altei puteri : judecătoreşti.
Cine le dă dreptul aleşilor poporului să nesocotească ceea ce stabileşte un judecător ?! Puterea legislativă e mai egală decît cea judecătorească ?
Şi tot acel cineva îşi motivează, absolut stupid şi aiuritor, propunerea legislativă: e necesara o graţiere pentru că nu mai sînt locuri în puşcării…(!?) :
Serios ?! Dar nu mai sînt locuri nici în spitale ! Iar cei din spitale nu-au nici o vină că au ajuns acolo. Ce facem, graţiem şi acolo ?! Sau acolo nu mai e cazul ?! De multe ori privindu-i pe bolnavi în saloanele din spitalele pline gîndaci, igrasie şi resemnare, gîndul mă duce la acele celule din unele puşcării. Celulele în care condamnaţii la pedeapsa capitală, aşteaptă executarea sentinţei. Au fost ,,graţiate’’ totuşi multe spitale. Că prea erau populate şi nerentabile. În plus exista şi riscul ca unii bolnavi să…. se însănătoşească.
Nu prea mai sînt locuri nici în grădiniţele ,, de stat’’ şi nici în şcoli, pentru că multe au fost închise, altele s-au dărîmat. Tot alea ,,de stat’’. Şcolile, zic. Dar cum se explică de exemplu, că bisericile sînt în exces în timp ce enoriaşii sînt în scădere ? Nu că dispare credinţa, dar mai moare omul şi cum demografia este în scădere, rămînem din ce în ce mai puţini. Pentru cine s-or mai face atîtea biserici ?! Este demografia in scădere dar compensează numarul preoţilor. Care e în creştere.
Şi apropo, nu prea mai sînt locuri nici în cimitire, sau dacă sînt, costă ,,cît nu face’’. Şi acolo ar trebui o graţiere, ceva. Pentru că preoţii ne afurisesc dacă optăm, precum strămoşii noştrii dacii, pentru incinerare. Dar cine se mai gîndeşte la daci, la strămoşi, la normalitate, la dorinţa şi convingerea enoriaşului , a cetăţeanului ? Nimeni. Primează mercurialul, fără chitanţă desigur, ca la piaţă: atît pentru acatist, atît pentru botez, atît pentru parastas, atît pentru nuntă, atît pentru înmomîntare, atît…. Doamne şi ce mercurial lung, invers proporţional cu veniturile enoriaşului, au bisericile ! Şi cum să fie acceptată incinerarea cînd biserica n-are nici un crematoriu. Încă. Iar dacă e incinerare, enoriaşul nu mai plăteşte taxe de înhumare, de parastas, de pomelnic, etc. Şi doar e criză, iar biserica nu trebuie s-o simtă. Asta parcă seamănă şi cu felul in care si-au dublat salariile judecătorii Curţii Constituţionale… In criză, dar prin vot. Votul lor, desigur. Dar să revin.
Pentru aceeaşi faptă, un judecător poate stabili diverse pedepse. Da, pentru că el ia în calcul o mulţime de date ( oferite de poliţişti, procurori, avocaţi, experţi,comisii…). Unui inculpat îi poate da maximul prevăzut de lege, altuia minimul. Şi chiar poate să-i dea unui altul, ,,cu suspendare’’. Că de-aia legea prevede că pedeapsa este cuprinsă între atîţia şi atîţia ani. Judecătorul e acela care apreciază cît de mult trebuie să stea în puşcărie unul sau altul pentru ce au făcut. Că de-aia e JUDECATOR ! Pentru aceeaşi faptă unul poate primi şase luni iar altul 5 ani şi şase luni. Pentru că aşa prevede legea şi aşa stabileşte judecătorul. Pentru că e normal să se ţina seama de circumstanţele atenuante sau agravante . Asta se cheamă INDIVIDUALIZAREA PEDEPSEI.
Şi vine unul şi spune că nu mai sînt locuri în puşcării şi că cel mai bine ar fi să le mai golim. Păi asta n-ar fi altceva decît o încurajare, o invitaţie la fărădelegi ?! Graţierea astfel motivată este un cadou făcut în ciuda logicii, un cadou nemeritat şi ilegal. Este ,, Diploma de infractor’’ !
Cum s-ar simţii procurorii şi poliţiştii să-i vadă liberi, înainte de termen, pe cei pe care s-au chinuit să-i trimită în puşcărie pentru faptele comise ? Pentru ce să mai muncească oamenii ăştia cînd rezultatul muncii lor e anulat prin moftul unora dintre aleşilor poporului ?
Puşcăriile sînt pline pentru că mulţi, prea mulţi dintre concetăţenii noştrii au comis şi comit infracţiuni. Infracţionalitatea a ajuns la cote absolut alarmante. De ce s-a ajuns aici, de ce exista printre noi unii cărora nu le mai pasă de nimic, nu mai recunosc şi nu mai respectă vreo lege, sînt întrebări la care trebuie să răspundem noi, societatea. Cert este că oamenilor a ajuns să le fie groază să mai meargă noaptea pe stradă, le este frică pentru viaţa lor şi a copiilor lor, le este teamă pentru bunurile agonisite. In România de azi crimele, furturile, excrocheriile, tîlhăriile, violurile, au devenit prezenţe cotidiene. Anii mulţi de puşcărie reprezintă singură sperietoare, de multe ori nu suficient de convingătoare, pentru cei care consideră infracţiunea un mod de viaţă.
Şi vine unul şi spune că nu mai sînt locuri în puşcării şi că cel mai bine ar fi să le mai golim. Dar nu mai bine propune majorarea pedepselor şi prin asta descurajarea potenţialilor infractori ? Nu. Mai bine-i graţiem !
Victimele sînt în majoritatea cazurilor oamenii simplii care nu beneficiază de gardă de corp, maşină de serviciu, imunităţi şi lux în Palatul Parlamentului. Victimele acestea nu înţeleg de ce aleşii neamului nu se gîndesc la ei, cetăţenii, decît in doua ipostaze : ca alegători, odata la patru ani şi ca plătitori de taxe, în fiecare zi. În rest, să se descurce. Oamenii acestia simplii aşteaptă de la parlamentari legi în favoarea oamenilor cinstiţi, nu în favoarea infractorilor. Oamenii acestia simplii încă mai au încredere în justiţie.
Şi vine unul şi spune că….. dar mai bine să tacă !
DAN ANTONESCU
sursA: stelian-tanase.ro
Sursa: gandeste.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu