Sancţionarea României: o idee greşită

Suspendarea României din Consiliul European, invocată de deputata europeană Monica Macovei, ar fi un act cel puţin neadecvat şi cu umări negative asupra democraţiei româneşti.

Invocarea articolului 7 din tratatul UE nu poate fi înţeleasă altfel decât ca formă extremă de presiune psihologică asupra mediului politic intern şi mai ales asupra opiniei publice. Este un fel de campanie electorală purtată până dincolo de limitele fireşti. Democraţia românească are multe şi grave defecte, dar din momentul în care UE, făcând atâtea derogări, a încheiat negocierile de aderare cu România în 2004, nu ar putea acum să declanşeze o procedură, care ar pune la îndoială propriile sale evaluări din ultimii ani.

De fapt UE avea posibilitatea timp de 3 ani, de la momentul aderării în 2007, să activeze o clauză de salvgardare, dar, aşa cum ştim, nu a crezut niciodată că ar fi cu adevărat bine să o facă. Mai mulţi politicieni europeni au solicitat în trecut Comisiei Europene să activeze clauza de salvgardare fie pentru România, fie pentru Bulgaria. De exemplu, politicianul german Gunther Krichbaum, care a criticat în aceste zile evenimentele de la Bucureşti, ceruse în 2008 activarea clauzei de salvgardare pentru Bulgaria, după cum unii politicieni olandezi solicitaseră acelaşi lucru pentru România, scrie Deutsche Welle.

Au existat mereu dezbateri încordate cu privire la situaţia ţărilor care aderaseră de curând, dar Comisia Europeană a fost mai reţinută, preferând să păstreze mecanismele de monitorizare, mai modeste, dar cu rezultate verificate. Sigur este faptul că nici astăzi Comisia europeană nu acordă României calificative superioare, dar mai multe rapoarte anuale succesive au consemnat progrese constante, după ce semnalaseră un regres în cursul anului 2007.

Aşadar după 7 ani de monitorizare neîntreruptă a României, a considera subit că toate aceste proceduri şi rapoarte anuale sunt caduce şi nerelevante ar fi cel puţin ciudat. Comisia Europeană este atentă la evoluţiile din România, dar nu poate să-şi submineze propria autoritate. Purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray, a declarat de altfel pentru Mediafax, că "Raportul CE privitor la MCV în domeniul Justiţiei, care va fi publicat în a doua jumătate a lunii iulie, va include referiri la evoluţiile politice recente care au legătură cu statul de drept şi independenţa sistemului judiciar". Totodată el a evitat să comenteze procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, subliniind că raportul va face trimitere la independenţa Curţii Constituţionale.

În aceste împrejurări în care România face pe mai departe obiectul unor rapoarte critice, fiind totodată ţinută la porţile Schengen, recursul la articolul 7 este cel puţin neadecvat.

Articolul 7 se referă la tot ce au putut imagina mai rău semnatarii Tratatului UE. Dacă un stat membru încalcă în mod grav valorile pe care se întemeiază Uniunea Europeană, şi care se referă la încălcări sistemice şi nu la cazuri particulare, atunci ţările membre pot recurge, după proceduri complicate care antrenază guvernele, Comisia şi Parlamentul european, la anumite sancţiuni, cum ar fi, suspendarea dreptului de vot în Consiliul European. Mecanismul este complicat, presupune, verificări, reverificări şi consultări largi, iar decizia suspendării unui stat membru se ia cu o majoritate calificată, care nu a fost precizată dinainte.

Dar o asemenea ipotetică sancţiune ar avea nu urmări pozitive, ci dimpotrivă efecte nefaste asupra democraţiei româneşti. Căci a interveni într-un proces electoral, în cele din urmă, aşa cum este referendumul de demitere, înseamnă să descurajezi sentimentele cele mai democratice.

Aşadar se poate vedea că la Bucureşti Articolul 7 este invocat cu prea multă frivolitate. O dezbatere distinctă despre natura şi calitatea democraţiei româneşti este însă cu adevărat necesară, dar ea nu poate fi purtată în ambianţa fierbinte de acum şi, cu siguranţă, opoziţia şi preşedintele Traian Băsescu nu pot fi arbitrul ei. Preşedintele care a declarat în repetate rânduri că nu va acorda USL dreptul de a forma guvernul nici dacă această alianţă va câştiga majoritatea (opunându-se, aşadar, unei fireşti alternanţe la putere), nu mai poate invoca astăzi Constituţia şi valorile democraţiei europene.

Sursa: Money.ro

Vrajmasii Luminii si ai omului in acceptiunea anticilor

Pe masura ce pamantul devine si mai dens, zeii incep sa nu mai poate aparea in forme perceptibile de ochiul uman. Este momentul sa numim primele generatii de zei creatori care au influenata devenirea Terrei. Prima care aduce dimensiunea minerala: Saturn, Reea, Uranus; a doua: Zeus, copii si fratii lui, Apolo, Atena, si in cele din urma a treia compusa din semi zei si eroi mitici. Observam, asadar o diluare a esentelor de lumina generate de gandurile lui Dumnezeu despre Lume. Incepand cu anul 13.000 I.C. Zeii mari nu-si mai fac aparitia pe Terra decat in momente de criza. Locul lor este luat de semizei si eroi. Creaturile inlantuite in meandrele pamantului, armatele lui Saturn, incep sa-si faca loc din nou catre suprafata, atacand omul si creatia lui. Animalele incep sa resimta influenta spiritelor intunecate si ataca pentru a isi satisface pofta de sange dar si pentru a supravietui. Plantele incep sa devina toxice sau sa-si dezvolte spini pentru a ingreuna culegerea fructelor. Mitologia vorbeste depre teribilele lupte dintre centauri si oameni, dintre femei (amazoane) si barbati (vanatori). Oamenii nu mai au  capacitatea de a recunoaste ca toti apartin unei singure familii si anume Umanitatea ci incep sa se recunoasca intre ei doar cei de acelasi neam, ginta, trib, natie, popor etc. Incep razboaiele pentru dominare. Saturn isi trimite dorinta de nimicire creatiei izolate de principiile inalte ale Zeilor, Ingerilor si Arhanghelilor generati in zorii creatiei de catre Dumnezeu. Cain il ucide pe Abel rostind cumplita intrebare: „Sunt eu pazitorul fratelui meu?” Lumea devine un loc sumbru, rece , in care moarte devine cult. Incep sacrificii ritualice, sangele este varsat fara menajamente, iar spiritele intunericului se hranesc cu poftele si instincetele criminale ale oamenilor. Nici regatul zeilor nu este ferit de pericole, caci asa cu a spus insusi Mercur intrupat in Hermes Trismegistul: „Ce este sus este la fel cu ce este jos si ce este jos este asemeni cu ce este su pentru a implini miracolul unui singur lucru”. Progenitura lui Saturn, Tifon incepe un atac dezlantui asupra Olimpului rupandu-i tendoanele lui Zeus, lasandu-l astfel neputincios. Aici intervi eroii mitologici. Apolo si Pan il roaga pe Cadmos, vanatorul de monstrii sa porneasca in cautarea lui Tifon. Cu naiul si lira primite de la zei, eroul il vrajeste pe terifiantul Tifon cu o muzica celesta si obtinele tendoanelelui Zeus in schimbul coardelor lirei. Din acest moment, insasi zeii recunosc ca au nevoie de oameni. Cadmus, Hercule, Iason, Tezeu, Enoh, Krisna, Enkidu, iata doar cativa semizei sau eroi care pornesc chiar in apararea lumilor superioare. Iason si Lana de Aur nu sugereaza altceva decat lupta eroica a luminii exprimate prin oamenii dorintelor de a recupera terenul pierdut in urma pacalelii lui Saturn si Lucifer.

“Ideea cea Mare este ca Suntem Toti Unul

Ideea cea Mare este ca exista doar Un Dumnezeu – si ca acestui Dumnezeu nu-i pasa daca esti catolic sau protestant, evreu sau musulman, indian sau mormon, sau daca nu ai nici un fel de religie.
Ideea cea Mare este ca tot ce avem de facut este sa ne iubim unii pe altii – si, in lumea noastra, toate celelalte vor avea grija de ele insele, din vointa noastra de a actiona cu afectiune unii cu ceilalti.
Ideea cea Mare este ca nici unul dintre noi nu este mai bun decat altul.
Ideea cea Mare este ca toate resursele naturale ale Pamantului apartin tuturor oamenilor lumii – si asta nu are nimic de-a face cu terenul pe care, in care sau sub care se afla localizate resursele.
Ideea cea Mare este ca nimeni nu “detine” cu adevarat nimic, cu atat mai putin pe altul – sau chiar bucati din planeta care este casa speciei noastre.
Ideea cea Mare este ca libertatea este esenta Vietii, nu ceva ce dobandesti sau ce-ti poate fi dat, ci Ceea Ce Esti – si orice efort de a-i limita exprimarea este un efort de a limita Viata Insasi, pe care sufletul o va re-crea la fiecare nivel, pana ce sufletul, care ESTE libertate, este exprimat pe deplin, in fiecare clipa.
Ideea cea Mare este ca bucuria este starea naturala a fiintei noastre si ca bucuria este intotdeauna exprimata cel mai deplin si cel mai rapid, prin daruirea ei.”
Neale Donald Walsch

Sursa: Dincolo de Orizont