„În principiu, viitorul îi este ascuns, şi numai în cazuri rare şi excepţionale Dumnezeu permite revelarea lui”.
În ce scop viitorul îi este ascuns omului?
„Dacă omul ar cunoaşte viitorul, el ar neglija prezentul şi nu ar acţiona cu aceeaşi libertate, căci ar fi dominat de gândul că, dacă un lucru trebuie să se înfăptuiască, nu trebuie să se mai ocupe de el, sau ar căuta să-l împiedice. Dumnezeu nu a dorit să fie aşa, astfel că fiecare concură la împlinirea lucrurilor, chiar şi la cele cărora ar dori să li se opună; astfel, tu însuţi pregăteşti adesea, fără să bănuieşti, evenimentele ce vor surveni în cursul vieţii tale”.
De vreme ce este util ca viitorul să fie ascuns, de ce Dumnezeu permite câteodată revelarea lui?
„Uneori această cunoaştere prealabilă trebuie să faciliteze îndeplinirea unui lucru în loc să-l împiedice, angajând la o acţiune ce nu ar avea loc în lipsa ei. Şi apoi, adesea, este o încercare. Perspectiva unui eveniment poate trezi gânduri mai mult sau mai puţin bune. Dacă un om trebuie să ştie, de exemplu, că va moşteni o avere, el va putea fi bântuit de sentimentul cupidităţii, prin bucuria sporirii plăcerilor sale pământeşti, prin dorinţa de a dobândi mai curând, dorindu-i chiar moartea celui ce trebuie să-i lase averea. Sau invers, această perspectivă îi va deştepta sentimente bune şi gânduri generoase. Dacă predictia nu se îndeplineşte, este o altă încercare; cea a felului în care va suporta decepţia; dar nu va avea mai puţin meritul sau neajunsul gândurilor bune sau rele pe care credinţa în eveniment le-a făcut să se nască în el”.
De vreme ce Dumnezeu ştie totul, El ştie de asemenea dacă un om trebuie să sucombe sau nu într-o încercare. Prin urmare, care este menirea acestei probe, de vreme ce ea nu-i poate lămuri nimic lui Dumnezeu care ştie totul despre acest om?
„Tot aşa aţi dori să întrebaţi de ce Dumnezeu nu a creat omul perfect şi împlinit, de ce omul trece prin copilărie înainte de a ajunge la maturitate. Proba nu are scopul de a-l lămuri pe Dumnezeu despre meritul acestui om, căci Dumnezeu ştie perfect cât valorează, ci de a lăsa omului întreaga responsabilitate a acţiunii sale, de vreme ce este liber să făptuiască sau nu. Omul făcând alegerea între bine şi rău, încercarea are efectul de a-l pune în contact cu tentaţia răului şi de a-i lăsa întregul merit al rezistenţei; or, cu toate că Dumnezeu ştie dinainte dacă va reuşi sau nu, el nu poate – în dreptatea Sa – nici să-l pedepsească, nici să-l recompenseze pentru un act ce nu a fost făptuit”.
Cu cât se reflectează mai mult asupra consecinţelor rezultate pentru om din cunoaşterea viitorului, cu atât se vede cât a fost Providenţa de înţeleaptă în a i-l ascunde. Certitudinea unui eveniment fericit l-ar arunca în inactivitate; cea a unui eveniment nefericit, în descurajare; şi într-unul şi în celălalt caz puterile i-ar fi paralizate.
De aceea viitorul nu-i este arătat omului decât cu un scop bine determinat, ce trebuie atins prin efortul propriu, dar fără a cunoaşte filiera prin care trebuie să treacă pentru a-l atinge. Cunoaşterea tuturor incidentelor drumului îl va lipsi de iniţiativă şi de folosirea liberului arbitru; el se va lăsa antrenat pe panta fatală a evenimentelor fără a-şi exercita facultăţile proprii. Atunci când succesul este sigur, omul nu se mai preocupă.
Allan Kardec – Cartea Spiritelor
