Mai intai am dori sa aratam ca nota dominanta a tarilor lumii este aceea ca acestea sunt lipsite de capital national. Cu foarte rari exceptii (tarile din Golf, China), intreaga lume este dependenta de capitalul banesc, de lichiditatile finantistilor internationali. Chiar si tarile care dispun inca de capital lichid, ele se afla in dependenta fata de finantistii internationali care controleaza relatiile financiar-valutare internationale si administarea disponibilitatilor nationale si internationale. Aceasta situatie s-a creat in timp, dar ea este o realitate nu de ieri sau alaltaieri, ci de secole.
Asadar, daca state occidentale cu cele mai puternic dezvoltate economii sunt la cheremul si comanda finantei internationale, cu atat mai mult se afla in aceasta situatie tarile fostului bloc socialist, printre care si Romania, care si-au dezvoltat economiile mai mult pe relatii de tip barter, valuta internationala fiind o pasare rara in ograda acestora atunci cand capitalistii si finantistii internationali au decis maturarea din istoria contemporana a socialismului ca oranduire sociala si odata cu el si economiile acestor tari.
Constienta sau inconstienta, dar mai degraba constienta, cardasia dintre politicienii români si capitalistii internationali a distrus sistematic România in ceea ce a avut ea mai valoros prin prisma capacitatii de a asigura viitorul identitar al natiunii române. O vom lua pe rand și vom incerca sa realizam si scurte explicitari ale enumerarilor facute distrugerilor suferite de România capitalista post-decembrista sau post-ceausista.
1. Prima distrugere majora a fost economia. S-a vandut tot ceea ce a prezentat interes pentru capitalistii internationali, fie pentru continuarea afacerilor lor ca atare (vezi cazul resurselor energetice, energiei, constructiilor de masini, fabricilor de medicamente, de bere etc), fie pentru a transforma platforme industriale în afaceri imobiliare si a scapa in acelasi timp de concurenta facuta lor de acestea (vezi doar cazul Semanatoarea si Tractorul, prin care s-a lovit puternic si agricultura romaneasca si potentialul de export al tarii).
Distrugand economia, capitalistii internationali si politicienii români, cardasie pe care o vom numi in continuare distrugatori, au distrus concomitent: potentialul tehnic uman (muncitori, tehnicieni si ingineri, in general bine calificati) prin disponibilizare, somerizare si pensionare; muncitorimea ca clasa sociala (taranimea o distrusese socialismul); posibilitatea sustinerii dezvoltarii agriculturii, pentru care România are un potential real; coeziunea sociala prin lasarea a milioane de oamenii in voia sortii, fara perspectiva ocupaționala si relatională etc.
Distrugerea economiei romanesti a creat premisele distrugerii si altor domenii social-culturale ale tarii, fundamentale in asigurarea unei functionalitati normale a societatii. Asupra acestora vom zabovi in continuare.
2. A doua distrugere importanta in planul asigurarii echilibrului de putere dintre patronat si salariati, sau cum ar fi spus Marx dintre exploatatori si exploatati, a constituit-o distrugerea sindicalismului. Daca distrugerea sindicalismului este un tel dintotdeauna al capitalistilor, el nu a putut fi realizat in toate tarile. In România in schimb, prin folosirea concomitenta a tuturor mijloacelor de distrugere, au reusit intr-o perioada istorica foarte mica (cca zece ani) sa faca din sindicalism istorie. Mijloacele principale folosite au fost: distrugerea economiei, compromiterea liderilor sindicali prin coruperea lor prin mita, atragerea in orbita politicului si oferirea de demnitati publice, legislatie și presiuni de natura salariala asupra salariatilor care sa le reduca elanul pentru actiuni sindicale etc. Nu este nicio indoiala ca la distrugerea sindicalismului a concurat si felul de a fi al multor salariati români: fuga dupa un loc caldut și linistit, adormirea constiintei prin tot felul de aiureli si show-uri televizate, duplicitate etc.
3. A treia distrugere de o importanta strategica colosala se refera la distrugerea forței productive umane pe termen lung a tarii. Este vorba aici de distrugerea invatamantului (inclusiv a cercetarii) si a unitatilor din domeniul sanatatii, care au menirea asigurarii și mentinerii pe termen lung a potentialului uman productiv necesar economiei si societatii, in general. Modul in care s-au distrus segementele importante ale acestui potențial uman productiv pe termen lung (sistemul de invatamant si cel de sanatate), incercam sa le concentram in cele ce urmeaza.
a) distrugerea invatamantului preuniversitar prin:
ü politici economice si publice rau intenționate și/sau rau gestionate care au dus la saracirea aproape generala a populatiei si la exod peste granitele tarii – au condus la cresterea abandonului scolar si a dezinteresului copiilor si parintilor fata de scoala;
ü salarizarea de mizerie a cadrelor didactice – a condus la dezinteresul acestora pentru tinuta procesului de invatamant si scaparea din maini a elevilor (in privinta disciplinei, respectului fata de oameni si fata de munca, respectarea normelor de conduita in societate);
ü politizarea (excesiva) cadrului de reglementare a organizarii si desfasurarii invatamantului;
ü lipsa unor masuri sau ineficienta lor in privinta organizarii, controlului si fermitatii din partea ministerului si inspectoratelor scolare fata de actul didactic;
ü scaderea responsabilitatii familiei fata de copii datorita conditiilor de munca (ore suplimentare neplatite, cautarea de locuri de munca datorita instabilitatii acestora, complacerea multor familii sa-si petreaca timpul mai mult in fața televizorului decat sa se ocupe de copii etc.) – a condus la scaparea copiilor din mainile familiei;
ü calitatea mediocra si neatractiva a unor manuale si a modului de predare a lectiilor – a intarit mesajul mediocritatii devenita mod aproape universal de manifestare in societatea romaneasca;
ü incurajarea, pe fondul acestei mediocritati generalizate, a scaderii exigentei privind performanta si promovabilitatea claselor si a scolii, ajungand-se la situatia aberanta ca numai cine se revolta ca este promovat intr-o clasa superioara sa nu poata trece clasa sau absolvi scoala.
b) distrugerea invatamantului universitar; o astfel de asertiune ar putea fi catalogata ca un neadevar sau ca o exagerare, din moment ce in perioada de capitalism post-decembrist numarul de universitati a proliferat precum numarul ciupercilor dupa ploaie sau, facand o comparatie in ton cu era in care ne aflăm, ca mall-urile din orasele patriei. Iar la aceasta realitate mai trebuie adaugata inca una: extinderea exploziva ca numar de studenti si ca arie geografica a universitatilor traditionale. Dar nu este nici exagerare si nici neadevar daca raportam sustinerea noastra de aici cu cea aratata mai sus, pentru ca oare cum am fi putut avea un invatamant universitar de calitate si de proportii rezonabile daca trebuie sa admitem ca cel preunivesitar este mediocru spre spre slab?
Distrugerea invatamantului universitar trebuie pusa, in afara originii fundamentale aratate mai sus (scaderea dramatica a calitatii invatamantului preuniversitar) si pe seama urmatoarelor pricini care s-au alaturat celei de la origini:
- acordarea autonomiei universitare, in conditiile absentei unei strategii si a unor politici din domeniul invatamantului care sa lege temeinic si durabil invatamantul superior si cercetarea stiintifica de nevoile reale ale economiei si societatii capitaliste pe care fortele politice s-au angajat sa le cladeasca in locul vechii oranduiri;
- ca o consecinta a lacunei de mai sus, nu credem ca este exagerat sa se asemuiasca, oricare din universitatile romanesti (chiar cele de stat, sau mai ales acestea), cel putin in mentalitatea si intentiile lor mercantile fara corespondent in valoarea bunului oferit societatii, adica a absolventului, cu un SRL oarecare;
- tot mercantilismul si iresponsabilitatea celor care au girat invatamantul superior romanesc (ministrii, prim-ministrii si partide) au condus si la inclinarea mult spre sol a tinutei academice a unei parti a corpului de cadre didactice universitare; in lipsa unor criteri stricte, controlabile si efectiv controlate pentru conferirea titlului de doctor in diverse domenii stiintifice, s-a ajuns la realitatea ca practic oricine a dorit sa devina doctor a devenit fara prea mari chinuri sau mustrari de constiinta legate de capacitatea lui reala de cercetare, de inovare, de formulare si implementare de idei noi etc.; nu s-au chinuit prea mult si n-au avut probabil mustrari de constiinta nici multi din indrumatorii de doctorat care au scos doctori pe banda rulanta;
- mercantilismul din invatamantul universitar (determinat, este foarte adevarat, de comportamentul jenant al statului in privinta salarizarii cadrelor didactice si de la acest nivel) a condus la imbatranirea generalizata (adica la toate universitatile, fie ele de stat sau particulare) a corpului profesoral prin neintinerirea sistematica a acestuia cu cadre valoroase din pricina fugii titluarilor vechi si actuali (prezenti) dupa cat mai multe norme, adica dupa bani, pentru a-si rotunji veniturile, disparand orice legatura dintre aceste venituri si calitatea prestatiei didactice si stiintifice.
c) distrugerea sistemului de sanatate a avut loc, in special, prin:
– subfinantare;
– salarizare precara – chiar daca s-a luat in calcul de catre politicieni ca si aici, ca si in mediul lor politic, „atentiile” primite sunt la unii destul de consistente;
– politizarea managementului sanitar, ca mai in toate domeniile publice si la toate nivelurile, care a fost interesat nu de eficienta si de punerea stavilei sustragerilor de bunuri, ci de satisfacerea comandamentelor politice si de foloase proprii;
– permiterea ca medicii din sistemul public sa lucreze paralel si in sistemul privat, cea ce evident a afectat negativ sistemul public de sanatate si a avut loc un transfer de pacienti si chiar de instrumentar medical, in unele cazuri, spre sectorul privat;
– furtul, pe diferite cai, cu diferite mijloace, a unor aparate si materiale, indeosebi medicamente, din sistemul sanitar public.
Prin distrugerea economiei s-a urmarit si realizat distrugerea a ceea ce au creat oamenii (românii) anterior actualei epoci capitaliste si transformarea ei in loc de manevre economice pentru capitalistii internationali spre a-si desavarsi scopurile mercantile si egoiste, iar prin distrugerea sistemelor de invatamant si de sanatate s-a urmarit punerea sub obroc capitalul uman indigen necesar unei eventuale refaceri candva a economiei romanesti. In acest mod lucrand, capitalistii internationali in cardasie cu politicienii români venali au creat frumoase premise ca spuma inteligentei române si nu numai sa fie absorbita cu mare folos de alte economii straine.
Cand este vorba sa-si asume responsabilitatea integrala si sub toate formele a dezastrului creat in România capitalista actuala, politicienii români fug de aceasta asumare ca dracul de tamaie, lasand poporul român in aceeasi ceata si deznadejde in care se afla de cand clasa politica a prins gustul puterii platita cu sudoarea trecuta, prezenta si viitoare a unui popor intreg; adica imediat ce internationalistii l-au lichidat pe Ceausescu si le-a dat mana libera in politica romaneasca unor ageamii si iresponsabili pentru a vinde pe nimic prezentul si viitorul acestei tari, intr-un climat generalizat de coruptie si de lipsa de interes pentru destinele nationale.
In aceasta ordine de idei, este stupefianta afirmatia unuia dintre fruntasii politicii romanesti si conducator al destinelor acestei tari, facuta la televiziunea publica, conform careia pentru deturnarea banilor din vanzarea BCR si PETROM de la investitii la pomeni electorale si la astuparea gurii clientelei politice interne si externe, nu este nimeni vinovat, nu exista alta responsabilitatea decat „responsabilitatea politica”, adica practic nicio responsabilitate, poate doar pierderea catorva voturi care insa pot fi salvate prin alte manevre tot politice. Cum sa nu ne gandim ca si in viitor destinele noastre, depinzand de aceeasi „iresponsabili politici”, nu vor fi vandute la fel de ieftin si nu vom continua sa fim masa de voturi si de platitori de impozite pentru satisfacerea celor mai nastrusnice capricii ale lor si clientelei lor nationale si internationale?
Responsabilitatea solidara a dezastrului economic si uman produs in Romania capitalista a acestor vremuri o poarta, totusi, in masuri diferite dar la fel de incrimonatorii, urmatoarele categorii socio-umane si profesionale: clasa politica, societatea, civilă si necivila, prin liderii si organismele ei, profesorii, medicii si familia, ceea ce inseamna, in definitiv, noi toti. Noi toti am lucrat si lucrăm, constient sau nu, cu placere sau nu, cu folos sau nu, pentru interesele celor care au pus stapanire pe Romania si economia ei, creandu-ne noua si generatiilor urmatoare mari probleme existentiale si de constiinta, dupa gradul in care constientizam in adevaratele sale dimensiuni ca starea in care se afla Romania si economia ei se datoreaza si concursului nostru, chiar dacă el a fost cel al nepasarii.
Acest articol apartine blogului Hoanta Nicolae 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu