Indiferenţa ca şi comportament social îi avantajează întotdeauna pe cei aflaţi la putere. Dacă tot mai mulţi oameni sunt aduşi la starea de indiferenţă, guvernanţii pot face ce vor ei, fără ca nimeni sau prea puţini să li se opună. O metodă de aducere a oamenilor în starea de indiferenţă este bombardarea lor cu informaţii contradictorii.
Un experiment revelator
La începutul anilor ‘70 în psihologie a apărut conceptul de neajutorare învăţată. Acesta se baza pe experimentele realizate de Seligman şi colaboratorii săi. Mai mulţi câini au fost învăţati ca atunci când apasă pe pedala roşie a unui dispozitiv primesc mâncare, în timp ce atunci când apasă pe pedala albastră primesc un şoc electric. Evident, după mai multe experienţe de acest gen câinii au început să apese doar pe pedala roşie, evitând să se mai atingă de cea albastră. În etapa a doua a acestui experiment, Seligman a asociat pedalele în mod aleator cu mâncarea şi şocurile electrice. Astfel că, în unele situaţii când apăsau pe pedala roşie câinii primeau mâncare, în altele primeau şocuri electrice, la fel şi când apăsau pe pedala albastră. In faţa unor stimuli atât de contradictorii câinii s-au simţit tot mai dezorientaţi. După un timp, în care au primit şi mâncare şi şocuri electrice fără să înţeleagă nimic, au început să fie şovăitori, se apropiau de pedale şi apoi se întoarceau întrucât nu mai ştiau ce să facă pentru a primi mâncarea dorită. După încă o perioadă de timp, nici nu s-au mai apropiat de zona pedalelor, retrăgându-se într-un colţ, au devenit apatici, unii chiar au dezvoltat tulburări digestive cum ar fi ulcerul, pentru ca în final chiar şi atunci când mâncarea era în faţa lor şi nu mai trebuiau să facă nimic pentru a o obţine nici nu s-au mai apropiat de ea.
Un experiment revelator
La începutul anilor ‘70 în psihologie a apărut conceptul de neajutorare învăţată. Acesta se baza pe experimentele realizate de Seligman şi colaboratorii săi. Mai mulţi câini au fost învăţati ca atunci când apasă pe pedala roşie a unui dispozitiv primesc mâncare, în timp ce atunci când apasă pe pedala albastră primesc un şoc electric. Evident, după mai multe experienţe de acest gen câinii au început să apese doar pe pedala roşie, evitând să se mai atingă de cea albastră. În etapa a doua a acestui experiment, Seligman a asociat pedalele în mod aleator cu mâncarea şi şocurile electrice. Astfel că, în unele situaţii când apăsau pe pedala roşie câinii primeau mâncare, în altele primeau şocuri electrice, la fel şi când apăsau pe pedala albastră. In faţa unor stimuli atât de contradictorii câinii s-au simţit tot mai dezorientaţi. După un timp, în care au primit şi mâncare şi şocuri electrice fără să înţeleagă nimic, au început să fie şovăitori, se apropiau de pedale şi apoi se întoarceau întrucât nu mai ştiau ce să facă pentru a primi mâncarea dorită. După încă o perioadă de timp, nici nu s-au mai apropiat de zona pedalelor, retrăgându-se într-un colţ, au devenit apatici, unii chiar au dezvoltat tulburări digestive cum ar fi ulcerul, pentru ca în final chiar şi atunci când mâncarea era în faţa lor şi nu mai trebuiau să facă nimic pentru a o obţine nici nu s-au mai apropiat de ea. …şi un exemplu din viaţa de zi cu zi Veţi spune: bine, bine, dar asta este valabil la câini, nu se aplică la oameni. Mergeţi atunci într-o staţie de autobuz la o oră supra-aglomerată şi observaţi comportamentul oamenilor. Vine primul autobuz, toţi se aproprie, se înghesuie doar, doar vor avea o şansă de a se urca. Urcă doar 2-3 persoane şi în staţie mai râmân 20. Vine al doilea, al treilea şi tot aşa. După mai multe încercări eşuate până şi cei care se înghesuiau optimişti vor trece cel puţin prin faza de nehotărâre când la vederea autobuzului nu vor mai ştii ce să facă, să se înghesuie iar, să rămână liniştiţi că oricum nu au nici o şansă? Mulţi se vor resemna să rămână undeva în spate, cu umerii căzuţi şi braţele lăsate pe lângă corp, fără a mai spera că va veni vreun autobuz în care să se urce. Şi chiar atunci când acest autobuz va veni, se vor urni cu greu de lângă zidul lângă care au aşteptat atât.
Concluzia? Oamenii pot fi foarte uşor determinaţi să rămână indiferenţi prin prezentarea repetată a unor informaţii contradictorii. Este de ajuns să se lanseze o informaţie şi apoi contrariul ei. Într-o primă fază va apare o separere între două tabere, una pro şi alta contra. Dacă se continuă în acealaşi mod, persoanele din ambele tabere nu vor mai şti ce să creadă şi singura modalitate de a se proteja în faţa acestei nesiguranţe şi oscilări va fi să renunţe a mai avea vreo opinie. Este vizibil cât de mult este utilizat acest mecanism în politica şi mass media de astăzi. Vă las să căutaţi singuri exemple.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu