De extrem de multe ori folosim anumite ziceri „e năprasnic de cald afară” sau „îmi e năpraznic de sete” şi tot aşa de nouă ori. Şi luată eu de aceste ziceri, mi-am adus aminte de năpraznic - un „star” al naturii.Drept pentru care am început să sap şi să aflu una alta despre această minunăţie de plantă, năpraznicul. În anul 1000 după Hristos, într-o mică mănăstire din Franţa trăia un preot despre care se ştia că vindecă orice boală şi asta, în ciuda faptului că el nega acest lucru, spunând că totul îi aparţine lui Dumnezeu pe care îl chema în ajutor prin rugăciuni fierbinţi şi posturi îndelungate, dar şi pe seama plantelor, pe care le cultiva în grădină ori prin apropiere.
O vedetă în lumea medicinei
Puterea părintelui Robert, blândeţea şi harul tămăduitor erau ieşite din comun şi au făcut ca miile de credincioşi să-l privească în timpul vieţii ca pe un sfânt. După moartea sa, Vaticanul i-a recunoscut înălţimea spirituală şi morală şi l-a trecut oficial în rândul sfinţilor. Dar să revenim la pâlcurile de flori roz-liliachii, cu fructe ca nişte ciocuri de berze, cu tulpini moi, de un verde închis cu nuanţe roşiatice care cresc la marginea potecilor de păduri umbroase - năpraznicul. O plantă nu spectaculoasă, poate datorită mirosului înţepător, chiar respingător pentru unii, dar o vedetă în lumea medicinii. Năpraznicul, pentru necunoscători se culege de la începutul verii până spre toamnă, septembrie-octombrie. Se iau tulpinile înflorite cu tot cu frunze, fără rădăcini ca planta să se poată regenera după culegere. Tulpinile sunt moi şi se rup cu uşurinţă, iar planta se poate folosi proaspătă sau uscată. Uscarea se face în strat subţire, în poduri umbroase şi bine aerisite. O dată pe zi trebuie întoarsă, iar termenul de valabilitate este de maximum 2 ani. În medicina populară românească există leacuri multe pe bază de năpaznic, mai ales în zonele de munte şi mai ales pentru puterea de a revigora atât femeile, cât şi bărbaţii. În Vrancea, bărbaţii fără putere erau îmbrăcaţi mai multe zile la rând cu cămăşi muiate în fiertură de năpraznici; în Bistriţa sucul proaspăt era combinat cu lapte de capră şi era băut de femeile sterpe şi de bărbaţii fără vigoare; în Neamţ era făcut un decoct şi era băut de femeile cu ciclu prelungit, lipsite de vlagă ori care răceau uşor la rinichi. În mânăstirile din Moldova era folosit ca ceai pentru bolile intestinelor, ale organelor genitale şi contra cancerului uterin. În alte zone decoctul concentrat aplicat extern, vindecă herpesul, în timp ce sucul era folosit pentru întremarea tuberculoşilor.
Leacuri multe pe bază de năpaznic
Câteva boli care se vindecă cu ajutorul năpraznicului: leucemia – la sucul de sfeclă roşie se pune suc de morcov şi mere şi se consumă zilnic un litru ceai de năpaznic şi încă un litru de ceai obţinut din pulberea a patru plante combinate în părţi egale: coada calului, troscot, urzică şi sunătoare; sterilitate – o poveste adevărată îl aduce în prim-plan pe terapeutul Rudolf Breuss, care a tratat într-o lună opt cupluri căsătorite de 10 ani şi care nu puteau avea copii. Pacienţii au fost puşi să bea ceai de năpraznic şi cam la un an toate cele 8 femei au născut prunci sănătoşi, iar pe lângă năpraznic, le recomanda să bea în fiecare zi ceai de creţişoară; frigiditate – în popor se spune că o cană de ceai făcut concentrat în care se pune şi un pic de busuioc are efecte... năpraznice; hipermenoree – stare de slăbiciune în perioada ciclului, se bea ceai, 2-3 căni/zi şi se iau 3 linguriţe/zi de pulbere de salvie cu puţină apă. Efectele sunt mai puternice, dacă tratamentul este început cu 3 zile înaintea ciclului. Dacă ciclul este neregulat, faceţi tratamentul acesta vreme de trei luni. Dar, încerc să mă opresc aici, cel puţin până mâine cu „năpraznicele” mele veşti. Poveştile despre năpraznic nu se opresc aici, aşa că mâine vă aştept cu rânduri noi şi proaspete. Pentru sănătate!
Manuela VASILESCU
Sursa: www.informatiadeseverin.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu