Române, daca vrei sa pleci, du-te!

M-am intors inapoi in patria mama acum 5 luni, dupa cei 5 ani pe care i-am petrecut imprastiati pe 3 continente. M-am intors acasa pentru ca am vrut, nu pentru ca a trebuit. Nu pentru ca nu mi-a fost bine pe unde am fost, ci pentru ca mi-a fost atat de bine incat am decis ca vreau sa-mi fie asa de bine si acasa.

M-am intors pentru ca dintre cele peste 40 de tari pe unde am calcat, pe canalele nicicareia nu curgea lapte indulcit cu miere si pe viza de intrare a nicicareia nu scria „Paradis”. Din cele peste 40 de tari pe unde am calcat, peste 40 dintre ele nu erau perfecte. Si atunci, mi-am zis, daca tot e sa traiesc intr-o tara imperfecta, de ce sa nu fie ea cea in care am vazut pentru prima data halatul galbui si peretii decojiti ai maternitatii?

In ultimele cinci luni de cand m-am intors, aud pana la ingretosare intrebarile sau exclamatiile din seria „de ce te-ai intors?”, „nu-ti pare rau ca te-ai intors?”, „da' tu esti proasta?”, insotite de omniprezentele „eu abia astept sa plec” si „eu as pleca de-aici maine”. Si imi vin in minte o serie de idei pe care daca nu le exprim aici acum in scris, s-ar putea sa-mi crape inima si sa mor.

In primul rand, cum spunea un prieten de-al meu, imi vine sa le raspund tuturor: „Dar du-te! Te rog, cat de repede, si sa nu te mai uiti inapoi!” Pentru ca ultimul lucru de care avem nevoie in acest moment este de indivizi ca tine, care isi petrec intreaga energie plangandu-se cat e de nasol aici si ce caini incovrigati populeaza strazile altor natiuni. Granita e deschisa, lumea e deschisa, so go planet go!

Marca unui om de exceptie este sa reuseasca acolo unde majoritatea s-au oprit, acolo unde e greu dar el alege sa nu dea bir cu fugitii.

Marca unui om exceptional este sa razbata intr-un loc plin de provocari, este sa puna mana si sa construiasca acolo unde e nevoie, nu acolo unde deja s-a construit de catre altii.

Marca unui om de exceptie este alegerea responsabilitatii in locul invinuirii si a scuzelor, este actiunea in locul vorbelor goale si stricate.

Marca unui om exceptional este a pune mana si a face, si a imparti mesaje ce construiesc, nu mesaje pline de acid si venin.

Dar daca tu vrei sa pleci, du-te!

Chiar daca asta imi vine sa le spun, nu le-as spune asta. Ci i-as intreba doar simplu:„Care e scopul tau in viata?”.

Care crezi tu ca e marca pe care poti si vrei sa o lasi in urma ta pe acest pamant? Sa fie doar urma de la Mercedes si coaja de la samanta, sau e posibil sa fie ceva pentru care cei din jurul sicriului tau sa incline capul si sa spuna „Iti multumim ca ai fost pe acest pamant. Lumea a fost mai buna datorita tie”. Nu stiu, se poate ca asta sa nu aiba nici o importanta pentu tine, dar te intreb: te-ai intrebat asta vreodata?

Teama mea e ca cei mai multi dintre cei care vreti sa plecati o faceti pentru ca fugiti de ceva.

Stii ca ceva nu iti place si vrei sa scapi de acel lucru. Stii ca nu esti fericit si vrei sa gasesti fericirea altundeva, pentru ca e clar ca ea nu salasluieste in tinutul acesta mirific in forma de peste. Sau buchet de flori. Sau orice alta bazaconie ti-a mai spus invatatoarea ta in clasa I. Sau a IIa.

Iti spun asta cu toata sinceritatea, mi-e teama ca daca pleci pentru ca fugi de ceva, sansele sunt ca nu vei gasi ceea ce cauti acolo unde mergi. Pentru ca nu stii ce cauti cu adevarat. Poate ca vrei „o viata mai buna”, dar ce inseamna asta pentru tine? Si, mai important, de ce vrei o viata mai buna? Majoritatea oamenilor o vor pentru ca li se pare ca astfel vor putea in sfarsit sa simta libertatea, implinirea si fericirea pe care o cauta. Daca si tu esti unul dintre ei, te invit sa mergi in oricare dintre tarile dezvoltate din lume, unde cred ca esti de acord ca se „traieste mai bine”, si sa vezi cum o mare parte din localnici nu mai sunt acolo, pentru ca au plecat in cautarea „libertatii, implinirii si fericirii”. Si asta pentru ca si-au dat seama ca aceste lucruri nu salasluiesc in tarile lor doar pentru ca mall-urile sunt smechere, soselele sunt negaurite si coruptia mai putin corupta. Unii si-au dat deja seama ca nu salasluiesc nici in tara vecina, nici aici in tara ta, nici pe continentul vecin, nici pe cel de la celalalt capat, si in nici o tara de pe pamant. Pentru ca ele nu stau in nimc din exterior, ci sunt mult mai aproape decat ti-ai putea imagina: sunt in inima ta. In locul unde poti sa le cauti oriunde te-ai afla, si sunt grozav de nerabdatoare sa ti se infatiseze. Asteapta doar sa le-o ceri.

Dar daca tu vrei sa pleci, du-te!

Daca vrei sa pleci, du-te. Dar in momentele in care vei fi acumulat tot ce ti-ai dorit, si vei trai viata pe care acum crezi ca vrei sa o traiesti, ia-ti cateva secunde sa inchizi ochii si sa asculti cu toata sinceritatea de care esti in stare. Si daca vei auzi de acolo din strafundul inimii tale o voce stearsa strigand „Asta nu e tot. Mai e ceva, iti aduci aminte? Adu-ti aminte!”... poate vei dori atunci sa o asculti. M-as bucura sa o asculti. Am fi cu un om mai aproape de o lume mai buna.

Daca vrei sa pleci, du-te. Dar daca vrei sa pleci doar pentru ca „Romania e de cacao”, sa dai bir cu fugitii in cautarea unui loc mai „civilizat”, asigura-te ca stii mai ales inspre ce te indrepti, nu doar de ce anume fugi. Asigura-te ca stii cine esti, si ce ai venit aici sa faci. Si daca afli ca scopul tau e acolo in afara granitelor, atunci de-te si implineste-l. Dar daca nu e acolo, si-ti vei da seama de asta dupa un an, sau trei, sau cinci, sa te intorci. Noi vom fi aici si te vom primi cu bratele deschise.

Daca vrei sa pleci, du-te. Dar nu te uita la noi cei ramasi aici cu ura si dispret. Intr-un fel sau altul, ne curge aceeasi roseata prin vine. Nimeni nu-l apreciaza pe omul care-l vorbeste de rau pe altul, dar omul care arunca cu pietre in propriului neam... acela e dispretuit. Unii ar spune blestemat. Nu-ti face tie asta, tu meriti mai mult.

Daca vrei sa pleci, du-te. Dar ia cu tine o atitudine de invingator, de vultur care isi ia viata in propriile maini si lupta pana la ultimul fulg. Nu te du acolo in lume ca sa te plangi, sa dai vina pe altii si sa gasesti scuze pentru nereusitele tale. Du-te ca sa reusesti prin integritate.

Daca vrei sa pleci, du-te. Dar du-te ca sa ajuti sa cladesti acolo, nu doar ca sa iei; sa iei ceva care nu e al tau si la care tu nu ai contribuit nici o picatura de sudoare. Nu te du sa strici ceva ce altii si-au dat din viata pentru a construi. Meriti sa fii mandru de omul care esti. Du-te, dar du-te sa reusesti prin integritate.

Daca vrei sa pleci, du-te. Dar du-te pentru ca esti fericit sa cunosti lumea de afara, nu pentru ca esti nefericit aici. Pentru ca atunci ma tem, sincer ma tem, ca nu vei scapa de nefericire. Si atunci ai plecat degeaba.

Daca vrei sa pleci, du-te. Dar du-te si fa-ne mandri. Du-te si raspandeste inima de roman, cea autentica, in lume. Du-te si fa-i pe cei de acolo sa te cunoasca drept romanul care iti doresti sa fii.

Daca vrei sa pleci, du-te. Si nu-ti fa griji pentru noi de aici, noi ne vom descurca. Sa-ti fie calea presarata cu flori, si sa gasesti ceea ce cauti. Mesaje de Suflet

Cu drag,

una dintre cei intorsi

Sursa: dei-matei.blogspot.ro

“Daca vrei sa fi ajutat, ajuta-te singur”

Romania este incremenita in ce priveste reformele. Politicienii si partidele nu au idee despre ce trebuie facut in materie de anticoruptie.

Principiul care ar trebuie sa stea in atentia clasei politice in lupta cu coruptia si cu abuzurile ar trebui sa fie, introducerea pe scara larga a dreptului/posibilitatii si a motivarii, ca fiecare cetatean sa poata actiona juridic sa primeasca daune.

Cum se desfasoara astazi lupta cu abuzurile si cu coruptia?
Astazi sistemul se sprijina pe ideea de reclamatii si sanctiuni dispuse de institutile statului cu rol in protectia cetateanului, dar cetateanul nu se alege cu nimic.

Cetateanul face sesizare la o institutie (protectia consumatorului, o agentie nationala, parchet etc.) despre o ilegalitate care i-a produs un prejudiciu, si autoritatile cerceteaza si sanctioneaza pe cel vinovat, in cele mai multe cazuri fara sa-i acorde daune celui pagubit. Daca cel pagubit vrea daune trebuie sa deschida un proces civil si de regula pagubele sunt la nivelul prejudiciului cuantificabil, mai rar se acorda daune morale.

Institutile sesizate in majoritatea cazurilor musamalizeaza problema daca cel verificat ii “strecoara ceva in buzunar”, sau in cel mai bun caz da o amenda modica pe care o incaseaza statul si cetateanul ramane cu paguba.
Apararea cetateanului de catre institutile statului e ca “scarpinatul cu mana altuia”.
Chemarile si apelurile la constinta sunt “sublime”, dar produc acelasi efect “ca o frectie la un picior de lemn”.

Cum ar trebui sa decurga lupta cu abuzurile si cu coruptia?
Cea mai eficienta lupta impotriva coruptiei si cea mai buna aparare de abuzuri este atunci cand fiecare cetatean are dreptul la despagubiri si are acces direct la justitie, cand nu trebuie sa-l apere o institutie.
Aceste institutii, care chipurile ne apara interesele nu ar trebui sa faca altceva decat sa ne ajute, sa constate si sa puna la dispozitia celui lezat probe juridice (proces verbal de constatare, imagini, buletine de analiza etc..), prin care pagubitul sa ceara daune in instanta.
Eventual ca sa fie motivate, veniturile institutilor sa depinda de volumul daunelor incasate de cetateni cu concursul lor.
Materialele furnizate de institutii sa nu fie obligatorii, sa avem posibilitatea sa facem proba cu inregistrari proprii si cu martori.

Un exemplu ca sa fiu mai explicit:
Cand am decis sa ma debransez de la regia de termoficare, am fost supus la sicane la fel ca majoritatea celor in situatia mea.
Regia cu complicitatea autoritatilor locale au decis sa introduca formulare tipizate, pentru care se depunea o cerere, dupa care se astepta cateva zile sa elibereze formularele.
Se mai statea la o coada pentru a depune cererea de debransare, avizul de la sistematizare, si acordul asociatiei, dupa care se astepta 30 de zile pentru avizul de debransare, un aviz tip care nu era diferit de la un cetatean la altul decat prin nume si adresa, si ar fi putut fi editat si eliberat pe loc.

Dupa ce se primea avizul se platea taxa de 80 lei/calorifer si 60lei/apa calda menajera, si in temen de 15 zile erai programat pentru debransare.
In cazul meu a trecut termenul de 45 de zile stipulat in lege.
Stiam ca pe vremuri, la receptia marfii fara delegatul furnizorului, daca se constata ca produsul e necorespunzator, se chema de la primarie un “delegat neutru”, care certifica procesul verbal de constatare.
Ma gandeam ca ii chem pe cei de la protectia consumatorului si sa le solicit un proces verbal de constatare, in baza caruia pot sa ma debransez cu o firma privata si sa solicit returnarea sumelor platite in avans catre regia de termoficare, eventual si cu daune pentru intarziere.

Sun la protectia consumatorului si spun ca as dorii sa vina cineva sa constate ca la data de nu sunt debransate caloriferele.
De la celalat capat mi se spune sa depun o sesizare.
- intreb “si in cat timp veniti sa constatati”?
- “in 30 de zile” vine raspunsul.
- “nu puteti constata peste 30 de zile situatia de astazi” ii spun eu.
- cetateanul imi spune ca asta-i procedura.
- intreb ” daca veniti sa constatati imi dati un proces verbal de constatare pe care sa-l utilizez intr-un eventual proces cu regia de termoficare?”
- raspunsul “Nu”.
- “dar ce masuri puteti lua”
- “putem da amenda”
Va dati seama ca am renuntat si la depunerea sesizarii, pentru ca era mai mare deranjul.

Toate institutile statului amana rezolvarea unei probleme la limita termenului legal, dupa principiul “ce poti face azi lasa pe maine ca poate nu mai este necesar”, si daca e cazul dau o amenda simbolica, pe care o plateste institutia.

Aveam un sef care spunea: “daca vrei sa fi ajutat ajuta-te singur”
Am regasit maxima sub forma
“Imi place sa ajut oamenii care se ajuta singuri.” (J. Galsworthy)
Aceasta-i principiul care trebuie sa guverneze esenta reformelor sociale.
Sa se renunte la multe sanctiuni penale si la amenzi pe care le incaseaza statul, in favoarea despagubirilor materiale, iar la condamnarile penale sa se recurga in cazurile grave.

Eu as plusa si as sustine ca in situatia coruptiei din Romania, pe considerentul ca in cazuri exceptionale se impun masuri exceptionale, dosarele penale sa poata fi instrumentate de avocati.
Prin asta s-ar desfinta monopolul penalului, un monopol controlat de lumea interlopa.

sursa: decantare.wordpress.com

Sursa: gandeste.org

Dacă va fi să fie cum aştepţi, e bine, iar de nu va fi să fie, e tot bine!

Maestre, nu te-ai supărat pe mine pentru că nu am făcut aşa cum ai vrut?” „Mă bucur întotdeauna pentru fericirea ta, dar pentru că nu am nici un fel de aşteptări în ceea ce te priveşte, orice ai face nu mă poate afecta”, i-a replicat Maestrul (fragment din „Autobiografia unui yo­ghin” a lui Yogananda). Comentăm astăzi expresia „pentru că nu am aşteptări în ce te priveşte, orice ai face nu mă poate afecta”.

Vorbim despre puterea aşteptărilor de a ne dezechilibra emoţional. Mulţime de emoţii negative pe care le trăiesc oamenii apar din pricina aşteptărilor disproporţionate, adesea iluzorii pe care le au de la alţi oameni şi chiar de la ei înşişi. Aşteptările ne pot face fericiţi şi ne pot ghida pe drumul către împlinirea unor vise, cum ne pot răpi liniştea şi starea interioară de mulţumire. Ca toate lucrurile pe lumea asta, aşteptările au şi ele două tăişuri. Abilitatea noastră de a avea aşteptări sau de a le ajusta de fiecare dată, în aşa fel încât ele să ne servească şi nu să ne saboteze, ar putea fi cheia către măiestrie în viaţa omenească.

Mulţi, foarte mulţi oameni nu cred în transmiterea gândurilor sau a emoţiilor, unii au chiar un soi de reacţie adversă la asemenea idei, totuşi, în mod straniu, aceştia „se aşteaptă” ca cei din jur să ştie ce gândesc ei, ce vor, ce nevoi şi ce dorinţe au şi să le împlinească. Ei sunt aceia care cred că „oamenii ar trebui să ştie” ce au de făcut. Că oamenilor ar trebui să le treacă părin minte aceleaşi gânduri care le trec şi lor. Dacă se gândesc acum că „x trebuie să le dea un telefon”, ei creează instantaneu o aşteptare, o neînţelegere interioară, o emoţie negativă şi chiar o frustrare.

Ei se aşteaptă la un telefon, iar celălalt... nu gândeşte la fel, face altfel, celălalt habar nu are de aşteptarea cu pricina. De la o mică aşteptare de acest fel poate izbucni un foc interior, un amestec de frustrare şi de iubire, de dorinţă de apropiere şi de ură cauzată tocmai de aşteptarea neîmplinită. Toţi cei care au trecut prin poveşti de iubire pot recunoaşte simptomatologia aşteptării unui telefon care nu mai vine şi valurile de emoţie şi de tensiune apărute ca o consecinţă a acestei aparent mărunte aşteptări.

Aşteptările nu ne afectează numai în lăuntrul relaţiilor de dragoste, ci în toate relaţiile noastre de viaţă. Noi avem aşteptări de la noi înşine şi avem aşteptări de la întreaga lume. Când aşteptăm ca un lucru să fie într-un fel anume, mintea vede unilateral. Mintea-şi pune ochelarii de cal. Ea vede propria-i perspectivă, fără a socoti că şi ceilalţi ar putea vedea cu ochelari de acelaşi fel, dar din un­ghiuri diferite. De aceea, aşteptările de care devenim dependenţi sunt şi cele prin care mintea noastră se agaţă de spânzurătoare, pentru a ne purta apoi pe valurile de nestăpânit ale suferinţei, frustrării, nefericirii şi deziluziei.

Un om plin de aşteptări nu poate simţi fericirea; el vede fericirea cu ochelarii minţii sale, cu ochelarii personali şi o vede împli­nită atunci când ceilalţi fac, spun şi se comportă aşa s-ar aştepta el însuşi. Dar lumea, oamenii apropiaţi şi chiar evenimentele tind întotdeauna să ia forme atât de diverse, atât de opuse încât aşteptările noastre vor fi întotdeauna înşelate. Oamenii nu vor face în mod exact ceea ce noi aşteptăm de la ei. Nu vom putea nici noi să facem tot ceea ce alţii aşteaptă să facem. Întotdeauna ne vor înşela aşteptările câte puţin şi, chiar dacă oamenii ar face mereu ceea ce noi aşteptăm, vom găsi cu mintea altceva de aşteptat. Un om fericit este un om care şi-a ajustat nivelul aş­tep­tă­ri­lor.

Un om fericit este unul care poate avea aşteptări, dar care nu se înfurie şi nu suferă dacă ceea ce aşteaptă nu se împlineşte şi nu caută perfecţiunea. Căci în spatele mulţimii de aşteptări ce ne populează mintea se piteşte mirosul straşnic al parumului numit perfecţionism. În principiu, toate lucrurile ar putea fi altfel decât sunt. Toate ar putea fi mai bune. Oamenii ar putea fi mai buni, dar nu sunt întotdeauna şi nu sunt toţi la fel de buni. Şi frunzele ar putea fi mai frumoase, dar nu sunt toate la fel. Nici trandafirii nu sunt la fel de frumoşi, aşa că aşteptările exagerate nu fac decât să pretindă că ceilalţi ar trebui să facă ceea ce gândim noi că-i bun. Iar asta ne face nefericiţi. Să fii mai fericit ar însemna să aştepţi mai puţin sau să aştepţi cât vrei de mult, dar relaxat; dacă va fi să fie cum aştepţi, e bine, iar de nu va fi să fie, e tot bine!

Maria Timuc 

Sursa: http://eulinterior.blogspot.ro

„Şi dacă Dumnezeu a fost de fapt femeie?“. Un istoric englez bulversează din nou Biserica

Bettany Hughes, un istoric de sex feminin din Marea Britanie, a pus o întrebare care va bulversa telespectatorii unei emisiuni de la BBC: „dacă nu cumva Dumnezeu a fost o femeie?".

Istoricul va prezenta o emisiune în care va pune la îndoială credinţă că femeile nu pot fi preoţi şi a spus că, iniţial, Biserica era un loc unde femeile erau respectate şi deţineau roluri importante, scrie „The Daily Mail".

„Cine ştie dacă Dumnezeu nu a fost de fapt femeie. Oricum, umanitatea s-a întors către noi când a avut nevoie de idei bune", a declarat Hughes. Ea a continuat: „Instituţiile noastre monoteiste ar trebui să se uite în cartea experienţei umane şi să construiască un consens între Divinitate şi femei".

Ea va aminti în cadrul emisiunii de la BBC, „Divine Women", dedicată perioadei de Paşti, că primii 200 de ani de creştinătate au fost marcaţi de femei, iar jumătate dintre bisericile din Roma au fost ridicate de către acestea. Astfel, ea a numit femeile „sângele care a dat viaţă" creştinismului şi a spus că femeile au fost diaconi, preoţi şi cardinali în primele secole de după moartea lui Iisus Hristos.

De asemenea, 65% din cei care se duc la Biserici în Marea Britanie sunt femei.

Deşi Hughes nu se bazează pe un fapt istoric, ci doar pe un exerciţiu de imaginaţie, nu este prima teorie de acest fel. Luna trecută, un teolog de sex feminin a spus că Dumnezeu ar fi fost de fapt hermafrodit. Susannah Cornwall de la Universitatea din Manchester a adăugat că faptul că Iisus nu a avut copii adaugă şi mai multă incertitudine asupra masculinităţii acestuia.

Sursa: http://www.adevarul.ro

Igor Smirnov: “Dacă ne vom uni cu Republica Moldova va fi război !”

Citez:Declaraţie şocantă a lui Igor Smirnov: “Dacă ne vom uni cu Republica Moldova va fi război!” 
„Moldova și Transnistria nu se pot uni. În caz contrar vor fi din nou explozii, dureri şi funeralii în fiecare zi”, a declarat, recent, liderul separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, relatează portalul Unimedia.
Alegeri cu gândul la Moscova
Smirnov a reiterat joi, la Dubăsari, că Tiraspolul este dispus să negocieze cu Chișinăul, dar exclude reunificarea. ”Suntem pregătiţi pentru negocieri. Vom participa la ele. Dar ştiu că niciodată nu vom reuși să reunim ceea ce nu poate fi reunificat. Nu ne putem uni”, a insistat liderul transnistrean.
Șeful admnistrației de la Tiraspol spune că pe cele două maluri de Nistru au crescut generații diferite. „În toți acești ani, în Transnistria au crescut noi generații, care ştiu că Rusia este apărătorul nostru. Și nu uitați că în Moldova, de asemenea, au crescut generaţii care au fost învăţaţi că România e bună, iar Rusia şi Ucraina sunt rele”, spune Smirnov.
Referindu-se la alegeri prezidențiale din decembrie, acesta a subliniat că obiectivul primordial constă în păstrarea republicii şi apropierea ulterioară de Federația Rusă.
În soluționarea conflictului transnistrean, Republica Moldova pledează pentru un statut special al Transnistriei în cadrul Republicii Moldova. Această poziție este susținută de UE, SUA, Rusia, Ucraina dar și de numeroase organizații internaționale.
Transnistria, un focar de instabilitate
Încă de la proclamarea independenţei, în toamna anului 1990, Transnistria a provocat îngrijorare în cancelariile europene, aflându-se şi astăzi în centrul unui “conflict îngheţat” şi tensionând inclusiv relaţiile României cu Federaţia Rusă.
Regiunea separatistă cu aproximativ 500.000 de locuitori şi o suprafaţă de crica 4.000 de kilometri pătraţi este condusă de două decenii de Igor Smirnov, un lider autoritar nerecunoscut de comunitatea internaţională. Aceasta încearcă să găsească o soluţie pentru rezolvarea conflcitului dintre regimul de la Tiraspol şi autorităţile de la Chişinău.
De mai mulţi ani, negocierile au loc în aşa-numitul format “5+2″, care include Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina şi Organizaţia pentru Securitatea şi Cooperare în Europa (OSCE), plus Statele Unite şi Uniunea Europeană, în calitate de mediatori.
În toamna anului trecut, preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, afirma că România – un aliat declarat al Chişinăului – ar trebui să aibă o poziţie “mai calmă şi mai echilibrată” în problema transnistreană, subliniind că acest lucru ar contribui la succesul negocierilor.

................................................................................................
Sursa: BLOG CREȘTIN ORTODOX

Dacă există Dumnezeu de ce nu l-a văzut nimeni niciodată?

Întrebarea este una capcană dar are ca menire să deschidă o dezbatere mereu actuală: dacă Dumnezeu există de ce El nu mi se arată? de ce nu-L pot vedea? Deşi eu ştiu că mă ajută şi este mereu lângă mine, deşi îl simt cum intervine de multe ori pe zi în viaţa mea, totuşi nu-L văd. Au fost  vremuri când mulţi oameni L-au văzut pe Dumnezeu şi au vorbit cu El.

La început Adam şi Eva vorbeau cu Dumnezeu faţă către faţă aşa cum vorbim noi cu cei dragi ai noştri, şi se bucurau de prezenţa Lui permanent. Dar fiind ei ispitiţi de diavol au căzut în plasa mândriei, gândind că vor fi ca Dumnezeu dacă vor mânca din pomul binelui şi al răului. Dumnezeu îi avertizase dinainte că dacă vor gusta din acel pom vor muri. Imediat ce au păcătuit iată ce s-a întâmplat:

“De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte.

Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: “Adame, unde eşti?”  Răspuns-a acesta: “Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns”.  Şi i-a zis Dumnezeu: “Cine ti-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ti-am poruncit să nu mănânci?” “

Adam şi Eva au cunoscut că erau goi, şi-au pierdut inocenţa pe care o aveau de la început, şi au început să perceapă instinctul sexual. Din acest moment Adam şi Eva au intrat în cercul vicios al morţii, al coruptibilităţii, al degradării. Şi-au pierdut veşnicia vârstei, începând uşor uşor să îmbătrânească.

Este foarte important să sesizăm atitudinea celor doi imediat ce au greşit: “s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu”. Neascultarea lor şi păcatul săvârşit au început să-i îndepărteze de Dumnezeu. Au fost izgoniţi din rai şi au primit pedeapsa care urma să-i înveţe calea înapoi spre comuniunea cu Dumnezeu.

Aceasta a fost prima etapă, când omul îl vedea pe Dumnezeu faţă către faţă, şi vorbea cu El fără niciun impediment.

După căderea în păcat începe a doua etapă, Dumnezeu li se arată oamenilor mult mai rar, şi doar unora, prin diferite chipuri. Din acest moment Dumnezeu începe să se descopere omului căzut în mod treptat, din ce în ce mai evident, dar mereu apelând la libertatea noastră. De atunci şi până astăzi Dumnezeu nu S-a impus descoperindu-Se oamenilor cu forţa, peste voia lor, ci S-a arătat celor cu inima curata, care-şi doreau acest lucru.

Aşa se face că Avraam l-a primit pe Dumnezeu la stejarul din Mamvri în chipul celor trei îngeri, lui Iacov i s-a arătat Dumnezeu prin chipul unei scări care urca până la cer, lui Moise prin rugul aprins. Mulţi prooroci din perioada Vechiului Testament au vorbit cu Dumnezeu, auzindu-i doar vocea, primind porunci şi sfaturi pentru a îndruma poporul lui Israel.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune foarte frumos că noi n-am fi avut nevoie de Sfintele Scripturi dacă nu cădeam în păcat, pentru că vorbeam cu El faţă către faţă, iar poruncile Sale s-ar fi întipărit pe tablele de carne ale inimiilor noastre. Căzând în păcat Dumnezeu a dat tablele legii lui Moise ca să îndrume poporul şi să-l ferească de fărădelegi, prezenţa Lui fiind înlocuită de cuvânt. Depărtându-ne prin greşeli de Dumnezeu, El  ne vorbeşte prin scripturi, ca şi cum ar trimite o scrisoare unui prieten îndepărtat.

În anii Vechiului Testament, Dumnezeu este văzut de oameni prin minunile mari pe care le făcea cu poporul Israel, prin proorocii pe care-i trimitea, prin cuvintele lor înalte şi prin trăirea lor aleasă. Acum Domnul se face văzut ca un Dumnezeu drept care pedepseşte fărădelegea şi care-şi ocroteşte poporul de păcatele foarte mari ale popoarelor păgâne, Creatorul întregii lumi şi Unicul şi singurul Dumnezeu adevărat între toţi dumnezeii auziti de lume. Această etapă era un pregătitoare pentru un moment culminant: venirea lui Mesia, alesul lui Dumnezeu, care era aşteptat de toţi evreii cu mare interes. De aici începe etapa a treia.

Totul a culminat cu întruparea Fiului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara. Iisus Hristos, om şi Dumnezeu adevărat, a fost şi este pentru umanitate până acest moment, modul cel mai clar în care Dumnezeu S-a descoperit lumii. În perioada Noului Testament oamenii L-au văzut pe Dumnezeu mergând printre ei, făcând minuni mari, vorbindu-le cu o putere şi cu o înţelepciune pe care n-a mai avut-o nimeni niciodată. Dumnezeu a locuit printre oameni 33 de ani. Unii L-au cunoscut ca Dumnezeu, alţii doar ca un mare profet, iar alţii doar ca un simplu om. Hristos nu S-a impus nimănui aşa cum este El defapt, ci a lăsat la îndemâna fiecăruia să-l perceapă după inima lor. Hristos L-a făcut cunoscut pe Dumnezeu în Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt.

Da! Au fost oameni care L-au văzut pe Dumnezeu, care L-au atins, care L-au luat in braţe de bucurie, care au vorbit cu El, oameni care i-au cerut ajutorul, care s-au plâns lui de neajunsurile vieţii. Ce s-a întâmplat în Israel în acei 3 ani în care Mântuitorul Hristos a propovăduit împărăţia cerurilor, nu s-a mai întâmplat niciunde şi nicicând în lume. Dumnezeu s-a făcut asemenea nouă ca să putem să-L percepem mai uşor şi ca să ne arate că este solidar cu nevoile noastre, simţind toate neajunsurile vieţii omeneşti chiar în trupul Său luat din Fecioara Maria. El a dus o viaţă fără păcat fiind mereu în comuniune cu Tatăl, dându-şi chiar viaţa pentru mântuirea noastră pe cruce.

A patra etapă în vederea şi perceperea lui Dumnezeu este arătatea lui Hristos oamenilor după învierea Sa din morţi. Trupul Lui nu mai era unul material plin de stricăciune, atârnat spre nevoile primare: foame, sete, somn, căldură, etc, ci era un trup pnevmatizat, un trup plin de Duhul Sfânt, un trup care se hrănea din harului Sfintei Treimi  şi nu mai avea nevoie de nimic.

Cu acest trup S-a arătat Hristos apostolilor şi femeilor mironosiţe. Hristos cel înviat arată altfel decât Hristos cel înainte de moarte. Hristos cel Înviat era plin de lumină acaparându-i pe toţi cei din jur cu energiile sale dumnezeieşti.

Toate arătările lui Dumnezeu pe pământ au fost consfinţite de libertatea omului, El neimpunându-se niciodată.

În ultima etapă, cea de-a cinicea, când va veni sfârşitul lumii şi când toţi vom veni la judecată, Dumnezeu se va face văzut tuturor în mod deplin, ca fiind Creatorul şi Judecătorul lumii. Chiar şi cei păcătoşi care pe pământ au ales să nu-L cunoască şi să nu intre în relaţie cu El, sau chiar să-i nege existenţa, atunci stând faţă către faţă, vor fi copleşiţi de prezenţa Lui, şi vor cunoaşte imediat Adevărul. Atunci întreaga lume va înţelege tot ce s-a întâmplat şi-l vor mărturisi pe Dumnezeu aşa cum trebuiau s-o facă pe pământ.

Oamenii l-au văzut pe Dumnezeu şi încă pot să-l vadă şi astăzi, numai că El se arată doar celor curaţi şi smeriţi cu inima:

“Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu”.

Acum două mii de ani lumea era păgâna iar astăzi sunt sute de mii de biserici închinate lui Dumnezeu în toată lumea. Cei care au construit aceste biserici mărturisesc prin asta că L-au văzut pe Hristos, sau i-au simţit prezenţa foarte puternic în viaţa lor.

Şi tu poţi să-l vezi pe Dumnezeu, dar El se arată doar celor fără de păcat, celor care iubesc şi se lasă iubiţi. Sfântul Antonie cel Mare a vorbit cu Hristos aşa cum vorbeşti cu un prieten, dar viaţa lui era una îngerească…

Sfântului Nicolae i s-a arătat în temniţă Hristos şi Maica Domnului ca să-l întărească în propovăduirea dreptei credinţe la Sinodul I ecumenic.

Sfântului Apostol Pavel i s-a arătat Hristos din cer deşi el nu-l văzuse niciodată.

Sfântul Apostol şi Arhidiacon Ştefan L-a văzut pe Hristos de-a dreapta Tatălui în Sfânta Treime când s-au deschis cerurile .

Sfinţii mereu L-au văzut pe Dumnezeu…

De ce nu se lasă Dumnezeu văzut păcătoşilor? Ca să-i încurajeze să iasă din boala lor, ca să conştientizeze că a-L vedea pe Dumnezeu e lucru mare şi înfricoşător, şi foarte de dorit… şi nu ceva mereu la îndemână. Noi oamenii mereu am fost atraşi să obţinem cu usurinta ceea ce nu putem ajunge.

Ştiind că e greu să ajungi a-L vedea pe Dumnezeu, cu siguranţă unii se vor încumeta a urca drumul anevoios al luptei cu patimile.

“Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut” Ioan 20,29

Sursa: Fata nevazuta a lumii….

Cum te faci de râs dacă te numeşti Traian Băsescu şi Emil Boc

Când te numeşti Traian Băsescu şi Emil Boc, e în firea lucrurilor să te faci de râs cu privire la propunerile şi ideile politico-economico-sociale pe care le faci sau le ai. Pentru că atunci când dovedeşti, zi de zi, că nu eşti decât sfertodoct în orice domeniu, rezultatul nu poate fi altul. Iar atâta timp cât ai tendinţa să te joci cu carioca pe harta României – precum Stalin pe vremuri -, îţi cam dai singur foc la valiză, cum se spune în popor. Şi atunci nu mai decât o soluţie, să dai telefon să vină elicopterul. Numai că finalul va fi acelaşi ca şi în cazul celui care a mai apelat la această soluţie, în 1989.

“Cred că e raţional în acest moment să abandonăm acest proiect care a fost prost pregătit şi care ne duce într-o fundătură. Cred că trebuie să gândim altfel lucrurile şi dacă ar fi după mine, ar trebui să tragem concluzii din această experienţă”, a fost părerea lui Preda, care a susţinut, într-o intervenţie la Realitatea TV, că responsabilitatea aparţine Biroul Permanent al PDL şi că “ar trebui să şi-o asume”.

“Ne-am făcut de râs. Nu am construit ceva consistent, nu trebuia pornit de la numărul regiunilor, trebuia pornit de la ceea ce înseamnă un nivel intermediar util, trebuia să vedem ce anume se întâmplă la nivel local – oraşe şi comune, ce anume servicii nu se pot se face la acest nivel”, a `“Noi am pornit de la un număr, care e tot ce poate fi mai arbitrar şi acum jucăm un fel de ping-pong – opt, opt cu doi“, a subliniat Preda.

“A pleca doar de la ideea că trebuie să diminuăm statul, ignorând ceea ce înseamnă nevoile şi ceea ce înseamnă această capacitate administrativă mai puternică decât ceea ce avem la nivel de comune sau la nivel de oraşe înseamnă pur şi simplu să jucăm în orb, doar să avem satisfacţia de a tăia nişte posturi”, a fost opinia democrat-liberalului. http://www.realitatea.net/cristian-preda-ne-am-facut-de-ras-reorganizarea-trebuie-abandonata_847453.html

Sursa: Legalitatea înainte de toate

Falimentul e aproape! Cum își va plăti România datoriile, dacă nu mai produce?

Datoria REALA a Romaniei: 140 miliarde Euro!

Sunt ridicoli băieții ăștia de la partide, care se uita cu sufletul la gura la graficele economice, si cum vad o ușoara mișcare in sus, urlă de bucurie! Se îmbrățișează și se felicită: gata, am ieșit din criză!

Criza o sa dureze până când România o sa fie competitivă și o reușească să-și vândă mărfurile. Cauza crizei e simplă: poporul român a cheltuit mai mult decât a reușit sa vândă. Iar voi n-ați făcut nimic ca sa o rezolvați. Așa ca, de ce s-ar termina criza? De mila voastră?

Când cumpărătorii o sa zică: nu mai dau bani pe prostia asta chinezească, e prea scumpă; mai bine cumpăr de la români, ca e mai ieftin. Abia atunci puteți să vă bucurați. Când o sa fie asta? Peste cel puțin 50 de ani. Dacă o sa fie vreodată!

Și in toata perioada asta, graficele voastre o să salte in sus si in jos în permanență – dar asta n-are nici o legătură cu criza! Orice grafic se mișcă, dacă populația e încă vie. Graficele intră în linie-dreaptă, doar dacă ai murit.

Cum își va plăti România datoriile, dacă nu mai produce?

Mai ales ca și chestia asta, cu stabilitatea, e relativă. Stabilitatea economică a României din ultimele luni s-a bazat strict pe împrumuturi, nu pe producție (dimpotrivă, PIB-ul s-a prăbușit). Iar împrumuturile, cum știm cu toții, nu sunt o soluție …stabilă. Nimeni nu te împrumută la infinit si mai ales, trebuie să mai plătești si dobânda. In cazul asta, mai putem sa zicem că am atins fundul prăpastiei?

Datoria externa a României a ajuns la 90 de miliarde de euro – cea mai mare din istorie. Adunand si datoria internă, ajungem la astronomica suma de 140 miliarde! Din asta, partea statului este de o treime. Pentru comparație, datoria externa pe timpul lui Ceaușescu a fost de doar 16 miliarde de dolari. Si vă mai amintiți prin ce chinuri au trecut românii in anii `80, ca sa o achite! Iar scadența începe abia acum, în 2011. Deci e evident ce soartă îi așteaptă pe români, în anii care vin. Iadul? E puțin spus.

FMI, optimist de la început până la sfârșit!

De la început – adică de la începutul crizei. Asta e clar. Mai complicat e cu sfârșitul. Care sfârșit? Și mai ales – al cui? Se termină criza? Sau se termină cu România?

FMI ne tot zice ca ieșim din criza încă din 2009…adică chiar înainte sa intrăm bine in ea… (vă amintiți că ne-a prezis o creștere economică de +4% în 2009. Si una “mai modestă”, de +2.5% în 2010).

Amuzant e ca treaba aia cu 2 trimestre pe plus, tot ei au stabilit-o. De ce ar ieși o țară din criza, dacă doua trimestre, economia e pe plus cu 0.1% (după ce s-a prăbușit cu 7% si cu încă 2%)? Că nu-mi rezultă! Si de ce două trimestre si nu trei? sau unul? Nu e mai logic sa zici ca a atins fundul prăpastiei, în condițiile date? (adică în condiții de pace, că in condiții de război sau război civil, se poate cădea și mai jos. Întotdeauna se poate si mai rău!). Iar faptul ca ai atins fundul prăpastiei nu înseamnă absolut deloc ca o sa reușești sa te mai cațeri înapoi vreodată.

Si măcar dacă banii ăștia s-ar fi dus pe ceva care sa producă alți bani. Măcar dacă statul ar fi terminat nenorocitele alea de reactoare de la Cernavodă și ar fi început sa vândă energie. Dar nu! s-au dus pe pensii și pe salariile bugetarilor. Care au cumpărat cu banii respectivi televizoare cu plasmă, excursii in străinătate, și mai ales – mâncare! In primii 2 ani de criză, hipermarketurile au dus-o excelent! Iar mâncarea, in mod firesc, a sfârșit…la W.C.

Acolo să căutați banii României, când o să muriți de foame în următorii 40 de ani!

Robert Slobozitu

Sursa: News.ro Ştiri pe Blog

AFACEREA OSAMA BIN LADEN. SUA s-au imprumutat peste 2 000 de miliarde de dolari pentru lupta impotriva al Qaida. Daca ELITELE au renuntat la asa o inginerie financiara, inseamna ca nu-i de loc de bine …

Citez din articolul Statele Unite au cheltuit 2.000 de miliarde dolari pentru lupta cu Osama bin Laden şi al-Qaida:
Statele Unite au cheltuit, în total, peste 2.000 de miliarde pentru a combate activităţile al-Qaida şi pentru a-l prinde pe teroristul Osama bin Laden, potrivit unei analize Bloomberg.
Dar cheltuiala nu se opreşte aici. Statul american va trebui să cheltuie în 2011 peste 45 de miliarde dolari pentru plata dobânzilor la banii împrumutaţi pentru a lupta împotriva al-Qaida.
Suma de 2.000 de miliarde de dolari a fost folosită pentru a acoperi costurile războaielor din Afganistan, din Irak dar şi pentru a spori securitatea în ţară după atentatele de la 11 septembrie.
Un director al Centrului pentru Cercetare Economică şi a Politicilor din Washington, Dean Baker, a declarat: “Fără bin Laden am fi acumulat mai puţine datorii şi am fi cheltuit mai puţini bani pe dobânzi”
Însă, conform unei analize Moody’s, suma ar putea fi mai mare. Compania consideră că toate costurile generate de bin Laden pentru guvernul şi companiile americane s-ar putea ridica la 2.500 de miliarde de dolari, aproximativ 250 de miliarde dolari anual, în ultimul deceniu.
Comentariu saccsiv:
   Asadar, „banii împrumutaţi pentru a lupta împotriva al-Qaida.”. De la cine a imprumutat SUA acesti bani? De la cei de la care au imprumutat per total aproape 14 300 miliarde datorii …
   Adica de la stapani:
„The Money Masters” – un excelent documentar despre modul in care ROTHSCHILD si locotenentii lor stapanesc sistemul financiar-bancar mondial
Mega afacere a fost Osama bin Laden asta. Doua au fost motivele pentru care au declansat actiune 11.09.2001. Implementarea documentelor cu cip:
11.09.2001 … SI LUMEA S-A SCHIMBAT sau de la ce ni se trage iminentul Big Brother
Si desigur cea financiara. Sau mai bine zis necesitatea ingroparii SUA si mai mult in datorii.
De ce atunci l-au omorat pe Osama?
CE NE PREGATESTE SISTEMUL? Cica l-au omorat pe OSAMA BIN LADEN. Dar cand? De ce i-au aruncat trupul in mare? De ce au renuntat la bau baul de serviciu? Deoarece pregatesc o actiune cu adevarat gigantica …
 
Sursa: Saccsiv’s Weblog

gnis, Maramures. Locul unde Zeii, s-au suparat pe oameni. Le-au dat inca o lectie! Si ce daca!

Ignis vest. Sfinx. Un megalit, un simulacru superb!

Un complex megalitic misterios! Simulacre antropomorfe, zoomorfe exceptionale!

De o frmusete tulburatoare!

Poate vom afla vreodata … taina acestui complex megalitic urias

Imi aminteste de … Gradina Zmeilor, jud. Salaj

EXCLUSIV: Povestea radarului traznit – Radarul de pe Ignis, investitie de 1,5 milioane de euro, traznit si indisponibil timp de doi ani si jumatate, a fost repus in functiune

DOSAR. In anul 2004, la 1.307 metri altitudine, pe varful Ignis, a fost instalat un radar ultraperformant. Financiar, investitia din apropierea Baii Mari a insumat 1,5 milioane de euro, dupa cum declara Victor Popescu, responsabil Compartiment Aparare impotriva inundatiilor din cadrul Serviciului de Gospodarire a Apelor (SGA) Maramures.

Structura radarului. Suma a fost suficient de mare incat investitia ar fi trebuit sa fie considerata de catre administratorul ei, Directia Apelor Somes-Tisa, gaina cu oua de aur a prognozelor hidrologice, insa nu a fost tocmai asa. Banii au venit pe un proiect PHARE, cofinantat de Guvern, un proiect de prevenire a inundatiilor in Bazinul Superior al raului Tisa (proiectul „Flood Prevention”).

Radarul cumparat pentru statia de pe varful Ignis era un Doppler automat (in banda C) de provenienta germana – Gematronik. Pentru comparatie, in tara exista la aceasta ora doar inca trei asemenea echipamente. In fine, modernul echipament a fost cocotat pe o structura cu inaltimea de 40 de metri (camera de comanda este la 33 metri). Asadar, a fost ceva de munca si ceva de investit, proiect complex.

„Ucigasul” radarului. Insa, in pofida importantei investitii, bani pentru un sistem de paratraznete n-au mai ramas, asa ca s-a montat unul singur, solutie care, dupa mai putin de doi ani, s-a dovedit fatala. In decembrie 2006, radarul a fost „ucis” de un traznet „grozav”, dupa cum ni s-a explicat „pe intelesul tuturor”, si a devenit inutilizabil.

„In urma traznetului, au fost afectate acoperisul radarului, instalatia electrica, partea de control a antenei, sistemul de transmitere a datelor, grupul electrogen si UPS (pe partea de alimentare), infrastructura…”, a explicat Popescu. Practic, n-a mai ramas nimic neafectat. Totusi, reparatia nu era atat de scumpa. Insa nefiind bani deloc, radarul de 1,5 milioane de euro a fost lasat in conservarea naturii.

Perioada „comatoasa”. Cat timp a ramas radarul nefolosit? Doi ani si jumatate. De ce? Pentru ca nu s-au gasit 200.000 – 250.000 de euro pentru repunerea in functiune a unei investitii de 1,5 milioane de euro. Asadar, si distractia cu paratraznetul solitar si cu „traznetul grozav” a costat ceva bani.

Specialistul SGA Maramures, Victor Popescu, explica: „Nu exista un sistem care sa garanteze 100% protectia impotriva traznetelor. E drept, exista solutii mai viabile decat cea adoptata, dar totul s-a facut in functie de banii pe care i-am avut. Asa ca s-a montat un singur paratraznet”.

Reanimarea si urmarea. Intelegand ca nu exista un alt vinovat in afara „traznetului grozav”, am aflat, cu surprindere, ca dupa remedierea defectiunilor (cu o suma consistenta – pana la 250.000 de euro) si repunerea in functiune, in iulie 2009, radarul doppler de varful Ignis e protejat… tot de un singur paratraznet. Care va rezista probabil pana la urmatorul „traznet grozav”. (extras esentialul. restul, Click link).

Dar Zeii … au si ei … aparatura lor! Pare incredibil, dar nu exclus!

Ati remarcat “ciudatenia”, nu-i asa?

Zeii Ignis-ului, continua sa vegheze!

Cei de “jos” , aparati de cei de “sus”!

Oameni, nu va puneti cu zeii!

OPINIE PERSONALA

Amplasarea megalitilor de catre enigmaticii constructori, oricum nu primitivii neoliticului cum se sustine in lumea “buna a specialistilor”, nu este intamplatoare!

A tulbura cu intentie sau fara aceaste “amplasamente sacre, posibil chiar stiintifice”,

este nu numai un sacrilegiu, dar poate fi chiar periculos!

Apropo de Romania,

Pamant sfant, Gradina Maicii Domnului!

Tot mai multi vorbim de un BLESTEM al locurilor, care vine din vremuri indepartate!

Nimic nu este exclus! Zeii ne-au dat, ne-au oferit sansele sa fim fericiti, dar noi trebuia sa stim sa le folosim! Punct. Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si-n traista! …

Admin

Sursa: Romania megalitica