Se afișează postările cu eticheta ROMANA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ROMANA. Afișați toate postările

marți, 6 august 2013

Limba română este mai veche decât latina (VIDEO)

Chiar dacă mulți ar dori să cenzureze această idee, tot mai multe probe arată că exact așa stau lucrurile, că latinitatea limbii române nu vine de la Roma, că limba română este mai veche decât latina...

Pornind de la ultima confirmare a acestui lucru, confirmare făcută de Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, am realizat o emisiune la Nașul Tv unde am dezbătut acest lucru împreună cu prof. dr. Mihai Popescu de la Biblioteca Militară Națională. Între timp am postat emisiunea pe Youtube, așa că poate fi vizionată de oricine, oricând.

Să vă remintesc ce spunea și Miceal Ledwith (declarație pe care o puteți vedea în emisiunea dedicată subiectului): “Chiar dacă se știe că latina este limba oficială a Bisericii Catolice, precum și limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puțină lume cunoaște că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, și nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Așadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munții Bucegi, din Brașov, din București. Voi sunteți cei care ați oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină).”

Daniel Roxin

 


Sursa: http://danielroxin.blogspot.ro

marți, 19 martie 2013

Fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea: “nu limba română este o limbă latină, ci limba latină este o limbă românească!!!”


Secretele Vaticanului încep să iasă la lumină. Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, Miceal Ledwith (foto), fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, fost  decan al Sf. Petru Diocescan College din Wexford, fost  preşedinte al Conferinţei şefilor de universităţi irlandeze şi fost membru al Biroului de conducere al Conferinţei Rectorilor Universităţilor Europene (CRE), face o declaraţie şocantă,scrie Daniel Roxin pe blogul său.
“Chiar dacă se ştie că latina este limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Aşadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină).” (această declaraţie şocantă o puteţi vedea în înregistrarea de mai jos, începând cu minutul 52:21)
Oare această declaraţie făcută acum câteva luni de o personalitate occidentală, care nu are interese personale în România, să aibă legătură şi cu faptul că Papa Ioan Paul al II-lea a spus, cu ocazia vizitei în ţara noastră, din anul 1999, că România este “Grădina Maicii Domnului”? Ce ştiu cei de la Vatican iar noi nu ştim? Ce documente secrete se ascund în buncărele Vaticanului?
S-ar putea răsturna multe dintre lucrurile pe care le ştim noi despre istoria umanităţii, dacă acestea ar fi făcute publice? Cu siguranţă că da! Din ce în ce mai multe dovezi ne arată că spaţiul carpato-danubiano-pontic este Vatra Vechii Europe...Despre faptul că istoria este falsificată sau prost înţeleasă au vorbit multe personalităţi în decursul timpului. Haideţi să vedem ce ne spun şi alţii despre limba română si limba latină, despre pământurile Vechii Dacii…
- „Colhii şi dacii mă cunosc, ei vorbesc o limbă barbară, de idiomă latină” (Horaţiu, marele poet roman (65 î. Chr. – 08 î. Chr.) – Odele, I, 20 (afirmaţie făcută cu aproape un secol şi jumătate înaintea cuceririi unei părţi din Dacia).
- „Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc.” (W. Schiller, arheolog american)
- “Limba lor [românilor] n-a putut fi extirpată deşi sunt aşezati în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă cât pentru o limbă.” (Antonio Bonfini)
- „Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi si dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi, mai ales moldoveneasca, sunt însuşi acest grai.” (D`Hauterive, Memoriu asupra vechei si actualei stări a Moldovei, Ed. Acad., p 255-257, 1902)
- „Locul acesta unde este acum Moldova şi Ţara Muntenească este drept Dacia, cum şi tot Ardealul şi Maramureşul şi cu Ţara Oltului. Aste nume mai vechi decât acesta, Dacia nu se află, în toţi câţi sunt istorici.” (M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor)
- „De aceia, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica limbii latinesti, adeca acei corecte, TOTUŞI DACĂ VOM AVEA A GRĂI OBLU, LIMBA ROMÂNEASCĂ E MUMA LIMBII CEI LATINEŞTI.” (Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, p 316, 1812)
- „Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane.” (Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII)
- „DACHII PREA VECHE A LOR LIMBĂ OSEBITĂ AVÂND, CUM O LĂSARĂ, CUM O LEPĂDARĂ AŞA DE TOT ŞI LUARĂ A ROMANILOR, ACEASTA NICI SĂ POATE SOCOTI, NICI CREDE…” (Constantin Cantacuzino, 1639-1716)
- „Românii despre care am mai spus că sunt daci.” (Bocignoli, 29.6.1524, la Răgusa)
Iată doar câteva citate ce ar trebui să-i pună pe gânduri chiar şi pe cei mai incompetenţi istorici români sau să le dea un pic de fiori celor care ne falsifică istoria sau se fac complici la falsul istoric. Adevărul va ieşi la lumină. Iar adevărul este că NU suntem urmaşii Romei şi că limba noastră este mai veche decât latina vorbită de invadatorii romani.
Daniel Roxin
N.R. Emisiunea realizată de Daniel Roxin pe această temă va putea fi urmărită vineri seara, de la ora 22:00 şi în reluare, sâmbătă, de la ora 20:00, şi duminică, de la ora 11:00, pe Naşul Tv, care poate fi urmărit pe internet  (http://live.nasul.tv/)
 Sursa: www.financiarul.ro

joi, 30 august 2012

Române, daca vrei sa pleci, du-te!


M-am intors inapoi in patria mama acum 5 luni, dupa cei 5 ani pe care i-am petrecut imprastiati pe 3 continente. M-am intors acasa pentru ca am vrut, nu pentru ca a trebuit. Nu pentru ca nu mi-a fost bine pe unde am fost, ci pentru ca mi-a fost atat de bine incat am decis ca vreau sa-mi fie asa de bine si acasa.
M-am intors pentru ca dintre cele peste 40 de tari pe unde am calcat, pe canalele nicicareia nu curgea lapte indulcit cu miere si pe viza de intrare a nicicareia nu scria „Paradis”. Din cele peste 40 de tari pe unde am calcat, peste 40 dintre ele nu erau perfecte. Si atunci, mi-am zis, daca tot e sa traiesc intr-o tara imperfecta, de ce sa nu fie ea cea in care am vazut pentru prima data halatul galbui si peretii decojiti ai maternitatii?
In ultimele cinci luni de cand m-am intors, aud pana la ingretosare intrebarile sau exclamatiile din seria „de ce te-ai intors?”, „nu-ti pare rau ca te-ai intors?”, „da' tu esti proasta?”, insotite de omniprezentele „eu abia astept sa plec” si „eu as pleca de-aici maine”. Si imi vin in minte o serie de idei pe care daca nu le exprim aici acum in scris, s-ar putea sa-mi crape inima si sa mor.
In primul rand, cum spunea un prieten de-al meu, imi vine sa le raspund tuturor: „Dar du-te! Te rog, cat de repede, si sa nu te mai uiti inapoi!” Pentru ca ultimul lucru de care avem nevoie in acest moment este de indivizi ca tine, care isi petrec intreaga energie plangandu-se cat e de nasol aici si ce caini incovrigati populeaza strazile altor natiuni. Granita e deschisa, lumea e deschisa, so go planet go!
Marca unui om de exceptie este sa reuseasca acolo unde majoritatea s-au oprit, acolo unde e greu dar el alege sa nu dea bir cu fugitii.
Marca unui om exceptional este sa razbata intr-un loc plin de provocari, este sa puna mana si sa construiasca acolo unde e nevoie, nu acolo unde deja s-a construit de catre altii.
Marca unui om de exceptie este alegerea responsabilitatii in locul invinuirii si a scuzelor, este actiunea in locul vorbelor goale si stricate.
Marca unui om exceptional este a pune mana si a face, si a imparti mesaje ce construiesc, nu mesaje pline de acid si venin.
Dar daca tu vrei sa pleci, du-te!
Chiar daca asta imi vine sa le spun, nu le-as spune asta. Ci i-as intreba doar simplu:„Care e scopul tau in viata?”.
Care crezi tu ca e marca pe care poti si vrei sa o lasi in urma ta pe acest pamant? Sa fie doar urma de la Mercedes si coaja de la samanta, sau e posibil sa fie ceva pentru care cei din jurul sicriului tau sa incline capul si sa spuna „Iti multumim ca ai fost pe acest pamant. Lumea a fost mai buna datorita tie”. Nu stiu, se poate ca asta sa nu aiba nici o importanta pentu tine, dar te intreb: te-ai intrebat asta vreodata?
Teama mea e ca cei mai multi dintre cei care vreti sa plecati o faceti pentru ca fugiti de ceva.
Stii ca ceva nu iti place si vrei sa scapi de acel lucru. Stii ca nu esti fericit si vrei sa gasesti fericirea altundeva, pentru ca e clar ca ea nu salasluieste in tinutul acesta mirific in forma de peste. Sau buchet de flori. Sau orice alta bazaconie ti-a mai spus invatatoarea ta in clasa I. Sau a IIa.
Iti spun asta cu toata sinceritatea, mi-e teama ca daca pleci pentru ca fugi de ceva, sansele sunt ca nu vei gasi ceea ce cauti acolo unde mergi. Pentru ca nu stii ce cauti cu adevarat. Poate ca vrei „o viata mai buna”, dar ce inseamna asta pentru tine? Si, mai important, de ce vrei o viata mai buna? Majoritatea oamenilor o vor pentru ca li se pare ca astfel vor putea in sfarsit sa simta libertatea, implinirea si fericirea pe care o cauta. Daca si tu esti unul dintre ei, te invit sa mergi in oricare dintre tarile dezvoltate din lume, unde cred ca esti de acord ca se „traieste mai bine”, si sa vezi cum o mare parte din localnici nu mai sunt acolo, pentru ca au plecat in cautarea „libertatii, implinirii si fericirii”. Si asta pentru ca si-au dat seama ca aceste lucruri nu salasluiesc in tarile lor doar pentru ca mall-urile sunt smechere, soselele sunt negaurite si coruptia mai putin corupta. Unii si-au dat deja seama ca nu salasluiesc nici in tara vecina, nici aici in tara ta, nici pe continentul vecin, nici pe cel de la celalalt capat, si in nici o tara de pe pamant. Pentru ca ele nu stau in nimc din exterior, ci sunt mult mai aproape decat ti-ai putea imagina: sunt in inima ta. In locul unde poti sa le cauti oriunde te-ai afla, si sunt grozav de nerabdatoare sa ti se infatiseze. Asteapta doar sa le-o ceri.
Dar daca tu vrei sa pleci, du-te!
Daca vrei sa pleci, du-te. Dar in momentele in care vei fi acumulat tot ce ti-ai dorit, si vei trai viata pe care acum crezi ca vrei sa o traiesti, ia-ti cateva secunde sa inchizi ochii si sa asculti cu toata sinceritatea de care esti in stare. Si daca vei auzi de acolo din strafundul inimii tale o voce stearsa strigand „Asta nu e tot. Mai e ceva, iti aduci aminte? Adu-ti aminte!”... poate vei dori atunci sa o asculti. M-as bucura sa o asculti. Am fi cu un om mai aproape de o lume mai buna.
Daca vrei sa pleci, du-te. Dar daca vrei sa pleci doar pentru ca „Romania e de cacao”, sa dai bir cu fugitii in cautarea unui loc mai „civilizat”, asigura-te ca stii mai ales inspre ce te indrepti, nu doar de ce anume fugi. Asigura-te ca stii cine esti, si ce ai venit aici sa faci. Si daca afli ca scopul tau e acolo in afara granitelor, atunci de-te si implineste-l. Dar daca nu e acolo, si-ti vei da seama de asta dupa un an, sau trei, sau cinci, sa te intorci. Noi vom fi aici si te vom primi cu bratele deschise.
Daca vrei sa pleci, du-te. Dar nu te uita la noi cei ramasi aici cu ura si dispret. Intr-un fel sau altul, ne curge aceeasi roseata prin vine. Nimeni nu-l apreciaza pe omul care-l vorbeste de rau pe altul, dar omul care arunca cu pietre in propriului neam... acela e dispretuit. Unii ar spune blestemat. Nu-ti face tie asta, tu meriti mai mult.
Daca vrei sa pleci, du-te. Dar ia cu tine o atitudine de invingator, de vultur care isi ia viata in propriile maini si lupta pana la ultimul fulg. Nu te du acolo in lume ca sa te plangi, sa dai vina pe altii si sa gasesti scuze pentru nereusitele tale. Du-te ca sa reusesti prin integritate.
Daca vrei sa pleci, du-te. Dar du-te ca sa ajuti sa cladesti acolo, nu doar ca sa iei; sa iei ceva care nu e al tau si la care tu nu ai contribuit nici o picatura de sudoare. Nu te du sa strici ceva ce altii si-au dat din viata pentru a construi. Meriti sa fii mandru de omul care esti. Du-te, dar du-te sa reusesti prin integritate.
Daca vrei sa pleci, du-te. Dar du-te pentru ca esti fericit sa cunosti lumea de afara, nu pentru ca esti nefericit aici. Pentru ca atunci ma tem, sincer ma tem, ca nu vei scapa de nefericire. Si atunci ai plecat degeaba.
Daca vrei sa pleci, du-te. Dar du-te si fa-ne mandri. Du-te si raspandeste inima de roman, cea autentica, in lume. Du-te si fa-i pe cei de acolo sa te cunoasca drept romanul care iti doresti sa fii.
Daca vrei sa pleci, du-te. Si nu-ti fa griji pentru noi de aici, noi ne vom descurca. Sa-ti fie calea presarata cu flori, si sa gasesti ceea ce cauti. Mesaje de Suflet
Cu drag,
una dintre cei intorsi

sâmbătă, 25 august 2012

Un medic italian a refuzat transplantul de inimă pentru un român. “Să se ducă la el în țară!”



Un medic italian a refuzat transplantul de inimă pentru un român. "Să se ducă la el în țară!"
Un medic din Padova a refuzat un transplant de inimă unui pacient fiindcă acesta este român. Românul era angajatul unui armator italian şi a făcut infarct. El supravieţuia cu ajutorul unei inimi artificiale. Aşa că pacientul a fost dus la un alt spital, după ce medicul respectiv a spus: „Inimile italienilor trebuiesc date italienilor”.
Românul în vârstă de 53 de ani era internat la un spital din Mestre, când un medic din Padova a fost chemat acolo pentru a aproba transplantul și pentru a face operația, scrie evz.ro. Când a auzit că pacientul este român, doctorul s-a înfuriat. „E român? Nu-i facem transplant. Să se ducă la el în țară”, ar fi spus medicul.
Deoarece starea lui nu-i permitea transferul în țară, medicii de la Mestre l-au dus pe român într-un spital din Udine, unde a fost operat cu succes.
Potrivit jurnaliştilor de la Il Gazzettino, medicul care a refuzat transplantul a spus că „inimile italienilor trebuie date italienilor”.
Sursa : agentia.org

sâmbătă, 28 iulie 2012

Curentul: Masoneria română şi conducătorii lojelor, pentru prima oară la vedere


Masoneria este văzută în fel şi chip astăzi – în mare parte fiind mult gonflat „renumele“ organizaţiei. Legendele, beletristica, producţiile cinematografice şi înclinaţia naturală a oamenilor către „mistere“ şi „lumi secrete“ au dat o aură specială membrilor masoneriei. Ca orice organizaţie cu nuclee policentrice, a devenit o reţea. Ca orice reţea, a fost infiltrată de alte reţele mai bine camuflate. La noi, în prezent, reţeaua celor peste 300 de Loje masonice numără peste 8.000 de membri. La vârf, cei 8.000 sunt reprezentaţi de 330 de venerabili, ale căror nume apar pentru prima oară în presă, în exclusivitate, în „Curentul“. În ediţia online, pe lângă un scurt excurs istoric asupra dezvoltării masoneriei la noi şi în lume, este publicată in extenso lista tuturor organizaţiilor masonice de pe cuprinsul României, precum şi datele de contact ale tuturor venerabililor Lojelor recunoscute. Deşi Masoneria în România s-a desfiinţat oficial în 1948, trei loje unite româneşti care făceau parte din masoneria franceză au funcţionat în perioada comunistă, iar în octombrie 1990 Alexandru Paleologu, ambasador în Franţa numit de Ion Iliescu, devine Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România – cea care reprezenta cele trei loje reunite, în frunte cu Shapira…Toate aceste organizatii sunt implicate in vastul proces al globalizarii si mondializarii, al topirii granitelor nationale si al transformarii progresive a umanitatii in masa de manevra supusa unui Centru, o patura superpusa, o elita cu valente si pretentii aristocratice ce inlocuieste vechile monarhii. Influente organizatii mondiale fac parte din elita masonica: Comisia Trilaterala, Grupul Bilderberg sau Consiliul Relatiilor Externe. Grupul „G8“ al celor mai puternic industrializate state din lume are la vedere simbolistica masonica, litera G din numele „G8“ reprezentand sigla emblemelor masonice. Astfel, G8 semnifica grupul „Celor 8 masonerii“, cele mai puternice din lume. Citeşte mai departe aici.
Comentariu Bătăiosu: Şi peste toate aceste ordine masonice tronează B’nai B’rith, organizaţie subversivă exclusiv evreiască, iar în vărful ei Marele Arhitect, Lucifer.

luni, 16 iulie 2012

CUTREMUR în Câmpia Română


CUTREMUR în Câmpia Română cu o magnitudine de 2, însă la o adâncime de doar 13 kilometri.

CUTREMUR în Câmpia Română cu o magnitudine de 2, însă la o adâncime de doar 13 kilometri. Localităţile apropiate: Barcanesti (4km), Ileana (12km), Axintele (13km), Urziceni (13km), Belciugatele (19km).
Un alt cutremur în Vrancea s-a produs vineri, la ora 12.32. Seismul, cu magnitudinea de 3,2 grade, s-a produs în apropierea localităţilor Lopătari (6 kilometri), Gura Teghii (9 kilometri), Mânzăleşti (12 kilometri), Nereju (16 kilometri) şi Nehoiu (22 kilometri).
În ultimele zile, în Vrancea au avut loc şapte seisme.

Sursa:  REALITATEA.NET

miercuri, 11 iulie 2012

Scrisoare deschisa catre poporul roman


"Popor român, 
Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum,să îţi aminteşti cine ai fost,cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi! Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte.

De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut, crescut şi educat în graniţele sale? Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria, şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.


Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest pământ. Scrierea sumeriană a apărut 1000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul. Cât timp o să te laşi neglijat ?

Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii. Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc.

Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare. NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT. De ce te laşi dezbinat? Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului. 
Sângele tău a salvat Europa iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europa de furia semilunii. Acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. Când îţi vei revendica drepturile ?

Din tine au apărut: Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni.

De ce ai lăsat să se întâmple asta? Astăzi, popor român pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma?


Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult. Tu taci;

Astăzi , ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple visteriile străinilor de neam. Tu taci;

Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi. Tu taci; 
Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta ?

Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei. Tu taci;

Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile. Tu taci;

Astăzi, parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile şi întreprinderile “nerentabile “ la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul iar ţara rămâne pe butuci. Tu taci;

Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse pentru ca fii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele:

1. Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmisegetuza, Grădiştea, Munţii Buzăului, sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită. Tu taci;

2. Elemente din tezaurul ţării sunt trimise “ la expoziţie“ în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele. Tu taci;

3. Arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională. Tu taci ;

Slujbaşii ţării, căftăniţii vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt “judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică “mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”. Tu taci ; 



Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată,pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui. Tu taci;- 
Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze spun că nu e nimic deosebit. - Tu taci; - 

Ţi se fură voturile iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată. - Tu taci

În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic. Tu taci

Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS. Tu taci;

Dacă te îmbolnăveşti , nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele , s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai la intrare. Tu taci; 

Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român , chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic.

Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României, (de naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei tac când se intonează Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al ŢINUTULUI SECUIESC, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială. Toţi tac. Tu taci;

Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii pentru că eşti prea bogat în viziunea lor sau nu meriţi ce ai câştigat , iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma. Tu taci;

Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire. Tu taci;

Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul. Tu taci;

Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul dar să mai te consulte pe tine. Tu taci;

Un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri fără să le pese de interesul naţiunii trădând jurământul făcut la investire. Tu taci;

Asta se întâmplă astăzi, popor român, şi Tu taci; 
Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta,românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută.

Dar tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam. 
Cât o să mai taci? 
Trezeşte-te popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii."


Neacsu Marin 
Sursa: ziare.com

joi, 1 decembrie 2011

CUM VEDE ZIUA NATIONALA A ROMANIEI UN ROMAN OBISNUIT


Acest articol apartine www.digerate.blogspot.com
Astazi e o zi importanta pentru romani. Este Ziua Nationala a Romaniei. Asa ca voi incepe enumerarea stirilor din strainatate- pentru o mai rapida trecere in revista- si voi incheia cu vestile tarii mele.
Grecii fac greva. Nu stiu daca ati observat, dar in ultimul an ei au tot fost in greva, asta cand nu se bateau cu scutierii. Nu au rezolvat nimic, daca nu punem la socoteala caderea guvernului. In Franta presedintele in functie e acuzat ca a folosit fonduri publice in scopuri de propaganda electorala, dat fiind faptul ca la anul au si ei alegeri. Autoritatile franceze au fost sesizate de opozitie in acest sens. In Rusia au loc alegeri legislative duminica. Motiv ca fortele de ordine sa fie in alerta alaturi de simpatizantii diferitelor partide politice. 15.000 de militanti pro-putere au anuntat ca vor fi in strada cu scopul declarat de a neutraliza orice forma de provocare. Sosita de la niste agenti provocatori. Nu se stie ai cui si de ce. Principala batalie este pentru putere- mai exact pentru pastrarea ei. Ca ne place sau nu modul in care se vor desfasura aceste alegeri si scandalurile ulterioare vor constitui un precedent pentru Romania. In lume, facilitat si de criza economica, e momentul liderilor supremi. Care vin la putere si refuza sa mai plece. Vom vedea. Dar e important pentru noi toti sa ne uitam spre Rusia. Ieri americanii din fortele de ordine au evacuat americanii “ocupanti”. Din Los Angeles, din Philadelphia, la cateva zile distanta de la spargerea nucleului new-yorkez. S-a lasat cu mai mult de 200 de arestari. Cam atat cu libertatea. Suntem liberi pana cand nu deranjam prea tare. Apoi intervin autoritatile.
In Romania lucrurile sunt complicate.
In Botosani cativa etnici s-au adunat in fata primariei, revoltati ca de 2 zile nu primesc caldura. Da, deoarece daca esti minoritar trebuie doar sa primesti. Nu sa si platesti pentru ceea ce primesti, asa cum face majoritatea. Acesti oameni stau in locuinte sociale, au tamplarie PVC montata pe cheltuiala publica, dar nu-si platesc apa si caldura. Si cand li se taie… ies sa protesteze. Cat despre majoritari-aia care fac foamea si frigul numai ca sa isi poata plati cheltuielile… rezulta ca-s fraieri. Nu au plamani suficient de puternici pentru a putea protesta. Deci, minoritarii urla ca nu primesc, in timp ce majoritarii fac baie in aceeasi apa: mai intai copilul, apoi mama si la urma bunica. Dreptate romaneasca!
15 mineri de la Compania Nationala a Huilei au intrat in greva foamei. Nu pentru ca vor fi disponibilizati, deoarece asta li s-a intamplat deja. Ci pentru ca li s-a promis, la momentul concedierii, ca vor primi 3 transe de plati compensatorii. Din care au primit doar prima transa. Directorul companiei spune ca executivul nu a alocat banii pentru aceste persoane. Se asteapta ca numarul grevistilor sa creasca.
TVR va concedia 10% dintre angajati. Ca urmare a lipsei banilor (nu va face impresia ca TVR e un sac fara fund? In care doar intra bani si nu ies nici macar programe de calitate?) angajatii vor fi evaluati. Apoi concediati. Tare mi-e teama ca disponibilizarile se vor face romaneste: cei buni vor pleca, cei incompetenti vor promova. E boala nationala.
Curtea Constitutionala se va pronunta pe 14 decembrie cu privire la legea maidanezilor: daca e sau nu conform principiilor internationale sa omori animalele strazii doar pentru faptul ca respira. Din pacate nu ma astept la umanitate. La dreptate. La putina limpezime mentala care sa permita Romaniei sa vada ca maidanezii nu sunt inamicul public numarul 1. O sa vedem, dar nu am sperante.
Tot ca urmare a “modernei” si “justei” legi a animalelor strazii s-au ridicat si nemtii. In Hamburg au protestat in fata consulatului onorific al Romaniei. Nu aveam suficiente motive sa ne fie rusine. Sa fim aratati cu degetul drept o tara inghetata in trecut. Cu vrajitoare, Dracula si vraci. Eventual si cu pesteri, pentru ca romanii nu-si permit sa-si incalzeasca/intretina locuintele. Aveam nevoie de inca un motiv sa fim urati de planeta. Ei bine, il avem. Ne-am mai facut inca o data de ras, chiar daca nu toti suntem criminali si doritori de varsare de sange nevinovat.
Romania suspenda temporar furnizarea informatiilor oferite Rusiei prin Tratatul privind Fortele Conventionale in Europa. Masura vine ca replica la sistarea acestui tratat de catre Rusia, inca de acum 4 ani, si ca urmare a deciziei Americii de a proceda in acest fel. Noi, ca partener UE, NATO si alte alea, suntem obligati sa facem ceea ce fac si partenerii nostri. Cu toate acestea nu ma pot dezbara de impresia ca jucam pe o scena mult prea mare pentru Romania, pe post de salata. Care, indiferent de catre care parte, ar putea ajunge strivita pentru simplul fapt ca era la mijloc si nici uneia dintre felii nu-i pasa de neimportanta salata.
Ca tot vorbeam de SUA : Externele noastre si ambasada lor au decis sa promoveze vizele pentru America in metrou. Pe manerele din trenuri. In caz ca te saturi de saracie, foame si umilinte in timp ce mergi cu metroul… iti pot cadea ochii pe inscrisuri. Si poti decide sa aplici pentru o viza. Pe care nu e sigur ca o vei obtine. Dar vei avea macar la ce visa in fiecare dimineata pe drumul spre job. Care ai job… Campania publicitara este menita sa creasca informarea populatiei cu privire la conditiile de acordare a vizelor, dat fiind faptul ca rata mare de refuzuri este unul dintre motivele pentru care inca avem nevoie de vize ca sa mergem in State. Cel putin declarativ asta ni se spune.
Guvernul nostru tocmai a ordonat: companiile de stat cu peste 1.000 de salariati vor avea manageri privati. Daca pana acum erau pe minus ma astept sa fie tot pe minus, si de acum incolo, dar mult mai mult. Pentru ca nu am vazut in Romania companie de stat care sa mearga bine, indiferent de cine e ea condusa. Politicul se baga in toate si tot el falimenteaza Romania.
Romania a fost un stat agricol. Pana a venit comunismul care ne-a dorit un varf de lance al industrializarii, tehnologizarii si urbanismului. Cum avansul stiintific inregistrat in comunism nu a fost bun Romaniei I s-a menit sa se intoarca la prima ei dragoste: agricultura. Care mai nou, desi taranii nu simt asta, e cotata cu succese ireale. Cum ar fi cele spuse articolului de aici, conform carora Ministerul Agriculturii raporteaza premierului incasari de bani europeni de 10 ori mai mari decat ar fi de fapt. Vorba ziaristului: ce ne facem daca si alte ministere au confundat timpul istoric prezent cu comunismul si au raportat mai mult decat au facut de fapt? Ce sa ne facem? Nimic. Ca de obicei ei fac statistici, noi incercam sa supravietuim cumva. Nimic inedit pentru Romania oricarui timp.
In urma faptului ca Romania are si ea niste avantaje de la Dumnezeu s-au putut instala eoliene. Care vor putea produce energie de 2 ori mai multa decat poate reteaua transporta. Singurul debuseu pentru criza de supraproductie de electricitate ar putea fi piata interna. Care piata interna, spun specialistii, e si asa “suprasaturata”. Frati romani, sunt eu nebuna? Dar daca avem asa de multa electricitate disponibila de ce cresc preturile? De ce nu inlocuim energia poluanta cu o parte din aceasta energie verde? Care supraproductie? Care suprasaturare? Noi de ce nu simtim in buzunar abundenta? Sau e momentul sa mai apara cativa “baieti destepti” care sa ne faca un serviciu si sa ne scape de surplusul de electricitate, contra cost? In sensul ca va trebui sa-i platim ca sa accepte resursele noastre…
La frontiera dintre Mexic si SUA a fost decoperit un tunel subteran de 600 de metri facut si folosit de traficantii de droguri. Au reusit sa-l faca subteran, cu ascensor, iluminat si vagonete pentru transport. Daca asta s-a putut face pe sest, dat fiind caracterul ilegal al marfurilor transportate prin el… cum sa nu ma mir ca Romania nu e in stare sa faca cateva sute de kilometri de autostrada???

Astazi este Ziua Nationala a Romaniei. In timp ce unii clameaza, de-a dreptul idiot, un patriotism de fatada, altii se intreaba si ne intreaba de ce sa fim mandri ca suntem romani. Din pacate fac parte din a 2-a categorie. Nu ma umplu de fericire pentru ca sunt saraca, umilita intern si international, sau pentru ca nu beneficiez de asistenta medicala. Pentru ca nu-mi permit mancarea, taxele. Viata in Romania este prea scumpa pentru mine. Detest momentul istoric in care am ajuns, decaderea morala si nationala a tarii mele, si nu-mi dau seama ce ma mai tine in Romania. Ma simt pur si simplu condamnata sa fiu romanca. Si, in timp ce imi intorc scarbita privirea de la politicienii si mass-media care fac parada de patriotism, o zi pe an, dau o cautare pe Google.Si cand observ ca si-au schimbat logo-ul pentru a celebra Romania, nu ma pot abtine sa scap o lacrima:
La multi ani tara mea! Nu stiu de ce, dar te iubesc. Cu toate tarele si problemele tale.
LA MULTI ANI ROMANIA!

Daca v-a placut acest articol nu uitati sa-l distribuiti mai departe. Multumesc.
Sursa: Digerate

Care este cel mai valoros român din toate timpurile, dar cel mai puternic brand românesc?


1 Decembrie, Ziua Națională a României, reprezintă un motiv de bucurie pentru românii de pretutindeni. Citeşte mai jos care este considerat cel mai valoros român din toate timpurile şi cel mai puternic brand românesc.
Cel mai valoros român din toate timpurile este nimeni altul decât Ştefan cel Mare. Acesta a fost votat în cadrul unei emisiuni de acum cinci ani a Televiziunii Române.  Inspirându-se din versiunea britanică a emisiunii 100 Greatest Britons, TVR a întocmit topul 100 al celor mai mari români, pe baza votului exprimat de telespectatorii români care au dorit să-și exprime preferințele prin internet, sms sau telefon.
Din lipsa unor criterii coerente de clasificare și prin faptul că alegerea s-a bizuit exclusiv pe bunul plac al telespectatorilor care au participat la vot, s-a ajuns la o listă problematică, disputabilă, care a demarat sute de reacții și luări de poziție.

Cei mai valoroşi români din toate timpurile:

1. Ştefan cel Mare

2. Carol I 
3. Mihai Eminescu 
4. Mihai Viteazu
5. Richard Wurmbrand
6. Ion Antonescu
7. Mircea Eliade 
8. Alexandru I. Cuza
 9. Constantin Brâncuşi 
10. Nadia Comăneci

Borsec, cel mai puternic brand românesc 

Brandul Borsec este considerat cel mai puternic brand românesc. După ce a fost cel mai puternic brand românesc la a doua ediţie a evenimentului "Top 50 cele mai puternice branduri româneşti, "Regina apelor minerale" a reuşit să cucerească şi topul Superbrands.

Borsec s-a plasat pe primul loc în cadrul Programului Consumer Superbrands 2011-2012

Realizatorii topului au pornit inițial de la aproape 2.000 de branduri, care au trecut apoi prin etape successive de selectie. Primele etape de analiză a brandurilor au fost efectuate de experții în comunicare, management și marketing, iar ultima etapă, în urma căreia s-a cristalizat topul, a fost efectuată după consultarea a peste 1.500 de consumatori români din toată țara. 

Criteriile luate în considerare în definirea unui superbrand și implicit, la notarea brandurilor de către experți și consumatori au fost: calitate, încredere și diferentiere pe piață. 

Organizația Superbrands a intrat în România în anul 2005, prin agenția de comunicare strategică și relații publice BDR Associates. Organizația derulează programe în peste 100 de țări din întreaga lume. Cercetarea din România este derulată în parteneriat cu compania Nielsen. 

Cei mai populari români pe YouTube

Atunci când vine vorba despre cei mai cunoscuţi români pe YouTube, cel mai mare site de partajare video din lume, artişti Edward Maya, Alexandra Stan, Inna şi Akcent sunt pe primele locuri. Aceştia au reuşit să adune peste 20 de milioane de vizualizări pe Youtube pentru una dintre piesele lor.

În prezent, cea mai vizionată melodie pe Youtube care a fost produsă de un român este "Stereo love" a lui Edward Maya. Melodia ce a apărut în anul 2009 a strâns pe Youtube peste 154 de milioane de vizualizări.


Sursa: Capital