Se afișează postările cu eticheta Medicament. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Medicament. Afișați toate postările

duminică, 23 noiembrie 2014

Medicamentul mileniului trei: OPTIMISMUL


- Gândirea pozitivă se învaţă -
- Atitudinea noastră ne influenţează viaţa mai mult decât s-ar crede. Optimiştii sunt mai sănătoşi, mai fericiţi, şi au mai multe şanse să trăiască până la adânci bătrâneţi. În aceste pagini, vă arătăm cum să obţineţi încrederea necesară în forţele proprii şi în steaua dvs. norocoasă -
Medicamentul mileniului trei: OPTIMISMUL
Rafalele reci de vânt, şuvoaiele ploii şi cerul acoperit de nori plumburii compun un ta­blou sumbru al toamnei. Însă, dacă privim lu­crurile dintr-o altă perspectivă, descoperim dintr-oda­tă că acest anotimp ne oferă o multitudine de posi­bilităţi: mer­gem mai des la teatru şi la con­certe, ne întâlnim mai des cu familia şi cu prietenii, redes­coperim bucuria căminului, cu o cană de vin băută la gura sobei.
La fel ca aproape toate eveni­mentele din viaţa noas­tră, toamna are, şi ea, două feţe. Depinde de noi pe care din ele alegem s-o vedem. Aşa cum a spus-o cândva Winston Churchill: “Optimistul vede în orice obstacol o oportunitate, în vreme de pesimistul vede în orice oportunitate un obstacol.” În aceste câteva cu­vin­te, el a reuşit să definească perfect esen­ţa optimis­mului (în limba latină, “optimum” = “cel mai bun”): încrederea nestrămutată într-un deznodământ fericit.
Există însă şi dezavantaje. În societatea noastră, oamenii cu probleme se bucură de mai multă atenţie decât cei care au mereu zâmbetul pe buze. Angajaţii perpetuu bine dispuşi riscă să trezească suspiciunea că le merge prea bine şi nu dau tot ce pot la locul de muncă. Iar cine rămâne încrezător, chiar şi în situaţii complicate, este îndată etichetat drept naiv şi lipsit de experienţă. Pe nedrept – deoarece optimismul repre­zintă, în numeroase împrejurări, o valoroasă resursă personală, capabilă să ne asigure succesul. O dove­desc studii efectuate cu participarea unor persoane de vârsta a treia şi paciente cu can­cer mamar, a unor studenţi, călugăriţe şi prizonieri de război. Toate au ajuns la aceeaşi concluzie: oamenii mai siguri pe ei şi cu mai multă încredere în viaţă nu se lasă doborâţi de nereu­şite şi îşi regăsesc mai uşor echilibrul, după ce au suferit o lovi­tură a sorţii. Ei sunt mai rezistenţi la stres, în comparaţie cu pesimiştii, au un sistem imunitar mai puternic, re­zultate mai bune la analizele de gli­cemie şi colesterol şi se refac mai repede după o inter­ven­ţie chirur­gi­cală dificilă, ca de exem­plu aceea de bypass.
Mai mult chiar, dintr-un studiu al cer­cetătorilor de la Uni­versitatea Har­vard re­iese că opti­miştii se confruntă cu un risc mai mic de deces survenit ca ur­ma­re a unui infarct sau a unui acci­dent vascular cerebral. Iar colegii lor de la Universitatea din Zürich au ob­servat că modul cum ne evaluăm pro­pria sănătate se răsfrân­ge nemijlocit asupra speranţei de viaţă. Aşadar, cei ce răspund cu “foarte bine” la întrebarea “Cum vă simţiţi, în gene­ral?” vor trăi mai mult decât cei ce răspund doar cu “bine” şi considerabil mai mult decât cei ce nutresc sen­timente negative legate de sănătatea lor.
Specialiştii consideră că bagajul genetic este res­ponsabil numai în mică măsură pentru capacitatea noastră de a fi optimişti. Mai degrabă suntem in­fluenţaţi de ceea ce ni s-a transmis în primii ani ai co­pi­lăriei. Cine a fost învăţat în casa părintească să mun­cească din greu, având convingerea că eforturile sale vor fi răsplătite, este mai curând înclinat să crea­dă că îşi poate făuri singur soarta. De asemenea, şi mediul social îşi pune amprenta asupra persona­lităţii noastre. Americanii, de pildă, sunt un popor deosebit de curajos şi optimist. Încrederea în viitor li se inoculează încă din copilărie, în virtutea princi­piului că ori­cine poate începe spălând vase într-un restau­rant, pentru ca într-o bună zi să devină mili­onar.
Vestea bună: dacă la vârsta adultă vedem paharul pe ju­mătate plin sau, dimpotrivă, pe jumătate gol, aceasta nu e nici­decum o fatalitate cu care tre­buie să ne re­semnăm. Gân­direa pozitivă se poate învăţa, exact ca o limbă străină – exer­sând con­tinuu. “Este într-ade­văr un de­mers ane­voios, însă oa­menii au până la sfârşitul vieţii po­sibi­litatea de a introduce informaţii noi, fixându-le în ban­ca de date a creierului”, declară specialiştii. Exis­tă diverse strategii, cu ajutorul cărora pot fi create noi conexiuni, care se vor consolida cu atât mai bine cu cât vor fi utilizate mai frecvent.
Analizaţi
Medicamentul mileniului trei: OPTIMISMUL
Cineva care se află într-o situaţie nefavorabilă şi crede că, oricum, nu poate schimba nimic a pierdut deja. Pentru a ieşi din impas, el trebuie să analizeze situaţia, să caute cu maximă hotărâre în ea un aspect pozitiv şi să cântărească însemnătatea lui. Datorită acestei percepţii construite deliberat, împrejurările vor fi ulterior evaluate mult mai pozitiv.
Faceţi exerciţii de imaginaţie
În fiecare seară, notaţi-vă într-un caiet lucrurile frumoase trăite în timpul zilei. Acestea pot fi simple detalii, precum o pri­vire ce v-a trans­mis un mesaj de simpatie, o rază de soare în fereastră ori o situaţie îm­bu­curătoare. Creierul nostru e credul. Îi este dificil să dis­cear­nă între ima­gi­nile realităţii exteri­oare şi ale celei in­terioare. Acesta este motivul pentru care, în momentul când vizionăm un film trist, ne întristăm noi înşine, ba chiar plângem. Şi invers: creierul secretă hormoni ai fericirii, atunci când ne amintim cu cât mai multe amănunte de anumite lucruri care ne-au făcut plăcere, deoarece el ia în serios această reprezentare, ca şi cum ar fi rea­litatea însăşi.
Relativizaţi
Dieta de slăbit a dat greş, n-aţi izbutit să luaţi examenul, prima întâlnire cu cineva cunoscut de cu­rând a fost un eşec? Aceasta nu înseamnă în niciun caz că sunteţi condamnat pe vecie să fiţi gras, codaş la note sau lipsit de un tovarăş de viaţă. Astfel de gânduri sunt împovărătoare şi vă răpesc energia. Chiar dacă, în prezent, bilanţul nu se ridică la înăl­ţimea speranţelor dvs., există posibi­litatea să aveţi mai mult succes în clipa când veţi face o nouă încercare – să descoperiţi o dietă mai potrivită, să vă pregătiţi mai bine pentru examen, ori să vă îndrăgostiţi de altcineva. Pen­tru orice lucru din lume există o alternativă.
Interesaţi-vă de ceilalţiMedicamentul mileniului trei: OPTIMISMUL
Imaginaţi-vă că v-aţi întâlnit cu o cunoştinţă. După schimbul de replici obişnuit: “Ce mai faci?” – “Bine”, dialogul ia sfârşit. Numai dacă interlocutorul are probleme, continuăm să-i punem întrebări. Spe­cialiştii ne învaţă însă că ar trebui să-l întrebăm cum îi merg treburile, chiar şi atunci când îi merg. Ceea ce îl binedispune pe celălalt. Aceasta se va repercuta asupra propriei noastre stări de spirit, încât, până la urmă, vom fi amândoi binedispuşi. Faptul este confir­mat şi de un studiu american, desfăşurat pe o perioadă de două decenii. Probabilitatea ca noi să fim fericiţi creşte cu 34% dacă vecinul din imediata noastră apro­piere este şi el fericit, fie că vorbim de birou ori de blocul în care locuim.
Desigur, există şi situaţii sau momente care nu pot avea nimic comun cu buna dispoziţie. Frica, supăra­rea, tristeţea şi deznădejdea fac de asemenea parte din viaţă – inclusiv din viaţa unui optimist. “Când avem sentimentul că s-a abătut asupra noastră un uriaş val negativ, care mătură totul în cale, primul lucru care trebuie să ne preocupe este limitarea pagubelor”, ne sfătuiesc psihologii. Aici putem beneficia de susţine­rea prietenilor, a familiei, dar şi a unui terapeut. Im­por­tant este doar să nu ne lăsăm paralizaţi de senti­men­tele negative: “Mai ales în clipele când avem de reflectat la atâtea lucruri, o atitudine fundamental pozitivă ne ajută să nu ne blocăm singuri.” Ceea ce nu înseamnă că ni se cere să privim lumea prin lentile roz, ci numai s-o percepem în esenţă pozitiv, accep­tând-o cu toate neajunsurile ei.
Mic test: Prost dispus sau depresiv?
Fiecare dintre noi are zile când nu se simte în largul său. Dar o depresie se prelungeşte dincolo de două săptămâni şi include simptome cum sunt dificultăţile de concentrare, tulburările de memorie, pierderea poftei de mâncare şi lipsa de curaj. În general, se crede că depresivii sunt în primul rând trişti. Insă tipică este mai degrabă apatia, care merge până acolo încât ei devin incapabili să se mai dea jos din pat.
Pesimiştii sunt mai predispuşi la depresie?
În principiu, orice om poate avea stări depresive. Dar într-adevăr, cei care văd şi percep negativ totul au o tendinţă mai accentuată de a dezvolta o labilitate psihică, dusă în final până la depresie.
Ce efecte are vremea urâtă de toamnă asupra stării noastre de spirit?
La o parte a populaţiei, lumina solară mai redusă influenţează negativ starea de spirit. Este vorba de ceea ce în limbaj de specialitate se numeşte depresie sezonieră. Ea poate fi combătută cu fototerapie sau cu o vacanţă în ţări mai calde şi mai însorite. Iar cine nu-şi poate permite un concediu exotic ar trebui măcar să-şi învingă inerţia şi să iasă afară, la aer. O plimbare de un sfert de oră în pauza de prânz ar fi suficientă pentru ca organismul să-şi asigure lumina necesară. Aşa ceva poate face orice angajat, acolo unde lucrează.
Ce altceva mai ajută contra proastei dispoziţii?
Studiile atestă faptul că mişcarea are efect antidepresiv. Sunt de ajuns 15 minute de activitate fizică, de exemplu, o plimbare pe jos ori cu bicicleta. Preparatele cu extract de sunătoare, într-o concentraţie adecvată, dau rezultate bune în formele uşoare şi medii de depresie, ca şi în depresia sezonieră. La indispoziţiile provocate de stres sunt de folos, în special formulele combinate, care conţin valeriană. Pentru echilibru psihic şi armonie se mai recomandă măselariţa şi coada-zmeului (cala).
Cum să gândim pozitiv?Medicamentul mileniului trei: OPTIMISMUL
Afirmaţiile repetate
Prin afirmaţie se înţelege un enunţ scurt şi sim­plu, o propoziţie formulată pozitiv, care conţine sco­pul ce se doreşte a fi atins. În domeniul psihologiei, afir­maţiile reprezintă o formă deja consacrată de terapie. Ele ajută la estomparea treptată a unor con­vingeri (cu caracter negativ), până când acestea în­cetează să mai acţioneze. Repetarea lor frecventă mo­difică în cele din urmă atitudinea persoanei res­pective în sens pozitiv. De aceea, modul de acţiune al unei afirmaţii eficiente este legat inseparabil de ac­ceptarea şi confirmarea propriei vieţi – cu alte cu­vinte, de dorinţa de a reechilibra starea dvs. fizică, economică sau spirituală. “Formulele magice” pot aduce o contribuţie însemnată în această direcţie.
Mobilizaţi-vă subconştientul
Întrucât subconştientul uman refuză negaţiile, principiul de bază al unei afirmaţii este următorul: elaboraţi o formulare pozitivă, plasată în prezent. De pildă, nu spuneţi: “Nu vreau să mai fumez”. E preferabil să spuneţi: “Respir mai uşor”. Cuvinte ca “nu”, “niciun/nicio” sau orice altă negaţie nu fac de­cât să creeze o autosugestie care să dirijeze atenţia dvs. tocmai către acea stare nedorită.
Repetaţi mereu afirmaţia, de până la 30 de ori pe zi, vreme de mai multe zile, pentru ca subconştientul să se concentreze asupra acestei situaţii de viaţă, formulate de dvs. la timpul prezent. Esenţială pentru obţinerea succesului este şi atenţia afectuoasă pe care o îndreptaţi spre conţinutul înşiruirii de cuvinte. Încărcaţi de bucurie gândul “Respir mai uşor”. Ast­fel, se poate obţine cu o rostire scurtă a lui, un efect la fel de puternic ca şi cu o repetare îndelun­gată.
Trebuie reţinut, de asemenea, un detaliu esenţial: afirmaţia se referă întotdeauna la sinele propriu. De aceea, ea nu se repetă niciodată cu glas tare în pre­zenţa altcuiva, ci în tăcere, cel mult în şoaptă – şi anume, în clipele când vă doriţi îmbunătăţirea unei situaţii personale de viaţă.
Alcătuirea unei afirmaţiiMedicamentul mileniului trei: OPTIMISMUL
În momentul când vreţi să elaboraţi o afir­maţie proprie, este necesar să ţineţi seama de câteva aspecte.
Descrieţi întotdeauna prezentul pe care vi-l doriţi
Subconştientul tinde să execute în­toc­mai ceea ce gândiţi dvs., el vă crede şi vă ia în serios. În consecinţă, dacă folo­siţi o formulare ca “Vreau să iau o de­ci­zie”, nu se va întâmpla mare lucru. Nu veţi obţine nimic nici cu propoziţia “Voi lua o decizie”. Chiar dacă, din punct de vedere energetic, ea are deja mai multă forţă, rămâne totuşi o imagine proiectată în viitor. În schimb, formularea “Iau acum o decizie” intervine direct în prezent. Pentru început, probaţi propoziţiile, pro­nunţându-le cu voce tare. Încercaţi tot­o­dată să percepeţi modul cum se schimbă po­zi­ţia corpului dvs. în timp ce le rostiţi.
Întrebuinţaţi în exclusivitate formulări pozitive
Atunci când vă alegeţi o afirmaţie personală, al­că­tuiţi doar propoziţii scurte, care anticipează deja ţe­lul vizat de dvs. De altfel, ar fi bine să vă formaţi această deprindere şi în ce priveşte comportamentul dvs. din viaţa de zi cu zi. Căci, cu cât folosiţi mai frecvent formulări pozitive, cu atât mai multe si­tuaţii pozitive vi se vor oferi. (Fac, dreg, pot, cred, câştig…)
Alegeţi propoziţii în care puteţi crede
Un vechi proverb chinez sună astfel: “Chiar şi cea mai lungă călătorie începe cu primul pas”. De aceea, fixaţi-vă scopurile în aşa fel încât ele să fie credibile pentru dvs. Încercaţi să simţiţi dacă propo­ziţia pe care v-aţi ales-o găseşte cu adevărat ecou în sufletul dvs. şi vă creează o stare apropiată de bucu­rie. Dacă nu, reformulaţi-o. În cazul când, pentru moment, nu vă vine în minte o formulare mai bună, reluaţi tentativa mai târziu. Uneori, cele mai bune idei ne apar tocmai atunci când nu le căutăm cu tot dinadinsul, de pildă în timp ce facem baie, tundem gazonul ori spălăm vasele.
Formaţi propoziţii scurte
Afirmaţiile nu sunt nişte romane, deci, n-ar trebui să cuprindă mai mult de zece cuvinte. Cu cât sunt mai scurte şi mai precise, cu atât mai bine. Iată mai jos câteva exemple caracteristice.
* Scopul – vreţi să vă lăsaţi de fumat, menţi­nându-vă greutatea corporală.
Corect – “Sunt liber”. Această propoziţie de­cla­ră că sunteţi liber pe toate planurile şi nu înlocuiţi o dependenţă cu alta (cum ar fi dulciurile). Căci aşa gre­­şesc mulţi foşti fumători, care astfel se îngraşă rapid.
Fals – “Nu vreau să mai fumez”. Consecinţa ar fi: fumez în continuare, deoarece subconştientul a suprimat din propoziţie negaţia.
* Scopul – doriţi să vă simţiţi mai sigur de sine în colectivitatea unde munciţi.
Medicamentul mileniului trei: OPTIMISMUL
Corect – “Mă simt în siguranţă şi protejat în orice situaţie”. Sau: “Mă simt ca un membru cu drepturi egale. Fiecare persoană din colectivitate reprezintă o parte din mine”.
Fals – “Mă voi simţi bine în colectivitate”. Pro­po­ziţia se referă la viitor, aşadar nu va avea niciun fel de efecte.
Medicamentul mileniului trei: OPTIMISMUL
Dozarea afirmaţiilor
Pentru a vă desprinde de modelele vechi de gân­dire şi comportament, aveţi nevoie, în primul rând, de răbdare. La urma urmei, ele n-au luat naştere pes­te noapte, ci au apărut şi s-au consolidat de-a lungul anilor. De aceea, repetaţi afirmaţia aleasă de până la 30 de ori, timp de trei săptămâni, numai în gând sau în şoaptă. Apoi schimbaţi formularea.

joi, 10 octombrie 2013

LEGILE INDUSTRIEI FARMACEUTICE



Nu este în interesul financiar al cartelurilor farmaceutice să prevină bolile. Menținerea și răspândirea bolilor este condiția de bază pentru creșterea financiară a acestei industrii.
Iată principiile de bază care guvernează „afacerea cu boala” a industriei farmaceutice:
- Industria farmaceutică este o industrie de investiții, condusă de profiturile acționarilor săi.
Îmbunătățirea sănătății umane nu este forța conducătoare a acestei industrii.
- Industria farmaceutică de investiții a fost creată în mod artificial și dezvoltată strategic timp de mai mult de un secol de către aceleași grupuri de investiții care controlează industriile chimice și petrochimice de pe întregul glob.
- Marile profituri ale industriei farmaceutice se bazează pe noile medicamente patentate. În esență, aceste patente permit producătorilor de medicamente să-și stabilească în mod arbitrar profiturile pentru produsele lor.
- Piața de desfacere a industriei farmaceutice este corpul uman – dar numai atâta vreme cât acesta găzduiește boala. De aceea, menținerea și răspândirea bolilor este o precondiție pentru prosperarea acestei industrii.
- O strategie cheie pentru a îndeplini acest scop este crearea medicamentelor care doar maschează simptomele, evitând vindecarea sau eliminarea bolilor. Așa se explică de ce cele mai multe medicamente pe bază de rețetă care se comercializează astăzi nu au o eficacitate dovedită și se adresează în special simptomelor.
- Pentru a-și extinde și mai mult piața farmaceutică, companiile de medicamente caută continuu noi aplicații (indicații) pentru utilizarea medicamentelor pe care deja le comercializează. De exemplu, pastila pentru durere a companiei Bayer, aspirina, este acum ingerată de 50 de milioane de cetățeni sănătoși ai SUA, sub iluzia că aceasta ar preveni infarctul miocardic.
- O altă strategie cheie pentru a extinde piețele farmaceutice este provocarea de noi boli cu ajutorul medicamentelor. În timp ce maschează, pe termen scurt, simptomele unei boli, cele mai multe medicamente pe bază de prescripție luate de milioane de pacienți ai zilelor noastre induc o mulțime de boli noi, ca rezultat al efectelor lor adverse pe termen lung.
De exemplu, se știe că toate medicamentele pentru scăderea colesterolului disponibile la ora actuală pe piață măresc riscul de dezvoltare a unui cancer – dar numai după ce pacientul a luat acel medicament timp de câțiva ani.
- Efectele secundare ale medicamentelor pe bază de prescripție sunt cea de-a patra cauză a mortalității în lumea industrializată, fiind depășită numai de numărul de decese datorate infarcturilor, cancerului și accidentelor vasculare cerebrale (Journal of the American Medical Association, 15 aprilie 1998). Nici acest lucru nu este o surpriză, deoarece patentele medicamentelor sunt emise în primul rând pentru noi molecule sintetice. Corpul trebuie să se detoxifice și să elimine toate aceste molecule sintetice, proces care eșuează adesea și așa se ajunge la o epidemie de efecte secundare adverse și mortale.
- Promovarea și înmulțirea bolilor extind piața industriei farmaceutice de investiții, în timp ce prevenirea și tratarea cauzelor acestora scad profitabilitatea companiilor farmaceutice; de aceea, acestea sunt evitate sau chiar obstrucționate de către industrie.
- Cel mai rău lucru este că eradicarea bolilor este prin natura sa incompatibilă cu industria farmaceutică și diametral opusă intereselor acesteia. Eradicarea bolilor considerate în prezent ca potențiale piețe de desfacere pentru medicamente ar distruge investiții de miliarde de dolari și, în final, ar falimenta întreaga industrie.
- Vitaminele și alte terapii naturale eficiente care optimizează metabolismul celular amenință „afacerea cu boala” a industriei farmaceutice, pentru că se adresează cauzelor celulare ale unora dintre cele mai comune boli de astăzi – iar aceste substanțe naturale nu pot fi patentate.
- În decursul celor peste 100 de ani de existență a industriei farmaceutice, vitaminele și alți nutrienți esențiali cu funcții definite de co-factori ai metabolismului celular au constituit cea mai acerbă competiție și cea mai mare amenințare a succesului pe termen lung al afacerii farmaceutice de investiții. Vitaminele și alte terapii naturale care previn efectiv bolile sunt incompatibile cu însăși natura „afacerii cu boala” a industriei farmaceutice.
Pentru a proteja dezvoltarea strategică a afacerii sale față de amenințarea terapiilor eficiente, naturale și nepatentabile, industria farmaceutică a folosit cele mai lipsite de scrupule metode:
- Refuzarea informației salvatoare de vieți pentru milioane de oameni. Este inacceptabil ca în zilele noastre atât de puțini oameni să știe că organismul uman nu poate produce vitamina C și lizină, două molecule cheie pentru stabilitatea țesuturilor și prevenirea bolilor.
- Discreditarea terapiilor naturale. Cel mai obișnuit mod de a o face este prin intermediul campaniilor PR (relații publice) globale, concepute și finanțate de cartelul farmaceutic, care
răspândesc minciuni despre așa-zisele efecte secundare ale substanțelor naturale, pe care umanitatea le-a folosit timp de milenii.
- Interzicerea prin lege a răspândirii informațiilor despre beneficiile terapiilor naturale. În
acest scop, industria farmaceutică a plasat factori de decizie în poziții politice cheie din piețele de desfacere importante și în națiunile aflate pe primele locuri la exportul de medicamente.
- „Afacerea cu boala” a industriei farmaceutice este cea mai mare înșelătorie și cea mai frauduloasă afacere din istoria umanității. „Produsul sănătate” promis de companiile producătoare de medicamente nu este livrat milioanelor de pacienți. În schimb, „produsele” oferite cel mai adesea sunt exact opusul: noi boli și adesea moarte.
- Supraviețuirea industriei farmaceutice depinde de eliminarea prin orice mijloace a terapiilor naturale eficiente. Terapiile naturale au devenit însă tratamentul ales de milioane de oameni, în ciuda opoziției economice, politice și mediatice a celei mai mari industrii de investiții din lume.

miercuri, 3 aprilie 2013

Campania declanşată de “Medicul de gardă” continuă! Cine sunt băieţii deştepţi care au golit ţara de medicamente


Pentru a păstra „doctoriile” în ţară este nevoie de mai mult decât de un ordin de ministru ce interzice exportul paralel câteva luni. Printr-un sistem de distribuţie directă, aşa cum este în Occident, s-ar face ordine într-o piaţă dominată de interese
Criza extremă de citostatice din ultimele luni a făcut ca ministrul Sănătăţii să dea un ordin la limita legii. Până la sfârşitul anului, niciun distribuitor nu va mai putea să vândă pe piaţa externă medicamente destinate pieţei din România.
Soluţia este temporară şi nu va tăia răul de la rădăcină. Până când autorităţile nu vor rezolva problema termenelor uriaşe de plată, distribuitorii vor avea tot interesul să plimbe medicamentele din ţară în depozitele din afară, unde plata se face pe loc. Singurii care pierd sunt bolnavii, pentru că schema la convine de minune distribuitorilor.
Traseul întortocheat al medicamentelor
În ţara noastră, doar câteva companii îşi livrează produsele fără intermediari, printr-o firmă ce depozitează şi transportă medicamentele, fără interese comerciale. Dacă în statele vestice, sistemul „direct to pharmacy” e majoritar, la noi, o singură companie se bate cu zeci de distribuitori „tradiţionali”.
Ce înseamnă, de fapt, distribuţia clasică? Intermediarii cumpără medicamente de la producători şi le aplică un adaos de 10-14%, la care se adaugă cel al farmaciilor, 12-24%. Preţul de raft ajunge să fie cu până la 40% mai mare decât cel de fabrică. La materiale sanitare şi aparatură, adaosurile pot fi şi mai mari, nefiind reglementate.
Surse din industria farmaceutică susţin că distribuitorii (fără a se referi la o firmă anume, fiind o practică generală) forţează producătorii să le acorde discounturi de volum de până la un sfert din valoarea mărfii. Dacă refuză, intermediarii, patroni de lanţuri de farmacii, îi pot şantaja că nu le mai livrează produsele în acele unităţi strategice. „Distribuitorii spun «dacă vrei să-ţi livrez medicamentele în farmaciile X şi Y, îmi dai discountul pe care ţi-l cer eu»”, spune Sorin Paveliu, expert SAR.
Inclusiv farmaciile „noname” pot face parte dintr-un lanţ. România este una din puţinele ţări ce nu le interzice distribuitorilor să deţină acţiuni la farmacii. Pacienţii trag ponoasele, pentru că distribuitorii oferă, la rândul lor, discounturi farmaciilor pentru a stimula comerţul cu produse scumpe. „Când omul cere un medicament, calculatorul ordonează variantele în ordinea descrescătoare a preţului. Până aici s-a ajuns”, dezvăluie surse din industria farma.
Exportul paralel rămâne una din cele mai mari „bube”. Distribuitorii vând medicamentele în ţări din UE, unde plata nu se face după un an, ca la noi. Peste 20% din medicamentele destinate pieţei interne sunt vândute în afară de distribuitori „specializaţi” în comeţ paralel.
Mai puţin cunoscut, sistemul distribuţiei directe este mai simplu şi ieftin. Distribuitorul nu mai intervine comercial, ci doar oferă servicii logistice. „Producătorul deţine controlul asupra medicamentelor până ajung în farmacii şi spitale şi nu mai pot fi vândute în afară de distribuitori. În plus, dispare adaosul de 10% al distribuitorului”, explică Nicu Muşat, directorul MSL Logistic Services, singura firmă de distribuţie directă din ţară.
Taxa percepută de firma de distribuţie ajunge la cel mult 3% din valoarea comenzii, faţă de 25%, la cât pot ajunge discounturile cerute de distribuitorii clasici. Banii economisiţi astfel de producători acoperă taxa clawback. „După ce a apelat la sistemul de distribuţie directă, unul din clienţii noştri şi-a conservat 33% din venituri şi taxa clawback”, mai spune Nicu Muşat.
 Afacerile cu medicamente merg bine şi pe timp de criză. Pe marile bulevarde, farmaciile sunt una lângă alta
FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

2,5 de miliarde de euro este cifra de afaceri a primilor zece jucători care se ocupă cu distribuţia de medicamente
„Medicamentele livrate în farmacie prin sistemul de distribuţie directă sunt cu cel puţin 10% mai ieftine.”
NICU MUŞCAT, director firmă de distribuţie directă

Sistemul distribuţiei directe este foarte popular în SUA, unde are o pondere de până la 95% din piaţă, dar şi în Europa, în state vestice, precum Anglia, Germania, Franţa şi Spania. În ţara noastră, sistemul este mai puţin cunoscut sau, mai degrabă, mai puţin dorit. Un număr mic de producători şi importatori au apelat la distribuţie directă, fără a renunţa total la distribuţia tradiţională. „Anul trecut, am prezentat şi autorităţilor proiectul nostru, insistând mai ales pe beneficiile de pe partea de export paralel.
În faţă, au fost încântate, dar au lăsat-o moartă. Se întâmpla cu puţin timp înainte de criza morfinei”, spune Nicu Muşat, directorul MSL Logistic Services. Piaţa pare însă tot mai interesată de acest serviciu, susţine acesta. „Pe lângă cei câţiva clienţi, am mai primit patru cereri de analiză. E un semn că se caută alternative”.
Afacerile cu medicamente din România nu ar avea de ce să nu meargă bine atât timp cât consumul s-a dublat în intervalul 2006 – 2011. Dacă în 2006, pentru medicamente s-au alocat 2,7 miliarde lei, în 2011, suma a ajuns la 6,5 miliarde lei. România este astfel singura ţară care alocă pentru consumul de medicamente un buget egal cu cel al spitalelor, declara fostul preşedinte CNAS, Lucian Duţă. „În realitate, consumul de medicamente reprezintă 36% la sută din totalul bugetului CNAS, iar pentru spitale se alocă 38%. Este adevarat că sistemul e subfinanţat, că sumele alocate per pacient sunt mici, dar observăm că bugetul alocat medicamentelor a crescut în detrimentul scăderii serviciilor în spitale”, a mai spus Lucian Duţă.

duminică, 10 martie 2013

Zeci de medicamente vor fi monitorizate. Trebuie să anunţi autorităţile dacă au reacţii adverse asupra ta


Zeci de medicamente vor fi monitorizate. Trebuie să anunţi autorităţile dacă au reacţii adverse asupra ta
Medicamentele de pe piaţa Uniunii Europene vor fi monitorizate suplimentar începând din luna septembrie. Produsele farmaceutice monitorizate suplimentar vor avea pe prospect un triunghi cu vârful orientat în jos. 

Simbolul le va semnala pacienţilor că medicamentul e monitorizat suplimentar şi vor şti astfel să anunţe orice reacţie adversă neprevăzută. 

Vor fi monitorizate suplimentar toate medicamentele autorizate după 1 ianuarie 2011 care conţin o nouă substanţă activă, unele vaccinuri şi anumite produse care au restricţii de utilizare.
Sursa: www.antena3.ro

vineri, 15 februarie 2013

INFOGRAFIE Traseul medicamentelor sau calea prin care distribuitorii fac profituri uriaşe


Distribuţia de medicamente este dominată acum de zece firme cu afaceri de 2,5 mld. euro. Ce ar putea modifica tabloul de mai jos?
România este ţara cu cea mai mare perioadă de colectare a creanțelor în industria farmaceutică, iar impasul unui singur actor din mecanismul care asigură accesul la medicamente a declanşat de multe ori un efect de domino. Aceasta s-a văzut mai ales în cazul unor falimente sonore din domeniul distribuţiei de medicamente, cum ar fi Montero sau Relad, şi se propagă în continuare, prin dispariţia farmaciilor mici.
Totul porneşte de la termenele mari de plată ale CNAS, care depăşesc şi un an. În toamna lui 2012, se acumulaseră sume restante către  distribuitorii de medicamente de peste 500 de milioane de euro, potrivit proprietarului Polisano, Ilie Vonica. Astfel, distribuitorii s-au orientat către parteneriate avantajoase cu lanţuri de farmacii şi către exportul de medicamente.
Cifrele de afaceri şi profitul indică faptul că strategia lor a dat roadele scontate, însă cu preţul unor „unde de şoc“ în piaţă. O consecinţă a acestora ar putea fi adoptarea metodei distribuţiei directe sau dedicate de către producători, lucru care ar schimba din temelii traseul medicamentelor prezentat mai sus, care este  acelaşi de mulţi ani. Sursa : capital.ro

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Medicamente care UCID


Lista e mult mai lunga. Firmele farmaceutice obtin profituri uriase si au impins medicina intro directie nefericita prin exclusiva utilizare a medicamentelor.
Va prezentam in acest articol o serie de scandaluri in care industriile farmaceutice din intreaga lume au fost implicate de-a lungul timpului si denumirile unor medicamente care au ucis mii de oameni. In cazul fiecarui astfel de medicament precizam daca este comercializat in Romania si eventual de ce companie si sub ce denumire (daca aceasta este modificata fata de cea originala).
Din cauza efectelor secundare grave o serie de medicamente au fost retrase de pe piata in unele tari. Cu toate acestea ele continua sa fie comercializate in alte tari. Romania este o buna piata de desfacere pentru multe medicamente criminale interzise in alte state.
Efecte secundare grave inseamna moarte si boli severe datorate medicamentelor respective. In general, din punct de vedere legal, numai moartea sau vatamarile majore ale sanatatii celor care au folosit un anumit medicament pot duce la interzicerea acestuia. Rareori se ajunge la interzicerea unui medicament datorita unor simptome considerate „minore” si aceasta se face de regula abia dupa decenii de folosire.
Iresponsabilitatea, cinismul si lacomia dupa castiguri a celor care detin companii din industria farmaceutica sunt atat de mari, incat chiar si in cazurile de interdictie, medicamentele continua sa fie fabricate si vandute mai departe in alte locuri pe glob. Aceasta deoarece interdictia ramane valabila doar in tara in care exista “victime recunoscute” si in care autoritatile responsabile au luat masuri. Prin urmare, medicamente interzise in Anglia sau Germania se vand mai departe in SUA, Africa sau alte tari si invers. Deci industria farmaceutica vinde mai departe substante care produc boli mortale , desi SE STIE foarte bine acest lucru.
Industria farmaceutica este interesata sa vindece oamenii, ori mai degraba sa castige cat mai multi bani din vanzarea de medicamente?
Zeci de medicamente sunt scoase de pe piata anual datorita efectelor secundare grave
Un prim exemplu este siropul de tuse cu Clobutinol. Acesta, dupa ce a fost folosit intens timp de peste 40 de ani, a fost interzis in 2007, constatandu- se ca produce dereglari ale batailor inimii. Iata cateva dintre numele sub care a fost folosit: Silomat, Clobutinol, STADA, Tussed, Rofatuss, Nullatuss.
In Romania medicamentul Silomat pe baza de Clobutinol, produs de catre compania Boehringer Ingelheim a fost disponibil in farmacii fara prescriptie medicala pana in 2007. Apoi acesta a fost retras de pe piata si in tara noastra, in urma unei directive a Agentiei Europene pentru Evaluarea Medicamentelor. .
Medicamente vechi, care sunt in circulatie de decenii si nu au fost supuse niciunui test, se vand mai departe in unele tari, desi acolo unde au fost testate au fost interzise. Pana in anul 1978 industria farmaceutica nu era nevoita sa probeze in vreun fel ca medicamentele au efectele mentionate in prospecte. De atunci incoace se arata – cu niste teste pe animale, teste care de fapt nu dovedesc nimic – ca medicamentele au efect asupra animalelor. Mai precis ca animalele nu mor imediat cand aceste medicamente, facute de fapt pentru oameni, le sunt date cu forta in conditii total nenaturale. Doar ca testele pe animale nu au absolut nicio valoare stiintifica.
Scandaluri socante legate de medicamente:
- Sprayul pentru astm Isoproterenol, comercializat sub numele de Isuprel, a ucis in anii `60 in jur de 3500 de pacienti. Cu toate acestea el se comercializeaza in continuare in tara noastra si este prescris in diverse afectiuni ale inimii.
- Medicamentul Stilbestrol a fost dovedit ca producand tumori uterine si mamare la femei si a fost scos de pe piata in unele tari europene. In Romania este produs si comercializat de patru companii farmaceutice: Amniocen, Farmacom, Imedica, Mediplus Exim.
- Un scandal legat de cunoscutul Paracetamol a avut loc in Anglia in 1971. 1500 de pacienti au fost internati in spital in dupa ce au luat Paracetamol. Cei mai multi au avut probleme si mai mari in spital din cauza tratamentului ulterior.
- In SUA medicamentul Orabilex a creat boli de rinichi care au dus la moarte.
- Somniferul Contergan a facut ca zeci de mii de copii sa se nasca degenerati fizic. In Germania, in anul 1958 producatorul acestui „medicament” a trimis peste 40.000 de scrisori la doctori convingandu- i ca acesta este cel mai bun somnifer pentru gravide si mame care alapteaza copii. In ciuda scandalului legat de Contergan concernele farmaceutice au continuat sa vanda otravuri la gravide si copiii. In 1978 s-a facut cunoscut public ca medicamentele Primodos, Amonorn, Duogynon, Bebendox si Bndectin au condus la malformatii ale noilor nascuti..
- In 1970 au fost scoase de pe piata tranchilizantele Pronap si Plaxin pentru ca produceau moartea noilor nascuti.
- Trilergan a fost confiscat de politie in 1975 in Italia pentru ca producea hepatita (deci hepatita nu vine neaparat de la un virus, asa cum se crede).
- Flamanil, un medicament reumatic, a fost retras in 1976 de pe piata, dupa ce s-a constatat ca duce la pierderea constiintei. Acest medicament se comercializeaza in continuare in Spania.
- In 1979 a fost recunoscut in mod oficial ca Valium creaza dependenta, chiar si in doze mici. Mai mult de 15% din americanii adulti luau regulat Valium.
- Inhibitorii de apetit Preluin si Maxiton au fost scosi de pe piata in Germania dupa ce s-a constatat ca afectau grav inima si sistemul nervos.
- Medicamentul pentru afectiuni ale inimii Eraldin, prescris intre 1970 si 1975 la un numar de peste 100..000 de britanici, a cauzat daune la ochi si intestine, precum si numeroase decese. Eraldin exista in farmaciile romanesti.
- S-a constatat ca antinevralgicul Phenacitin, care s-a vandut in lume sub 200 de nume diferite, impiedica functia rinichilor, chiar distrugandu- i complet, produce tumori la rinichi si distruge globulele rosii din sange.. Un alt antinevralgic, Amydorphirin a fost interzis in peste 160 de tari (nu in toate, in multe se mai vinde inca) fiindca impiedica formarea celulelor albe din sange, ceea ce conduce la moarte. Antinevralgicele si antireumaticele Tanderil si Butazoludin (Ciba-Geigy) au condus in intreaga lume la moartea a peste 10.000 de pacienti.
- Unul dintre cele mai populare medicamente din Romania, algocalminul, este unul dintre cele mai otravitoare remedii de pe piata.. Algocalminul este interzis in marea majoritate a tarilor si drastic restrictionat in restul statelor. Medicii spun ca medicamentul poate provoca o boala fatala, care distruge celulele din maduva osoasa, aflate in stransa legatura cu celulele sangvine. Din cauza lipsei de informare, romanii profita de pretul accesibil al medicamentului, cumparandu-l la scara larga, chiar daca in tari precum Belgia, Olanda, Finlanda, Suedia, Danemarca acesta este trecut la categoria otravuri.
- In 1978 medicamentul complet nefolositor Oxichinolin, prescris in probleme digestive, a provocat un scandal mondial: peste 30.000 de oameni au orbit ori le-au paralizat picioarele dupa administrarea sa. Acest medicament a provocat si numeroase decese (peste 1000 numai in Japonia).
- In 1977 a fost retras de pe piata Phenformin, un medicament pentru diabetici, dupa ce facuse peste 1000 de victime in fiecare an!
- Rasperpin, medicament impotriva hipertensiunii, creste de trei ori riscul de cancer la san, creeaza cosmaruri si depresii si se banuieste ca produce tumori la creier, la hipofiza, la piele, la ovare si la uter. in prezent se comercializeaza si se gaseste si in farmaciile romanesti
- New York Post a scris ca peste 852 pacienti carora le-a fost injectat medicamentul pentru inima Epinepheren au decedat.
- “Daily Telegraph” a facut cunoscut in 1983 ca anestezicul Hypnomidate a condus intr-un spital de urgenta din Glasgow la o crestere rapida a deceselor. Medicii au refuzat insa sa publice numarul deceselor in randul celor care au urmat tratamentul cu acest medicament. In Romania inca se mai foloseste in spitale, anestezic administrat ca solutie injectabila.
- In 1983 au fost publicate in Suedia dosare secrete de la firma Ciba-Geigy din care reiese ca concernul era informat de moartea la peste 1182 presoane din cauza antireumaticului Butazolidin si Tanderil. Dupa alte surse cifrele adevarate ale deceselor din urma acestor medicamente este de peste 10.000. La noi in tara se comercializeaza inca Tanderil ca medicament antireumatismal.
- New York Times a scris in 1984 ca medicamentul Selacryn 1980 a fost retras de pe piata dupa ce au fost recunoscute peste 510 cazuri de distrugere a ficatului si de moarte.
- Dupa ziarul Guardian din 4 ianuarie 1985, medicamentul impotriva infectiilor cu ciuperci Nizoral a condus la 5 decese si la 77 de cazuri grave de boala.
- In martie 1985 ziarul Neue Presse, a raportat ca Fansidar, medicament impotriva malariei, a condus la boli de piele grave, cu pericol de moarte.. In Romania medicamentul este recomandat de medicii parazitologi pentru tratarea toxoplasmozei. Se comercializeaza in farmacii.
- In iulie 1985 ziarul Guardian scrie ca somniferele Largactil au fost scoase de pe piata pentru ca au condus la disfunctii grave ale creierului.. Substanta cunoscuta si sub numele de largactil sau torazina este un neuroleptic de veche generatie, utilizat inca in unele spitale de psihiatrie.. Acesta are efecte dezastruoase asupra organismului. . Cifra victimelor se ridica la un milion de oameni care s-au imbolnavit de dischinezie, dereglari ale aparatului locomotor sau au pierdut pentru totdeauna capacitatea de a controla muschiul limbii sau intregul corp.
- In decembrie 1985 concernul Ciba-Geigy a fost pus in situatia de a recunoaste public ca a falsificat datele de la 46 de antibiotice si de la alte medicamente atunci cand au fost cerute de Ministerul Sanatatii si OMS.
- In mai 1985 autoritatile din SUA si Marea Britanie au interzis prescrierea de hormoni care stimuleaza cresterea, pentru ca pacientii care ii folosesc se imbolnavesc de infectii nevindecabile, chiar la multi ani dupa aceea. Hormonii respectiv au fost obtinuti din creierul mortilor!
- In decembrie 1985 Guardian a raportat ca antidepresivele Merital si Nomifensin produc oprirea rinichilor, anemie si pneumonie. Nomifensin este prescris in Romania in cazurile consumatorilor de droguri. Tot in decembrie 1985 acelasi ziar a raportat ca peste 2000 de oameni s-au imbolnavit din cauza medicamentului Felden administrat pe cale rectala. Acest medicament se gaseste azi in farmaciile romanesti. 77 de pacienti au murit, aproape toti din cauza ruperii si sangerarii intestinelor. Concernul Pfitzer (producatorul Viagra) a declarat ca si mai inainte ca acest medicament este „suportat bine” de pacienti.
- Vaccinul HEXAVAC folosit din anul 2000, cu care au fost vaccinati deja 1,5 milioane de copii in Germania a fost scos in anul 2005 de pe piata fiindca „nu functioneaza cum s-a asteptat si nu ofera protectie”. Asta e declaratia oficiala, probabil ca producea boli sau moarte evidenta. Mortii si cei ramasi bolnavi pe viata din cauza vaccinurilor nu prea apar in presa. Si in Romania a fost folosit acest vaccin, dar acum este retras de pe piata.
- Vaccinul impotriva bolilor create de capuse, TicoVac, singurul vaccin de acest gen pentru copii, a fost scos in 2006 de pe piata fiindca producea febra puternica si efecte secundare masive.
- Medicamentul Vioxx al Firmei Merck pentru artroza si dureri la incheieturi luat de peste 120.000 de pacienti in Germania a fost scos in octombrie 2004 de pe piata fiindca producea atac de inima si boli de inima. Desi firma stia de efectele negative cauzate de acest medicament cu mult timp inainte, nu au retras medicamentul de pe piata decat in 2004, la presiunea autoritatilor. Acest medicament a fost retras si de piata romaneasca.
- Antiinflamatorul Prexige al companiei Novartis impotriva artritei a fost scos de pe piata in august 2007 fiindca mai multi pacienti au murit dupa ce l-au luat. Medicamentul Bextra pentru artrita de la Firma Pfizer a fost scos de pe piata in 2005 din cauza riscului major de atac de cord si congestie cerebrala. Aceste medicamente nu au autorizatie de punere pe piata in Romania.
- Zelmac, medicament impotriva afectiunilor digestive, care se vinde in Romania la ora actuala, produs de compania Novartis, a fost scos de pe piata in Germania in aprilie 2007, desi nici macar nu fusese aprobat inca, fiind folosit ilegal de catre doctori in scopul testarii lui pentru industria farmaceutica.
- Un scandal foarte mare cu multe victime: Lipobay, un medicament care scade colesterolul, a fost scos in 2001 de pe piata. Acesta cauzase sute de decese. Concernul Bayer, care l-a produs a fost dat in judecata de peste 1000 de ori datorita acestui medicament.
- Thyreotom forte, un medicament pentru suplimentarea aportului de hormoni tiroidieni la pacienti cu hipotiroidie a fost scos de pe piata in Germania in 2005. In Romania in continuare este prescris de medici si se gaseste in farmacii.
- Ketotifen, un medicament pentru tratamentul de lunga durata in astmul bronsic alergic sau cu componenta alergica, bronsita alergica si tulburari astmatice a fost scos in 2006 de pe piata in Germania, din cauza efectelor secundare grave la nivelul globului ocular si al rinichilor. In Romania se gaseste in farmacii.
- Terfenadin, antialergic, a fost scos de pe piata in mai multe tari europene. In Romania se gaseste sub denumirea de Histadin, un sirop folosit in tratamentul simptomelor multor afectiuni alergice si in prevenirea si tratamentul reactiilor alergice la transfuzia de sange.
- Tenuate Retat – un medicament care scade pofta de mancare, a fost scos de pe piata in Germania in anul 2000.
- Merzol, medicament pentru alergie solara a fost scos de pe piata in 2005 din cauza efectelor secundare grave.
- FDA a recomandat in 2000 firmei Glaxo-Wellcome sa scoata de pe piata medicamentul Lotronex pentru intestine, din cauza mortii unor pacienti care au luat acest medicament.
- Exanta, bazat pe substanta Ximelatragan si aprobat din 2004 impotriva trombozelor a fost scos de pe piata in februarie 2006 in Germania din cauza efectelor negative grave asupra ficatului. Acest medicament nu a fost comercializat la noi.
- Trovan, antibiotic, a cauzat morti si vatamari grave, astfel incat a fost scos de pe piata dupa un singur an de zile. Desi la testele dinainte de aprobare se constatase ca Trovan dauneaza ficatului, Firma Pfizer nu a considerat ca este periculos.. Comentariul Firmei: „Trovan a fost cel mai bine testat medicament de pe piata, cu mult mai bine decat penicilina de exemplu”. Oare cati morti si bolnavi creeaza medicamentele care nu sunt testate asa de bine, daca unul testat asa de bine duce la moartea pacientilor fiind interzis dupa un an? Legat de acelasi medicament, autoritatile nigeriene au dat in judecata Pfizer si acuza compania farmaceutica de implicarea in moartea unor copii carora li s-a administrat Trovan, in perioada in care acest medicament nu era inca aprobat, in timpul unei epidemii de meningita..
- Parkinsan, medicament impotriva maladiei Parkinson, de la Firma Byk Gulden, vandut de peste 130.000 de ori pe an, creeaza dereglari mari ale ritmului cardiac, care pun in pericol viata pacientilor care il folosesc. Se cerceteaza daca va fi interzis. Firma se scuza cu citatul „Functionarea si siguranta lui au fost dovedite prin studii”.
- Despre Urethan medicii spun ca vindeca leucemia. S-a constatat insa ca el creeaza cancer la ficat, plamani si maduva oaselor.
- Methotrexat, de asemenea impotriva leucemiei, a produs tumori si a dus la anemie grava si ruperea intestinelor. In Romania este comercializat si prescris in reducerea dureriilor si a tumefactiilor articulare.
- Mitothan, un alt medicament impotriva leucemiei, duce la moartea rinichilor secundari. La noi se gaseste sub numele de Lysodren si este utilizat pentru tratamentul cancerului stratului exterior al glandei suprarenale. Este produs de laboratarele Hra Pharma – Franta.
- Antibioticul Isoniazid duce la moartea ficatului. Acesta este comercializat in Romania.
- Antibioticul Kanamyzin produce insuficienta renala si ataca nervii auzului.
- Bismut, medicament prescris impotriva diareii si chiar si a constipatiei (sic!) produce intoxicatii grave. In Franta au fost cunoscute mai multe mii de astfel de cazuri.
- In 1984 ziarul Daily-Mail a reportat ca medicamentul impotriva acneei, Roacutan, medicament care se prescrie si in prezent, a condus, la jumatate din copiii mamelor care l-au luat in timpul sarcinei, la malformatii foarte grave. Roacutan este prescris in continuare de doctorii romani.

           2blackjack1.wordpress.com