Renunta la rezultate, dar, absolut niciodata, nu renunta la pasiune

Postat Maria

”Exista o diferenta intre a fi si a face – iar majoritatea oamenilor au pus accentul pe acesta din urma. Daca alegi evolutia – evolutia sufletului tau – nu vei realiza aceasta prin activitati lumesti ale corpului tau. A face e o functie a corpului. A fi este o functie a sufletului. Corpul face tot timpul ceva, fie din porunca sufletului, fie in ciuda sufletului. Calitatea vietii tale atarna de acest echilibru. Nu trebuie sa faci abstractie de ceea ce face trupul tau. E un lucru important, dar nu la modul la care crezi tu. Actiunile trupului au ca scop reflectarea unei stari de a fi, si nu incercarea de a atinge o stare de a fi. Sufletul inseamna pentru totdeauna a fi. El este ceea ce este, indiferent de ceea ce face corpul – si nu din cauza a ceea ce face corpul. Daca gandesti ca viata ta inseamna numai a face, nu intelegi ce insemni tu. Sufletului tau ii pasa numai de ceea ce esti in timp ce faci orice faci. Sufletul cauta starea de a fi, si nu starea de a face. El nu face altceva decat sa incerce sa traiasca aceasta experienta. Si ceea ce el isi aminteste este ca cel mai bun mod de a avea aceasta experienta este prin a fi. Sufletul este preocupat numai de locul unde urmeaza voi sa fiti. Urmeaza sa fiti intr-un loc numit frica, sau intr-un loc numit dragoste? Unde sunteti – si de unde veniti – cand dati piept cu viata?Sa vorbim despre doi oameni care sunt relativ la fel de dotati. Unul infloreste, in timp ce celalalt se zbate. Unul are succes si celalalt nu. Asta se intampla nu din cauza a ceea ce vreunul din ei face, ci din cauza a ceea ce amandoi sunt: unul e deschis, prietenos, curtenitor, util, vesel, atent, increzator, bucuros cand munceste – in timp ce celalalt este inchis, distant, indiferent, neprietenos, mohorat, plin de resentimente. Adevar iti spun eu tie: A fi il atrage pe A fi si produce experienta. Tu ai venit pe aceasta planeta pentru a produce ceva cu ajutorul sufletului tau. Trupul tau este pur si simplu instrumentul sufletului tau. Mintea ta este puterea care-ti face corpul sa functioneze. Deci, in cazul asta, ai o masinarie de forta folosita pentru a crea dorinta sufletului. Daca urmam ordinea fireasca a lucrurilor, nimeni nu face nimic pentru ca sa fie fericit – suntem fericiti si de aceea facem ceva. Nimeni nu face ceva ca sa fie plin de compasiune – suntem plini de compasiune si de aceea actionam intr-un anumit fel. Decizia sufletului precede actiunea corpului – in cazul unei persoane foarte constiente. Numai o persoana inconstienta incearca sa produca o stare a sufletului prin ceva ce face trupul. Acesta este intelesul afirmatiei “viata ta nu inseamna ceea ce face trupul tau”. Este totusi adevarat ca ceea ce face trupul tau este o reflectare a ceea ce este viata ta. Aceasta este o alta dihotomie divina. Aminteste-ti intotdeauna: tu nu esti ceea ce faci. Tu esti o fiinta umana. Starea ta de a fi este ceea ce esti. Lucrarea vietii tale este o afirmatie a lui cine esti. Starea de a fi este cel mai inalt grad de existenta. Existenta in esenta ei inseamna Dumnezeu in esenta lui. Si totusi, pentru noi nu a fost niciodata suficient sa fim. Noi am tanjit intotdeauna sa traim experienta lui ce Suntem – si aceasta necesita un cu totul alt aspect al divinitatii - numit a face. Sa zicem ca sunteti, in miezul minunatului vostru sine, acel aspect al divinitatii numit dragoste. (Acesta este, apropo, adevarul despre voi). Acum, un lucru este sa fii dragoste si alta sa faci ceva cu dragoste. Sufletul tanjeste sa faca ceva pentru ceea ce este, ca sa se poata cunoaste pe sine insusi in propria sa experienta. Asa ca se va stradui sa realizeze – prin actiune – ideea lui cea mai inalta. Asemenea dorinta puternica de a face acest lucru se numeste pasiune. “Omoara pasiunea si-l vei omori pe Dumnezeu”. Pasiunea este Dumnezeu care vrea sa te salute. Pasiunea este dragostea de a transforma existenta in actiune. Ea alimenteaza cu combustibil locomotiva creatiei. Ea preschimba conceptele in experienta. Pasiunea este focul care ne indeamna sa exprimam cine suntem cu adevarat. Niciodata sa nu negati pasiunea, pentru ca aceasta inseamna sa negati cine sunteti si cine vreti cu adevarat sa fiti. Pasiunea este dragostea de a face ceva. A face ceva inseamna a fi – trait ca experienta. O data ce Dumnezeu (sau Dumnezeul din tine) face acest lucru de iubire, Dumnezeu s-a realizat pe sine insusi – si nu mai are nevoie de nimic altceva. Pe de alta parte, omul simte nevoia de a i se rambursa ceva: daca tot e sa iubim, foarte bine, dar sa primim si niste dragoste inapoi. Ceva de genul acesta. Asta nu e pasiune, asta inseamna sa te astepti la ceva. Aceasta e cea mai mare sursa a nefericirii omului. Este ceea ce il separa pe om de Dumnezeu. Sa-ti traiesti viata fara sa te astepti la ceva, fara nevoia de a avea un anumit rezultat; sa renunti la atasamentul de rezultate – aceasta este libertatea. Aceasta este Dumnezeirea. Adica, unimea si unirea cu Dumnezeu, a te topi in divinitate si a deveni una cu ea. Bucuria Mea este in actul de creatie, nu in ceea ce urmeaza. Prin urmare, renunta la rezultate, dar, absolut niciodata, nu renunta la pasiune. Pasiunea este drumul, este calea spre Realizarea de Sine. Chiar si in termeni pamantesti se poate spune, destul de corect, ca daca nu ai nicio pasiune pentru nimic, nu traiesti. Deci ce ar fi daca ai face o alegere mai inalta? Ce ar fi daca ai alege bunatatea, compasiunea, intelegerea, iertarea, iubirea? Ce-ar fi daca ai alege starea de Dumnezeire? Care ar fi experienta ta? ” Fragmente din cartea Conversatii cu Dumnezeu, vol.I – de Neale Donald Walsch … . . .

sursa 

Sursa: eulinterior.blogspot.ro

Misterul piramidei fantoma care nu a existat niciodata

Nu exista nimic triunghiular pe Muntele Teide. Este intr-adevar un vulcan, al treilea ca inaltime din lume, dar conul sau este plat in varf. Asa ca multi s-au intrebat de ce umbra sa este in forma de piramida perfecta.

Raspunsul e simplu, ne spun specialistii. Se pare ca ar fi vorba despre perspectiva. Aceasta fotografie uimitoare a fost facuta de Juan Carlos Casado de pe varful vulcanului Teide. 

Din punctul sau de vedere, perspectiva accentueaza forma umbrei vulcanului in momentul in care soarele este in spatele sau si o poiecteaza spre mare, convertind-o intr-un triunghi perfect.

Chiar daca vulcanul avea forma de cub, umbra sa ar fi fost o uriasa cutie rectangulara, cu baza tot mai mica undeva pe linia orizontului, cu cat aceasta se intinde mai mult in zare. Este acelasi principiu al sinelor de tren, care par ca se unesc, atunci cand sunt privite in perspectiva.

Sursa: Fata nevazuta a lumii….

Dacă există Dumnezeu de ce nu l-a văzut nimeni niciodată?

Întrebarea este una capcană dar are ca menire să deschidă o dezbatere mereu actuală: dacă Dumnezeu există de ce El nu mi se arată? de ce nu-L pot vedea? Deşi eu ştiu că mă ajută şi este mereu lângă mine, deşi îl simt cum intervine de multe ori pe zi în viaţa mea, totuşi nu-L văd. Au fost  vremuri când mulţi oameni L-au văzut pe Dumnezeu şi au vorbit cu El.

La început Adam şi Eva vorbeau cu Dumnezeu faţă către faţă aşa cum vorbim noi cu cei dragi ai noştri, şi se bucurau de prezenţa Lui permanent. Dar fiind ei ispitiţi de diavol au căzut în plasa mândriei, gândind că vor fi ca Dumnezeu dacă vor mânca din pomul binelui şi al răului. Dumnezeu îi avertizase dinainte că dacă vor gusta din acel pom vor muri. Imediat ce au păcătuit iată ce s-a întâmplat:

“De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte.

Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: “Adame, unde eşti?”  Răspuns-a acesta: “Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns”.  Şi i-a zis Dumnezeu: “Cine ti-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ti-am poruncit să nu mănânci?” “

Adam şi Eva au cunoscut că erau goi, şi-au pierdut inocenţa pe care o aveau de la început, şi au început să perceapă instinctul sexual. Din acest moment Adam şi Eva au intrat în cercul vicios al morţii, al coruptibilităţii, al degradării. Şi-au pierdut veşnicia vârstei, începând uşor uşor să îmbătrânească.

Este foarte important să sesizăm atitudinea celor doi imediat ce au greşit: “s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu”. Neascultarea lor şi păcatul săvârşit au început să-i îndepărteze de Dumnezeu. Au fost izgoniţi din rai şi au primit pedeapsa care urma să-i înveţe calea înapoi spre comuniunea cu Dumnezeu.

Aceasta a fost prima etapă, când omul îl vedea pe Dumnezeu faţă către faţă, şi vorbea cu El fără niciun impediment.

După căderea în păcat începe a doua etapă, Dumnezeu li se arată oamenilor mult mai rar, şi doar unora, prin diferite chipuri. Din acest moment Dumnezeu începe să se descopere omului căzut în mod treptat, din ce în ce mai evident, dar mereu apelând la libertatea noastră. De atunci şi până astăzi Dumnezeu nu S-a impus descoperindu-Se oamenilor cu forţa, peste voia lor, ci S-a arătat celor cu inima curata, care-şi doreau acest lucru.

Aşa se face că Avraam l-a primit pe Dumnezeu la stejarul din Mamvri în chipul celor trei îngeri, lui Iacov i s-a arătat Dumnezeu prin chipul unei scări care urca până la cer, lui Moise prin rugul aprins. Mulţi prooroci din perioada Vechiului Testament au vorbit cu Dumnezeu, auzindu-i doar vocea, primind porunci şi sfaturi pentru a îndruma poporul lui Israel.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune foarte frumos că noi n-am fi avut nevoie de Sfintele Scripturi dacă nu cădeam în păcat, pentru că vorbeam cu El faţă către faţă, iar poruncile Sale s-ar fi întipărit pe tablele de carne ale inimiilor noastre. Căzând în păcat Dumnezeu a dat tablele legii lui Moise ca să îndrume poporul şi să-l ferească de fărădelegi, prezenţa Lui fiind înlocuită de cuvânt. Depărtându-ne prin greşeli de Dumnezeu, El  ne vorbeşte prin scripturi, ca şi cum ar trimite o scrisoare unui prieten îndepărtat.

În anii Vechiului Testament, Dumnezeu este văzut de oameni prin minunile mari pe care le făcea cu poporul Israel, prin proorocii pe care-i trimitea, prin cuvintele lor înalte şi prin trăirea lor aleasă. Acum Domnul se face văzut ca un Dumnezeu drept care pedepseşte fărădelegea şi care-şi ocroteşte poporul de păcatele foarte mari ale popoarelor păgâne, Creatorul întregii lumi şi Unicul şi singurul Dumnezeu adevărat între toţi dumnezeii auziti de lume. Această etapă era un pregătitoare pentru un moment culminant: venirea lui Mesia, alesul lui Dumnezeu, care era aşteptat de toţi evreii cu mare interes. De aici începe etapa a treia.

Totul a culminat cu întruparea Fiului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara. Iisus Hristos, om şi Dumnezeu adevărat, a fost şi este pentru umanitate până acest moment, modul cel mai clar în care Dumnezeu S-a descoperit lumii. În perioada Noului Testament oamenii L-au văzut pe Dumnezeu mergând printre ei, făcând minuni mari, vorbindu-le cu o putere şi cu o înţelepciune pe care n-a mai avut-o nimeni niciodată. Dumnezeu a locuit printre oameni 33 de ani. Unii L-au cunoscut ca Dumnezeu, alţii doar ca un mare profet, iar alţii doar ca un simplu om. Hristos nu S-a impus nimănui aşa cum este El defapt, ci a lăsat la îndemâna fiecăruia să-l perceapă după inima lor. Hristos L-a făcut cunoscut pe Dumnezeu în Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt.

Da! Au fost oameni care L-au văzut pe Dumnezeu, care L-au atins, care L-au luat in braţe de bucurie, care au vorbit cu El, oameni care i-au cerut ajutorul, care s-au plâns lui de neajunsurile vieţii. Ce s-a întâmplat în Israel în acei 3 ani în care Mântuitorul Hristos a propovăduit împărăţia cerurilor, nu s-a mai întâmplat niciunde şi nicicând în lume. Dumnezeu s-a făcut asemenea nouă ca să putem să-L percepem mai uşor şi ca să ne arate că este solidar cu nevoile noastre, simţind toate neajunsurile vieţii omeneşti chiar în trupul Său luat din Fecioara Maria. El a dus o viaţă fără păcat fiind mereu în comuniune cu Tatăl, dându-şi chiar viaţa pentru mântuirea noastră pe cruce.

A patra etapă în vederea şi perceperea lui Dumnezeu este arătatea lui Hristos oamenilor după învierea Sa din morţi. Trupul Lui nu mai era unul material plin de stricăciune, atârnat spre nevoile primare: foame, sete, somn, căldură, etc, ci era un trup pnevmatizat, un trup plin de Duhul Sfânt, un trup care se hrănea din harului Sfintei Treimi  şi nu mai avea nevoie de nimic.

Cu acest trup S-a arătat Hristos apostolilor şi femeilor mironosiţe. Hristos cel înviat arată altfel decât Hristos cel înainte de moarte. Hristos cel Înviat era plin de lumină acaparându-i pe toţi cei din jur cu energiile sale dumnezeieşti.

Toate arătările lui Dumnezeu pe pământ au fost consfinţite de libertatea omului, El neimpunându-se niciodată.

În ultima etapă, cea de-a cinicea, când va veni sfârşitul lumii şi când toţi vom veni la judecată, Dumnezeu se va face văzut tuturor în mod deplin, ca fiind Creatorul şi Judecătorul lumii. Chiar şi cei păcătoşi care pe pământ au ales să nu-L cunoască şi să nu intre în relaţie cu El, sau chiar să-i nege existenţa, atunci stând faţă către faţă, vor fi copleşiţi de prezenţa Lui, şi vor cunoaşte imediat Adevărul. Atunci întreaga lume va înţelege tot ce s-a întâmplat şi-l vor mărturisi pe Dumnezeu aşa cum trebuiau s-o facă pe pământ.

Oamenii l-au văzut pe Dumnezeu şi încă pot să-l vadă şi astăzi, numai că El se arată doar celor curaţi şi smeriţi cu inima:

“Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu”.

Acum două mii de ani lumea era păgâna iar astăzi sunt sute de mii de biserici închinate lui Dumnezeu în toată lumea. Cei care au construit aceste biserici mărturisesc prin asta că L-au văzut pe Hristos, sau i-au simţit prezenţa foarte puternic în viaţa lor.

Şi tu poţi să-l vezi pe Dumnezeu, dar El se arată doar celor fără de păcat, celor care iubesc şi se lasă iubiţi. Sfântul Antonie cel Mare a vorbit cu Hristos aşa cum vorbeşti cu un prieten, dar viaţa lui era una îngerească…

Sfântului Nicolae i s-a arătat în temniţă Hristos şi Maica Domnului ca să-l întărească în propovăduirea dreptei credinţe la Sinodul I ecumenic.

Sfântului Apostol Pavel i s-a arătat Hristos din cer deşi el nu-l văzuse niciodată.

Sfântul Apostol şi Arhidiacon Ştefan L-a văzut pe Hristos de-a dreapta Tatălui în Sfânta Treime când s-au deschis cerurile .

Sfinţii mereu L-au văzut pe Dumnezeu…

De ce nu se lasă Dumnezeu văzut păcătoşilor? Ca să-i încurajeze să iasă din boala lor, ca să conştientizeze că a-L vedea pe Dumnezeu e lucru mare şi înfricoşător, şi foarte de dorit… şi nu ceva mereu la îndemână. Noi oamenii mereu am fost atraşi să obţinem cu usurinta ceea ce nu putem ajunge.

Ştiind că e greu să ajungi a-L vedea pe Dumnezeu, cu siguranţă unii se vor încumeta a urca drumul anevoios al luptei cu patimile.

“Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut” Ioan 20,29

Sursa: Fata nevazuta a lumii….

Unii oameni ar trebui sa nu moara niciodata…

Acest articol apartine www.digerate.blogspot.com
Acum 2 ani de zile, pe 25 iunie, pentru mine au murit Muzica si Dansul. Au plecat dintre noi o data cu cel mai mare artist al tuturor timpurilor. Poate sunt subiectiva. Fie! Michael Jackson a reprezentat pentru mine apogeul. Chiar daca imi plac enorm de multi cantareti si multe genuri muzicale… am avut, am si voi avea tot restul vietii un respect imens pentru omul care a inventat muzica pop moderna. Si dansul. Si povestile video din spatele melodiilor. Omul care a devenit legenda cum s-a urcat pe scena, de la doar cativa ani. A fost supranumit Regele muzicii pop. A fost supranumit “Masina de dans”. A fost cel mai mare perfectionist pe care omenirea l-a vazut. Un artist ce-si respecta publicul, considerand ca foarte bine nu e suficient. Arta lui trebuia sa fie perfecta! Altfel nu era multumit. Adolescenta fiind, cand l-am descoperit pe Michael, am considerat ca aud Muzica insasi. Imbinata cu Dansul. Mai aproape de oameni ca niciodata, suficient de simple cat sa le inteleaga toata lumea, indiferent de limba, religie si localizare pe glob. Cand am aflat ca a murit am fost extrem de trista, o parte din acea tristete o mai resimt si astazi. Si totusi, desi emotiile se estompeaza in timp, nu va mai fi nimeni ca el. Nu am avut bani sa ma duc la concertele lui din Romania. Cu atat mai putin pe afara. Permanent m-am gandit ca el va ramane neschimbat, neimbatranit, si va da noi si noi concerte, in timp ce eu voi creste si voi avea ocazia sa-l vad facand miracole pe scena. Din pacate… Michael a murit acum 2 ani. Nu o sa ma gandesc ce muzica ar mai fi putut scrie acest geniu muzical si coregrafic. O sa spun doar ca :
Unii oameni ar trebui sa nu moara niciodata…

 

]Daca v-a placut acest articol nu uitati sa-l distribuiti mai departe. Multumesc.

Sursa: Digerate