Renunta la rezultate, dar, absolut niciodata, nu renunta la pasiune

Postat Maria

”Exista o diferenta intre a fi si a face – iar majoritatea oamenilor au pus accentul pe acesta din urma. Daca alegi evolutia – evolutia sufletului tau – nu vei realiza aceasta prin activitati lumesti ale corpului tau. A face e o functie a corpului. A fi este o functie a sufletului. Corpul face tot timpul ceva, fie din porunca sufletului, fie in ciuda sufletului. Calitatea vietii tale atarna de acest echilibru. Nu trebuie sa faci abstractie de ceea ce face trupul tau. E un lucru important, dar nu la modul la care crezi tu. Actiunile trupului au ca scop reflectarea unei stari de a fi, si nu incercarea de a atinge o stare de a fi. Sufletul inseamna pentru totdeauna a fi. El este ceea ce este, indiferent de ceea ce face corpul – si nu din cauza a ceea ce face corpul. Daca gandesti ca viata ta inseamna numai a face, nu intelegi ce insemni tu. Sufletului tau ii pasa numai de ceea ce esti in timp ce faci orice faci. Sufletul cauta starea de a fi, si nu starea de a face. El nu face altceva decat sa incerce sa traiasca aceasta experienta. Si ceea ce el isi aminteste este ca cel mai bun mod de a avea aceasta experienta este prin a fi. Sufletul este preocupat numai de locul unde urmeaza voi sa fiti. Urmeaza sa fiti intr-un loc numit frica, sau intr-un loc numit dragoste? Unde sunteti – si de unde veniti – cand dati piept cu viata?Sa vorbim despre doi oameni care sunt relativ la fel de dotati. Unul infloreste, in timp ce celalalt se zbate. Unul are succes si celalalt nu. Asta se intampla nu din cauza a ceea ce vreunul din ei face, ci din cauza a ceea ce amandoi sunt: unul e deschis, prietenos, curtenitor, util, vesel, atent, increzator, bucuros cand munceste – in timp ce celalalt este inchis, distant, indiferent, neprietenos, mohorat, plin de resentimente. Adevar iti spun eu tie: A fi il atrage pe A fi si produce experienta. Tu ai venit pe aceasta planeta pentru a produce ceva cu ajutorul sufletului tau. Trupul tau este pur si simplu instrumentul sufletului tau. Mintea ta este puterea care-ti face corpul sa functioneze. Deci, in cazul asta, ai o masinarie de forta folosita pentru a crea dorinta sufletului. Daca urmam ordinea fireasca a lucrurilor, nimeni nu face nimic pentru ca sa fie fericit – suntem fericiti si de aceea facem ceva. Nimeni nu face ceva ca sa fie plin de compasiune – suntem plini de compasiune si de aceea actionam intr-un anumit fel. Decizia sufletului precede actiunea corpului – in cazul unei persoane foarte constiente. Numai o persoana inconstienta incearca sa produca o stare a sufletului prin ceva ce face trupul. Acesta este intelesul afirmatiei “viata ta nu inseamna ceea ce face trupul tau”. Este totusi adevarat ca ceea ce face trupul tau este o reflectare a ceea ce este viata ta. Aceasta este o alta dihotomie divina. Aminteste-ti intotdeauna: tu nu esti ceea ce faci. Tu esti o fiinta umana. Starea ta de a fi este ceea ce esti. Lucrarea vietii tale este o afirmatie a lui cine esti. Starea de a fi este cel mai inalt grad de existenta. Existenta in esenta ei inseamna Dumnezeu in esenta lui. Si totusi, pentru noi nu a fost niciodata suficient sa fim. Noi am tanjit intotdeauna sa traim experienta lui ce Suntem – si aceasta necesita un cu totul alt aspect al divinitatii - numit a face. Sa zicem ca sunteti, in miezul minunatului vostru sine, acel aspect al divinitatii numit dragoste. (Acesta este, apropo, adevarul despre voi). Acum, un lucru este sa fii dragoste si alta sa faci ceva cu dragoste. Sufletul tanjeste sa faca ceva pentru ceea ce este, ca sa se poata cunoaste pe sine insusi in propria sa experienta. Asa ca se va stradui sa realizeze – prin actiune – ideea lui cea mai inalta. Asemenea dorinta puternica de a face acest lucru se numeste pasiune. “Omoara pasiunea si-l vei omori pe Dumnezeu”. Pasiunea este Dumnezeu care vrea sa te salute. Pasiunea este dragostea de a transforma existenta in actiune. Ea alimenteaza cu combustibil locomotiva creatiei. Ea preschimba conceptele in experienta. Pasiunea este focul care ne indeamna sa exprimam cine suntem cu adevarat. Niciodata sa nu negati pasiunea, pentru ca aceasta inseamna sa negati cine sunteti si cine vreti cu adevarat sa fiti. Pasiunea este dragostea de a face ceva. A face ceva inseamna a fi – trait ca experienta. O data ce Dumnezeu (sau Dumnezeul din tine) face acest lucru de iubire, Dumnezeu s-a realizat pe sine insusi – si nu mai are nevoie de nimic altceva. Pe de alta parte, omul simte nevoia de a i se rambursa ceva: daca tot e sa iubim, foarte bine, dar sa primim si niste dragoste inapoi. Ceva de genul acesta. Asta nu e pasiune, asta inseamna sa te astepti la ceva. Aceasta e cea mai mare sursa a nefericirii omului. Este ceea ce il separa pe om de Dumnezeu. Sa-ti traiesti viata fara sa te astepti la ceva, fara nevoia de a avea un anumit rezultat; sa renunti la atasamentul de rezultate – aceasta este libertatea. Aceasta este Dumnezeirea. Adica, unimea si unirea cu Dumnezeu, a te topi in divinitate si a deveni una cu ea. Bucuria Mea este in actul de creatie, nu in ceea ce urmeaza. Prin urmare, renunta la rezultate, dar, absolut niciodata, nu renunta la pasiune. Pasiunea este drumul, este calea spre Realizarea de Sine. Chiar si in termeni pamantesti se poate spune, destul de corect, ca daca nu ai nicio pasiune pentru nimic, nu traiesti. Deci ce ar fi daca ai face o alegere mai inalta? Ce ar fi daca ai alege bunatatea, compasiunea, intelegerea, iertarea, iubirea? Ce-ar fi daca ai alege starea de Dumnezeire? Care ar fi experienta ta? ” Fragmente din cartea Conversatii cu Dumnezeu, vol.I – de Neale Donald Walsch … . . .

sursa 

Sursa: eulinterior.blogspot.ro