Prietenului său Angelo Battisti, care îl întreba în legătură cu aceste fapte, i-a spus într-o zi
«Angioliono, eu sunt o taină chiar şi pentru mine însumi»”
Renzo Allegri – jurnalist italian, cel mai important biograf al lui Padre Pio,
autorul cărţii „Padre Pio – omul speranţei”
A făcut mai mult pentru a transforma economia sudului rural al Italiei decât toate cele 61 de guverne ale Italiei de până acum. Micul oraş în care a trăit şi a murit, San Giovanni Rotondo, a devenit cel mai vizitat loc de pelerinaj al creştinismului, după relicvele Fecioarei din Guadalupe din Mexic, atrăgând peste 7 milioane de vizitatori anual.
Persecutat de către Biserică decenii la rând, la 34 de ani de la moartea sa, în 2002, a fost sanctificat de Papa Ioan Paul al II-lea, în faţa celei mai mari mulţimi pe care a văzut-o vreodată Piaţa Sfântul Petru din Roma. Milioane de oameni din întreaga lume cred cu fermitate că „nu a refuzat niciodată o cerere” şi că moartea nu i-a redus puterea.
Padre Pio din Pietrelcina a fost primul preot care a purtat stigmatele – semnele răstignirii lui Cristos – întipărite pe trup. Acestea au fost doar cele mai cunoscute din seria de fenomene supranaturale care, încă de la o vârstă fragedă, i-au călăuzit întreaga existenţă: viziuni, bilocaţii, levitaţii, citirea gândurilor, premoniţii şi darul vindecării. Peste tot pe unde mergea degaja un parfum aparte, o mireasmă a sfinţeniei. A fost un om consacrat cu totul lui Dumnezeu şi „marelui plan de mântuire a omului”. Credinţa lui a adus mii de oameni pe drumul către Dumnezeu. Şi-a trăit viaţa în rugăciune şi în umilinţă. Iubirea l-a însufleţit pe Padre Pio în
realizarea celor două aspiraţii majore ale vieţii sale: una verticală, spre Dumnezeu, prin înfiinţarea Grupurilor de rugăciune – unde credincioşii se întâlnesc de patru ori pe lună pentru a se ruga împreună, cealaltă orizontală, spre oameni, prin construirea unui spital modern: Casa de Alinare a Suferinţei. Astăzi în întreaga lume există peste 3.000 de Grupuri de rugăciune, iar Casa de Alinare a Suferinţei a devenit cel mai mare spital din sudul Italiei.
Renzo Allegri îl descrie astfel: „Padre Pio a fost şi rămâne omul speranţei. De-a lungul întregii sale existenţe, în mijlocul celor mai mari şi mai obscure dificultăţi, a continuat mereu să privească înainte cu optimism, încredere şi iubire. Avea iniţiative măreţe şi o credinţă care provoca miracole.
Era un om care credea în progres: spitalul său în slujba bolnavilor a avut o mare importanţă, încă de la început. Viaţa lui privată n-a fost niciodată înrobită în faţa convenţiilor sau a regulilor lipsite de sens. Era de o foarte blândă afecţiune. Iubea oamenii. Plângea alături de cei disperaţi, suferea pentru ei, râdea cu cei ce erau mulţumiţi. Şi astăzi are admiratori şi credincioşi chiar şi printre protestanţi, anglicani, hinduşi sau budişti. E un om care va fi tot mai iubit de către oameni. E destul să începi să-l cunoşti pentru a fi fascinat de el.”
Cuvintele şi învăţăturile lui vorbesc de la sine: „Aminteşte-ţi că temeiul desăvârşirii este iubirea; cine trăieşte, trăieşte în Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire nesfârşită.”„Singura noastră grijă să fie aceasta: «Să-L iubim pe Dumnezeu şi Lui să-i fim pe plac», să nu ne îngrijorăm de restul, ştiind că Dumnezeu va avea grijă de noi, mai mult decât putem s-o spunem sau să ne închipuim.” „Îi cer Domnului harul de a nu mă lăsa să intru în Paradis, până când ultimul dintre fii mei spirituali, ultima dintre persoanele încredinţate grijii mele sacerdotale, nu va fi intrat înaintea mea”. Prin întreaga lui viaţă, Padre Pio ne învaţă să-l iubim pe Dumnezeu.
Iată ce scria părintele Agostino din San Marco, unul dintre primii săi părinţi spirituali: „Extazele şi viziunile au început de vârsta de cinci ani, când Francesco a avut gândul şi sentimentul de a se consacra pentru totdeauna Domnului, şi au durat întreaga sa viaţă. Întrebat cum de le-a ascuns atâta vreme, a răspuns nevinovat că nu le-a dezvăluit pentru că le considera lucruri obişnuite, care li se petrec tuturor fiinţelor. Într-o zi mi-a spus cu naivitate: «Dar dumneavoastră n-o vedeţi pe Sfânta Fecioară?» La răspunsul meu negativ el a adăugat: «Spuneţi asta din sfântă umilinţă».”
Încă înainte de a intra la mănăstire, Padre Pio a simţit chemarea lui Dumnezeu, dar şi faptul că va avea de înfruntat multe greutăţi pentru a-şi duce la împlinire vocaţia. Iată viziunea avută de acesta la sfârşitul anului 1902, la doar 15 ani, în timp ce medita. O redăm aşa cum i-a descris-o chiar el după câţiva ani confesorului său:
„Francesco a văzut alături un bărbat impunător de o rară frumuseţe, strălucitor ca soarele, care luându-l de mână l-a încurajat cu o invitaţie precisă: «Vino cu mine, pentru că trebuie să lupţi, ca un mare războinic ce eşti». A fost condus pe o câmpie foarte întinsă, în mijlocul unei mulţimi de oameni împărţiţi în două tabere: de o parte oameni cu chipul minunat şi îmbrăcaţi în straie albe ca zăpada; de cealaltă parte oameni cu înfăţişare groaznică şi îmbrăcaţi în straie negre ca nişte umbre întunecate.
Tânărul, dispus între cele două şiruri de spectatori, a văzut venind spre el un om de o nemaipomenită înălţime, aproape atingând norii cu fruntea, având un chip îngrozitor.
Personajul strălucitor care-i stătea alături l-a îndemnat să lupte cu personajul monstruos. Francesco s-a rugat să fie cruţat de furia omului straniu, dar cel luminos nu a acceptat. «Zadarnică e orice împotrivire a ta, cu acesta trebuie să te iei la trântă. Fii curajos: intră încrezător în luptă, înaintează cu hotărâre, căci îţi voi sta aproape. Te voi ajuta şi nu-l voi lăsa să te doboare».”
Înfruntarea a fost acceptată şi s-a dovedit a fi crâncenă. Dar cu ajutorul personajului luminos, aflat mereu aproape, Francesco a fost mai puternic şi a învins. Personajul monstruos, pus pe fugă, a târât după el toată acea mulţime cu aspect oribil, printre urlete, înjurături şi strigăte înfiorătoare. Cealaltă mulţime, cu o înfăţişare foarte frumoasă, s-a dezlănţuit în aplauze şi imnuri de laudă la adresa Aceluia care îl ajutase pe bietul Francesco într-o atât de crudă bătălie.
Personajul strălucitor şi mai luminos decât soarele a aşezat pe capul victorios al lui Francesco o coroană de o rară frumuseţe, care ar fi imposibil de descris. Coroana a fost imediat retrasă de personajul cel bun, care a precizat: «ţi-am pregătit alta, şi mai frumoasă. Dacă vei ştii să lupţi cu personajul împotriva căruia tocmai ai luptat. El se va întoarce mereu la asalt… Luptă cu hotărâre şi nu te îndoi de ajutorul meu… Să nu te înspăimânte înfăţişarea lui, să nu te sperii de monstruoasa lui prezenţă… Eu voi fi lângă tine, te voi ajuta mereu pentru ca tu să reuşeşti întotdeauna să-l îngenunchezi».”
„Într-o zi”, spune Padre Pio, „sarcina de a cere binecuvântarea i-a venit unui coleg de-al meu, napolitan, în vârstă de 20 de ani. Acesta a cerut cu voce fermă, aşa cum prevedea regulamentul: «Binecuvântează-ne părinte», dar stareţul n-a răspuns, iar noi a trebuit să rămânem îngenunchiaţi fără să mâncăm. După o vreme, colegul acela al meu, exasperat, a spus cu voce tare: «La Napoli, ca să-i vezi pe nebuni plăteşti zece bani. În schimb, aici îi vedem pe gratis».”
Acestea erau însă doar mici inconveniente, care nu îi deranjau viaţa spirituală. Un coleg de noviciat, fratele Placido din San Marconi Lamis povestea: „fratele Pio în timp ce medita plângea cu lacrimi atât de multe încât pe duşumea lăsa o pată. Unii colegi îşi râdeau de el. Atunci, pentru a nu fi luat în râs, fratele Pio punea o batistă pe jos, pentru ca lacrimile să curgă pe ea”. Un alt confrate, Guglielmo din San Giovanni Rotondo îşi amintea: „după lectura din timpul meditaţiei, care se referea totdeauna la Patimile Domnului nostru Iisus Cristos, fratele Pio rămânea multă vreme în genunchi vărsând lacrimi din belşug. Pentru a-şi putea prelungi rugăciunile, cerea să fie scutit de recreaţie, de plimbare, iar uneori de cină.”
Preotul din Pietrelcina povesteşte că în data de 7 septembrie 1910, în timp ce Padre Pio se ruga, în faţa sa au apărut Iisus şi Fecioara Maria şi i-au dăruit stigmatele. Acesta a venit acasă şi i-a relatat totul preotului, iar apoi a adăugat: „Părinte Tore, fie-ţi milă de mine: să-ţi cerem ajutorul lui Iisus. Vreau să sufăr, să mor de suferinţă, dar totul pe ascuns”. Se rugaseră împreună şi imediat semnele vizibile ale stigmatelor au dispărut, dar au rămas suferinţele foarte puternice.
Iată cum descrie chiar Padre Pio misteriosul eveniment, într-o scrisoare datată 8 septembrie 1911, adresată părintelui său spiritual, Benedetto din San Marco: „Aseară mi s-a petrecut un lucru pe care nu-l pot nici pricepe, nici înţelege. În mijlocul palmelor mi-a apărut o pată roşie, cam cât forma unui bănuţ, însoţită de o durere puternică şi ascuţită în centrul acelei pete. Durerea era mai tare în partea stângă, încât o simt şi acum. Chiar şi în tălpi simt o uşoară durere. Acest fenomen se repetă de aproape un an”.
Durerea provocată de acea experienţă mistică era extrem de intensă. Tot părintelui său spiritual i-a scris în acele zile: „Rana e atât de dureroasă încât numai din pricina ei aş putea muri de peste de o mie de ori. O, Doamne Dumnezeule, de ce nu mor? Eşti oare atât de crud, tu care rămâi surd la strigătele celui care suferă şi nu-i aduci alinare?”. O altă confesiune sună astfel: „Rana ce mi se redeschide
sângerează, sângerează mereu…” Probabil este vorba despre rana din coastă pe care Padre Pio a reuşit să o ţină ascunsă faţă de ceilalţi călugări până în 20 septembrie, când s-au deschis rănile de la mâini şi de la picioare.
Iată modul în care Padre Pio i-a descris trăirile sale părintelui său spiritual, într-o scrisoare de pe data de 22 octombrie 1918: „Eram aşezat pe platforma corului, după celebrarea Sfintei Liturghii, când am fost surprins de o toropeală asemănătoare cu un somn dulce. Toate simţurile mele, interne şi externe, precum şi simţurile sufleteşti, se găseau într-o împăcare de nedescris. În timp ce mă aflam în această stare, a apărut un personaj misterios, asemenea celui văzut în seara de 5 august, cu deosebirea că acesta avea mâinile, picioarele şi coasta şiroind de sânge. Vederea lui m-a îngrozit. Simţeam că mor şi aş fi murit dacă Domnul nu ar fi intervenit să-mi potolească inima care mi se zbătea nebună în piept. Când personajul cel misterios a plecat m-am pomenit cu mâinile, picioarele şi coasta perforată şiroind de sânge. Închipuiţi-vă durerea sfâşietoare pe care am resimţit-o atunci şi pe care o încerc în fiecare zi. Rana de la inimă revarsă mereu sânge, mai ales de joi până sâmbătă seara. Mă tem să nu mor din lipsă de sânge, dacă Domnul nu-mi ascultă gemetele de durere şi nu-mi şterge aceste răni. Să-mi lase durerea şi sfâşierea, dar să-mi ia aceste semne exterioare care provoacă o umilinţă şi o confuzie de nedescris şi de neacceptat”.
Padre Pio a aşteptat 32 de zile înainte de a se hotărî să-i spună părintelui său spiritual ce s-a petrecut. A încercat să ţină faptul ascuns şi în mănăstire dar nu a fost uşor. Ceilalţi călugări au văzut urmele de sânge lăsate pe coridor, din biserică până la chilia numărul 5, unde locuia Padre Pio. Stareţul mănăstirii, părintele Paolino a vrut să afle ce se petrece. Padre Pio a fost obligat să-i arate rănile. Stareţul l-a informat imediat pe superiorul provincial, care i-a dat ordin să ţină totul ascuns până la sosirea sa. I-a examinat rănile şi neştiind ce să facă i-a scris superiorului general afirmând: „Nu sunt pete sau urme, ci adevărate răni care au străpuns mâinile şi picioarele. Rana din coastă e sfâşiată cu totul şi sângerează mereu”. Şi superiorul general a dat ordin de a se menţine secretul şi de a se urmări cazul cu deosebită prudenţă.
Unul dintre fenomenele inexplicabile care îi impresiona mai ales pe medicii care l-au îngrijit pe părinte era ,,hipertermia”, adică neaşteptate creşteri de temperatură care la el ajungeau la cote foarte înalte. Hipertermiile lui Padre Pio rămân un caz unic în istoria medicinei. Ciudata anomalie a fost descoperită în timp ce părintele îşi efectua stagiul militar la Napoli. Medicii şi-au dat seama imediat că acel tânăr soldat are nevoie de mai multă îngrijire decât ceilalţi bolnavi, dar nimeni nu reuşea să priceapă de ce anume suferea. Pentru a se lămuri situaţia, s-a început o analiză clinică prin măsurarea metodică a temperaturii, dar foarte repede medicii au trebuit să renunţe: de fiecare dată când i se punea termometrul, coloana de mercur sărea în sus atât de repede şi de violent încât risca să spargă tubul. Cel care a reuşit pentru prima dată să măsoare cu precizie temperatura lui Padre Pio a fost un medic din Foggia. În timpul unui lung concediu de boală,
Padre Pio se oprise la mănăstirea acelui oraş şi continua să se simtă rău. După ce a distrus mai multe termometre, medicul care îl îngrijea s-a gândit să recurgă la un termometru de baie, care rezistă la apa fierbinte. În câteva clipe, acest termometru a arătat 48 de grade Celsius.
Între 1920 şi 1922, doctorul Giorgio Festa, primul medic care a studiat ştiinţific stigmatele lui Padre Pio, a avut prilejul să constate că în zilele în care părintele se simţea bine, avea o temperatură normală, adică 36,2 grade dimineaţa, 36,5 seara; când avea tulburări, temperatura sa, măsurată cu un termometru de mare precizie, atingea valori de 48 de grade şi chiar 48,5.
În cartea sa despre stigmatele lui Padre Pio, doctorul Festa a scris: ,,Cei care se ocupă de conservarea cărnii de animal ştiu că trebuie să o scurgi de tot sângele, pentru a evita mirosurile neplăcute, sângele fiind ţesutul organic care intră cel mai repede în descompunere. Deci, bandajele pline de sângele care ţâşneşte din rănile lui Padre Pio, chiar şi pentru faptul că uneori le schimbă destul de rar, n-ar trebui să miroasă a parfum. Acest fenomen, în simplitatea şi înalta elocvenţă cu care se oferă studiului nostru, contravine prin urmare oricărei legi naturale şi ştiinţifice”.
Un alt fenomen misterios, care s-a repetat adesea în viaţa părintelui şi care a fost amplu confirmat, este bilocaţia. Potrivit cercetătorilor mistici, bilocaţia reprezintă ,,prezenţa simultană a aceluiaşi om în două locuri diferite”. Nu există explicaţii științifice pentru acest fapt. S-a observat în multe situații, că atunci când persoana ,,călătoreşte” în acest mod, trupul rămâne nemişcat. Uneori, chiar în mijlocul unei conversaţii, Padre Pio întrerupea discuţia şi părea că aţipeşte. În multe astfel de momente s-a constatat că apăruse în alt loc, fenomenele de bilocație nefiind o raritate pentru părintele capucin.
Părintele Alberto D'Apolito, care l-a cunoscut pe Padre Pio în 1917 şi timp de cincizeci de ani i-a rămas foarte apropiat, a relatat aceste două întâmplări: ,,Într-o după-amiază, în timp ce treceam pe coridorul mănăstirii, l-am văzut pe Padre Pio oprit în faţa geamului cu privirea aţintită asupra muntelui. M-am apropiat pentru a-i săruta mâna, dar el nu şi-a dat seama de prezenţa mea şi mi s-a părut că mâna lui e ţeapănă. În acel moment, l-am auzit pronunţând cu voce foarte clară formula iertării păcatelor. Înspăimântat, am dat fuga să-l chem pe părintele stareţ. Ne-am întors împreună la Padre Pio care, după o clipă, s-a scuturat ca după o aţipeală. S-a întors spre noi doi şi a spus: «Sunteţi aici? Nu mi-am dat seama.» După câteva zile, a sosit de la Torino o telegramă de mulţumiri către stareţ, deoarece l-a trimis pe Padre Pio să asiste pe un muribund. Din telegramă se putea deduce că muribundul tocmai îşi dădea sufletul în momentul în care părintele, la San Giovanni Rotondo, pronunţa cuvintele de iertare.
Padre Pio a murit in septembrie 1968, la varsta de 81 de ani.
Corpul celui mai popular si mai controversat sfant al vremurilor moderne a fost expus public la 24 aprilie 2008, la 40 de ani de la moartea sa, in centrul cultului sau din San Giovanni Rotondo, peninsula Puglia, in sudul Italiei. 20.000 de pelerini au stat la coada ore intregi pentru a arunca o privire corpului Sfantului Pius de Pietrelcina, cunoscut mai mult drept Padre Pio. Liturghia celebrata inainte de dezvelire, a fost transmisa live de televiziunea italiana de stat, si de multe alte canale, printre care si Al Jazira. Cardinalul portughez Jose Saraiva Martins, prefectul Congregatiei pentru Cauzele Sfintilor, a declarat: “Astazi veneram corpul sau. Padre Pio nu este numai un corp mort. Privind la ramasitele sale pamantesti ne aducem aminte de tot binele pe care l-a facut”, il citeaza ziarul britanic The Independent, monitorizat de Rompres.
De-a lungul timpului omenirea a beneficiat de manifestarea unor caractere puternice care au contribuit la elevarea nivelului spiritual al planetei. De la aceşti oameni remarcabili învăţăm că a fi înţelept nu înseamnă doar a cunoaşte cu mintea, deoarece devenim astfel doar nişte simpli cunoscători. Devenim cu adevarat înţelepţi atunci când învăţam să primim aceste învăţături cu inima. În clipa în care cunoaşterea este trecută şi prin filtrul inimii ea se numeşte înţelepciune. Cunoaşterea mentală demistifică universul, iar un univers demistificat este un univers fără Dumnezeu, lipsit de poezie, de frumuseţe, de muzică. Culorile curcubeului rămân nevăzute şi tu devii ataşat doar de lucrurile lumeşti: bani, putere, prestigiu.
surse
MESAJUL LUI IISUS HRISTOS PRIN PADRE PIO
MESAJE DE AVERTIZARE din partea
MANTUITORULUI nostru, MESSIA IISUS HRISTOS
SE APROPIE ZIUA SOSIRII MELE!
La aceasta Venire a Mea, in timpul pedepselor ingrozitoare,
VOI FI TOTUSI INDURATOR CU TOTI CEI CARE ISI PUN SPERANTA IN MINE
SI AU INCREDERE IN CUVINTELE MELE.
De asemenea, CEI ALESI nu au de ce sa se teama caci, asa cum le-am promis,
VOR FI SALVATI LA TIMP: EU, CIND MA VOI INALTA DE PE PAMINT, II VOI RIDICA PE TOTI CEI MANTUITI LA MINE.
(Vezi Noul Testament, Ioan, capitolul 12, versetul 32).
Cei alesi sunt toti pamintenii care in vietile anterioare au ales sa lupte pina la moarte pentru Adevar. Prin jertfa lor (moartea de martir) ei si-au demonstrat devotiunea suprema fata de Creator si au primit drept rasplata Mantuirea, Gratia Divina. CA SI MINE, ACESTI APOSTOLI SI UCENICI SUNT REVENITI DIN LUMILE DIVINE IN TRUP PE TERRA. EI VOR FI RAPITI IN VAZDUH IMEDIAT DUPA CE MA VOI INALTA DIN NOU LA CER, IN NOUL IERUSALIM CERESC (acest imens oras spatial a venit deasupra Pamintului in urma cu cca 2000 de ani si a revenit in ziua de Craciun a anului 1995; in prezent este vizibil cu ochiul liber seara/ noaptea, spre Rasarit, daca cerul e senin; a fost fotografiat si de telescopul Hubble, dar desigur ca nu s-a facut deloc publicitate, pt a nu produce “panica” in rindul populatiei).
CATACLISMUL VA INCEPE IARNA, intr-o noapte friguroasa. Vantul va vui tare; dupa un timp, SE VOR AUZI TUNETE PUTERNICE. ATUNCI SA INCHIDETI USILE SI FERESTRELE, pe cit posibil sa nu intre deloc aer din exterior, caci vintul va aduce gaze otravitoare, ce se vor imprastia pe toata suprafata planetei. INCEPETI DE PE ACUM PREGATIRILE, caci incaperea in care veti locui trebuie bine izolata! Geamurile vor fi astupate cu paturi, spre a nu lasa loc luminii (radiatiilor) din exterior sa patrunda. Veti intrerupe curentul, veti inchide apa si gazele.
DIN CER VOR PORNI URAGANE DE FOC SPRE PAMANT si se vor extinde. FURTUNA, PLOAIE, TUNETE, FULGERE SI CUTREMUR SE VOR INTERCALA SUCCESIV. PLOAIA DE FOC VA FI PERMANENTA.
Aceasta pedeapsa teribila nu se poate compara cu nici una din cele trimise de Dumnezeu de la facerea lumii. TERIBILA INCERCARE VA DURA 72 DE ORE, adica 3 zile si 3 nopti, timp in care va pieri cel putin o treime din populatia globului, asadar vor muri mai multi oameni decat in cele doua razboaie mondiale la un loc.
NU PARASITI LOCUINTA SI NU VORBITI DECIT CU CEI AI CASEI, caci demonii vor imita glasurile celor dragi, spre a va ispiti sa le deschideti ori sa iesiti afara. NU PRIVITI DELOC AFARA in timpul zguduirii pamantului! Acolo va fi minia lui Dumnezeu, pe care El nu doreste s-o vedeti, caci v-ar apuca tremuratul si v-ar umple groaza. Cine se va uita din curiozitate pe geam, va muri.
Ingenunchiati in fata Crucifixului si regretati-va sincer pacatele!
Rugati-va! Rugati-va! Rugati-va!
In primele doua zile de intuneric, satana si diavolii lui vor chinui amarnic pe cei care nu s-au adapostit.
Cel care sufera si moare nevinovat, daca nu a acceptat semnul fiarei (adica actele biometrice, cu cipuri 666) devine martir si urca in Rai, in Noul Ierusalim Ceresc.
In a treia noapte, cutremurul si focul se vor opri treptat, ziua urmatoare va apare Soarele.
Cei care si-au batut joc de Mine si nu au crezut in mesajele transmise prin cei alesi de Mine ca apostoli si ucenici, vor fi executati de Ingerii Mei, care deja au primit aceasta sarcina si sunt pregatiti sa actioneze.
Apoi, multi Ingeri vor cobori spre a aduce Spiritul Pacii pe pamint.
Din sufletele celor ramasi in viata se va indrepta spre Cer o deosebita recunostinta.
Munti de ceata vor veni in timpul noptii. VA FI RAZBOI, fara sa-l fi declarat cineva.
Vor fi inundatii uriase si distrugeri incalculabil de mari, drept rasplata a tuturor pacatelor voastre (conform legii cauza-efect). Vor iesi viermi din pamint, iar cerul se va intuneca datorita pasarilor negre ce vor veni dinspre sud.
Tancuri vor trece peste case si bordeie.
Oamenii de pe strazi vor sta cu muschii atirnati bucati, sau vor fi intinsi pe jos, arsi, inegriti. Surprinzator vor disparea de pe fata pamintului orase si sate. Vor disparea multe tari din vest, si se vor forma altele. Anglia va fi nimicita, doar Scotia va ramine.
Cehoslovacia va fi partial distrusa de inundatii. Marseille se va distruge prin foc, la fel 2/3 din Paris, doar turnul Eifel va ramane in picioare.
IN AMERICA VA FI UN RAZBOI DISTRUGATOR.
IN TIMPUL ACESTOR 3 ZILE, SOARELE NU VA LUMINA, IAR CURENTUL ELECTRIC VA FI OPRIT.
VOR ARDE DOAR LUMINARILE SFINTITE. NIMENI SA NU-SI PARASEASCA LOCUINTA, CU NICI UN MOTIV!!!
Dupa aceste trei zile de necaz va aparea pe cer Crucea luminoasa.
Folositi bine putinul timp ramas, cu evlavie, in credinta sincera si cu practicarea Iubirii de Dumnezeu si de aproapele vostru.
Multiplicati acest mesaj si daruiti-l tuturor credinciosilor pe care ii cunoasteti!!!
De multe ori v-a atentionat Cerul, totusi foarte putini ati luat in seama.
Acest mesaj a fost primit de vizionarul stigmatizat Padre Pio, in Italia.
Viata Sfantului, Padre Pio - Complete Movie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu