“Spiritul dacic renaşte” – cartea care va schimba manualele de istorie?

Nou apărută în librării, cartea “Spiritul dacic renaşte”, scrisă de realizatorul documentarului “Dacii – Noi dezvăluiri”, Daniel Roxin, vine să schimbe viziunea multora asupra istoriei noastre.

“Am căutat să aduc cele mai puternice argumente care dovedesc că suntem urmaşii unui neam demn şi inteligent, că geto-dacii nu au pierit şi că există un fir roşu al continuităţii, cu un capăt în antichitate şi cu celălalt în sufletele multora dintre cei care locuiesc astăzi pe aceste meleaguri”, arată autorul cărţii.

Financiarul.ro:    – Ce înţelegeţi, de fapt, prin “spiritul dacic” şi de ce consideraţi că asistăm la o etapă a renaşterii lui?

Daniel Roxin:    - Criza de identitate prin care a trecut în ultima vreme poprul român nu este un accident; eu o consider un obiectiv programat. Paradoxal, însă, exact acutizarea acesteia i-a dus pe români la un prag care a determinat deja un început de renaştere a „spiritului dacic”.

Într-o lume cu valorile răsturnate şi cu o „estetică a urâtului” care a infectat toate aspectele vieţii noastre, nevoia de reaşezare a valorilor în matca lor a devenit o condiţie a supravieţurii ca neam!

Şi foarte mulţi români au înţeles deja acest lucru… Prin urmare, „Spiritul Dacic’ sau, altfel spus, demnitatea şi curajul născute din credinţa în nemurirea sufletului şi din conştientizarea unui sens superior al vieţii, renasc astăzi aici, în mijlocul nostru!

Financiarul.ro:   – Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre trezirea conştiinţei poporului român şi recâştigarea demnităţii lui. De ce avem nevoie să ne cunoaştem strămoşii pentru a ajunge în acest punct al trezirii noastre, ca popor?

Daniel Roxin:   – În opinia mea, putem vorbi despre o reactivare a memoriei ancestrale a poporului român, un fenomen extrem de interesant care îi face pe foarte mulţi să respingă instinctiv teoria falsă a romanizării şi a etnogenezei, potrivit căreia suntem urmaşii a „doi bărbaţi cu braţe tari”.

Pentru o mai bună înţelegere a necesităţii recuperării adevărului istoric, ca o etapă necesară în procesul de trezire a conştiinţei naţionale, le recomand celor care vor să se edifice şi mai mult în acest sens, să studieze „Teoria morfogenetică”, o teorie care, având ca suport o serie de experimente ştiinţifice, postulează existenţa unor câmpuri morfogenetice în care se înregistrează experienţa de viaţă a unui întreg popor, pe durata a mii de ani. Un astfel de câmp morfogenetic, numit de unii suflet sau egregor naţional, creează tipare noi de dezvoltare, în special pentru membrii tineri ai respectivului popor, în funcţie de modul în care a fost „încărcat“ de generaţiile anterioare!!!

Importanţa conectării la adevăratele rădăcini este, prin urmare, uriaşă. Iar dacă ne gândim că de 150 de ani ni s-a deviat atenţia către o istorie care nu ne aparţine, către o realitate care nu este a noastră, am putea vorbi de un anumit fel de castrare energetică. Desigur, subiectul este foarte complex şi nu poate fi cuprins într-un interviu. L-am abordat însă pe larg în cartea “Spiritul dacic renaşte”…

Financiarul.ro:   – Această carte vine să tragă un semnal de alarmă, spunându-ne că poporul nostru şi-a pierdut pe drum adevărul istoric. De ce credeţi că factorii decidenţi, cu precădere cei din sistemul educaţional românesc, sunt atât de insensibili faţă de acest subiect?     

Daniel Roxin:   – Această carte este mai mult decât un semnal de alarmă - este un îndemn la trezire, este un instrument convingător care poate schimba pentru mulţi perspectiva asupra istoriei noastre. Tocmai de aceea, sper să fie dată din mână în mână de toţi cei care înţeleg necesitatea acestui demers.

În ceea ce-i priveşte pe cei care ar putea, dar nu fac nimic sau fac foarte puţin pentru ca adevărul să fie adus la lumină, aş putea spune că unii au alte priorităţi şi, prin urmare, nu îi preocupă subiectul, alţii nu pot ieşi din dogma oficială, o a treia categorie îşi protejează o carieră construită pe teza romanizării şi o a patra categorie, şi cea cu adevărat periculoasă, reprezentată de aşa-numitele „cozi de topor”, slujeşte alte interese decât cele româneşti.

Financiarul.ro:   – Cum vedeţi posibilă recuperarea acestui adevăr istoric, mergând până la schimbarea manualelor şi lecţiilor de istorie?

Daniel Roxin:   – Nu va fi uşor să se rescrie istoria poporului român, iar manualele să cuprindă în ele adevărul. Totuşi, acest lucru este posibil, doar că un astfel de proiect trebuie realizat şi promovat de specialişti – istorici, arheologi, lingvişti, antropologi… Din fericire, există destui specialişti devotaţi acestei cauze şi se adună tot mai mulţi.

Probabil că până la sfarşitul anului viitor se va putea pregăti un proiect complex şi foarte bine documentat care, cu argumente ştiinţifice, să convingă autorităţile române de necesitatea repunerii adevărului istoric în drepturi.

Financiarul.ro:  – Aş vrea să vă rog să facem un exerciţiu de imaginaţie, la care îi invităm şi pe cititorii noştri. În postura de părinte, mergeţi cu copiii dvs. adolescenţi într-o primă călătorie la Sarmizegetusa. Ce le-aţi împărtăşi despre strămoşii noştri daci, astfel încât să zidiţi adevărul istoric în sufletele şi conştiinţa lor?

Daniel Roxin:   – Probabil că le-aş vorbi despre felul în care strămoşii noştri au privit lumea, despre credinţa dacilor în nemurirea sufletului şi puterea interioară născută din aceasta; le-aş mai vorbi despre firul roşu al continuităţii geto-dacilor, cu un capăt în antichitate şi cu altul în sufletele noastre, şi i-aş asigura că spiritul dacic renaşte!

Narcisa Ungureanu

Cartea “Spiritul dacic renaşte” a apărut la editura Vidia, şi poate fi comandată direct de pe pagina editurii (www.vidia.ro) sau poate fi găsită în librăriile  Eminescu şi Cărtureşti din Bucureşti.

Sursa: www.financiarul.ro

Unii istorici oficiali au decis: susținătorii dacilor sunt fasciști sau comuniști!

"Drept raspuns la unele declarații făcute recent de unele personalități ale lumii noastre academice în ziarul Adevărul și în revista Historia, cum ar fi domnul profesor doctor Ioan Piso și doamna profesor doctor Zoe Petre, vă supunem atenției, ca drept la replică, următorul text. De precizat că articolele cărora noi le răspundem mai jos pt fi regăsite aici www.adevarul.ro  si aiciwww.historia.ro

Pentru unii istorici, cine promovează intens amintirea dacilor este fascist

Stimate domnule profesor Ioan Piso, am parcurs cu interes declarațiile dumneavoastră și afirmațiile făcute pe marginea demersului nostru în paginile ziarului Adevărul. Vă mărturisesc deschis că sunt profund dezamăgit de modul în care ne “combateți”, căci discursul pe care îl adoptați nu are nimic de-a face cu zona academică pe care se presupune că o reprezentați. În tot textul interviului pe care l-ați dat, nu am reușit să găsesc nici măcar un contraargument de natură științifică, unul cât de mic, la afirmațiile noastre din primul film documentar (Dacii – Adevăruri tulburătoare) sau care să combată, coerent și documentat, ceea ce noi publicăm pe site.

Debutați în textul respectiv afirmând că, citez: „Ideile care circulă pe internet nu sunt nicidecum “adevăruri tulburătoare”. Ele sunt bazaconii comunistoide sau fascistoide care apar periodic în peisajul nostru subcultural”.

Oare Eminescu sau Bogdan Petriceicu Hașdeu, de pildă, care au susținut, mai mult sau mai puțin vehement, descendența preponderent dacică a acestui popor, erau comuniști sau fasciști care se manifestau într-o zonă a subculturii? După logica enunțata de dumneavoastră asa se pare. Eu vă propun să lămurim, pentru început, această caracterizare pe care, cu lejeritate, ați emis-o.

Fascismul, domnule profesor, are câteva caracteristici definitorii, printre care “sprijinirea violenței, a războiului și militarismului, ca furnizor de transformare pozitivă în societate, de aducere a unui nou spirit, în educatie, insuflarea unei dorințe de a domina în caracterul oamenilor și crearea de camaraderie națională prin intermediul serviciului militar” (Kallis, Aristotle. Fascist Ideology: Territory and Expansionism in Italy and Germany). De asemenea, “fasciștii văd violența și războiul ca acțiuni care creează regenerare, spirit și vitalitate națională” (Griffin, Roger (ed.); Feldman, Matthew (ed.). Fascism: Fascism and culture).

Potrivit legislației românești în vigoare, respectiv O.U.G nr.31/2002, în temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României, art. 2: “prin organizație cu caracter fascist, rasist sau xenofob se înțelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care își desfășoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepțiilor sau doctrinelor fasciste, rasiste sau xenofobe, precum ura și violența pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase și inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violență pentru schimbarea ordinii constituționale sau a instituțiilor democratice, naționalismul extremist.”

Prin urmare, unde am putea fi noi încadrați, ca demers, în doctrinele fasciste? Care dintre lucrurile de mai sus este promovat de noi? Sau promovarea dacilor se înscrie, cumva, ca acțiune cu caracter naționalist extremist? Domnule profesor, este ușor de folosit diverse apelative sau caracterizări. De susținut, nu le-ați sustinut cu nimic, însă.

Un alt element prin care încercați discreditarea noastră pare a fi cel al ocupațiilor noastre. Iarăși folosiți un argument forțat, în lipsa unei pledoarii științifice care să demonteze, element cu element, ceea ce noi susținem.

Faptul că ești general în rezervă, medic sau jurnalist, nu te impiedică, dacă ești înzestrat cu un dram de logică, bun-simț și curiozitate, să te apleci asupra trecutului, să accesezi informațiile, să citești, să compilezi și să pui întrebări forurilor academice.

Ceea ce dumneavoastră probabil nu iîntelegeți este faptul că istoria oficială a unui popor nu trebuie să rămână închistată în teoriile ce deja au câteva zeci de ani, ci ea trebuie “scormonită” permanent, cercetată, argumentată, iar concluziile vechi supuse analizei prin prisma tehnologiilor și informatiilor noi.

Scurtă listă cu argumente ce susțin o altfel de istorie

Un mic exemplu în acest sens ar fi studiul de paleogenetică realizat la Hamburg, ale cărui rezultate au fost prezentate public în primul nostru documentar. Nu ați suflat o vorbă despre asta. Sau nu merită atenție pe motiv că ar fi tot o realizare “fascistoidă”?

Dacă acel studiu relevă o înrudire strânsă a locuitorilor actuali de pe teritoriul României cu populațiile de pe aceste meleaguri ce au viețuit în urmă cu 3.000-5.000 de ani, dacă autori și cercetători moderni, ba chiar unii dintre ei italieni, precum Graziano Baccolini și Massimo Pallatino vorbesc despre descendența tracă a etruscilor sau venetilor, lucru care nu face decât să confirme și completeze informații ce ne parvin încă din antichitate, de la autori precum Tucidite, Seneca, Vergilius, Tacitus, Hellanikos din Mytilene, unde este eroarea în concluzia că o parte din populația antică a Italiei avea descendență tracă și, printr-o logică elementară, era înrudită cu neamurile dacice de la Dunăre?

De precizat că teoria tracismului etruscilor este susținută și de un studiu de paleogenetică realizat în urmă cu aproximativ șapte ani de universitatea Stanford.

Și, pornind de aici, unde este eroare în teoria potrivit căreia limba dacilor și limba romanilor ar fi putut fi înrudite, dacă avem în vedere că etruscii, “suspectați” a fi traci, le-au oferit romanilor alfabetul, dar i-au și influențat în artă, cultură și legislație în perioada de incubație a civilizației lor? Până și legendele romanilor vorbesc despre strămoșii acestora veniți din Troada, o zonă locuită, la acea vreme, de…traci.

În completarea celor de mai sus, concluzia este întărită și de o măsură impusă de împăratul Traian, potrivit căreia era interzisă colonizarea noilor teritorii cucerite cu etnici romani din zona Latium, din pricina depopulării acestui areal în urma colonizărilor excesive de dinaintea domniei sale și a războaielor purtate (așa cum se arată în Historia Augusta).

În Dacia Romană au venit, în mare parte, coloniști din zonele invecinate (potrivit lui Nicolae Iorga), adică traci, frați ai celor ce tocmai fuseseră înrobiți, ce vorbeau aceeași limbă, deoarece ar fi fost total ilogic să fie aduși coloniști din Siria, de pildă, din motive de adaptabilitate la teren, climă, cultură, practici agricole etc. O spun sursele antice, moderne, în număr mare, domnule Piso, nu o spune nici Roxin, nici Roman, nici Savescu.

De asemenea, ponderea celor două legiuni cantonate în Dacia după 106, ce însumau undeva între 9.000 și 11.000 de oameni, era nesemnificativă în raport cu numărul autohtonilor, chiar și în contextul în care mulți bărbați daci au murit în cursul celor două războaie mari cu romanii sau au fost duși ca sclavi în imperiu.

Prin urmare, dacă avem coloniști în mare parte traci și doar câteva mii de legionari (care numai cultură nu răspândeau), atunci despre ce romanizare vorbim în Dacia? Sintagma “ne tragem din daci și romani” este una falsă și periculoasă. Din asta se înțelege că noi, cei de astăzi, suntem urmași ai dacilor și ai romanilor de la Roma, dar istoria oficială a tot omis să ne explice că prin romani trebuie să înțelegem coloniști și veterani lăsați la vatră în Dacia, care aveau statut de cetățeni ai imperiului, nu neapărat caracter etnic de romani de la Roma.

Mai mult, cum a fost posibilă romanizarea atât de rapidă, în contextul în care, pe toată perioada stăpânirii romane în Dacia, autohtonii nu au manifestat mai deloc supunere, istoria consemnând o serie de revolte violente și de atacuri ale dacilor liberi (anii 117, 138, 140, 143, 156-157, 159, anii 167-180 – când lupta de eliberare din provincia Dacia Romană a fost coordonată cu atacuri ale dacilor din afara limesurilor romane – etc, atacuri ce au loc, într-un ritm susținut, timp de mai bine de 200 de ani? Cum s-a făcut romanizarea într-o zonă focar de conflict, caracter despe care vorbesc chiar romanii (Panegiricul lui Aelius Aristide către Roma rostit în aprilie-iunie 144 vorbeşte de “nebunia geţilor”)?

De altfel, mai toată durata domniei lui  Marcus Aurelius, respectiv 19 ani, este marcată de lupte permanente, de războaie ale romanilor cu dacii revoltați. Domnia lui Commodus Antoninus, de asemenea, este marcată prin trei războaie cu dacii liberi, în 180, 183 și 184. La fel domnia lui Caracalla, în anii 217-218, după cum consemnează Dio Cassius, dar și perioada lui Gordian este marcată de conflicte cu dacii liberi, în 238 și 242.
Și aici lista poate continua, cu împărați ce s-au aflat în conflict cu dacii, precum Claudius al II-lea, Gallienus, Valerian (în timpul căruia carpii atacă sudul Dunării pe uscat și pe mare, în 256 supun Colhida, iar în 257 și 258 ocupă Trapezuntul, trec Bosforul și eliberează orașele de pe coasta Asiei Mici: Calcedon, Niceea, Apameea, Nicomedia) sau Filip Arabul (care, în 245, este nevoit, sub presiunea carpilor, să abandoneze definitiv limesul Transalutan).

De ce istoria oficială a pus “cruce” destinului poporului dac în anul 106, când, de fapt, războaiele au continuat până la retragerea aureliană și chiar și ulterior acestui moment? De ce se vorbește, în istoria oficială despre cucerirea și romanizarea dacilor, dacă avem în vedere, susținut de argumentația de mai sus, că dacii au fost cuceriți și stăpâniți doar parțial, o perioadă mică de timp, perioadă în care situația numai calmă nu a fost pe aceste meleaguri? Cam la astfel de întrebări ar trebui să ne răspundeti, domnule profesor. Dacii, așa cum istoria relevă, NU au fost niciodată cuceriți și stăpâniți total de romani.

Ne-ați explicat, totodată, câteva elemente care țin de limba dacă. Am dori să aflăm cum se poate categorisi și descrie particularitățile unei limbi, dacă ea nu este una…cunoscută?

Aș adăuga, la toate astea, că, în multe teritorii ce au făcut parte din imperiul roman sute de ani, nu s-a reușit mai deloc romanizarea, nici lingvistică, nici culturală, nici genetică. Evident, argumentația ar putea continua, însă ar necesita pagini întregi…

Domnule Piso, doamnă Petre, teoriile “dacomane” nu au apărut în era comunistă

Mergând mai departe, domnul Piso, total pe lângă subiect, ne oferă o informație potrivit căreia un fost ministru al culturii nu a schițat niciun gest atunci când a fost distrus castrul roman de la Apulum. Da, e păcat, sunt vestigiile noastre, nu contrazic, însă oare pentru Sarmizegetusa sau Argedava a militat cineva într-un mod răspicat? Despre jaful amestecat cu ignoranța de acolo vorbește lumea academică public ? Cum poate un istoric să combată o teorie care susține altceva decât teoria oficială, din moment ce aceasta din urmă este bazată, în mare parte, pe supoziții? Căci despre supoziții vorbim și atât, din moment ce, de pildă, zona Sarmizegetusei nu a fost cercetată nici măcar în proporție de 5%.

Dar e de înțeles oarecum, dacă ne gândim că multe dintre persoanele care ne combat au în spate cariere construite în zeci de ani pe teorii ce nu acceptă nimic nou. Ar fi culmea să se recunoască, fie măcar și drept doar teorie sau posibilitate, ceva ce ar clătina un pic din aceste cariere.

Domnul Piso, precum și doamna Petre, atunci când vorbesc despre teoriile noastre, spun c-ar fi născute sau cel puțin dezvoltate în comunism. Sunteți într-o eroare, stimați istorici. Cum îi combateți, de pildă, pe D`Hauterive “Memoriu asupra vechei și actualei stări a Moldovei” (“Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi s-ar putea zice că este mai puțin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi și dacă nu m-aş teme să dau o înfățișare paradoxală acestei observații juste aș zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puțin a aceea în ale cărei părți se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi mai ales moldoveneasca sunt însuşi acest grai”); Miron Costin,  Mihail Kogalniceanu (“Nevinovată nenorocire de a fi produs o școală [Ardeleană] destul de numeroasă de români noi, care fără a-şi sprijini zisele cu faptele, socot că-și trag respectul lumii asupra-și când strigă că se trag din romani, că sunt romani și prin urmare cel întâiu popor din lume”); Schlözer, Russische Annalen (“Acești volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmași ai marii și străvechii seminții de popoare a tracilor, dacilor și geților, care și acum își au limba lor proprie și cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane”); C.Cantacuzion: “Dachii prea veche a lor limbă osebită având, cum o lăsară, cum o lepădară așa de tot și luară a romanilor, aceasta nici se poate socoti nici crede”); Bocignoli (“Românii despre care am mai spus că sunt daci”)? Nu toți au trăit în comunism sau in secolul 19…

Evident, lista surselor și citatelor antice, medievale, moderne și contemporane poate continua, însă am vrut să evidențiez esența: anume că dacii nu au început să fie priviți drept strămoșii de drept ai acestui popor, drept baza sa etnică, în era comunista sau începând cu secolul 19, așa cum dumneavoastră, într-un mod eronat, sustineți, ci au fost văzuți așa, de către autorii români și străini, secole întregi, mai până în preajma “lobby-ului” Școlii Ardelene. Mihai Viteazul era numit, de pildă, de inamici, “Malus dacus”-Dacul cel rau…

Referindu-mă acum la o afirmație ce aparține doamnei Zoe Petre, respectiv că “Vreau să spun că niciunul dintre compatrioții noștri de azi nu are un stră-străbunic dac de care familia lui să-și amintească, cum nu are de altfel niciun străbunic roman cunoscut de bunicii lui; în schimb, oricare dintre noi poate avea un străbunic pe care familia l-a ținut minte, și care să fi fost grec, ungur sau armean: eu am avut o străbunică grecoaică de la Tulcea şi o bunică austriacă”.

Stimată doamnă Petre, evident că acest popor a suferit, etnic, influențe de-a lungul a două milenii, însă, repet, studiile de paleogenetică relevă o conexiune clară și strânsă a populației actuale a României cu populațiile antice de pe acest teritoriu, nu cu armenii, turcii sau maghiarii (care, de altfel, la acea vreme, nici nu se aflau pe aici), ci nu așa cum sustineți dumneavoastră, anume că “în concepţia comună naţionalismul românesc să fie strâns legat de o populaţie a cărei moştenire o „păstrăm“, semnificativ diluat, în ADN-ul nostru”.Mai mult, baza etnică a unui popor nu se stabilește prin exemple particulare.

Paleogenetica vă contrazice total și spune că nu avem deloc un ADN diluat…Iar dacă, poate, dumneavoastră vi s-a vorbit, de către bunici, în copilarie, despre potențiali strămoși maghiari, armeni sau turci, eu unul, de la ai mei, am auzit povești despre daci…Se poate să avem cu toții sânge amestecat, e normal să se întâmple asta în 20 de veacuri cu linia sangvină, dar baza etnică, elementul principal constitutiv, este cea care rămâne în conștiința colectivă, la nivel spiritual, și relevată în studiile ADN, la nivel științific. Un exemplu în acest sens: numele meu de familie este Roman. Asta mă face cumva și genetic descendent al romanilor?

În altă ordine de idei, ce ne facem cu zecile de statui ce reprezintă daci, aflate în marile muzee ale Europei, parte din ele, dar și la Roma, altă parte? Cum ne explicați modul artistic ales de sculptorii romani pentru a reprezenta niște “învinși”?

Domnilor istorici, sunteți în eroare, nu negăm influența romanilor

Ca o concluzie, aș vrea să vă informez, dacă până acum nu v-ați dat seama, că nimeni dintre cei implicați în acest demers nu contestă importanța și influența romană în spațiul carpato-danubiano-pontic, în particular, sau în cel al Europei, în general, în artă, cultură sau drept. Ceea ce noi aducem în discuție este cultura și civilizația dacilor, elemente prea puțin promovate sau explicate de cercetătorii noștri.

Refuzăm, în același timp, să preluăm termenul de “romanizare” în sensul dat de istoria oficială, respectiv romanizare etnică și lingvistică, în contextul în care vorbim de coloniști și ostași aduși sau/și recrutați din orice alte zone ale Europei, Asiei sa Orientului, mai puțin din Latium.

Să nu uităm că Ardealul a stat sub administrație maghiară aproximativ 1.000 de ani și, totuși, acolo, cele două grupuri etnice, maghiarii și românii, nu s-au influențat genetic foarte mult, interacționând, e drept, dar nu dând naștere unui nou popor.

Același exemplu poate fi dat și în cazul influenței turcești în Țara Românească și Moldova. Evident că limba unui popor suferă modificări în timp (se întâmplă și astăzi asta, când preluăm masiv cuvine englezești, depildă), nimeni nu afirmă astăzi c-am vorbi limba dacă de acum 2000 de ani, însă teoria potrivit căreia dacii și-au lepădat limba și cultura într-un interval de timp așa de scurt este una mai mult decât puerilă și ilogică.
Este greu de crezut că dacii, chiar după 106, cu o mână țineau furca sau falxul pentru a se revolta împotriva romanilor, iar cu cealaltă redactau, frumos și caligrafic, texte în latină, însușindu-și limba cotropitorului. Pentru că Traian asta a fost, un cotropitor care, astăzi, cu acceptul dumneavoastră, ca reprezentanți ai lumii academice, a ajuns erou național, așezat la loc de cinste în fața Muzeului Național de Istorie…

Vă rog să mai țineți seamă de faptul că istoria oficială, pe care dumneavoastră o suțineți, este scrisă de oameni, nu de deținători ai adevărului absolut, oameni ce au scris și au redat evenimente supuși unui anumit context politic, social și economic. Tot oameni, nu puțini, sunt și cei ce contrazic această variantă oficială, unii dintre ei români, alții străini, unii dintre ei oameni de prestigiu, cu pregătire profesională înaltă în istorie, lingvistică sau palogenetică. Dar, evident, pentru domniile voastre pleiada întreagă de surse pluridisciplinare ce vă combat teoria oficială este nedemnă de luat în seamă din simplul motiv că…nu e cum doriți dumneavoastră.

Prin urmare, domnilor istorici, vom fi deschiși întotdeauna dezbaterilor bazate pe argumentații pertinente, chiar dacaă ne contestați calitatea pe motiv că nu avem pregătirea profesională necesară. Avem același drept ca și dumneavoastră de a fi interesați de trecutul acestui popor, pentru că istoria se scrie pentru el, nu pentru o mână de oameni sau doar pentru profesori.

Ceea ce vă solicitam noi, în mod clar cerere susținută de o mare parte din opinia publică, este să luați în seamă și argumentele altele decât cele ce vă convin și le-ați înrădăcinat drept adevăruri timp de zeci de ani, iar atunci când doriți să combateți ceva public, să o faceți într-un mod profesionist, așa cum se cere unor personalități de calibrul dumneavoastră.

Dincolo de acest aspect, demersul nostru are în vedere protejarea și cercetarea obiectivelor arheologice de origine dacică de pe teritoriul României, informarea cu privire la situația acestora și mobilizarea celor tineri în vederea acordării unei atenții mai mari acestor vestigii. Dacă dumneavoastră vedeți ceva rău în asta sau în promovarea dacilor în amintirea contemporanilor, atunci nu se poate întelege decât că sunteți împotriva a orice lucru ce nu subscrie poziției dumneavoastră, indiferent cât de argumentat ar fi acesta."

Un articol de Valentin Roman

www.adevaruldespredaci.ro

Sursa: http://danielroxin.blogspot.ro

EVENIMENT ISTORIC: SPACEX A LANSAT PRIMUL PROGRAM SPAŢIAL PARTICULAR

Acest articol apartine blogului Blog Enciclopedic 

Programul privat SpaceX a lansat recent prima sa capsulă spaţială, denumită Dragon. Capsula va ajunge pe Staţia Spaţială Internaţională, iar SpaceX va deveni astfel prima companie particulară care va realiza o misiune spaţială pe orbita Terrei.

Moscova de la 188€› Rezervă bilet online prin

Zborul de test a demonstrat că firmele şi companiile private americane pot constitui o alternativă pentru SUA, în ceea ce priveşte lansările spaţiale, mai ales după ce NASA şi-a încheiat propriul program de transport cu navete spaţiale în decursul anului trecut.

Niciun om nu va zbura la bordul capsulei Dragon, iar aceasta este aşteptată la Staţia Spaţială Internaţională de un echipaj de şase astronauţi care vor prelua proviziile trimise prin intermediul acesteia.

Compania californiană SpaceX este deţinută de miliardarul Elon Musk şi intenţionează să se lanseze în turismul spaţial începând cu anul 2015.

În luna iunie, anul 2009, compania SpaceX a testat cu succes racheta de concepţie proprie Falcon 9, după care a făcut istorie prin lansarea capsulei Dragon.

Capsula respectivă poate fi folosită atât la transportul de echipament şi provizii, cât şi la transportul a şapte persoane.

Până în prezent, doar agenţiile spaţiale din Rusia, Japonia şi Europa au putut trimite navete cu provizii spre Staţia Spaţială Internaţională.

Programul spaţialt US Shuttle, care trimitea astronauţi şi echipamente spre staţia de pe orbita terestră, a luat sfârşit în anul 2011, lăsând Rusia în rolul de cel mai mare “taxi” pentru Staţia Spaţială Internaţională, până în acest moment, când industria spaţială particulară a intervenit în domeniu.

NASA a livrat companiei SpaceX o tranşă de 360 milioane USD din suma de 680 milioane USD pe care compania privată trebuie să o cheltuiască pentru dezvoltarea programului. SpaceX a semnat un contract în valoare de 1,6 miliarde USD cu NASA.

SpaceX a primit de asemenea fonduri pentru a crea o navetă spaţială de tip comercial, alături de competitorii de profil, firmele Blue Origin, Boeing şi Sierra Nevada.

Se estimează că, în decurs de câţiva ani, SpaceX va putea scădea preţurile sub cele percepute de Rusia pentru transporturi spaţiale. Rusia cere americanilor suma de 63 milioane USD pentru fiecare astronaut transportat prin intermediul unei capsule spaţiale de tip Soyuz.

Astronauţii de la bordul Staţiei Internaţionale vor recupera capsula trimisă de SpaceX cu ajutorul braţului robotizat, după care o vor ataşa sistemelor speciale de pe staţie.

Sursa: AFP

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

„Şi dacă Dumnezeu a fost de fapt femeie?“. Un istoric englez bulversează din nou Biserica

Bettany Hughes, un istoric de sex feminin din Marea Britanie, a pus o întrebare care va bulversa telespectatorii unei emisiuni de la BBC: „dacă nu cumva Dumnezeu a fost o femeie?".

Istoricul va prezenta o emisiune în care va pune la îndoială credinţă că femeile nu pot fi preoţi şi a spus că, iniţial, Biserica era un loc unde femeile erau respectate şi deţineau roluri importante, scrie „The Daily Mail".

„Cine ştie dacă Dumnezeu nu a fost de fapt femeie. Oricum, umanitatea s-a întors către noi când a avut nevoie de idei bune", a declarat Hughes. Ea a continuat: „Instituţiile noastre monoteiste ar trebui să se uite în cartea experienţei umane şi să construiască un consens între Divinitate şi femei".

Ea va aminti în cadrul emisiunii de la BBC, „Divine Women", dedicată perioadei de Paşti, că primii 200 de ani de creştinătate au fost marcaţi de femei, iar jumătate dintre bisericile din Roma au fost ridicate de către acestea. Astfel, ea a numit femeile „sângele care a dat viaţă" creştinismului şi a spus că femeile au fost diaconi, preoţi şi cardinali în primele secole de după moartea lui Iisus Hristos.

De asemenea, 65% din cei care se duc la Biserici în Marea Britanie sunt femei.

Deşi Hughes nu se bazează pe un fapt istoric, ci doar pe un exerciţiu de imaginaţie, nu este prima teorie de acest fel. Luna trecută, un teolog de sex feminin a spus că Dumnezeu ar fi fost de fapt hermafrodit. Susannah Cornwall de la Universitatea din Manchester a adăugat că faptul că Iisus nu a avut copii adaugă şi mai multă incertitudine asupra masculinităţii acestuia.

Sursa: http://www.adevarul.ro

Teoria timpului istoric mai scurt

Noua cronologie a lui Fomenko: istoria a fost multiplicată, şi acum trăim în anul 1.000! Teoria timpului istoric mai scurt .

Astfel, Jean Hardouin credea că multe evenimente istorice sunt mult mai recente decât se credea. În 1685, el publică o versiune a Istoriei naturale a lui Plinius cel Bătrân, în care el afirmă că multe din textile greceşti şi romane au fost falsificate de călugării benedectini. Întrebat de motivele pentru care călugării ar face acest lucru, Hardouin a spus că va revela acest lucru după moartea sa, dar executorii săi testamentari n-au găsit vreun document cu motivele la care se referea. Chiar şi Isaac Newton se îndoia de cronologia clasică, el bazându-şi studiile sale pe “Argonautica” a lui Apollonius din Rhodes, schimbându-se astfel datele privind războiul troian şi întemeierea Romei. Un alt istoric, pe nume Nicolai Morozov, a fost acela care a susţinut că există o corelaţie între regii din Vechiul Testament şi împăraţii romani şi a sugerat faptul că întreaga cronologie dinaintea primului secol d.Hr. este total greşită. Cine e Anatoli Fomenko? Anatoli Fomenko, un matematician rus, a devenit interesat de teoriile lui Morozov încă din anul 1973. În 1980, el a publicat împreună cu câţiva colegi de la Departamentul de matematică a Univ. de Stat din Moscova câteva articole privind “noile metode matematice ale istoriei”. Articolele au stârnit o serie de controverse, dar Fomenko nu a reuşit să atragă de partea sa vreun istoric consacrat. În anii ’90, Fomenko a reuşit să capteze atenţia asupra sa, prin scrierea faimoasei sale lucrări “Istoria: Ficţiune sau ştiinţă” (vol. 1, 2, 3 şi 4).

Noua cronologie este o teorie care afirmă că “timpul istoric” este mult mai scurt decât am crede noi. Asemănându-se mult cu teoria timpului fantomă a lui Herbert Illig, noua cronologie (susţinută de cercetătorul rus Anatoli Fomenko) consideră că istoria umană nu poate trece mai departe de anul 800 d.Hr., între anii 800 şi 1.000 d.Hr. neexistând aproape deloc informaţii despre anumite evenimente, cele mai multe din ele desfăşurându-se de fapt între anii 1.000 şi 1.500. Noua Cronologie este radical mai scurtă decât vechea cronologie, întrucât toate evenimentele din istoria vechiii Grecii, a Imperiului Roman şi a Egiptului au fost “înfăşurate” în Evul Mediu. Deşi marea majoritate a istoricilor neagă noua cronologie, totuşi există câteva elemente care ar trebui să ne pună pe gânduri. Oameni care se îndoiau de autenticitatea cronologiei Ideea cronologiilor diferite faţă de cronologia convenţională a apărut încă din secolul al XVII-lea. 

Punctele de interes din teoria lui Fomenko Iată care sunt principalele puncte de interes din teoria lui Fomenko şi a echipei sale, privind noua cronologie: 1. Diferitele relatări ale aceloraşi evenimente istorice au adesea diferite date şi locaţii, creându-se astfel numeroase “copii fantome” care adesea sunt datate greşit, rezultând astfel date diferite pentru aceleaşi evenimente. 2. Cronologia contemporană a fost în mare parte creată de Joseph Justus Scaliger în “Opus Novum de emendatione temporum” (1583) şi “Thesaurum temporum” (1606) şi prezintă o mare varietate de date istorice, create fără nicio justificare, apărând astfel o secvenţă de date care se învârt în jurul numerelor cabalistice 333 şi 360. Această cronologie a fost completată de iezuitul Dionysius Petavius în “De Doctrina Temporum” (1627). 3. Datările arheologice, dendrocronologice, paleografice, numismatice, cu carbon radioactive, precum şi alte datări folosite în istorie sunt eronate, inexacte şi dependente de cronologia tradiţională, iar folosirea lor pentru a se confirma una pe cealaltă creează o eroare în lanţ. 4. Nu există nici măcar un singur document care poate fi datat mai devreme de secolul al XI-lea. 5. Multe din istoriile ce privesc Roma antică, Egiptul şi Grecia au fost fabricate în timpul Renaşterii de către marii umanişti şi preoţi, iar cele mai multe din aceste istorii s-au bazat pe propriile documente. 6. Vechiul Testament ar fi o interpretare al unor evenimente ce au avut loc în secolele XIV şi XVI în Europa şi Bizanţ, şi el ar conţine “profeţii” despre evenimentele viitoare relatate în Noul Testament, care la rândul său este o interpretare a evenimentelor ce au avut loc între anii 1152 şi 1185 d.Hr. 7. Istoria religiilor ar fi următoarea: perioada precreştină (înainte de secolul XI şi Iisus Hristos), începutul creştinităţii (secolele XI-XII, înainte şi după Iisus Hristos), creştinătatea după Cristos (sec. XII-XVI) şi mutaţiile sale în catolicism, ortodoxism, iudaism şi islamism. 8. Prototipul pentru Iisus Hristos ar fi fost nimeni altul decât împăratul bizantin Andronikos I Komnenos (1152-1185), cunoscut pentru reformele sale care au dat greş. 9. Celebrul istoric Claudius Ptolemeu, care se spune că ar fi trăit în jurul anului 150, fiind considerat un istoric clasic al perioadei antice, a fost “creat” în secolele 16 şi 17, din datele strânse între secolele 9 şi 16. 10. Cele 37 de horoscoape egiptene descoperite la Denderah au soluţii astronomice unice care privesc date cuprinse între anii 1000 şi 1700. 11. Apocalipsa lui Ioan pe care noi o cunoaştem ca făcând parte din Noul Testament, ar fi de fapt un horoscop datat între 25 septembrie şi 10 octombrie 1486, alcătuit de cabalistul Johannes Reuchlin. 12. Horoscoapele găsite pe tăbliţele sumeriene şi babiloniene nu ar conţine suficiente date astronomice; el ar avea soluţii la fiecare 30-50 de ani pe axa timpului, şi de aceea ar fi inutile. 13. Tabelele chinezeşti antice privind eclipsele sunt şi ele inutile pentru datare, întrucât conţin prea multe eclipse care nu au avut loc; iar tabelele chinezeşti pentru comete, chiar dacă ar fi adevărate, nu pot fi folosite pentru o datare corespunzătoare. 14. Toate invenţiile majore ale lumii (armele, hârtia, tipăritura) au avut loc în Europa, între secolele 10 şi 16. 15. Vechile statui romane şi greceşti, ce arată forme perfecte ale anatomiei umane, au fost realizate şi falsificate în timpul Renaşterii. Istorii false inventate de cronologia tradiţională.

Aşadar, teoria lui Fomenko susţine că cronologia tradiţională constă în patru copii suprapuse a adevăratei cronologii care a durat doar 350 de ani. Cercetătorul rus consideră că toate evenimentele şi personajele datate înainte de secolul 11 sunt ficţionale şi reprezintă “reflexii fantome” ale eveimentelor şi personajelor din Evul Mediu, create în mod intenţionat sau accidental, ca urmare a interpretării greşite a documentelor istorice. Înaintea inventării tipăririi, povestirile anumitor evenimente de către martori oculari au fost “repovestite” de câteva ori înainte să fie scrise; trecerile prin mai multe etape de traducere şi copiere, numele pronunţate greşit…toate acestea au făcut ca “noile istorii” să difere faţă de “istoriile originale”, însă ar fi vorba de exact aceleaşi istorii. Fomenko îşi justifică teoria prin faptul că, în multe cazuri, documentele originale nu sunt disponibile. Toată istoria lumii antice ne este cunoscută din manuscrise care datează din secolele 15-18, aceste manuscrise descriind întâmplări ce au avut loc cu mii de ani înainte. Astfel, cel mai vechi manuscrise care descrie istoria Greciei sau a Imperiului Roman provin din anul 1.100, cu mai mult de un mileniu după ce au avut loc evenimentele istorice. Fomenko crede că împăratul Andronikos I Komnenos ar fi de fapt Iisus Hristos Cercetătorul rus mai crede că Iisus Hristos a fost de fapt Andronikos I Komnenos (1152-1185), împărat al Bizanţului. Imaginea lui Iisus ar fi “reflexia” profetului Ilie din Vechiul Testament, a papei Grigore al VII-lea (1020-1085), al Sf. Vasile (330-379), al împăratului chinez Li Yuanhao (cunoscut şi sub numele de “Fiul paradisului”), al lui Euclide, Bachus şi Dionysius. Ierusalimul, Roma şi Troia sunt identice Fomenko a reuşit, de asemenea, să unească Ierusalimul, Roma şi Troia, conform istoriei convenţionale care le plasează în diferite locuri şi diferite epoci. Astfel, istoricul rus crede că “Noua Romă” ar fi aceeaşi cu Ierusalimul din Biblie (sec. 12-13), cu Troia şi cu Castelul Yoros. Templul Ierusalimului e biserica Hagia Sophia, iar Palestina e oraşul Palatina din Olanda Templul Biblic al lui Solomon n-ar fi fost distrus, conform lui Fomenko, el fiind de fapt celebra biserică Hagia Sophia din Constantinopol. Regele Solomon din Biblie ar fi de fapt sultanul Soliman Magnificul (1494-1566). Oraşul pe care noi îl cunoaştem ca Ierusalim era cunoscut înaintea secolului al 17-lea ca Al-Quds, iar biblica Palestina ar fi de fapt Palatina (un oraş situat între Basel şi Rottermdam). Roma nu e un oraş, ci un simbol Pe de altă parte, conform lui Fomenko, cuvântul “Roma” este un simbol şi poate însemna unul din diferitele oraşe şi regate. “Prima Romă” sau “Vechea Romă” sau ”Mizraim” este un străvechi regat egiptean din delta Nilului, ce avea capitala în Alexandria. Cea de a doua Romă şi cea mai faimoasă este Constantinopolul. Cea de a treia Roma este reprezentată din trei oraşe diferite: Constantinopol, Roma (Italia) şi Moscova. Ierusalimul e şi el un simbol, iar Israelul înseamnă “oamenii care se luptă pentru Dumnezeu” La fel şi Ierusalimul ar fi de fapt un simbol, şi nu o locaţie fizică, putând desemna mai multe oraşe, din mai multe epoci. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Israel care nu reprezintă un stat sau vreun teritoriu, ci înseamnă “oamenii se luptă pentru Dumnezeu”. De exemplu, regale francez Louis al IX-lea, s-a intitulat “regale Israelului”. Vechiul Testament care ar fi fost scris după Noul Testament! Cât priveşte paralelismul care există între Ioan Botezătorul, Iisus şi Vechiul Testament, cercetătorul rus crede că Noul Testament ar fi fost scris înaintea Vechiului Testament.

Fomenko susţine că Biblia a fost scrisă până la Conciliul de la Trent (1545-1563), când a fost stabilită lista de cărţi canonice, toate celelalte cărţi apocrifice fiind distruse. Metodele lui Fomenko pentru a-şi susţine teoriile Una din metodele pe care cercetătorul rus le-a folosit a fost corelaţia statistică a textelor. Presupunerea sa porneşte de la faptul că un text care descrie o succesiune de evenimente va aloca mai mult spaţiu evenimentelor importante (de exemplu, o perioade de războaie va avea mai mult spaţiu alocat faţă de o perioadă de pace), iar această iregularitate va rămâne vizibilă în alte descrieri ale perioadei. Pentru fiecare text analizat, este creată o funcţie în care fiecărui an îi este atribuit un număr ce poate reprezenta numărul de linii ataşate analizei acelui an. Funcţia rezultată a textului respectiv este apoi comparată cu funcţia altui text. De exemplu, Fomaneko a comparat istoria contemporană a Romei, scrisă de Titus Livius, cu istoria modernă a Romei, scrisă de istoricul rus Sergeev, arătând că între cele două istorii există o mare corelaţie, ceea ce înseamnă că ele descriu aceeaşi perioadă istorică. Totuşi, atunci când a comparat istoria antică a Romei cu istoria medievală a Romei, el a găsit o mare corelaţie, astfel ajungând la concluzia că istoria antică a Romei ar fi o copie a istoriei medievale. În mod similar, Fomenko a comparat două dinastii de conducători, folosind aceleaşi metode statistice. Mai întâi, el a creat o bază de date a conducătorilor, ce conţine informaţii relevante despre fiecare din conducători. Apoi, a realizat “coduri de cercetare” pentru fiecare eveniment important din viaţa unui conducător, comparat cu altul. Să spunem, de exemplu, felul în care a murit; dacă ambii conducători comparaţi au fost otrăviţi, ei au primit un +1; dacă un conducător a murit în luptă, iar celălalt a fost otrăvit, ambii vor primi -1; iar dacă unul a fost otrăvit, şi altul a murit de boală, fiecare va primi câte un 0 (e posibil ca nu toţi cronicarii să fi fost imparţiali). Fomenko a reuşit astfel să creeze o listă de două dinastii aparent neînrudite între ele (dinastia regilor Israelului şi dinastia ultimilor împăraţi ai Romei – între 300 şi 476) şi să ajungă la concluzia că există o corelaţie între cele două dinastii. Fomenko mai spune că această corelaţie nu există cu istoria secolelor 17-20, şi de aceea cercetătorul rus afirmă că istoria a fost multiplicată şi creată o antichitate imaginară.

Istoricii îl critică dur pe Fomenko .Aproape toţi istoricii lumii (şi alţi oameni de ştiinţă, ca astronomi sau matematicieni) s-au coalizat împotriva teoriilor lui Femonko, care sunt considerate a fi “aberante”. Astfel, H. G. van Bueren, profesor emerit de astronomie la Universitatea din Utrecht afirmă despre cărţile lui Fomenko: “Singurul lucru bun care poate fi spus e acela că în aceste cărţi există o cantitate enormă de evenimente istorice. Dar din păcate cărţile sunt prost scrise, şi, fără aceste materiale, n-ar avea absolut nicio valoare. În concluzie, teoria lui Fomenko este inutilă şi înşelătoare.”

Sursa: cersipamantromanesc.

http://www.2012en.ro/?p=5209