Nou apărută în librării, cartea “Spiritul dacic renaşte”, scrisă de realizatorul documentarului “Dacii – Noi dezvăluiri”, Daniel Roxin, vine să schimbe viziunea multora asupra istoriei noastre.
“Am căutat să aduc cele mai puternice argumente care dovedesc că suntem urmaşii unui neam demn şi inteligent, că geto-dacii nu au pierit şi că există un fir roşu al continuităţii, cu un capăt în antichitate şi cu celălalt în sufletele multora dintre cei care locuiesc astăzi pe aceste meleaguri”, arată autorul cărţii.
Financiarul.ro: – Ce înţelegeţi, de fapt, prin “spiritul dacic” şi de ce consideraţi că asistăm la o etapă a renaşterii lui?
Daniel Roxin: - Criza de identitate prin care a trecut în ultima vreme poprul român nu este un accident; eu o consider un obiectiv programat. Paradoxal, însă, exact acutizarea acesteia i-a dus pe români la un prag care a determinat deja un început de renaştere a „spiritului dacic”.
Într-o lume cu valorile răsturnate şi cu o „estetică a urâtului” care a infectat toate aspectele vieţii noastre, nevoia de reaşezare a valorilor în matca lor a devenit o condiţie a supravieţurii ca neam!
Şi foarte mulţi români au înţeles deja acest lucru… Prin urmare, „Spiritul Dacic’ sau, altfel spus, demnitatea şi curajul născute din credinţa în nemurirea sufletului şi din conştientizarea unui sens superior al vieţii, renasc astăzi aici, în mijlocul nostru!
Financiarul.ro: – Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre trezirea conştiinţei poporului român şi recâştigarea demnităţii lui. De ce avem nevoie să ne cunoaştem strămoşii pentru a ajunge în acest punct al trezirii noastre, ca popor?
Daniel Roxin: – În opinia mea, putem vorbi despre o reactivare a memoriei ancestrale a poporului român, un fenomen extrem de interesant care îi face pe foarte mulţi să respingă instinctiv teoria falsă a romanizării şi a etnogenezei, potrivit căreia suntem urmaşii a „doi bărbaţi cu braţe tari”.
Pentru o mai bună înţelegere a necesităţii recuperării adevărului istoric, ca o etapă necesară în procesul de trezire a conştiinţei naţionale, le recomand celor care vor să se edifice şi mai mult în acest sens, să studieze „Teoria morfogenetică”, o teorie care, având ca suport o serie de experimente ştiinţifice, postulează existenţa unor câmpuri morfogenetice în care se înregistrează experienţa de viaţă a unui întreg popor, pe durata a mii de ani. Un astfel de câmp morfogenetic, numit de unii suflet sau egregor naţional, creează tipare noi de dezvoltare, în special pentru membrii tineri ai respectivului popor, în funcţie de modul în care a fost „încărcat“ de generaţiile anterioare!!!
Importanţa conectării la adevăratele rădăcini este, prin urmare, uriaşă. Iar dacă ne gândim că de 150 de ani ni s-a deviat atenţia către o istorie care nu ne aparţine, către o realitate care nu este a noastră, am putea vorbi de un anumit fel de castrare energetică. Desigur, subiectul este foarte complex şi nu poate fi cuprins într-un interviu. L-am abordat însă pe larg în cartea “Spiritul dacic renaşte”…
Financiarul.ro: – Această carte vine să tragă un semnal de alarmă, spunându-ne că poporul nostru şi-a pierdut pe drum adevărul istoric. De ce credeţi că factorii decidenţi, cu precădere cei din sistemul educaţional românesc, sunt atât de insensibili faţă de acest subiect?
Daniel Roxin: – Această carte este mai mult decât un semnal de alarmă - este un îndemn la trezire, este un instrument convingător care poate schimba pentru mulţi perspectiva asupra istoriei noastre. Tocmai de aceea, sper să fie dată din mână în mână de toţi cei care înţeleg necesitatea acestui demers.
În ceea ce-i priveşte pe cei care ar putea, dar nu fac nimic sau fac foarte puţin pentru ca adevărul să fie adus la lumină, aş putea spune că unii au alte priorităţi şi, prin urmare, nu îi preocupă subiectul, alţii nu pot ieşi din dogma oficială, o a treia categorie îşi protejează o carieră construită pe teza romanizării şi o a patra categorie, şi cea cu adevărat periculoasă, reprezentată de aşa-numitele „cozi de topor”, slujeşte alte interese decât cele româneşti.
Financiarul.ro: – Cum vedeţi posibilă recuperarea acestui adevăr istoric, mergând până la schimbarea manualelor şi lecţiilor de istorie?
Daniel Roxin: – Nu va fi uşor să se rescrie istoria poporului român, iar manualele să cuprindă în ele adevărul. Totuşi, acest lucru este posibil, doar că un astfel de proiect trebuie realizat şi promovat de specialişti – istorici, arheologi, lingvişti, antropologi… Din fericire, există destui specialişti devotaţi acestei cauze şi se adună tot mai mulţi.
Probabil că până la sfarşitul anului viitor se va putea pregăti un proiect complex şi foarte bine documentat care, cu argumente ştiinţifice, să convingă autorităţile române de necesitatea repunerii adevărului istoric în drepturi.
Financiarul.ro: – Aş vrea să vă rog să facem un exerciţiu de imaginaţie, la care îi invităm şi pe cititorii noştri. În postura de părinte, mergeţi cu copiii dvs. adolescenţi într-o primă călătorie la Sarmizegetusa. Ce le-aţi împărtăşi despre strămoşii noştri daci, astfel încât să zidiţi adevărul istoric în sufletele şi conştiinţa lor?
Daniel Roxin: – Probabil că le-aş vorbi despre felul în care strămoşii noştri au privit lumea, despre credinţa dacilor în nemurirea sufletului şi puterea interioară născută din aceasta; le-aş mai vorbi despre firul roşu al continuităţii geto-dacilor, cu un capăt în antichitate şi cu altul în sufletele noastre, şi i-aş asigura că spiritul dacic renaşte!
Narcisa Ungureanu
Cartea “Spiritul dacic renaşte” a apărut la editura Vidia, şi poate fi comandată direct de pe pagina editurii (www.vidia.ro) sau poate fi găsită în librăriile Eminescu şi Cărtureşti din Bucureşti.
Sursa: www.financiarul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu