Se afișează postările cu eticheta Antarctica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Antarctica. Afișați toate postările

luni, 12 august 2013

O analiza interesanta asupra posibilei prabusiri a unui OZN in Atarctica

Pe 21 noiembrie, 2012 comunitatea internauţilor a intrat în „fibrilaţie” datorită unei fotografii cel puţin ciudate, care pare a fi dovada prăbuşirii unui obiect neidentificat în apropiere de baza americană MacMurdo din Antarctica:



Cele patru obiecte din fotografia de mai sus par a fi nişte tancuri poziţionate în faţa unui singur obiect, posibil o rămăşiţă a ceea ce s-a prăbuşit iniţial şi care totodată a lăsat o urmă adâncă şi lungă în gheaţă. 

Ulterior a apărut o updatare a evenimentului, prin care se observă ceea ce ar putea fi obiectul ce a produs impactul cu gheaţa, precum şi numeroase alte urme de vehicule în jurul locului de impact. Analiza şi fotografia suplimentară pot fi urmărite aici:





joi, 14 februarie 2013

Baza mişcătoare din Antarctica: un modul ecologic incredibil


Să construieşti în Antarctica este greu. Zăpada îngroapă aproape orice construieşti. Baza Halley VI a fost construită pe piloni extensibili, dar după 20 de ani aceştia au fost îngropaţi de 23 de metri de gheaţă şi nu mai puteau funcţiona. De asemenea, baza este construită pe un strat de gheaţă mişcător, astfel că aceste clădiri trebuie să se mişte şi pe orizontală şi pe verticală, prezintă Treehugger.com.
Hugh Broughton a rezolvat problema prin construirea unui “oraş plimbăreţ” în stilul arhigram. Arhitectul explică:
“Pentru a evita soarta staţiilor anterioare abandonate, modulele sunt susţinute pe schiuri gigantice de oţel şi picioarele sunt acţionate în mod hidraulic. Picioarele hidraulice permit staţiei să “iasă” în mod mecanic de sub zăpadă în fiecare an, pentru a evita să rămână îngropată. Şi, pe măsură ce calota glaciară se mişcă înspre ocean, modulele pot fi coborâte pe schiuri şi tractate de buldozere într-o locaţie nouă mai sigură, mai spre interiorul suprafeţei uscate. Prin urmare, noua bază Halley poate continua să răspundă la nevoile oscilante ale ştiinţei antarctice pentru mult mai mulţi ani decât a fost estimat iniţial”.
“De asemenea este şi foarte ecologică”, continuă arhitectul.
“Halley este cea mai ecologică unitate pe care BAS a construit-o. Clădirile se odihnesc în totalitate pe suprafaţa calotei glaciare. Această mobilitate şi flexibilitate înseamnă că noua staţie va supravieţui şi va efectua cercetări pe gheaţă mult mai mult decât oricare din predecesorii săi. Design-ul furnizează flexibilitate pentru ca staţia să poată fi adaptată, rearanjată şi relocată”.
Totodată este şi extrem de amuzantă: modulul roşu are o grădină hidroponică de salată, un perete de căţărare, este căptuşită cu lemn de cedru aromat, iar culorile sunt “revigorante şi stimulative”.
“A fost un proiect fascinant”, spune arhitectul Hugh Broughton, “deoarece combină exemple microscopice ale multor tipuri diferite de clădiri: un teatru operativ, un punct de control al traficului aerian, o centrală energetică, toate acestea întinse pe o suprafaţă de 2.044 de metri pătraţi”.
La fel ca explorarea spaţială şi subacvatică, există multe lecţii care trebuie învăţate aici, care pot fi aplicate în stilul de viaţă convenţional: traiul cu mult mai puţin, un design multifuncţional al unui spaţiu mic, construcţie durabilă, nemaivorbind de o izolare foarte bună. Poate, în curând, vom vedea “oraşe plimbăreţe” mult mai aproape de casă.
Sursa: www.financiarul.ro

duminică, 26 august 2012

A fost gasita epava corabiei care l-a dus pe Robert Scott în Antarctica


Corabia care a transportat expediţia britanicului Robert Scott în Antarctica, în urmă cu 100 de ani, Terra Nova, a fost descoperită de o echipă de cercetători americani de la Schmidt Ocean Institute în largul coastelor Groenlandei, informează bbc.co.uk.
În 1910, Robert Scott şi echipa sa formată din alţi patru exploratori au plecat din portul Cardiff la bordul corabiei Terra Nova, cu scopul de a deveni prima expediţie umană care va ajunge la Polul Sud,
Continuând să funcționeze și după eșecul acelei expediții polare, corabia s-a scufundat abia în 1943, în largul coastelor Groenlandei, în timp ce se afla  într-o călătorie organizată cu scopul de a aproviziona cu alimente bazele ştiinţifice din zona Arcticii. Prinsă de ghețuri, corabia a naufragiat, echipajul fiind salvat de spărgătorul de gheaţă Southwind din Marina de coastă americană.
Terra Nova a ajuns la Polul Sud geografic, în ianuarie 1912, însă Scott şi echipajul său au descoperit că au fost înfrânţi în această cursă de cucerire a Polului Sud de o echipă norvegiană, condusă de Roald Amundsen.
Întreg echipajul de pe Terra Nova a murit pe drumul de întoarcere de la Polul Sud. Trupurile lor neînsufleţite au fost găsite după opt luni de un echipaj trimis într-o misiune de cercetare.
Expeditia exploratorilor britanici condusa de capitanul Robert Scott, a devenit ulterior cunoscută sub denumirea “expediţia Terra Nova”.
In timp ce echipa de cercetători de la Schmidt Ocean Institute îşi testau radarul cu ultrasunete instalat la bordul ambarcaţiunii lor, nava R/V Falkor, ei au remarcat epava unei nave care avea aceleați dimensiuni ca și Terra Nova.
“Este incredibil că una din navele cele mai renumite din istoria sa a fost găsită după 100 de ani de la cursa spre Polul Sud și în anul în care are loc comemorarea evenimentului”, a declarat Brian Kelly, de la Discovery Point Museum.
Sursa: BBC News

joi, 16 august 2012

Antarctica dispare în 10 ani


Cercetătorii de la Agenția Spațială Europeană au anunțat că gheața din regiunea arctică este pe cale de dispariție din cauza încălzirii globale. Specialiștii au avertizat persoanele care locuiesc la malul mării să se mute în zone mai înalte, deoarece nivelul mării va crește cu 7 metri.

Turiștii care vor să vadă ultimii ani ai calotei glaciare vor trebui să se grăbească și să își achiziționeze sejururi în Groenlanda, renumită ca zona cu cea mai mare rapiditate a topirii cubilor de gheață.


joi, 2 august 2012

Peisajul de NECREZUT din Antarctica de acum 52 de milioane de ani


Antarctica era acoperită cu păduri "aproape tropicale" în urmă cu 52 de milioane de ani, potrivit rezultatelor unor foraje efectuate pe fundul apelor din largul acestui continent îngheţat, informează AFP, citată de Mediafax.

Acum 52 de milioane de ani, Antarctica arăta cu totul altfel decât astăzi
Acum 52 de milioane de ani, Antarctica arăta cu totul altfel decât astăzi / FOTO: wonderfulinfo.com

Aceste foraje efectuate în largul coastelor orientale ale continentului au permis recuperarea unor fosile de polen provenind dintr-o pădure "cvasitropicală" care acoperea Antarctica în eocen, în urmă cu 34 - 56 milioane de ani.

Analizele efectuate de specialişti arată că în această zonă, în acea epocă, temperaturile atingeau circa 20 de grade Celsius, potrivit lui Kevin Welsh, un cercetător australian care a participat la această expediţie în 2010.

"Aici existau păduri, nu gheaţă, era timp frumos", a spus acesta.

Nivelurile ridicate de carbon din atmosferă au stat, fără îndoială, la baza absenţei gheţurilor şi căldurii din acea vreme.
În prezent, nivelul de carbon în atmosferă este redus la aproape jumătate faţă de acea perioadă.

Specialiştii sunt de părere că în Antarctica se va înregistra, spre sfârşitul secolului, o nouă topire a gheţurilor, a mai spus Welsh, cercetător la Universitatea din Queensland.

Descoperirile sunt "foarte importante" pentru înţelegerea schimbărilor climatice care se preconizează, mai ales în ceea ce priveşte importanţa Antarcticii pentru planetă şi imensele sale rezerve de apă stocate sub formă de gheaţă.
Studiul a fost publicat în revista britanică Nature.


Sursa: REALITATEA.NET

miercuri, 1 august 2012

Antarctica ascunde un tunel al timpului

 Armata americană a cenzurat orice informaţii cu privire la această descoperire senzaţională. În ciuda embargoului informaţional impus, au circulat diverse rapoarte prin care americanii au început, în secret, excavarea locului acestei descoperiri senzaţionale.

Preşedintele Parlamentului Francez confirmă că e vorba de o structură veche de peste 12.000 de ani...

Unele ţări europene chiar au protestat faţă de lucrările de excavaţie întreprinse de armata SUA, întrucât se ştie că Antarctica este teritoriu internaţional protejat de orice exploatări făcute de mâna omului. Nicole Fontaine, fost preşedinte al Parlamentului francez, chiar a declarat următoarele: "Dacă armata americană a construit ceva acolo, ea violează Tratatul internaţional privind Antarctica. Dacă nu, trebuie să vedem despre ce e vorba. Poate fi ceva ce are o vechime de cel puţin 12.000 de ani, ce a fost acoperit de gheţurile Antarcticii. Aceasta ar reprezenta cea mai veche structură artificială de pe planeta noastră. Pentagonul trebuie să dezvăluie ceea ce ascunde".

Americanii au transportat în Antarctica o gigantă maşinărie sfredelitoare

Imediat după aceea, unii observatori militari au observat transportul unor dispozitive robotice către Polul Sud şi au existat speculaţii conform cărora Forţele Aeriene Americane au transportat gigantica lor maşină sfredelitoare "Subterrene" (alimentată cu energie nucleară) către o bază secretă din Antarctica.

"Subterrene" este o maşinărie capabilă să efectueze adevărate călătorii subpământene, căci ea poate distruge toate rocile dure de pe suprafaţa Pământului. Pentru "Subterrene" ar fi cu atât mai uşor să spargă un strat de gheaţă, oricât de gros ar fi acesta.

Cutremure şi anomalii magnetice puternice în zonă...

Tot în acel an 2001, s-au mai aflat veşti conform cărora a fost nevoie de un echipaj medical de urgenţă în acea zonă, pentru a trata personalul care lucra sub gheaţa artică. S,i tot atunci, toată regiunea a fost zguduită de un cutremur neobişnuit de puternic. Seismologii au localizat epicentrul cutremurului chiar în locaţia bizarei structuri de sub gheaţă.

Un alt eveniment important al anului 2001, după ce armata americană se pare că a început săpăturile sub gheaţă, a fost apariţia unei anomalii magnetice puternice în acea zonă, care s-a răspândit până în vecinătatea bazei ruseşti Vostok din Antarctica. Cercetătorii ruşi au fost şocaţi şi uimiţi de ceea ce au observat atunci.

O echipă de televiziune a dispărut misterios în Antarctica...

În momentul în care opinia publică internaţională începuse să fie interesată din ce în ce mai mult de săpăturile misterioase din Antarctica, au avut loc evenimentele teroriste de la 11 septembrie 2001 de la New York, abătând astfel atenţia lumii. Să fi fost evenimentele de la 9/11 o diversiune pentru a ascunde incredibila descoperire americană din Antarctica? Totul ar fi posibil în această lume nebună-nebună...

În timp ce lumea a început să uite complet de acest eveniment, o echipă de televiziune din California n-a uitat şi a pornit în noiembrie 2002 spre locul misterios din Antarctica. Dar echipa de televiziune a dispărut la fel de misterios. 

Dar a fost descoperită o înregistrare video al acestei echipe, de către forţele speciale SEAL ale Marinei Americane; în această înregistrare se confirma prezenţa unui artifact uriaş, aflat sub gheaţă – o maşinărie preistorică, posibil de origine extraterestră.

"Guvernul SUA a spus că va încerca să blocheze difuzarea unei înregistrări video găsit de echipele de salvatori SEAL în Antarctica, înregistrarea ce ar conţine dovada unei descoperiri arheologice masive ce s-ar afla la 3 kilometri sub gheaţă", suna o declaraţie de presă care a apărut pentru scurt timp pe site-ul televiziunii.

Tunelul timpului de deasupra Antarcticii

Cu câţiva ani înainte, în anul 1995, a avut loc un eveniment şi mai bizar, observat de cercetătorii britanici şi americani, în apropierea locului în care a avut loc ciudata descoperire americană din aprilie 2001.

"În 1995, oameni de ştiinţă americani şi britanici care au condus investigaţii în Antarctica au făcut o descoperire senzaţională. Fizicianul american Marian McLein le-a spus cercetătorilor că în apropierea polului sud a văzut un vârtej de ceaţă gri pe 27 ianuarie, pe care l-au luat drept un simplu vortex de furtună polară. 

Totuşi, vârtejul nu şi-a schimbat forma şi nici nu s-a deplasat în decursul timpului. Aşa că au decis să cerceteze fenomenul şi au lansat un balon meteorologic garnisit cu echipamente de măsurat viteza vântului, temperatura şi umiditatea. Dar balonul s-a ridicat imediat şi a dispărut brusc în ceaţă.

După un timp, cercetătorii au adus balonul la sol cu ajutorul frânghiei legate dinainte de acesta. Surprinderea a venit din măsurătorile citite pe aparate: cronometrul balonului arăta data 27 ianuarie 1965, adică cu 30 de ani în urmă. Experimentul a fost repetat de câteva ori după ce s-au asigurat că echipamentul balonului era în bună stare de funcţionare. Dar de fiecare dată ceasul arăta dată cu 30 de ani în trecut. Fenomenul a fost numit "poarta temporală" şi a fost raportat la Casa Albă.

Se presupune că acel vârtej de deasupra polului sud este un sui-generis tunel al timpului ce permite trecerea în alte dimensiuni temporale. Mai mult, s-au demarat programe de trimitere a oamenilor în timp. CIA şi FBI se luptă pentru a controla proiectele care vor schimba cursul istoriei. Nu există încă nici-o recunoaştere oficială a autorităţilor federale americane."

Există oare vreo legătură între acest ciudat "tunel al timpului" şi maşinăria veche de cel puţin 12.000 de ani de sub gheaţa Antarcticii? Dacă da, de ce nu se fac publice aceste date? De ce numai unii vor să deţină controlul asupra tuturor descoperirilor importante ale omenirii?

Sursa: aim.pro.tc

sâmbătă, 7 iulie 2012

Misterioasa poartă a timpului descoperită în Antarctica


Postat Maria
 În ultimii ani, știri tulburătoare despre descoperirea unui vortex spațio-temporal în Antarctica au răzbătut în presa din Statele Unite. Deși informația a fost rapid cenzurată de armata americană, s-a aflat că americanii au început, în secret, excavarea cu dispozitive super-tehnologice a locului acestei descoperiri senzaționale. Tunelul timpului de deasupra Antarcticii Totul a început în anul 1995, când oamenii de știință britanici și americani care studiau vremea din Antarctica în cadrul unui proiect comun, au făcut o descoperire extraordinară. Fiziciana americană Mariann McLein le-a relatat cercetătorilor că în apropierea Polului Sud a observat în data de 27 ianuarie un vârtej de ceață cenușiu, pe care l-a luat drept un simplu vortex caracteristic furtunilor polare. Totuși, vârtejul și-a păstrat neschimbată forma, rămânând staționar. S-a decis cercetarea fenomenului, fiind lansat în acest scop un balon meteorologic garnisit cu echipamente de măsurare a vitezei vântului, a temperaturii și a umidității. Balonul s-a ridicat imediat și a dispărut brusc în ceață. După un timp, cercetătorii au readus balonul la sol cu ajutorul frânghiei legate în prealabil de acesta. Surprinderea a venit din măsurătorile citite pe aparate: ceasul balonului indica data de 27 ianuarie 1965, dată situată în timp cu 30 de ani în urmă. Experimentul a fost repetat de câteva ori, după ce savanții s-au asigurat că echipamentul balonului este în stare bună de funcționare. De fiecare dată, ceasul indica o dată aflată cu 30 de ani în urmă. Straniul fenomen a fost denumit „poarta temporală“ și a fost raportat la Casa Albă. Se presupune că acel vârtej de deasupra Polului Sud este un sui generis tunel al timpului ce permite trecerea în alte dimensiuni temporale. Există voci care susțin că s-au demarat în secret programe de cercetare a posibilităților de realizare a călătoriilor în timp, programe ce sunt controlate de către CIA și FBI. Nu există însă nicio confirmare oficială din partea autorităților federale americane. Cutremure şi anomalii magnetice puternice în zonă… În anul 2001, în timpul iernii australe, o urgență medicală a forțat o evacuare de personal de la bazele din Antarctica, primul eveniment de acest gen ce a avut loc în plină iarnă polară. Tot atunci, întreaga regiune a fost zguduită de un cutremur neobișnuit de puternic. Seismologii au localizat epicentrul cutremurului la o adâncime ce corespunde cu cea a unei bizarei structuri îngropate sub gheață, descoperite ulterior. Un alt eveniment important al anului 2001 a fost apariția unei anomalii magnetice puternice în acea zonă, care s-a întins până în vecinătatea bazei rusești Vostok din Antarctica. Cercetătorii ruși au fost șocați și uimiți de ceea ce au observat atunci. Americanii au transportat în Antarctica o gigantică maşinărie sfredelitoare Imediat după aceea, conform unor surse demne de încredere, Forțele Aeriene Americane au trimis dispozitive și mașini de înaltă tehnologie, precum gigantica lor mașină sfredelitoare „Subterrene“ (alimentată cu energie nucleară), către o bază secretă din Antarctica, ce este situată în apropierea locului în care a avut loc ciudata descoperire rusească din aprilie 2001. „Subterrene“ este o mașinărie complexă capabilă să efectueze adevărate călătorii subpământene, căci ea poate fora în toate rocile dure de pe suprafața Pământului. Pentru „Subterrene“ este posibil și să perforeze un strat de gheață, oricât de gros ar fi acesta. O echipă de televiziune a dispărut misterios în Antarctica În momentul în care opinia publică internațională începuse să fie interesată din ce în ce mai mult de misterioasele săpături din Antarctica, o echipă de televiziune din California a pornit, în noiembrie 2002, către această destinație, pentru a realiza un reportaj. Această echipă de televiziune a dispărut însă la fel de misterios. Ulterior, forțele speciale SEAL ale Marinei Americane au descoperit o înregistrare video ce a aparținut echipei. Înregistrarea confirma prezența unui artefact uriaș, aflat sub gheață – o mașinărie preistorică, posibil de origine extraterestră. Cităm dintr-o declarație de presă ce a apărut pentru scurt timp pe site-ul televiziunii: „Guvernul SUA urmărește să blocheze difuzarea înregistrării video găsite de echipele de salvatori SEAL în Antarctica, înregistrare ce ar conține dovada unei descoperiri arheologice de importanță colosală, ce s-ar afla îngropată la 3 kilometri sub gheață.“ Fosta preşedintă a parlamentului francez confirmă că este vorba de o structură veche de peste 12.000 de ani Unele țări europene au protestat împotriva lucrărilor de excavație întreprinse de armata SUA, întrucât se știe că Antarctica este un teritoriu internațional, ce este protejat de orice exploatări făcute de mâna omului. Nicole Fontaine, fost președinte al Parlamentului francez, chiar a declarat următoarele: „Dacă armata americană a construit ceva acolo, atunci ea violează Tratatul internațional privind Antarctica. Dacă nu, trebuie să vedem despre ce descoperire este vorba. Pare să fie ceva ce are o vechime de cel puțin 12.000 de ani, și a fost acoperit de ghețurile Antarcticii. Aceasta ar putea fi cea mai veche structură realizată de mâna omului de pe planeta noastră. Pentagonul trebuie să dezvăluie public ceea ce ascunde.“ Există oare vreo legătură între acea poartă temporală și mașinăria veche de cel puțin 12.000 de ani de sub gheața Antarcticii? Dacă se va descoperi că este vorba despre o structură construită de mâna omului la sfârșitul Paleoliticului, acest fapt semnificativ va modifica cursul istoriei. 

sâmbătă, 25 iunie 2011

Topirea Antarcticii va duce la modificarea gravitatiei

Topirea celei mai mari calote glaciare de pe Terra va duce la afectarea campului gravitational al planetei. Chiar si rotatia Pamantului va fi afectata intr-atat de mult incat nivelul Oceanului Planetar va creste mai mult decat au anticipat cercetatorii din cadrul Universitatii din Bristol. Iar acesta nu este decat inceputul, avertizeaza aceeasi cercetatori.
Pentru inceput, cresterea nivelului marilor si oceanelor va fi mai accentuata pe coastele de est si de vest ale continentului nord-american, unde cresterea cu 25% mai mare decat media pe planeta, va cauza inundatii catastrofale in metropole precum New York, Washington DC. si San Francisco. Un studiu preliminar asupra calotei din vestul Antarcticii ne dezvaluie ca topirea acestei mase imense de gheata cauzata de efectul de sera, va duce intr-un final la schimbarea campului gravitational al planetei.
Vestea in sine este una care da fiori tuturor specialistilor, deoarece in aceasta situatie efectele vor fi neasteptate si greu de anticipat atat pentru viata de pe Terra, cat si pentru civilizatia umana in ansamblul ei. Daca calota glaciara din vestul “continentului alb” va disparea, pierderea unei asemenea mase de apa din emisfera sudica va duce la cresterea gravitatiei in emisfera nordica, ducand la cresterea accentuata a nivelului marilor din acesta emisfera.
“Calota din Antarctica de vest este este una din cele trei mari calote glaciare din lume. In limbajul specialistilor este cunoscuta sub numele de “Gigantul Adormit”, deoarece are o consistenta instabila, mare parte din ea aflandu-se sub nivelul marii. Aceasta o face cu atat mai vulnerabila la topire si dezintegrare rapida. Spre deosebire de celelalte doua mari calote glaciare, calota glaciara din Antarctica de est si Groenlanda, cea din vestul Antarcticii este singura cu o configuratie atat de instabila”, declara Jonathan Bamber,  cercetator in cadrul Universitatii din Bristol.
Sursa : The Independent
http://www.descopera.ro/dnews/4426887-topirea-antarcticii-va-duce-la-modificarea-gravitatiei

Care a fost cel mai mare asteroid care a lovit Terra?

Care a fost cel mai mare asteroid care a lovit Terra?
Nicio extinctie in masa a vietii nu a fost atat de mediatizata si atat de legata de impactul Pamantului cu un asteroid pe cat a fost evenimentul care a avut loc acum 65 de milioane de ani si care a dus la disparitia, printre altele, a tuturor dinozaurilor. Astazi, situl in care uriasul asteroid a lovit Terra a fost identificat, este forma de craterul Chicxulub din peninsula Yucatan, Mexic, un veritabil arc cu o deschidere de 170 de kilometri. Si totusi, cercetatorii au identificat locul unui alt impact, un impact care ar fi facut asteroidul Chicxulub sa para doar un simplu foc de artificii...
Oamenii de stiinta de la NASA au identificat un crater cu un diametru gigantic de peste 500 de kilometri aflat la aproape 2 kilometri sub calota de gehata a Antarcticii. Masuratorile au sugerat faptul ca poate data de acum 250 de milioane de ani, perioada ce corespunde celei mai mari extinctii a vietii din istoria Pamantului - "Marea extinctie a vietii din Permian-Triasic"- atunci cand peste 90% dintre formele de viata de pe planeta au disparut.

"Impactul a fost cu mult mai puternic decat cel care a ucis dinozaurii si, probabil, a cauzat distrugeri catastrofale. Toate schimbarile de mediu care au rezultat in urma impactului au creat un mediu caustic foarte greu de suportat. Nu este de mirare ca viata aproape a disparut de pe Pamant acum 250 de milioane de ani", afirma Ralph von Frese, profesor de geologie la Universitatea din Ohio.

Datele cercetatorilor sugereaza ca forta impactului a fost una nimicitoare, o forta de 100 de megatone - echivalentul unei bombe Hiroshima pentru fiecare persoana de pe Pamant. Unul dintre cele mai pesimiste scenarii sustine ca un alt impact de o asemenea amploare ar transforma Terra intr-un nou bulgare de gheata, fenomen care a avut loc ultima data acum 600 de milioane de ani.

Sursa: DailyGalaxy
http://www.descopera.ro/dnews/6922592-care-a-fost-cel-mai-mare-asteroid-care-a-lovit-terra

vineri, 6 mai 2011

Ce anume cauta armata S.U.A in Antarctica sub calota de gheata ?

Armata americană a cenzurat orice informaţii cu privire la această descoperire senzaţională. În ciuda embargoului informaţional impus, au circulat diverse rapoarte prin care americanii au început, în secret, excavarea locului acestei descoperiri senzaţionale.

    Preşedintele Parlamentului Francez confirmă că e vorba de o structură veche de peste 12.000 de ani

Unele ţări europene chiar au protestat faţă de lucrările de excavaţie întreprinse de armata SUA, întrucât se ştie că Antarctica este teritoriu internaţional protejat de orice exploatări făcute de mâna omului. Nicole Fontaine, fost preşedinte al Parlamentului francez, chiar a declarat următoarele: “Dacă armata americană a construit ceva acolo, ea violează Tratatul internaţional privind Antarctica. Dacă nu, trebuie să vedem despre ce e vorba. Poate fi ceva ce are o vechime de cel puţin 12.000 de ani, ce a fost acoperit de gheţurile Antarcticii. Aceasta ar reprezenta cea mai veche structură artificială de pe planeta noastră. Pentagonul trebuie să dezvăluie ceea ce ascunde”.

Americanii au transportat în Antarctica o gigantă maşinărie sfredelitoare

Imediat după aceea, unii observatori militari au observat transportul unor dispozitive robotice către Polul Sud şi au existat speculaţii conform cărora Forţele Aeriene Americane au transportat gigantica lor maşină sfredelitoare “Subterrene” (alimentată cu energie nucleară) către o bază secretă din Antarctica.
“Subterrene” este o maşinărie capabilă să efectueze adevărate călătorii subpământene, căci ea poate distruge toate rocile dure de pe suprafaţa Pământului. Pentru “Subterrene” ar fi cu atât mai uşor să spargă un strat de gheaţă, oricât de gros ar fi acesta.



Cutremure şi anomalii magnetice puternice în zonă…

Tot în acel an 2001, s-au mai aflat veşti conform cărora a fost nevoie de un echipaj medical de urgenţă în acea zonă, pentru a trata personalul care lucra sub gheaţa artică. Şi tot atunci, toată regiunea a fost zguduită de un cutremur neobişnuit de puternic. Seismologii au localizat epicentrul cutremurului chiar în locaţia bizarei structuri de sub gheaţă.
Un alt eveniment important al anului 2001, după ce armata americană se pare că a început săpăturile sub gheaţă, a fost apariţia unei anomalii magnetice puternice în acea zonă, care s-a răspândit până în vecinătatea bazei ruseşti Vostok din Antarctica. Cercetătorii ruşi au fost şocaţi şi uimiţi de ceea ce au observat atunci.

  O echipă de televiziune a dispărut misterios în Antarctica…

În momentul în care opinia publică internaţională începuse să fie interesată din ce în ce mai mult de săpăturile misterioase din Antarctica, au avut loc evenimentele teroriste de la 11 septembrie 2001 de la New York, abătând astfel atenţia lumii. Să fi fost evenimentele de la 9/11 o diversiune pentru a ascunde incredibila descoperire americană din Antarctica? Totul ar fi posibil în această lume nebună nebună…
În timp ce lumea a început să uite complet de acest eveniment, o echipă de televiziune din California n-a uitat şi a pornit în noiembrie 2002 spre locul misterios din Antarctica. Dar echipa de televiziune a dispărut la fel de misterios. Dar a fost descoperită o înregistrare video al acestei echipe, de către forţele speciale SEAL ale Marinei Americane; în această înregistrare se confirma prezenţa unui artifact uriaş, aflat sub gheaţă – o maşinărie preistorică, posibil de origine extraterestră.
“Guvernul SUA a spus că va încerca să blocheze difuzarea unei înregistrări video găsit de echipele de salvatori SEAL în Antarctica, înregistrarea ce ar conţine dovada unei descoperiri arheologice masive ce s-ar afla la 3 kilometri sub gheaţă”, suna o declaraţie de presă care a apărut pentru scurt timp pe site-ul televiziunii.

Tunelul timpului de deasupra Antarcticii

Cu câţiva ani înainte, în anul 1995, a avut loc un eveniment şi mai bizar, observat de cercetătorii britanici şi americani, în apropierea locului în care a avut loc ciudata descoperire americană din aprilie 2001.
“În 1995, oameni de ştiinţă americani şi britanici care au condus investigaţii în Antarctica au făcut o descoperire senzaţională. Fizicianul american Marian McLein le-a spus cercetătorilor că în apropierea polului sud a văzut un vârtej de ceaţă gri pe 27 ianuarie, pe care l-au luat drept un simplu vortex de furtună polară. Totuşi, vârtejul nu şi-a schimbat forma şi nici nu s-a deplasat în decursul timpului. Aşa că au decis să cerceteze fenomenul şi au lansat un balon meteorologic garnisit cu echipamente de măsurat viteza vântului, temperatura şi umiditatea. Dar balonul s-a ridicat imediat şi a dispărut brusc în ceaţă.
După un timp, cercetătorii au adus balonul la sol cu ajutorul frânghiei legate dinainte de acesta. Surprinderea a venit din măsurătorile citite pe aparate: cronometrul balonului arăta data 27 ianuarie 1965, adică cu 30 de ani în urmă. Experimentul a fost repetat de câteva ori după ce s-au asigurat că echipamentul balonului era în bună stare de funcţionare. Dar de fiecare dată ceasul arăta dată cu 30 de ani în trecut. Fenomenul a fost numit “poarta temporală” şi a fost raportat la Casa Albă.
Se presupune că acel vârtej de deasupra polului sud este un sui-generis tunel al timpului ce permite trecerea în alte dimensiuni temporale. Mai mult, s-au demarat programe de trimitere a oamenilor în timp. CIA şi FBI se luptă pentru a controla proiectele care vor schimba cursul istoriei. Nu există încă nici-o recunoaştere oficială a autorităţilor federale americane.”
Există oare vreo legătură între acest ciudat “tunel al timpului” şi maşinăria veche de cel puţin 12.000 de ani de sub gheaţa Antarcticii? Dacă da, de ce nu se fac publice aceste date? De ce numai unii vor să deţină controlul asupra tuturor descoperirilor importante ale omenirii ?
Acest articol apartine blogului Gandeste Liber

Sursa :
http://beforeitsnews.com/story/553/845/Deadly_time_vortex_appears_over_Antarctica.html&NL