GRAȚIA LUI DUMNEZEU

Acest articol apartine blogului Esenta vietii - 17 Ianuarie, 2012 - 46 accesari

1.

Toate grupările religioase pe care le-am întâlnit în această ţară nu îşi îndrumă adepţii să aspire săatingă suprema eliberare, pentru că, spun ei citândul pe sf.Pavel, „nici o fiinţă nu poate să se elibereze easingură” şi „…sunteţi mântuiţi prin credinţă şi aceasta nu este de la voi, este darul lui Dumnezeu; nu dinfapte, ca să nu se laude nimeni”.

Întreaga lor doctrină legată de mântuire se bazează în exclusivitate pe credinţă. „Credeţi, fiţi plini decredinţă şi veţi fi salvaţi de graţia lui Dumnezeu”. Numeroşi sunt cei care consideră ca o condiţiesuplimentară a salvării apartenenţa la o biserică, subînţelegând că dacă mai este ceva de făcut, biserica vaface totul pentru ei.

Iisus n-a spus oare discipolilor săi: „Şi pentru ce mă chemaţi <<Doamne, Doamne>> şi nu faceţi ce văspun?”(Luca 6:46) Să presupunem că doriţi bogăţii. Ce veţi face atunci? Veţi sta într-o cameră şi veţiaştepta ca Dumnezeu să vină să vi le dăruiască, numai pentru că voi credeţi în EL? Cu siguranţă nu. Văveţi mobiliza să munciţi cu sârguinţă, pentru ca să ajungeţi să le obţineţi. Cum credeţi că salvarea,mântuirea vă va fi dăruită fără să faceţi nimic, numai pentru singurul motiv că voi aveţi credinţă? Şi de cesă punem ca o condiţie suplimentară apartenenţa la o anumită biserică? Eliberarea este o relaţie personalăîntre sufletul individual şi Dumnezeu. Fiecare trebuie să ajungă să-l iubească pe Dumnezeu. 

Apartenenţa la o biserică este benefică doar atunci când încurajează o relaţie directă a fiinţei cuDumnezeu, dar ea nu garantează cu nimic acest gen de relaţie şi, în nici un caz, nu o poate substitui. Dacăcineva vă va spune că doar urmând o anumită biserică îl veţi cunoaşte pe Dumnezeu, întrebaţi-l şi dacăacea biserică poate să mănânce în locul vostru, prin delegare. Dacă, fără efort personal, nu îţi este cuputinţă nici măcar să te hrăneşti, cum poţi să crezi că poţi să-ţi desăvârşeşti fiinţa doar stând şi aşteptând? 

Eliberarea înseamnă a fi liber de limitările ego-ului, prezente în fiinţă datorită ataşamentelor sale faţă decorp.Eliberarea nu poate apare decât ca urmare a unui mare efort personal. Este adevărat, alte fiinţe vă potajuta în efortul vostru spiritual; graţia lui Dumnezeu poate să vă salveze. Sf. Pavel a avut dreptate în ceeace a spus. Dar aceasta nu înseamnă că această credinţă nu trebuie să fie asociată cu un efort sincer dinpartea voastră; fără un efort susţinut depus din partea ta, nu vei atinge eliberarea.” 

2. 

„Maestre” – a spus într-o zi un discipol, „J. este un pic descurajat. A aflat că, după spusele luiRamakrishna, „graţia este un joc al lui Dumnezeu”. Acesta vrea să spună că o fiinţă poate să mediteze anide-a rândul fără să ajungă la nici un rezultat şi Dumnezeu poate să se reveleze unui beţiv oarecare, pentrucă aşa doreşte EL?” 

Maestrul i-a răspuns: „Ramakrishna n-a spus niciodată aşa ceva. Aceasta se întâmplă întotdeaunacând persoane care nu au atins eliberarea spirituală interpretează cuvintele unui Maestru. Dumnezeu nueste capricios. Este adevărat că unor fiinţe oarbe acţiunile Sale pot să pară uneori un joc, dar ele nu suntdecât influenţele cauzale ale karmei trecute. De ce ar încălca Dumnezeu propriile Lui legi? Doar El estecel care le-a creat.” 

3. 

„Religiile sunt atât de confuze când este vorba despre Graţie! Oamenii consideră că Dumnezeu îşimanifestă Graţia doar asupra acelora care, în accepţiunea lor, au făcut totul ca să-I fie pe plac. Ei îlmodelează pe Dumnezeu după propriile lor concepţii, în loc să mediteze profund şi să descopereadevărata realitate divină. 

Dumnezeu nu are nevoie de linguşelile lor. Graţia Sa nu se bazează pe afinităţi sau aversiunipersonale. El răspunde la dragostea aspirantului spiritual, dar această dragoste trebuie să fie şi eaimpersonală, trebuie să fie eliberată de toate motivaţiile egoiste.” 

4. 

„Ce este Graţia? Oamenii o confundă cu o favoare divină, ca şi cum Dumnezeu ar putea fi cumpăratsau păcălit, astfel încât ei să obţină ceea ce doresc de la El. 

Odată, am cunoscut un om care a pus 100 dolari pe farfuria în care se realiza colecta, în timpulslujbei de duminică, iar mai târziu şi-a exprimat dezamăgirea că Dumnezeu nu i-a ascultat rugămintea ce aînsoţit acest act. 

Trebuie să vă fie clar, Dumnezeu este atent la inimile oamenilor şi nu la farfuriile de colectă. Înacelaşi mod, oamenii spun că, pentru a atinge mântuirea, trebuie să crezi, să crezi şi iar să crezi. Credeţioare că Dumnezeu trebuie astfel liniştit şi convins că noi chiar credem în El? El ne priveşte în lăuntrulfiinţei noastre şi nu este influenţat de opiniile pe care le exprimăm în legătură cu El. 

O fiinţă care se consideră un ateu poate uneori să fie mai aproape de Dumnezeu, datorită dragostei pecare o manifestă faţă de oamenii din jur, decât alte fiinţe care cred în Dumnezeu cu mintea lor, dar a căroracţiuni sunt cu totul lipsite de dragoste şi altruism. Dumnezeu ne judecă după acţiunile noastre şi nu dupăcuvintele noastre. 

Bineînţeles, e bine să dăruieşti bani unei cauze spirituale. Fiinţa își generează karmă bună făcândacest lucru; dar este mult mai bine să crezi în Dumnezeu decât să-L negi, pentru că, necrezând că Elexistă, nu vei depune nici un efort ca să-L găseşti. 

Dar să nu vă imaginaţi că Dumnezeu poate fi mituit sau flatat, astfel încât să-I cumpăraţi Graţia, să-Ldeterminaţi să vă dăruiască Graţia Sa. Singurul lucru pe care-l puteţi face ca să-L câştigaţi este să-I dăruiţidragostea voastră. 

Dar atunci, ce este de fapt Graţia? Este puterea lui Dumnezeu, distinctă de toate celelalte, Dumnezeufiind singura realitate; El este singura putere a existenţei. Privind din acest punct de vedere eforturilevoastre umane sunt iluzorii; puterea Sa este cea care ne face să ne îndeplinim toate acţiunile vieţii noastre,iar eşecurile pe care le suportăm nu sunt datorate decât lipsei de armonizare a fiinţei noastre cu aceastăputere. 

Graţia lui Dumnezeu ne este dăruită în proporţia în care noi suntem deschişi faţă de El. Graţia nu vinedin exteriorul nostru; ea este operaţia care se produce în interior, prin intermediul propriei noastre realităţisuperioare. Cu cât vom trăi mai conştienţi şi cu cât vom trăi mai puţin dominaţi de ego vom beneficia dince în ce mai mult de Graţia Divină.” 

5.

„În istoria religiei s-a pus dintotdeauna următoarea întrebare: „Ce este mai important pe caleaspirituală: Graţia divină (KRIPA – cum este numită în India) sau efortul uman?” Răspunsul este simplu şimarii maeştri spirituali au încercat de nenumărate ori să-l dăruiască umanităţii prin învăţăturile lor. 

Omul trebuie să folosească toate resursele care-i sunt puse la dispoziţie pentru a atinge SupremaEliberare. Eforturile sale nu vor fi încununate de succes decât în momentul în care va înţelege că nu el, ciDumnezeu este cel care acţionează prin intermediul său, inspirându-l şi ghidându-l. Considerându-l peDumnezeu ca fiind Cel care acţionează, nu trebuie ca prin aceasta să devenim pasivi; trebuie să depunemmari eforturi pentru a fi receptivi la influenţa Sa. 

Aspirantul trebuie să se dăruiască cu optimism şi bucurie acestui flux al Graţiei interioare. Forţa careexistă în voi este a voastră personală; vă este dăruită de Dumnezeu, folosiţi-o! Dumnezeu n-o va folosi înlocul vostru. Cu cât vă veţi pune mai mult la unison cu voinţa Sa infinită, în toate acţiunile şi gândurilevoastre, cu atât mai mult puterea Sa şi binecuvântarea Sa vă va da încredere, ghidându-vă în tot ceea cefaceţi.” 

6. 

„Roagă-te astfel lui Dumnezeu: „Doamne, voi gândi, voi acţiona, dar ghidează-mi, te rog, gândurile,voinţa şi toate acţiunile mele”.” 

7. 

„Dumnezeu nu va răspunde întotdeauna rugăminţilor tale în felul în care te aştepţi; dar dacă niciodatăaspiraţia ta către El nu va avea fluctuaţii, atunci vei primi chiar mai mult decât bănuiai.” 

8. 

Într-o zi, un discipol l-a întrebat pe Yogananda: „Care este diferenţa dintre credinţă şi încredere?” Yogananda a răspuns: „Încrederea este mentală; ea este asemănătoare unei ipoteze ştiinţifice şi, asemeniştiinţei, ea necesită verificări experimentale. Cu alte cuvinte, încrederea este condiţionată. Premizele saletrebuiesc testate în laboratoarele meditaţiei şi verificate prin intermediul experienţei directe. 

Verificaţi-vă încrederile, dar nu într-un spirit de îndoială. Verificaţi-le, pentru că voi doriţi săcunoaşteţi în profunzime adevărul şi nu doar să reflectaţi asupra lui”. 

„Credinţa” – a spus Sf. Pavel – „este dovedirea lucrurilor celor nevăzute”. Doar experimentareaacestor realităţi subtile ne conferă credinţa în ele. Aceasta este ceea ce a spus Sf. Pavel. Doar în urma uneiverificări interioare apare credinţa. 

În prezent sunt nenumărate elemente în viaţa voastră care sunt suficiente pentru a vă oferi credinţă.Nu trebuie să aşteptaţi să aveţi viziuni extraordinare pentru a avea credinţă. Gândiţi-vă doar la ceea ce aţiexperimentat până acum; nu limitaţi religia voastră doar la un plan mental. Aţi simţit vreodată pacea luiDumnezeu coborându-se asupra voastră, într-o rugăciune sau într-o meditaţie? Aţi simţit vreodatădragostea Lui atingând inima voastră? Nu sunt aceste dovezi reale şi suficiente pentru voi? Agăţaţi-vă deele! Făceţi din experienţă baza credinţei voastre! Precum Isus a spus: „noi, ceea ce ştim, vorbim”. 

Construiţi-vă întreaga viaţă pe ceea ce deja ştiţi, pentru că „celui care are, i se va mai da şi-i vaprisosi”. 

Pe Swami Shankaracharya (un mare maestru al Indiei) îl separa un râu de cel mai apropiat discipol alsău. Cu un surâs, el i-a spus discipolului: „Vino! Vino aici!” Fără să ezite nici o secundă, tânărul s-aapropiat de râu şi a păşit pe apă şi, spre uimirea sa, la fiecare pas pe care îl realiza apărea o floare de lotussub piciorul său, astfel că a reuşit să traverseze râul şi, când a ajuns pe celălalt mal, s-a aruncat lapicioarele maestrului său. Începând cu acea zi a fost numit Padmapada – „Picioare de lotus”. 

Padmapada nu cunoştea abilitatea maestrului său de a crea flori de lotus. Cu alte ocazii, el aexperimentat alte puteri paranormale ale guru-lui său. Şi astfel, plin de încredere, el s-a bucurat de acestemiracole, în loc să-şi umple întreaga viaţă cu îndoieli şi speculaţii intelectuale. 

9.

„Credinţa este dezvoltarea intuiţiei prezenţei lui Dumnezeu în fiinţa noastră şi abandonarea raţiunii camijloc principal de înţelegere.” 

10.

„Două cunoştinţe ale mele (femei) aveau ca obicei să nu închidă maşina după ce o parcau. Odată, le-amspus: „Ar trebui să fiţi mai precaute şi să vă închideţi de fiecare dată maşina”. 

„De ce? Unde este credinţa ta în Dumnezeu?” – mi-au răspuns ele zâmbind. 

„Da, eu am încredere” – le-am răspuns – „dar nu de încredere faceţi voi dovadă, ci de neglijenţă. Dece trebuie Dumnezeu să vă protejeze, dacă voi nu faceţi nimic în acest sens?” 

„O, Dumnezeu ne veghează” – m-au asigurat – „nimic rău nu se va întâmpla”. Şi au continuat să lasemaşina deschisă. 

Într-o zi, când aveau în maşină obligaţii în valoare de multe mii de dolari, au plecat lăsând toatelucrurile în „grija” credinţei. În absenţa lor, hoţii şi-au făcut meseria şi au furat totul, cu excepţia unui micarticol care le-a scăpat din vedere. Una dintre doamne a pierdut, cu această ocazie, toţi banii pe care îistrânsese în ultimii ani. 

Mai târziu, le-am spus: „De ce să te aştepţi ca Dumnezeu să te protejeze, dacă tu ignori în permanenţălegile raţiunii şi ale bunului simţ? Este minunat să ai credinţă, dar, în acelaşi timp, fii şi raţional! Nu teaştepta ca Dumnezeu să facă totul în locul tău, numai pentru simplul motiv că tu ai încredere în El. El vaavea grijă de tine, dar pentru aceasta trebuie să participi şi tu”. 

11. 

Un discipol, în dorinţa sa de aventură, avea obiceiul să-şi asume mari riscuri. Fiind criticat, el arăspuns astfel: „Dacă vreodată ceva va merge rău, cu siguranţă maestrul mă va proteja”. 

Cuvintele sale au fost repetate mai târziu lui Paramahansa Yogananda. „Doamne” – a exclamat el – „poate într-o zi îi va trece prin cap să conducă maşina pe marginea unei faleze, astfel încât să vadă dacăDumnezeu şi cu mine îl vom proteja de consecinţele prostiei lui!” Trebuie să facem dovadă de bun simţ,nu să provocăm Graţia divină în astfel de moduri absurde şi prosteşti. În împărăţia lui Dumnezeu nu esteloc pentru fiinţe inconştiente. 

12. 

Credinţa trebuie cultivată. Ea nu poate fi obţinută prin simple speculaţii mentale. Dacă te vei aruncade pe vârful unui munte afirmând: „Dumnezeu mă va proteja”- vei vedea că nu va fi aşa. Dumnezeuaşteaptă de la tine să-ţi foloseşti bunul simţ pe care ţi L-a dăruit. Bineînţeles, El va avea grijă de tine, dacăvei acţiona plin de bun simţ şi te vei lăsa în mâinile Sale. 

Credinţa trebuie hrănită, în permanenţă, de experienţa interioară, la fel cum udăm zilnic o plantă. Cucât vei experimenta mai mult protecţia Sa, prin trăire personală, cu atât vei ajunge să crezi mai mult în El,nu fanatic, ci într-un mod natural, într-o manieră divină. 

13. 

Modul tău de a gândi şi fluxul de Graţie divină ce se va manifesta în viaţa ta este determinat deprofunzimea conştientizării Sinelui fiinţei tale. 

Marile miracole ale credinţei, cum ar fi învierea morţilor, sunt posibile doar pentru cei care auperceput Divinul ca fiind unica realitate. Pentru a realiza astfel de miracole, o simplă afirmare mentală,chiar realizată cu putere, nu este suficientă. 

A existat un bărbat care a citit în Biblie că „un gram de credinţă poate muta şi munţii din loc”. Acesteînvăţături ale Bibliei l-au impresionat foarte mult, mai ales pentru că în faţa ferestrei de la dormitorul săuse afla un deal care-i bara minunata privelişte a lacului din apropiere. 

Astfel că, într-o zi, s-a decis să verifice aceste afirmaţii din Scriptură. Plin de această „credinţă” temporară, el s-a rugat lui Dumnezeu câteva ore să ridice acest munte şi să-l arunce în lac, după care s-adus să se culce, fiind foarte nerăbdător să vadă care vor fi rezultatele rugăminţii sale. Trezindu-se a douazi dimineaţă, primul lucru pe care l-a făcut a fost să alerge la fereastră, să vadă ce s-a întâmplat; dar colinanu se mişcase nici măcar un milimetru. „Ştiam eu că o să fie tot aici” – a exclamat el supărat. 

Aceasta nu este credinţă – nu este decât o simplă afirmaţie pripită. 

14.

Sunt multe pietre care există pe pământ, dar dintre toate doar câteva sunt diamante. În mod similar,adevărurile spirituale nu pot fi găsite printre opiniile umane confuze. Graţia divină este una dintre celemai rare şi preţioase diamante. Ea poate fi obţinută numai de cei care o caută încontinuu, cu răbdare şifermitate; iar pentru ca cineva să ajungă să o experimenteze nu este suficient doar să citească câteva cărţispirituale sau să audieze câteva conferinţe. Graţia nu va fi niciodată găsită acolo unde oamenii cred că eatrebuie să fie. Ea trebuie căutată într-un anumit mod, la locul potrivit şi într-o stare de spirit potrivită.Starea de spirit necesară pentru a putea primi Graţia Divină este o atitudine necondiţionată de dragostefaţă de Dumnezeu. Locul potrivit este în voi înşivă şi maniera potrivită este liniştea unei meditaţiiprofunde. 

Pentru a-L găsi pe Dumnezeu, trebuie să vă puneţi de acord cu metodele şi legile Sale. 

Paramahansa Yogananda 

Sursa: Esența vieții … între adevăr și iluzie…

CUM SĂ VĂ DISTRUGEŢI PRACTIC COPILUL

Acest articol apartine blogului Newsro123.com 

De mic, să nu-i refuzaţi nimic. Daţi-i tot ce doreşte, tot ce cere, mai cu seamă atunci când stăruie cu încăpăţânare şi plânge. Astfel va creşte şi va crede că ceilalţi îi sunt datori mereu şi întru toate, că are doar drepturi.

Când începe să înjure şi să spună nerozii, dumneavoastră să râdeţi. Astfel îi veţi da de înţeles că este foarte deştept.

Să nu-i spuneţi niciodată: „Asta-i rău!” Aşa spun doar cei de modă veche, cu mentalităţi depăşite şi înguşti la minte. Când, mai târziu, va întâmpina greutăţi în viaţa sa şi va suferi, atunci va fi convins cu desăvârşire că societatea îl nedreptăţeşte.

Strângeţi dumneavoastră în urma lui tot ce lasă aruncat ici şi colo: cărţi, haine, încălţăminte… Nu care cumva să-i spuneţi vreodată: „Strânge-ţi lucrurile. Pune-le la locul lor”. Astfel va avea certitudinea că mama este sclava lui şi că pentru toate sunt ceilalţi întotdeauna răspunzători.

Lăsaţi-l să vadă orice (mai ales la televizor) şi să citească orice, fără să-l îndrumaţi niciodată. Copilul dumneavoastră este supradotat şi ştie să discearnă! În acest fel, instruirea şi educaţia lui va avea o gamă mai largă şi mai variată.

Nu-i daţi vreo îndrumare duhovnicească. Luaţi în zeflemea şi în batjocură înaintea lui credinţa, Biserica, preoţii şi pe cei ce îi urmează. Când copilul va creşte, „va alege singur”.

Daţi-i bani de buzunar cu nemiluita, ca să nu se simtă inferior celorlalţi şi „să fie în lipsă, aşa cum aţi fost dumneavoastră”. Când va creşte, va fi convins că valoarea omului o dă banul, indiferent de cum a fost obţinut.

Nu-i spuneţi niciodată: „Fă asta!” sau „Nu face asta!”, căci aşa îl constrângeţi, nu-i respectaţi libertatea şi personalitatea. Ba chiar se poate să-i cauzaţi şi traume sufleteşti! Când va creşte, va crede că viaţa înseamnă doar să porunceşti, niciodată să asculţi.

Certaţi-vă, vorbiţi-vă urât unul cu celălalt, în faţa lui, fără pic de ruşine (nu vă neliniştiţi, astfel nu-i veţi provoca… traume sufleteşti!). Mai târziu, când se va căsători, îi va părea firesc să facă la fel.

Când începe să se încurce în mrejele plăcerilor trupeşti, dumneavoastră să închideţi ochii. Nu-i spuneţi nimic. Nu-l povăţuiţi. Nu-l sâcâiţi cu sfaturile dumneavoastră. Lăsaţi-l să se tăvălească în mocirla curviei, de vreme ce „asta-i ceva normal”.

Să-i ţineţi întotdeauna partea înaintea profesorilor şi vecinilor. Să nu credeţi niciodată că „îngeraşul” dumneavoastră poate să facă lucruri de ruşine şi probleme. Ocărâţi-i pe aceia care, prieteneşte şi bine-intenţionaţi, vă aduc la cunoştinţă ceva în legătură cu asta. Sunt… clevetitori şi invidioşi.

***

Când veţi merge la secţia de poliţie, unde l-au dus pentru că a furat sau a luat droguri, să strigaţi tare, de faţă cu toţi, că este un nemernic şi o lichea, un golan; că v-aţi jertfit pentru binele lui, dar n-aţi reuşit niciodată să-l cuminţiţi. Astfel veţi ieşi cu obrazul curat.

PREGĂTIŢI-VĂ PENTRU O VIAŢĂ PLINĂ DE SUFERINŢĂ ŞI DE REMUŞCĂRI. O VEŢI AVEA…

Episcopul Irineu al Ekaterinburgului – Mamă, ai grijă! (Editura Sfintei Mănăstiri Paraklitu, 2007)

Material apărut în nr. 27 din “Familia Ortodoxă

Sursa: News.ro Ştiri pe Blog

AMAGIREA CU ATEISM !

Acest articol apartine blogului Secretele Sistemului

„Ei tăgăduiesc pe Domnul şi zic: „Nu este El” Ieremia 5:12

„…şi veţi şti că Eu sunt Domnul” Ezechiel 6:7

Cristos Domnul a spus că în vremurile din urmă vor fi mari amăgiri din partea Satanei, care înşeală lumea şi caută „să înşele, dacă e cu putinţă şi pe cei aleşi” (Matei 24:24). Amăgirile, care se petrec sub ochii noştri, ne spun că trăim vremurile din urmă şi ne strigă să veghem, ca să nu fim înşelaţi. Amăgirile Satanei sunt de mai multe feluri.

Una din amăgirile subtile a vremurilor din urmă e ateismul, tăgăduirea lui Dumnezeu. Biblia spune clar că înainte de venirea Domnului Isus Cristos va fi lepădarea de credinţă, apostazia (2 Tesaloniceni 2:3). Iar lui Timotei, apostolul Pavel i-a scris: „Duhul spune lămurit că în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor” (1 Timotei 4:1).

De fapt, atei au fost întotdeauna. Pe vremea proorocului Ieremia chiar şi în poporul Israel existau atei. În Ieremia 5:12 este scris: „Ei tăgăduiesc pe Domnul şi zic: „Nu este El! Şi nu va veni nenorocirea peste noi; nu vom vedea nici sabia, nici foametea”. Dar în vremea noastră ateismul s-a răspândit mult. Nicuşor Ghiţescu în cartea sa „Izvorul puterii”, vol. I, Chicago 1986, la pag 13 spune: „În anul 1900, 34 procente din populaţia globului era creştină şi mai puţin de 1 procent era atee. Astăzi 32,8 procente din populaţia globului este creştină şi mai mult de 20 procente este atee”. Progresul acesta mare al ateismului se datorează în mare parte dominaţiei comuniste, care s-a extins mult după cel de-al doilea război mondial, când cei mai mulţi fripturişti, dornici după poziţii, după slujbe mai bune, s-au declarat atei. În cartea proorocului Ezechiel, se spune de peste 50 de ori: „Şi vor şti ca Eu sunt Domnul”. Toţi ateii vor învăţa într-o zi că există Dumnezeu şi că El e Domnul.

1. Ateismul nu are nici o bază, nici o dovadă că nu există Dumnezeu, ci e amăgire satanică

Crezul lor nu e bazat pe studii serioase, pe cercetări, pe convingeri, ci doar pe înşelăciunea satanică. Oamenii s-au vândut pe un blid de linte. La Bruyere în cartea sa „Caracterele”, apărută şi în limba română în Editura pentru Literatură, Buc. 1966, vol. II, pag. 298, serie: „Ateismul nu există. Cei mari, cel mai mult bănuiţi de ateism, sunt prea leneşi ca să conchidă în mintea lor că nu există Dumnezeu”.

E curios şi totodată foarte important de notat că în ţările subjugate de comunism, Satana a amăgit lumea cultă, pe savanţi şi profesori. Aceasta fiindcă de ei s-a putut sluji mai bine spre îndoctrinarea tineretului în ateism. Toţi aceştia au fost trimişi prin sate ca misionari ai ateismului, ca lectori, şi ei n-au avut curajul să zică: „Nu”. Cunosc un profesor din Timişoara, care în câteva rânduri a fost trimis la sate să spună că nu există Dumnezeu, dar el s-a făcut bolnav şi n-a mers, căci el nu era ateu. Toţi lectorii aceştia trebuiau să spună ţăranilor, muncitorilor adunaţi la Casa de Cultură că majoritatea savanţilor din lume sunt atei. Dar aceasta era o minciună, ca atâtea altele. O revistă din Statele Unite a făcut o anchetă trimiţând chestionare cu privire la credinţa în Dumnezeu. Din 1500 oameni de ştiinţă de la Universităţile americane chestionaţi, numai 35 au declarat că sunt atei. Toţi ceilalţi au declarat că ei cred în Dumnezeu.

Ai tu dovezi că nu există Dumnezeu? Ştii precis că nu există? Ai reuşit tu să cercetezi tot universul acesta mare, ca să poţi face o aşa afirmaţie? Nici dacă ai trăi trei miliarde de ani şi ai avea o rachetă să zbori cu viteza luminii, nu ai putea spune că nu există Dumnezeu. Numai în galaxia noastră există peste o sută de miliarde de corpuri cereşti, unele cu mult mai uriaşe decât globul pământesc. Apoi, în afară de galaxia noastră numită Calea Lactee, nici cei mai mari savanţi ai lumii nu ştiu precis câte alte galaxii mai există. Unii spun că mai sunt o sută de miliarde de alte galaxii. Astronomul Huble, care e o autoritate în astronomie, e de părere că mai sunt vreo cinci sute de miliarde până la un trilion de alte galaxii. Ca să poţi afirma că nu este Dumnezeu, întâi trebuie să le fii cercetat pe toate şi atunci să te pronunţi. Omul care nu a cercetat nici cea mai apropiată stea, cu viaţa lui efemeră de vierme, cum ar putea să cerceteze toate galaxiile, ca în cunoştinţă de cauză să spună că nu există Dumnezeu?

Ateii sunt nişte amăgiţi la rebeliune faţă de Dumnezeu spre a face lucrarea diavolului. Nici un demnitar nu ar fi dat dispoziţii draconice şi nici un securist nu şi-ar fi torturat fratele cu cele mai oribile mijloace, dacă ar fi crezut în Dumnezeu. Şi milioane de credincioşi în Dumnezeu au fost chinuiţi şi mulţi chiar martirizaţi. Iată cum oameni cu multă pregătire au ajuns scule în mâna diavolului. Vremea era critică. Ei trebuiau să aleagă: să fie prigoniţi sau să prigonească. Şi au ales să prigonească, să se ridice împotriva lui Dumnezeu, căci n-au avut curajul să se ridice împotriva şefilor lor. Nu e izbitoare această amăgire? Dacă ar fi fost la cei de jos, la măturătorii de stradă, ei nu ar fi putut aduce aşa servicii Satanei, cum au adus cei cu multă pregătire. O, cât de mare ar trebui să fie pocăinţa tuturor acestor amăgiţi!

2. Se vede că e amăgire şi din faptul că ei judecă iraţional

Amăgirea a prins şi le-a întunecat mintea. Biblia spune: „S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit” (Romani1:22). Iar în Psalmul 14:1 şi Psalmul 53:1 este scris: „Nebunul zice în inima sa: „Nu este Dumnezeu”.

Biblia e Cuvântul lui Dumnezeu. De ce oare Dumnezeu îi numeşte nebuni pe atei? Se pare că e un cuvânt prea tare, şi totuşi aşa este scris. El nu e pus ca să ofenseze, ci să arate realitatea cum o vede Dumnezeu.

Există o nebunie mentală şi există o nebunie spirituală. La nebunia mentală omul nu mai poate judeca bine, vorbeşte prostii şi unii devin periculoşi, violenţi. Aceştia sunt internaţi în ospicii de nebuni. Nebunii spirituali sunt sănătoşi mental, dar nu pot face deosebire între lucrurile vremelnice şi cele veşnice, vorbesc în mod nechibzuit de lucrurile spirituale, tăgăduiesc ce nu ştiu, tăgăduiesc pe Dumnezeu, tăgăduiesc că au suflet, tăgăduiesc că va fi o zi a judecăţii, tăgăduiesc că există viaţă veşnică.

În 2 Samuel 24:10 citim despre împăratul David că a zis: „Am săvârşit un mare păcat… am lucrat în totul ca un nebun!” De fapt, orice păcat e un act de nebunie spirituală. Desfrâul oare nu e un act de nebunie? Omul pentru o plăcere de o clipă îşi dărâmă căminul, îşi nenoroceşte trupul în cele mai multe cazuri şi îşi pierde sufletul, îşi zice că se fericeşte prin desfrâu şi în realitate ei se nefericeşte. Nu e nebunie în gândirea aceasta? Nu e nebunie furtul, crima, beţia? Nu arată nebunie înjurăturile la adresa lui Dumnezeu? Îi faci Lui vreun rău prin înjurături sau ţie? E om sănătos la minte cei ce îşi face rău lui însuşi? Cum numeşti tu pe un aşa om? Şi tot aşa e cu cel ce tăgăduieşte pe Dumnezeu.

Poate te revoltă această spusă a Bibliei, dar stai şi judecă la rece. Nu e nebunie să te laşi amăgit de diavolul şi să zici că nu există Dumnezeu când Ei există? Cartea „Principiile matematice ale filozofiei naturale”, apărută în traducere la Bucureşti în Editura Academiei 1956, în Prefaţa Editorului la ediţia II-a, semnată de Roger Cotes, pag.23, spune: „Trebuie să fie orb acela care din structurile cele mai bune şi mai înţelepte ale lucrurilor, nu vede imediat înţelepciunea şi bunătatea infinită a Atotputernicului Creator; nebun acela care nu vrea să o recunoască”.

Dacă ar judeca raţional, logica i-ar constrânge să mărturisească existenţa lui Dumnezeu. Dr. Russel Lowell Mixter este profesor de zoologie şi şeful Diviziei Ştiinţifice la Colegiul Wheaton, Illinois. El mărturiseşte că e constrâns de logică să creadă în Dumnezeu. Iată cuvintele lui: „Logica ne constrânge să spunem că o Minte Divină a conceput, a plănuit şi executat varietăţile şi similarităţile din viaţa animală, mai degrabă decât să zicem că acest material viu a venit în existenţă prin combinaţii accidentale de elemente sau o coeziune a elementelor canalizate mai mult sau mai puţin de împrejurări. Aceeaşi logică ce notează că o minte umană face lucruri complicate, îţi spune că fiinţele vii au fost făcute de o Minte superioară. Nu are importanţă cât de mult se deosebesc între ele vieţuitoarele din cadrul unei specii şi nu are importanţă ce schimbări par să fi fost într-o specie, care e trasată la străbunii ei vii şi la fosile, nu se poate să nu se observe că ea a început ca o creatură foarte bine adaptată. Şi o creatură este opera unui Creator”.

Renumitul om de ştiinţă Isaac Newton în cartea sa „Principiile matematice ale filozofiei naturale” I, Ed.1964, pag.444, spune: „Cel mai frumos sistem ai soarelui, al planetelor şi al cometelor a putut să apară doar din sfatul şi stăpânirea unei Fiinţe inteligente şi puternice”.

De altfel, Creatorul nu trebuie căutat în creaţiune. Nici cel mai nepriceput elev de clasa I-a nu îl caută în Abecedar pe autorul Abecedarului. Şi dacă l-ar căuta fără să-l găsească, oare nu ar fi o nebunie să spună că Abecedarul lui nu are autor. Sau poţi tu să te gândeşti că îl poţi găsi pe ceasornicar printre rotiţele ceasului tău? Nu ar fi nebunie să te gândeşti la aşa ceva? Pe de altă parte, trebuie să ştii că Dumnezeu e Spirit” (Ioan 4:24), şi ochiul material nu-L poate vedea, nu-L poate găsi. Deci, afirmarea ateului că nu există Dumnezeu e o nebunie, e iraţională. El nu a cercetat, ci a acceptat amăgirea Satanei.

3. Ateismul e amăgire căci ei văd plan, scop, ordine, simetrie, dar lor nu le spune nimic

Ca ateu, îmi spui că tu nu poţi crede în Dumnezeu fiindcă nu-L vezi. Biblia spune despre unii că diavolul a orbit ochii minţii lor ca să nu vadă (2 Corinteni 4:4). Azi sunt mulţi din aceştia. Oamenii cred multe lucruri pe care nu le-au văzut niciodată. Există unde, raze, radiaţii, ultrasunete, atomi, iar în atomi se spune că sunt vreo 150 de particule diferite. Oare tu nu ai considera nebunie dacă eu aş tăgădui existenţa acestora pe motiv că nu le văd? Noi credem în gânduri, în sentimente: dragoste, repulsie, frică, preţuire, deşi acestea sunt nevăzute, sunt lăuntrice. Credem, căci am fost înzestraţi cu raţiune, care trage concluzii. Despre Robinson Crusoe se spune că într-o dimineaţă a văzut urme de paşi pe nisip şi astfel el a ştiut că mai sunt oameni pe acea insulă. El nu a văzut oamenii, ci a văzut urmele lor.

Urmele lui Dumnezeu se pot vedea pretutindeni în Univers. Apostolul Pavel a scris: „Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi Dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El, aşa că nu se pot dezvinovăţi” (Romani 1:19,20). Deci, în tot ce e în jurul tău, poţi vedea urmele lui Dumnezeu.

Universul mare cu miliardele de galaxii poţi tu să crezi că s-a făcut singur? Dacă mergi pe drum şi în bătaia soarelui jos sclipeşte ceva, te apleci şi îl iei şi vezi că e un ac. Nimic complicat, dar te poţi tu gândi că acul acela mic s-a făcut singur? Dacă cineva ţi-ar spune aşa ceva, oare nu ai considera nebunie o aşa afirmare? Chiar dacă ai fi din junglă şi n-ai fi văzut niciodată un ac, n-ai putea crede că s-a făcut singur. Privind la urechea acului, raţiunea ţi-ar spune că acea ureche are un scop precis. Astronomul Flamarion arătând spre un instrument, a zis: „Cine e omul de bun simţ care să admită că acest instrument s-a construit singur şi la întâmplare, sub imboldul nu ştiu cărei puteri neroade şi fără nici un scop hotărât pentru construirea sa? Planul şi scopul întotdeauna vorbesc raţiunii noastre de o inteligenţă. Orice floare, prin simetria ei, îţi strigă că ea are un Creator minunat, orice fir de iarbă îţi mărturiseşte aceasta.

Chiar Voltaire, necredincios cum era, n-a putut tăcea când alţii au tăgăduit cauzalitatea, în „Dicţionarul de Filozofie”, el zice: „În filozofie, Lucreţiu îmi pare mai prost decât un portar de la Colegiu şi decât un paracliser de la o biserică. A afirma că nici ochiul nu e făcut spre a vedea, nici urechea spre a auzi, nici stomacul spre a digera, nu este oare cea mai mare dintre absurdităţi şi cea mai revoltătoare nebunie în care a căzut vreodată spiritul omenesc? … Această prostie îmi pare evidentă şi trebuie să o mărturisesc”. A tăgădui pe Dumnezeu, care a conceput plan şi scop la toate nu vezi şi tu că e nebunie? Dacă nu vezi, înseamnă că Satana a orbit ochii minţii tale, te-a amăgit.

Mergând pe stradă, vezi jos o foaie de caiet scrisă. Te apleci, o iei, şi după felul scrisului, îţi dai seama că cel ce a scris-o e un elev de clasa întâia, căci are o seamă de litere A. Nicidecum nu poţi să te gândeşti că s-a scris singură. În librărie vezi o Enciclopedie nouă. În timp ce te uiţi la ea, sunt vreo 30 de volume, vine un vânzător şi îţi spune că seara trecută el a închis uşa, iar acum dimineaţa a găsit aşezată aici toată Enciclopedia, că ea s-a făcut singură în atâtea volume peste noapte. Poţi tu să crezi o aşa aberaţie? Raţiunea ta nu te lasă să crezi că s-au făcut singure. Acolo sunt atâtea date care au trebuit adunate, sortate, date la tipografie, tipărite, apoi legate. Chiar un nebun mental nu ar putea crede aşa ceva, căci e o nebunie prea mare în acea afirmare. Totuşi orice ateu crede şi susţine aşa ceva. De aceea nu trebuie să te mire cuvintele din Psalmul 14:1: „Nebunul zice în inima sa: ‚Nu este Dumnezeu’”.

Prof. Dr.J. P. Moreland în cartea “Does God Exist?” Nashville, 1990 la pag.35 a spus: „Argumentul pentru Dumnezeu văzut din plan în Univers… a primit un puternic suport în anii recenţi din astronomie, fizică şi biologie”. Iar la pag.37 spune: „Dumnezeu a creat Universul din nimic într-un timp finit în trecut. Această credinţă este raţională în lumina suportului filozofic şi ştiinţific pentru ea”.

Dr. F.H. Crich, laureat al Premiului Nobel, spune că în celula umană de reproducere se află peste 100.000 gene. Celula e atât de mică încât în punctul ce îl pun la sfârşitul acestei fraze ar încape 250.000 celule. Genele poartă înscris în ele toate informaţiile genetice. Şi acum fii atent: dacă toate informaţiile ce sunt înscrise în gene ar fi decodificate şi scrise pe hârtie, ele ar umple 1000 de volume cu 500 pagini fiecare. Ele poartă toate informaţiile ereditare de la părinţi, moşi şi strămoşi. Ele au planul sau tiparul cum să fie clădit corpul omenesc spre a avea 198 oase, 639 muşchi, 4.000.000 celule senzorii în piele, 16.000.000.000 neuroni, dimensiuni, format, culoare, etc. În celula aceea mititică se află înscrise toate. Nu e uimitor numai faptul că o aşa mare enciclopedie de 1000 volume e înscrisă pe ceva mult mai mic decât un punct, şi enciclopedia aceasta intră în acţiune şi pregăteşte diferite tipuri de celule: de muşchi diferiţi, de oase, de nervi, de glande, de cartilaje, de smalţ şi multe altele. Toate laboratoarele din organismul omenesc cu proiectul lor sunt înscrise acolo şi pe toate le aşează la locul lor şi le umple cu viaţă. Foaia de caiet, cu scrisul stâlcit, te-a convins că un elev de clasa I-a a scris-o. Enciclopedia din librărie nu poţi să crezi că s-a făcut singură, ci ştii precis că are un autor, aşa îţi spune raţiunea, dar aceasta care e cu mult, cu mult mai uimitoare, înscrisă pe un spaţiu infinit de mic, ateu fiind spui că nu are Autor? Nu-ţi dai seama că aceasta e o nebunie mult mai mare? Înscrisul din gene îţi strigă că există Unul care a conceput tot planul, a dat mădularelor scop, a înscris totul şi a predeterminat în gene realizarea.

Dacă ajungi în California şi vizitezi Castelul Hearst, îţi dai seama că e o artă în arhitectură. Stilul, aşezarea, ornamentele, toate dovedesc că a fost construit de un arhitect foarte iscusit. Tu nu vezi arhitectul, dar îl vezi lucrarea şi ea spune raţiunii tale aceasta. Tot aşa creaţia ar trebui să-ţi vorbească despre Creatorul, Marele Arhitect al Universului. Prof. dr. doc. Petru Raicu în cartea sa „Ingineria genetică”, apărută la Bucureşti 1983, la pag.22, scrie; „Diferitele tipuri de molecule chimice, care intră în alcătuirea cromozomilor eucariotici, nu sunt dispuse la întâmplare, ci într-o ordine spaţială. Ca urmare, în prezent se consideră că este vorba de o adevărată arhitectură moleculară a cromozomilor eucariotici”. Tu ştii că în nici o ţară nu a apărut arhitectură fără arhitect. Cine e Arhitectul care în microscopica celulă a putut să facă o „adevărată arhitectură moleculară”? În arhitectură trebuie plan şi realizare. Dacă eu ţi-aş spune că acel castel al lui Hearst s-a făcut singur, m-ai considera că nu sunt întreg la minte. Şi totuşi, în ciuda tuturor acestor afirmaţii ale raţiunii, ateul tăgăduieşte pe Dumnezeu. Nu dovedeşte aceasta că el e un amăgit al Satanei?

4. Amăgirea se vede şi în faptul că ateii recunosc legile din Univers, dar tăgăduiesc pe Legiuitor

Oricine vede un cod de legi, nici pentru o clipă măcar nu se poate gândi că s-a făcut singur. În Universul mare, în cosmos, şi în universul mic al atomilor există legi precise după care se mişcă giganticele galaxii şi la fel minusculele particule atomice. Cine a întocmit aceste legi? Unde au fost afişate ca să fie cunoscute? Şi cine a avut forţa necesară să le impună materiei din Marele Univers? Ca legea circulaţiei să fie impusă e necesară o armată de poliţişti, care sancţionează pe oricine o calcă, trecând pe roşu la stop sau având exces de viteză.

Un copil de şcoală a ajuns cu lecţiile la legea gravitaţiei lui Newton şi el nu putea pricepe legea aceasta. Sir Isaac Newton a descoperit legea atracţiei universale în anul 1637. Copilul a cerut tatălui său să-i explice legea aceasta. Tatăl a căutat să-i spună că datorită acestei legi toate lucrurile se ţin împreună. Copilul a stat a cugetat puţin, apoi a întrebat iarăşi: „Dar înainte de a fi fost votată legea aceasta, cum s-au ţinut toate împreună?” Era doar copil, dar ştia că legile se votează, şi raţiunea lui nu putea pricepe cum înainte de 1637, înainte de legea lui Newton lucrurile s-au ţinut totuşi împreună. Toate legile nu pot fi înţelese fără un legiuitor. În cazul acesta, tatăl a trebuit să explice copilului că nu Newton a făcut legea, că ea a fost de la început dată de Creatorul, iar Newton datorită mărului căzut a ajuns să o recunoască.

În lume există legi ale naturii, legi civile şi legi morale sau spirituale. Dacă sari de la etajul patru, legea gravitaţiei nu te iartă, ci te izbeşte de pământ de te alegi cu picioarele rupte sau cu capul spart, încât nu mai zici nici „au”. Calci o lege penală, eşti dus la tribunal, condamnat şi aruncat în închisoare. Iar ateul crede că nu există nici un Legiuitor şi că încălcarea legilor spirituale sau morale nu au consecinţe, fiindcă nu există Dumnezeu. Acum cugetă, dacă un hoţ în timp ce fură îşi spune că nu există judecători, oare spusa lui anulează realitate? Nu, ci se înşeală pe sine însuşi. Cum numeşti tu pe cel ce se înşeală pe sine?

Încălcarea oricărei legi atrage după sine pedeapsa. Biblia spune: „Plata păcatului este moartea” (Romani 6:23). Gândeşte-te, ce a fost potopul? Nu o sancţiune pentru păcătoşenia lor? Ce a fost nimicirea Sodomei şi Gomorei prin foc? Ce a fost dărâmarea Ierusalimului şi ducerea poporului evreu în robia Babilonului pe timp de 70 de ani? Nu li s-a spus oare mai dinainte lucrul acesta? (Ieremia 25:8-18). Ce a fost dărâmarea Ierusalimului, incendierea templului de către romani în anul 70 d.Cr. şi împrăştierea poporului Israel printre neamuri timp de aproape 2000 de ani? Nu o pedeapsă anunţată de Domnul Isus? (vezi Luca 19:43,44). În Romani 2:3 este scris: „Şi crezi tu omule… că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?” Decât să-L tăgăduieşti pe Dumnezeu, e mult mai bine să te întrebi ce vei face când vei vedea că totuşi El există? Căci ţine minte: tăgăduirea ta nu anulează realitatea. El există fie că vrei sau nu vrei să crezi. Şi „grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului Celui viu” (Evrei 10:31). E necesar să-ţi recunoşti vina ta, să dai la o parte amăgirea ce ţi-a pus-o diavolul pe ochi şi să te pocăieşti. Cere iertare Dumnezeului pe care L-ai tăgăduit. El nu vrea condamnarea şi trimiterea ta în iad, în ospiciul de nebuni al veşniciei. Eu am scris aceste rânduri cu dorinţa ca cei amăgiţi cu ateismul să se trezească şi să scape de această amăgire până nu e prea târziu.

5. Amăgirea ateilor se vede şi din faptul că împotriva ştiinţei de care fac caz, ei susţin că viaţa a provenit din neviaţă

Biblia afirmă că Dumnezeu a creat viaţa, El e Izvorul vieţii. Ştiinţa a demonstrat în mod clar că viaţa nu poate veni din neviaţă. Experienţele lui Pasteur au rămas epocale. De atunci, ştiinţa, legea biogenezei, afirmă că viaţa provine numai din viaţă anterioară. Dar ateii fiindcă îl tăgăduiesc pe Dumnezeu, ei susţin că toată viaţa a apărut la întâmplare. S-au cheltuit sume mari, s-au străduit capete luminate, s-au folosit laboratoare ultramoderne în care s-au creat fel de fel de condiţii, ca doar, doar, va ţâşni viaţă, chiar un virus sau microb, dar rezultatul a fost zero. Acum gândeşte-te, dacă ar fi apărut viaţa, ar fi fost ea la întâmplare? Nu ar fi fost ea rezultatul unor inteligenţe ce s-au străduit timp de aproape 150 de ani? Dar ei n-au ajuns la cheia vieţii. Şi în ciuda tuturor eşecurilor lor, ei încă afirmă că viaţa nu e de la Dumnezeu.

Prof. Chandra Wickramasinghe, un astronom din Anglia ce nu e credincios, împreună cu alt savant, Dr. Hoyle, au făcut cercetări amănunţite cu privire la apariţia vieţii pe pământ. În revista „New Scientist”, vol. 93,21 Ian. 1982, pag. 140, a scris: „Şansele ca viaţa să fi apărut pe pământ la întâmplare sunt tot aşa ca şi când un uragan suflând peste un cimitir de maşini ar construi un avion Boeing 747″. Calculele lor pentru posibilitatea apariţiei la întâmplare a unei singure celule vii cu cele 2000 de enzime ale ei, sunt de 1 din 10 urmat de 40.000 de zerouri. Deci, ceva cu totul absurd.

Prin analize amănunţite noi am ajuns să cunoaştem precis din ce e compus bobul de grâu. Deci îl putem face întocmai din aceeaşi compoziţie şi cu aceeaşi formă, încât să nu poţi deosebi care e bobul real şi care e cel realizat de om. Ştiţi care e deosebirea? Când îl pui în pământ, bobul real încolţeşte, cei imitat putrezeşte, nu are puterea de viaţă, de germinare. În acest caz, nu e vorba de a plănui bobul, de a stabili compoziţia iui, căci totul e stabilit, ci e vorba doar de a-l duplica, dar şi acest lucru e imposibil. Principiul de viaţă şi apoi întreg sistemul de duplicare nu pot fi imprimate în bobul de grâu imitat. Ateii ştiu aceasta şi totuşi îl tăgăduiesc pe Dumnezeu. Fiindcă sunt amăgiţi, intră în conflict chiar cu ştiinţa de care ei fac atâta caz. Au ochi, dar nu vreau să vadă.

6. Ateii sunt oameni amăgiţi de Satana, de aceea nu văd consecinţele nefaste ale ateismului

Prietenul meu ateu, te rog uită-te doar puţin la roadele ateismului în viaţa oamenilor. Ia o carte de istorie a revoluţiei franceze. În 1793, Dumnezeu a fost scos din Franţa, religia creştină a fost desfiinţată şi orice închinăciune lui Dumnezeu a fost strict interzisă. Mademoiselle Miliard, o actriţă destrăbălată, a fost declarată „zeiţa raţiunii”, şi în alai triumfal a fost dusă şi aşezată pe altar în catedrala Notre Dame din Paris, iar oamenii în frunte cu episcopul catolic şi cu un sobor de preoţi, i-au adus închinare. Dar ce a urmat? Ceea ce istoria numeşte „Domnia Terorii”. Istoricul Lacratelle în cartea sa „Istoria”, vol .II, dă groaznice amănunte. Toţi se spionau unul pe altul, se acuzau şi ghilotina intra în funcţie. Toate atrocităţile din acea vreme sunt prea înfricoşătoare, ca să mai fie redate.

Tot aşa de bine îţi poţi da seama de urmările nefaste ale necredinţei nu în Franţa, ci în România. Oare nu am gustat noi amărăciunea lor? Nu au suferit mii de persoane torturile securităţii? Minciuna domnea peste tot, chiar şi în unele biserici. S-a proclamat că nu există Dumnezeu şi oamenii s-au dedat la minciună, care era pe toate drumurile şi în toate statisticile, la desfrâu nepotolit, apoi boli venerice, SIDA, avorturi, divorţuri, homosexualitate, lesbianism, violuri, înşelăciuni, hoţii, crime, sinucideri. Ateismul a ridicat zăgazul tuturor relelor, care său revărsat în omenire. Nu e acesta un lucru evident? Nu l-am observat cu ochii noştri?

Grigore Alexandrescu, marele fabulist român,1810-1885, prevedea aceste urmări nefaste ale ateismului. În poezia sa intitulată „Scrisoare lui Voltaire”, îndurerat de valul năpraznic de păcătoşenie ce-l aducea ateismul asupra generaţiei tinere, spune într-o strofă:

Toate acestea le ştii, dar furia te-a orbit,

Tu, ca odată Satana, pe om din rai l-ai izgonit;

Nădejdea, rodul ceresc în inimi o ai călcat

Şi care despăgubiri în locul ei ne-ai lăsat?

Ucideri şi desfrânări, iată ce-ţi suntem datori!

Viaţa ai făcut-o grea, sărmanilor muritori…

7. Ateismul e amăgire care face pe oameni să nu ţină seama nici chiar de sfârşitul altor atei

Atâţia atei la sfârşitul vieţii au mărturisit deschis că au fost înşelaţi de ateism. Căutaţi şi citiţi sfârşitul grozav al lui Voltaire şi al altora. Sir Thomas Scott a fost sfetnicul privat al regelui Iacob al V-lea al Scoţiei, mare ateu şi prigonitor al puritanilor. Când a fost pe patul de moarte, câţiva preoţi anglicani au venit să-l încurajeze şi să-i dea împărtăşania, dar el furios, le-a zis: „Plecaţi de aici cu toate ale voastre. Până acum am crezut că nu există nici Dumnezeu, nici iad. Acum ştiu şi simt că există şi Dumnezeu şi iad, iar eu sunt condamnat la pierzare de dreapta judecată”.

Căutaţi şi citiţi mărturia Svetlanei, fiica lui Stalin, ca să vedeţi cum a murit Stalin. Învăţaţi de la alţi atei că nici unul nu a fost fericit, nici în viaţă, nici în moarte. În clipa morţii şi-au dat seama de marea lor amăgire, dar a fost prea târziu. Curând vine moartea, care intră cu coasa ei şi în bordei şi în palat şi îţi seceră firul vieţii. Atunci vei vedea ce nebun ai fost că te-ai lăsat amăgit.

O, atei treziţi-vă din înşelăciunea diavolească. Altfel, urmează cea mai groaznică consecinţă: iadul, ospiciul de nebuni spirituali. Şi nu uitaţi că iadul nu are uşă de ieşire. Condamnarea e pentru veci de veci.

De aceea, prietenul meu, e bine să-ţi cauţi mântuirea sufletului prin Cristos Domnul înainte de a ajunge acolo. Dă-ţi seama de vina ta. Tu ai trăit respirând aerul lui Dumnezeu, ai băut apa şi ai mâncat pâinea crescută de Dumnezeu, te-ai bucurat de lumina şi căldura lui Dumnezeu, te-ai reconfortat prin somnul dat de Dumnezeu, te-ai plimbat pe pământul creat de Dumnezeu şi totuşi ca un nemernic, fără pic de recunoştinţă, te-ai răsculat împotriva Lui, ai luptat împotriva Lui, l-ai tăgăduit existenţa. Nu eşti tu vinovat? Ce adâncă ar trebui să fie acum pocăinţa ta! Dacă nu vrei acum, să ştii că te vei pocăi o veşnicie întreagă în iad, căci „acolo e plânsul şi scrâşnirea dinţilor”, dar fără posibilitate de scăpare. Ca să scapi de mânia lui Dumnezeu, fugi acum în braţele Dumnezeului pe care L-ai tăgăduit şi n-ai vrut să existe.

Iar voi, fraţii mei de credinţă, vegheaţi şi vă rugaţi ca să nu fim înşelaţi. Trăim vremuri de mare înşelăciune. Şi e bine să ştiţi că suntem ţinta atacurilor diavolului. Frate, nu te socoti prea înţelept, căci diavolul e foarte viclean, şi a înşelat chiar pe unii din marii înţelepţi ai veacului. Se cere o intensificare a vieţii de rugăciune ca să rămânem în picioare (Luca 21:34-36).

Sursa: Secretele Sistemului

PRECUM CEI DIN NINIVE, sa ne pocaim si sa ne rugam, de la ierahi si pana la poporul credincios, SA NU FIE MARE VARSARE DE SANGE si nici mare macel in orase, asa cum S-A PROFETIT PENTRU ROMANIA ANULUI 2011

Iata doua comentarii postate acum cateva zile la articolul Pustnicul Zosima: „O să fie MARE MACEL IN ORASE. O să fie mai rău decăt ti-a spus părintele Pustnic N.” Completare la articolul „PROFETIE: „MARE VARSARE DE SANGE” in 2011 in Romania?”:
Iulian:
Fratilor, sa nu intram in panica ,chiar daca trebuie sa se intimple prin rugaciune fierbinte la Dumnezeu si Maica Domnului toate relele se pot indeparta de neamul nostru.
Sa nu uitam cum bunul Dumnezeu ,sa indurat de cetatea Ninive, desi spuse ca o va pierde ,dar pentru cainta lor ,Dumnezeu sa milostivit de ei.
Iona cap3 vs:
3.Şi s-a sculat Iona şi a mers în Ninive, după cuvântul Domnului. Şi Ninive era cetate mare înaintea lui Dumnezeu; îţi trebuia trei zile ca s-o străbaţi.
4. Şi a pătruns Iona în cetate, zicând: “Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va fi distrusă!”
5. Atunci Ninivitenii au crezut în Dumnezeu, au ţinut post şi s-au îmbrăcat cu sac, de la cei mai mari şi până la cei mai mici.
…………………………………………………………………………..
9. Poate că Dumnezeu Se va întoarce şi Se va milostivi şi va ţine în loc iuţimea mâniei Lui ca să nu pierim!”
10. Atunci Dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocăinţă, că s-au întors din căile lor cele rele. Şi i-a părut rău Domnului de prezicerile de rău pe care li le făcuse şi nu le-a împlinit.
Fratilor,daca ne vom cai de pacate si vom cauta din inima pe Dumnezeru nu se va intimpla nimic .
Rgogu:
Iubite frate!
Sa dea Domnul sa ne pocaim si noi ca si ninivitenii! Daca citeste vreun Preot acest mesaj, sa faca el acest demers si nevointa duhovniceasca si sa inainteze la mai-marii nostri bisericesti o dorinta calda a noastra a poporului in acest sens. Sa se exprime dorul nostru cald si fierbinte inspre pace si bunaintelegere frateasca cu toti din Biserica si din lume. Ca noi vrem si ne rugam pentru pace si buna vietuire. In acest sens m-am gandit, ca de vreme ce Ierarhii nostrii pot hotari posturi pentru vremurile de incercare si nevoie, cand sa posteasca tot poprul romanesc de la mic la mare, atata vreme cat vor credea Sfintitii nostrii Ierarhi, pentru izbavire din aceste greutati ce ne apasa si pentru usurarea sufletelor noastre, sa numeasca o vreme de postire si de plangere.
Numai o atitudine generala mai poate schimba raul ce ni l-am agonisit prin pacatele noastre ale tuturor. Nu e vorba de o vina particulara ci de o vina generala, caci toti cu bunastiinta ne-am indepartat de Dumnezeu. Toti suntem de vina. Si cei bisericesti si cei nebisericesti; aceia din nestiinta , noi din nepasare caci nu ne-am rugat pentru toti si nu i-am invatat pe aceia(asta daca cumva noi “cei bisericesti” ne-am facut macar “datoria” noastra particulara)
Doamne ajuta!
Comentariu saccsiv:

   Reiau cateva fragmente din acel articol.
Pustnici cu vieţuire îngerească din Munţii Rarău şi Giumalău – jud. Suceava
Munţii Rarău şi Giumalău (vârful Muntelui Rarău are o înălţime de 1651m, iar vârful Muntelui Giumalăul, de I857m) au fost, din străvechi timpuri, aleşi de pustnici, pentru sihăstrie şi desăvârşire, fiind mai îndepărtaţi de lume.
    Pustnicul N.
Pustnicul N. se nevoia mai mult pe Muntele Giumalău. Avea darul lui Dumnezeu, de a se face nevăzut. În anul 2001, i-a spus fratelui I.:
Peste două săptămâni, o să fie un eveniment important [Este vorba de  11 septembrie 2001] într-o ţară îndepărtată. Efectul dăunător în România va fi în anul 2011. Ai să fii în Iaşi, să nu te sperii…  Roagă-te lui Dumnezeu să nu te prindă anul 2011 în oraş, pentru că va fi mare vărsare de sânge. O să rânduiască Dumnezeu şi o să stai pe Muntele Rarău, în 2011.
Fratele I. avea 60 de ani şi a întrebat:
– Mai este mult până în 2011. O să trăiesc până atunci?
– O să trăieşti. O să mă rog, ca să locuieşti pe Muntele Rarău.
Cu un an mai înainte de a se muta la viaţa cea veşnică (Pustnicul N. s-a mutat la viaţa cea veşnică in anul 2002, fiind in vârstă de 105 ani), pustnicul N. i-a spus fratelui I. ziua în care să vină şi cum să-l înmormânteze. În ziua pe care o prorocise, a fost găsit adormit întru Domnul şi îngropat de fratele I. şi maica T., după obiceiul pustnicesc, pe Muntele Giumalău, în locaşul pe care şi l-a săpat singur. Pustnicul N. nu a vrut să i să pună cruce pe mormânt, ca să nu ştie nimeni locul unde este îngropat şi i-a dat canon fratelui I., să nu-i spună nimănui numele.
   Pustnicul Zosima
Pustnicul Zosima a fost monah la Mănăstirea Rarău. L-a cunoscut pe părintele Daniil Tudor – Stareţ la Mănăstirea Rarău, între anii 1954 – 1958. A plecat pe Muntele Rarău, fiind prigonit de autorităţile comuniste.
Fratele I. l-a întrebat în anul 2007 pe Pustnicul Zosima:
– Părinte, ce o să fie în România în anul 2011?
– O să fie mare măcel în oraşe*. O să fie mai rău decăt ti-a spus părintele Pustnic N. Roagă-te să te păzească Dumnezeu, că este greu de scăpat de ce o să fie.
Fratele I. a insistat să afle mai mult:
– Ce o să fie, revoltă, război sau cutremur?
Zosima i-a răspuns:
– O să trăieşti şi o să vezi. Să te rogi lui Dumnezeu neîncetat.
   Sihastrul Zosima a spus să nu luăm documentele biometrice şi că este foarte bine că la mănăstirile de pe Muntele Rarău se slujeşte zilnic Sfânta Liturghie.
Cititi va rog si:
SUNTEM IN 2011. Sa ne rugam Domnului nostru Iisus Hristos sa nu fie mare varsare de sange in Romania si nici mare macel in orase
Se aproprie fratilor … Bine ar fi sa luam exemplu de la cei din Ninive:
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=40&cap=1
Atunci Ninivitenii au crezut în Dumnezeu, au ţinut post şi s-au îmbrăcat cu sac, de la cei mai mari şi până la cei mai mici.
Şi a ajuns vestea până la regele Ninivei. Acesta s-a sculat de pe tronul său, şi-a lepădat veşmântul lui cel scump, s-a acoperit cu sac şi s-a culcat în cenuşă.
Apoi, din porunca regelui şi a dregătorilor săi, s-au strigat şi s-au zis acestea: Oamenii şi animalele, vitele mari şi mici să nu mănânce nimic, să nu pască şi nici să bea apă;
Iar oamenii să se îmbrace cu sac şi către Dumnezeu să strige din toată puterea şi fiecare să se întoarcă de pe calea lui cea rea şi de la nedreptatea pe care o săvârşesc mâinile lui;
Poate că Dumnezeu Se va întoarce şi Se va milostivi şi va ţine în loc iuţimea mâniei Lui ca să nu pierim!”
Atunci Dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocăinţă, că s-au întors din căile lor cele rele. Şi i-a părut rău Domnului de prezicerile de rău pe care li le făcuse şi nu le-a împlinit.
Dar cum in Romania sunt multi cei care il urasc pe bunul Dumnezeu, ca de exemplu:
Slugoii diavolului de la ASUR turbeaza deoarece copii invata la scoala despre pacat, draci, iad, odanda vesnica …
E limpede ca nu se va ajunge ca de la Basescu si pana la maidanezi, nimeni sa nu bea si sa nu manance. Si nici nu se va ruga intreaga populatie, de la Patriarh si pana la ultima babuta din varful muntelui. Si nici nu se vor pocai cu totii, de la marele maestru al lojei si pana la ultimul ateu habauc.
Si iar e aproape sigur ca Basescu nu va lansa un apel similar poruncii regelui din Ninive. Si nici patriarhul si probabil nici macar vreun ierarh.
Dar pe cat ii sta in putere fiecaruia care mai pricepe cat de cat pe ce lume se afla, trebuie sa ne rugam, caci altfel …
Bunul Dumnezeu stie prea bine in ce hal au adus umanitatea slugoii satanei si poate se va milostivi de romani chiar daca nu toti vor proceda precum ninivitenii. Sau poate napasta va fi oleaca mai blanda. Sau macar sa trecem nevatamati peste ea si sa nu cadem.
E drept ca sunt sau vor fi preoti, calugari, pustnici ce se roaga sau se vor ruga cu lacrimi fierbinti. Dar nici noi sa nu stam precum spectatorii si sa asteptam sa vedem ce va fi. Ca nu va fi precum acum, cand privim la televizor cele ce se petrec in tarile arabe. Ci vom fi in mijlocul evenimentelor … Asadar, sa nu ne comportam precum natangii.
Si daca pentru rugaciunile putinilor bunul Dumnezeu va scapa Romania, cei multi sa nu se apuce precum serpii sa zica: „vedeti ma ca n-a fost nimic?”. Ci sa-i dea slava bunului Dumnezeu.
Doamne ajuta!
 
Sursa: Saccsiv’s Weblog