Se afișează postările cu eticheta copil. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta copil. Afișați toate postările

sâmbătă, 6 iulie 2013

Până când copilul nu va ajunge să se respecte pe sine, el nu va putea respecta pe altcineva

"Copilul trebuie primit cu respect, crescut cu iubire si apoi lasat in libertate deplina."
Rudolf Steiner, citat despre copiii 


Părinţii au crezut întotdeauna despre copii că sunt proprietatea lor şi că aceştia trebuie să le fie întrutotul asemănători, să îi copieze întocmai. O copie este însă lipsită de orice frumuseţe, iar existenţa nu apreciază aşa ceva; ea se bucura numai de ceea ce este original. Trebuie să îţi ajuţi copii să crească, astfel încât să te depăşească. Trebuie să îi ajuţi să nu te imite. Adevărata îndatorire a părinţilor este aceea de a-şi ajuta copii să nu îi imite. Copii sunt tentaţi, prin însăşi firea lor să imite şi pe cine ar putea imita? – părinţii sunt cei mai apropiaţi. Până acum părinţii au apreciat foarte mult faptul că 
proprii lor copii le seamănă. Iar viaţa copilului este pierdută, el nu este dorit aşa cum este el de fapt. Din cauza acestei concepţii greşite, de a fi mândru de copiii care te imita, am creat o societate în care toată lumea imită. 
…deşi copiii vin pe lume prin intermediul vostru, ei nu vă aparţin. Voi le puteţi dărui iubirea voastră, dar nu ar trebui să le impuneţi cu forţa ideile voastre[…] Ei au luat naştere prin voi, dar nu vă aparţin. Voi aveţi un trecut; ei au doar viitor. Nu-şi vor trăi viaţa conform ideilor voastre. Ei trebuie să-şi ducă viaţa în acord cu ei înşişi, în libertate, pe deplin responsabili, înfruntând toate pericolele şi obstacolele ce le ies în cale.
Odată ce ai înţeles că proprii tăi copii nu-ţi aparţin, că ei aparţin existenţei, iar tu ai fost numai un vehicul, trebuie să fii recunoscător existenţei că te-a ales ca intermediar pentru venirea pe lume a unor copii minunaţi. Nu trebuie să intervii în dezvoltarea lor, în potenţialul lor. 
Nu le impune propria ta gândire. Ei nu vor trăi aceleaşi vremuri, nu vor avea de înfruntat aceleaşi probleme. Vor face parte dintr-o altă lume.Nu-i pregăti pentru această lume, pentru această societate, pentru acest timp, deoarece le vei crea probleme. Nu-şi vor găsi locul, nu vor fi pregătiţi.
Le veţi permite deci să înflorească în felul care le este propriu? Le veţi permite libertatea de a fi ei înşişi? Dacă sunteţi pregătiţi pentru toate acestea, foarte bine. Dacă nu, mai aşteptaţi, iar între timp, pregătiţi-vă. Aşteptaţi acel moment în care vă simţiţi perfect purificaţi, şi abia apoi daţi naştere unui copil. În continuare, dăruiţi-i acestuia viaţa voastră, iubirea voastră. Numai în acest fel veţi putea contribui la crearea unei lumi mai bune.
Fiecare copil crede că modul în care privește el lumea e diferit de cel al părinţilor. El are cu totul alte valori. Poate că strânge scoici de pe plajă, iar părinţii îi spun: “Aruncă-le! De ce-ţi pierzi timpul degeaba?” Iar pentru el sunt atât de frumoase… Copilul observă diferenţele, vede că valorile lor sunt diferite. Părinţii sunt ahtiaţi după bani; el doreşte să colecţioneze fluturi, și nu poate înţelege motivul pentru care ei se arată atât de interesaţi de bani. Iar părinţii nu pot înţelege ce va face copilul cu acei fluturi sau flori. Fiecare copil ajunge să-şi dea seama că gândește diferit, dar îi e teamă să afirme că dreptatea e de partea lui.
Cea mai bună soluţie în privinţa copilului ar fi aceea de a-l lăsa în pace. Copilul trebuie să aibă curaj. Acesta nu-i lipseşte, numai că întreaga societate e astfel făcută, încât până şi frumoasa calitate a curajului copilului este condamnată. Dacă părinţii îşi iubesc cu adevărat copiii, îi vor ajuta să fie curajoşi, chiar dacă acest curaj e împotriva lor. Ei îi vor ajuta să se arate plini de curaj faţă de profesori, faţă de societate, faţă de oricine încearcă să le distrugă individualitatea.
Nu uitaţi, până când omul nu va ajunge să se iubească pe sine, el nu va putea iubi pe altcineva; până când copilul nu va ajunge să se respecte pe sine, el nu va putea respecta pe altcineva [...] Până când iubirea de sine nu va ajunge să strălucească în fiinţa voastră, ea nu se va putea revărsa asupra celorlalţi. Mai întâi trebuie să deveniţi o lumină pentru voi înşivă, şi abia apoi se va revărsa aceasta asupra celor din jurul vostru.

Osho – Cartea despre copii

Orice copil ne poate învăţa cel puţin şapte lecţii importante. Aceste lecţii depăşesc sfera preocupărilor educaţionale clasice pe care ni le putem imagina. Aceste lecţii pot fi învăţate doar dacă avem inima deschisă. Vom descoperi cu încântare cât de mult ne place să ne jucăm, cât de natural şi normal este să dăruieşti, vom descoperi că suntem spontani şi curioşi să surprindem magia din tot ce ne înconjoară.
Când a început lumea? Astăzi dimineaţă!
Lecţia 1 – A trăi bucuria momentului prezent.
Copiii au capacitatea de a percepe fiecare zi ca pe un nou început. Ei uită repede trecutul. Dacă doi copii se ceartă azi, mâine ei redevin cei mai buni prieteni. Iertând spontan, ei ştiu să fie fericiţi şi să trăiască din plin în momentul prezent. Capacitatea de a trăi în prezent este de asemeni principala calitate a sfinţilor şi a înţelepţilor. La copii, surprinzător pentru unii, aceasta se manifestă spontan. De altfel, în cazul lor, capacitatea de a încadra evenimentele în timp începe să se dezvolte abia odată cu vârsta preşcolară.
Copiii ne învaţă în primul rând să ne bucurăm de lucrurile simple. Făcând aceasta, putem intui sacrul ce se ascunde în profan.
 Copiii sunt mereu entuziaşti şi nu amână nici măcar pentru o clipă să fie fericiţi, nu aşteaptă evenimente importante pentru a se bucura din plin. Ei savurează fiecare clipă şi astfel fiecare clipă devine un motiv de încântare. Sunt optimişti şi gustă viaţa din plin. Pentru un copil, totul se desfăşoară în timp real, în faţa ochilor lui, el este actorul principal al evenimentelor şi se abandonează cu totul prezentului. Adulţii au tendinţa de a se raporta predominant fie la trecut, fie la viitor. Astfel, ajung să se blocheze, să rămână „consumaţi” de aceste condiţionări temporale, uitând cu totul de momentul prezent. Cei care nu reuşesc să se desprindă de trecut devin prizonierii unor trăiri care în timp capătă un vector descendent. Pe de altă parte, cei care trăiesc predominant în viitor, construind sau mai bine zis proiectând amăgiri legate de anumite planuri şi proiecte sau îngrijorându-se pentru lucruri care se pot petrece, acumulează frustrări şi devin stresaţi pentru că „viitorul fericit” nu devine realitate.
De ce copacii sunt verzi? Ca să ne reamintească că totul este posibil!
Lecţia 2 – A fi plin de curiozitate
Având o stare de deschidere şi curiozitate permanentă, copiii experimentează totul cu un mare interes. Ei nu cunosc rutina, sunt naturali, neobosiţi, gata s-o ia oricând de la capăt. Această curiozitate ne arată că aproape orice lucru poate fi foarte important şi plin de miez pentru un copil. Această atitudine şi percepţie le conferă nebănuite resurse fizice, mentale şi sufleteşti. Platon spunea: „Nu ştiu cum le par a fi celorlalţi, dar în sinea mea, eu mă consider a fi un mic copil, minunându-se clipă de clipă de vastele ţărmuri ale cunoaşterii şi, apoi, mă descopăr cu încântare şi mulţumire ca fiind o mică pietricică strălucitoare de pe acest ţărm”.
Ce sunt baloanele de săpun? Sunt pistruii îngeraşilor!
Lecţia 3 – A trăi în inimă
Copiii sunt foarte sinceri şi dezinvolţi şi descoperă lumea prin sfera lor emoţională şi afectivă. Se ştie că, în general, copiilor le este caracteristic faptul că, deşi au învăţat să vorbească, nu verbalizează tot ce trăiesc, fiind lipsiţi de mentalul discursiv care apreciază, alege şi judecă. Seninătatea, inocenţa şi puritatea lor caracteristică ar putea fi antidotul stresului, insomniilor şi al multor dintre bolile adulţilor.
Copiii au acces la cunoaşterea bazată pe trăire afectivă, care mai apoi este înglobată integral în memoria afectivă a fiinţei lor. Fiind deschişi şi liberi, ei se îmbogăţesc foarte repede cu multe şi variate impresii. Trăind predominant în inimă şi datorită purităţii lor, copiii sunt mult mai receptivi la planurile subtile, spre deosebire de majoritatea adulţilor care sunt închişi şi opaci la realitatea zânelor, elfilor sau a îngerilor. Dat fiind acest dar nativ cu care mulţi copii sunt înzestraţi, părinţii suficient de înţelepţi ar putea să-i înveţe pe aceştia să viseze conştient, să-i încurajeze şi chiar să-i inspire în explorarea tărâmurilor astrale paradisiace.
Ce este bătaia inimii? Bătaia inimii este ecoul dorului de Dumnezeu!
Lectia 4 – A iubi neconditionat
In iubire copiii sunt foarte devotaţi, ei iubesc necondiţionat şi complet, fără teamă sau egoism. Ei iubesc aproape orice şi pe oricine, fără a fi influenţaţi de împrejurări. Adulţii îşi proiectează adeseori propriile aşteptări asupra persoanei iubite. Ulterior ei devin frustraţi pentru că persoana iubită nu le răspunde aşteptărilor lor, se simt răniţi şi dezamăgiţi. Apoi trag concluzii pripite, puerile şi total deplasate despre iubire.
Copiii iubesc detaşat, necondiţionat, se dăruiesc şi se abandonează cu o uşurinţă dezarmantă. Sunt spontan atenţi şi pe deplin concentraţi asupra a ceea ce este aici şi acum. Când un copil admiră un fluture, el este complet absorbit de culorile lui minunate. Pe chipul lui citim uimire şi încântare. Un copil se identifică spontan cu obiectul sau cu fiinţa pe care o admiră şi întotdeauna acel obiect sau acea fiinţă va fi prioritatea momentului respectiv. Copilul devine, astfel, un exemplu remarcabil pentru că el trăieşte într-un singur Univers atotcuprinzător, unde nu există interior sau exterior, el este un punct Unic şi în acelaşi timp inseparabil de Tot.
Ce este o stea? Când vezi o stea înseamnă că Dumnezeu îţi face cu ochiul!
Lecţia 5 – A iubi jocul şi a te juca iubind
Un mare înţelept spunea: „Ca să redevină copii, oamenii trebuie să înveţe din nou să se joace.” 
 Copiii sunt foarte rar plictisiţi sau dezinteresaţi, ei trăiesc din plin şi experimentează total surprizele jocului. Nici un eşec nu-i descurajează. Copiii ştiu să se bucure de jocul propriu-zis şi nu doar de rezultatul lui; prin joc, ei se încarcă cu energie şi optimism.
De fapt, ce trebuie să învăţăm sau, mai bine spus, să ne amintim – este imensa bucurie pe care ne-o aduce jocul şi mişcarea. Şi iar,
copiii ne dau multe idei în această direcţie, care mai de care mai interesante şi mai năstruşnice. Ei sar, ţopăie, dansează, se aruncă în zăpadă, se bucură permanent de jocul nesfârşit şi fără hotare! Copiii dau deseori dovadă de imaginaţie creatoare şi chiar de intuiţie atunci când se joacă. Învăţând să se joace din nou, adulţii îşi pot redinamiza aceste calităţi în fiinţa lor, calităţi care în timp au fost mai greu accesate sau uitate. Aşadar, una din consecinţele stării ludice este bucuria neîntreruptă de a trăi, care ne umple de o energie divină elevată.
Ce este un curcubeu? Un curcubeu este zâmbetul lui Dumnezeu!
Lecţia 6 – A fi fericit fără motiv
O altă calitate a copilăriei este fericirea debordantă, ce îşi află sursa în lipsaoricăror limitări exterioare sau interioare. Copiii îşi exprimă dorinţele şi caută să şi le împlinească imediat; de aceea, ei trăiesc deseori bucuria perfectă şi fericirea împlinitoare. Procedând astfel, pentru ei nu există refulare, complexe, frustrare, proiecţii inutile, inhibiţii, teamă, nu au tendinţe egoiste sau agresive, ataşamente sau posesivitate. Prin urmare, ei nu cunosc nici noţiunea de păcat sau sentimentul de vinovăţie, ideea de greşeală, competiţie şi recompensă. Ei sunt liberi, nu-i judecă pe ceilalţi şi nu au mecanismele de apărare specifice personalităţii de adult.
Ce vezi când te uiţi la cer? Îl văd pe Dumnezeu!
Lecţia 7 – A fi mulţumit şi recunoscător
Pe lângă toate calităţile enumerate mai sus, copiii ne oferă, de asemenea, un bun exemplu de umilinţă, mulţumire şi recunoştinţă spontană în multe situaţii de viaţă. Odată cu trecerea timpului, însă, adulţii, respectiv părinţii şi profesorii, le imprimă gradat modele comportamentale înguste şi limitate, din ignoranţă sau dintr-o iubire prost înţeleasă.

În loc de concluzie…
Ce înseamnă să fii copil? Înseamnă să crezi în iubire, în frumuseţe, să ai credinţă. Înseamnă să fii atât de mic încât spiriduşii să ajungă să-ţi şoptească la ureche, înseamnă să fii plin de imaginaţie, să fii capabil să transformi lucruri şi fiinţe, să faci tot ce vrei din nimic, căci orice copil are o zână bună în sufleţelul său.
Câteva citate inspirate despre copii şi copilărie…
„Copilăria este inima tuturor vârstelor.” Lucian Blaga
„Un copil poate oricând să-l înveţe pe un adult trei lucruri: cum să fie mulţumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată şi cum să ceară cu insistenţă ceea ce-şi doreşte.” Paulo Coelho
„Copilul este aidoma albinei care adună nectarul pentru a face miere. Copilul preface totul în miere.” Antoine de Saint Exupery
„Când vezi sufletul curat şi nevinovat al unui copil, îţi vine parcă să zici că orice mamă e o «născătoare de Dumnezeu»”. Francis Bacon

Articol de Ana-Maria Borde

 

Text inspirat din N.D.Walsch

sursa
https://drumuricatretine.wordpress.com/2013/06/01/pana-cand-copilul-nu-va-ajunge-sa-se-respecte-pe-sine-el-nu-va-putea-respecta-pe-altcineva/
https://drumuricatretine.wordpress.com/2010/06/01/7-lectii-invatate-de-la-copii/

sâmbătă, 1 iunie 2013

Frumusetea copilarei


Un copil inseamna bucurie!
Un copil inseamna frumusete!
Un copil inseamna implinire!
Un copil inseamna fericire!
Un copil inseamna tot ceea ce viata iti poate oferi mai de pret!
Deschideti ochii mari si priviti prin ochii copiilor si veti descoperi o lume frumoasa in care o sa va doriti sa traiti!
Reinnvatati sa fiti copii si sa va bucurati de frumusetile vietii cu toata candoarea copilariei si atunci inseamna ca v-ati invatat lectiile vietii!

La multi ani dragii mei vesnic copii!

Cu toata dragostea,
Sfatuitoarea

luni, 20 mai 2013

Matias Di Stefano, baiatul indigo care a desenat civilizatia de acum 9000 ani


De Gabriela Dobrescu 02/01/2013



Matias de Stefano este un baiat indigo de origine argentiniana care a lasat lumii cunostinte nebanuite asupra vietii antice a omenirii dar si asupra altor subiecte incendiare despre care oamenii de stiinta nu prea au habar, cum ar fi: cum functioneaza universul, ce este binele si raul, stim cu adevarat toata istoria umanitatii, cum a aparul omul, exista dumnezeu, ce este spiritul si sufletul, ce sant copii indigo, a existat Atlantida, de unde venim si unde ne ducem, care este semnificatia tuturor acestor lucruri???


La toate aceste intrebari el raspunde cu mare usurinta uimind cu adevarat toata lumea acdemica care nu este cu totul in necunostinta de cauza despre aceste lucruri.


La inceput, amintirile sale erau putine iar el le povestea ca pe povesti prietenilor si cunoscutilor sai, dar mai ales mamei sale care l-a inteles, l-a crezut si l-a sprijinit intotdeauna. Cu trecerea timpului insa el a avut acces la din ce in ce mai multe informatii care ii provocau inspaimantatoare migrene incat ajungea sa se dea cu capul de pereti de durere in adevaratul sens al cuvantului.


El a crezut pana la varsta de 14 ani ca aceste lucruri despre care el povestea si pe care le vedea, le stie si le vede toata lumea numai ca incet, incet a inteles ca nu toti au aceste capacitati care in realitate sant la indemana oricui doreste sa le activeze.


El vede si intelege fiinte pe care nu toti le vad sau le simt si care intr-o oarecare masura ii sugereaza anumite situatii. In plus el povesteste si deseneaza civilizatia egipteana de acum 9.000 de ani cu milioane de particularitati care ii lasa cu gura cascata pe oamenii de stiinta. El deseneaza multitudinea de rase terrestre si extraterestre care populau pamantul in acele vremuri si care traiau impreuna. Acele fiinte stranii despre care anticii ne-au lasat si ei desene, povestiri, legende au existat cu adevarat si au fost chemate mai tarziu zei iar azi in limbajul laic se numesc extraterestri asa cum in limbajul popesc se chiama ingeri, demoni si dumnezeu.


Stefano vorbeste despre viata de acum 9.000 de ani intr-o limba de existenza careia nimeni nu stia si pe care el a chiemato Soyonica. Am avut ocazia sa ascult acesta limba vorbita de o fata aflata in hipnoza regresiva facuta de Aurelio Mejia in Spania, medicul care vindeca tumori, dezabilitati, cu ajutorul hipnozei.


Iata pe scurt ceea ce spune el in al doilea filmulet pe care eu chiar daca vreau din tot sufletul sa il traduc nu pot pentru ca nu stiu cum se face. Primul film sintetizeaza desenele sale si le compara cu diferitele descoperiri de care se vorbeste mai putin tocmai pentru ca ar crea o desteptare in masa a celor care mai cred in gogosile de tufa ale lumii academice.


Akasha ( cuvant care mi-a intrat in inima pentru ca, ce coincidenta, seamana cu akasa al nostru) este o treapta a Constiintei Cosmice unde sant inregistrate toate evenimentele, situatiile, gandurile, emotiile, unde se poate gasi istoria planetei, a universului si istoria generatiilor umane. (este vorba despre cele 5 generatii umane despre care vorbesc multe scrieri antice si nu despre generatiile care au trait in cadrul uneia dintre cele cinci generatii.)


Spiritul este esenta pura a Luminii care contine toata cunostinta universala. Naste din sursa, din izvor, de unde totul a avut nastere. El trebuie sa faca experiente in toate dimensiunile solide sau mai putin solide dupa care se intoarce inapoi in Lumina. Utilizeaza materia, corpul ca sa poata evolua si se reincarneaza de fiecare data cu ajutorul sufletului care face experienta in acest corp. Acest proces creaza Spiritul Individual.


As vrea sa mentionez ca aceste lucruri au fost demonstrate in Italia de Profesor Doctor Docent Corrado Malanga in studiile sale private dupa ce a parasit Centrul Ufologic National, persoana care m-a ajutata personal sa inteleg ceea ce mi se intampla si de ce am suferit dintotdeauna fenomene de abduction. In America aceleasi lucruri le descoperea Bud Hopkins, primul om care s-a preocupart de persoanele rapite de alieni.


Acest proces evolutiv se intampla cu toate fiintele creatie, deci includ si animalele care nu sant masini sau hrana ci fiinte la inceputul evolutiei si terminand inclusiv cu acele entitati care sant chemate de om Dumnezeu.


Regnul vegetal al Terrei canalizeaza lumina, iar animalele sant fiinte cu judecata care se dezvolta si ele ca si omul spre redobandirea cunostintei de sine.


Omul este fiinta in care spiritul si sufletul se manifesta in planul fizic. Precizez deci ca omul nu este corpul ci ceea ce se gaseste in interiorul sau pentru ca acest corp material este doar un vesmant pe care energia infinita a spiritului si al sufletului o probeaza in planul material.


Prima dimensiune este punctul initial, punctul de lumina care da forma si creeaza totul.


A doua dimensiune este este proiectarea acestor puncte de lumina 


A treia este creatia profunda.


In a patra este geometria sacra, intelegerea faptului ca timpul nu exista si ca totul se petrece acum si aici intr-un singur loc, in acelasi punct. De asemenea acolo se poate vedea energia a tot ce exista.


In a cincea dimensione se intelege cum orice corp geometric il completeaza pe celalalt, sau existenta tuturor fiintelor care se completeaza unul pe celalalt.


In a sasea dimensiune fiecare creaza propria realitate dupa propria geometrie.


A saptea este integrarea acestei geometrii in Lumina pura si devine ghid la un nivel vibrazional cristic, care nu are nici o legatura cu Cristosul inventat de Biserica.


Sant apoi alte dimensiuni in care traiesc extraterestri si parinti cosmici.


Dimensiunile nu inseamna superioritate ci doar un tip vibrational diferit unde nu exista ca in dualitate patron si sclav sau bun si rau deoarece liberul arbitru iti da posibilitatea de a face ce vrei si nimic sa nu fie considerat gresala sau pacat. (la noi taticul dumnezeu ne-a privat de dreptul universal al liberului arbitru introducand legea care iti anhileaza puterea creativa si iti da doar posibilitatea de a alege)


In Univers exista o ierarhie dimensionala si spirituala care se misca catre inalt, dar numai pentru a organiza matricea si functiile dimensionale.


Toate dimensiunile sant prezente in acelasi timp oriunde.


Procesul de creatie umana a fost generat de diverse spirite cu functii diferite.


Sant foarte multe specii pe planeta Pamant (vegetale, animale, omul) dar care nu sant toate originale de pe Terra deoarece au fost generate de relatii cu diverse entitati cosmice, de la pleiadiani la reptilieni.


In trecutul pamantului ai fost rase importante ca acelea ale Lemurienilor si ai Atlantilor.


Tot ce exiista este interconectat cu cosmosul


Santem aproape de finalul unui ciclu cosmic si vibratiile au inceput sa se schimbe, iar din soare vine o noua energie.


Persoanele indigo trebuie sa vorbeasca despre schimbari demoland paradigmele in care oamenirea a fost crescuta. De asemeni si persoanele de cristal trebuie sa faca acelasi lucru pentru ca sant purtatoare de adevarata spiritualitate si armonie,iubitori inconditionati ai adevarului cu un inalt nivel al constiintei.


Credintele vechi au inceput sa se naruie si vechile metode bazate pe competitivitate, sefi si sclavi, putere si supunere care au impiedicat creatia vor disparea.


Toate schimbarile se vor face trecand prin deschiderea inimii care va fi ghidata de ceea ce esti in interiorul tau, de constiinta, de cunostinta, de experiente, de bunatate si iubire care sant oglinda sufletului.


Calendarul Maya trebuie vazut ca inceputul cosmic al acestei schimbari vibrationale. Cine va dori sa traiasca apocaliapsa o va trai pentru ca tot ce iti doresti in interiorul tau, toate fricile si necunostinta ta vor genera ceea ce vei trai.


Toate raspunsurile se gasesc in interiorul nostru si tot in intarior se gasesc puterile noastre pierdute.

AUTOR: GABRIELA DOBRESCU


miercuri, 20 martie 2013

I se spune MICUL PROFET şi a uimit lumea ştiinţifică. Relatări INCREDIBILE ale BĂIATULUI CARE A TRĂIT PE MARTE | VIDEO Citiţi mai mult: I se spune MICUL PROFET şi a uimit lumea ştiinţifică. Relatări INCREDIBILE ale BĂIATULUI CARE A TRĂIT PE MARTE | VIDEO


Boris Kiprianovici, alintat de familie Borişka, este deja o vedetă internaţională, fără să-şi fi dorit el, ori familia lui, vreodată aşa ceva.
Băiatul care pretinde că a trăit pe Marte şi că are o misiune de îndeplinit pe Terra, alături de alţi copii supradotaţi ca şi el – numiţi “copiii indigo”, a atras nu doar atenţia amatorilor de senzaţional, ci a comunităţii ştiinţifice. Articolul pe care ziarul “Pravda” i- l dedica în 2004 l-a făcut celebru şi a fost tradus în numeroase alte limbi, iar de atunci, micul Boris e urmărit cu maxim interes atât de specialişti, cât şi de cei preocupaţi de mi

Abilitate incredibilă



S-a născut la 11 ianuarie 1996, în oraşul Volski din regiunea rusă Volgograd, într-o familie din clasa medie (mama-medic dermatolog, tatăl-ofiţer în rezervă), Boris a provocat de la bun început uimire.
Mama lui l-a adus pe lume fără nici o durere, iar ulterior, a constatat că ”puiul meu rareori plângea şi nu se îmbolnăvea niciodată”. A fost capabil să-şi menţină capul la numai 15 zile şi să-şi privească mama în ochi, performanţe pe care bebeluşii le reuşesc abia la câteva luni.A rostit primul cuvânt (”baba”) când avea 4 luni, iar la vârsta de 7 luni, inspirat de ce a văzut pe un perete, a construit prima propoziţie: “Vreau un cui”.
La vârsta de un an şi jumătate, copilul putea deja să citească titlurile mari din ziare. Câteva luni mai târziu a desenat folosind culorile violet şi galben, iar specialiştii care i-au analizat “pictura” au tras concluzia că e vorba de contururi umane, cu aurele lor energetice.
a grădiniţă, Boris şi-a şocat educatoarele cu memoria excepţională şi o abilitate incredibilă de a acumula noi informaţii, dar şi de a folosi noţiuni complicate, cu mult peste puterea de înţelegere a unui preşcolar. “Nimeni nu l-a învăţat asta”, a povestit presei mama lui, Nadejda. “Dar uneori, se aşează în postura lotusului (poziţie yoga) şi începe să vorbească despre Marte, despre sistemele planetare, civilizaţii îndepărtate… Ceva de nu ne vine să credem urechilor!”.
Borişka şi-a speriat părinţii înşirând numele planetelor sistemului nostru solar, ba chiar şi ale sateliţilor şi ale altor galaxii, ei crezând că băieţelul lor şi-a ieşit din minţi. Abia când au verificat în tratatele de astronomie au constatat că micuţul vorba “ca din cărţi”. ”A început să le vorbească oamenilor despre păcatele lor. A abordat un individ pe stradă pentru a-i spune să termine cu drogurile. Bărbaţilor le spunea să înceteze să îşi înşele nevestele...
Micul profet îi avertiza pe oameni despre necazuri şi boli viitoare, ceea ce a creat o reputaţie nefavorabilă părinţilor sai”, a titrat presa rusă. Lumea a aflat repede despre acest băieţel ieşit din comun, dar puţini au fost cei dispuşi să îl ia în serios.
Secretul Proserpinei
La vârsta de 5 ani, Borişka a început să vorbească despre o planetă numită Proserpina, care ar fi dispărut cu sute de mii sau poate chiar milioane de ani în urmă. Părinţii au fost din nou uimiţi, fiindcă nimeni în casa lor nu pomenise vreodată acest nume. Micuţul a povestit că Proserpina a fost lovită şi sfărâmată în bucăţele, dar că locuitorii ei au reuşit să se teleporteze în a cincea dimensiune, pe care o descriu drept “lume paralelă”.
Pe atunci, el se afla pe Marte, de unde soarta Proserpinei a fost observată cu mare atenţie. Borişka mai susţine că parte din copiii planetei dispărute au ajuns, sub o formă sau alta, pe Pământ, ”ceea ce ar explica de ce se nasc aici micuţi care par să-şi amintească o viaţă anterioară trăită în alt colţ de univers şi care se descriu pe ei înşişi drept extratereştri”, după cum a notat presa rusă.
Interesant este faptul că, în 2005, deci mult mai târziu decât l-a pomenit băieţelul, numele Proserpina a fost propus pentru a zecea planetă descoperită în sistemul nostru solar (situată teoretic după Neptun şi având de trei ori dimensiunile lui Jupiter), problema fiindcă denumirea fusese dată, în 1985, asteroidului 399.
La bordul unor navete spaţiale
Boris a mai povestit de-a lungul timpului, printre altele, că a trăit în repetate rânduri pe Marte, ”o planetă locuită şi acum, dar în subteran, dat fiind că acolo s-ar fi produs o catastrofă nucleară, soldată cu pierderea atmosferei”. Potrivit băiatului, marţienii respiră gaz, nu oxigen, şi de aceea nu îmbătrânesc, precum pământenii.
El mai susţine că a zburat de nenumărate ori de pe Marte către Terra, dar şi către Jupiter, la bordul unor navete spaţiale pe care uneori le pilota singur! Băiatul a mai relatat şi despre prietenul său...Lemurian, care avea ”ca şi restul populaţiei, 9 metri înălţime”, şi care a pierit chiar sub ochii lui, ucis de o stâncă în timpul unui uriaş cataclism terestru. “Nu l-am putut salva. Destinul nostru este să ne întâlnim în această viaţă”, spune băiatul.
Interesant este faptul că povestea lui despre existenţa şi dispariţia civilizaţiei Lemuriene a fost confirmată de un respectat profesor, Sumathi Ramaswamy, care a publicat, la editura Universităţii din California, cartea intitulată:”The Lost Land Of Lemuria”.
„M-am dus spre camera lui, fiindcă l-am auzit vorbind cu cineva, deşi ştiam cu certitudine că e singur”, a declarat mama copilului într-un interviu acordat în 2007 pentru “Project Camelot” şi citat de “Nexus Magazin”. “Într-adevăr, era singur, iar în faţa lui se afla un mozaic colorat, făcut din piese de construit, reproducând cele două lanţuri din structura ADN! Le-am recunoscut imediat, fiindcă am studiat la Institutul de Medicină”, a adăugat mama.
Băieţelul îi spunea cuiva că a fost pilot pe o navetă de cercetare şi om de ştiinţă, dar că niciodată nu ar accepta să încrucişeze ADN uman cu ADN de reptilă, ceea ce ar contraveni legilor selecţiei naturale. După care a rostit câteva cuvinte în latină. Şocată, mama n-a mai stat să-l asculte, ci l-a zgâlţâit, întrebându-l cu cine vorbeşte. Borişca s-a trezit din transă şi, confuz, a murmurat:”Mă jucam doar”.
Detalii intergalactice
Mai târziu, când Nadejda a încercat să redeschidă subiectul, băiatul i-a spus doar că acele informaţii nu sunt destinate oamenilor şi că secvenţa ADN a marţienilor e diferită de cea terestră şi mai apropiată de cea Lemuriană. Mama a mai observat că referirile fiului la viaţa de pe Marte datează din perioade diferite.
Pare deci că Boris îşi aminteşte episoade dintr-un interval care cuprinde mii de ani! Băiatul, căruia îi plac filmele americane despre aventurile spaţiale, deşi consideră că denaturează realitatea, mai spune că a venit vremea ca fiinţe "speciale" (asemeni lui) să se nască pe Pământ, pentru a contribui la renaşterea planetei, după ce se vor produce două catastrofe legate de apă. "Puţini oameni vor supravieţui", afirmă Boris, care nu se teme de moarte: "Şi pe Marte, unde am trăit eu, a fost o astfel de catastrofă. Şi oameni ca noi încă trăiesc acolo”.
“Băiatul de pe Marte” mai susţine că pământenii vor descoperi învăţături preţioase sub o piramidă încă nedescoperită. Potrivit lui Borişka, viaţa pe Pământ se va schimba “odată ce Sfinxul va fi deschis", adică va fi declanşat mecanismul aflat în zona urechii statuii.
Boris a oferit detalii legate de construcţia vehiculelor intergalactice. Luând o cretă, a desenat un obiect oval, explicând: "E compus din 6 straturi". Stratul exterior - 25 % - e făcut din metal dur, al doilea strat, de 30 %, e din ceva asemănător cu cauciucul, al treilea de 30 % e făcut din metal. Un ultim strat, de 4 %, e dintr-un material special magnetic. "Dacă încărcăm acest strat magnetic cu energie, navele vor putea zbura oriunde în univers", spune micuţul intrat încă din 2005 în atenţia cercetătorilor.
Unul dintre copiii-indigo
Ufologii, astronomii şi cercetătorii au căzut de acord că ar fi imposibil ca băiatul să fabrice toate aceste poveşti. Limbajul şi termenii ştiinţifici pe care-i foloseşte sunt utilizaţi de specialişti, iar medicii au fost de acord că Boris are abilităţi neobişnuite, cu toate că nu spun, bineinţeles, că a trăit pe Marte în trecut! Specialiştii de la Institutul de Magnetism, Ionosferă şi Unde Radio Terestre, din cadrul Academiei Ruse de Ştiinţe i-au fotografiat aura.
"Spectrograma lui are culoarea portocalie, ceea ce înseamnă că are un puternic intelect", a declarat profesorul Vladislav Lugovenko. Acesta susţine că băiatul este unul din norocoşii care, prin intermediul energiei, se pot conecta la rezervorul universal de informaţie, de unde extrag date la care, pe cale naturală, n-ar avea acces.
Cotidianul “Pravda” a scris de altfel că Borişka îşi încarcă bateriile, periodic, dintr-o zonă (Medvedetskaia Griada) recunoscută de localnicii din regiunea sa natală, Volgograd, ca având proprietăţi ciudate. Profesorul Lugovenko spune că "există nişte indivizi neobişnuiţi care s-au născut pe toate continentele în ultimii 20 de ani". Oamenii de ştiinţa îi numesc "copii indigo", iar Boris este unul dintre ei.
Seminţe de Stea
Potrivit profesorului Lugovenko, în zilele noastre este posibil să se măsoare puterile extrasenzoriale ale oamenilor, cu ajutorul unor dispozitive speciale. Oamenii de ştiinţă din toate colţurile lumii realizează cercetări extinse, în încercarea de a descoperi misterul copiilor fenomenali-copiii indigo (numiţi aşa după culoarea aurei pe care o au în jurul lor). S-a demonstrat că persoanele care au o capacitate a creierului mai mare decât cea "normală" pot deţine abilităţi speciale, cum ar fi clarviziunea, premoniţia sau telepatia.
Denumirea de copiii-indigo a devenit cunoscută datorită lui Lee Carrol şi Jan Tober, autor ai cărţii omonime. Un copil-indigo pare să fie un copil care manifestă noi caracteristici şi tipare de comportament diferit, în general, de cele din trecut, iar aceste tipare sunt unice. Aproape toţi copii-indigo au coeficientul de inteligenţă (IQ) de 130 şi 140.
Dar sunt şi unii care îl au peste 160 (un IQ de 60 este considerat semn al înapoierii mintale, cel de 70-79 este la limită, 80-89 este considerat mediu de jos, 90-109 reprezintă media de inteligenţă, 110-119 este media superioară, 120-129 peste medie, iar începând cu 130 este considerat peste normal. Media IQ-ului pe glob este de aproximativ 100 de puncte). Coeficientul IQ arată că inteligenţa oamenilor creşte în mod spectaculos la noile generaţii.
Conform cercetătorilor care au studiat fenomenul, se pare că printre noi există un număr în creştere de copii cu abilităţi intuitive, intelectuale şi fizice remarcabile (clarviziune, telechinezie, claraudiţie, IQ genial, simţuri extrem de ascuţite, unii, dintr-o dată, încep să vorbească o limbă străină, sau au o forţă fizica neobişnuită). Ei povestesc, la vârste fragede, amintiri din vieţi trecute, îşi amintesc perioada din pântecul mamei, sau, mai surprinzător, uneori perioada de dinainte de concepţie.
În mod frecvent, ei povestesc despre interacţiunile lor cu "extratereştri". Unii îi numesc "Copiii Razei Albastre", "Seminţe de Stea" sau "Copiii Indigo", dar s-ar putea numi şi "Copiii Mileniului". Oricum ar fi, de când s-a născut, şi până în prezent, părinţii lui Boris ar fi fericiţi dacă cineva ar reuşi să le clarifice, cu adevărat, situaţia băiatului lor...
Sursa: www.evz.ro

marți, 13 noiembrie 2012

OMUL ŞI POTENŢIALUL SĂU EXTRASENZORIAL LATENT


 
        În urma unor studii experimentale făcute de cercetători ruşi şi americani, la finele anilor ’60 au fost demarate şi în România cercetări privind dotarea genetică a copiilor, pentru comunicaţii extrasenzoriale. Era cunoscut faptul că un copil dezvoltat în paramentri psihofiziologici normali, deţine o rezervă bioenergetică necesară dezvoltării sale fizice. Copilul sănătos consumă surplusul său bioenergetic prin alergare, jocuri, etc. Se ştia că generarea potenţialului bioenergic necesar dezvoltării fizice la vârsta copilăriei este deteminată de funcţii psihice corespunzătoare, ce se neutralizează odată cu înaintarea în vârstă. Totodată, se ştia că la vârsta copilăriei creierul uman deţine milioane de neuroni în plus faţă de vârsta adultă, ceea ce face posibilă dezvoltarea a miliarde de conexiuni interneuronale cu funcţii diverse. (Neuronii se pierd prin nefolosirea lor.)

          Pe de altă parte, portivit unor concluzii ştiinţifice pertinente, rezultă că la vârsta copilăriei fetele beneficiază de o dezvoltare cerebrală mai rapidă decât băieţii. Decalajul psihic între fete şi băieţi până la vârsta de 10 – 11 ani  a fost estimat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), la 5 ani. La vâsta copilăriei, fetele pot înţelege mai lesne esenţa unor fenomene şi pot găsi căi adecvate pentru soluţionarea unor situaţii inedite.
          În creierul feminin există mai mulţi receptori pentru detalii fine decât în creierul masculin. Cercetări ulterioare făcute la Universitatea Stanford (SUA), de pildă, au demonstrat pe cale experimentală că detaliile-imagine stimulează 9 centri nervoşi la femei, dispuşi în ambele emisfere cerebrale. În creierul feminin există mai multe conexiuni între cele două emisfere cerebrale, decât în cel masculin. Totodată, s-a descoperit că femeile au capacitatea de a memora mai multe detalii decât bărbaţii. La analiza detaliilor-imagine, în creierul masculin se activează numai 2 centri nervoşi, dispuşi într-o singură emisferă cerebrală.
          Experimentele efectuate la City University of New York au arătat că bărbaţii întâmpină difictultăţi în a percepe corect culorile galben, verde şi albastru. Profesorul care a condus studiul, Israel Abramov, afirmă că rezultatele cercetării nu pot fi explicate prin structura ochiului. Diferenţele înregistrate sunt la nivelul creierului. Alt studiu, publicat în jurnalul ştiinţific Biology of Sex Differeces, revelă faptul că femeile au simţul auzului, simţul mirosului şi al gustului mai fine decât ale bărbaţilor.
          La copiii cu vârste de până la 10 – 11 ani, informaţia genetică subconştientă încă nu este reprogramată (a se citi: distorsionată) de către societate prin educaţie şcolară şi prin celelalte mijloace de „formare” a viitorului adult. Copiii nu au prejudecăţi faţă de fenomenele din mediul înconjurător, cum au adulţii. Prejudecăţile adulţilor sunt generate, în special, de cunoştinţele ştiinţifice curente. Omitem însă faptul că, aşa după cum au existat cunoştinţe ştiinţice ale secolelor trecute perimate în prezent, vor exista şi cunoştinţe ştiinţifice ale secolelor următoare, care vor fi sensibil diferite de cunoştinţele actuale. 
          Cercetările din România au vizat două obiective principale:
          1. Căutarea unor modalităţi practice, prin care excedentul bioenergetic  existent la vârsta copilăriei ar putea fi folosit drept „carburant” pentru comunicaţii extrasenzoriale;
          2. Dacă copiii cu dotare genetică superioară pentru comunicaţii extrasezoriale prezintă detalii fizice exterioare, ce ar putea facilita identificarea operativă a acestora.
          Studiile româneşti au semnalat posibilitatea conversiunii potenţialului bioenergetic execendentar în suport energetic pentru comunicaţii telepatice şi detecţii extrasenzoriale. Totodată, s-a relevat existenţa unor detalii fizice particulare la copiii un un înalt potenţial extrasenzorial, înclusiv în zonele din spatele genunchilor, menţionate de cercetătorii americani de la departamentul de psihiatrie al Universităţii Cornell din New York.
          Prin studiile făcute de cercetători români, a fost înlesnită identificarea operativă a copiilor cu pontenţial extrasenzitiv ridicat, ce a dus la performanţe superioare pe plan mondial în domeniul comunicaţiei telepatice şi ale detecţiei extrasenzoriale. În afara succeselor înregistrate care au fost clasificate de către M.Ap.N., copiii extrasenzitivi triaţi după acest sistem au reuşit următoarele performanţe:
          - Au stabilit trei recorduri mondiale în domeniul comunicaţiei telepatice, cu un nivel de eficienţă la recepţie telepatică de 96%, 98% şi 100%. (La telepaţii adulţi, nivelul de eficienţă era de maximum 37%);
          - Au localizat extrasenzorial, cu o precizie de plus/minus 10 milimetri, vestigii arheologice existente în profunzimea solului şi alte neomogenităţi ale subsolului. O parte dintre copiii extrasenzitivi au dezvoltat totodată vederea prin medii solide netransparente şi au descris formele şi impresiunile ceramicii existente în subsol;
          - Au demonstrat că este posibilă detectarea extrasenzorială a unor urme remanențe invizibile ale unor obiecte, ce au fost puse timp de 5 – 6 secunde pe suprafeţe plane. („Fantomele” obiectelor s-au menţinut zile în şir, fiind detectabile pe căi extrasenzoriale.)
          S-a observat totodată că în urma antrenamentelor extrasenzoriale,   copiii se dezvoltau mai armonios din punct de vedere fizic, iar notele pe care le luau la şcoală creşteau proporţional cu durata de timp alocată antrenamentelor.
          Odată cu evenimentele din decembrie 1989, activitatea a fost sistată. Noile autorităţi nu doreau formarea unor supermani în domenii de frontieră, ce nu puteau fi controlaţi de forurile de resort. Totodată, a dispărut documentaţia elaborată în timpul cercetării acestui fenomen exotic. Cu alte cuvinte, s-a reuşit să se anuleze printr-o decizie discutabilă strădania de două decenii a cercetătorilor români.
          Această activitate trebuie să fie reluată, de către absolvenţi ai cursului de abilităţi extrasenzoriale. Omul nu-şi poate permite riscul să neglijeze la infinit acest aspect al dotării sale cerebrale. Creierul uman (şi numai uman) poate fi asimilat unui calculator sofisticat. Calculatorul tehnic ieşit de pe banda de montaj este inutil, fără o programare a funcţiilor sale. La rândul său, creierul uman poate deveni cel mai complex computer biologic existent pe Terra, în situaţia unei programări adecvate. Noi ne naştem cu un program cerebral conştient minimal, la fel ca un sistem de operare al unui calculator. Însă programul cerebral corespuzător software-ul utilizatorului este format din experienţă personală şi din educaţie. Dacă educaţia pe care o primim este tarată de prejudecăţi, computerul nostru cerebral va fi programat ca atare şi va da rateuri în funcţionarea sa. Este necesar să formăm in continuu circuite interneuronale corecte, pentru dotarea „hard disk”-ului nostru cerebral. În acest mod, vom încetini şi procesul de destructurare al neuronilor şi vom avea şanse să ne păstrăm mintea limpede până vom pleca în eternitate.
Sursa: jurnalparanormal.ro

luni, 10 septembrie 2012

De vorba cu un copil de cristal



-Am inteles ca discuti mult despre moarte si lumea de dincolo. Iti este teama de moarte?




La moarte eu ii spun trecerea, iar lumea pentru mine nu exista aici si dincolo, exista lumi in lumi. Nu imi este frica de trecere, pentruca stiu ca de fiecare data cand ajung in lumea Sufletelor, ma pregatesc si invat pentru a reveni aici. De fiecare data imbrac haina unui corp de copil si am posibilitatea sa imi aleg tara, parintii, timpul si forma corpului meu. Este un proces foarte interesant care se face pana in cele mai mici detalii.



-Parintilor tai le este teama de moarte? Cum reactioneaza la aceste subiecte pe care le ridici tu?



Le-am explicat ca cel mai dificil proces nu este moartea, ci este nasterea pentruca atunci cand ne nastem uitam cine suntem si de unde venim, pe cand atunci cand murim vedem imediat lumea sufletelor constienti fiind de frumusetea de acolo. Singura mea grija pentru parinti este ca ei sa nu treaca dincolo fara a intelege sarcina, lucrul pe care il au de facut, pentru care au venit in aceasta viata.



-Acestei sarcini ii putem spune misiune de viata. O poti detalia?



Fiecare suflet vine in aceasta calatorie cu un scop, tu de exemplu cand iti propui sa calatoresti cu trenul, iti propui de fapt sa ajungi undeva, apoi alegi mijlocul de transport care duce la acea destinatie, ora si iti pregatesti bagajele. Asa se intampla si la calatoria in aceasta lume, fiecare are propriul sau scop, acest scop depinde foarte mult de ceea ce face persoana respectiva in viata.



-Exista misiuni esuate?



Venirea in aceasta lume este un prim scop, exista misiuni parcurse in conformitate cu scopul initial intr-un grad mai mare sau mai mic, dar absolut orice se construieste aici devine misiune. Misiunea se construieste pe parcursul vietii, constructia poate sa semene mai mult sau mai putin cu planul initial propus, dar tot misiune se numeste.



-O sa revenim la acest subiect, am inteles ca citesti foarte mult geografie, astronomie, te intereseaza aspectele legate de structura scoartei terestre. Acest ultim subiect nu il inteleg.



Stii ca pamantul este viu, toate straturile constituente au propria lor viata, in momentul in care aflu constient de existenta lor, ma pot conecta la ele si comunica cu ele. De la fiecare dintre ele aflu informatii legate de istoria planetei, si apoi le compar cu informatiile citite in carti. Pentru unele nu exista inregistrari, alteori cartile nu readu acelasi lucru pe care pamantul mi-l povesteste. La fel si in cazul planetelor, galaxiilor, afland despre ele, pot afla informatii despre istoria lor.



-Copii ca tine sunt denumiti copii de cristal,stiu ca mai exista si cei indigo-energia lor are culoarea indigo, copii stelari, copii curcubeu. Cum ai defini aceste categorii?



Oamenii tind sa puna etichete, sa ne incadreze in categorii, si apoi fac legaturile”daca este in categoria copil de cristal, trebuie sa faca asta si asta si asta”. Cred ca mult mai usor ar fi daca ne-ar lua asa cum suntem.



Fiintele de cristal sa stii ca nu sunt doar copii sunt si adulti. Sunt fiintele care poarta energia puritatii, inocentei, bucuriei, asa simt eu. Prin aceasta ei comunica permanent cu entitati foarte luminoase, cum ar fi ingerii de exemplu, primesc sfaturi de la acestia cum sa curate, cum sa purifice energia locurilor unde traiesc, a oamenilor pe care ii intalnesc, cum sa le reaminteasca oamenilor sa comunice cu fiintele angelice.



-Copii indigo?



Sunt cei care aduc dreptatea, care demasca minciuna, falsitatea, ei sunt mai puternici, mai taiosi, deschid drumuri, demoleaza trecutul. Cu ajutorul lor noi tesem energia puritatii. Gandeste-te la 2 gradinari:primul vine si sapa gradina, curata buruienile, al doilea vine si planteaza cu delicatete florile.


Cand traiesti langa un indigo, sau vii in contact cu el, in timp nu mai poti sa te ascunzi sau sa deformezi faptele, pentruca el prin puterea lui te forteaza sa spunem sa fii corect, sa spui adevarul, sa fi demn si sa repari nedreptatile, sa iei atitudine. Cand traiesti laga un cristal este bine sa fii cat mai pur, mai inocent si in ceea ce gandesti si in ceea ce vorbesti si in ceea ce faci. Numai pe altruism si pe inocenta se poate comunica si lucra cu noi. Bineinteles ca si la cristale trebuie sa afirmi adevarul.



Mai exista un aspect: noi toti suntem la fel, indiferent daca suntem incadrati la categoria cristal, indigo, etc. Suntem aici pentru a ajuta, orice copil de cristal poate deveni indigo daca conditiile externe o cer, orice copil indigo se poate transforma in cristal, adica nu sunt niste caracteristici etern stabilite si ferm delimitate.



-Cum se explica aceasta, am observat ca si in diagnostice se scrie AdHd cu elemente autiste sau autism cu elemente de ADHD, exista foarte des o combinatie.



Este simplu: noi toti comunicam intre noi, venim din aceiasi sursa, putem oricand prin dorinta noastra sa imprumutam ce caracteristici ne sunt necesare.



-Sa inteleg ca stiti cum sa accesati sursa aceasta universala de energie despre care vorbesti, si sa luati de acolo ce aveti nevoie.



Exact



-Copii stelari, curcubeu?



Multi dintre ei sunt la primele serii de calatorii pe pamant, cei care deschid drumurile au mai fost aici, au nevoie de experienta pentru a face aceasta lucrare. Cei stelari vin sa invete unii dintre ei cum decurge viata intr-un loc complet diferit de casa lor. Aduc cu ei si multa cunoastere de acolo. Cei curcubeu sunt tot cristale, sa spunem ca aduc prin ei simultan mai multe tipuri de energii, stiu sa lucreze cu mai multe tipuri de energii in paralel, de exemplu poate comunica simultan cu un inger, cu un unicorn,cu o zana a plantelor .



Toti copii pe care i-ai enumerat iubesc mult animalele, comunica foarte usor cu ele, iubesc plantele si in general natura. Ei cauta locuri linistite, departe de agitatia oamenilor. Stii ca animalele comunica cu celelalte lumi, noi oamenii uitam.



-Cum explici fenomenul copiilor cu autism si ADHD?



Etichete fixate din necunoasterea adultilor, adultii au uitat ce inseamna sensibilitatea, inocenta si s-au fixat mult pe etichete reci si implacabile.


-Ambele categorii comunica mai dificil cu mediul extern.



Da pentruca suntem foarte sensibili, pentru noi aici este uneori o atmosfera rece, taioasa, si simtim asta foarte bine.Unii dintre noi se inchid complet, altii reactioneaza prin agitatie. Noi simtim agitatia celor din jur, nelinistea, durerea, chiar daca ei incearca sa ne spuna ca totul este bine si sa ne zambeasca, pentruca noi simtim prin suflet si citim exact ce spune sufletul lor. De asta exista si confuzia noastra si agitatia, pentruca in paralel vedem doua lucruri opuse: ce se intampla cu adevarat si ceea ce ei mascheaza.



-Cum explicit ca sunt copii cu sindrom autist care se recupereaza si altii care raman asa pe tot parcursul vietii. Ce face diferenta?


In primul rand nu inteleg de la ce se recupereaza acesti copii? Ce inseamna ca se recupereaza? De ce folosesti acest termen? Au pierdut ceva si au nevoie sa il recupereze?


-Nu am raspuns la intrebarea aceasta. Asa se spune in termeni medicali.


Folosind cuvantul acesta este ca si cum ai decide ca ei sunt bolnavi, i-ai incadrat intr-o categorie.Problema de care vorbeam cu etichetele.


Parintii isi doresc ca si copii lor sa fie dupa chipul si asemanarea lor, sa se incadreze in lume, si asta deoarece ei nu vad si nu inteleg misiunea cu care vine copilul din lumea sufletelor. Sunt suflete care vin ca si invatatori pentru parinti, acestia parcurg lectiile de invatare si copii intra in aceasta lume.


-Ajuta parintii sa isi plateasca datorii din alte vieti? Sa plateasca karma - asa este denumita, uneori prin suferinta?
Eu nu vad asa. Nu, ii ajuta sa isi reaminteasca ca si ei –parintii vin tot din lumea sufletelor. Suferinta apare atunci cand parintele nu intelege aceasta, nu o impune copilul, ea este consecinta neintelegerii si a uitarii.


Exista copii care indiferent de eforturile parintilor raman cu acele caracteristici de separare de lumea inconjuratoare, pentruca au in misiune sa fie etern surse de puritate si de inocenta pentru aceasta lume. Pentru a isi pastra etern aceasta puritate aleg ca si suflete sa nu se deschida vreodata. Ei sunt Pastratori de Energie, pentru aceasta vin aici. Au o misiune foarte importanta, si ca suflete sunt foarte evoluate, cu multa experienta. Ei aleg ca si Suflete sa fie in aceasta lume in acest tipar tocmai pentruca asa pot cel mai bine conserva energia puritatii si o darui celor din jur. Pentru a ii ajuta pe cei din jur primesc aceasta misiune.Nu exista un model general, fiecare cand isi programeaza venirea o face cu anumite caracteristici, specifice numai lui. De acea am spus ca este o eroare incadrarea in anumite categorii si etichetarea. Nu inseamna ca parintii nu trebuie sa intreprinda vreo actiune pentru copilul lor, ci doar sa nu o faca din frica, cu tensiune, cu durere, gandindu-se ca acel copil este 
bolnav.


Mult mai bine ar fi sa se gandeasca ca acel copil a venit cu o misiune diferita de a majoritatii, ca prin aceasta ii ajuta pe cei din jur si toate eforturile de a il aduce in aceasta lume sa se faca lin, fara presiune, pentruca uneori tocmai nerbdarea si neincrederea parintilor blocheaza procesul. Acesti copii sunt foarte sensibili, cum am mai spus, si daca in jurul lor parintii emit in continuu vibratii de frica, de neincredere in Divinitate, de tensiune, copilul prin insasi misiunea sa de a purifica locul si oamenii, absoarbe aceste energii de la parinti pentru a Ii ajuta sa se purifice si se incarca el, isi autoincetineste propriile lui procese de ancorare aici. El vrea la un anumit nivel sa isi ajute intai parintii si se pune el in planul doi.-Stii cum ii vad pe acesti copii?


Prin altruismul lor, prin sprijinul fara conditii pe care il ofera, prin puritatea si iubirea lor?Ca pe niste mici entitati Christice venite pe pamant, necunoscuti de cei din jur.


Nu exista un Christ mai mare sau mai mic, copii acestia sunt ca niste stelute de energie Christica, fiecare steluta cu lumina ei.Si da, intr-adevar ei comunica cu energiile Christice.Mai exista un aspect, mintea noastra functioneaza cu o viteza mult mai mare decat a celor din jur.Noi stim ce vrea parintele sa spuna inainte ca acesta sa spuna cuvintele, din momentul in care a format gandul in mintea lui.Inchipuie-ti cat de dificil este sa auzi simultan gandurile tuturor celor din jur si in plus si zgomotul vocilor, si alte sunete. De acea uneori nu exista timp necesar pentru a raspunde prin cuvinte, in cele mai multe cazuri raspundem mental.Si tot din acest motiv este foarte bine sa fim in medii cat mai linistite, si cei din jur sa nu fie intr-o furtuna de ganduri, sa isi controleze viteza cu care gandesc. Uneori e nevoie de timp ca sa raspundem si nu avem acest timp.-Exista situatii cand am inteles ca ceilalti copii fie te izoleaza, fie te agreseaza fara motiv. De ce se intampla aceasta?


Izolarea este din cauza ca nu avem aceleasi arii de interes, iar agresiunea este un semn de durere. Acei copii sunt in suferinta, au un conflict cu ei insisi, intre cea ce stiu ei ca sunt ca suflete si ceea ce li se impune din mediu sa devina.-Tu cum lucrezi cu cei din jur, pentruca simt ca la un anumit nivel lucrezi constient.


Raspunsul meu este o intrebare: cum ma vezi tu pe mine?-Ca pe un copil special, dotat, deosebit de cei din jur. Simt ca ma purifici in timp ce vorbesti, ma vindeci, simt sacralitate in preajma ta.


Tu ma privesti asa pe mine, ei eu ii privesc asa pe toti oamenii pe care ii intalnesc. Nu am asteptari de la nimeni, doar ma bucur pentruca i-am intalnit. Tu imi spui mie copil de cristal, eu vad sufletul-cristalul in fiecare om.Noi nu venim aici ca sa fim admirati, studiati, sa facem profetii despre trecut, prezent si viitor, noi venim ca sa reamintim ca toti pot deveni ca noi daca aleg aceasta.-De aceea am spus ca sunteti veniti din inima CHRISTULUI pentruca unele din cuvintele lui Iisus Christos consemnate in scrieri, sunt”tot ceea ce eu pot face si voi puteti si chiar mai mult dect atat.”Ai readus mesajul lui imbracat in cuvintele tale.


-O alta neintelegere a mea: cum pot fi facute profetii despre trecut? Inteleg sa prezici ceva ce va urma.


Trecutul, prezentul si viitorul se vad asa doar de aici, ca Suflete vedem totul ca si cum se petrece acum, ca si cum te uiti la 2 televizoare in acelasi timp, la 2 filme diferite.Filmele se desfasoara, ruleaza in acelasi timp, tu te uiti cand la unul cand la altul, pentruca nu poti altfel.Trecutul, prezentul si viitorul se desfasoara simultan dar nu pe planeta, fizic, ci energetic, ca intentie, ca dorinta, ca vise. O profetie despre trecut ajuta sa se manifeste acea energie, si se dezvolta prin gandurile voastre, prin mintea voastra care aduce aici, ancoreaza acea energie. Un eveniment devine trecut pentru tine atunci cand tu ii pui eticheta de trecut. Daca eu iti povestesc despre niste oameni care traiesc pe pamant si care venereaza o anumita zeitate, automat tu incadrezi la timpul prezent, daca spun”au trait”, mental ii incadrezi la trecut. Ca sa spun mai simplu - trecutul devine real pentru tine atunci cand te gandesti la el ca fiind trecut.-Sa inteleg ca poti sa citesti in memoria Universului, numita si 
Cronica Akasa, daca vrei?


Cronica pentru mine inseamna ceva trecut, care a fost, ceva vechi. Eu vad lucrurile acestea altfel:vii, in actualitate, citirea inseamna ca eu sunt acolo ca un fel de observator la aceste evenimente.-Adultii pun o intrebare sablon, usor banala copiilor, si anume ce vrei tu sa te faci cand vei fi mare?


Nu este o intrebare banala, este o intrebare foarte importanta, problema este ca adultii de multe ori ignora sau rad de raspunsul copiilor. De fapt aceasta intrebare este acelasi lucru cu ceea ce spuneai despre misiunea de viata, este totuna cu a intreba”ce misiune crezi ca ai tu aici? De ce ai ales sa vii?”Si raspunsul meu este:In primul rand sa ma bucur de viata aici.Sa reamintesc oamenilor cum sa vorbeasca cu ingerii pentru ca multi dintre ei au uitat, isi doresc si au nevoie sa isi reaminteasca.


primit pe mail


Sursa: esoterism.ro