Transmutarea karmei

Cei ce studiaza metafizica stiu ca traim vremuri marete, de gratie divina, prin care karma este anulata, pe masura ce ne inaltam spre originalele dimensiuni, de frecventa inalta. Am facut alegerea de a ne inalta spiritual, incepem sa ne reamintim Cine Suntem.

Asa incepe calatoria noastra de ardere a karmei individuale, prin efort personal in ridicarea propriei frecvente a corpului fizic, prin comunicarea directa cu energiile superioare din taramul Iubirii neconditionate, Pacii si Bucuriei si prin transcenderea densitatii celei de a treia dimensiuni. Am ajuns astfel sub influenta Legii Karmei, legea Cauzei si a Efectului, Lege fundamentala ce face parte din principiile-legi hermetice ale Adevarului Divin, care spune : „orice cauza are efectul sau, orice efect are cauza sa, Totul se intampla conform Legii, Hazardul este un nume dat unei Legi necunoscute, sunt numeroase planuri ale Cauzalitatii, insa nimic nu scapa Legii!”

Aceasta lege exista dincolo de dualismul bine-rau, este o lege cosmica, ce nu este bazata pe recompense si pedepse, asa cum se presupune gresit, este bazata pe concentrarea fiecarui gand, emis si receptat, individual si colectiv. Aceasta lege cosmica mentioneaza ca la ceea ce opui rezistenta, vei atrage spre tine, pentru a experimenta noi moduri de viata. Imediat ce o persoana sau un grup incepe sa judece polaritatile pe care se bazeaza o experienta pe acest pamant, atunci persoana sau grupul respectiv trebuie sa experimenteze ambele aspecte ale polaritatii judecate. Asa cum am mai scris nu exista pedepse, exista alegeri, in acest caz, alegerea de a judeca pe altul sau nu…

Apoi singura cale de a transmuta karma este sa raspundem la tipul de experienta ( judecare) care a creat karma, intr- un mod diferit, deasupra fricii si bineinteles a judecatii.

Daca nu, pe harta natala vom descoperi una sau mai multe planete individuale retrograde!

Aici pe Geea am experimentat cea mai joasa frecventa a fricii, deci avem o dimensiune planetara karmica, si avem de facut multe alegeri, experiente de trait…

Se spune ca singura cale prin care societatea umana va fi transformata, se realizeaza prin raspunsuri-alegeri in moduri diferite, la acele experiente repetitive pe care le-am creat, de sute de ani si pe care le repetam mereu, mereu, pina la un punct, si acel punct se pare ca s-a pus, de Sus…

Exista printre noi fiinte de Lumina care s-au incarnat pentru a ajuta omenirea in ascensiunea sa, care nu au karma. Dar la incarnarea lor prezenta s-a creat karma pentru ei, deoarece planeta noastra Geea este un plan karmic, ce apartine densitatii dimensiunii 3, astfel, la momentul incarnarii aici, in dimensiunea fricilor, automat se creeaza karma personala, in dualismul bine-rau al Constiintei Colective. Influenta Constiintei Colective este foarte puternica, unii aleg sa isi creeze special un tip de karma, cu scopul de a o transmuta ca experiment si de elibera frica.

Scopul misiunii acestor fiinte de Lumina este de a raspunde la experiente karmice, in moduri care nu au fost posibile pentru masele umanitatii, iar atunci cand karma este transmutata la nivel personal, in Constiinta colectiva va exista mereu miscare, in mentalitate, revolutii sociale si tiparele karmice vor fi sparte, rand pe rand……

Cu cat transmutarea karmei este accelerata cu atit evolutia lumii se accelereaza ( si invers), asa se explica turbulentele din lume care continua pana cand karma colectiva va fi transmutata.

Spre deosebire de karma colectiva, karma individuala  creata in vietile anterioare, poate fi transmutata prin inaltarea propriei frecvente corporale, iesirea din vibratia fricii. Numai prin efort personal sustinut ani si ani, putem sa ne recastigam propria mantuire sau starea de gratie, numai prin trairea experientelor care au creat initial karma, fara judecarea evolutiei, raspunzand numai prin Iubire! Karma va fi 0, atunci cand vom constientiza dupa o munca intensa cu Noi insine, ca nu mai exista frici in noi, ele fiind inlocuite de Iubire.

Cum putem sa stim ca am ajuns la karma = 0 ?.. Ceea ce ramane nevindecat in noi, ascuns prin strafundurile subconstientului irumpe cu forta la suprafata, atunci cand ne asteptam mai putin. Cand nu mai ramane nici o trauma de asimilat, de vindecat, ascunsa in subconstient, pentru a se materializa in frica de ceva, atunci avem karma =0.

Toti suntem uniti intr-o minunata retea de ganduri, de energie, facem parte din Constiinta Colectiva si fiecare dintre noi este influentat de problemele celorlalti, chiar daca ne aflam la niveluri diferite de evolutie spirituala si vibrationala. A judeca este lucrul cel mai greu de anulat pentru noi, a judeca si a condamna alt om, alti oameni, creeaza multe situatii asemanatoare lor, neplacute, nedorite. Multe suflete au ramas se pare impotmolite sau intampina dificultati in trezire, in iertare, in ridicarea frecventei lor corporale, acest lucru creeaza intarzieri, spaime, dezamagiri, neincredere, disconfort, in conectarea cu Sinele nostru.

Daca asteptam sa se intimple ceva, mai bun, ca ceva, cineva, cumva sa ne salveze din exterior, fara sa ne conectam cu Sinele nostru, ramanem cu asteptarea , cu karma si cu o evolutie ce stagneaza. Adevarul il gasim in interiorul nostru, in Inima noastra, in schimbarile ce transforma lumea, in constientizarea ca, o revolutie globala poate reevalua si elimina vechile cai, pline de tipare karmice. Singuri doar, putem sa facem alegerea de a invinge frica, de a ne revendica propria putere, forta interioara, ce nu o vom gasi in cercurile noastre spirituale, in ziare, la tv., doar in Noi, se gasesc cheile divine pentru transmutarea karmei personale si ascensiunea Constiintei Colective.

Sursa: http://astrologykom.blogspot.ro

Activităţile tectonice se intensifică - planeta se transformă

Informaţii despre intensificarea mişcărilor tectonice şi a activităţii vulcanilor din toată lumea ne parvin zilnic pe toate canalele de informare (oficiale şi alternative). Iată mai jos câteva exemple concrete mai importante.

Vulcanul Lokbatan a început să erupă

În Azerbaidjan se află cel mai activ vulcan noroios din lume, Lokbatan, care era "în pauză" din anul 2010. Acesta a provocat câteva cutremure apoi a început să erupă violent zilele trecute aruncând flăcări spre cer, după care o suprafaţă de 2 hectare a fost acoperită cu noroiul expulzat de vulcan.

Un mic râu din Ecaterinburg (Rusia) a început să fiarbă

Sute de locuitori din oraşul Ecaterinburg (Rusia) au fost martorii unui fapt uluitor: micul râu Olkovka ce trece prin oraş a început să fiarbă, la propriu! Peştii din râu au murit, acest fapt fiind văzut ca un dezastru ecologic local. "Apa râului este extrem de fierbinte. Malurile râului sunt pline cu peşti morţi", a declarat un profesor de la o universitate locală.

Deşi în mod oficial s-a acreditat ideea că acest eveniment ar fi putut fi cauzat de o deversare ilegală în apele râului a unor ape reziduale provenite de la unele din fabricile din zonă, nimeni nu poate explica de unde ar fi venit uriaşa cantitate de apă fierbine necesară pentru a face întregul râu să fiarbă.

Alţi comentatori atrag atenţia că există posibilitatea ca apa fierbinte să fi provenit de la una sau mai multe fisuri tectonice aflate în legătură cu lava fierbinte, prin care să vina ape geotermale. Nu se poate imagina gabaritul vreunei fabrici care să foloseasca o aşa de mare cantitate de apa reziduală încât întreg debitul râului să fie afectat radical.

Miros de sulf în zona Salton Sea (SUA)

În zona Salton Sea (sudul Californiei, SUA) persistă de câteva săptămâni un miros specific sulfuros. Situat sub nivelul oceanic, la minus 69 metri, Salton Sea este cel mai mare lac din California, şi s-a format în anul 1905 cu ocazia unor inundaţii ale râului Colorado, care au umplut depresiunea din zonă.

Pentru a găsi o explicaţie plauzibilă în legătură cu acest miros persistent de sulf, trebuie să ştim că în zona de nord-est a lacului Salton Sea se afla mai mulţi vulcani "adormiţi", care ar putea fi sursa acestor emanaţii de gaze. Mai ales că aceşti vulcani sunt sursa numeroaselor ape geotermale care se găsesc sub formă de izvoare, dar şi a numeroase crăpături ale solului care abundă în zonă. Gazul cu miros de sulf este rezultatul apariţiei unor fisuri în crusta continentală zonală, fapt ce ar fi permis eliberarea spre suprafaţa planetei a acestor depozite de gaze subterane.

Erupţia posibilă a unuia dintre aceşti vulcani din zona lacului Salton Sea ar putea deveni periculoasă pentru că în urma unor posibile crăpături suficient de largi, apa lacului ar pătrunde în subteran unde ar fi imediat transformată în abur de către lava fierbinte, fapt ce ar face posibilă erupţia sub formă de explozie.

Zona lacului Salton Sea este oricum cunoscută pentru activitatea sa geofizica (cutremure) pentru că aici magma subterană este injectată cu putere dinspre marginea plăcii tectonice continentale.

Deşi oficialii au încercat să explice mirosul de sulf prin existenţa unor bancuri de peşti morţi aflaţi pe malurile lacului, acest fapt (petrecut şi anterior în cateva ocazii) nu explică persistenţa şi intensitatea mirosului specific de sulf încă nemaiîntâlnit până în prezent.

Activităţi vulcanice, în toată lumea

Vulcanul Popocatepetl din Mexic arată o uşoară creştere a activităţii sale. Frecvenţa exploziilor a ajuns la mai mult de una pe oră, adică s-a dublat faţă de perioada anterioară. Exploziile cele mai puternice au determinat împrăştierea de cenuşă vulcanică până la o înălţime de 1 km. De asemenea, s-au semnalat cutremure persistente.

În arhipelagul insulelor Canare, vulcanul aflat pe insula El Hierro şi-a reluat activitatea din adâncul Pământului. Este aşteptată o nouă intensificare a seismelor ca urmare a deplasării magmei din adâncuri cu mai mulţi kilometri.

Nicaragua (America Centrală): vulcanul San Cristobal a explodat săptămâna trecută într-o dimineaţă. Măsurători recente au arătat că au avut loc importante emisii de dioxid de sulf (în cantitate de aproape 2500 tone zilnic, aproape dublu faţă de perioada anterioară). De asemenea, au fost înregistrate cutremure în toată perioada.

Sursa: roaim.net.tc

Cum te poate transforma muşcătura unei căpuşe?

În vegetarian, spun cercetătorii de la Universitatea Virginia Commonwealth din SUA. Aceştia au identificat un efect neştiut al muşcăturilor de căpuşe şi anume dezvoltarea unei alergii severe la carnea roşie.

Muşcătura de căpuşă te poate transforma în vegetarian

Cercetătorii au descoperit acest nou sindrom în sud-estul Statelor Unite. Pacienţii muşcaţi de căpuşe au dezvoltat anafilaxie, o reacţie alergică severă, la carnea roşie, scrie descopera.ro. 

Cei ce suferă de acest sindrom se trezesc în mijlocul nopţii, la 3-6 ore după ce au consumat carnea roşie, cu urticarie şi cu alte simptome tipice alergiilor.

Iniţial, oamenii de ştiinţă nu reuşeau să identifice cauza acestei crize alergice severe. Acum, cercetătorii au analizat cazurile a 3 pacienţi, reuşind să identifice mecanismul prin care căpuşele provocau această alergie. 

"Acolo unde există un număr mare de căpuşe, doctorii ar trebui să fie conştienţi de existenţa acestui nou sindrom atunci când consultă pacienţi cu anafilaxie. Recomandarea noastră este ca aceşti pacienţi să evite complet carnea de mamifer – vită, porc, miel sau carnea de vânat", au spus cercetătorii.

Sursa:  REALITATEA.NET

Antropocen: era în care Omul transformă planeta

 De la formarea sa, acum 4,5 miliarde de ani, Pământul a trecut prin multe. Ere geologice s-au succedat, fiecare cu trăsăturile ei specifice, fiecare aducând schimbări în înfăţişarea şi funcţionarea planetei. Dar cea mai recentă perioadă de evoluţie, cea în care ne aflăm, e una cu totul diferită de celelalte, iar asta ni se datorează nouă, oamenilor.

Să potrivim mai întâi epoca noastrăîn contextul evoluţiei Terrei: acum 65 de milioane de ani,după evenimentele cosmice catastrofale care au dus la mareaextincţie în care au pierit şi dinozaurii, a început era numităCenozoic, caracterizată prin câteva mari evenimente lascară planetară: ridicarea Munţilor Himalaya, apariţia OceanuluiAtlantic – prin despărţirea americilor de Africa şi Eurasia -,răspândirea masivă a mamiferelelor şi a plantelor angiosperme.

Cenozoicul, însă, nu fost operioadă uniformă, în care nu s-ar fi schimbat mare lucru -dimpotrivă, în cele 65 de milioane de ani, au existat perioade maiscurte, cu caracteristici îndeajuns de distincte pentru a permite osubîmpărţire a Cenozoicului în trei perioade:

• Paleogen ( acum 65,5-23,03milioane de ani), în care fenomenele cele mai caracteristice aufost diversificarea extrordinară a mamiferelor (care, profitând degolul lăsat de dispariţia dinozaurilor, au evoluat rapid, de laforme mici, puţin specializate, la mii de specii diferite, adaptatela cele mai variate medii de viaţă) şi evoluţia paăsărilor, care auajuns să semene cu formele actuale.
• Neogen (acum 23,03-2,588 milioanede ani), perioadă în care păsările şi mamiferele şi-au continuatevoluţia în ritm ameţitor, clima s-a mai răcit oarecum, faţă dePaleogen, iar America de Nord şi cea de Sud s-au unit prin apariţiaistmului Panama. Şi s-a mai întâmplat ceva important în Neogen,ceva care ne apropie de subiectul nostru: şi-au făcut apariţia pelume strămoşii omului.
• Apoi, a urmat Cuaternarul, care aînceput în urmă cu 2,588 milioane de ani şi continuă şi azi.

Staţi, că încă nu s-a terminat cuîmpărţirea în perioade; îmi pare rău că e aşa de complicat (ştiu căseamănă cu teoria chibritului – partea de mijloc a părţii de sus apărţii de mijloc şi tot aşa), dar vorbim despre evoluţia uneiîntregi planete, în perioade de milioane de ani, n-are cum să fiefoarte simplu.
Cuaternarul s-a caracterizat, în primul rând, printr-osuccesiune de perioade reci şi perioade de încălzire aclimei; glaciaţiunile, în cursul cărora mari scuturi degheaţă au acoperit regiunile azi temperate, au alternat cu perioademai călduţe, care au permis multor specii, printre care şi oamenii,să colonizeze planeta până în regiunile subpolare.

Acum 10.000 – 12.000 de ani, cândultima mare glaciaţiune a luat sfârşit, iar gheţarii continentalis-au retras, s-a sfîrşit prima perioadă a Cuaternarului, numităPleistocen, şi a început cea de-a doua, cea în care credeam, pânămai ieri, că ne aflăm: Holocenul.

Epoca Omului

Holocenul de dinaintea ascensiuniirapide a civilizaţiei umane a fost o perioadă blândă şi cucaracteristici destul de stabile, în comparaţie cu Pleistocenulcare a precedat-o.

Ceea ce are însă cu adevărat nou şipalpitant actuala perioadă suntem noi, oamenii. Prezenţa noastră pescena evoluţiei, gradul de dezvoltare la care am ajuns în ceea cepriveşte societatea şi nevoile ei, au dus la un rezultat nemaivăzutpână acum în istoria Terrei. Deşi teorii bine argumetate susţin căvieţuitoarele însele modelează, într-o măsură, mediul în caretrăiesc, influenţând chiar caracteristicile geologice alediverselor perioade, niciodată până acum această influenţă nu afost atât de profundă ca aceea exercitată de om de câteva mii deani încoace. Nicio altă specie nu a schimbat Pământulîntr-atâta.

Atunci, mai e cazul să-i zicemHolocen acestei părţi din viaţa Pământului? Unii nu mai vor să-ispună aşa: recunoscând contribuţia enormă a omului, a omenirii, laschimbările din viaţa planetei, o parte a comunităţii ştiinţificevorbeşte deja despre o “epocă a omului” în viaţa planetei, despre operioadă caracterizată, mai presus de orice, prin transformărileaduse Pământului de această specie fără seamăn, una dintremilioanele de specii ale planetei şi totuşi, prin efecteleprezenţei ei, altfel decât oricare alta de pe Pământ.

În anul 2000, se afirmă într-un articol apărut în TheEconomist, Paul Crutzen, chimist specializat în studiulatmosferei, şi colegul său Eugene Stoermer au sugerat ca aceastăperioadă să fie numită Antropocen – “epoca omului” – recunoscândastfel faptul că, de câteva milenii încoace, omul nu mai unuldintre elementele mediului natural, ci o forţă capabilă să modificenatura. Termenul de Antropocen a fost preluat, treptat, de o parte tot maimare a comunităţii ştiinţifice şi e folosit pe scară tot mai largă:datele “oficiale” privind istoria Pământului se schimbă, iată, subochii noştri.

Poate au dreptate: acum 12.000 de ani, omul era, încă, unul dintremultele animale din natură, chiar dacă avea câteva unelte de piatrăşi os; era supus capriciilor vremii, vulnerabil în faţa naturii,iar prin numărul mic de indivizi ce populau la timpul acelaPământul, nu avea forţa de a exercita o influenţă vizibilă asupramediului natural.
Acum însă, toate acestea s-au schimbat.

Omul care schimbă faţaPământului
Antropocenul se deosebeşte de Holocenul care l-a precedat prinfaptul că imensa majoritate a ecosistemelor planetei poartăurmele prezenţei omului.
Diguri mici sau mari (sau uriaşe) stăvilesc râurile şi fluviile.Enorme suprafeţe de pădure sunt defrişate an de an, în locul lorapărând păşuni sau culturi. Există mai mulţi copaci în ferme decâtîn pădurile naturale, iar pădurile însele nu mai sunt ce-au fost:sunt tăiate de şosele asfaltate pe care circulă maşini, iar înregiunile temperate, cel puţin, multe dintre păduri sunt plantatede om şi se deosebesc de pădurile originare, care mai există doarpe suprafeţe mici. Apele şi aerul conţin substanţe care n-auexistat niciodată în natură, multe specii dispar înainte de vreme, datoritădistrugerii habitatelor lor, iar numeroase plante şi animaleajung să trăiască în locuri în care n-ar fi ajuns niciodată dacăn-ar fi fost omul care să le ducă acolo.
Dacă nişte paleontologi veniţi din viitor ar cerceta fosileledin Antropocen, ar constata o uniformitate surprinzătoare a fauneişi florei pe globul pământesc, în ciuda diferenţelor care nouă nise par evidente. Noi vedem speciile sălbatice şi ni se pare că emare deosebire între fauna Africii şi cea a Americii de sud – şichiar este – dar cercetătorii de fosile imaginaţi de noi ar lua încalcul şi vestigiile plantelor cultivate şi ale animalelordomestice. Or, domesticirea animalelor şi cultivarea plantelor suntprintre cele mai puternice efecte ale prezenţei umane pe Terra înultimele 10 milenii, iar de 500 de ani încoace, de când fauna şiflora Americilor au devenit cunoscute în Lumea Veche, deosebiriles-au tot redus.
Dar nu numai în peisaj se văd urmele omului. Specia umană ainfluenţat profund dinamica planetei, până la nivel chimic,biochimic şi geologic. Cercetările au identificat modificăriprofunde atât în ciclul carbonului, cât şi în ciclul azotului, douămecanisme geochimice care azi “merg” foarte diferit de felul încare mergeau în prima parte a Holocenului, când specia umană încănu ieşise la rampă.

Numai în ultimele 200-300 de ani, prin ardereacombustibililor extraşi din scoarţa terestră, s-au eliberat înatmosferă (sub formă de CO₂) cantităţi de carbon fosilpe care natura le depozitase în sute de milioane deani.
Urmările acestei încărcări cu CO₂ a atmosferei sunt,susţin unii specialişti, o climă mai caldă, topirea gheţarilor şi acalotelor glaciare, creşterea nivelului apelor mări, o sporire aeficienţei fotosintezei în cazul multor specii de plante,intensificarea ciclului hidrologic (evaporare / precipitare) şimodificarea caracteristicilor chimice ale apelor oceanice.
În cazul ciclului azotului, situaţia e chiar mai interesantă, prinfaptul că aici a fost vorba despre o acţiune voită, o intenţie de aschimba lucrurile. În secolul al XIX-lea, savanţii care studiauprocesele naturale au ajuns, cumva, la concluzia că există o lipsăde azot la nivel global, că procesele naturale nu puteau asiguranecesarul de azot al planetei cu tot ce locuia pe ea. Soluţiagăsită a fost una chimică: fixarea azotului atmosferic într-o formăsintetică, utilizabilă de către om pentru a corecta presupusuldeficit de azot. Procesul Haber-Bosch, prin care azotul şihidrogenul reacţionează formând amoniac, a stat la baza fabricăriiîngrăşămintelor chimice azotoase. Se poate spune că a fost vorbadespre prima acţiune de geoinginerie la scară globală. Efectele -atât pozitive, cât şi negative – au întrecut toateaşteptările.
Folosirea îngrăşămintelor chimice care conţin azot a dus,într-adevăr, la creşterea conţinutului de azot al solului. Înaintede vremea îngrăşămintelor, solul era îmbogăţit cu azot doarprintr-un mecanism natural: bacteriile fixatoare de azot extrăgeauelementul cu pricina din aerul atmosferic (unde azotul se găseşteîn proporţie de 78%) şi îl introduceau astfel în sol. Prinintervenţia umană (fertilizarea cu îngrăşăminte chimice),cantitatea de azot fixat anual în sol a crescut cu peste 150%.
Cât de puternic a fost efectul acestui demers se vede din faptulcă, după calculele specialiştilor, 40% din azotul conţinutîn proteinele consumate de oamenii contemporani provine dinîngrăşămintele chimice. Mai multe proteine mâncate = ostare mai bună de nutriţie, implicit de sănătate, iar acest lucru aavut ca efect, pe termen lung, creşterea populaţională. N-am fiajuns la 7 miliarde de exemplare umane (cu toate consecinţeleacestui “efectiv” asupra planetei) dacă n-am fi sporit vitezaciclului azotului.

În ansamblu, creşterea cantităţii de carbon din aer şi a celeide azot din sol au modificat echilibrul acestor două ciclurifundamentale din “fiziologia” planetei. CO2 din aer se dizolvă în apele oceanului, dând naştereacidului carbonic şi altor substanţe, iar creşterea cantităţii deCO2 duce la o acidificare puternică a mediului marin, cuconsecinţe potenţial severe asupra faunei, de unde o scădereconsiderabilă a productivităţii. Cantitatea mare de azot din sol, spălată de ploi, ajunge în pânzafreatică şi de aici în apele dulci şi marine, determinândproliferarea unor organisme în dauna altora (de pildă, înfloririalgale – înmulţirea explozivă a unor alge, ce secretă toxine careotrăvesc alte forme de viaţă).

Aşadar, influenţa omului e neîndoielnică; rămâne de văzut încotro opornim de aici. E probabil momentul unei drastice schimbări atiparului de gândire.

Bun şi rău
Tendinţa generală e aceea de a considera că oamenii fac răuplanetei – ceea ce, dacă ne uităm la unele dintre consecinţeleecologice ale activităţii umane, nici nu e de mirare. În cadrulacestei viziuni, denumirea de Antropocen exprimă faptul că trăimîntr-o eră caracterizată de influenţa rea, distructivă, aomului asupra planetei. De aici şi apelurile la acţiuni menite săinverseze această tendinţă, să restabilească echilibrul, oprindalunecarea spre dezastru.
Ideea centrală a acestui model de gândire este aceea dea evita să depăşim un anumit prag, dincolo de care revenirea n-armai fi posibilă, şi de a ne reîntoarce la condiţiile relativstabile din Holocen, inclusiv prin măsuri active, cum arfi alcalinizarea artificială a apelor oceanelor, pentru a compensaacidificarea şi a restabili echilibrul, restrângerea emisiilor degaze cu efect de seră şi alte măsuri conservatoare, pentru a ajungela valorile de dinaintea revoluţiei industriale, unde ne-am simţiîn siguranţă, spre deosebire de acum, când trăim în periculosulAntropocen, sub ameninţarea unei catastrofe ecologice globale.
Criticii acestei viziuni susţin, însă, că ea nu e realistă: înHolocen nu existau 7 miliarde de oameni (10 miliarde, peste câteva decenii) cu aspiraţiila un nivel de viaţă decent şi care ar avea nevoie, astfel, de multmai mult decât poate oferi un Pământ readus şi menţinut lacondiţiile din Holocen.

Există şi un alt mod de a vedea lucrurile? Ei bine, există,în mintea unora dintre oamenii de ştiinţă, o viziune a unuiAntropocen “bun” – productiv, stabil, capabil să neasigure tuturor supravieţuirea la un nivel confortabil. Doi dintreaceşti pionieri ai noii perspective, britanicii Timothy Lenton(Universitatea Exeter) şi Andrew Watson (Universitatea EastAnglia), autorii unei cărţi numite Revoluţiile care au creatPământul, susţin că, în trecutul planetei, marile tranziţii dela un mod la altul de funcţionare a mecanismelor planetare au fostasociate întotdeauna cu modificări drastice ale cantităţii deenergie disponibilă pentru biosferă. Exemplu: creşterea niveluluide oxigen din atmosferă, în două momente diferite din istoriaTerrei – acum 2,4 miliarde de ani şi acum 600 milioane de ani – audus la schimbări majore în biosferă: apariţia celulelor complexe,în primul caz, şi a animalelor mari, în al doilea. În ambelecazuri, sporirea cantităţii de oxigen – implicat major în proceseleenergetice din lumea vie – a dus la modificarea dramatică a vieţiipe Terra.
Atunci, de ce n-am aplica acest concept şi energiei produse deom? Dacă vom putea produce cantităţi mai mari de energie curată,vom putea, pe baza ei, să ne dezvoltăm fără a ajunge să trăim cutoţii în cvasi-sărăcie.
Ca exemplu, suntem deja pe drumul cel bun în ceea ce priveşteutilizarea energiei solare, deşi mai avem încă mult de mers peacest drum. Cei doi oameni de ştiinţă sugerează că marile cantităţide energie astfel disponibilă ar putea fi folosite pentru ainfluenţa ciclul hidrologic (prin instalaţii de desalinizare, depildă) ori pentru a intensifica ciclul carbonului, extrăgând maricantităţi de dioxid de carbon din atmosferă (unde e deja preamult), pentru a alimenta sisteme eficiente de reciclare adiverselor metale de care industria va avea tot mai marenevoie.
E mai bine, argumentează ei, să profităm de potenţialulfantastic al erei Antropocenului, o adevărată revoluţie la scarăplanetară, decât să încercăm să revenim pe calea conservatoare aunui mod de viaţă cu impact mic asupra mediului, dar cu riscul uneidiminuări a calităţii vieţii pentru toată populaţiaplanetei. Revoluţia Antropocenului a fost posibilădatorită inteligenţei umane, şi tot această inteligenţă, care ne-aajutat să dezvoltăm ştiinţa şi tehnologia din ziua de azi (cu totcu consecinţele lor, pe care ni le asumăm), ar trebui să necălăuzească spre o nouă viziune a relaţiei dintre noi şiPământ.
Între concepţia veche – şi cu mare potenţial distructiv – a omuluica “stăpân al naturii”, şi cea idealistă, a omului ca parteintegrantă din natură, e vremea, poate să ne recunoaştemimplicarea, cu bune şi cu rele, în ceea ce s-a întâmplat pe Pământîn ultimele zece milenii şi să căutăm o soluţie practică pentruviitor.

Încercăm să întoarcem din drum istoria Antropocenului, într-otentativă de a reveni la o viaţă de copii ai naturii, trăind înpace şi înţelegere deplină cu firea, renunţând la tot ceea ce amcreat tehnologic şi social, pentru a redeveni, dacă nuvânători-culegători, atunci agricultori primitivi? E absurd săîncercăm cu toţii asta, când e vorba despre 7 miliarde deoameni.
Ducem mai departe cursa – absurdă şi ea – de consumare aresurselor, înlocuind bogăţiile Pământului cu o cantitateechivalentă de deşeuri otrăvite?
Sau căutăm aurita cale de mijloc, încercând să facem pace cu noiînşine şi cu planeta care ne ţine, considerând-o drept casă şigospodărind-o, cu drag şi grijă, cu tot ajutorul dat de ştiinţa şitehnologia modernă, întocmai ca pe o locuinţă demnă de vremurile deazi?

Sursa: ……Astro……