Se intampla acum in Thailanda: Jandarmii si-a lasat vestele si scuturile jos in semn de solidaritate cu manifestantii

O serie de evenimente incredibile se petrec in aceste momente in Thailanda, care se confrunta de cateva zile cu ample miscari de protest impotriva clasei politice corupte. Jandarmii si politistii care au primit ordine sa blocheze manifstatiile pasnice si-au lasat vestele si scuturile jos in semn de solidaritate cu protestatarii.

Scopul manifestatiilor este demisia masinii politice conduse de fostul prim ministru Thaksin Shinawatra, care este acuzat de instaurarea unui regim corupt in Thailanda si de abuz de putere. Actualul prim ministru, sora lui Thaksin, Yingluck Shinawatra, in prezent la putere este considerata o marioneta manevrata din umbra de fratele sau

Trecerea unui numar mare de politisti si jandarmi de partea protestatarilor este considerata oarecum surprinzatoare de multi, si chiar cei ramasi de partea regimului au fost surprinsi de reporterii CNN vizibil emotionati de gestul camarazilor lor. Analistii politici considera aceaste evenimente ca un semn sigur ca actuala putere va fi schimbata curand in Thailanda.

sursa: http://politicalblindspot.com/police-in-thailand-lay-down-vests-and-barricades-in-solidarity-with-protestors/

sursa:CNN

http://ieseanca.com

Albinele şi Icoanele. Dragostea sfinţilor pentru animale şi dragostea animalelor pentru sfinţi

În regiunea Kapandriti, din preajma Atenei, se petrece un lucru minunat. În urmă cu zece ani, un evlavios apicultor, pe nume Isidor Ţiminis, s-a gândit să introducă într-unul din stupii săi o icoană cu Răstignirea Domnului.

Deschizând stupul, la puţin timp după aceea, a constatat cu uimire că albinele au arătat respect şi evlavie faţă de icoană, pe care au „brodat-o” cu ceară, lăsând neacoperite chipul şi trupul Domnului.

De atunci, în fiecare primăvară, acesta introduce în stupii săi icoane cu Mântuitorul, cu Maica Domnului sau cu sfinţi, iar rezultatul este mereu acelaşi. Cândva i s-a dus o piesă lucrată manual, la o mănăstire de maici, reprezentând dealul Golgotei cu cele trei cruci.

Albinele au „brodat” cu ceară întreaga suprafaţă a compoziţiei, lăsând a se percepe clar crucea Mântuitorului şi cea a tâlharului din dreapta Sa, în timp ce crucea tâlharului din stânga au acoperit-o cu un strat gros de ceară.

Ultima dată i-am dus şi noi o icoană a Sfântului Întâi Mare Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, al cărui nume îl poartă şi umila noastră editură. După cum veţi constata şi din fotografia pe care o publicăm aici, albinele au înveşmântat întreaga icoană în ceară, lăsând neacoperite chipul şi trupul Sfântului.

Din nota introductivă a cărţii „Dragostea sfinţilor pentru animale şi dragostea animalelor pentru sfinţi”, Monahul Simon, needitată în limba română.

Traducere din limba greacă: Elena Dinu

Sursa: Blogul Sfântul Munte Athos

Sursa: http://www.financiarul.ro

Respectarea angajamentelor, victoria integritatii…

In contactele dvs. zilnice ii cunoasteti pe cei care sunt cinstiti cu dvs. si care isi respecta promisiunile si angajamentele. Ii stiti de asemenea si pe cei care sunt duplicitari, inselatori si necinstiti. Chiar si in cazul in care ajungeti sa semnati un cobtract legal cu cei necinstiti, ati putea spune cu mana pe inima ca ei vor respecta termenii contractuali si se vor tine de cuvant?

 

Constiinta este aceea care ne transmite in mod constant valoarea, atat a scopurilor, cat si a mijloacelor, precum si faptul ca cele doua sunt inseparabile. Eul insa ne spune ca scopul scuza mijloacele, inconstient de faptul ca un scop nobil nu poate fi niciodata atins cu mijloace ignobile.

Uneori ni s-ar putea parea ca nu putem respinge aprioric argumentatia ideii ca atingerea scopului scuza orice mijloace, insa exista consecinte imprevizibile care, desi la inceput nu suntdecat simple premise, ulterior capata o gravitate care duce la denaturarea consecintelor si la zadarnicirea actiunii.

De pilda, puteti tipa la copiii dvs. sa-si curete camera si, daca scopul dvs. este curatenia camerei lor, veti reusi sa il atingeti. Dar va asigur: nu numai ca mijloacele folosite vor afecta negativ relatiile cu copiii, dar daca plecati din oras pentru cateva zile, camera nu va mai fi curata in perioada absentei dvs.

In fapt, orice incercare de impunere cu forta, prin insuflarea fricii, cu un control exagerat si fara a permite libertatea de alegere, va conduce la esec, atat relational, cat si al scopului tintit.

Mijloacele nu vor fi scuzate de catre scop, oricat de inalt ar parea acesta. 

Oricate subterfugii, disimulari, recompense si penalizari ar fi folosite de catre cei ce(-si urmaresc destinele, pentru a impune mai repede decat este natural si firesc un scop tintit pentru general, el nu va reusi fara sacrificarea individului – in cazul in care nu face apel la constientizare din partea sa.

Deoarece, fiecare pas este necesar a fi parcurs, exersat si asimilat. 

Fiecare etapa eludata, fiecare aspect intunecat neconstientizat si neasumat, fiecare capitol dureros neacceptat, neiertat si neinchis, va putea retrimite individul in orice moment pe acea treapta inferioara pe care pasul a sarit-o in urcusul grabit spre inalturi, impus din exterior sau autoimpus.

Oamenii a caror viata nu este guvernata de constiinta, nu vor putea cunoaste aceasta integritate interna si pace a sufletului. Ei isi vor simti mereu Eul incercand sa le controleze relatiile cu persoanele din jur.

Cu toate ca nu este exclus, ca din cand in cand, sa mimeze sau sa pretinda ca sunt politicosi ori empatici, ei vor folosi in acest scop forme subtile de manipulare si vor ajunge chiar sa apeleze la un comportament amabil, nefiind insa capabili sa-si disimuleze integral atitudinea supusa sau dictatoriala.

Victoria integritatii este o victorie savurata in singuratate si reprezinta temelia pe care se cladesc “victoriile” publice pe care le aduc stabilirea unei viziuni comune, disciplina si pasiunea.

Steven Covey

Sursa

Sursa: dei-matei.blogspot.ro

DACĂ ROMÂNIA AR AVEA ARMA NUCLEARĂ, AM FI MAI RES-PECTAŢI ÎN LUME ŞI NIMENI N-AR MAI ÎNDRĂZNI SĂ NE CAL-CE CU CIZMA PESTE DEMNITATEA NAŢIONALĂ

Stăteam şi mă gândeam într-o zi de ce România este percepută ca un stat de mâna a treia în Uniunea Europeană şi, în lume, în general. Adică, cu personalităţile care le-am avut de-a lungul timpului, nu ne-am făcut de ruşine:Mircea Eliade, Eugen Ionescu, EmilCioran, Emil Racoviţă sau Nicolae Paulescu (ca să dau doar câteva exemple) au fost personalităţile de rang mondial
care ne-au făcut cinste ca naţie. Apoi, avem o ţară foarte frumoasă, cu mănăstiri superbe, ape balneare şi peisaje de vis care ar lăsa cu gura căscată pe orice străin. Resursele noastre subterane sunt impresionante (aur, gaze naturale, petrol – eram prin anii 30 primii în Europa ca rezerve de ţiţei)…ca să nu mai vorbesc de bogata faună pe care o avem (lupi, urşi, cerbi etc.). Şi totuşi, cu atâtea atuuri de partea noastră, n-am reuşit niciodată să ne impunem punctul de vedere în Europa sau în lume. Dintotdeauna, am fost consideraţi de către ceilalţi ca un popor de “fraieri”, care acceptă multe umilinţe, fără să aibă vreo reacţie.
De aceea, mă gândesc că altfel am fi fost luaţi în considerare dacă ne-am fi concentrat toate eforturile în a obţine…propriile arme nucleare! Nu ca să fie nevoie să le folosim vreodată, ci doar ca să impunem respectul faţă de marile puteri (Occident sau Rusia) care, prea de multe ori şi-au bătut joc de noi. Dacă în secolele 16-18, pupam picioarele sultanului la Înalta Poartă, dacă în anii 1950-1960, comisarii sovietici au făcut ce-au vrut din noi, în zilele noastre am ajuns ca politica noastră să o decidă Comisia Europeană sauWashington-ul. De ce ne-am umilit şi ne umilim în halul acesta şi nu avem şi noi deloc demnitatea noastră? Însă, dacă am fi
avut conducători mai patrioţi şi mai inteligenţi, ţara noastră ar fi fost acum nu doar o ţară bogată, ci şi una care ar fi deţinut bomba atomică. Cu o asemenea armă puternică, nici Moscova şi nici americanii n-ar fi îndrăznit să-şi bată joc de noi. Priviţi la ţările care deţin arma nucleară: SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, Israel, India, Pakistan, Coreea de Nord, China. Cu excepţia Coreii de Nord (care şi-a dezvoltat arma din interese de apărare), restul sunt mari puteri mondiale sau regionale care ştiu să-şi impună punctul de vedere şi care sunt respectate. De ce ele
să aibă dreptul să deţină o asemenea armă periculoasă, iar noi nu? Avem resurse naturale suficiente (uraniu), experienţă în domeniu, oameni cu pregătire în domeniul fizicii nucleare, institute de cercetare performante (Institutul de Cercetare Nucleară de la Piteşti sau Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară). Dacă am avea arma nucleară, nu credeţi că am fi mai respectaţi în lume şi nimeni n-ar mai îndrăzni să ne calce cu cizma peste demnitatea naţională?

Sursa : Secretele lumii

Sursa: basarabialiterara.com.md

Acceptă-ți sentimentele într-un mod responsabil

Negarea propriilor sentimente nu înseamnă că acestea mor sau nu mai există, ori că energiile lor nu mai operează în câmpul nostru energetic. Dimpotrivă, atât timp cât vor rămâne nerezolvate, energia lor va rămâne în interiorul nostru, continuând să crească şi să se amplifice la fel ca o drojdie. Ea va atrage către sine toate vibraţiile similare din atmosferă, inclusiv a celorlalte emoţii negative din interiorul corpului nostru. Aceste energii reunite creează astfel un blocaj, care acţionează la fel ca un baraj ce împiedică fluxul normal al apei şi care scurtcircuitează sistemul nostru energetic în o mie şi unul de feluri, pe care de cele mai multe ori nici măcar nu ni le putem imagina. Dacă aceste sentimente rămân nerezolvate, procesul continuă să se amplifice, iar efectele perturbatoare pot fi fără număr. Dacă te afli în această situaţie, începe prin a recunoaşte aceste efecte şi necesitatea schimbării.

Aceste sentimente nerezolvate nu pot fi considerate moarte şi îngropate, întrucât energia lor continuă să fie vie, rezonând pe un anumit nivel al fiinţei noastre. La un moment dat, ele se vor manifesta într-un fel sau altul. De aceea, transformarea energiei lor negative într-o energie pozitivă şi vindecătoare conferă un mare sentiment de eliberare interioară.

Sentimentele sunt energie, deci pot fi sublimate. Altfel spus, vibraţia lor poate fi transformată dintr-una negativă într-una pozitivă. Aceste sentimente negative pot fi rezolvate pentru totdeauna. Procesul este minunat, amuzant, terapeutic, vindecător şi generator de mari beneficii. El îţi permite să intri în contact cu întregul tău potenţial adormit, nerealizat, dar care îţi este inerent.

Care a fost prima ta reacţie atunci când ai aflat că TU ÎNSUŢI ai putea fi cauza şi creatorul tuturor problemelor cu care te confrunţi, inclusiv al tuturor bolilor tale? […]Este infinit mai puţin dureros să crezi că altcineva este de vină pentru problemele tale de sănătate, sau pentru orice fel de alte probleme. Din păcate, atunci când învinovăţim pe altcineva, apar două dificultăţi. Pe de o parte, acuzarea altor persoane ne protejează sistemul inconştient de supravieţuire. Ea ne permite să rămânem în zona noastră de confort psihic, în care ne simţim în siguranţă. Din păcate, în acest fel noi blocăm procesul creşterii noastre interioare, care ne-ar putea elibera de condiţionarea noastră anterioară.

Pe de altă parte, dacă ne-am învăţat să dăm întotdeauna vina pe altcineva, fără să ne asumăm vreodată responsabilitatea pentru sentimentele, emoţiile şi gândurile noastre, noi sfârşim prin a nu ne mai recunoaşte aceste trăiri care fac parte integrantă din fiinţa noastă. „Şi ce dacă?”, te-ai putea întreba. Atunci când îi învinovăţim pe cei din jur, nu putem învăţa din propriile noastre experienţe şi nu ne putem maturiza psihic, proiectând astfel asupra altora puterea noastră personală, respectiv voinţa şi libertatea noastră de a face alegeri. Practic, noi îi lăsăm pe ceilalţi să fie responsabili pentru tot ceea ce se întâmplă în viaţa noastră, nemaiavând la îndemână nicio pârghie prin care să preluăm controlul asupra acesteia. De aceea, dacă dorim să ne păstrăm aceste comori supreme, singurele care fac ca viaţa să merite să fie trăită – puterea personală, autocontrolul, voinţa şi libertatea de a face alegeri –, noi trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru propriile noastre sentimente, emoţii şi gânduri, inclusiv pentru atitudinile şi reacţiile derivate din ele. În acest fel, noi vom deveni singurii responsabili pentru tot ceea ce se întâmplă în viaţa noastră.

Dacă vom depăşi nevoia de a-i învinovăţi pe ceilalţi, nu vom mai fi o victimă a circumstanţelor exterioare ale vieţii. Altfel spus, vom elimina din viaţa noastră tiparul victimei. Dacă vom înţelege că toate greutăţile prin care trecem sunt rezultatul Legii Cauzei şi Efectului, noi vom fi motivaţi să căutăm „cauzele” circumstanţelor noastre actuale, astfel încât să putem schimba „efectele” lor, adică situaţiile neplăcute în care ne aflăm.

Dacă profesorii nu ne-ar fi obligat la şcoală să învăţăm adunarea şi scăderea, apoi înmulţirea şi împărţirea, crezi că am fi reuşit vreodată să facem acest lucru pe cont propriu? Puţin probabil. Dacă vom deveni conştienţi de faptul că fiecare provocare din viaţa noastră reprezintă o experienţă din care putem învăţa ceva şi dacă ne vom propune să facem tot ce ne stă în puteri pentru a depăşi toate obstacolele care ne ies în cale, noi vom putea ieşi din actuala zonă de confort psihic, ridicându-ne pe un nivel superior de conştiinţă. Pe de altă parte, dacă vom rămâne în actuala zonă de confort psihic, urmând calea minimei rezistenţe, noi ne vom bloca singuri progresul. Reţine acest lucru: rămânerea în interiorul zonei de confort echivalează cu blocarea creşterii spirituale.

Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să ieşim din această zonă de confort psihic, să ne asumăm responsabilitatea pentru propriile noastre atitudini şi să ne lărgim orizonturile riscând să facem un mic efort, sau chiar unul mai mare! Dacă vom accepta acest risc şi vom păşi în afara zonei noastre de confort psihic, procesul de creştere spirituală va începe automat.

Adeseori, acesta se dovedeşte neconfortabil, sau chiar dureros, dar creşterea nu poate fi concepută fără acest disconfort. Pe măsură ce ne vom acomoda cu noua situaţie, experienţele noastre vor deveni din ce în ce mai puţin dureroase, din ce în ce mai puţin înspăimântătoare şi din ce în ce mai confortabile. Partea cea mai interesantă este că noi putem să ne continuăm creşterea spirituală chiar şi fără vreo senzaţie de disconfort.

Un alt motiv pentru care noi nu dorim să ne asumăm responsabilitatea pentru propriile noastre gânduri şi sentimente (proces numit negare) este acela că dacă am admite că NOI suntem cei care ne-am provocat singuri toată această suferinţă, boala sau problemele cu care ne confruntăm, ar însemna să recunoaştem că am greşit în toţi aceşti ani în foarte multe privinţe. Noi preferăm să rămânem în starea de negare, întrucât ne simţim atacaţi sau ameninţaţi. Foarte mulţi oameni nu sunt dispuşi să îşi asumefaptul că au greşit, întrucât îşi bazează identitatea pe un sistem de convingeri incorecte, la care se rezumă însă întreaga lor filozofie de viaţă. Dacă şi-ar asuma propriile greşeli, multe din aceste convingeri s-ar prăbuşi, iar ei s-ar simţi extrem de vulnerabili. O astfel de experienţă poate spulbera literalmente identitatea unei persoane, aruncând-o într-o confuzie totală, care ar face-o să îşi piardă orice punct de referinţă. Din cauza dezorientării, ea nu şi-ar mai da seama cine este şi încotro se îndreaptă.

De aceea, decât să experimenteze un astfel de disconfort şi o astfel de vulnerabilitate, foarte mulţi oameni preferă să revină la vechiul lor mod de a fi, refuzând să privească în faţă realitatea. Ei nu sunt capabili să recunoască faptul că ceea ce au căutat atâta vreme a fost maturizarea spirituală, şi implicit spaţiul mai sigur pe care îl asigură aceasta.

Ceea ce foarte puţini oameni înţeleg este faptul că greşelile sunt permise, că nu este nicio problemă dacă greşesc. Noi am crescut într-o societate care ne-a programat să avem cu orice preţ dreptate. De aceea, schimbarea acestei prejudecăţi poate părea extrem de înspăimântătoare şi de dureroasă. Această ajustare atât de dificilă se datorează faptului că mintea noastră este convinsă că trebuie să aibă cu orice preţdreptate şi să îşi justifice toate acţiunile.

Îngăduie-ţi să greşeşti. Acordă-ţi permisiunea să nu ai dreptate. Numai în acest fel vei învăţa să îţi schimbi condiţionarea mentală. Dacă oamenii ar putea să renunţe la convingerea subconştientă că trebuie să aibă cu orice preţ dreptate, înlocuind cuvântuldreptate cu cuvântul corect, probabil că tranziţia ar fi ceva mai uşoară. Poate că egoul nu s-ar mai simţi atât de traumatizat la gândul că trebuie să renunţe să îşi mai justificetot timpul acţiunile şi să aibă în permanenţă dreptate. Ori de câte ori simţi nevoia să ai dreptate cu orice preţ, pune-ţi întrebarea: „La urma urmelor, chiar contează atât de mult?” De cele mai multe ori, dacă vei răspunde cinstit la această întrebare, vei constata că răspunsul este: „Nu, nu contează deloc!”

O altă întrebare pe care ţi-o poţi pune este cea pe care o recomandă dr. Jampolsky în cartea sa: „Ce ai prefera: să ai dreptate sau să trăieşti într-o stare de pace interioară?” Dacă vei ajunge să îţi spui cu sinceritate: „Nu contează dacă am dreptate sau nu. Prefer să fiu liniştit şi împăcat”, sau „Optez pentru starea de pace interioară”, vei ieşi automat din multe situaţii sau momente neplăcute şi VEI TRĂI într-adevăr starea de pace interioară, care este atât de plăcută.

“Dacă te decizi să nu mai fii o victimă, dacă îţi doreşti acest lucru cu toată ardoarea, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să scapi de sentimentul de vinovăţie. Dacă doreşti să îţi amplifici şi mai mult capacitatea de a te schimba, va trebui să renunţi inclusiv la judecăţile critice. Dacă simţi nevoia de a judeca cu orice preţ pe cineva, păstrează-ţi judecăţile critice pentru singurul domeniu de care eşti cu adevărat responsabil: cel al minţii, al corpului şi al inimii tale. Chiar şi atunci, ai grijă să nu fii prea dur cu tine însuţi. Cel mai bine este să îţi recunoşti propriile dezechilibre, să le ajustezi şi să mergi mai departe.” Aceste cuvinte pline de înţelepciune îi aparţin autorului Ken Carey şi apar în cartea sa, Terra Christa.

După cum ai constatat, totul se rezumă la asumarea conştientă a propriilor gânduri, sentimente şi atitudini. Această asumare permite o schimbare uriaşă, de proporţii dramatice, care îţi va permite să devii stăpânul propriului tău sine, şi implicit al întregului univers interior al acestuia.

În acest scop, este necesar să îți asumi într-un mod responsabil:

1. Propriile sentimente

2. Propriile gânduri

3. Propriile cuvinte şi

4. Propriile acţiuni.

Cum intenţionezi să devii responsabil de sentimentele, gândurile, cuvintele şi acţiunile tale? Îţi reamintesc că starea de sănătate a tuturor aspectelor vieţii tale depinde de conştiinţa ta. De aceea, urmăreşte să devii conştient de ceea ce simţi, de ceea ce gândeşti, de ceea ce spui şi de ceea ce faci. Dacă nu eşti conştient în aceste patru domenii importante, viaţa ta poate fi comparată cu o navă fără busolă şi fără cârmaci, împinsă de colo-colo de toate vânturile, fără nicio direcţie bine stabilită şi fără capacitatea de a ajunge vreodată la destinaţie.

[...]Dacă vei opta pentru renunţarea la vinovăţie şi la acuzaţii, tu îţi vei începe practic călătoria către o mai mare responsabilitate. Această responsabilitate este absolut necesară doreşti să renunţi la rolul de victimă, să transformi cauzele care au produs efecte nedorite în viaţa ta, să îţi descoperi puterea divină care îţi va permite să îţi controlezi în totalitate viaţa şi să experimentezi rezultatele pe care ţi le doreşti cu adevărat în viaţă.

Reţine: la baza problemelor tale nu stau niciodată factorii EXTERIORI. Cauzele tuturor problemelor tale se află ÎN INTERIORUL tău. Dacă vei înceta să mai cauţi răspunsuri în exteriorul tău, tu vei începe să capeţi un control din ce în ce mai mare asupra adevăratelor cauze ale dificultăţilor prin care treci, ale problemelor şi obstacolelor cu care te confrunţi, şi te vei transforma astfel dintr-o victimă a circumstanţelor exterioare într-un stăpân al propriei tale vieţi.

Cele şapte metode prin care poţi realiza acest lucru sunt:

1. RENUNŢAREA la vinovăţie şi acuzaţii

2. RENUNŢAREA la forţă şi la control

3. IERTAREA totală

4. IUBIREA necondiţionată

5. ACCEPTAREA cu recunoştinţă a dificultăţilor vieţii

6. ACCEPTAREA perfecţiunii absolute a tuturor fiinţelor şi a tuturor situaţiilor

7. RECUNOŞTINŢA faţă de toate fiinţele şi faţă de toate situaţiile.

Prin acceptarea responsabilităţii pentru acţiunile şi pentru comportamentul tău, şi prin asumarea conştientă a TUTUROR sentimentelor, gândurilor (emoţiilor), atitudinilor, convingerilor şi cuvintelor tale, tu îţi vei crea practic un mic paradis interior, în care vor domni numai bucuria şi pacea interioară. Alegerea îţi aparţine. Ce preferi? Să fii în continuare o victimă, sau să devii stăpânulpropriului tău destin? Mesaje de Suflet

Karol K. Truman – Sentimentele ingropate de vii nu pier niciodata

Sursa: dei-matei.blogspot.ro

Dacii au impus respect, frica, admiratie. Dacii, un popor liber, un popor de initiati. (III)

Un mister istoric: Dacii Din Roma Arcul lui Constantin cu cele opt statui colosale de daci, asezate deasupra coloanelor.

Privind in sus, catre ei, ai impresia ca se uita la tine cu blandete si intelegere, dar in acelasi timp, scruteaza zarea, pana dincolo de mari si tari, in Dacia lor. Statuile provin, cu siguranta, tot din Forul lui Traian. Fie impodobeau arcul lui Traian, fie alte monumente din acest for. Dar ce cauta niste statui de daci, pe un monument ridicat la doua secole dupa epoca lui Traian? Reprezentau oare dacii modelul de dusman greu de infrant, devenit un simbol, un stereotip? Sau figurile pline de demnitate si intelepciune ale celor opt daci glorificau, din contra, maretia imparatului triumfator? Indiferent de raspuns, dacii din Roma par invingatori, nu invinsi.

Intoarcerea dacilor 

 Alte statui, capete si busturi de daci se gaseau odinioara in Roma, in muzeele Torlonia, Lateran, Capitolin, sau chiar in atelierele unor sculptori, precum Canova si Tadolini sau Monteverde, iar lista nu se opreste aici. Din pacate, colectiile au fost mutate de colo-colo, au fost vandute, descompuse, reintregite, iar urma dacilor a fost pierduta adesea. Dar Roma nu este singura care ascunde astfel de comori. La Florenta se afla cateva statui minunate de daci, din porfir, alte statui se gasesc la Napoli. In afara Italiei, ii gasim in multe muzee si colectii private: la Oxford, Berlin, la Paris (Luvru), Madrid, la Praga, la Toulouse, Bruxelles, la Sankt Petersburg (Ermitaj), la Copenhaga, Smyrna, Atena, la New York, in Israel etc. Cel mai recent cap de dac a fost descoperit in 1999, in Forul lui Traian, si a fost expus, de curand, pentru scurta vreme, la Muzeul National de Istorie a Romaniei din Bucuresti.

Leonard Velcescu un cercetator pasionat al istoriei
Leonard Velcescu s-a stabilit in Franta de mai multa vreme. Teza lui de doctorat in istoria artelor, sustinuta in anul 2000 la Sorbona, are ca subiect tocmai aceste reprezentari de daci. Un tanar modest si o lucrare de mare valoare, care nu doar inventariaza busturi, capete si statui, ci patrunde in adancul unor intelesuri care nu au mai fost accesibile nimanui inaintea sa. Raspunsurile pe care ni le-a dat la cele cateva intrebari pe care i le-am adresat ne-au convins de importanta cu totul exceptionala, nebanuita, a acestui subiect. Fie ca eforturile sale sa-i fie rasplatite, macar cu bucuria si mandria pe care le vor simti cei care, datorita lui, vor afla, poate pentru prima data, despre acesti daci vitregiti de soarta si despre insemnatatea lor imensa in istorie.
“Statuile au fost sculptate dupa modele reale.
Multi prizonieri daci au fost adusi la Roma”
- Lucrarile de specialitate ne indicau un numar mic de statui de daci. Dumneavoastra ati gasit peste o suta. Cum ati dat de urma lor si de unde provin?
- Am inceput cu ani in urma aceasta cercetare a imaginilor de daci in sculptura, cautand prin salile muzeelor si prin rezervele lor. Multe lucruri importante stau prin rezerve, uitate si abandonate. De altele am aflat datorita mentiunilor mai vechi, din literatura de specialitate. Aceste sculpturi de daci, pastrate acum in muzee si colectii particulare, au fost gasite in mare parte in Forul lui Traian si au fost facute de artistii antici romani (oficiali, de la “curte”) in perioada lui Traian. Exista insa si statui de daci facute intr-o perioada mai tarzie, posterioara lui Traian (de exemplu, in timpul lui Hadrian), care au cu totul alta origine si o alta istorie. Este foarte important de retinut ca, din punct de vedere iconografic, in timpul lui Traian, arta romana se afla la apogeul ei, iar calitatea sculpturilor de daci, din punct de vedere portretistic, este remarcabila. Nicidecum nu au fost lucrate ca o imagine stereotipa, adica toate la fel, cum se reprezentau de pilda divinitatile, ci au fost sculptate dupa modele reale (prizonierii daci au fost dusi in numar mare la Roma), intr-un stil realist roman, caracteristic pentru aceasta perioada. Detaliile sunt minutios realizate si naturaliste, reprezentand fizionomia detaliata a fiecarui personaj: atitudine demna, privire agera, de neinvins, calma la exterior, relativ agitata la interior, gata sa treaca la actiune, la momentul potrivit. Cand ma refer la sculpturile de daci redate in teza mea, vorbesc, bineinteles, de statui, statui acefale (fara cap), busturi, capete, multe fragmente (brate, maini, picioare, incaltaminte – opinci de tipul celor ce se poarta astazi in Mehedinti – Izverna etc.). Mai am in studiu o serie de imagini de “barbari” (daci) care nu sunt inca incluse in catalogul cartii, inca nu le-am studiat complet: unele sunt antice, altele au fost facute intr-o perioada mai recenta, intr-un stil de amator, provincial, rustic etc.
- Toate statuile provin din Forul lui Traian? Care era rostul lor? Unde erau asezate in antichitate?
- Aceste statui de daci au fost facute de romani in perioada lui Traian, pentru Forul de la Roma. Conform reconstituirilor Forului lui Traian facute de italieni si, ceva mai recent, de americani, cred ca au fost la origine in jur de o suta de statui de daci. In curtea principala a forului, aceste statui se aflau la inaltime, deasupra porticurilor (galeriilor) care inconjurau piata principala a acestui for, cam in dreptul fiecarei coloane care sustinea porticul. Acestor statui din marmura trebuie sa li se adauge si statuile din porfir rosu-visiniu care au facut parte din faimosul portic din porfir al forului. Nu se poate sti exact cate statui de daci au facut parte din acest portic, mentionat de mai multe ori in antichitate. De altfel, asa s-a aflat de existenta lui, din scrieri, caci deocamdata arheologii nu au gasit nimic si nu au reusit sa-l localizeze in complexul forului. De ce nu s-a mai gasit nici o urma? Pentru ca toate complexurile monumentale din Roma au fost “jefuite”, materialele au fost descompletate, luate si reutilizate la constructii, mai ales in timpul Renasterii. Si cum Forurile Imperiale erau garnisite cu diferite marmuri colorate de toate tipurile si nuantele, asa se poate explica de ce acest portic a disparut complet: era construit din porfir rosu, material de constructie deosebit de cautat in Renastere si Baroc. Si acest portic din porfir se pare ca a existat cu adevarat, caci au fost gasite 5 statui de daci din porfir rosu-visiniu. Doua se afla la Luvru, trei la Florenta, iar cateva fragmente in rezervele Forului lui Traian.

STATUI DACI-IN GRADINA BORGHESE – ROMA

“Dacii au mainile impreunate, nu legate, asa cum procedau romanii cu prizonierii barbari”
- Se considera ca toate aceste reprezentari sunt ale unor daci prizonieri. Exista si statui de daci liberi, in alte posturi decat cea de prizonier?
- Toata literatura de specialitate considera ca este vorba de reprezentari de daci “prizonieri”, insa eu nu sunt de acord cu aceasta interpretare. Este mult de spus, dar incerc sa rezum in cateva cuvinte. Daca observam cu atentie aceste statui, se poate remarca faptul ca personajele sunt intr-o pozitie demna, normala, linistita, de repaus, si nicidecum intr-o pozitie agitata, furioasa, umilitoare. Aceasta pozitie cu mainile impreunate (nu legate!) se poate vedea si azi la taranii nostri. Cand ceream voie sa fotografiez in Romania, la sate, tarani in costumul popular, mi se raspundea “asteptati, va rog”, isi dregeau putin hainele de pe ei, le scuturau putin cu mana si – aici devine interesant – impreunau mainile in fata, la nivelul pantecului, deci luau exact aceeasi pozitie pe care o au statuile de daci. Un alt indiciu este acela ca romanii, pentru a face prizonier un “barbar”, il legau cu mainile la spate, pentru a-i reduce mobilitatea mainilor, cu catuse (foarte asemanatoare cu cele din zilele noastre), cu lanturi. Insa in cazul dacilor, nici vorba de asa ceva. Prin urmare, pot sa spun ca nu am intalnit la nici una din sculpturile de daci din Forul lui Traian aceasta imagine (reala) de prizonier, descrisa mai sus.
- Daca nu este vorba de niste prizonieri de razboi, care era totusi rostul lor intr-un for care celebra tocmai infrangerea dacilor?
- Este foarte mult de discutat in jurul acestui subiect, care are numeroase ramificatii si paranteze. Pot sa va spun ca aceste sculpturi ocupau un loc foarte important din punct de vedere iconografic, fiind ca o imagine a “barbarilor” in inima lumii romane, adica la Roma. De ce romanii (mai precis Traian) au decis sa-i reprezinte pe daci, popor considerat “barbar”, in centrul de elita al lumii romane? De ce nu au fost reprezentate personalitatile romane, cum ar fi fost mult mai logic? Este un Mare, Mare Mister. Nu trebuie sa uitam ca acest for a fost construit pentru a-l glorifica pe imparatul Traian. Dar, in urma constatarilor arheologice, putem adauga ca, in acelasi timp, acest loc de o mare importanta pentru romani a fost dedicat in mare parte si glorificarii dacilor. Invinsii au fost glorificati si omagiati de invingatori. Acest lucru consider ca este de o mare importanta si poate fi considerat total iesit din comun. Adica, romanii au adus, au implantat, de buna voie, imaginea dacilor, un popor invins, imaginea lumii “barbare”, in locul cel mai de pret al lor, Forul.

- Exista, intre aceste chipuri, vreunul despre care sa se poata spune cu destula certitudine ca este al regelui Decebal?
- Sa nu uitam, domeniul artei nu este o stiinta exacta, aici putem vorbi de ipoteze plauzibile, de idei mai mult sau mai putin sustinute, dovedite, analizate etc. Da, este foarte posibil sa existe si un portet al lui Decebal. Am intalnit printre aceste sculpturi de daci mai multe (trei), care se aseamana foarte mult intre ele si care par a reprezenta acelasi personaj. In mod logic, ne punem intrebarea urmatoare: de ce oare romanii si-au dat silinta de a reprezenta acelasi chip de dac de mai multe ori ? Este foarte posibil ca acest dac sa fie un anume dac, o personalitate, regele dacilor, insusi Decebal. Iar aceste ipoteze devin si mai sustinute, daca comparam aceste capete (unul de la Vatican si doua de la Florenta – Gradina Boboli si Muzeul Domului) cu imaginile lui Decebal de pe Columna lui Traian: avem marea surpriza de a constata ca asemanarile sunt foarte mari. Un al patrulea cap de dac, pastrat in Rusia, la Ermitaj, prezinta mari asemanari cu celelalte trei. Dar ceea ce m-a intrigat putin – si din acest motiv am ezitat sa-l tratez laolalta cu celelalte trei – este faptul ca personajul, desi seamana mult cu celelalte, pare sa fie mai in varsta. Este posibil sa faca parte din familia lui Decebal? De ce nu? Textele antice chiar pomenesc de un frate al lui Decebal, pe nume Diegis. E drept, nu este decat o ipoteza. Mai mentionez ca in Forul lui Traian si in alte muzee (la New York, de exemplu) am gasit si copii “barbari”. Am discutat cu conservatorii de la Forul lui Traian si de la Vatican, si acestia au fost de acord ca aceste reprezentari de copii, gasite in Forul lui Traian, sunt copii “barbari” (si nicidecum copii de romani), iar imbracamintea ce se identifica pe aceste fragmente si tipurile figurilor lor pledeaza pentru iconografia dacica. Deci, copii daci.

STATUI DACI -MUZEUL LOUVRE-PARIS

Mai rea decat moartea: uitarea

Un mister istoric: Dacii Din Roma – Galeria Braccio Nuovo, dominata de daci

Au auzit istoricii nostri de Leonard Velcescu si de nepretuita sa lucrare? Au auzit ei de aceste minunate statui, martore ale identitatii noastre? A incercat Ministerul Culturii sa le inventarieze, sa imprumute macar o parte din ele si sa organizeze o expozitie in Romania? Sau cel putin sa finanteze efectuarea unor duplicate, pentru a-i aduce acasa pe acesti daci ramasi pe meleaguri straine, de doua mii de ani? Sau a incercat sa fotografieze toate aceste reprezentari risipite in intreaga lume si sa alcatuiasca un album?
Aceste chipuri de daci ne privesc, peste mari si tari si peste secole departare. Ei nu sunt prizonieri: nu exista nici macar o singura statuie de dac cu mainile in lanturi. Ochii lor ascund o enigma, expresia lor este aceea a unor intelepti. De ce au vrut romanii sa ii aiba, in mijlocul Romei si in mijlocul imperiului lor, pe acesti enigmatici initiati, cu privirea lor senina, dar de nedescifrat? De ce i-au adus in for si le-au inchinat o grandioasa columna, celebrandu-le moartea si sacrificiul? Nu Traian si neamul sau de cuceritori ai lumii sunt cei ce i-au scos pe daci din istorie. Dimpotriva! Lor trebuie sa le fim recunoscatori pentru ca i-au facut nemuritori, prin trupul marmurei. Noi suntem cei ce vrem sa-i dam afara pe daci din tara lor, prin nepasarea noastra.
Sursa: Zborul spre… Acasa

The Seal of the United States Senate .

Sigiliul Senatului US.

Care ar fi legatura? Poate DA, poate NU.

Admin

Remember … click aici:

Geto-Dacii, unul si acelasi popor! Păstrator si apărător al mostenirii ancestrale, al culturii si civilizatiei megalitice!

DACIA. Istorie pierduta? NU. Istorie furata! Pierit-Au Dacii?

Sursa: Romania megalitica

Dacii au impus respect, frica, admiratie. Dacii, un popor liber, un popor de initiati.(II)

Calea Triumfului: Dacii de pe Arcul lui Constantin

Turul salii continua pe partea stanga unde, aproape de iesire si oarecum fata in fata cu cel dintai cap de dac, se afla si celelalte doua. Un tanar comatus poarta numarul de ordine 115 si inscriptia “Captivus Dacus” (Dac prizonier). Are barba foarte scurta, parul taiat pe frunte, buzele intredeschise si aceeasi atitudine mandra, dar calma.

In sfarsit, la numarul 124, se afla un tarabostes (nobil), cu binecunoscuta caciula. Este mai in varsta decat ceilalti doi, barba stufoasa ii este elegant aranjata, are parul tuns scurt la spate si fruntea usor incruntata. Privirea ii este dreapta, pometii usor proeminenti, intreaga infatisare denota inteligenta si hotarare. Despre acest chip s-a spus, de multa vreme, ca ar fi al insusi marelui rege Decebal.

Cap de dac – Vatican

La usa salii, turistii protesteaza: vor si ei inauntru. Sunt singura, privilegiata, in imensitatea salii, fata in fata cu chipurile atat de vii, atat de adevarate, ale unor daci de seama. Pasii carabinierului se apropie, anuntandu-mi sfarsitul intalnirii. Ii mai privesc in ochi inca o data pe cei trei daci. In tacerea Vaticanului, aproape ca ii aud murmurand, cu buzele intredeschise, o rugaciune.

In luna februarie, la orele opt ale diminetii, Roma inca nu este inundata de turisti. Aproape de Colosseum, pe drumul pe care imparatii romani isi desfasurau procesiunile triumfale, se afla cel mai mare arc de triumf din Roma, ramas in picioare din antichitate. Este Arcul lui Constantin, ridicat de senat in cinstea acestuia dupa victoria sa de la podul Milvius, impotriva lui Maxentiu. Evenimentul se intampla la inceputul secolului al Iv-lea al erei crestine. Patru dintre basoreliefurile de pe acest arc infatiseaza scene de lupta dintre daci si romani. Trecusera deja doua secole de la aceste lupte, dar ele, se pare, mai dainuiau in memoria romanilor. Se considera ca aceste basoreliefuri faceau parte, initial, dintr-un monument al lui Traian, apoi au fost refolosite la monumentul lui Constantin. Capul lui Traian din aceste scene a fost inlocuit cu cel al lui Constantin, dar dacii nu au putut fi inlocuiti.

 Dar, fapt si mai tulburator, pe cele opt coloane corintice cu care este ornat arcul, patru pe o parte si patru pe cealalta parte, se afla opt statui colosale de daci. Aceste statui impresionante strajuiesc arcul la o inaltime de aproape 25 de metri. Patru dintre ele reprezinta nobili daci, iar celelalte patru, oameni de rand, fara caciuli. Cu totii au o atitudine demna, au capetele usor aplecate si mainile impreunate. Au barbi falnice, pletele le flutura liber sau se scurg de sub caciuli. Mantiile, ornate cu franjuri pe margini, sunt prinse pe un umar si le ajung pana la calcaie. Pantalonii sunt stransi la glezne, in picioare au opinci.

 

Sursa: Zborul spre… Acasa

Sursa: Romania megalitica

Dacii au impus respect, frica, admiratie. Dacii, un popor liber, un popor de initiati. (I)

UN MISTER ISTORIC – STATUILE DACILOR DIN ROMA

Muzeele Romei sunt pline de statui nestiute de daci. Infatisarea lor reprezinta, insa, un mister.

Invinsii au figuri de invingatori si decoreaza cele mai importante monumente romane. Admirati de zeci de mii de vizitatori, dar uitati total de urmasii lor din Carpati, dacii din Vatican si de pe Arcul lui Constantin ii lasa repetenti pe istoricii nostri si pe domnul ministru al Culturii.

Intre doua statui de matroane romane, Rutilia, fiica lui Lucius, si Rutilia, fiica lui Publius, se afla un bust colosal, sapat in marmura frigiana: cel mai mare bust din intreaga galerie Chiaramonti a Vaticanului, care numara peste 800 de sculpturi greco-romane, reprezinta un dac. Cu palma dreapta asezata peste incheietura mainii stangi, cu mantia despicata la coate, fruntea usor incruntata si gura intredeschisa, priveste inainte, drept si linistit: dupa aproape doua mii de ani, el inca priveste spre Dacia.

Intalnire de taina: Dacii din Vatican

Putini sunt acei ce stiu ca in muzeele lumii exista un numar mare de statui, busturi si capete reprezentand daci. O prima inventariere a acestor opere de arta a fost facuta in 1946 si numara 26 de piese. O a doua numaratoare, facuta in 1980, a crescut numarul acestora la 40. In sfarsit, o teza de doctorat, dedicata recent acestui subiect, de catre un specialist in istoria artei, Leonard Velcescu, strange laolalta peste o suta de astfel de reprezentari de daci, iar numarul lor este cu siguranta mai mare. Cele mai multe dintre aceste lucrari sunt de mari dimensiuni, statuile pot ajunge chiar pana la trei metrii, capetele si busturile sunt colosale. Nici un alt popor subjugat de Roma nu a beneficiat de atat de multa atentie din partea artistilor plastici, iar Columna lui Traian, opera geniala, care a revolutionat arta romana, este un argument in plus in acest sens. Cele mai multe dintre statuile de daci au fost descoperite de-a lungul timpului in Forul lui Traian. Foarte probabil, au fost facute la comanda imparatului invingator, special pentru a-i impodobi forul. Toate sunt insotite de eticheta “prizonier dac”. Sunt daci cu priviri semete, dar cu o atitudine linistita, fie tineri, fie mai batrani, fie nobili, fie daci de rand.

 In galeria Chiaramonti din Muzeul Vatican se afla un astfel de bust de nobil dac, ce depaseste trei metri, cu tot cu soclu, daltuit in marmura frigiana violacee cu vinisoare. Turistii de toate neamurile se opresc impresionati si se fotografiaza langa sculptura cu numarul de inventar 1697, fara sa stie al cui chip si suflet este inchis in marmura pretioasa.

Trei capete colosale de daci, deosebit de expresive, desi cu privirile sterse de trecerea timpului, se afla in acelasi muzeu, in sala Braccio Nuovo, galerie rareori accesibila publicului. Am gasit-o inchisa, dar la o simpla privire prin sticla dusmanoasa care ne despartea, am zarit chipurile inconfundabile ale dacilor, dominand intrarea in incapere. Cum nu puteam rata o intalnire atat de tulburatoare cu istoria, am obtinut permisiunea speciala de a vizita sala a doua zi, sub supravegherea unui jandarm. Am lasat repede in urma atatea minuni tentante ale artei adapostite la Braccio Nuovo, incepand cu mozaicurile pretioase, vechi de doua mii de ani, care imi furau ecoul pasilor, si pana la colosala statuie a fluviului Nil personificat, si am alergat, printre zei decadenti, amazoane ranite si imparati romani, spre intalnirea cu cei trei daci.

 Pe partea dreapta a salii, la numarul 9, se afla un comatus, dac de rand in floarea varstei, cu plete bogate, usor ondulate, si barba scurta. In comparatie cu el, capetele de romani din stanga si din dreapta sa sunt de doua ori mai mici. Tot pe partea dreapta, parca urmarindu-i din ochi pe daci, se afla un bust al imparatului Traian.

 

Sursa: Zborul spre… Acasa

Sursa: Romania megalitica