DIICOT a anunţat că a reţinut pe Aeroportul Otopeni un cetăţean rus care voia să iasă din ţară cu documente şi hărţi secrete care marcau zăcămintele de cupru şi mertale rare de la Moldova Nouă. Procurorii spun că documentele ar fi fost oferite de conducerea Institutului de Cercetări şi Proiectări Miniere IPROMIN. Acest caz de spionaj industrial este ultimul dintr-o serie de evenimente care au implicat cetăţeni ruşi şi care s-au întâmplat într-o perioadă de timp prea scurtă ca să fie simple coincidenţe.
Desfăşurarea evenimentelor este exact aceasta:
VINERI 19 OCTOMBRIE
Procurorii DIICOT reţin pe aeroportul Otopeni un cetăţean rus. Acesta este acuzat de spionaj economic pentru că avea la el hărţi şi documente confidenţiale privind zăcămintele de minereu din Moldova Nouă.
DUMINICĂ 21 OCTOMBRIE
Un diplomat rus care conduce o maşină a ambasadei accidentează grav o tânără care traversa o stradă din Bucureşti. Refuză testarea cu alcooltestul invocând imunitatea diplomatică. Este suficient pentru isterizarea opiniei publice din România. Guvernul cere ridicarea imunităţii diplomatului dar Rusia refuză iar isteria creşte.
MARŢI 24 OCTOMBRIE
Aparent fără nicio legătură cu accidentul de maşină, un avion cu destinaţia Kiev, Ucraina, este reţinut la sol după ce un telefon anonim a anunţat că este o problemă la bord. Iniţial s-a crezut că este o ameninţare cu bombă. Ulterior presa a aflat că alta ar fi fost de fapt problema. La bord s-ar fi aflat chiar diplomatul rus implicat în accidentul din Bucureşti. Tot ulterior a apărut informaţia neconfirmată că diplomatul care a accidentat fata era chiar şeful rezidenţei locale a serviciului secret rus. Este destul de probabil ca avionul să fi fost oprit chiar de autorităţile române, eventual într-o încercare de verificare a diplomatului rus. Dar valiza diplomatică are de asemenea imunitate şi nu poate fi controlată. Cetăţeanul rus oprit vineri la avion nu beneficia de imunitate iar Ambasada Rusiei nici nu a comentat în vreun fel incidentul.
ATĂZI 26 OCTOMBRIE
Procurorii DIICOT decid să emită un comunicat în care spun destul de neclar povestea spionului rus dar dau indicaţii destul de clare referitoare la interesul acestuia – zăcămintele de cupru şi metale rare aferente exploatărilor Moldova Nouă şi Suvorov. Documentele ar fi avut antetul firmei de consultaţă minieră Ipromin, care neagă însă acuzaţiile. Directorul Ipromin recunoaşte că are legături indirecte cu companii din Rusia dar spune că nu era vorba de secrete de stat ci secrete de serviciu mult mai banale. Potivit geologilor nu hărţile ar fi documentele cu adevărat sensibile, ci informaţiile privind compoziţia şi valoarea zăcămintelor.
Estimat după unele surse la un miliard de euro, iar după altele la 2,5 miliarde de euro, zăcământul de cupru de la Moldova Nouă este în plin proces de privatizare după ce compania de stat Moldomin a intrat în faliment şi a fost preluată de compania elveţiană Mineco. Între timp s-a aflat că deşi înreegistrată în elveţia compania este deţinută de oameni de afaceri ruşi. Mineco a promis investuiţii de peste 150 de milioane de euro, însă până una alta privatizarea este pusă sub semnul întrebării din cauza unui scandal de corupţie. Vicepreşedintele Curţii de apel timişoara a fost arestat şi timis în judecată după ce ar fi primit 50.000 de euro de la doi cetăţeni sârbi prin intermediul reprezentantul firmei elveţiene în România. Banii erau pentru un verdict favorabil companiei elveţiene în două dosare privind oprirea vânzării bunurilor Moldomin în procesul de lichidare judiciară şi schimbara lichidatorului judiciar.
DE CE SĂ ARESTEZI UN SPION?
DE CE SĂ OFENSEZI RUSIA?
EXISTĂ SAU NU LEGĂTURĂ CU DIPLOMATUL PLECAT?
Sursa: www.biziday.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu