Absenţa dezbaterilor electorale pe dosarele fierbinţi ale României are consecinţe grave. Ratăm evoluţii extrem de importante ce se petrec sub ochii noştri şi care s-ar putea să ne afecteze direct, pe fiecare dintre noi, mai mult decât bănuim.Dacă în loc să fie puşi să-şi depene amintiri din tinereţile zburdalnice, fiecare candidat la parlamentare ar fi întrebat care este poziţia sa faţă de strategia energetică a României ne-am putea face o idee, pînă nu e prea târziu, despre ce ne pregătesc următorul Guvern şi Parlament într-un domeniu care vizează nu doar economia ci şi siguranţa naţională. Iar suprizele nu ar lipsi, cu siguranţă.
Rugaţi să ne spună dacă ar trebui, de exemplu, să negociem cu ruşii o scădere a preţului gazelor, chiar dacă asta presupune concesii de natură strategică, sau mai degrabă să încurajăm investiţiile străine occidentale în domeniile hidrocarburilor şi energetic, care ne-ar putea micşora gradul de dependenţă faţă de Gazprom, viitori noştri parlamentari ne-ar putea da un indiciu valoros despre cât de avansată este ofensiva marelui ex-frate de la Răsărit în racolarea de politicieni care să-i pledeze cauza.
Un asemenea test nu este doar important, ci vital. Pentru că dacă, după 9 decembrie, la putere vor veni acei politicieni care, enervaţi de susţinerea pe care europenii şi americanii o acordă instituţiilor ce încearcă să le blocheze afacerile corupte, propagă deja un virulent discurs antioccidental combinat cu răspunsuri galeşe la avansurilor Moscovei, s-ar putea ca foarte curând toate proiectele care ne-ar putea reduce dependenţa de gazele ruseşti să fie trase pe linie moartă. Sau încetinite până la punctul în care nu ar mai constitui o ameninţare pentru supremaţia Gazprom.
Într-un scenariu cu o asemenea finalitate, România ar putea obţine un preţ mai bun la gaze, însă doar cu preţul unor concesii menite să aline frustrările unei foste superputeri. Şi care în mod cert ar include o distanţare de aliaţii săi americani şi europeni, după modelul şantajului la care este supusă şi Moldova - “Gaze ieftine? Doar dacă renunţaţi la pachetele energetice cu Uniunea Europeană!”
A doua consecinţă: România ar pierde o şansă ce prinde din ce în ce mai mult contur. Aceea de a deveni un jucător regional important în domeniul energetic. Un furnizor de gaze pentru Moldova şi Bulgaria, de exemplu, dar şi de curent electric pentru toată zona balcanică. În acest context, nu este deloc întâmplător că propagandiştii Kremlinului au început, de câteva săptămâni încoace, o campanie isterică de căinare a României, “colonie a occidentului hrăpăreţ”.
Între un interviu “exclusiv” cu colonelul Dogaru (asta da, performanţă jurnalistică!!!) - “Îngăduiţi-mi în final să felicit Rusia că are un preşedinte atât de patriot, este de un patriotism sălbatic. Ne-am fi dorit şi noi să avem aşa ceva…” şi o analiză de mare forţă şi obiectivitate - “Politica inteligentă a Rusiei vizavi de Orientul Mijlociu”, scrisă de un anume Valentin Vasilescu, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni - apostolii ordinii mondiale marca “Putin” îşi contorsionează neuronii să ne convingă că negrul este alb.
Ideea lor fixă este că tot ceea face România de o vreme încoace în domeniul gazelor şi petrolului este profund greşit şi că deşi aceste decizii vor creşte, în final, profitul Gazprom, administraţia de la Moscova nu poate privi decât cu îndurerare lipsa de echitate căreia îi cad victime românii.
Mai pe şleau, Rusia spune că i s-a rupt inima de durere când statul român a permis exportul de gaze din producţia internă.
“La export va pleca (…) acel gaz care până acum a fost vândut populaţiei şi companiilor din România la preţuri substanţial mai mici decât cele practicate în restul Uniunii Europene (…) Gazul care va pleca la export va trebui să fie înlocuit, deoarece în caz contrar populaţia ţării va sta în frig. Unicul mod de înlocuire este achiziţia unei cantităţi suplimentare de gaz de la Gazprom, deoarece altă soluţie nu există din punct de vedere tehnic şi fizic. Fiecare metru cub de gaz românesc exportat în Uniunea Europeană de către OMV înseamnă un metru cub de gaz cumpărat în plus de România de la Gazprom. Consecinţele acestei situaţii sunt uşor de ghicit: cetăţeanul de rând trebuie să se pregătească pentru facturi mult mai mari pentru gaze naturale, iar statul român trebuie să-şi ia adio de la gazul ieftin din producţia internă şi să se pregătească pentru o creştere substanţială a dependenţei energetice faţă de vecinii de la Răsărit (…)”
Cine spune toate astea? Chiar “vecinu’” în cauză, a cărui inimă mare cât o stepă sângerează la gândul că România va cumpăra mai multe gaze de la el. Şi la ce preţ? Aproximativ 500 de dolari mia de metri cubi, unul din cele mai piperate plătite de clienţii săi!
Întrebarea de bun simţ care se naşte citind însăilările lui Ivan Gură de Aur este - dacă ruşii spun că le pasă atât de mult de buzunarele bieţilor români de ce se mulţumesc doar cu vorbe? De ce nu trec la fapte? De ce nu ne ieftinesc gazele? De ce nu ni le dau măcar cu 400 de dolari mia de metri cubi sau chiar cu 300, după cum fac cu unele ţări prietene şi cooperante?
Răspunsul este simplu. Ruşii nu dau doi bani pe interesele sau bunăstarea românilor, întocmai cum nu au dat nici când ne-au excavat solul şi subsolul şi le-au mutat în Rusia, cu vagoanele, după război. Lor le este jale de ei înşişi. Profiturile Gazprom au scăzut cu aproape 35% în primele şase luni ale acestui an faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut, iar perspectivele arată şi mai sumbru.
Preţurile se duc în jos, consumul se duce tot în jos, iar gazele de şist se dovedesc din ce în ce mai atractive pentru tot mai multe ţări. Concluzia: Rusia este pe cale nu doar să piardă o sursă importantă de venit ci şi cel mai eficace instrument de şantaj politic, pe care l-a folosit ca pe o rangă împotriva vecinilor care au refuzat să-i sărute inelul.
Tot ce mai poate face Gazpromul împotriva acestei tendinţe globale care îi promite o soartă de dinozaur este să îşi păstreze cât mai mulţi clienţi captivi. Adică, să-i convingă printr-o diversitate de argumente să nu se conecteze la reţele de distribuţie care să le ofere la un moment dat posibilitatea de a cumpăra gaze de la alţi furnizori şi că nu este “în interesul cetăţenilor lor” să exploreze noi resurse de hidrocarburi, cum ar fi cele din rocile de şist sau cele din platourile maritime.
Merită amintită declaraţia Fionei Hill, expert la Brookings Institution, un think-tank de la Washington, citată de Capital, care a asistat, anul trecut, la un discurs al preşedintelui Putin. “Singura dată când l-am văzut cu adevărat implicat a fost atunci când a încercat să ne explice cât de periculoasă este fracturarea hidraulică”.
“În mediile europene există bănuiala că Rusia ar susţine organizaţii ecologiste care se opun vehement aplicării procedeului de fracturare hidraulică în Europa şi că Gazprom deţine societăţi media care au difuzat în Rusia şi în Europa reportaje despre efectele negative ale acestui procedeu asupra mediului înconjurător,” mai notează Capital, citând-o pe Fiona Hill.
Vocile propagandiştilor Kremlinului, fie ei plătiţi de la Moscova, sau de vreun mogul cu zestre de la KGB, urmăresc să ajungă la urechile românilor dar ţintesc, de fapt, să blocheze orice proiect care ar putea grăbi desprinderea noastră din relaţia de dependenţă cu Gazpromul. Care sunt aceste proiecte?
Explorarea resurselor de gaze şi petrol din Marea Neagră. Explorarea gazelor de şist (merită citit excelentul raport al Expert Forum despre modelul polonez de valorificare a acestor resurse). Interconectarea, prin gazoducte, cu Moldova (Iaşi-Ungheni) şi Bulgaria (Giurgiu - Ruse).
Toate aceste proiecte presupun şi o ameninţare suplimentară pentru Gazprom: intrarea pe o piaţă pe care s-au obişnuit să domnească nestingheriţi a unor competitori de talie mondială. De aceea au luat în vizor compania OMV - Petrom. Nu tarifele la benzină şi motorină, nici redevenţele, nici preţul plătit de austrieci la privatizare îi interesează cu adevărat pe purtătorii de cuvânt ai celor ce ne vând gaze la un preţ exorbitant, ci faptul că au în România un concurent care le limitează mişcările şi care ar putea să o facă şi mai drastic în viitor.
Parteneriatele agreate de OMV cu Exxon, Shell, Total şi Repsol care au dus la descoperirea de gaze în Marea Neagră, atât în zona românească, cât şi în cea ucraineană şi în cea bulgărească, nu au cum să convină gigantului rus. Aşa cum nu îi convin nici paşii înainte făcuţi pentru materializarea proiectului Nabucco.
Când critică administraţia de la Bucureşti pentru legea care permite exportul de gaze din producţia internă, Rusia nu face altceva decât să îşi strige groaza că în viitorul apropiat nu va mai fi singurul exportator de gaze din regiune. Şi că la un moment dat, Marea Neagră chiar va înceta să mai fie doar un lac rusesc.
Între mesajele otrăvite ale Moscovei şi misiunea unor candidaţi care se află sau se pregătesc să ajungă la putere există o legătură evidentă. Şi asta pentru că direcţia de atac alesă pentru blocarea sau tergiversarea proiectelor enumerate mai sus presupune folosirea unor politicieni - cozi de topor.
Crearea unui curent de opinie defavorabil investiţiilor occidentale în domeniul energiei, motivată cu argumente din cele mai diverse - unele întemeiate, cum sunt cele legate de protecţia mediului, altele hilare, cum sunt cele din care reiese că ruşii ne plâng de milă că vom cumpăra mai multe gaze scumpe de la ei - urmăreşte de fapt oferirea unei justificări pentru ca demnitarii pro-ruşi (cei ce primesc ediţiile de lux ale operei lui Cantemir direct de la ţarul Putin) să intervină în politicile publice pe ideea “opinia publică ne-o cere!”.
Forţa nucleului politic pro-rus şi eficienţa modului său de acţiune au fost cât se poate de vizibile la începutul acestui an, când pe străzile Bârladului au început să mărşăluiască popi şi “ţărani” în costume populare şi opinci, purtând pancarte cu “Chevron, go home!”. Mişcarea “populară” a fost dublată la scurt timp de intervenţiile unor politicieni locali, de preluarea mesajelor la nivel central şi a culminat cu un aşa-zis moratoriu împotriva exploatării gazelor de şist, trecut în programul de guvernare al USL, neasumat oficial în Parlament, dar care continuă să producă efecte cât se poate de concrete.
Trei întrebări puse tuturor candidaţilor, despre cum văd viitorul energetic al României, dependenţa de gazele ruseşti şi explorarea gazelor de şist şi a celor din Marea Neagră ne-ar putea lămuri destul de precis cu cine va vota Gazprom pe 9 decembrie.
sursa: romanialibera.ro
gandeste.org
