Se afișează postările cu eticheta susţine. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta susţine. Afișați toate postările

miercuri, 9 noiembrie 2011

S&P: Austria ar putea fi incapabilă să susţină susbsidiarele băncilor din Europa de Est

S&P: Austria ar putea fi incapabilă să susţină susbsidiarele băncilor din Europa de Est
Austria ar putea avea resurse insuficiente pentru a susţine subsidiarele din Europa de Est ale băncilor austriece, dacă instituţiile de credit apelează din nou la ajutorul statului, potrivit agenţiei de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P), citată de Bloomberg.
"Guvernul austriac s-ar putea să nu aibă capacitatea de a susţine toate operaţiunile din străinătate ale marilor bănci", potrivit unui comunicat al S&P.
Băncile austriece, între care Erste şi Raiffeisen, sunt cei mai mari creditori în Europa de Est, potrivit Băncii Reglementelor Internaţionale (BRI).
În România, Erste controlează BCR, în timp ce Raiffeisen şi Volksbank au operaţiuni sub brand propriu.
Erste, Raiffeisen, Hypo Alpe-Adria-Bank International şi alte bănci au împrumutat, în total, 266 miliarde de dolari guvernelor, companiilor şi populaţiei în Europa de Est până la sfârşitul lunii iunie, potrivit datelor BRI. Suma nu include UniCredit Bank Austria, divizia pentru Europa Centrală şi de Est a băncii italiene UniCredit.
Băncile austriece au cele mai mari expuneri în regiune în Cehia, România şi Ungaria, potrivit BRI. Activele totale consolidate ale instituţiilor de credit se ridicau la 1.140 miliarde de euro în iunie, potrivit băncii centrale, de circa patru ori PIB al Austriei.
Expunerea pe România totaliza 44,6 miliarde de dolari la sfârşitul lunii iunie, fiind depăşită în regiune doar de Cehia, cu peste 77 miliarde de dolari.
"Dacă ar avea loc o înrăutăţire foarte puternică a economiei mondiale, Europa de Est ar fi de asemenea lovită, iar întrebarea ar fi dacă statul austriac vrea să susţină băncile inclusiv subsidiarele străine şi dacă poate face acest lucru", a spus Markus Schmaus, analist la S&P.
Guvernul de la Viena a asigurat băncilor capital şi garanţii în valoare de 9 miliarde de euro în 2009-2010, fără să restricţioneze folosirea fondurilor la operaţiunile locale. Erste a primit 1,2 miliarde de euro, Raiffeisen 1,75 miliarde de euro, în timp ce Hypo a fost naţionalizată. Statul mai are încă 6 miliarde de euro pentru a susţine băncile, a anunţat în octombrie Ministerul Finanţelor.
S&P a retrogradat, miercuri, calificativul Austriei privind riscul sectorului bancar de la 2 la 3, pe o scară de la 1 la 10, unde 1 reprezintă riscul minim iar 10 maxim.
Sursa: gandul.info

duminică, 31 iulie 2011

Cancerul nu este o boală, ci o nouă specie de parazit, susţine un nou studiu

Cancerul nu este o boală, ci o nouă specie de parazit, susţine un nou studiu
Neoplasmul malign sau cancerul, aşa cum este cunoscut de întreaga lume, reprezintă o categorie de boli caracterizate printr-o diviziune necontrolată a unui tip de celule care au capacitatea de a invada alte ţesuturi din organism. Procesul de diviziune şi cel de înmulţire necontrolată sunt declanşate de anomalii ale ADN-ului celulor canceroase. Dar s-a gândit oare cineva că aceste cancere ar putea fi noi specii care evoluează?
Un studiu a pornit de la ipoteza că fiecare cancer este o nouă specie care, ca orice parazit, depinde de gazda sa pentru a se hrăni, dar care în mod normal operează independent şi cel mai adesea în detrimentul gazdei.
Profesorul Duesberg de la Universitatea Berkeley, California, este de părere că fiecare cancer reprezintă evoluţia unei noi specii. “În ceea ce priveşte nivelul de complexitate, cancerul este comparabil cu bacteriile, dar totuşi rămâne independent, lucru înseamnă că nu depinde de celelalte celule pentru a supravieţui. El nu poate fi dirijat la fel ca alte celule ale corpului, se poate dezvolta oriunde, oricând şi necontrolat. Aceasta este definiţia unei specii. Odată ce o celulă a trecut de bariera independenţei, ea devine o nouă specie“, a declarat Duesberg.
Esenţa acestei noi teorii o reprezintă negarea faptului că tumorile se creează atunci când o mutaţie genetică determină creşterea necontrolată a unei celule. Cercetătorii susţin că acestă carcinogeneză este iniţiată de o disfuncţionalitate cromozomială ce duce la duplicarea, ştergerea, ruperea sau deteriorarea cromozomilor, alterând astfel echilibrul a zeci de mii de gene. Rezultatul este o celulă cu proprietăţi noi, adică un nou fenotip ce reprezintă o specie unică.
Noua idee lansată de profesorul Universităţii Berkeley este susţinută şi de alţi experţi din acest domeniu. “Cred că Duesberg are dreptate când critică teoria mutaţiei, susţinută de miliarde de dolari investiţi în medicamente. Până acum, foarte puţine forme de cancer au fost vindecate de acestă terapie cu medicamente, şi chiar dacă ele ajută pacienţii să mai trăiască încă şase sau nouă luni, cel mai adesea celulele canceroase găsesc o cale să revină”, a declarat Mark Vincent, oncolog înrolat în programul Regional împotriva Cancerului din Londra.
Jurnaliştii publicaţiei Discovery au realizat un interviu cu Tak Mak, unul dintre cei mai buni cercetători pe plan mondial în acest domeniu. Acesta s-a arătat nemulţumit de faptul că se investesc miliarde de dolari în industria medicamentelor, iar rezultatele se lasă aşteptate. Duesberg speră ca noua modalitate de a privi cancerul să ducă la identificarea unor terapii benefice pentru bolnavi.
Dat fiind faptul că se pot evidenţia la microscop comozomii defecţi aferenţi cancerelor aflate la debut, boala poate fi detectată mai devreme. Testul Papanicolau se bazează pe urmărirea modificărilor de formă ale celulelor cervicale, acestea indicând defecţiuni cromozomiale ce ar putea evolua spre cancer cervical.
Cancerul ar trebui să fie tratabil. El există la limita capacităţii de supravieţuire, menţinându-şi flexibilitatea evoluţiei genetice şi păstrându-şi capacitatea de a se divide la infinit. Oncologul Mark Vincent susţine că acesta ar putea fi înfrânt dacă ar fi “împins de la spate” să evolueze mai rapid decât acum, astfel încât cancerul să se autodistrugă.
Sursa: Discovery
Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

marți, 12 iulie 2011

VIDEO: Prahlad Jahni, indianul despre care se spune ca n-a mancat de 70 de ani. Zice ca-l sustine o zeita.

Citez din articolul Indianul care nu are nevoie de hrană i-a uimit pe specialişti: «Mâncarea l-ar putea ucide»
Prahlad Jahni, yoghinul indian care a şocat întregul mapamond în urmă cu doi ani, când a afirmat că nu s-a hrănit de şapte decenii, este cu adevărat un fenomen. Recent, presa din Asia a anunţat că ascetul a trecut toate testele la care l-au supus medicii şi nu există nici un dubiu: Jahni nu a mâncat şi nu a băut nici un fel de lichid de 70 de ani.
Ascuns, conform presei asiatice, într-un spital militar din India, yoghinul în vârstă de 82 de ani a fost supus, în ultimul an, la zeci de teste medicale.
L-au testat timp de un an
Monitorizat atent, 24 de ore din 24, bătrânul a reuşit să-i convingă pe medici că nu e un impostor, ci un adevărat miracol.
“Este incredibil. Zeci de aparate l-au ţinut sub supraveghere. Se pare că în corpul lui Prahlad au loc procese biologice nemaiîntâlnite, care-l ajută să-şi păstreze echilibrul metabolismului. Un om care posteşte total cinci zile moare. La el e invers. Dacă ar fi forţat să mănânce, hrana l-ar putea ucide”, a afirmat unul dintre cei 32 de medici care l-au analizat pe toate părţile pe ascet.
Aceştia sunt convinşi că bătrânul e ca o “fântână de leacuri” pentru o mulţime de boli existente în lume.
Se hidratează printr-o gaură din cerul gurii
Bătrânul yoghin nu bea apă, în schimb se hidratează zilnic ţinând în gură, preţ de câteva minute, o anume cantitate de apă. Conform medicilor, Jahni are o gaură în cerul gurii care e esenţială pentru hidratare.
Boc, ăsta-i «românul» care ţi-ar trebui în ţară!
Cum indienii au ajuns la concluzia că Prahlad Jani nu e un impostor şi a trăit într-adevăr fără mâncare, premierul României Emil Boc ar trebui să investigheze puţin problema, că poate, cine ştie, află reţeta şi scapă şi pensionarii noştri de foamete… prin meditaţie, că altă soluţie nu pare a exista. Ce zici, Boc? Dai o fugă până în India?
..........................................................................................................
Sursa: Saccsiv’s Weblog

miercuri, 29 iunie 2011

SUA încearcă să ascundă o criză nucleară de proporţii, susţine un raport rusesc


SUA încearcă să ascundă o criză nucleară de proporţii, susţine un raport rusesc
Un ziar pakistanez care citează un raport al agenţiei nucleare ruse ce nu a fost dat publicităţii susţine că SUA se confruntă cu probleme de proporţii la una dintre centralele nucleare din Nebraska.
Jurnalul The Nation citează un presupus raport al Rusatom în care agenţia rusă susţine că centrala nucleară Fort Calhoun din Nebraska se confruntă cu grave probleme după ce a fost inundată de râul Missouri. Raportul susţine că unul din bazinele de răcire a combustibilului nuclear a fost afectat de inundaţii, care au provocat o dezactivare a sistemului de răcire.
Oficialii din Nebraska spun că centrala nu se confruntă cu niciun pericol şi că totul se află sub control, operatorii fiind pregătiţi pentru creşterea în nivel a râului Missouri.
Cu toate acestea, centrala s-a confruntat săptămâna trecută cu incendiu provocat de inundaţii, iar Administraţia Federală a Aviaţiei a instituit o zonă cu interdicţie de zbor în jurul său.
Oficialii din Omaha au ţinut să asigure publicul că situaţia se află sub control. “Vă pot asigura că un eveniment de tip Fukushima nu va avea loc la Fort Calhoun“, a afirmat Gary Gates, şeful Omaha Public Power District, principala companie electrică din Nebraska, de care aparţine centrala nucleară cu probleme.
Surse: Business Insider, The Nation şi KETV
Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA