luni, 11 iulie 2011

Lume dispărută, descoperită pe fundul oceanului Atlantic

Foto: livescience.com
O lume antică, pierdută, cu defileuri ce au fost odinioară tăiate de râuri şi vârfuri care aparţineau munţilor, o lume care conform geologilor are o vechime de peste 56 de milioane de ani a fost descoperită scufundată şi îngropată sub straturi de sedimente în Atlanticul de Nord.

"Arată ca o hartă a unei ţări scufundate. Este un teritoriu fosilizat şi conservat la 2 kilometri sub sedimentele de pe fundul oceanului", a declarat Nicky White, geolog la Universitatea Cambridge şi coordonator al echipei care a făcut această descoperire.

Informaţiile de până acum arată un peisaj de aproximativ 10.000km pătraţi, îngropat la 2km sub fundul oceanului, scrie LiveScience.com. El se află la vest de insulele Orkney-Shetland. Cercetătorii bănuiesc că făcea parte dintr-o regiune mai mare,  care era unită cu ce este acum Scoţia şi se întindea, probabil, până în Norvegia, într-o perioadă extrem de călduroasă, înaintea apariţiei oamenilor.

Oamenii de ştiinţă spun că, potrivit dovezilor, acest pământ s-a înălţat deasupra apelor şi apoi s-a scunfundat, într-o perioadă de doar 2,5 milioane de ani, foarte scurtă din punct de vedere geologic.

Cercetătorii cred că acest lucru a fost cauzat de o "fântână", prin care ieşea magma fierbinte din mantaua Pământului. Aceasta a împins porţiunea de pământ deasupra oceanului Atlantic, iar după ce fântâna s-a liniştit, pământul s-a scunfundat sub ape.

Fenomene similare au avut loc peste tot pe Terra, spun geologii, şi este probabil să existe o mulţime de astfel de peisaje scufundate.

"Este ca un sandviş de viaţă terestră între felii de pâine din viaţă marină", a mai explicat Nicky White, adăugând că principala preocupare a oamenilor de ştiinţă este de a înţelege ce a dus la ridicarea din ocean a acestui continent şi apoi la scufundarea sa după doar 2,5 milioane de ani, un interval de timp extrem de scurt în termeni geologici.

Sursa: jurnalul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu