Mania cauzata de rata somajului si cresterile de preturi i-a acaparat pe oamenii din toata lumea. Tintele principale au devenit guvernele lumii.
In multe tari arabe, iesirea in strada s-a transformat in razboaie civile in toata regula.In Europa si Statele Unite, politicienii isi pierd credibilitatea si sustinerea, unii dintre ei si pozitiile oficiale. Nici tarile asiatice nu sunt imune, in fata acestui val, potrivit Business Insider.
Gerald Celente, printre alti analisti, spune ca acesta este doar inceputul. “Pana in iarna, revolutia va fi globala”, spune acesta.
Semnele revolutiei globale
In noiembrie 2010, in contextul unei recesiuni fara sfarsit, dublata de costuri ridicate de sanatate, deficite record si de numarul redus de locuri de munca, republicanii obtin controlul Casei Reprezentantilor, in Congresul american. Cele peste 60 de locuri castigate sparg un record vechi de 80 de ani.
In luna decembrie a aceluiasi an, mandatul de 23 de ani al presedintelui Zine El Abidine Ben Ali ia sfarsit brusc, ca urmare a unei revolte, in Tunisia.
Algerienii prind gustul revoltei si satui de cei 19 ani de “stare de urgenta” prin care au trecut, ies in strada. Rezultatul: 1000 de oameni arestati, 826 de raniti si cel putin 4 morti.
Pe 14 ianuarie, iordanienii cer violent inlocuirea premierului Samir Rifai, precum si preturi mai mici la mancare si la benzina, un rezultat pe care il obtin.
La numai 3 zile, este randul locuitorilor din Oman sa ceara salarii mai mari. Sultanul Omanului dizovla Ministerul Economiei si isi reorganizeaza cabinetul de trei ori. Se creeaza 50.000 de locuri de munca in setorul privat.
Pe 25 ianuarie, Egiptul incepe sa fiarba. Se cere sfarsitul dictaturii de 30 de ani a lui Hosni Mubarak si alegeri libere. Va fi nevoie de cateva saptamani pana cand Mubarak sa fie alungat.
840 de protestatari isi pierd viata in tot acest timp. In iunie, egiptenii se intorc in strada, reclamand lipsa schimbarii pentru care s-au luptat cu jumatate de an in urma.
Sirienii incep sa se stranga pe 26 ianuarie, pentru a cere plecarea lui Bashar Al-Assad. Vor muri 1.640 de oamni, insa Al-Assad nu pleaca.
Pe 1 februarie, este randul Palestinei sa se aprinda. Se cer alegeri libere, precum si unificare partidelor Fatah si Hamas, pentru o mai bune evolutie economica. Premierul Fayyad isi da demisia, si odata cu el, tot cabinetul sau.
Dupa numai 2 zile, virusul revoltei se raspandeste in Yemen, unde cerinta principala a revolutionarilor este indepartarea presedintelui Ali Abdullah Saleh.
In urma unui atac, Saleh este ranit grav.
Libia explodeaza pe 15 februarie. Revolta este dublata de interventia NATO, care doreste eliminarea lui Gaddafi si instaurarea unei democratii. Razboiul civil continua si acum.
Pe 26 martie, crestin democratii isi pierd majoritatea pe care o detineau de 60 de ani, in Germania.
Pe 17 aprilie, partidul finlandez care se opune salvarii statelor cu datorii suverane castiga 34 de locuri in Parlament.
Pe 7 mai, proteste din Singapore reusesc sa darame siguranta si lejeritatea cu care Partidul Popular a castigat pana acum alegerile. Au fost cele mai contestate alegeri din ultima perioada.
Ca urmare a scandalurilor in care a fost implicat in ultimele luni, Berlusconi primeste un vot de neincredere din partea alegatorilor din Milano. Orasul de origine a premierului, unde si-a inceput cariera Berlusconi, a ales alt partid la conducerea locala.
Pe 5 iunie, social democratii castiga alegerile in Portugalia. In primul sau discurs, Pedro Passos Coelho anunta masuri serioase de austeritate.
Sursa: Bloombiz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu