vineri, 12 august 2011

Noi valuri de explozii solare


Activitatea solară a fost înregistrată de sateliţii NASA

Foto: reuters

Activitatea solară a fost înregistrată de sateliţii NASA

Cea mai mare erupţie solară din ultimii cinci ani a avut loc marţi. Alte explozii, care vor afecta Pământul, sunt aşteptate până în 2013. Furtunile geomagnetice din următorii ani, provocate de erupţii solare, ar putea avea efecte devastatoare asupra tehnologiei, spun specialiştii.


O explozie solară de mare intensitate, cea mai puternică din ultimii cinci ani, a fost înregistrată de sateliţii NASA în noaptea de marţi. Erupţia a lansat în spaţiul interplanetar 10 miliarde de tone de materie solară, cu viteza de peste opt milioane de kilometri pe oră. Oamenii de ştiinţă au spus că aceasta a avut loc pe partea Soarelui care nu este îndreptată spre Pământ, astfel că impactul asupra sateliţilor şi asupra sistemelor de comunicare va fi mic. Potrivit unui oficial american de la Space Weather Prediction Center din Colorado, singurele efecte semnalate au fost scurte întreruperi ale emisiilor radio în Asia.
Oamenii de ştiinţă spun că Soarele se află într-o tranziţie, dintr-o perioadă mai liniştită, într-un ciclu mai activ. Aceştia estimează că va fi o creştere a numărului de erupţii solare în următorii doi - cinci ani. Specialiştii avertizează că furtunile geomagnetice provocate de exploziile solare ar putea avea efecte devastatoare asupra tehnologiei când vor atinge maximul ciclului, în următorii doi ani.
Fostul astronaut Dumitru Prunariu, preşedinte de onoare al Agenţiei Spaţiale Române (ASR), explică faptul că exploziile solare fac parte dintr-o categorie denumită generic „vreme cosmică". Atunci când fluxul de energie degajat este îndreptat spre Pământ, acestea pun probleme mari în special lumii dezvoltate pentru că au efecte, în primul rând, asupra tehnologiilor înalte. Fluxul de energie degajat ca urmare a exploziilor solare influenţează atât activitatea sateliţilor, cât şi funcţionarea sistemelor energetice de la sol.
Potrivit lui Prunariu, dacă o astfel de explozie aruncă în spaţiu un flux de energie, aceasta este captată de cablurile electrice, mai ales cele de înaltă tensiune, este condusă către transformatoare, care vor fi afectate. Pe de altă parte, circulaţia aeronautică poate fi întreruptă, în cazul în care sunt perturbate sistemele de navigaţie şi comunicaţiile.
Efecte slabe asupra României
Potrivit lui Marius-Ioan Piso, preşedintele ASR, activitatea solară, care are o periodicitate de 11 - 12 ani, urmează să întregistreze un maximum în următorii doi ani. Maximul actual este mai slab cu 10% faţă de ciclul de acum 10-11 ani, apreciază Piso. „Pot fi erupţii solare foarte puternice, cu efecte directe asupra atmos­ferei terestre, care se vor resimţi mai mult la latitudini mari, spre nord, unde câmpul magnetic este mai puternic, şi mai puţin la nivelul României", explică preşedintele ASR. Efectele negative asupra reţelelor electrice şi asupra aparaturii electronice vor fi însă mai mari, apreciază Piso.
România este inclusă la nivel european într-un program privind cunoaşterea situaţiei spaţiale, iar înregistrările făcute de sateliţi privind activitatea solară sunt transmise responsabililor români.  Dacă e cazul, ei pot lua măsurile reglementate în pachetul legislativ privind protecţia infrastructurii critice. Acestea vizează în special zona industrială, distribuţia energiei electrice şi comunicaţiile. 
Autor: Mădălina Prundea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu