Galerie foto (1)
Un studiu recent publicat în periodicul de specialitate Nature Neuroscience, ne îndeamnă o data în plus să adoptăm o atitudine optimistă asupra vieţii. Conform cercetărilor, creierul uman preferă gândurile pozitive, optimiste şi veştile bune cu privire la viitor, în detrimentul gândurilor şi emoţiilor negative.
Cercetătorii din cadrul University College din Londra, declară că aproximativ 80% din oameni sunt optimişti, chiar dacă o bună parte din ei nu se recunosc sub această etichetare.
În decursul experimentelor, oamenii de ştiinţă au testat nivelul optimismului a 14 persoane, ale căror creiere au fost scanate în acest scop.
Când noutăţile au fost pozitive, s-a înregistrat mai multă activitate în cadrul lobilor frontali ai creierului, care sunt asociaţi şi cu procesarea erorilor.
În cazul expunerilor la ştiri sau evenimente negative, cele mai optimiste persoane înregistrau o activitate minimă în lobii frontali, în timp ce subiecţii predominant pesimisti prezentau activitate maximă în aceiaşi lobi frontali, ca şi cum creierul ar fi ales respingerea gândurilor şi trăirilor negative.
“Spre exemplu, anunţurile conform cărora fumatul ucide nu sunt eficiente asupra oamenilor care cred ca nu sunt supuşi riscului de a face cancer. Rata divorţurilor este de aproximativ 50%, dar oamenii nu cred că vor ajunge vreodată în pragul despărţirii. Creierul alege întotdeauna viziuni optimiste. Cu toate că reţelele neuronale sunt exterem de sofisticate, este cumva reconfortant să vezi cum creierul alege răspunsuri greşite dar optimiste, în ciuda evidenţei reale”, declară dr. Chris Chambers şi dr. Tali Sharot, cercetătorii care au supervizat experiementul.
Sursa: BBC News
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu